Ascultă Radio România Regional Live

empatie

Persoanele kinestezice – extrem de empatice și sensibile la energia celor din jurul lor!

Persoanele kinestezice – extrem de empatice și sensibile la energia celor din jurul lor!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 24 iulie 2021, 12:23

Persoanele kinestezice tind să fie extrem de empatice și sensibile la energia celor din jurul lor. Drept urmare, acestea sunt definite de o trăire interioară mai pronunțată decât vizualii sau auditivii.

Potrivit cunoscutului psiholog Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), acest lucru îi poate ajuta să lege conexiuni foarte puternice cu persoanele de a căror energie se simt atrași sau cu care se simt confortabil. Pe de altă parte, dacă simt un disconfort în prezența unei persoane, vor căuta să evite contactul și persoana cu totul, dacă le va fi posibil.

„Totodată, fiind atât de conectați cu trăirea interioară, pot demonstra o intuiție fantastică. Ori, dacă își dau voie să o asculte, pot lua decizii extrem de bune, atât pentru ei cât și pentru cei care au încredere în opinia lor. Pot tinde să ia decizii mai degrabă bazate pe emoții și sentimente, decât pe ce are logică sau sens. Persoana kinestezică este genul care învață făcând, prin mișcare, prin „a pune mâna” pentru a putea trăi și integra cunoștințele pe deplin.

Pentru ei, experiența practică este mult mai valoroasă decât cea teoretică, pentru că trăirea interioară este modalitatea cea mai firească de a dobândi abilități și cunoștințe noi. Tind să fie persoane introvertite și să aibă un ritm propriu. Motivul este nevoia lor de a trece experiențele printr-un filtru personal, interior, înainte de a oferi un răspuns sau un feedback de orice fel. Acest lucru poate fi deranjant pentru un vizual, spre exemplu, care este extrem de rapid și are nevoie ca lucrurile să fie făcute ieri”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Cum recunoști un Kinestezic?

Kinestezicii sunt persoane care pun accent mai mult pe mod în care se simt, decât pe modul în care arată. Astfel, vor fi tentați să aleagă, mai degrabă, ținute lejere, plăcute la atingere, în detrimentul celor „frumoase” sau „la patru ace”.

„În conversația cu alții, preferă să stea mai aproape de interlocutor din nevoia de a se conecta cu acesta, de a-i simți starea atunci când vorbește. Acest lucru poate deveni deranjant, de exemplu, pentru un vizual, care are nevoie de distanță între el și interlocutor, ca să poată avea imaginea de ansamblu asupra situației.

În privința relațiilor, cel mai probabil limbajul iubirii el cel al atingerilor. Din acest motiv, atunci când va simți nevoia să se apropie de cineva sau se va simți mai apropiat de o persoană, va avea impulsul să îmbrățișeze, să atingă sau să stea mai aproape de acel om. În timp ce, în cuplu, poate fi un lucru dorit – excepție făcând situația în care partenerul/a nu are acest sistem predominant – în context formal poate crea confuzie, disconfort sau conflicte”, continuă psihologul Andra Tănăsescu.

Din perspectiva limbajului corpului, persoanele kinestezice se evidențiază prin faptul că-și țin deseori privirea îndreptată mai mult în jos, predominant spre partea dreaptă. Atunci când îți vorbesc, mențin o tonalitate joasă, exprimându-se la un volum ceva mai redus, articulând cuvintele lent și cu pauze multe între ele. Respirația este profundă, lentă, predominant abdominală.

„Stau, de regulă, cu capul aplecat către față, având mușchii relaxați și detensionați. Îi poți observa prin faptul că tind să își țină mâinile foarte mult în jurul corpului și, dacă au obiecte plăcute la atingere în jurul lor, jucându-se constant cu acelea. Pentru că sunt profund conectați cu emoțiile lor – și ale altora, uneori – aceștia pot fi văzuți des înroșindu-se la față, chiar dacă vorbesc sau doar ascultă ceva cu interes”, afirmă psihologul.

