Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 15 noiembrie 2020, 21:46 / actualizat: 15 noiembrie 2020, 22:58

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Interviu cu Pr. Visarion Tuderici

În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem de important, definitoriu. În jurul pâinii gravitează înțelegerea practică a adevăratei teologii. În tradiția creștină, pâinea este trupul lui Iisus, așa cum vinul roșu este sângele lui, jertfit pe cruce. Cine aduce la biserică pâine și vin, aduce o ofrandă de suflet pentru toate binefacerile primite de la Domnul. Pâinea este exemplul cel mai concret al celor mai curate și sincere năzuințe spre mântuire. Despre semnificația și simbolismul liturgic al prescurei la Sfânta Liturghie și ce reprezintă aceasta pentru credincioși, am stat de vorbă cu pr. protosingel Visarion Tuderici, secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu sediul la Jula.

Prescura este, înainte de toate, pâinea liturgică din care preoții pregătesc sfânta împărtășanie și sfânta anafură. Dar semnificațiile ei sunt ample și surprinzătoare.

Încă din secolele I sau II după Hristos, creștinii au început să aducă în biserică pâine și vin, bunurile lor cele mai de preț de la masă. Apostolii propovăduiau generozitatea lui Iisus și spuneau adesea că pâinea este trupul lui dumnezeiesc, care s-a întrupat pe pământ. Cine putea să coacă o pâine și să o aducă la biserică, aducea o ofrandă din care se înfruptau toți credincioșii veniți să asculte slujba. Cu timpul, această pâine coaptă special pentru biserică se transformă într-un frumos obicei creștin îmbogățit de simboluri. 

Cum se face prescura și ce simboluri poartă?

– Pâinea destinată bisericii trebuie să fie cât mai simplă, așa cum era masa unui creștin în vremurile biblice. Se folosește doar apă caldă, făină și foarte puțină sare și drojdie. Pâinea se lasă la dospit și se modelează în forme mici și rotunde. Înainte de a o pune în cuptor, trebuie imprimată cu literele și simbolurile creștine, care amintesc de Iisus. De regulă, prescura se face din două părți, care se unesc mai apoi, două bucăți de aluat unite între ele, care reprezintă cele două firi ale Mântuitorului, firea dumnezeiască și firea omenească ce s-au întâlnit amândouă în persoana Mântuitorului Hristos. Prescura are un rol esențial la Sfânta Liturghie, alături de vin bineînțeles, pentru că, prin rugăciunile preoților și prin Pogorârea Duhului Sfânt, în timpul momentului care se numește epicleză, când strana cântă „Pe tine te lăudăm, pe tine bine te cuvântăm…”, atunci pâinea se preface în Trupul Mântuitorului, iar vinul în Sângele Domnului. Folosim pâine, prescură, la Sfânta Liturghie, pentru că întemeierea Tainei Sfintei Împărtășanii, care este centrul Sfintei Liturghii și centrul vieții duhovnicești, al Sfintei Biserici și al fiecărui creștin în parte, așadar folosim pâine, pentru că la Cina cea de taină Mântuitorul a folosit pâine dospită, „ardos” în termenul grecesc. De aceea și noi folosim pâinea dospită pe care se află o pecete, un pătrățel cu inscripțiile: IC (Iisus), XC (Cristos), NIKA (Biruitorul).

„Sfântul Agneț” și pregătirea cinstitelor Daruri

– La o liturghie este nevoie de cinci prescuri. Din prima prescură, înainte de Sfânta Liturghie, la slujba care se numește Proscomidie și pe care credincioșii nu o văd, pentru că se face în Altar, preotul scoate o părticică numită „agneț”, denumire care provine din limba slavonă și înseamnă „miel”. Practic este un cubuleț cu inscripțiile IC (Iisus), XC (Cristos), NIKA (Biruitorul), și care îl simbolizează pe Isus Hristos, iar după prefacere, după Epicleză, cubulețul acesta se va preface în Trupul Mântuitorului Isus. Bineînțeles că acest Sfânt Agneț se scoate cu rugăciune la fiecare tăietură pe care preotul o face, rostește câte o rugăciune, câte un verset din Psalmii lui David, după care Sfântul Agneț odată scos se așează pe Sfântul Disc.

Prescura din care a fost scos acest agneț, o simbolizează pe Maica Domnului, din care a luat trup Mântuitorul Hristos. Iar proscomidiarul, locul în care se face rânduiala aceasta a proscomidiei, simbolizează Bethleemul, locul nașterii lui Isus. Și atunci, înainte să înceapă proscomidia, preotul binecuvântează prescura în numele Mântuitorului Hristos, și după ce a scos agnețul, îl taie cruciș, astfel încât să se țină doar în coaja de sus și zice: „Înjunghie-Se Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, pentru viaţa și mântuirea lumii”. După care se așează agnețul pe Sfântul Disc și preotul înjunghie cu cuțitul acela special pe care îl numim „copie”, rostind cuvintele de la Sfântul Evanghelist Luca: „Și unul din ostași coasta Lui cu sulița a împuns și îndată a ieșit sânge și apă”. Zicând acestea, preotul toarnă în potir apa și vinul, care la momentul potrivit se vor preface în Sângele Mântuitorului Hristos.

Am zis că la Liturghie folosim cinci prescuri, așadar din prima prescură se scoate Sfântul Agneț, din a doua prescură se scoate un triunghi, care o simbolizează pe Maica Domnului și se așează pe Sfântul Disc, în dreapta agnețului, rostind cuvintele din Psalmul 44: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată.”

După aceea, preotul ia prescura a treia și scoate nouă triunghiulețe (care simbolizează cetele îngerești și cetele sfinților), pe acestea le așează în stânga Sfântului Agneț. Primul triunghi simbolizează pe Sfinții Arhangheli și Sfinții Îngeri, al doilea pe Sf. Ioan Botezătorul și Sfinții Proroci, după aceea Sfinții Apostoli, apoi Sfinții Ierarhi, Sfinții Mucenici și Mucenițe, Cuvioși și Cuvioase, Sfinții doctori fără de arginți, Sfinții părinți Ioachim și Ana și Sfinții care se prăznuiesc în ziua în care se săvârșește Sfânta Liturghie și ultima părticică se scoate pentru Sfântul a cărui liturghie se face: Sfântul Ioan Gură de Aur sau Sfântul Vasile cel Mare.

Din prescura a patra, preotul scoate niște triunghiulețe pentru episcopul locului, pentru conducătorii țării și pentru ctitorii vii și pentru cei care ajută biserica, și tot din prescura a patra preotul pomenește numele celor pe are îi are pe pomelnicele de pomenit. După care ia prescura a cincea, din care ia câteva părticele rostind o rugăciune în care îi pomenește pe toți cei care au murit în diferite împrejurări de prea mare tristețe (accidente, sau omorâți de animale, înnecați, arși, prăpădiți în catastrofe naturale, etc.). Tot din prescura a cincea se scot părticele pentru pomelnicele cu cei adormiți. Apoi preotul revine la prescura patru, din care scoate o părticică pentru sine, rostind o rugăciune pentru el însuși. Cu toate acestea, Sfântul Disc se acoperă și se intră în rânduiala obișnuită a Sfintei Liturghii.

Simbolistica celor săvârșite la proscomidie

Ceea ce este important după proscomidie, este faptul că, pe Sfântul Disc, așa aranjate părticelele mai sus amintite, așa avem întreaga biserică. Avem biserica triumfătoare din ceruri reprezentată de Mântuitorul în mijlocul discului, Maica Domnului în dreapta și Cetele Sfinților și ale Îngerilor și biserica luptătoare de pe pământ, reprezentată de părticica episcopului și pomelnicele celor vii. Ambele biserici se întâlnesc aici pe Sfântul Disc, la fiecare Sfântă Liturghie. Iar la momentul potrivit în timpul Epiclezei, doar agnețul, din tot ce se află pe disc, se preface în Trupul Mântuitorului, iar ceea ce este în potir, vinul, în Sângele Domnului. În timpul slujbei când la strană se cântă priceasna, preotul se împărtășește, pe urmă pune în potir toate părticele care au rămas pe disc, și Sfântul agneț se sfărâmă în patru părți. Părticica cu Isus preotul o pune în potir și se împărtășește el însuși, iar daca sunt mai mulți preoți părticica aceasta se împarte la câți slujitori sunt, iar din părticelele NI și KA se împărtășesc credincioșii. Bineînțeles când preotul pune în potir fiecare părticică în parte rostește câte o rugăciune, iar când pune părticele scoase pentru cei vii și adormiți rostește rugăciunea: ”Spală Doamne păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit sângele tău, pentru rugăciunile tuturor sfinților săi”. Și atunci toarnă părticelele în potir, în Sfântul Sânge, pentru ca și așa credincioșii să se împărtășească de Hristos, de jertfa nesângeroasă a Mântuitorului, pe care o repetăm la Sfânta Liturghie.

”Toți credincioși așteaptă cu răbdare, la finalul slujbei, să primească anafura binecuvântată”

Prescura din care s-a scos Sfântul Agneț și părticica pentru Maica Domnului, se sfințesc în timpul Axionului, în timp ce strana cântă ”Cuvine-se cu adevărat”, atunci preotul le binecuvintează, rostind rugăciunea:”Biecuvintează Doamne pâinea aceasta, ce se va da în locul Sfintelor Tale Taine, totdeauna și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.” Se atinge de Sfântul Disc și potir, ca după Sfânta Liturghie să se împartă credincioșilor.

Nu întămplător dintre toate mâncărurile, doar pâinea este pomenită în rugăciunea ”Tatăl Nostru”, ”pâinea noastră cea de toate zilele”. Dar prin acest cuvânt ”pâine” noi cerem de la Dumnezeu hrana de care avem nevoie ca să supraviețuim.

La fel și la Sfânta Liturghie vedem gingășia lui Dumnezeu, pentru că, la Cina cea de Taină, Mântuitorul a zis ”luați, mâncați, acesta este trupul meu”, ceea ce spunem și noi la Sfânta Liturghie, și ”beți dintr-u acesta toți, acesta este scump sângele meu”.

Noi mâncăm Trupul lui Hristos la Sfânta Împărtășanie, dar Dumnezeu este atâta de gingaș încât se ascunde în pâinea aceasta. Pentru că, dacă ne-ar da trup, nu ne-am putea apropia, dacă am vedea trupul acolo. Dar în gingășia lui Dumnezeu a găsit metoda aceasta de a se uni cu noi, ascunzându-se în chipul pâinii, cu toate că, noi credem că acolo este cu adevărat trupul Mântuitorului, nu doar un simbol, al trupului Său, ci trupul adevărat. Iar anafura ce se împarte cerdincioșilor spre binecuvântare, credincioșii o duc acasă.  Toți credincioși așteaptă cu răbdare, la finalul slujbei, să primească anafura binecuvântată. Bucățelele de pâine trebuie luate pe stomacul gol, dintr-o tradiție veche, care vorbește despre curățenia trupului și despre sacrificiul tuturor sfinților martiri. În timp ce ne rugăm și gustăm din această pâine sfințită, trebuie să ne gândim că facem un act duhovnicesc și că asupra noastră coboară pacea pe care ți-o dă credința curată.

Anca Becan 

 Interlocutor: Pr. protosingel Visarion Tuderici, secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, cu sediul la Jula, despre semnificația și simbolismul liturgic al prescurei la Sfânta Liturghie și ce reprezintă aceasta pentru credincioși.

Reporter: Anca Becan

Foto: Anca Beca

 A consemnat: Anca Becan, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 octombrie 2020, 13:40 / actualizat: 26 octombrie 2020, 14:56

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria

Laura Csumpilla este o tânără ambițioasă din comunitatea românească din Ungaria, care în ciuda faptului că părinţii nu au vorbit cu ea acasă românește, a reușit să învețe limba română, studiind în România. Pentru a-şi atinge acest scop, s-a folosit de o bursă de studiu, oferită de Statul Român, pentru etnicii români din jurul graniței. Rolul acestor burse este, dealtfel, să-i ajute pe acești tineri să nu se piardă. Laura a făcut universitatea la Timișoara, a învățat într-un an limba română excelent, după licență a făcut masteratul tot în România, iar acum lucrează în Arad, învață în continuare pentru modulul pedagogic, deoarece dorește să devină profesoară.

De ce a ales să studieze în România și despre cum a ajutat-o această oportunitate ne povesteşte în rândurile de mai jos.

