Divergenţe între europarlamentari şi Consiliul European la dezbaterea bugetului european pentru anul 2015
Publicat de Monica Slavici, 22 septembrie 2014, 09:25
La dezbaterea bugetului european pentru anul 2015, au apărut divergenţe între europarlamentari şi Consiliul European. Sumele mai mici nu sunt singurele probleme. Europa acumulează datorii, iar cheltuielile anuale suplimentare sunt transferate în bugetul anului următor.
Parlamentul European a cerut Consiliului să îşi respecte promisiunile legate de bugetul pe 2015, pentru creşterea economică şi crearea noilor locuri de muncă. Solicitarea vine după ce plenul Parlamenului a sesizat diferenţe între promisiunile făcute de Consiliul European şi proiectul de buget pe anul viitor.
Proiectul a fost prezentat, în plen, de Enrico Zanetti, reprezentantul preşedintiei Consiliului European.
„Consiliul înţelege necesitatea asigurării sprijinului financiar din partea UE pentru garantarea creşterii, ocupării forţei de muncă şi continuării strategiei europene 2020.“
Cifrele arată o realitate diferită. Statele membre doresc ca suma alocată programelor să fie de 145 de miliarde de euro. Faţă de propunerea Comisiei apare o reducere de 2,6 miliarde de euro.
Este vorba tocmai depre banii pentru programele care ar stimula creşterea economică, într-o perioadă caracterizată de creştere minimă. Spre exemplu, firmele mici şi mijlocii reprezintă 70% din mâna de lucru a Europei şi, cu toate acestea, sumele alocate IMM-urilor sunt reduse.
Iată ce spune europarlamentarul responsabil de proiectul de buget pentru 2015, Eider GARDIAZÁBAL Rubial :
„Vorbim de 1% din PIB, o sumă insignifiantă, însă acest procent minuscul poate canaliza investiţiile de care are nevoie Europa pentru a obţine locuri de muncă şi creştere economică, atât de necesare pe continent. “
Toamna este anotimpul în care ia formă bugetul UE pe anul următor. Parlamentul și Consiliul lucrează pentru a ajunge la un compromis acceptabil privind nivelul veniturilor europene și felul în care acestea vor fi cheltuite.
În sesiunea plenară de marţea trecută, deputaţii europeni şi-au arătat nemulţumirea faţă de versiunea Consiliului European privind proiectul de buget pentru 2015 şi i-au reproşat că nu ține cont de propriul angajament politic pentru a determina creşterea economică.
Parlamentul European va decide, luna viitoare, dacă dorește să facă modificări la sumele propuse de Consiliu. Dacă vor apărea aceste modificări, deputații europeni vor intra în negocieri cu reprezentanții guvernelor pentru un acord, înainte de sfârșitul anului.