Ce îi deranjează?

Potrivit specialistului, persoanele kinesterzice sunt deranjate dacă sunt nevoite să memoreze informații fără să aibă experiența propriu zisă a lucrului pe care îl au de învățat. Cum nevoia lor este de a face, pentru a putea înțelege și integra pe deplin, pot fi ușor deranjați de obligativitatea memorării unor informații, fără referințe experiențiale.

„Starea emoțională și manifestarea unei persoane îi poate deranja foarte mult, dacă nu este în rezonanță cu a lor sau dacă este mult prea intensă. Fiind hipersensibili la emoțiile celorlalți, se pot trezi de mult ori preluând din starea lor, devenind astfel dificil pentru ei să gestioneze un cumul dublu de trăiri.

Atunci când cineva îi grăbește, fie să ia o decizie, să acționeze sau să plece repede undeva, se pot simți forțați să își iasă din zona de confort și pot deveni frustrați, încordați și neproductivi, ba chiar defensivi.

Cum spuneam, nevoia principală a lor este să-și dea seama ce simt referitor la ce li s-a spus / ce au de făcut. Din acest motiv, au întâi nevoie să treacă totul prin filtrul propriu, pentru a putea veni cu cel mai bun, simțit, răspuns. Lucru care, uneori, le poate lua ceva mai mult timp decât este posibil în contextele în care se regăsesc. Dacă nu se simt în regulă, vor lua distanță. Una dintre nevoile principale ale persoanelor introvertite este aceea de a se retrage din mediul social și de a se reîncărca.

Fiind predominant introvertiți, kinestezicii vor avea constant nevoie să se regrupeze după o discuție intensă, urmând chiar să revină ulterior cu răspunsuri sau concluzii. De asemenea, pot avea des schimbări de stare, oscilând între a fi foarte deschiși, bine dispuși și reținuți, cu toane.

Având în vedere intensitatea cu care trăiesc emoțiile și conflictele, este de la sine înțeles să aibă nevoie de spațiu mai mult decât alte persoane. Acest lucru poate naște însă conflicte, dacă această nevoie nu este înțeleasă și respectată.

De asemenea, poate să le dea un sentiment că nu sunt înțeleși, că nu sunt acceptați. Iar, dacă nu învață cum să-și gestione intensitatea cu care trăiesc totul, din punct de vedere emoțional, vor tinde să opteze pentru una dintre două variante: se vor închide în fața emoțiilor, alegând „să nu simtă” sau vor avea schimbări dese de stare, trăind intens sentimentul de dezechilibru în viața lor”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

5 cadouri ușor de obținut!

5 cadouri ușor de obținut!
Foto: Sursa foto: Andra Radu

Publicat de Andra Radu, 24 decembrie 2020, 16:13

Sărbătorile aproape că ne bat la ușă. A început goana după cadoul perfect pentru cei dragi. Lumea se înghesuie în market-uri și magazine, alergând mai ceva ca la maraton.

Cu toate acestea, psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI) afirmă că, în special în această perioadă de grea încercare pentru noi toți, avem nevoie de 5 cadouri ușor de obținut, ideale pentru cei dragi nouă, care ne permit să ne bucurăm împreună de sărbători:

1. Liniște sufletească – oricâte cadouri le-ai oferi celor dragi, dacă ești stresat, frustrat sau furios când le oferi, își pierd farmecul.

2. Iubire necondiționată – dacă oferim cadouri așteptând ceva înapoi, eventual la fel de scump, Spiritul Crăciunului moare odată cu scopul Darului. Măsoară ce îți aduce în suflet timpul petrecut împreună în locul prețului total al cadourilor.

3. Echilibru interior – cu toții visăm la sărbătorile calde, liniștite, alături de cei dragi nouă, în care domnesc pacea și bucuria. Putem face asta posibil trăind în echilibru interior.