– Am terminat Liceul Evanghelic din Bichișciaba, unde am făcut un an pregătitor la limba engleză, pentru că am vrut să învăț engleza la un nivel mai înalt, iar părinții m-au susținut. Anul pregătitor a fost destul de ușor și plăcut, pentru că doar engleză am învățat nu am avut și alte materii, însă anii de liceu nu pot să spun că au fost ușori. Ceea ce am realizat că am ales liceul din Bichișciaba a fost faptul că am făcut bacalaureat la nivel superior din limba engleză și italiană, și atestat de limba engleză, dar cu toate acestea nu am putut să mă înscriu în Ungaria la facultatea la care mi-am dorit, pentru că mi-a lipsit un minim de puncte. La altă facultate nu am vrut să merg în Ungaria, de aceea am ales să merg la Universitatea de Vest din Timișoara, ceea ce nu regret, sunt foarte mândră pentru această alegere a mea. Fiind etnic român din Ungaria am primit din partea Statului Român o bursă de studiu, dar pentru că nu am știut românește am făcut prima dată un an pregătitor de limba română, la Universitatea de Vest Timișoara.

– Cum a fost să începi un an pregătitor în România, unde nu cunoșteai deloc limba română și poate doar puțin din cultura acestei țări?

– La început a fost foarte greu, nici la magazin nu am avut curaj să merg singură, pentru că nu mă descurcam deloc. Cunoșteam câteva cuvinte, dar foarte puține. De exemplu, în primele zile a trebuit să merg la magazin după pâine și știam doar atât să zic „O pâine, vă rog! Mulțumesc!”, așa că am intrat într-un magazin, am cerut o pâine, iar vânzătoarea m-a întrebat dacă doresc pâinea feliată sau întreagă, și mi-a mai zis dacă vreau și o plăsuță, eu însă nu am înțeles nimic, am ieșit din magazin plângând, fără pâine, fără plăsuță și fără să salut. Am mai avut, de exemplu, la început o mare frică de secretara de la universitate. Așa că de fiecare dată când mergeam la secretariat mergeam pregătită cu textul, iar dacă mă încurcam continuam în engleză, dar nu pot să zic că le-a plăcut dacă nu știam să mă descurc în limba română. După trei luni de zile de cursuri la anul pregătitor de limba română am început să înțeleg aproape tot, am și putut după primul semestu să comunic puțin, dar și să construiesc câteva propoziții mai complexe în limba română. La terminarea anului pregătitor am avut examen de limba română, istorie, cultură, literatură și gramatica limbii române și am terminat anul cu nota 10. Acest an pregătitor m-a avantajat și la limba engleză și italiană, limbi în care am comunicat cu colegii până nu am știut vorbi românește.

– După un an pregătitor de limba română te-ai simțit pregătită să începi universitatea în România?

– Da, așa am simțit că sunt pregătită. Sigur că la început am avut puțină teamă, nu am crezut că într-un an o să reușesc să învăț limba română la un nivel atât de avansat, ca să încep universitatea. Dar, într-adevăr, am învățat foarte mult și individual, deoarece fără ambiție nu poți să înveți o limbă străină și, nu în ultimul rând, am avut profesori extraordinari de buni la Timișoara.

– Care a fost specializarea aleasă?

– Mi-am luat licența din limbi și literaturi, engleză și italiană, dar și literatură comparată în limba română. Am terminat în anul 2018 și am petrecut trei ani foarte frumoși la această universitate.

– Ce a însemnat pentru tine cei patru ani petrecuți la Timișoara? Cum te-ai simțit în frumosul oraș studențesc?

– Timișoara este un oraș universitar modern, deosebit de frumos, plin de posibilități, plin de studenți, de tineri. Îmi place orașul foarte mult. M-am simțit foarte bine în Timișoara, dar cred că pentru orice tânăr, orașul studenției sale este deosebit. Am avut prietene la facultate, cu care ne-am ajutat reciproc, de exemplu de multe ori ne-am întâlnit la bibliotecă după cursuri și am scris împreună lucrarea de licență. Absolut deloc nu regret că am învățat la Universitatea de Vest Timișoara, pentru că au fost pentru mine niște ani frumoși și utili.

– Prin terminarea acestei universități ai realizat ceea ce ți-ai propus, ceea ce ai dorit?

– Parțial da, pentru că, imediat după licență, am primit bursă în Arad, la Univesitatea Aurel Vlaicu, unde m-am înscris la masterat, am învățat filologie română și engleză, și pe lângă masterat am reușit și să muncesc, să mă întrețin. Am absolvit anul acesta, 2020, cu nota aproape maximă, 9,50, iar atunci o să fie visul meu împlinit când voi termina și modulul pedagogic pe care îl încep în luna octombrie, tot aici în Arad.

– Care sunt planurile tale pentru viitor, după ce vei termina modulul pedagogic, după ce-ți vei termina studiile?

– Sper să reușesc să lucrez în continuare pe lângă modulul pedagogic, iar dacă o să primesc un post de profesor m-aș bucura foarte mult. Dacă aș găsi un post de profesor în Ungaria, atunci mă gândesc să mă întorc acasă. Deocamdată sunt încă în Arad, învăț și lucrez aici.

– Este un avantaj pentru tinerii etnici români din Ungaria să opteze pentru aceste burse de studiu de care te-ai folosit și tu? Ce le transmiți tinerilor care doresc pe viitor să învețe în România?

– Da, le recomand să vină să învețe în România cu bursă, dar așa cum am spus și anterior, trebuie să fie curajoși, ambițioși și trebuie să învețe, deoarece nu este deloc ușor. Nimeni nu te trece la examen dacă nu știi și nici nu ești avantajat că ești venit din altă țară. Nimeni nu ține cont de asta, că eşti venit din altă țară și nu știi limba română la fel de bine ca alții.

– Te avantajează faptul că știi la perfecție mai multe limbi străine?

– Știu aproape la perfecție mai multe limbi, sper să mă folosesc de acest lucru pe viitor, dar încă învăț, vreau să devin profesor și, în rest, vedem ce aduce viitorul.

Anca Becan

  Interlocutor: Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad cu bursă de studiu din partea Statului Român.

Reporter: Anca Becan

Foto: Anca Beca

 A consemnat: Anca Becan, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 18 octombrie 2020, 06:28

O nouă cărticică de poezii pentru copii

Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut în îngrijirea educatoarei Mihaela Birescu, de la grădinița românească din Bătania, care este și autoarea poezioarelor. Volumul se numește „Carte de poezii mici, texte, jocuri” și a fost editată la Editura Mirador din Arad, cu sprijin de editare din partea sponsorilor.

Cum a luat naștere acest volum și cum poate fi procurat? O să aflăm mai multe din interviul realizat cu doamna educatoare.

– Cum a luat naștere această cărticică? Are o poveste acest volum de poezii?
– Are într-adevăr o poveste chiar foarte lungă. Cu mulți ani în urmă, căutând poezii pentru diverse teme săptămânale de la grădiniță, găseam doar poezii foarte lungi și grele, rar găseam o poezioară scurtă și cu cuvinte simple. Poeziile românești sunt foarte frumoase, însă pentru copiii noștri sunt puțin greoaie. Atunci am văzut că-mi vine ușor să scriu și de multe ori le scriam eu. Le-am adunat și cu încurajări din partea propriilor mei copii și cu multe desene de la copilașii grădiniței am reușit să scoatem o carte.
– Desenele provin numai de la copiii de la grădinița din Bătania?
– Sunt două sau trei desene de la copiii mei, care și ei au fost tot aici la grădiniță, restul desenelor sunt de la copiii grupei de anul trecut.

– Sunt desene foarte frumoase. Copiii știau că desenele lor vor fi pentru o carte?
– Da, și am să-ți mărturisesc cum am făcut. I-am întrebat dacă vor să mă ajute, că tot trebuia să desenăm o zi pe săptămână dimineața, și am luat mai multe astfel de zile. Și i-am întrebat: vreți să mă ajutați? Şi vă și plătesc, și mai mult decât atât vă trec în carte, de autori ai desenelor, bineînțeles. Au fost foarte bucuroși, nu neapărat că au apărut în carte, ci pentru că am plătit în ouă de ciocolată.
– Cartea este foarte îngrijită. Cine a editat această broșură de poezii?
– Am întrebat în stânga, în dreapta, cine ar fi interesat, se pare că aceste cărți pentru copii sunt în topul celor mai căutate, și nu a fost chiar așa de greu să o tipărim. Cartea a fost tipărită la Arad și sperăm să putem să o reedităm, pentru că mai sunt cereri și m-aș bucura să ajungă la toți cei care și-o doresc.
– Cine poate să ajungă la această carte?
– O să-i fac o mică promovare pe Facebook, promovare în sensul că o să explic câteva dintre poezii, o să arăt câteva dintre desene și o să întreb, o să fac un mic sondaj ca să știu cine și-ar mai dori ca să știm câte să mai reedităm.
– Cum a fost primită cartea?

– Chiar mai bine decât mă așteptam. Toată lumea s-a bucurat, copiii mei s-au bucurat foarte tare. Nu este prima mea carte, dar e prima pentru copii, și când am venit la grădiniță, a trebuit să stau de vreo două-trei ori să citesc poeziile și să le explic desenele colegilor lor, care au plecat deja la școală. Acum așteptăm să vedem cum reușim cu pandemia aceasta, cu pericolul ei. Mi-aș dori să ajung cu cartea și cu câțiva copii aici la școală la clasa întâi, pentru că mulți care au realizat desenele sunt școlari.
– Pentru că ai amintit pandemia, să vorbim puțin și despre această problemă. Cum a început anul nou școlar, după vacanța prelungită și în condițiile pe care le cunoaștem?
– Pe de-o parte greu, pentru că sunt multe măsuri de respectat, măsuri pe care adulții nu le înțeleg de multe ori și nu le respectă, d-apoi copiii. Ei vin la tine, te îmbrățișează, tușesc pe tine, nu neapărat cu vreun virus, dar asta este. Pe de altă parte este foarte frumos, pentru că ne-am revăzut după mult timp. Noi ne-am mai revăzut din 25 mai, într-o formulă puțin mai restrânsă, dar ne-a fost dor unii de alții. Este și ușor și greu, dar încercăm să avem grijă. Noi, adulții ne dezinfectăm, pe copii i-am învățat, deja știu să se spele pe mâini tot timpul, folosesc batistuța de hârtie…
– Nu se poate compara educația de la grădiniță și statul acasă?
– Eu zic că nu. Noi am încercat să compensăm un pic lipsa noastră, am avut și pagină specială pentru grupa noastră, dar totuși contactul uman este foarte important pentru socializare. Grădinița, până la grupa mare cel puțin, despre asta este.
– Ce fel de măsuri speciale a trebuit să introduceți la grădiniță?
– Împreună cu directoarele și cu toate colegele am încercat să venim cu idei cât mai simple, dar cât mai utile, și doamnele directoare le-au pus într-un protocol, pe care încercăm să-l respectăm. Acest protocol este făcut după sugestiile ministerului educaţiei, deci încercăm și noi să respectăm ce respectă toată lumea, ca de exemplu: luatul copiilor de la poartă, măsurarea temperaturii, spălarea mâinilor, dezinfectarea lucrurilor și a obiectelor pe care le atingem, cât de des putem, distanța pe cât se poate, că este destul de greu la grădiniță cu distanța, dar încercăm și copii știu cu distanța puțin să aibă grijă.
Ștefan Crâsta

Interlocutor: Mihaela Birescu, educatoare la Grădinița românească Lucian Magdu din Bătania
Reporter: Ștefan Crâsta, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Foto: Foaia românească

A consemnat: Anca Becan, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 octombrie 2020, 08:48

„Eu încerc tot timpul să descopăr talentele elevilor…”

Interviu cu profesoara Andrea Szenes, distinsă cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”

 Pe 24 septembrie, au fost decernate la Budapesta premiile „Pro Cultura Minoritatum Hungariae”, pe anul 2020. Distincţia „Pro Cultura Minoritatum Hungariae” pe anul 2020, din partea comunităţii româneşti, a fost acordată profesoarei de muzică Andreea Szenes de la Şcoala Generală „Lucian Magdu” din Bătania, „pentru activitatea merituoasă depusă în vederea popularizării şi transmiterii tezaurului folcloric muzical român şi maghiar”. Cu ocazia aceasta, am stat de vorbă cu doamna profesoară întrebând-o despre sentimentele ei după preluarea acestui premiu, dar bineînţeles şi despre şcoala din Bătania, despre elevi şi despre muzică.

 – Vă felicit, doamna profesoară, pentru distincția „Pro Minoritatum Hungariae”. Ce credeți, pentru ce ați meritat acest premiu?

– În primul rând, vreau să spun că eu provin dintr-o familie modestă, părinții mei au fost oameni simpli, dar harnici. Cred că eu am învățat foarte multe de la ei, în primul rând hărnicia, să muncesc mult. Și cred că așa am reușit să ajung aici, unde sunt acum.

