Orbita Pământului se va intersecta cu coada cometei Halley
Publicat de DSRNetworkAdmin, 28 aprilie 2014, 08:42
Fenomenul va da nastere unei ploi de meteori numita Eta Aquaride. Aceasta „ploaie de stele” poate fi vazuta in fiecare primavara. in acest an, fenomenul a inceput pe 19 aprilie si va dura pana pe 28 mai, iar apogeul va fi atins in dimineata zilei de 6 mai.
Eta Aquaride este vizibila si din emisfera nordica, dar cel mai bine poate fi admirata de locuitorii de la tropice si de cei din emisfera sudica. Meteorii pot fi vazuti fara binoclu, dar cei care vor sa se bucure de acest spectacol trebuie sa aleaga o zona unde este intuneric. Daca au noroc, pot sa observe chiar si 50 de „stele cazatoare” pe ora.
Totodata, astronomii au descoperit si prima planeta de talia Pamantului care ar putea gazdui viata. Exoplaneta are o raza cu doar 10 la suta mai mare decat Terra si orbiteaza intr-o zona care permite existenta apei in stare lichida. Steaua sa este o pitica rosie, aflata la 490 de ani lumina de noi, mai mica si mai putin fierbinte decat Soarele. Planeta primeste doar o treime din energia care ajunge pe de la Soare pe Pamant, iar perioada sa de revolutie este de 130 de zile.
Astronomii cred ca descoperirea este doar varful icebergului: in Calea Lactee piticele rosii reprezinta 70 la suta din totalul stelelor. Pana acum au fost detectate aproape 1.800 de exoplanete. Cateva orbiteaza in zona locuibila, insa sunt mult mai mari si este dificil de determinat daca sunt gazoase sau telurice, adica formate din roci si metale.