4. Prezență – oricine se bucură mai tare atunci când suntem cu adevărat implicați, atenți, prezenți la activitățile și discuțiile din casă. Lasă telefonul jos măcar pentru câteva zile și ascultă cu adevărat ce îți spun ceilalți.

5. Empatie – fiecare se confruntă cu lucruri despre care nu ne spune. Dacă vezi că îi este greu cuiva, că este obosit sau stresat, fii acolo pentru acea persoană. Fără judecată, ci cu iubire, înțelegere și compasiune.

Cum facem asta practic?

„Uneori pare ușor de zis, greu de făcut. Cel mai simplu mod de a le obține este să lucrezi zi de zi câte puțin la a te cunoaște, cu toate părțile din tine. În fiecare zi poți să îți acorzi un minim de 5 minute pentru a mai adăuga la fundația care îți asigură cele 5 cadouri de mai sus. Practic, poți să acorzi doar 1 minut pe zi pentru fiecare.

În ce mod? Păi: scrie în jurnal despre ce simți, citește câteva pagini dintr-o carte care îți poate oferi soluții sau încurajează introspecția, ia-ți un Caiet de lucru care să te țină în priză, înscrie-te la un curs de dezvoltare personală, programează-ți o ședință de coaching, meditează. Sunt atât de multe lucruri pe care le poți face pentru a atinge cele 5 cadouri.

Descoperă care ți se potrivește ție și oferă ceva diferit de anul acesta încolo. Transformă clasicele cadouri de Crăciun în ceva mult mai de preț. Oferă-le calmul tău, liniștea ta, iubirea ta și încurajează-i prin exemplul pe care îl dai să facă și ei același lucru de anul viitor.

Cred că acestea sunt cele mai prețioase cadouri pe care mereu le vom ține minte, indiferent de ce găsim în dimineața Crăciunului sub brad. Peste ani, nu vom ține minte telefonul împachetat frumos, ghetele scumpe și nici restul lucrurilor din cutii, ci cum ne-am simțit, cum am râs împreună, jocurile pe care le-am jucat și modul în care sărbătorile ne-au adus împreună.

Observăm tot mai mult nevoia aparentă de a ne îndepărta unii de ceilalți. Ba chiar suntem încurajați de modul în care ne expune societatea ideea că fiecare trage pentru sine, că totul trebuie să îl faci singuri dacă vrem să avem succes”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

4 metode de cultivare a empatiei

4 metode de cultivare a empatiei

Publicat de Andra Radu, 24 iulie 2019, 15:06

Empatia este o caracteristică extrem de prețioasă a rasei umane, care din păcate se activează mai des în cazuri extreme și mai puțin în viața cotidiană. Empatia un element cheie al Inteligenței Emoționale, este legătura dintre sine și alții, este modul în care înțelegem noi ca indivizi ceea ce trăiesc cei din jurul nostru, modul în care putem integra diferențele dintre noi și unicitatea fiecarei persoane în sistemul nostru emoțional pentru a putea simți trăirea celorlalți ca și când ar fi a noastră.

În opinia cunoscutului hipnoterapeut Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, realizăm că suntem empatici atunci când:

  • ascultăm activ pe cei din jur și ne punem în pielea lor;
  • suntem sensibili și înțelegem perspectiva celuilalt;
  • recompensăm și lăudam oameni;
  • susținem dezvoltarea celuilalt;
  • privim oamenii nu ca pe egali, ci ca fiind diverși;
  • înțelegem emoția de grup ;
  • construim relații valoroase;