– Aici, la școala din Bătania predați cânt și muzică. Știu cum este privită această materie, această disciplină, pentru că nu toată lumea o ia în serios, dar dumneavoastră ați avut capacitatea ca să faceți din această disciplină una foarte importantă în această școală. Cum ați reușit?

– Copiii iubesc muzica, doresc să cânte în continuu. Am reușit, în primul rând, prin dragostea pentru copii, care este foarte importantă, și trebuie și să știi cum să predai muzica. Am introdus și instrumentul pe care l-am învățat de mică și anume, vioara. Am adus-o de multe ori la clasă și pentru ei a fost un lucru foarte mare. Dar nu numai vioara, ci am adus de multe ori şi chitara la oră și cântăm împreună, ascultăm muzica pe care și-o doresc și ne ascultăm reciproc. Așa, încetul cu încetul, s-a făcut un lucru minunat.

– Credeți că și dragostea dumneavoastră față de muzică se lipește de copii?

– Categoric că da, mai ales că eu încerc tot timpul să descopăr talentele elevilor și când văd că un elev are un auz muzical bun, însoțit de talent și ambiție, încerc să lucrez mai mult cu acel copil şi separat. Așa am reușit să organizez concursurile pe care le cunoaștem, pentru că sunt copii talentați.

– Copiii se comportă foarte degajat în fața publicului și cântă foarte natural…

– Bineînțeles, dacă cântă din ce în ce mai des în casă individual, ca solist, că așa am obișnuit să le spun și le place acest lucru, îl aplaudăm de fiecare dată. La noi așa decurg orele. Şi fiind stăpân pe el se degajează și cântă fără nici o problemă.

– Care este cea mai mare realizare pe care ați petrecut-o în această școală?

– Multe lucruri sunt minunate aici, lucruri la care nici nu m-am gândit când am ajuns în școala aceasta și am început să predau, dar cred că realizarea cea mai mare pe care am avut-o aici este concursul „Vocea de aur”, concurs pe care l-am organizat cu ajutorul fostei directoare Iulia Olteanu. Ea întotdeauna m-a încurajat și dacă am venit cu o propunere dânsa a spus „Andreea, fă!”, a avut încredere în mine și asta a contat pentru mine foarte mult.

– Acest lucru îl vedem și prin manifestarea copiilor, că au primit foarte bine această inițiativă a dumneavoastră, că altfel se predă muzica. Cum vă ajută colegii?

– Categoric că singură nu aș fi putut să fac toate aceste lucruri. Colegii sunt alături de mine, oricând am avut nevoie în organizare de ceva, m-au ajutat imediat. Chiar singură niciodată nu poți să faci totul. Aici există o echipă bună, cu care facem multe, multe lucruri frumoase împreună.

 Interlocutor: Andrea Szenes, profesor de muzică al Școala românească Lucian Magdu din Bătania

Reporter: Ștefan Crâsta, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Foto: Foaia românească

Fototext:

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzicii, 1 octombrie, profesoara Andreea Szenes a oferit un mini-concert fiecărei clase de la şcoala românească din Bătania

 A consemnat: Anca Becan, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

70 de ani de la înfiinţarea Liceului Românesc din Giula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 noiembrie 2019, 15:21 / actualizat: 27 noiembrie 2019, 16:23

O mână întinsă şi o şansă istorică

70 de ani de la înfiinţarea Liceului Românesc din Giula

Cu 70 de ani în urmă, în toamna anului 1949, în vechea clădire a fostei primării de pe strada Városház din Giula, şi-a deschis porţile prima şcoală medie românească din Ungaria de azi. La această şcoală au venit tineri români din numeroase localităţi cu populaţie românească din judeţele Bihor, Bichiş şi Ciongrad.

Cei mai mulţi însă erau originari din Micherechi şi Chitighaz.

În 1953, odată cu absolvirea primei promoţii, liceul a primit numele Nicolae Bălcescu. Pe atunci, elevii ştiau bine româneşte. Tinerii liceeni sosiţi din provincie erau sălăşluiţi în clădirea de la poalele cetăţii medievale, în căminul din strada Vár, care purta numele de I.C. Frimu, despre care puţini ştiau, cine a fost. În clădirile internatului astăzi funcţionează un hotel al oraşului balnear.

În cei 70 de ani de existenţă liceul Bălcescu a avut doar şase directori, iar timp de aproape cinci decenii, instituţia românească de învăţământ a fost condusă de doi directori, originari din Micherechi.

Ion Budai a stat în fruntea liceului, începând din 1970, timp de 32 de ani, iar succesorul său, Maria Gurzău Czeglédi conduce şcoala românească de 17 ani. În anul aniversar, i-am invitat pe amândoi să povestim despre începuturile singurului liceu românesc din Ungaria, dar şi despre rolul pe care acesta l-a avut în viaţa comunităţii româneşti de pe aceste meleaguri. Ne-am întâlnit în aula clădirii actuale a liceului, în care s-a mutat în toamna anului 1981.

– Prima şcoală românească cu patru clase era a bisericii, povesteşte Ion Budai, dar în 1946 s-a pus problema să fie și un al doilea ciclu şcolar. În Ungaria încă funcţionau liceele de 8 clase și în 1946, au început să adune câțiva copii din provincie şi din Giula, să înființeze circul doi, adică clasele 5-8. Între timp însă s-a trecut la sistemul şcolar de licee cu patru clase, desfiinţându-se liceele cu opt clase. Practic, atunci au luat naştere liceele cunoscute şi astăzi. Şcoala noastră funcţionează ca liceu din 1949, și după ce reşedinţa Judeţului Bichiş s-a mutat de la Giula la Bichişciaba, clădirea fostei prefecturi devenind goală, s-a mutat acolo primăria, iar clădirea primăriei, rămânând şi ea goală, ni s-a dat nouă. Liceul a funcţionat în acel edificiu din centrul oraşului, până când s-a dat în folosinţă această nouă clădire.

– În clădirea din centrul oraşului, în actuala bibliotecă orăşenească am fost şi eu elevă, adaugă actuala directoare, Maria Gurzău Czeglédi. Îmi aduc aminte cu mare dragoste de foştii mei profesori şi de tot ce mă leagă de anii de liceu.

În momentul înfiinţării Liceului Românesc din Giula, toată regiunea trăia anii grei de după cel de-al Doilea Război Mondial. Şcolile românești din Ungaria abia atunci se reînființează, și începe din nou predarea în limba română. În 1949 se înființează liceul românesc din Ungaria, dar oare comunitatea românească din Ungaria, care trăia izolat de aproximativ 30 de ani, avea puterea intelectuală să creeze și să conducă o asemenea instituție importantă?

– Bineînțeles că nu a fost pregătită, recunoaşte fostul director, Ion Budai. Şcolile generale care s-au înfiinţat din 1946, au primit dascăli pregătiţi într-un singur an. Li s-a dat o diplomă de bacalaureat, iar apoi o diplomă de învățător. Din România însă, din diferite motive, au venii mulți intelectuali, printre ei fiind și cadre didactice bine pregătite, chiar foarte bine pregătite. Mă refer de exemplu la Vild Frici bácsi, cum îi ziceam noi pe vremuri, sau la Bónis şi Benkő. Nu întâmplător au ajuns mai târziu la diverse universităţi din Ungaria. Aşa cum spuneam, ei erau foarte bine pregătiţi, dar fără suflet românesc. Nu cu mult timp după primul bacalaureat, s-au retras şi au ales alte activităţi. Atunci a apărut o altă generaţie foarte bine pregătită, mă gândesc de exemplu la Svetozar Rotar care a fost absolventul liceului nostru, iar apoi s-a format la Bucureşti, studiind matematică, fizică şi chimie. Devine primul absolvent al liceului românesc care ajunge la Academia Maghiară de Ştiinţe, ca cercetător ştiinţific. După el au venit Ana Crişan, Ecaterina Tiritean sau Ana Varga. S-a adunat deci o echipă foarte talentată, care însă din motive regretabile, despre care n-aş vrea să vorbesc, a fost îndepărtată. Să nu uităm nici de Lucia Borza, alungată şi ea pentru că era fiică de preot.

– Pentru o mică comunitate se înfiinţase un liceu, dar um au ajuns aici primii tineri?

– Profesorii erau trimişi de către conducere, în toate localităţile populate şi de români, continuă domnul director. Astfel a fost posibil să avem elevi de la Leta Mare, Pocei, Peterd, Micherechi, Chitighaz şi până la Cenadul Unguresc. Veneau copiii, pentru că pe de o parte liceul era o noutate, pe de altă parte în situaţia foarte grea din anii ’50, era un mare ajutor pentru părinţi, că copilul primeşte de mâncare la un internat. El nu mai trebuie să lucreze, sau să devină membru al uni C.A.P., ci poate studia. Îmi amintesc că nu în fiecare săptămână se pleca acasă, şi părinţii duminica îşi aduceau copiii la internat, cu căruţa cu cai. Opreau caii în curtea căminului. Într-o anumită perioadă eram director adjunct la internat şi adunam taxele pentru cazare şi mâncare. Se plătea o sumă simbolică cuprinsă între 20 şi 50 de forinţi pe lună. Adunam această taxă de la 224 de elevi. Asta ţin minte foarte bine.

După Tratatul de la Trianon, timp de aproximativ 25 de ani, românii din Ungaria au rămas fără nicio instituție românească. Chiar şi parohiile ortodoxe existau fără nicio organizaţie bisericească. Din punct de vedere naţional, românii din Ungaria au trăit o perioadă grea. Conform unor intelectuali români din Ungraia, înfiinţarea şcolilor româneşti şi a liceului, a însemnat o mână întinsă din partea statului maghiar, ca românii din Ungaria să mai aibă şansa să se menţină.

– Deschiderea porților liceului este de o rară importanță în viața comunității românești de pe aceste meleaguri, pentru că au deschis porțile posibilităților ca copiii oamenilor simpli din aceste sate, copiii talentați au putut să se înscrie la o școală medie, ca apoi să își continue studiile la diferite universități, spune directoarea Maria Gurzău Czeglédi. Foarte mulți dintre ei au devenit profesori, ziariști sau jurişti. S-a format o nouă pătură intelectuală a românilor din Ungaria. Cred că înfiinţarea liceului este un eveniment capital în existența noastră. Fără liceu, în condițiile de atunci, tineri ar fi rămas la plug, și foarte multe talente nu s-ar fi putut afirma în societate, sau în comunitatea noastră. Dacă ne gândim la acea generație, liceul a dat personalității deosebite şi oameni care și-au îndeplinit misiunea lor în viață, din punct de vedere al menținerii identității acestei comunități.

– Cu toate acestea, continuă domnul director Ion Budai, când am devenim director începător, cineva mi-a spus că este foarte bine că la Giula vin mulţi copii, dar localităţile româneşti vor pierde foarte mult, pentru că aceşti tineri nu se vor mai întoarce în satele lor. Se vor întoarce doar cei care îşi vor găsi un rost în viaţă, şi vor deveni dascăli sau medici în localităţile lor. Majoritatea însă se va putea descurca în oraşele şi centrele universitare mai mari. Cam aşa s-a şi întâmplat, însă pentru tineretul de atunci a fost o mare şansă şă ajungă în băncile acestei şcoli.

– Mulţi dintre ei au devenit apoi mentori ai propriei comunităţi, adaugă actuale directoare. Este suficient să ne gândim la profesorii de la Catedra de Limba şi Literatura Română a Institutului Pedagogic Juhász Gyula din Seghedin. Acolo s-a format un focar de cultură românească. Rând pe rând s-au înființat apoi şi alte instituții. Alţi tineri români din Ungaria au fost formați la Universitatea Eötvös Lóránd din Budapesta, la catedra de română, iar mai târziu unii au studiat și în România. Pentru satele noastre ei au însemnat nu numai o pierdere, dar şi un mare câștig, pentru că dacă ar fi rămas numai în comunitățile rurale, ei nu se puteau dezvolta din punct de vedere cultural. Eu cred în forța intelectului, că trebuie să avem intelectuali care să conducă comunitatea. La acest proces a contribuit liceul românesc.

Copiii sosiţi la Liceul Românesc din Giula din satele româneşti din Ungaria, stăpâneau bine limba română vorbită în comunităţile lor. Până în anul 1960, la Liceul Nicolae Bălcescu din Giula s-a predat numai în limba română, însă, datorită unui ordin ministerial, s-a trecut la predarea în limba maghiară.

Nu este o problemă foarte mult dezbătută la noi, mai ales nu există un consens în legătură cu acele reglementări, care au transformat esenţial învăţământul în limba română. S-a trecut la practica ca toate disciplinele să se predea în limba maghiară, doar câţiva termeni tehnici se menţionau în limba română. Acel ordin a stabilit şi evoluţia din viitor a liceului.

– Generaţia mea a făcut matematică în limba română cu un profesor din România, care nu ştia să zică în maghiară nici măcar „bună ziua!”, spune Ion Budai. În ciuda faptului că am făcut matematică în limba română, mulţi dintre noi s-au descurcat şi la studiile superioare. Cu toate acestea, după părerea mea acest ordin a venit prea devreme. El trebuia să mai întârzie. Într-adevăr atunci veneau mulţi copii care, chiar dacă nu vorbeau o limbă literară, dar vorbeau româneşte. Cu acea bază de limbă se puteau face studii în limba română. Dar dacă aşa au decis, aşa au decis, şi din păcate, s-a trecut foarte uşor la limba maghiară. Totuşi, lumea vorbea mai bine ungureşte şi degeaba li s-au spus profesorilor să predea în mod bilingv, atunci nimeni nu ştia ce înseamnă bilingvismul. Nici astăzi nu este clarificat: ce înseamnă să predai în două limbi. Atunci s-a spus, că termenii tehnici pentru ştiinţa respectivă, trebuie să fie predaţi şi în româneşte. La chimie se vorbea despre acid sulfuric, dar expresia românească nu a fost pusă în nicio propoziţie, deci nu se exersa. Şi atunci ce rămâne din această expresie? Mergeam mai departe cu expresia maghiară: kénsav. Aşa se întâmpla şi la fizică, la biologie şi la toate celelalte materii. Deci acest bilingvism n-a ajutat la nimic, pentru că termenii în limba română s-au pierdut. Profesorul punea pe tablă doar în paranteză noţiunea în limba română. Fără rost. Repet deci, cred că această lege s-a introdus prea devreme, fără ca cineva se ştie cum să predea în condiţiile bilingvismului.

– Domnul profesor Teodor Oltean într-un interviu vorbea despre faptul că, pe acele vremuri sau înscris foarte mulți tineri români, și din Orașul Mare Românesc şi din Orașul Mic Românesc din Giula, și că apoi unii au avut probleme, pentru că nu au putut să intre la diferite universități, să facă față în limba maghiară, adaugă Maria Gurzău Czeglédi. Sigur, eu din suflet mi-aș dori dacă și în zilele de azi, am putea avea puterea ca liceul să fie pur românesc. Chiar dacă vorbeau mult mai mulți copii graiurile strămoșești, și atunci au întâmpinat greutăți de a intra la diferite universități, iar apoi s-a trecut la acel bilingvism.

Sub denumirea de Liceu cu Limbă de Predare Română, liceul nostru a devenit bilingv, fără ca profesorii să dispună de metodele adecvate pentru o predare în două limbi, dar acest lucru nu înseamnă că, măcar la orele de română, nu s-ar fi aprofundat temele legate de cultura românească.

– Între timp ne-am dat seama că formarea identității nu depinde numai de termeni tehnici, sau numai de limbă, continuă Maria Gurzău Czeglédi. Degeaba vorbește cineva fluent limba engleză, prin asta nu devine englez. Are nevoie de ceva în plus. Mai târziu ne-am străduit să facem o altă programă, pornită încă în timpul domnului director. Am introdus cultura și civilizația românească, ceea ce integrează mai multe discipline. Ne-am dat seama că s-a făcut foarte multă gramatică, literatură de la Cantemir până în prezent, însă se făcea mai puțină istorie a românilor din Ungaria, şi mai puțină etnologie. Trebuia să aflăm cât mai multe despre modul gândire, despre spiritul înaintașilor noștri: de unde au venit, cine au fost, cum au gândit, ce au lucrat şi cum au sărbătorit? De-a rândul anilor, s-au întocmit noi programe școlare, și cu câțiva ani în urmă am avut posibilitatea, să lansăm proiecte de tip european pentru întocmirea unor noi manuale. Acestea au luat în considerare nivelul diversificat de cunoaștere a limbii române. Am întocmit manuale atât pentru ciclul primar, cât și pentru cel gimnazial, dar și pentru liceeni. Pentru ciclul gimnazial și pentru școlile bilingve de azi, dar și pentru școlile unde limba se predă ca obiect de studiu.

Învăţământul întotdeauna a fost una dintre cele mai importante instrumente, prin care o naţionalitate poate lupta împotriva asimilării. Poate nu este întâmplător, că Liceul Românesc din Giula a fost locul unei lupte continue pentru perfecţionarea conţinutului cunoştinţelor transmise elevilor, şi locul căutărilor de noi drumuri pentru o predare mai eficientă?

– Intenţia a fost ca limba română, pe care elevii trebuiau s-o însuşească la un nivel mai ridicat, şi nu numai la nivelul graiului, să fie îmbogăţită şi în acest fel, cu alte cunoştinţe, subliniază Ion Budai. Dar ea nu s-a îmbogăţit deloc, pentru că termenii tehnici n-au rămas. Cu toate acestea, liceul a fost singura instituţie, unde s-a făcut ceva pentru a ne menţine ceea ce suntem.

În anul 1974, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfiinţare, Liceului Bălcescu din Bucureşti a dăruit giulanilor un bust al marelui revoluţionar paşoptist român. De atunci, statuia salută la venire şi la plecare, pe toţi cei care intră şi ies din liceul românesc.

– Petru familiile de români de atunci, era un lucru foarte firesc să-și înscrie copiii aici, la liceul românesc, adaugă actuala directoare a liceului. Eu predau la această şcoală din 1980, și așa am simțit că alături de foştii mei profesori şi de colegi, că pentru noi a fost un lucru absolut firesc că suntem de naționalitate română. După 1989, a venit un nou val de români și din România, iar astfel s-a schimbat cumva și componenţa elevilor școlii. La început ei soseau din satele noastre, de la Cenad, până la Pocei, de fapt și azi vin la liceu copiii din aceste școli mai ales bilingve, dar de atunci sunt şi foarte multe căsătorii mixte. Unii părinţi cu rădăcini românești și intelectuali maghiari din oraș, îşi înscriu copiii cu mare dragoste. Asistăm la o renaștere a descoperirii rădăcinilor. Cred că în ultimii cinci ani, de aceea s-a ridicat numărul elevilor cu 140 de copii, astăzi având înscriși 447 de elevi. Cu toţii devin bilingvi şi ne străduim, cu diferite metode, să predăm pe grupe, în funcţie de cunoştinţele de limbă ale elevilor. Avem începători, avansați şi avem tineri cu care putem participa și la olimpiade, dar avem câțiva tineri și din România, de aici din apropierea orașului Giula. Mulți din oraș zic că e foarte bine să-și înscrie aici copiii, odată că liceul are o atmosferă familiară, elevii își continuă studiile într-un număr foarte frumos la diferite universități, și nu numai că sunt admiși la aceste universități din Ungaria, dar primim burse și din partea statului român. În ultimii 20 de ani, peste 100 de tineri au fost formați în România. Mulţi dintre ei se reîntorc aici, în mediul nostru, iar foștii noștri elevi, în proporţie de 98% îşi înscriu copiii la noi. Avem mai multe familii ai căror membri de patru generaţii studiază în băncile liceul românesc.

– Vreau să îl întreb pe domnul director, dacă ar fi acceptat provocarea, dacă i-ar fi plăcut să fie director într-o perioadă mai deschisă a societăţii? De fapt ați prins cam zece ani de o lume mai deschisă, dar această lume a oferit mai multe posibilităţi după ce ați plecat.

– Sigur. Mă gândesc că atunci, când au început să apară pe aici, la diferite evenimente ambasadorii României de la Budapesta, puneam problema burselor din România. Prima generație, deci elevii care au absolvit în 1953, au avut posibilitate să studieze unde au vrut, să se prezinte fără examen de admitere, cum era atunci. Câţiva s-au înscris la petrol și gaze, la medicină… Bine, mulți au fugit acasă după aia, pentru că nu au suportat condiţiile de atunci, oferite de România. Dar totuși s-a putut merge. Apoi multă vreme nu s-a mai putut merge la studii în România. Asta a fost prima clasă care a avut şansa de a pleca în România, şi gata. Apoi totdeauna am pus problema, de ce nu se mai deschis porţile, să plece cine vrea în România. După nu ştiu câţi ani am primit două locuri. Primul era ocupat de fostul jurnalist, Ştefan Frătean. Apoi am mai primit trei locuri, după care nu s-au mai oferit burse în România. Sigur, acum este altceva. Te înscrii la orice facultate din România.

– Încotro liceul românesc? Există noi provocări la care trebuie să răspundeţi, sau apele sunt liniştite şi puteţi calcula viitorul?

– Eu am toată încrederea în viitorul acestui liceu, spune Maria Gurzău Czeglédi. Nu numai pentru faptul că vin așa de mulți tineri, şi se înscriu aici, ci şi pentru că și limba română și această cultură își are prestigiul. La noi se pune mare accent și pe alte limbi, pe predarea limbilor străine.

– Este o sursă foarte importantă pătura acelor foști elevi ai noştri, care au devenit părinți, și sunt conștienți de ceea ce sunt, și își trimit copiii la liceu, adaugă fostul director, Ion Budai. Pe lângă aceasta, din diferite motive, tot mai mulți din România, din localitățile apropiate vin încoace. Aceste două surse le consider eu foarte importante pentru viitorul liceului românesc.

Cum am putea încheia aceste rânduri dedicate celor şapte decenii de existenţă a Liceului Românesc din Giula? Poate gândurile unui material televizat realizat cu ani buni în urmă sunt valabile şi astăzi. Liceul Bălcescu, în cei 70 de ani de activitate, a educat şi a instruit, a pus bazele cunoştinţelor de cultură generală şi de cultură românească, a format viaţa a sute de elevi. Generaţii, mentalităţi, orientări profesionale diferite. Oameni pe care profesia, familia, soarta i-a împrăştiat prin toate colţurile ţării. Însă ceea ce îi adună astăzi la un loc pe absolvenţii liceului Bălcescu, este faptul că, fără îndoială, toţi simt în adâncul inimilor lor că, intrând pe uşile larg deschise, au ajuns cu toţii ACASĂ. Şi pentru noi toţi, ACASĂ înseamnă acele vremuri fericite ale adolescenţei, ale începutului drumului nostru omenesc, ale primei iubiri, ale minunaţilor şi veşnic tinerilor ANI DE LICEU!

 A consemnat: Tiberiu Boca, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Foto: Ecranul nostru, arhivă

Cel de-al XXIX-lea simpozion al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 16 noiembrie 2019, 15:23 / actualizat: 16 noiembrie 2019, 16:43

Întâlnirea anuală a cercetătorilor români din Ungaria, simpozionul ştiinţific, de această dată a fost organizat doar o singură zi, pe 9 noiembrie, la Jula, în sediul Uniunii Culturale. Cea de-a XXIX-a ediţie a cuprins, ca în anii anterori, prelegeri pe teme de istorie, cultură, lingvistică, etnografie românească, s-au lansat publicaţiile anuale ale Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria (ICRU) şi cel mai nou volum al scriitoarei şi cercetătoarei dr. Maria Berényi, cu titlul „Familii şi personalităţi macedoromâne din Pesta (secolele XVIII–XIX)”. Evenimentul şi editarea publicaţiilor s-a realizat cu sprijinul obţinut prin proiect de la Fondul Bethlen Gábor din Budapesta.

Trăim în societăți dominate de confuzia valorilor

Întâlnirea a fost deschisă de directoarea ICRU, dr. Maria Berényi, care greu îşi putea stăpâni emoţiile provocate de actuala întâlnire cu publicul, căruia i-a dezvăluit că se apropie vremuri care vor aduce schimbări şi în viaţa Institutului de Cercetări şi a tradiţionalului simpozion. Domnia sa şi-a început discursul cu o analiză a zilelor de azi, când în societatea noastră domină o confuzie a valorilor.

„Institutul nostru în urmă cu 26 de ani s-a constituit cu dorinţa, dar şi cu ambiţia, de a reflecta prin munca noastră istoria, cultura şi viaţa tradiţională a comunităţii româneşti din Ungaria, în toate aspectele ei, în care poate fi reconstituită şi valorificată. Cu o oareșcare tristețe trebuie să observăm că asimilarea e din ce în ce mai accelerată.