“Empatia poate avea extrem de multe beneficii pentru sănătatea noastră mentală, pentru bunăstarea noastră de zi cu zi și ea poate fi cultivată ca orice altă caracteristică umană. Atunci când suntem empatici, înțelegem mai bine nevoile celor din jurul tău și implicit ajungem să avem relații mai eficiente, anticipăm cu o mai mare precizie acțiunile și reacțiile oamenilor cu care interacționăm, înțelegem mai bine percepția pe care și-o formează ceilalți despre noi, prin cuvintele și acțiunile noastre și facem față mai bine conflictelor interpersonale, atât acasă, cât și la serviciu. Totodată, cultivând empatia în fiecare zi, vom învăța să-i motivăm și să-i susținem pe cei din jurul nostru, să privim lumea și viața din mai multe perspective și prin asta ne îmbogățim mental și emoțional, vom face față mai ușor negativismului și greutăților vieții, întrucât înțelegem motivațiile și temerile celorlalți și, cel mai important devenim un prieten mai bun, un soț mai bun, un părinte mai bun, un om mai bun”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

Cum ne dezvoltăm empatia?

Creierul este în mod natural empatic. Avem “neuroni oglindă” care ne conectează ca un Wi-Fi cu persoanele cărora le oferim atenție. Ca un mecanism de protecție, ne ajustăm automat emoțiile, mișcările și intențiile.

“Când merrgi pe stradă și vezi pe cineva cu care empatizezi, este posibil să ai impulsul de a urma aceeași direcție cu persoana respectivă, chiar dacă ar fi mai bine să iesi din calea sa. Acest lucru se datorează faptului că neuronii oglindă reacționeaz la intențiile persoanei și au “reflectat” acțiunile ei. Neuronii în oglindă îți oferă capacitatea de a “intra în pantofii altcuiva”. Când urmărești un meci al echipei tale preferate sau când vezi un cuplu îndrăgostit cum se îmbrățișează, poți să simți emoțiile lor ca și cum ai fi acolo. Emoțiile sociale, cum ar fi vinovăția, rușinea, mândria, jena, dezgustul și pofta, pot fi toate experimentate prin prisma altora. Cu toate acestea, dacă te folosești excesiv de aceste abilități cognitive pentru a permite amintirilor din trecut sau planurilor din viitor să ruleze, sau îți verifici în permanentă conturile de social-media sau e-mail, nu ești conectat la creierul tău emoțional. Practic îți suprimi empatia – capacitatea de a citi emoțiile și intențiile celorlalți. Empatia este întotdeauna acolo, doar că tu nu îi acorzi atenția meritată”, explică Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

Pentru a-ți crește empatia, ai nevoie de auto-control mental dar și să-ți consolidezi capacitatea de a empatiza prin practică.

4 metode prin care putem cultiva empatia în viața noastră:

1. Fii liniștit(ă), înăuntru și afară.

“Cu cât poți păstra mai multă liniște în mintea ta, cu atât mai mult îți vei auzi înțelepciunea emoțională. Meditația este o practică bună. Dacă meditația nu este o practică accesibilă pentru tine, poți încerca prin exerciții de respirație. Practică observarea atentă la intervale de cinci minute. Concentrează-te să asculți complet atunci când cineva îți vorbește”, spune specialistul.

2. Uită-te la filme care spun povesti pline de dramă sau umor.

Când te lași absorbit de povești, întărești legăturile dintre creierul tău cognitiv și cel emoțional. Teatrul poate fi o variantă chiar mai bună decât filmul deoarece atmosfera și liniștea impusă nu îți oferă condiții pentru a fi cu ușurință distras.

3. Fii atent la ce simți.

Dacă multe dintre emoțiile tale sunt în parte o reflectare a ceea ce simte o altă persoană, practicarea “conștiinței emoționale” asupra ta te va ajuta să empatizezi când te afli împreună cu alte persoane.

4. Testează-ți instinctul.

Dacă este necesar, când discuti cu altcineva, spune-i persoanei cu ce emoții se confruntă. Chiar dacă greșiți, îi va ajuta să-și identifice propriile emoții și înclinații pentru acțiune.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Stop cazurilor de abuz de tip bullying!