Mi se pare că aparţinem unei societăţi dominate de o tot mai amplă şi iresponsabilă confuzie a valorilor. Nu ne punem întrebări, nu ne interesează să aflăm adevărul despre un episod sau altul, nu vrem sau nu avem capacitatea să ne aducem aminte, să facem conexiuni şi să analizăm cu luciditate, ceea ce se întâmplă cu noi şi cu lumea în care trăim. Ne scufundăm în uitare şi ne complacem, să ştergem din memorie, cu bună ştiinţă, ceea ce nu ne convine sau ceea ce ar afecta imaginea, pe care vrem să o acredităm, la un moment dat, despre un personaj sau altul. Suferim, cu alte cuvinte, de o ciudată amnezie selectivă, care se manifestă, în grade diferite. Războiul împotriva memoriei este, tocmai de aceea, unul permanent şi aproape generalizat. Unii chiar se înfurie teribil când cineva îndrăzneşte să recurgă la memorie, să „dezgroape“ urmele trecutului şi să afirme că împăratul e gol sau, dimpotrivă, să readucă în centrul atenţiei figuri sau episoade de real curaj, marginalizate în timp. Senzaţia pe care o poate avea cineva, care ne priveşte din afară, este că ne complacem într-o comedie a erorilor de percepţie, care a generat, în ultimii douăzeci și cinci de ani, o amplă reconstrucţie a identităţilor publice.

Nu parcurgem vremuri obişnuite. Ne mişcăm într-un univers al iţelor confuze, al ţesăturilor indescifrabile. Legile sunt încurcate şi se tot încurcă, relaţiile dintre oameni sunt complicate, pline de dedesubturi şi de manevre interesate, instituţiile se încurcă unele pe altele, gesturile simple şi nevoile curente se exprimă şi se rezolvă pe căi întortocheate.

Trăind într-o lume traversată de conflicte interetnice şi de crize identitare, trebuie să spun, că, de-a lungul anilor, provocarea a existat mereu şi ea a fost cea care ne-a disciplinat şi ne-a întărit, pentru a merge mai departe. Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria a făcut eforturi eroice, uneori chiar disperate, pentru a se menţine pe linia de plutire, ca să supravieţuiască. Este unul din rarele exemple, când fapta a mers înaintea vorbelor, menţinându-şi pe parcursul anilor rolul pe care şi l-a asumat, nobil, dar deloc simplu.

Este enorm de greu a articula proiecte valabile, pentru vremurile, pe care le parcurgem. Lupta intelectualului nu este o luptă pentru putere, ci o luptă pentru exprimare.”

Identitatea minorităţilor se afirmă prin cultură, artă şi literatură

Maria Berényi a vorbit şi despre rolul intelectualilor din rândurile minorităţilor în aceste vremuri deloc uşoare: „Este cert că supravieţuirea unei naţiuni, a unei etnii, ca şi confirmarea succesiunii sale istorice, se va judeca pe măsura creaţiei sale spirituale. Trebuie să ne căutăm caracteristicile comune. Identitatea minorităţilor, din pricina lipsei adevăratelor forţe istorico-politice, se afirmă prin cultură, artă şi literatură. Aspiraţia spre autodefinire este deosebit de sugestiv dublată de nevoia de a i se recunoaşte propriul specific, originalitatea şi excepţionalitatea. Particularităţile etnice şi naţionale trebuie ocrotite, conservate şi păstrate pentru generaţiile viitoare.

Îndeosebi ca oameni ai cuvântului, avem o datorie a întreţinerii, a cultivării memoriei, a consemnării amintirilor. Pierderea istoriei individuale, ca şi a istoriei naţionale, înseamnă în fapt pierderea conştiinţei de sine şi, deci, pierderea identitară. Patrimoniul identitar reprezintă suma valorilor istorice, spirituale, morale, creatoare, tradiţionale. (…)

Pentru un minoritar limba maternă nu este doar un instrument, ea îi determină structura lăuntrică, îl plasează într-un spaţiu, este felul lui propriu de a gîndi şi a simţi, este casa, tradiţia – limba este memoria.

Ştim, acum, în acest moment din viaţa noastră comunitară, că şi Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria este pus, din nou, la noi încercări. Dacă posibilităţile îi vor permite, va depune eforturi mai mari ca oricând, pentru o reuşită revitalizare a comunităţii noastre. De o bucată de vreme, comunitatea noastră mi se pare că a intrat într-un tunel istoric. Lucru trist, dar deocamdată nu mi se întrezărește nici o luminiţă care pâlpâie la capătul tunelului. Complexitatea socială crescândă creează o nevoie nouă: interesele private trebuie reconciliate cu interesul public, dacă o comunitate doreşte să se menţină. Fragmentarea comunității noastre şi rupturile în imaginarul colectiv şi al identităţii s-au instalat la nivel structural.

Pe parcursul celor 26 de ani, Institutul nostru și-a păstrat autonomia și independența. Viața liberă și neconstrânsă de factorii politici și grupurile de presiune trebuie să rămână suprema garanție pentru funcționarea lui. Îndeplinirea misiunii principale de cercetare se realizează prin cultivarea virtuților, a valorilor și a încrederii. Spiritul de libertate ne conduce în acțiunile noastre. Între modalitățile de cultivare a virtuților și valorilor, dialogul devine fundamental. Acest dialog colegial înseamnă și polemici cordiale, înseamnă dreptul la opinia liberă, la acel schimb de idei, benefic pentru comunitate. Am încercat să devenim o instituție apărătoare și cultivatoare ale identității naționale, bazată pe limbă, origine, confesiune, cultură, tradiții etc.

Fiecare generaţie, fără îndoială, se simte chemată să schimbe lumea. A mea ştie, totuşi, că nu o va schimba. Dar misiunea ei este, poate, mai mare. Aceasta constă în a împiedica disoluţia comunităţii din care facem parte.

În această situaţie cum poate proceda Institutul nostru până mai există? Dați-ne amintirea dumneavoastră și noi o vom da mai departe istoriei! Prin cercetări şi cărţi.”

Acestea au fost gândurile cu care au fost deschise lucrările simpozionului din acest an.

Prelegeri despre limbă, istorie, etnografie

Publicul evenimentului a fost alcătuit din profesori din Jula, Micherechi, Bătania, fiind prezent şi noul preşedinte al Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Gheorghe Cozma, şi noul preşedinte al Autoguvernării Româneşti din Jula, dr. Vasile Sucigan. Printre conferenţiari de această dată au fost doar trei invitaţi din România: etnologul Elena Rodica Colta din Arad şi doamnele lingviste Iulia Mărgărit şi Maria Marin din Bucureşti.

În cadrul simpozionului, publicul a putut asculta prelegeri pe mai multe teme: etnologie, folclor, literatură, istorie etc. Titlurile prelegerilor din acest an au fost: Elena Rodica Colta (Arad) – Serviciul de sănătate al statului și mentalitatea țărănească; Iulia Mărgărit (Bucureşti): – Valoarea sapiențial-lingvistică a unor formații paremiologice (pe baza unui material din județul Bichiș); Maria Marin, Daniela Răuțu, Carmen Radu (București) – „Grai și suflet”. Despre vorbirea românilor din Micherechi; Ana Borbély (Budapesta) – Individ, comunitate, societate: peisaj lingvistic în şcoala bilingvă din Micherechi; Stella Nikula (Jula) – Dansul – o modalitate de comunicare nonverbală; Emilia Martin (Jula) – Cultura populară în secolul 21; Grigore Poiendan (Micherechi) – Compararea cântecelor populare române și maghiare adunate la Nyíradony; Maria Berényi (Budapesta) – 100 de ani de la moartea renumitului bibliofil român, Iuliu Todorescu, mare donator al Bibliotecii Széchényi din Budapesta.

ICRU se află în prag de schimbări

În ultima parte a simpozionului au fost lansate publicaţiile nou apărute, „Simpozion”, „Izvorul” şi „Lumina” pe anul 2019.

„Orice început are şi un sfârşit. Numărul actual, numărul 40, este ultimul din acest serial”, scrie în introducerea celui mai nou număr al revistei de etnografie şi folclor, „Izvorul”, redactoarea publicaţiei Emilia Martin. Domnia sa a prezentat publicului de la simpozion primul număr, apărut în anul 1982, care a fost redactat de Alexandru Hoţopan. Ea a preluat ştafeta redactării începând cu numărul 14, apărut în anul 1994. Numărul actual, cel al 40-lea, publică cuprinsul şi coperta celor 39 de „Izvoare” apărute până acum, iar pe ultima pagină scrie: „Sfârşit…” „Renunţăm la forma aceasta a revistei, pentru că poate tocmai de asta este nevoie ca să se nască o nouă revistă românească, care să cuprindă istorie, etnografie, artă, etc.”, a spus cu mult optimism Emilia Martin.

Celelalte două publicaţii au fost prezentate de Maria Berényi, care a spus şi ea la rândul ei că acestea acum apar ultima dată în forma tipărită. Volumul „Simpozion” cuprinde comunicările sesiunii ştiinţifice de anul trecut, iar revista „Lumina” oferă cititorilor scrieri pe subiecte actuale pentru românii din Ungaria: împlinirea a 25 de ani de la a doua apariţie a revistei Lumina; primul deceniu (din cele şapte) al existenţei Catedrei de Română din Seghedin; 70 de ani de la înfiinţarea Liceului Românesc din Jula; evocarea personalităţilor lui Teodor Oltean şi a lui Petru Silaghi.

Pe site-ul Institutului de Cercetări (www.romanintezet.hu) apar în formă digitizată toate cele trei publicaţii, alături de numerele din anii trecuţi şi de alte cărţi şi volume editate de ICRU.

Maria Berényi şi-a prezentat şi ultimul său volum, cu titlul „Familii şi personalităţi macedoromâne din Pesta (secolele XVIII–XIX)”, la care a lucrat de ani de zile şi cuprinde studii despre familiile Grabovsky, Mocioni, Nako, Sina, Dumba şi personalităţi ca de ex. Zaharia Carcalechi sau Emanuil Gojdu. (Despre acest volum vom reveni cu amănunte într-un număr viitor.)

Va mai fi un singur simpozion, după care urmează altceva

Maria Berényi a spus în încheierea simpozionului, că Institutul de Cercetări se află în prag de schimbări. După încetarea apariţiei publicaţiilor, şi simpozionul doar o singură dată se va mai organiza. „Institutul trebuie să se adapteze vremurilor noi”, a spus doamna Berényi, care a anunţat de pe acum că s-a stabilit data următorului şi, totodată, ultimului simpozion, cel cu numărul XXX, care va avea loc anul viitor, în zilele de 28–29 aprilie, la Budapesta, şi va fi dedicat comemorării a 150 de ani de la moartea lui Emanuil Gojdu.

În locul publicaţiilor de până acum, ICRU plănuieşte editarea unui Anuar, care să cuprindă scrieri pe teme de istorie, limbă, cultură, etnografie, etc. Iar locul simpozionul va fi preluat, conform planurilor, de forumuri şi workshopuri prin care să fie mai activi şi alţi membri ai comunităţii.

Înainte de încheierea simpozionului, au avut loc nişte discuţii foarte interesante, pe marginea cărora vom reveni în numărul următor.

În final, atmosfera a devenit una de sărbătoare, pentru că la simpozion a devenit deja o tradiţie să fie felicitate persoanele care au împlinit recent o vârstă rotundă. Sărbătoritele anului 2019 au fost Emilia Martin şi Maria Berényi.

A consemnat: Eva Șimon,redactor-șef, Foaia românească

Foto: Foaia românească

  Interviu cu Maria Berenyi

 Interlocutor dr. Maria Berényi, director, Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria

Reporter: Ștefan Crâsta, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Festival Gastronomic Românesc lângă Cetatea din Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 septembrie 2019, 03:22

Sâmbăta trecută, pe 14 septembrie, la Jula s-a organizat cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Gastronomic Românesc pe Ţară. Organizatorii evenimentului, Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria şi Centrul de Documentare şi Informare al AŢRU au invitat la festivalul gastronomic echipe din Ungaria, în primul rând membri ai autoguvernărilor româneşti locale, dar şi oaspeţi şi prieteni din România.

Cu toate că în centrul concursului de gătit au stat ceaunele în care se ferbeau diferite tocăni, festivalul a oferit şi bucate tradiţionale româneşti, cum ar ciorba de perişoare, mititeii, mămăliga cu brânză, răchişe, gogoşi cu dulceaţă etc. Ne-am bucurat să vedem că o singură echipă, cea din Micherechi, s-a gândit şi la faptul că în acea zi, 14 septembrie, era sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, zi de post pentru credincioşii ortodocşi, gătind o mâncare tradiţională de post din satul lor (coade de laboş). Atmosfera de prietenie şi simpatie dintre cele 40 de echipe participante la concurs şi sutele de participanţi a fost presărată cu muzică populară românească, oferită de muzicanţi din Arad.

„Acest concurs de gătit a început în curtea sediului AŢRU, după care ne-am mutat la Campingul Marc, apoi la Campingul Thermal, iar de câţiva ani l-am ţinut în curtea Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula. De această dată am cerut ajutorul şi acordul primarului oraşului, Görgényi Ernő, ca să ţinem acest festival aici, în parcul cetăţii. Ne-am bucurat mult că răspunsul domnului primar a fost pozitiv”, a spus în deschiderea evenimentului Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt al românilor în Parlamentul de la Budapesta, care nu a omis nici faptul să vorbească despre campania electorală în care ne aflăm înainte de alegerile de autoguvernări minoritare din 13 octombrie 2019.

La deschiderea oficială au mai luat cuvântul deputatul parlamentar dr. Kovács József, precum şi primarul dr. Görgényi Ernő. Edilul oraşului a spus că s-ar bucura dacă în viitor toate ediţiile festivalului gastronomic ar avea loc pe platoul din faţa cetăţii, demonstrând şi prin asta buna convieţuire dintre naţionalităţile conlocuitoare în oraş. Consulul general al României la Jula, Florin Trandafir Vasiloni, a subliniat la fel cât este de important ca într-un oraş turistic cum este Jula, şi naţionalitatea română să fie vizibilă, salutând ideea organizării evenimentului în acest loc frumos din faţa cetăţii medievale. Din partea organizatorilor a vorbit Gheorghe Cozma, şeful Oficiului AŢRU, care a vorbit despre importanţa unităţii din comunitate şi a mulţumit conducerii oraşului pentru oportunitatea de a organiza acest eveniment pe platoul din faţa cetăţii. Apoi, preotul ortodox Florin Olteanu, paroh la Chitighaz a binecuvântat evenimentul şi a spus rugăciunile dinainte de masa de prânz.

Scena a fost ocupată apoi de dansatorii Echipei păstrătorilor de tradiţii, coordonată de Centrul de Documentare şi Informare al AŢRU, şi de Echipa păstrătorilor de tradiţii româneşti din Micherechi, care, alături de cântăreaţa Lioara Boşcu şi formaţia sa din Arad, a invitat publicul la dans şi voie bună, încingându-se o horă românească în faţa cetăţii din Jula.

Concursul de gătit a avut un juriu compus din: Gaál Tibor – preşedinte, Csáki Béláné, László Lászlóné, Tulván Zsolt şi Susánszki Erika.

În acest an, premiul I al concursului i-a revenit Asociaţiei pentru Tradiţiile şi Cultura din Micherechi, care au gătit la ceaun friptură de miel, grătare, coade de laboş (tradiţionala mâncare de post din satul lor) şi, bineînţeles, salată de castraveţi.

Pe locul II s-a clasat Autoguvernarea Românească din Jula, iar pe locul III Autoguvernarea Românească din Mezősas.

S-au mai acordat multe premii speciale din partea doamnei László Lászlóné (10 premii) şi doamna Susánszki Erika, din partea Centrului Social şi de Protecţia Copilului din Jula.

La final, o singură observaţie constructivă pentru organizatorii viitoarelor ediţii: deoarece Jula este un oraş turistic şi chiar şi în weekendul trecut zona cetăţii a fost plină cu turişti români, maghiari sau din alte părţi, mulţi se întrebau oare ce eveniment este acesta. Deci, la viitoarele ediţii ar fi bine să afişăm pe un banner uriaş şi numele manifestării.

A consemnat: Eva Șimon, redactor/șef Foaia româneascăFoto: Foaia românească 

Un reportaj realizat de Adam Bauer, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Ceva tot rămâne din noi prin jocuri…

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 august 2019, 11:56

În localitatea Cenadul Unguresc din județul Ciongrad s-a organizat pentru a doua oară o tabără de dans popular românesc sub îndrumarea coregrafului și instructorului  Gheorghe Gros din Chitighaz. Organizator a fost Autoguvernarea Română din localitate. Tabăra s-a încheiat sămbăta trecută cu un spectacol dat de către cei 19 tineri participanți la această acțiune, care au arătat publicului dansurile însuşite în cele șapte zile de tabără: coregrafii românești din localitate, dar și din țara mamă. La eveniment au fost invitați  părinții copiilor, dar și  cenădenii iubitori de dansuri populare.

În reportaj îi puteți asculta pe elevul Lole Brandon, cenădanii Vasile Mărienuț și Ana Popa, instructorul și coregraful Gheorghe Gros și Vasile Rotar, președintele  Autoguvernării de Naționalitate Română din Cenadul Unguresc.

Reporter: Petru Câmpian, redactor MTVA, Emisiunile în limba română.

La revedere, şcoală dragă! Festivitatea de bun rămas a 53 de absolvenți ai Liceului „N. Bălcescu” din Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 18 mai 2019, 01:22

După anii de liceu, petrecuţi cu bune şi rele în băncile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula, elevii claselor a XII-a, promoţia 2015/2019, şi-au luat rămas bun sâmbătă, 4 mai, nu doar de la colegi şi profesori, ci şi de la copilărie, păşind pe drumul maturităţii. Astfel, cei 53 de absolvenţi ai celor două clase terminale, însoţiţi de diriginţii lor, profesorii Mariana Oros Martin şi Florica Santău, încărcaţi de emoţii, dar şi de nostalgii, au participat la festivitatea de încheiere a anilor de liceu, organizată în instituţia de învăţământ din Jula. Fiecare sfârşit de an şcolar reprezintă ceva deosebit în viaţa de elev, dar această festivitate este unică pentru absolvenţii claselor a XII-a, care îşi finalizează cursurile liceale, încep un nou drum şi tocmai de aceea acest eveniment e plin de emoţie, încredere şi speranţă, că drumul pe care îl vor începe acum va fi unul deosebit şi plin de reuşite. Pentru ei, clopoţelul a sunat pentru ultima dată…

Înainte de deschiderea serbării, absolvenţii au depus coroane de flori la bustul lui Nicolae Bălcescu, aflat în faţa instituţiei de învăţământ, după care plini de încredere pentru un viitor strălucitor, tinerii au păşit pe scena frumos amenajată, pentru a primi florile şi traista tradiţională de absolvire, înmânată de colegii lor de clasa a XI-a. Directorul liceului, dr. Maria Gurzău Czeglédi, a deschis festivitatea, subliniind solemnitatea momentului şi importanţa sa, după care le-a urat absolvenţilor un drum neted, fără obstacole, i-a asigurat că pe acest drum nu vor fi niciodată singuri şi că pot reveni oricând în acest loc, unde s-au format spiritual, intelectual, moral. De asemenea, le-a urat succes la examenele de bacalaureat, dar şi la examenele vieţii şi cât mai multe dorinţe materializate prin putere, credinţă, speranţă şi perseverenţă. În continuare a urmat un montaj liric, în care prin muzică şi versuri elevii şi-au exprimat recunoştinţa faţă de părinţi şi cadre didactice. Ziua de sâmbătă, 4 mai, a fost generoasă în cuvinte frumoase şi îndrumări înţelepte, adresate tinerilor eminenţi de către directorul instituţiei, doamna Czeglédi, care împreună cu adjuncta sa, Andreea Cefan Szántó, a înmânat premii unui număr mare de elevi performanţi. Toţi cei care au înregistrat succese în cele mai diverse domenii de activitate au fost decernaţi cu diplome, plachete şi premii. Pentru rezultatele exemplare la învăţătură, sârguinţă, conduită şi pentru depunerea eforturilor de promovare a limbii şi culturii române au fost premiaţi următorii elevi:

− Placheta „Bălcescu” (cel mai vechi premiu al liceului, înfiinţat în anul 1984 de Lucia Borza) a fost încredinţată elevelor cu rezultate deosebite la studii, dar şi în transmiterea valorilor culturale româneşti: Lidia Miron şi Vanessa Iurasoc;

− Premiul din partea corpului didactic al liceului, bazat pe Fundaţa „Pro discipulis − Pentru elevii noştri”, a fost înmânat pentru trei absolvente: Rebeca Bonczos, Dzsenifer Ruja şi Sorana Hajnal Putin;

− Distincţia profesoarei Iuliana Jurău Rad acordată pentru elevii cu o conduită exemplară, distincţie care anul acesta a ajuns la 25 de ani de la înfiinţare, a fost înmânată de către fondatorul acesteia tinerilor: Ana Martin şi Daniel Pelyva;

− Distincţia profesoarei Ana Crişan, pentru cei mai buni matematicieni au primit-o: Szabolcs Soltész şi Matei Pavlákovics;

− Premiul special din partea Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria i-a fost oferit tinerei: Lavinia Bogdan;

– Premiu special şi o bursă de încurajare i-a fost oferită din partea Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria unui tânăr, care îşi va continua studiile la Facultatea Teologică Ortodoxă: Vasile Martin;

– Premiul special din partea Autoguvernării Judeţului Bichiş i-a fost acordat elevei: Dora Goron;

– Autoguvernarea Românească din Jula a oferit anul acesta 6 premii membrilor formaţiei de dansuri a liceului: Dora Goron, Gheorghe Gurzău, Ioan Nemes, David Netea, Panna Ruja şi Hajnal Putin.

Și iată, aşa s-a scris o altă pagină în cartea de istorie a şcolii: o nouă generaţie (de 53 de absolvenţi), tineri cu vise înalte, şi-a luat rămas bun, de la frumoşii ani de liceu petrecuţi la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Jula. Le urăm tuturor tinerilor multe succese la examenele de bacalaureat!

A consemnat:Anca Becan, redactor, Foaia românească

Foto: Foaia românească

Reporter: Ștefan Crâsta, redactor, MTVA, Emisiunile în limba română

Concursul „Vocea de aur”, ediţia a 5-a, Bătania

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 8 aprilie 2019, 12:55

„Muzica este pentru suflet la fel cum exerciţiul fizic e pentru trup”, l-a citat pe Platon moderatoarea celei de-a cincea ediţii a concursului de interpretare vocală „Vocea de aur”, organizat vinerea trecută, 29 martie, la Şcoala Generală „Lucian Magdu” din Bătania. Profesoara Anca Stan a convins publicul încă de la începutul manifestării că vom avea parte de un program plăcut şi interesant: „Muzica are diverse funcţii, dar cred că cea mai importantă e puterea de-a lecui suflete. Muzica e pansament pentru suflet. În consecinţă, pentru ziua de azi ne-am propus să vă administrăm un tratament cu acest miraculos medicament: muzica!”

A cincea ediţie a concursului „Vocea de aur” a început cu un moment de reculegere în amintirea preşedintelui AŢRU, Tiberiu Juhász, decedat cu o săptămână în urmă. Înainte de a da startul concursului, au fost salutaţi oaspeţii oficiali, profesorii şi copiii sosiţi de la aproape toate şcolile în care se învaţă româneşte. O noutate a acestei ediţii a fost că pentru prima dată au participat şi elevi de liceu, astfel concursul de acum a cuprins elevi din clasele 1–12. Juriul concursului a fost alcătuit din: Lucia Aioanei, preşedintele juriului, artist liric (soprană) la Filarmonica de Stat Arad, Csilla Szabó, artist liric (altistă) la Filarmonica de Stat Arad şi Cristina Miculescu, artist instrumentist (violonistă) la Filarmonica de Stat Arad.

Cei 30 de copii şi tineri, care s-au înscris la concurs au sosit din localităţile: Jula, Bătania, Chitighaz, Aletea, Micherechi, Leucuşhaz, Săcal şi Pocei. Toţi, dar absolut toţi, au dat dovadă de o pregătire foarte serioasă şi de curajul lăudabil de a cânta în faţa publicului şi a juriului. Micii melomani au cântat cu toţii în limba română, melodii din diferite domenii: muzică populară, uşoară, religioasă, printre care am auzit şi melodii foarte cunoscute, ca de exemplu, „Trandafir de la Moldova”, „Samba florilor”, „Rău mă dor, ochii, mă dor”, „Drumurile noastre”, „Cine m-a făcut om mare”. Este de remarcat că cei trei elevi, care au sosit de la şcoala generală din Micherechi s-au pregătit cu cântece din repertoriul popular românesc tradițional, din satul lor natal şi din Cenadul Unguresc. De asemenea trebuie lăudată iniţiativa acelor copii, care interpretând muzică populară românească s-au gândit să-şi asorteze şi haina, purtând frumoase ii sau costume populare.

În timpul deliberării juriului, corul de fete al şcolii din Bătania, condus de profesoara de muzică Andreea Szenes, a oferit spectatorilor câteva piese muzicale, iar elevii Lior Cazac (clasa a 7-a) și Sebastian Stan (clasa a 3-a), au prezentat o mică scenetă artistică, cu titlul „Pomul care face ciori”, de Octav Pancu-Iași. În încheierea programului-cadou, oferit de către elevii şcolii-gazde, elevul Roland Ristin a interpretat la pian „Dansuri românești” de Bartók Béla.

La fel ca la toate concursurile dedicate şcolarilor, toţi concurenţii au fost răsplătiţi cu premii din partea organizatorilor, precum diplome, medalii şi cadouri, după meritele fiecăruia. Pe lângă aprecierile juriului, copiilor le-au fost acordate daruri şi premii speciale din partea oaspeţilor oficiali, care şi-au exprimat bucuria pentru acest gen de iniţiative, promovate cu consecvenţă de şcoala din Bătania. Rezultatele concursului le găsiţi în pagina a 12-a.