Stop cazurilor de abuz de tip bullying!
Foto: Sursa foto: www.publicdomainpictures.net

Publicat de Andra Radu, 4 aprilie 2019, 12:40

Școala este acest micro-univers social în care copiii primesc primele lecții de viață în afara familiei. Vorbim despre validare, acceptare, empatie dar, din păcate, vorbim și despre teamă, rușine, respingere. De cele mai multe ori, încărcarea negativă de la școală reverberează și acoperă emoțiile pozitive, ambiția și potențialul copiilor.

Sursa foto: www.commons.wikimedia.org

Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Cuvântul „bullying” poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Acest comportament nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă.

Asociația Telefonul Copilului a înregistrat în anul 2018 o creștere de 42,62% a numărului de cazuri de abuz de tip bullying raportate, cu 2.212 mai multe sesizări comparativ cu anul 2017. Formele abuzului de tip bullying sesizate au fost: jigniri, sarcasm, loviri, îmbrânciri, denigrare sau insulte.

Bullying-ul reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic și are trei caracteristici:

  • Intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
  • Repetat – aceeași persoană este rănită mereu;
  • Dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.

Care sunt cauzele bullying-ului?

Expunerea la violență a unei persoane poate duce mai departe, precum „efectul fluturelui” (o acțiune mică într-un anumit loc, la un anumit moment-dat, poate produce schimbări majore, exponențial amplificate, în alte zone) la alte fenomene de bully-ing, atât din partea agresorului, cât și din partea celui agresat.

De multe ori, agresorul adoptă violența ca ultimă posibilitate de defulare și exprimare, fiind la rândul său abuzat ori neglijat.

Sursa foto: www.flickr.com

Cauzele cele mai des întâlnite care determină astfel de comportamente ale agresorului pot fi lipsa de empatie, egocentrismul, orgoliul, superficialitatea relațiilor umane, și, mai ales, expunerea și preluarea unor modele de comportament similare – de cele mai multe ori, copilul reproduce cu semenii săi ceea ce vede acasă.

Victimele abuzului și violenței au fost în proporție de 51.86% băieți și 48.14% fete.

  • 62,48% dintre copiii supuși abuzului au provenit din familii nucleare;
  • 35,51% din familii monoparentale, familii extinse și familii adoptatoare;
  • 2,01% din centrul de plasament.

70,1% dintre copiii care au solicitat consiliere psihologică au fost pre-adolescenți și adolescenți, iar nevoile de consiliere indicate au fost:

  • 29,47% probleme sentimentale sau legate de aspectul fizic, identitate, temeri sau probleme legate de relaționare;
  • 27,91% îmbunatățirea relației cu părinții;
  • 22,14% nevoia de comunicare cu ceilalți (părinți, alți copii, rude) pe aspecte de interes conform vârstei;
  • 20,48% probleme comportamentale (consum de alcool, stupefiante sau tutun, discriminare privind probleme medicale, auto-mutilare, gânduri/tentative suicidare).

Sursa foto: www.shaw.af.mil

Cele mai multe beneficii în ceea ce privește eliminarea bullying-ului le-ar aduce schimbarea mentalității de la o vârstă cât mai fragedă. Acest lucru se realizează însă printr-un plan pe termen mai lung ce ia în calcul următoarele:

  • Metode non-formale de educare anti-bullying, cum ar fi jocurile de rol, prin care copiii să înțeleagă postura în care se expune fiecare parte a acțiunii de bullying și să conștientizeze consecințele grave pe care neglijarea le poate avea.
  • Abordarea subiectului, la nivel de profunzime, la orele de dirigenție din școli ori în cadrul orei de Consiliere și Orientare.
  • Organizarea de seminarii și dezbateri libere, întâlniri cu psihologi sau persoane care au fost parte a fenomenului bullying și care au reușit să depășească situația, ca exemplu de bună practică.
  • Anunțarea imediată, de către elevi, a unui adult (profesor, director, învățător, consilier școlar, mediator școlar, supraveghetor / părinte) ori de câte ori este constatat un act de bullying asupra unui coleg.