Sponsorii ediţiei actuale au fost: Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al românilor în Parlamentul de la Budapesta, Fondul „Bethlen Gábor” din cadrul Cancelariei Primului Ministru, Secretariatul pentru Culte şi Naţionalităţi de la Budapesta, Autoguvernarea de Naţionalitate Română din Bătania, Fundația „Lucian Magdu” din Bătania, Asociaţia Familia, Şanse Egale şi Voluntariat din Judeţul Bichiş, Școala Generală și Grădinița Română „Lucian Magdu” din Bătania.

Rezultate şi premii:

Clasele 1–2:

1. Vivianne Horváth, Bătania
2. Reka Rákóczi, Chitighaz
3. Ana Poiendan, Micherechi

Clasele 3–4:

1. Greta Farkas, Leucuşhaz
2. Regina Megyeri, Bătania
3. Teofana Stoica, Jula

Clasele 5–6:

1. Zita Stan, Chitighaz
2. Alexandra Mester, Bătania
3. Fanni Balog, Săcal

Clasele 7–8:

1. Reka Misik, Bătania
2. Shalomea Sutak, Pocei
3. Loredana Bali, Aletea

Clasele 9–12:

1. Antonia Jivan, Jula
2. Victoria Szabó, Jula
3. Dora Misik, Jula

A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef, Foaia românească

Foto: Foaia românească, Arhid. Emanuel Văduva

Interlocutori:

Grigore Poiendan, profesor de muzică, Micherechi

Gheorghe Pătcaș, profesor de muzică, Jula

Antonia Jivan, elevă în clasa a XI-a, Liceul „Nicolae Bălcescu”, Jula

Lucia Aioanei, soprană, Filarmonica de Stat Arad – președintele juriului

Andrea Szenes, profesor de muzică, Bătania

 Reporter: Iulia Kaupert, redactor coordonator, MTVA, Emisiunile în limba română

„Ianuarie românesc la Jula”, un eveniment cultural de suflet

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 februarie 2019, 08:24 / actualizat: 10 februarie 2019, 9:39

Consulatul General al României la Jula, în colaborare cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria și Universitatea din Oradea, a organizat în seara zilei de miercuri, 30 ianuarie, manifestarea culturală ce poartă titlul cuprinzător „Ianuarie românesc la Jula”, eveniment ajuns anul acesta la a treia ediţie.

„V-am invitat la o seară frumoasă, într-o companie  românească. Am gândit încă de mai mulţi ani să organizăm o sărbătoare, care să înglobeze, să cuprindă la un loc mai multe repere românești, care se petrec în această lună ianuarie”, a spus în deschiderea programului consulul general Florin Vasiloni. „Ne referim la Ziua Culturii Naţionale, care coincide cu ziua nașterii poetului nostru naţional Mihai Eminescu, 15 ianuarie, de asemenea, Mica Unire, cum se numește în limbaj popular Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie. Deoarece ne aflăm la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria trebuie să marcăm, așa cum se cuvine, și faptul că în aceste zile se împlinesc 68 de ani de la prima apariţie a revistei Foaia românească. Nu în ultimul rând, doresc să aduc la cunoștinţa Dvs., că ne aflăm în momente foarte importante pentru România, în această perioadă când ţara noastră deţine președinţia Consiliului Uniunii Europene. Toate acestea au fost motivele pentru care am hotărât să organizăm o sărbătoare românească, pentru comunitatea istorică românească din Ungaria, cu ajutorul prietenilor dragi din România.

”Aflându-ne la început de an, manifestarea a început cu rugăciunea „Tatăl nostru”, rostit de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, căruia i s-a alăturat tot publicul, pentru ca perioada următoare să fie pașnică și prosperă. Din partea delegaţiei Universităţii din Oradea, Ioan Horga, decanul Facultăţii de Istorie a rostit un cuvânt de salut pentru comunitatea românească din Jula, trecând apoi în revistă etapele și importanţa rolului României în UE și a președinţiei Consiliului UE pe care România a preluat-o de la 1 ianuarie 2019. „Eu sunt de fiecare dată foarte emoţionat și greu îmi găsesc cuvintele atunci când vin în comunitatea românilor din Ungaria, pentru că întâlnesc aici atât de multe elemente de suflet și de bogăţie spirituală, încât, atunci când mă duc acasă, sunt mult mai bogat, mult mai senin. Eu sper că, la rândul nostru, contribuţia noastră, a Universităţii din Oradea, la această manifestare să aducă multă bogăţie în sufletele Dvs”, a menţionat decanul Ioan Horga.

Programul propriu-zis, care a fost moderat de jurnalista Eva Șimon, a început cu o scurtă prelegere a Gabrielei Elekes din Budapesta, care a redat câteva aspecte din lucrarea sa de doctorat, „Receptarea operei lui Mihai Eminescu în spaţiul cultural de limbă maghiară”, arătând prin exemple cât de apreciată a fost și este și azi opera eminesciană pentru publicul de limbă maghiară. Eleva Reca Hanyecz a citit apoi poezia „Atât de fragedă” în traducere ungurească, iar Gabriela Elekes, în limba română. Momentul aniversar de 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, în 24 ianuarie 1859, a fost evocat de către Mihaela Baicu, profesor detașat de la școala generală din Micherechi, care a vorbit despre circumstanţele unirii celor două principate, Moldova și Țara Românească, într-un stat comun, această unire de acum 160 de ani fiind actul politic fundamental prin care s-au pus bazele constituirii statului naţional român. Scena imaginară a sediului Uniunii Culturale a fost ocupată apoi de elevii Teatrului Român de Amatori de la Liceul „N. Bălcescu” din Jula, care au prezentat,în premieră pentru publicul larg, piesa „Chiriţa în balon”, adaptare după Vasile Alexandri, în regia Norei Chiriac. Din distribuţie au făcut parte: Reca Hanyecz, Antonia Jivan, Victoria Szabó, Delia Krausz, Carmen Toma, Tiberiu Şimon,Tamás Tisza şi Vlad Fărcaş. Pregătirea elevilor a fost ajutată de profesoara VeraGurzău Cser. Spectacolul tinerilor noștri a descreţit frunţile tuturor,  prezentând cu profesionalism o piesă veselă, care a fost nu doar spre bucuria publicului, dar și spre satisfacţia actorilor.

În continuarea programului, Eva Șimon, redactor-șef al revistei „Foaia românească”, a lansat noua ediţie a „Calendarului românesc 2019”, care cuprinde principalele activităţi culturale și spirituale ale comunităţii românești din Ungaria desfășurate în anul care a trecut, foarte bogat în astfel de manifestări, în ciuda numărului tot mai redus al comunităţii istorice românești.

Ultima parte a evenimentului a fost consacrat programului-surpriză al orădenilor. Din acest moment, moderarea a fost preluată de doamna Olivia Burtă, prorector al Universităţii din Oradea. A fost invitată în scenă – și o spunem fără nicio exagerare – cea mai frumoasă femeie din sală, îmbrăcată în „Rochia Centenar”(creaţie a designerului Rebeca Cotrău), purtată de domnișoara Dana Jurjuț, care a uimit publicul nu doar cu frumoasa rochie de mireasă din zona Bihor, pe brâu cu motive inspirate din Hora Unirii, dar și cu talentul său de cântăreaţă de muzică populară.

Frumuseţea feminină a stat și în centrul prezentăriide modă „CAPAbility”, creaţii ale designerului vestimentar Olimpia Urdea, profesor la Facultatea de Arte, care a ales pentru prezentare nu modele profesioniste, ci pe colegele sale și pe câteva studente de la Universitatea din Oradea. Creaţiile Olimpiei Urdea sunt niște cape (pelerine) speciale pentru doamne, decorate cu motive tradiţionale românești.

În ultima parte a programului s-a revenit la poezia lui Eminescu, prima dată printr-un mini-concert cu melodii puse pe versurile lui Eminescu, interpretate de un cor condus de doamna Carmen Vasile. Apoi, doamna Ligia Mirișan, directoarea Bibliotecii Judeţene „Gh. Șincai” din Oradea a prezentat o expoziţie de cărţi, aduse la Jula sub genericul „De la lume adunate și napoi la lume date”, care au fost oferite românilor din Ungaria. În încheiere, a fost invitat și publicul să interacţioneze și să-și prezinte emoţiile, experienţele legate de poezia lui Mihai Eminescu. Alături de cei menţionaţi mai sus, manifestarea a fost onorată și de prezenţa noului consul al României la Seghedin, Adrian Tudor, precum și de Maria Gurzău Czeglédi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula, Margareta Tat, primarul comunei Micherechi, Amelia Palcu, directorul Liceului „MihaiVeliciu” din Chișineu-Criș. Serata culturală s-a  încheiat cu o recepţie oferită din partea Consulatului Generalal României la Jula.

Evenimentul a reușit din nou să-i adune la un loc pe românii din cele două părţi ale graniţei, din Ungaria și România, pentru a retrăi sentimente de identitate comună.

Reporter: Ștefan Crâsta, redactor, MTVA, Emisiunile în limba română

A consemnat: Eva Şimon, redactor-șef, Foaia românească

Foto: Foaia românească

Moment aniversar: prof. dr.Gheorghe Petrușan la 80 de ani

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 noiembrie 2018, 07:26 / actualizat: 12 noiembrie 2018, 8:34

În perioada 29–31 octombrie, Facultatea de Litere a Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a organizat Conferinţa Internaţională de Studii Românești, ediţia a 3-a. La eveniment au fost invitaţi să participe și profesori români din Ungaria: dr. Mihaela Bucin, şefa Catedrei de limba și literatura română a Universităţii de Științe din Seghedin şi profesorul dr. Gheorghe Petruşan, fost șef de catedră.

De asemenea, în cadrul conferinţei plenare, profesorul Florin Ioan Cioban, lector la Universitatea ELTE din Budapesta, a susţinut prelegerea „Anul 1918 în istoria catedrei de limba română de la Universitatea din Budapesta”.

Înainte de finalul conferinţei a avut loc momentul aniversar „prof. dr. Gheorghe Petrușan la 80 de ani”, în cadrul căruia domnul Gh. Petrușan, fostul șef al Catedrei de română din Seghedin, a fost felicitat și distins pentru cariera sa de profesor și istoric român din Ungaria. Un interviu de Tiberiu Boca. 

A consemnat: Tiberiu Boca, redactor MTVA, Emisiunile în limba română

Foto: dr. Mihaela Bucin

La mulți ani Radio România!

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 noiembrie 2018, 07:20 / actualizat: 1 noiembrie 2018, 8:31

La aniversarea celor 90 de ani de la înființarea radioului public românesc, Iulia Kaupert, redactor coordonator, emisiunile în limba română, Radiodifuziunea Ungară/MTVA transmite colegilor săi din România gânduri ce argumentează colaborarea dintre cele două instituții media și rememorează momentele editoriale cele mai semnificative transmise pentru ascultătorii din comunitatea românească din Ungaria și pentru ascultătorii din România. Începută în mai 2016, colaborarea prin schimburi de producții radiofonice între Radio România și Radiodifuziunea Ungară/MTVA s-a dovedit a fi un vector de imagine pentru manifestările culturale și științifice,  constituindu-se  astfel în spații radiofonice de promovare a valorilor culturale românești.

Un interviu de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Artistul Ştefan Oroian, distins cu premiul „Pro Cultura Minoritatum Hungariae” 2018

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 19 octombrie 2018, 09:24

Sâmbătă, 13 octombrie 2018, în somptuoasa sală a Cinematografului Urania din Budapesta au fost decernate premiile Pro Cultura Minoritatum Hungariae 2018. Secretarul de stat pentru culte și relația cu naționalitățile, Soltész Miklós, a subliniat că în Ungaria naționalitățile sunt considerate un tezaur care îmbogățește întreaga națiune maghiară, țara în întregimea ei și întregul Bazin Carpatic. A precizat că premiul acordat reprezentanților naționalităților este foarte important nu numai pentru premianți, ci și pentru fiecare comunitate în parte, fiind un prilej de mândrie și pentru acestea.

Fototext: Doamna subsecretar de stat Langerné Victor Katalin de la Ministerul Resurselor Umane, domnul secretar de stat Soltész Miklós de la Oficiul Primului Ministru şi distinsul românilor, domnul Ştefan Oroian.

Au fost premiați reprezentanți propuși de comunitățile celor 13 naționalități recunoscute în Ungaria. Din partea comunității românești istorice din Ungaria a primit premiul Pro Cultura Minoritatum Hungariae 2018 domnul Ștefan Oroian, fiind astfel recunoscut ca cel mai renumit artist plastic de etnie română din Ungaria, dar și pentru activitatea sa de păstrare și promovare a culturii naționalității din care provine.

Ceremonia de decernare a premiilor a fost însuflețită de spectacolul oferit de grupul grecesc Palio Buzuki, grupul croat Kolo și de Grupul de Naționalitate al Slavilor Sudici din Tököl.

A consemnat: Gabriela Elekes, corespondent MTVA, emisiunile în limba română 

Foto: Bajtai László

Este o mare mândrie să porți costumul popular românesc peste tot în lume!

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 3 iunie 2018, 07:13

În fiecare an la finalul lunii mai Seghedinul îmbracă straie de sărbătoare de zilele oraşului. Cu acest prilej se organizează una dintre cele mai mari şi colorate festivaluri ale regiunii, vizitat de sute de mii de localnici şi turişti. Festivalul vinului, gastronomie, concerte, târg al meşteşugarilor, expoziţii, concurs al bărcilor dragon pe Tisa, programe culturale şi foc de artificii – 10 zile, 10 locaţii, 160 de vinificatori, 200 de meşteşugari şi 250 de programe – toate pentru buna dispoziţie a vizitatorilor.

În organizarea Asociaţiei Culturale Múzsa din Csongrád în zilele de 26 şi 27 mai a avut loc în piaţa Dugonics festivalul naţionalităţilor, unde a fost invitat şi Ansamblul Folcloric „Transilvania” al Colegiului Național „Decebal” din Deva, care a prezentat dansuri populare de pe Valea Mureşului, Grupul de interprete „Poienița” a adus pe scenă cântece consacrate, iar secțiunea săsească a Ansamblului câteva dansuri specifice sașilor din Transilvania.

În forma actuală, Ansamblul Folcloric „Transilvania” al Colegiului Național „Decebal” din Deva a luat ființă în 2014, ca o continuare firească a tradițiilor școlii de a valorifica obiceiurile, cântecele populare și portul specific zonei Hunedoarei. Din dragoste pentru dansul și cântecul popular, inițiatorii au strâns în jurul lor niște tineri, păstrători de cântece și dansuri populare de pe Valea Mureșului, din zona Făgărașului, mărginimea Sibiului, Țara Moților, Ținutul Pădurenilor şi Banat. Grupul de interprete Poienița aduce pe scenă cântece consacrate, precum: Zi-i bade cu fluiera, Bade unde-ai fost aseară, Am prins drag de gura dulce, Bădișor de la mioare, Joacă-mă bădiță bine, promovând valori care definesc frumusețea, eleganța, profunzimea și complexitatea tradițiilor populare românești, iar dansatorii au învățat și demonstrat măreția țarinilor moțești, jocurile bănățene, jocuri din Făgăraș și originalele jocuri din Pădureni. Secțiunea săsească a Ansamblului aduce pe scenă polca, valsul și alte dansuri de salon, valorificând elementele specifice de folclor ale sașilor din Transilvania, în special al comunităților din zona Orăștiei și Sebeș.

În ultimii ani ansamblul a reprezentat România la festivaluri internaționale. Calitatea spectacolelor prezentate, bucuria de a dansa, plăcerea actului artistic, dăruirea și frumusețea dansurilor și a melodiilor populare au convins juriul și au obținut numeroase premii importante, promovând astfel colaborarea între tinerii din diverse țări.

Noi am stat de vorbă cu Florin Ilieș, directorul Colegiului Național „Decebal” din Deva şi cu Olivia Nițescu, profesor la acelaşi colegiu, coordonatorul Ansamblului folcloric Transilvania.

A consemnat: Iulia Kaupert – redactor coordonator MTVA, emisiunile în limba română

 Foto: Florin Ilieș, Iulia Kaupert

Corul Pro Musica pune sub brad un compact disc cu colinde

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 19 decembrie 2017, 13:10 / actualizat: 19 decembrie 2017, 14:20

Recent în aula liceului românesc din Jula corul Pro Musica din Jula şi-a înregistrat cel de-al doilea compact disc, de această dată de colinde. A fost o muncă eroică depusă de membrii corului şi de dirijorul Adrian Bugyi, dar la finalul zilei s-au arătat şi roadele… cu asistenţa tehnică a colegului nostru Hegedus János am înregistrat 12 colinde. Preşedintele Fundaţiei Pro Musica, Ştefan Oroian, ne-a informat că proiectul a fost realizat cu ajutorul Autoguvernărilor Româneşti din Judeţele Csongrad şi Bichiş, a Autoguvernării de Naţionalitate Română din Jula, şi cu sprjinul Liceului românesc Nicolae Bălcescu, care a pus la dispoziţia coriştilor aula şcolii. Un interviu cu dirijorul Adrian Bugyi.

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator MTVA, Emisiunile în limba română

Jula – Întâlnire de suflet la 50 de ani de la absolvirea liceului românesc

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 5 octombrie 2017, 05:00

S-a scurs o jumătate de secol de când au părăsit băncile liceului românesc „Nicolae Bălcescu din Jula”. 15 din cei 32 de absolvenţi au răspuns prezent la citirea catalogului de către dirigintele onorific Gheorghe Marc. Fosta dirigintă, domna Ana Crişan s-a stins din viaţă în urmă cu cinci ani, la câteva săptămâni după ultima întâlnire.
A fost o superbă zi de toamnă, petrecută într-o atmosferă plăcută. Pentru noi, mai tinerii, a fost o plăcere să ascultăm amintirile şi poveştile foştilor elevi, care – din nostalgie – de fiecare dată ţin să se vadă la fosta şcoală românească din centrul Julei, care astăzi adăposteşte biblioteca orăşenească. S-a ţinut un minut de reculegere pentru profesorii şi colegii care nu mai sunt în viaţă. Şi-apoi au început poveştile. De menţionat că în urmă cu 50 de ani clasa era alcătuită din tineri care au venit din toate localităţile româneşti din Ungaria, din satele bihorene şi până în cele din judeţul Ciongrad. Erau unii care nici nu cunoşteau limba română… alţii au venit de-acasă cu un bagaj de cunoştinţe de limba română la liceu. Şi foarte mulţi dintre ei şi-au făcut o carieră cu ajutorul limbii române.
Un moment impresionant a fost când la finalul întâlnirii foştii elevi au cântat câteva melodii, în română şi maghiară, învăţate cu decenii în urmă.
Au fost invitaţi să participe şi trei profesori: dirigintele onorific Gheorghe Marc, fostul director Ion Budai şi fosta profesoară de rusă Iuliana Jurău Rad. În reportajul nostru, pe lângă ei, vor evoca anii tinereţii Magdalena Túri din Cenadul Unguresc, Maria Gros şi Cornelia Kovacs Mocan din Chitighaz şi Doina Misarăş din Săcal. Pe directorul Ion Budai l-am rugat să ne vorbească pentru început despre istoria şcolii româneşti care a funcţionat în această clădire până în 1981.

Interlocutori: directorul Ion Budai, dirigintele onorific Gheorghe Marc, Magdalena Túri (Cenadul Unguresc), Maria Gros (Chitighaz), Cornelia Kovacs Mocan (Chitighaz), Doina Misarăş (Săcal), Iuliana Jurău Rad, profesoară de rusă.

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, emisiunile în limba română, Radiodifuziunea Ungară/MTVA
Foto: Iulia Kaupert

Festival gastronomic românesc pentru a 13-a oară

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 8 septembrie 2017, 08:28 / actualizat: 10 septembrie 2017, 7:48

Centrul de Informare şi documentare al AŢRU, împreună cu Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria a organizat sâmbătă, 2 septembrie, festivalul gastronomic românesc. La cea de-a 13-a ediţie a festivalului, care s-a desfășurat în curtea spațioasă a liceului românesc, au participat 33 de echipe din localităţi româneşti din ţara noastră şi din România. Evenimentul a fost onorat de prezenţa ambasadorului României la Budapesta, Marius Lazurca şi a consulului general din Jula, Florin Trandafir Vasiloni.

Ideea unui astfel de festival a pornit în urmă cu 13 ani de la AŢRU, prima ediţie desfăşurându-se în curtea autoguvernării, cu participarea a doar câteva echipe din judeţele tradiționale unde sunt comunități de români, Bichiş, Ciongrad şi Bihor, apoi festivalul a crescut pe an ce trecea– ne-a mărturisit purtătorul de cuvânt al românilor în Parlamentul din Ungaria, Traian Cresta. Atmosfera a fost întreţinută de o formaţie folclorică venită din România, de la Vărșand (din jud. Arad). Juriul format din 5 membri şi condus de şeful Gál Tibor a decis ca anul acesta premiul întâi să-l acorde echipei Autoguvernării Românești din Bedeu, locul doi echipei Autoguvernării Românești din Şercad, iar locul trei şcolii româneşti din Aletea. Au fost acordate mai multe premii speciale, dintre care amintim premiul oferit de preşedintele Asociaţiei Culturale Făgeţeana, Ioan Gheorghe Oltean, echipei formate din membrii Autoguvernarea  de Naționalitate Română a Orașului Gyula care a gătit o ciorbă de peşte. Câştigătorii vor merge într-un sejur de trei zile în Ţara Făgetului.
Vă invit să gustați și Dvs. din atmosfera festivalului gastronomic românesc din Jula.

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, emisiunile în limba română, Radiodifuziunea Ungară/MTVA

Reuniune în amintirea Floricăi Duma în Ungaria

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 iulie 2017, 06:29

„Te-oi crăpa, lume, cu dor” – această melodie a condus-o pe ultimul drum la Oradea pe îndrăgita interpretă de muzică populară, Florica Duma. Românii din Ungaria au iubit-o şi au apreciat-o mult pe această Floare a Bihorului, care s-a stins în dimineaţa zilei de 9 mai. Vestea dispariției sale a zguduit și comunitatea românească din Ungaria. Interpreta s-a născut în anul 1946, în cătunul Cărănzel din județul Bihor. A concertat de mai multe ori la baluri și nu numai, în localități românești din țara noastră. Una dintre cele mai bune prietene ale ei a fost doamna Maria Marc, care a avut inițiativa ca duminică, 9 iulie, în catedrala Sf. Nicolae din Jula să se țină un parastas în amintirea ei. Au participat în număr mare rude și colegi de breaslă din Oradea, dar și prieteni şi cunoscuţi de pe meleagurile noastre. Slujba de parastas a fost săvârşită de părintele Teodor Marc din Jula şi de părintele Vasile Sabău de la Biserica Ortodoxă română „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Oradea. Florica Duma a fost o artistă desăvârşită, cu un repertoriu autentic inspirat din lumea satului, care făcea această meserie cu pasiune. Un om deschis, cu suflet mare. Românii din Ungaria o vor păstra mereu în amintire.

Interlocutori: Maria Marc (Jula); Victoria Dărăban, Marcel Leac, Giulia Leac (nepoți); Ion Budai (Jula); părintele Vasile Sabău (Oradea)

A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, emisiunile în limba română, Radiodifuziunea Ungară/MTVA

Foto: Kajtsa Zoltán

Tradiţia continuă – Festivalul cântecului popular „Elena Roizen” ediţia a X-a

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 iulie 2017, 13:21 / actualizat: 18 decembrie 2017, 17:53

Centrul Cultural „Elena Roizen” al oraşului Ovidiu, judeţul Constanţa, a organizat cea de-a X-a ediţie a Festivalul cântecului popular „Elena Roizen”, dovedind astfel o continuitate de remarcat în promovarea marilor personalităţi ale Dobrogei, a acelora care au consacrat cântecele specifice zonei şi au identificat această zonă etnofolclorică pe harta folclorului muzical românesc.  Ediţia din acest an a avut deschidere internaţională prin participarea tinerilor interpreţi din Republica Moldova şi din Ucraina, purtători de tradiţie românească. Popov Violeta din Republica Moldova a obţinut menţiune. Trofeul festivalului a fost acordat Roxanei Astrid Croitoru din judeul Gorj. După obţinerea Premiului I la Festivalul Naţional al cântecului popular „Maria Lătăreţu” (2016) şi  a Trofeului Festivalului de folclor „Lică Militaru” (Drăgăneşti, Olt, 2017), Roxana Croitoru obţine cea mai înaltă distincţie şi la festivalul de la Ovidiu, confirmând astfel valoarea calităţilor sale interpretative, a ţinutei scenice, a grijei pentru purtarea cu demnitate a costumului gorjenesc, altul la fiecare nouă competiţie muzicală. Gala Festivalul cântecului popular „Elena Roizen” ediţia a X-a a fost transmisă la Radio România Constanţa şi va fi difuzată şi la Radiodifuziunea ungară, MTVA, emisiunile în limba română, Radio România Regional contribuind astfel la promovarea culturii tradiţionale româneşti peste hotare.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune