Proiectul „EU aleg Romania” a fost premiat la Gala Romanian CSR Awards 2015

Publicat de Andrei Cretoiu, 3 aprilie 2015, 23:30 / actualizat: 7 iunie 2015, 16:44

Echipa București FM a primit un premiu special în cadrul celei mai importante competiții dedicate responsabilității sociale corporative – Romanian CSR Awards.

Peste 100 de proiecte implementate pe parcursul anului trecut au fost înscrise în competiție şi au fost acordate distincţii celor care au avut impact în comunități.

„Gala Romanian CSR Awards este o recunoaștere a eforturilor companiilor de a susține comunitățile în care activează și o răsplată pentru oamenii care s-au implicat și au făcut posibilă implementarea proiectelor de responsabilitate socială”, a declarat Lăcramioara Botezatu, organizator al competiției.

Fosta gimnastă Andreea Răducan a fost premiată la categoria Star CSR pentru eforturile de susținere a dezvoltării tinerilor sportivi, de promovare a sportul și a principiilor unei vieți sănătoase.

Proiectul EU aleg ROmania a fost apreciat pentru ideea promovării unor locuri deosebite din ţară, multe dintre ele foarte puţin cunoscute.

Campania iniţiată de Reţeaua Studiourilor Regionale a reuşit să contribuie la consolidarea sentimentului naţional, a respectului pentru ceea ce suntem şi conştientizarea faptului că România merită să fie pe harta turistică a lumii.

S-a redeschis expoziţia de fotografii Destinaţii turistice din România

Publicat de Andrei Cretoiu, 26 martie 2015, 12:27 / actualizat: 7 iunie 2015, 16:46

Expoziţia de fotografii Destinaţii turistice din România, din cadrul campaniei EU aleg ROmânia!, s-a redeschis în 25 martie la Palatul Voievodal Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din Bucureşti.

Cele o sută de destinaţii de poveste au fost alese de ascultătorii Bucureşti FM, Radio Cluj, Radio Constanţa, Radio Oltenia Craiova, Radio Iaşi, Radio Reşiţa, Radio Timişoara şi Radio Târgu Mureş în cadrul campaniei EU aleg ROmânia!, realizată de Reţeaua Studiourilor Regionale.

Printre locurile pe care merită să le descoperiţi se află Cascada Cailor din Maramureş, Trovanţii de la Costeşti, Muzeul Pălăriilor de Paie din Harghita, Ochiul Beiului din Caraş-Severin, Focurile vii de la Andreiaşu de Jos, din Vrancea, Aliman în Dobrogea, Domeniul Ştirbei de lângă Bucureşti.

Bucureşti FM vă aşteaptă la expoziţia de fotografie Destinaţii turistice din România, pe strada Franceză!

EU aleg ROmânia – 100 de destinaţii de neuitat!

Publicat de Andrei Cretoiu, 23 martie 2015, 15:01

Radio Constanţa vă provoacă să vă descoperiţi ţara! O expoziţie foto de excepţie vă aşteaptă, de luni, 23 martie, la Biblioteca Judeţeană I. N. Roman, din Constanţa.

Poate nu ştiţi, dar avem ceea ce alţii nici nu visează: Deltă, cetăţi milenare, saline unice în lume, cascade spectaculoase, munţi plini de mistere. De ce să aşteptăm să ne declare alţii unici? Prinţul Charles al Marii Britanii a făcut acest lucru, dar noi putem să facem mult mai mult.

Fiecare loc are o poveste, iar Radio Constanţa vă propune o călătorie prin intermediul imaginilor prin toate regiunile istorice ale ţării: Dobrogea, Maramureş, Bucovina, Transilvania, Crişana, Moldova, Banat, Oltenia şi Muntenia.

Expoziţia foto a fost vernisată anul trecut, cu prilejul Zilei Naţionale a României, în City Park Mall, unde a fost apreciată de mii de vizitatori, apoi a poposit la Biblioteca în Culori, din Tomis Mall şi acum, timp de o lună, poate fi admirată la sediul Bibliotecii Judeţene I. N. Roman, din Constanţa. Expoziţia reprezintă materializarea proiectului EU aleg România, aparţinând posturilor regionale Radio România, şi vă dezvăluie 100 de locuri pe care trebuie să le vedeţi neapărat!

Pentru început, vă poftim în Delta Dunării, un loc binecuvântat, scăldat deopotrivă de razele soarelui cât şi de reflexiile apei, apoi, vă invităm cu Mocăniţa pe valea Vaserului, cu nuanţele de verde crud pe care le capătă pădurea şi iarba, pe ploaie, la început de vară. Un alt loc pe care nu trebuie să-l rataţi este Poiana Mărului, o staţiune situată în inima munţilor Ţarcu, la 500 de metri altitudine, unde veţi simţi cum întineriţi.

Dar ştiţi câte motive avem să fim mândri de ţara noastră? Numărăm, pentru început, până la 100. Te aşteptăm să le vezi şi tu!

Călătoreşte-ţi ţara, cu Reţeaua Regională Radio România şi Radio Constanţa, în 100 de destinaţii de neuitat!

EU Aleg Romania – Expoziţie inedită la City Hub Constanţa

Publicat de Andrei Cretoiu, 25 ianuarie 2015, 12:00

Bucureşti fm îţi dă (în) cărţi la Gaudeamus

Publicat de Andrei Cretoiu, 18 noiembrie 2014, 20:15

La 555 de ani, Bucureştiul, un oraş cu personalitate şi… personalităţi, se citeşte în Povestea trecătorilor, ediţia a patra. Capitala sub semnătură: o seamă de cuvinte despre Bucureşti de la o seamă de personalităţi care trăiesc, iubesc, scriu, joacă, lucrează şi creează spectacolul oraşului. Povestea trecătorilor este un proiect realizat de Bucureşti fm şi Bucureştii vechi şi noi, cu sprijinul Apa Nova şi va fi oferită vizitatorilor, la standul nostru, pe tot parcursul târgului.

Lansarea: vineri, 21 noiembrie, ora 17:00, la standul Dacia.

Nu citim pentru tine, dar îţi oferim suport pentru lectură. Înscrie-te la concurs pe site-ul bucurestifm.ro sau direct la standul nostru de la târg şi, pe 23 noiembrie, poţi câştiga una din cele două tablete de la Serioux. Astăzi cartea se poartă şi pe tabletă! Oriunde mergi, ia-ţi cărţile cu tine!

Bucureşti fm vorbeşte liber despre carte! Te aşteptăm şi pe tine să ne spui ce, de ce, cât, unde şi cum citeşti… vineri, de la ora 14:00, până la 15:00. Intră În comunitate direct de la Târgul Gaudeamus.

Avem şi o provocare – vino la standul nostru şi descoperă cele mai frumoase locuri din Bucureşti! Imaginile sunt parte din expoziţia Eu aleg România, proiect al Studiourilor Regionale Radio România.

Toate cele 100 de locuri de poveste pe care trebuie să le vezi vor fi prezentate începând cu 1 decembrie la Palatul Suţu, Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti, într-o expoziţie în aer liber. După ce am străbătut ţara la pas, am luat-o la ochi şi ţi-o prezentam aşa cum e: frumoasă, naturală, autentică. Merită toate călătoriile!

Săptămâna asta, stai cu nasu-n cărţi la Gaudeamus şi cu urechea pe Bucureşti fm!

Campania EU aleg ROmania continuă on-line!

Publicat de Andrei Cretoiu, 1 noiembrie 2014, 08:00 / actualizat: 6 noiembrie 2014, 7:22

Campania EU aleg ROmania, realizată de rețeaua studiourilor regionale, continuă începând de astăzi online!

Marcăm acest moment prin lansarea siteului eualegromania.ro, unde sunt prezentate cele 100 de destinașii turistice din țara noastră pe care trebuie cu toții să le vizităm. Toate destinațiile propuse au fost alese de redactorii București FM, Radio Cluj, Radio Constanța, Radio Craiova, Radio Iași, Radio Reșița, Radio Tg Mureș si Radio Timișoara în urma preferințelor exprimate de ascultătorii posturilor în cele 4 luni de la demararea campaniei.

Va invităm să accesați siteul eualegromania.ro, pagina oficială a proiectului pe Facebook, dar și paginile studiourilor regionale pentru informații suplimentare despre proiect.

Așteptăm în continuare propunerile voastre de vacanță, de viata, legate de locurile descrise, sau o fotografie și nu uitați să alegeți destinația favorită.

Pe 1 decembrie, de ziua națională, în București, dar și în celelalte orase din țară în care sunt studiouri regionale ale Radio Romania, se vor organiza expoziții foto cu imagini din toate aceste locuri minunate.

Accesați site-ul eualegromania.ro, unde ne redescoperim țara!

Destinația zilei: Oradea 1900, la Belle Epoque!

Publicat de Andrei Cretoiu, 23 octombrie 2014, 21:55

O plimbare prin centrul istoric al Oradei ne obligă să ridicăm ochii spre ornamentaţia bogată a clădirilor de început de secol XX. Volutele liniilor curbe reiau desenul floral-vegetal inspirat din natură şi ilustrează dorinţa arhitecţilor de a depăşi standardizarea construcţiilor impusă de industrializare. Densitatea clădirilor secession vorbeşte depre un oraş european, iar Secession, Art Nouveau, Jugendstil sunt denumiri pentru aceeaşi mişcare artistică de la finele secolului al XIX-lea, care a modelat arta şi arhitectura noului secol XX.

E o atmosferă care transmite un aer de occident, în definitiv suntem la graniţa de vest a României, iar oraşul are o ţinută europeană incontestabilă, spun orădenii. În vreme ce alţi turişti preferă aerul fanat al clădirilor încă nerestaurate. Cu toţii apreciază atmosfera oraşului, ce trimite la Belle Epoque.

Această prezentare necesită JavaScript.

Întregul centru al oraşului Oradea e o filă de istorie a artei 1900, dar cel mai mare şi reprezentativ ansamblu architectural în stil secession din Transilvania, este Vulturul negru, pe care vă invit să îl vizităm astăzi, ghidaţi de istoricul Mircea Paşca, autorul volumului Oradea 1900 – Un ghid de arhitectură:

Nu ar trebui să rataţi clădirile proiectate de marii arhitecţi budapestani prezenţi în Oradea prin anumite construcţii, care reprezintă mai multe tipuri de manifestare a curentui secession din Austro-Ungaria. Ele sunt bine ilustrate la Oradea, cum e curentul lechnerian, reprezentat de arhitecţii Komor şi Jakab, cei care au proiectat Vulturul Negru, curentul Art Nouveau de factură belgiană, reprezentat de o singură clădire proiectată de arhitectul budapestan Spiegel Frigyes, autorul primei case secession la Oradea, casa Sonnenfeld de pe strada Aurel Lazăr nr.7. Toate sunt situate în zona centrală, în centrul istoric al oraşului; o densitate de clădiri concentrate de o parte şi de alta a Crişului, de o parte şi de alta a străzii pietonale Republicii, Piaţa Unirii, PiaţaFerdinand, Piaţa 1 Decembrie. (istoricul Mircea Paşca)

Această prezentare necesită JavaScript.

Construit între anii 1907-1909 pe amplasamentul vechiului han Vulturul, ansamblul arhitectonic Palatul Vulturul Negru păstrează referinţa la originea sa prin vitraliul executat în anul 1909 în atelierul orădean Neumann K. Ansamblul arhitectonic este cea mai importantă realizare a cuplului de arhitecţi Komor Marcell şi Jakab Dezső. Un pasaj acoperit cu sticlă ornamentată face legătura între trei străzi şi îmbie astăzi trecătorul cu numeroase cafenele cu mesele expuse în pasaj.

Vulturul negru se caracterizează prin liniile curbe, prin ornamentele din majolică colorată de pe faţadă, inspirate din arta populară, prin anumite elemente de basorelief prezente pe faţadă şi prin feroneria curbilinie florală, vegetală a porţilor. Sticla sablată are ornamente florale, iar elementele de interior sunt şi ele vegelale, florale sau inspirate din ata populară.

Clădirea este restaurată de curând, aproape în întregimea ei, şi s-au pus în valoare elementele decorativeexterioare, ceea ce îi dă un aspect mult deiferit de ceea ce era înainte. Nu uităm şi vitraliul cu vulturul din interiorul pasajului. Numele vine de la vechiul han Vulturul şi nu are legătură cu culoarea vulturilor. Era un han de secol XVIII, care a insirat vitraliul şi vulturul de pe faţadă, dar numele este mult mai vechi decât actuala clădire. ( istoricul Mircea Paşca)
Vulturul negru e doar prima filă a unei lecţii vii a istoriei artei, ce se poate citi la Oradea, în centrul istoric. Restaurarea clădirilor de patrimoniu, începută în ultimii ani, repune în circuitul turistic cultural un oraş central european, a cărui istorie de început de secol XX, o povestesc clăirile sale. O istorie personală spun şi fotografiile mele, care privilegiază subiectivismul reporterului şi vă invită să vă creaţi propriul album, descoperind clădirile secession din Oradea 1900.

Oana Cristea Grigorescu

Radio România Cluj are un nou site!

Publicat de Andrei Cretoiu, 29 august 2014, 18:15

www.radiocluj.ro are acum o interfaţă modernă, cu un conţinut complex. Vizitatorii sunt conectaţi rapid la actualitatea zilei şi pot asculta reportaje şi interviuri realizate de jurnaliştii postului regional al Radio România. Fluxul informaţional al Radio România Cluj este, astfel, la îndemâna oricărei persoane care deţine un smartphone.

Noul site este mai uşor de lecturat, cu imagini mai mari, realizat pe o structură adaptată sistemelor Apple sau Android.

Emisiunile au o secţiune separată, în cadrul căreia vor fi promovaţi invitaţii, subiectele cele mai interesante, dar şi concursurile dedicate ascultătorilor. Aceştia vor avea la dispoziţie podcast-uri pentru cele mai audiate emisiuni sau rubrici.

Campaniile Transilvania văzută la radio şi EU aleg ROMÂNIA aduc zilnic în atenţie cele mai frumoase locuri din Transilvania şi din întreaga ţară, iar Campania Radio Cluj ajunge la înălţime va reflecta traseul de 800 de kilometri efectuat în 52 de zile, pe crestele Munţilor Carpaţi, de cercetaşii din Dej.

Urmăriţi-ne, daţi-ne like-uri şi votaţi materialul preferat! În cadrul campaniei EU aleg ROMÂNIA aveţi ocazia să hotărâţi topul celor 80 de destinaţii încărcate de frumuseţe, spiritualitate, cultură, inedit sau spectaculozitate, cu un simplu vot. De Ziua Naţională, pe 1 Decembrie, vom afla care sunt preferinţele românilor.

De asemenea, am introdus articolele de opinie, scrise de redactorii şi reporterii Radio Cluj, dar şi cele mai bune articole din cadrul proiectului Studenţi la Radio Cluj, care se derulează din aprilie 2014 în colaborare cu facultăţile de Comunicare şi Jurnalism din Cluj şi Sibiu.

Noul site al Radio România Cluj oferă vizibilitate maximă şi pentru studiourile locale pe care Radio Cluj le are în coordonare, Radio Antena Sibiului şi Radio Sighet.

Accesând site-ul www.radiocluj.ro puteţi să-i cunoaşteţi pe cei pe care până acum doar i-aţi auzit, datorită camerei video din studioul de emisie. Streaming-ul video, dar şi cel audio pentru Radio Cluj şi posturile locale sunt cele mai performante la ora actuală pe piaţa new media românească.

Noutăţile vor continua să apară pe site-ul www.radiocluj.ro, pentru că dorim să oferim publicului nostru din ţară şi din străinătate cele mai bune produse jurnalistice

Destinația zilei: Dealul Feleacului

Publicat de Andrei Cretoiu, 24 august 2014, 20:45

Paşii ne poartă astăzi pe Dealul Feleacului, aprigul străjer al Clujului, pentru că multe sunt poveştile pe care le ascunde.

Despre Feleacu se ştie cu certitudine că a fost întemeiat la 1366, din ordinul regelui Ludovic I.

În acele timpuri, cetatea Clujului avea nevoie de aparatori ai drumului care o lega de Turda. Primii felecani s-au aşezat în pădurile care creşteau pe atunci pe deal şi, drept mulţumită pentru serviciul credincios în slujba oraşului, au fost mereu scutiţi de biruri.

Această prezentare necesită JavaScript.

Tradiţia orală o include in poveste si pe împărăteasa Maria Tereza, ne-a spus un felecan get beget, badea Alexandru Hoda. Povestea spune că pădurea deasă era ascunzişul perfect pentru o bandă de hoţi, care au avut curajul s-o atace pe însăşi împărăteasa venită în vizită în Transilvania.

Cu multă vreme înainte de Maria Tereza însă, în Feleacu oamenii trăiau în bună înţelegere cu zmeii şi balaurii, pentru că de la un balaur se trage şi numele satului.
Felec era un balaur blând, care îşi făcuse sălaş nu departe de sat. Într-o seară, la gura peşterii sale s-a auzit un clinchet de clopoţel: o căprioară venise să-i dea de ştire că oamenii i-au pus gând rău şi vor să-i fure bogăţiile. Averea lui Felec erau Ouăle de Balaur sau Ouăle de Feleac. Mai precis, trovanţii de astăzi care împodobesc curţile tuturor felecanilor şi pe care îi găsim din belşug pe Valea Căpriorii, un pic mai jos de Feleac, înspre Turda.

Comoara de netăgăduit a Feleacului rămâne însă bisericuţa albă de pe deal, construită în stil gotic, la 1488. Purtând Hramul Cuvioasei Paraschiva, micul lăcaş este ctitoria lui Ştefan cel Mare.

Lângă biserică, în curtea noii mănăstiri se ascunde şi o casuţă veche, reconstruită prin grija călugărilor, după un model de la 1870. O puteţi vizita dacă faceti popas în Feleac. Admiraţi-i tinda, târnaţul dar şi comorile din interior, adunate tot de preoţi de pe la oamenii din sat.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mănăstirea din Feleac are porţile mereu deschise pentru călători, iar dacă ajungeţi acolo staţi de vorbă şi cu sătenii mai în vârstă. O să fiţi cuceriţi de limba frumoasă şi uşor arhaică pe care o vorbesc.

Doina Borgovan -Radio România Cluj

Destinaţia zilei: La Herghelia Sâmbăta de Jos două inimi bat în același ritm, om și lipițan

Publicat de Stefania Grigore, 21 august 2014, 21:00

Descălecăm astăzi la poalele Munților Făgăraș, în căutarea eleganței, a blândeții, a temperamentului vulcanic, nobleței și inteligenței Lipițanului. Sunt doar câteva din caracteristicile acestei rase, cu o istorie de peste patru secole de existenţă în Europa, din care peste 9 decenii s-au desăvârşit la noi în ţară.
Lipiţanul de la Sâmbăta de Jos poartă ca şi pecete de nobleţe simbolul hergheliei: litera F, de la Ţara Făgăraşului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Încă un show reușit, părinți și bunici mulțumiți, copii fericiți și grăbiți să vadă îndeaproape exemplarele docile, cu mers viguros, elegant, înalt, dar întins şi foarte spornic. Grajdurile sunt deschise pentru curioși, deloc puțini, deschise sunt și expozițiile de harnașamente și cele de fotografii.
Pentru șeful Hergheliei, Cosmin Drăgan, fiece întâlnire cu vizitatorii este prilej de bucurie pentru că e important ca porțile unei herghelii cu o asemenea tradiție să fie deschise.

În timpul showului, printre cai, trăsuri și momente spectaculoase, un băiețandru așeza obstacolele pentru probele de dresaj. Am aflat că îl cheamă Robert, că e într-a șaptea, s-a născut și trăiește la Herghelie, iar școala o face la Voila. Are privilegiul de a fi mereu în preajma lipițanilor și n-ar pleca pentru nimic în lume de la Herghelie.

Mai scump la vorbă, Robert ne conduce până la zona în care pasc iepele și mânjii, aflată peste apa Sâmbetei. Robert îmi înșiră repede numele cailor lui preferați .
Dincolo de apa Sâmbetei, spectacolul este înduioșător: iepele și mânjii caută umbra deasă, par indiferenți la turiștii adunați pe lângă gard. Nu îți trebuie foarte multe cunoștințe să realizezi că protecția căluților este grija cea dintâi a iepelor. Aflăm că există și aici o ierarhie: iepele veterane conduc herghelia în timpul păscutului și al drumului înapoi către grajduri.

Această prezentare necesită JavaScript.

Liniile de sânge poartă numele armăsarilor care au stat la baza actualelor efective: Conversano, Favory, Maestoso, Neapolitano, Pluto, Siglavy-Capriola și Tulipan. Acestor nume li se adaugă foarte multe alte cifre, este o întreagă poveste înregistrată în arhivele hergheliei.

Istoria Hergheliei de la Sâmbăta de Jos începe în 1874, când au fost aduse, în scopuri militare pentru armata habsburgică, câteva exemplare de lipiţani, o rasă nepretențioasă, rezistentă, cu eleganță în mișcare și foarte energică . Primul Război Mondial a fost decisiv în mutarea cailor Hergheliei de la Sâmbăta la Babolna, în Ungaria.

Statul român reface nucleul hergheliei din trei armăsari şi 22 de iepe rămase în proprietăţi private, iar în 1920 este înființată herghelia de stat Sâmbăta de Jos. Din 2002, se află în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.

Despre lipițanii de la Sâmbăta ar putea vorbi, mult și bine, și antrenorul Ioan Roșiuț. El știe cel mai bine cât de complicată este misiunea unui antrenor.

Lipiţanul este considerat legenda vie a Înaltei Şcoli de Echitaţie de la Viena, este cea mai veche rasă modernă de cai din Europa şi face parte din categoria cailor de sânge spaniol. Poate fi vânăt, roib, dereş, murg sau negru, dacă e să vorbim de culorile acestei rase.

Datorita eleganţei sale şi a temperamentului, Lipiţanul este principala rasã care se utilizeazã la marile şcoli de dresaj academic din lume.

Și dacă ar fi să vorbim despre costurile acestei pasiuni nobile, cu oarecare surprindere aflu că este al treilea sport ca nivel de investiţii, după yachting și Formula 1, şi ajunge, cu tot cu atelaje, cai, harnaşamente, transport la peste 100 de mii de euro.

 
Herghelia de la Sâmbăta nu stă deoparte când vine vorba de competiţii.
Acum, la Sâmbăta de Jos mai sunt peste 300 de cai lipițani, dar vârful în privința efectivelor a fost atins în 1970: 987 de capete.
Herghelia se întinde pe 524 de ha, din care 360 de ha sunt terenuri agricole pentru furajele animalelor: “cămările” sunt pline de baloți aurii de paie.
Lipițanii sunt antrenați în activităţi de agrement, în competiţii ecvestre şi în psihoterapii cu rezultate excepţionale,atât pentru copii, dar şi pentru adulţi.
Pentru cei mai curajoși sunt organizate și cursuri de echitație şi plimbări cu trăsura pe domeniul Hergheliei.

Pe lîngă poveștile pline de pasiune pentru lipițani, astăzi găsim și o poveste tristă. Aceea a Castelului „Brukenthal“, semnalizat pe indicatoarele turistice rutiere, situat chiar în curtea Hergheliei, dar ale cărui porți sunt ferecate pentru vizitatorii dornici de povești din sec. al XVIII lea.
Castelul este monument de arhitecturã din patrimoniul national, construit în perioada anilor 1750-1760 de familia contelui Samuel von Brukenthal, din dorința împărătesei Maria Tereza.

Atracțiile turistice ale zonei pot fi incluse într-un circuit turistic de câteva zile, din care să nu lipsească Mănăstirea Brâncoveanu și Izvorul Părintelui Arsenie Boca de la Sâmbăta de Sus, Cetatea Făgărașului, cel mai important monument al Țării Făgărașului, una din cele mai mari și mai bine conservate cetăți feudale din Europa de Est.
Ar fi și vâltoarea de la Lisa cu o instalație veche de peste o sută de ani, care prelucrează straiele de lână sau le spală fără substanțe chimice. La Drăguș trăiesc și muncesc cu pasiune soții Sofonea, Dumitru și Valeria, ale căror cojoace au depășit granițele Europei.Tot la Drăguş e și un parc de aventură, iar pe timpul iernii pârtia din aceeași localitate.

Această prezentare necesită JavaScript.

Coordonate GPS: 45 80885 N, 24 81541 E.

Şi pentru că luna august e pe sfârşite, mai aveţi ocazia de a ajunge şi la spectacolele ecvestre, sâmbăta, de la ora 11, la Sâmbăta de Jos.

Călătorului îi stă bine pe cărările Transilvaniei! Călătoria noastră continuă!

Destinaţia zilei: Cetatea Sighișoara – locul în care Mark Tudose meștereşte, din inimă, lingurile cu povești

Publicat de Stefania Grigore, 21 august 2014, 09:45

Cine nu a auzit de Cetatea Medievală Sighișoara, despre care se spune că e singura locuită din Europa, cine nu a auzit de misterele care învăluie străduțele înguste, de Casa lui Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Țepeș, cu tot cu legendele acestei case? Cine nu a auzit măcar o dată bătaia bătrânului ceas din celebrul Turn cu ceas, înalt de 64 de metri, principala poartă de intrare în Cetate? Actualul mecanism al ceasului a fost executat în Elveția și instalat la 1 aprilie 1906.

Biserica Evanghelică din Deal și Școala din apropierea ei se lasă descoperite, dacă învingi sedentarismul și urci cele 176 de trepte acoperite. Sunt câte 6 trepte și un loc pentru odihnă, iarăși 6 trepte și un loc pentru odihnă…la fel și cu zilele lucrătoare dintr-o săptămână. Ați auzit sigur și de turnurile breslelor, unele păstrate și funcționale și astăzi. Erau la început 14 turnuri și 5 bastioane. Acum sunt 9 turnuri și 3 bastioane. Probabil vă este cunoscut și coridorul doamnelor bătrâne, dar ați auzit și de Biserica Mănăstirii, Casa cu Cerb sau Casa Venețiană.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ai ajuns exact unde trebuia: în galeria lui Mark Tudose, de unde au plecat în lume mii de povești. Chiar și prințul Charles are, printre multele amintiri din România, linguri cu povești meșterite din inimă de Mark Tudose.
Și de unde atâtea povești și atâta răbdare, că doar Mark întâlnește zilnic sute de turiști curioși dar și fermecați de legendele locului?

Mark lucrează în „fildeș de Bărăgan”, așa numește bunicul său lemnul de tei. De la el a moștenit și poveștile, cu tot cu talentul de a scobi, cu blândețe, lemnul.
Mark este bucureștean, iar într-o dimineață a lui 2005 ajungea în gara Sighișoara, pregătit să înceapă povestea vieții lui de meșter popular. Se întreba oare cine Dumnezeu o să-i cumpere lingurile?! Și-a cumpărat o casă țărănească ce bate suta de ani la Țopa, un sat de lîngă vechiul burg, unde vrea să deschidă o „fabrică de linguri”.

Mark Tudose are și alte idei îndrăznețe: vrea să dea startul unei tabere de „smarți” la Țopa, undesăîi invite pecei care staupreamult cu nasulîncalculatoare.
Și nu doar la „smarți” s-a gandit Mark Tudose, ci și la ceicare au curiozitateașirăbdarea de a confecționasinguriunobiect de artizanat din lut, lemnsau alt material. Dacăpînășidirectori de companii s-au așezatrăbdători la masa de lucru a lui Mark Tudose…
În cele două galerii din Cetatea Medievală Sighișoara expun foarte mulți meșteri populari autentici, reprezentând toate regiunile României: ceramiști, pictori iconari, fotografi sau designeri: Nicolae Diaconu cu ceramică figurativă, Ionela Mihuleac cu ceramica de Cucuteni, Oana Pop cu icoanele tradiționale, Cornel Sitar, Eugen Pătru, Doina Fleșariu, Marius Stroe, Ana Ponta şi alţii. Înconjurat de atâtea minunății, ieșite din mâinile și sufletele acestor artiști, te simți ba în Maramureș, ba prin Moldova sau oriunde în Transilvania.

Această prezentare necesită JavaScript.

A deschis două galerii, prima galerie este distinsă cu certificatul de excelență din partea TripAdvisor pe 2014, o comunitate puternică a iubitorilor de călătorii din lumea largă. Și nu este singura apariție a lui Mark Tudose în publicații internaționale.
Poveștile lui Mark sunt departe de a fi fost cioplite în delicatele și dantelatele linguri din „fildeș de Bărăgan”.
Că timpul trece repede îți dai seama după jocul, la ore fixe, al figurinelor din lemn de tei aflate în Turnul cu Ceas, și după numărul mare de turiști curioși să redescopere tradiția românească autentică în atelierul lui Mark.
Reacțiile turiștilor sunt pe măsura exponatelor, mai cu seamă dacă turiștii au trecut Oceanul pentru a vizita Cetatea Medievală locuită.

Iată ce spunea o turistă din Canada despre galeria meșterilor populari din Cetatea Sigişoarei:

“Am intrat în galerie pentru că aici nu sunt doar suveniruri, este artă. Este o diferență! Pentru mine, suvenirurile nu sunt lucrate manual, dar acestea sunt lucrate de mână. Mă atrag pentru că simt că sunt autentice, mă fac să simt cultura, sunt minunate. Este extraordinar să mă aflu aici! Am călătorit de departe să vedem locuri unice, suntem de două ore la Sighișoara și am ajuns în cel mai bun loc, cu siguranță!”

Poveștile lui Mark își au corespondent și în alte limbi, doar nu credeați că pleacă turistul european, asiatic, african sau american cu o simplă lingură dantelată, fără poveste?
La sfârșitul unei zile de muncă, printre micile instrumente de metal care dau viață lemnului de tei, moale și ascultător, Mark zâmbește povestindu-le turiștilor întârziați. Nu lasă defel oboseala să-i domine zâmbetul. E simplu:
Are cea mai frumoasă meserie din lume!

Pe Mark Tudose, sau The Spoonman, îl găsiți în Cetatea Medievală a Sighișoarei, indiferent de anotimp.
Piațetele și străduțele înguste vor ascunde aceleași mistere, cei veniți să le descopere vor fi mereu alții. Și de-or vrea să-l caute pe Dracula, să-l caute, noi suntem datori să le arătăm și altă față a României .
Am putea începe chiar de la meșterii populari adevărați, ale căror povești sunt la adăpost între zidurile groase din Cetate.

Toboșarul Cetății ne dă de veste că ziua a ajuns la asfințit, iar de mâine este, din nou, sărbătoare în Cetate: începe Festivalul Intercultural Sighişoara Proetnica, ediţia a XII a!

Călătorului îi stă bine pe cărările Transilvaniei! Călătoria noastră continuă!

Mulțumiri lui Mark Tudose!

Accesând linkul de mai jos, îl puteţi vedea pe Mark Tudose aducând la lumină lingurile cu poveşti! Mulţumiri Consiliului Judeţean Mureş pentru acest film!

Destinaţia zilei: Stațiunea Covasna, tărâm pentru inimi mai sănătoase

Publicat de Stefania Grigore, 19 august 2014, 20:49

Ne oprim astăzi la poalele Munților Brețcu, la 35 km de Sf. Gheorghe, la 20 de km de Târgu Secuiesc, 60 de km de Braşov și 250 de km de Bucureşti.
Pînă la Comandău sunt 20 de km. Vom ajunge și acolo, pentru câteva momente de relaxare.

Aflat în subordinea Ministerului Sănătății, spitalul are o capacitate de cazare de peste 770 de locuri în zece secții, dintre care două secții sunt pentru copii. Anual, în medie, vin 12 mii de pacienți , dar au fost și 16 mii, pacienți cărora li se aplică metoda Covasna, apreciată de către mari savanți ai lumii. Esenţa metodei: combinarea tratamentului obişnuit cu ceea ce oferă doar Covasna, ne explică directorul medical al Spitalului de Cardiologie Covasna, dr. Mihaela Suceveanu.

Această prezentare necesită JavaScript.

Covasna a fost binecuvântată de Dumnezeu cu factori naturali terapeutici fără de care ar fi rămas, probabil, o simplă așezare pe harta României: e apa minerală carbogazoasă, sunt mofetele naturale, adică emanații naturale de bioxid de carbon, dar și climatul bogat in aeroioni negativi, grație pădurilor de brazi.

Mofeta este una dintre cele mai mari din lume, are o suprafață de 100 mp și poate deservi 100 de persoane în același timp. Zilnic, sunt efectuate aici 400-500 de proceduri de tratament.

Programul de reabilitare cardiovasculară este individualizat, în funcție de diagnostic, este atent monitorizat de specialiști și durează 16 pînă la 21 de zile, fiind indicată repetarea curei balneare la 6 luni. Medicii spun că apa minerală, aerul şi mofetele de la Covasna fac adevărate minuni pentru sănătate.

Nu-i de mirare că mii de oameni iau drumul către inima pădurii, în stațiunea Covasna.

În anul 1773, apele minerale de la Covasna sunt analizate chimic, iar într-un manual de geografie, apărut la Viena în 1818, Covasna este deja menționată ca stațiune balneară. În anul 1882, apa minerală provenită de la izvorul Horgasz este medaliată la Trieste.

Această prezentare necesită JavaScript.

A fost denumită așa tocmai datorită climatului blând, specific depresiunii intramontane: veri răcoroase, ierni reci, fără vânturi puternice, aer puternic ionizat negativ, cadrul natural deosebit de pitoresc. Resursele naturale curative sunt valorificate în bazele de tratament, indiferent de anotimp.

Dar apele minerale şi mofetele din Covasna sunt foarte potrivite şi pentru alte boli: dermatologice, ale aparatului digestiv şi ale glandelor endocrine, boli ginecologice, ale sistemului locomotor, boli renale si ale căilor urinare, boli neurologice, unele boli profesionale.

Pe lângă turismul balnear, în ultimii ani s-a dezvoltat turismul montan , dar și cel de weekend, ceea ce a dus și la creșterea capacității de cazare a stațiunii Covasna, în hoteluri și pensiuni: mult peste 2000 de locuri de cazare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Și dacă nu vă ține locul și vreți să explorați zona, aflați că în staţiunea Covasna poate fi vizitată o cetate dacică ridicată în urmă cu aproape 2000 de ani!

Arheologii spun că este una dintre cele mai mari din afara Munţilor Orăştiei, fiind înconjurată de mai multe terase fortificate cu ziduri de piatră. Potrivit legendelor, cetatea ar fi fost ultimul refugiu al regelui Decebal, unde ar fi murit după înfrângerea suferită în luptele cu romanii. Deocamdată e doar legendă.

Părți dintre zidurile cetăţii au ieşit la iveală întâmplător în anul 1995, în urma unei furtuni, iar locul nu le-a rămas indiferent căutătorilor de comori.

Ce mai puteți vedea în zonă?

Muzeul Etnografic Haszmann Pal din Cernat prezintă cele mai frumoase piese ale artei populare: mobila secuiască, țesături, cahle.Tot aici puteți admira minunate porți secuiești și mori restaurate.

Biserica romano-catolică Ghelința cu frescele legendei Sf. Ladislau.

În interiorul cladirii au fost păstrate frescele executate la începutul secolului al XIV-lea. Biserica a fost declarată de către UNESCO parte a moștenirii culturale globale.

Valea Zânelor este locul unde, potrivit legendelor, a locuit frumoasa Ileana Cosânzeana. Și tot în Valea Zânelor, în preajma zilei de Sf.Ilie, se organizează Nedeia Mocănească, un minunat prilej de a prezenta la scenă deschisă tradițiile oierilor din zona Covasna Voinești, dar și frumusețea portului popular românesc specific.

Vila lui Ceaușescu este situată intr-o zonă izolată a Văii Zânelor, iar clădirea este destinată și astăzi protocolului de stat.Se spune că Nicolae Ceaușescu a petrecut aici o singură noapte, în luna august a anului 1986, după accidentul nuclear de la Cernobâl.

Balta Dracului a devenit un simbol al orașului: o erupție de noroi si gaze aflată în Parcul Central al stațiunii, folosită în trecut pentru tratament. Printre gratiile suprapuse, curioșii pot observa “vulcanul cel blând”, o rezervație naturală rară și interesantă.Casa Memorială Kőrösi Csoma Sándor

Cel care a fondat tibetologia s-a născut la Chiuruș, un sat care aparține de orașul Covasna. Omul de știință a străbătut pe jos două continente, a elaborat primul dicționar tibetan – englez, și a murit la poalele Munților Himalaya, fiind înmormântat în India, orașul Darjeeling.

Și de porniți prin pădurea sănătoasă de brazi în căutarea Mocăniței, veți ajunge la Comandău, la vreo 20 de km de stațiunea Covasna. Cu siguranță ați auzit și de Planul înclinat, monument unic al istoriei industriale din Europa, proiectat și realizat în anul 1892 de inginerul Emil Lux, pentru a înlesni transportul buștenilor din pădure. Ultima cursă pe acest plan înclinat a avut loc în 1999. Visul localnicilor este ca acest ansamblu pe ecartament îngust să fie redat circuitului touristic, și ca liniștea pădurilor sănătoase să fie spartă doar de șuieratul Mocăniței.

Această prezentare necesită JavaScript.

Anul acesta, la 125 de ani de atestare documentară, a fost inaugurată statuia tăietorului de lemne, care se dorește un simbol al micii așezări, amintind de principala preocupare a oamenilor de aici: exploatarea lemnului.

Acces către stațiunea Covasna: pe șosea, DN 11 Brașov – Bacău, puteți opri la Reci pentru a vizita Mestecănișul, o rezervație florisitcă de vreo 34 de ha, sau pe DN 10 Sf. Gheorghe –Tg.Secuiesc.

Dacă alegeți drumul de fier, alegeți “rapidul de Brețcu”, cum numesc localnicii, în glumă, trenul de la Sf. Gheorghe pe linia Brețcu – Gara Covasna, la 3 km de centrul orașului stațiune Covasna.

Pentru cei dotați cu aparate GPS, iată și coordonatele pentru stațiunea Covasna: 45.851941, 26.182809

Călătorului îi stă bine pe cărările Transilvaniei! Călătoria noastră continuă!

Mulţumiri Spitalului de Cardiologie Covasna şi Centrului De Informare Turistică Covasna!

Destinația zilei: Praid, în inima Ținutului Sării

Publicat de Andrei Cretoiu, 18 august 2014, 21:00

Pregătiți pentru o coborâre în adâncul Pământului, către „orizonturi”?  Vom încerca astăzi și sarea cu degetul și testăm salinitatea ștrandului de la Praid, inaugurat în această vară.

Comuna Praid este poarta de intrare în județul Harghita, pe DN 13A, dacă vă îndreptați dinspre Sovata, jud.Mureș, o altă stațiune balneoclimaterică foarte căutată pentru tratament și odihnă.  În mijlocul comunei Praid, veţi găsi o intersecție din care drumul o ia la stânga spre Gheorgheni,  pe DN 13B,  și la dreapta către Corund – Odorheiu Secuiesc – Miercurea Ciuc, continuând pe DN 13A.

Praidul este atestat din anul 1564, iar numele său vine din cuvântul maghiar „paraj” , însemnând păşune mică cu iarbă.

Această prezentare necesită JavaScript.

În 1659 se vorbește pentru prima dată de „Zona ocnelor de sare” sau „Ţinutul Sării”, ținut care include Sovata, Ilieşi, Praid, cele două Ocne, de Sus şi de Jos, Sărăţeni, Atia, Şiclod, Solocma şi Corund.

Aici se găsește unul din cele mai mari zăcăminte de sare din Europa, cu rădăcini la  2,7 km adâncime.

Sarea din zăcământul Praid cuprinde cantităţi exploatabile pe sute de ani şi constituie una din comorile de nepreţuit ale Ardealului, spun cunoscătorii.

Vom afla mai multe despre mina de sare de la Praid după ce vom lua autobuzul de la gura minei.

Iar dacă aveți timp și răbdare pentru povești „sărate”, mai jos puteți asculta pe-ndelete un reportaj despre Salina Praid.

Noroc bun,  Jó szerencsét !

Este prima inscripție pe care o veți întâlni la intrarea în mina de sare de la Praid. Este salutul tradițional al minerilor, pe care ni-l însușim măcar cât va dura călătoria noastră sub Pământ, spre „orizonturi”…

Judecând după mulțimea care așteaptă autobuzele, putem spune că a trecut perioada de criză. Iar dacă aplecăm urechea și la ce spune directorul Salinei Praid, Seprődi Zoltán, anul acesta sunt cu 10 la sută mai mulți vizitatori ca anul trecut, dar recordul a fost atins într-o zi de august 2012, însemnând  6500 de vizitatori într-o singură zi.

Acum sunt cam 5000 de vizitatori într-o zi. De departe, cel mai bun an a fost 2009, când s-au înregistrat  460 de mii de intrări.

Ce trebuie să știți este că veți călători mai bine de un kilometru cu un autobuz, că lumina artificială va lua locul luminii naturale, și că pe măsură ce te îndepărtezi de gura de intrare, mirosul de sare va fi mai consistent. Ba chiar și gustul sării se va insinua ușor.

Vă lasă autobuzul în “stație”,  dar mai aveți de coborât vreo 300 de trepte, destul de abrupte.  Uimirea este pe măsura dimensiunilor sălii care vi se deschide în fața ochilor, la 120 de metri adâncime:  ați ajuns în baza de agrement,  amenajată la „Orizontul 50”, cu o lățime de 20 de metri și o înălțime de 14 metri, foarte lungă și cu un aer puternic ionizat, eficient în tratarea afecțiunilor respiratorii.

Veți dori o haină în plus, pentru că acolo jos sunt, în mod constant, 16 grade Celsius. Umiditatea este mai scăzută iar presiunea mai mare decât la suprafață.

Această prezentare necesită JavaScript.

Indiferent că sunteți aici pentru tratament sau pentru relaxare, aveți parte de confortul unui mic orășel.

Sistem de iluminat, chiar și wireless şi televiziune, spaţii de creaţie, cafenea, cinema 3D şi o farmacie naturistă, cum altfel?!, multe  terenuri de joacă pentru copii, pline de veselie, mai nou și un parc de aventură, cu tot cu tiroliană.

Această prezentare necesită JavaScript.

Din 1993, există aici și o capelă ecumenică, unde slujesc preoți ortodocși, catolici și reformați.

Această prezentare necesită JavaScript.

Jumătate dintre cei care coboară în mină, într-o zi, sunt aici pentru tratament.

Potrivit directorului Salinei, Seprődi Zoltán, din cele împărtășite de vizitatori se poate trage concluzia că 80 la sută din cei care vin la tratament în Salina Praid nu mai au nevoie de antibiotice pe timpul iernii.

Există, însă, și contrarecomandări, regăsite chiar pe site-ul oficial al Salinei Praid: tuberculoză, bolile acute respiratorii, tensiune mare, cardiopatie ischemică, boala Basedow, boala sistemului nervos manifestată prin leşin şi ameţeli, claustrofobie, sarcină avansată, așa încât medicul va decide ce este mai bine pentru dumneavoastră.

Și după atâta tratament și distracție, veți dori să aflați mai multe despre evoluția în timp a Salinei Praid.

Muzeul deschis în 2002 prezintă unelte şi obiecte de lucru utilizate în extracţia sării de la Praid încă din secolul al XVIII-lea, dar și istoricul  exploatării sării din zăcământul Praid, istoric surprins în numeroase fotografii.

Istoria exploatării sării din Transilvania îşi are originile undeva în epoca romană.  Se spune că zăcământul de sare de la Praid păstrează mai multe taine, care ţin de geologie, istorie, minerit şi de efecte balneare curative. Prima taină este chiar geneza sării din bazinul Transilvaniei. Aliniamentul estic Corund-Praid-Sovata-Gurghiu este marcat de apariţiile „brâului de sare”, în cadrul căruia sarea de la Praid apare la surafaţă ca pălăria unei uriaşe ciuperci. Se apreciază că formarea sării din Transilvania datează de aproximativ 20-22 milioane de ani.

Această prezentare necesită JavaScript.

În anul 1762.

Atunci a început mineritul subteran propriu-zis la Praid, sub conducerea inginerului de mine austriac Johann Frendl. A fost deschisă mina Iosif  sau ocna „clopot“. Sarea extrasă, legată în piei de bivoli, a fost trasă la suprafaţă cu ajutorul crivacului, acţionat cu patru perechi de cai. Extragerea sistematică a sării a început în anul 1787, când salina din Praid a trecut în proprietatea vistieriei de la Viena.

Tehnica mineritului din salinele din Transilvania şi Maramureş a fost restructurată după Primul Război Mondial de către administraţia română de stat, iar în 1945 a fost introdusă metoda de exploatare prin împuşcare.

Această prezentare necesită JavaScript.

Astăzi, sarea se extrage la cinci niveluri sub baza de agrement, adică 400 de metri adâncime. Zilnic sunt extrase câteva sute de tone de sare. Cantități importante de sare de la Praid sunt folosite și la deszăpeziri.

Vorbeam mai devreme de taine? Abia în anii 1960 a fost dezvăluit secretul curativ al Salinei Praid, în sălile „orizontului” minei Gheorghe Doja. De atunci putem vorbi despre speleo şi climatoterapia în subteran, după modelul salinei dinWieliczka, Polonia.

Din anul 1980, baza de tratament şi vizitare a fost amenajată la orizontul +402 m, la adâncimea de 120 m. Acolo începe și povestea minei de sare, care se lasă descoperită de fiecare turist dornic să-și recapete sănătatea sau, pur și simplu, să se relaxeze.

Pe traseul marcat pentru ieșire, la „Orizontul 60” găsiţi zona de vizitare numită și Panorama Belvedere „Mina Iosif”. Există o galerie a vinurilor alese sau vă puteți potoli foamea chiar în restaurantul Salinei Praid. O fi mai sărată mâncarea aici?!

O investiție a Societății Naționale a Sării de 1,5 milioane de euro, finalizată în vara 2014, un succes neașteptat – ștrandul cu apă sărată.

Această prezentare necesită JavaScript.

La suprafață vă așteaptă cel mai nou ștrand cu apă sărată din Transilvania, cu o salinitate de 220 grame/ litru, întocmai ca a Mării Moarte.

Strandul se întinde pe o suprafață de 5.200 de metri pătrați, din care luciul de apă este de 1.942 de metri pătrați.

Sunt două bazine pentru copii, pornind de la 60 de centimetri adâncime, care crește treptat pâna la 90 de centimetri și apoi până la adâncimea maximă de 1,20 metri.

Alte atracții în Ținutul Sării:

Canionul de sare, format în urma săpăturilor rămase după exploatarea sării, umplute de apa de ploaie, și transformate într-un lanț de lacuri. În valea dintre lacuri s-a format Canionul Sării, cu timpul adâncit de pârâul Corund.  Este locul preferat al plantelor de sărătură, al căror gust chiar este sărat.

Această prezentare necesită JavaScript.

O altă structură geologică este stânca de aragonit, denumită Dealul Melcilor, în vecinătatea drumului naţional spre Corund. Din 1980 este rezervație geologică și se întinde pe 1,5 ha.

În apropierea Dealului Melcilor se află și Muzeul aragonitului, unic în Europa, care prezintă istoria exploatării aragonitului în zonă. Se spune că aragonitul amplifică energia spirituală, controlează mânia și eliberează stresul acumulat.

Aproape de Praid se află și Lacul Ursu din Sovata, unic în Europa, un lac helioterm care înmagazinează căldura solară.

În zona Praid se desfășoară foarte multe evenimente, începând chiar din luna ianuarie.  Iată câteva dintre evenimentele rămase din acest an, în zona Praid:

Zilele Praidului în ultimul weekend din august, Festivalul orchestrelor de fanfară în ultima duminică din august, Tabăra de creație artistică din Salină în prima parte a lunii septembrie, Festivalul Sarmalelor la mijlocul lunii septembrie, Balul strugurilor în luna octombrie.

Coordonate GPS pentru Salina Praid: N 46.550809, E 25.120459

Călătorului îi stă bine pe cărările Transilvaniei!  Călătoria noastră continuă!

Destinația zilei: Viscri, parte a Transilvaniei din inima Prințului Charles

Publicat de Andrei Cretoiu, 17 august 2014, 21:00

Bine ați ajuns în inima României!

Vă purtăm, vreme de 5 zile, pe meleaguri  binecuvântate de Dumnezeu, pe care colinele și munții, apele minerale și minele de sare, pășunile colorate și casele tradiționale, bisericile și cetățile fortificate, meșteșugurile și bucatele aromate sunt însuflețite de oameni frumoși, cu respect pentru natură, pentru zestrea spirituală și cea materială. Secole la rând, cultura și tradițiile românești, maghiare și săsești și-au pus amprenta iremediabil peste un picior de plai, pe o  gură de rai numită frumos Transilvania.

Așa ajunge fiecare turist să se îndrăgostească de aceste locuri, să gonească dornic de aventură pe drumuri recent reabilitate, dar și să închidă ochii la drumurile care îți macină cauciucurile sau pe care lași un nor de praf  în urma-ți.  Astfel, călătorul nostru ajunge să înțeleagă, printre rânduri,  că un drum lăsat de izbeliște e ceea ce-și doresc localnicii, pentru ca  aceia care și-au pus în cap și în suflet cu adevărat să viziteze locul, să o facă, indiferent de ce le stă în cale.

Așa ajungem să înțelegem cum a devenit Prințul de Wales cel mai bun ambasador al României,  al Transilvaniei într-un mod cu totul aparte, şi de ce superlativul este cel mai confortabil mod de a se exprima al Alteței Sale Regale: incredibil, prețios, moștenire remarcabilă, tradiţii de o valoare inestimabilă, țară fascinantă, și lista superlativelor poate continua, după ce am trecut în revistă interviurile  acordate de Prințul Charles, de-a lungul timpului, nu doar jurnaliștilor români, ci și celor străini. Și dacă ar fi să punem la socoteală speciile de fluturi, de flori de câmp, feluritele pajiști, pe care prințul le studiază împreună cu un celebru specialist britanic în fiece vizită în Transilvania, sau fauna adăpostită de pădurile mai mult sau mai puțin tinere, înțelegem mai ușor sensul tuturor superlativelor.  Pledează neobosit pentru păstrarea acestor comori, de care suntem încă prea puțin conștienți.

“Natura este o bijuterie în coroana României” (Prințul de Wales)

Această prezentare necesită JavaScript.

Întâia dată, Prințul de Wales a poposit în Transilvania prin 1998, mai exact la Moșna, jud. Sibiu, iar mai târziu, prin 2006, a cumpărat o gospodărie ţărănească la Viscri, construită prin 1875, după cum stă scris pe o grindă a casei.

Au urmat și alte proprietăți în Transilvania, de pildă în Valea Zălanului, din jud. Covasna, dar prințul poposește și la Micloșoara, tot în Covasna, la reședința contelui Kalnoki Tibor. Sunt așezări în care timpul se măsoară în ritmul de odinioară , așezări despre care am auzit foarte des în ultima perioadă, și mai deloc pînă mai ieri, dar care i-au făcut pe turiștii români, și pe cei străini deopotrivă, curioși să vină încoace. Poate neașteptat este faptul că turiștii se pot caza în unele din aceste proprietăți.

La Viscri, respectul pentru tradiție este o lege nescrisă, dar aplicată cu sfințenie de întreaga comunitate.

Pentru pofticioşii de poveşti: ascultați mai jos, în tihnă şi pe-ndelete, povestea micii așezări săsești, în care poposesc mii de turiști.

Alegem și noi să ne oprim o țârucă la Viscri, un sat din jud. Brașov, departe de tumultul drumului european care te duce de la Brașov la Sighișoara în mare viteză.  Pînă în sat mai rămân de străbătut vreo 7- 8 km de drum județean, asfaltat și nu prea.  Amănunt care pare să nu conteze pentru miile de turiști care ajung anual la Viscri, sat aflat pe lista monumentelor din patrimoniul UNESCO.

Ajungem însă la Viscri pe traseul de biciclete ce leagă satele săsești din zona Târnava Mare cu Sighişoara, o rețea de trasee  dezvoltată de către Fundația ADEPT Transilvania, sub directa coordonare a lui Cornel Stanciu.

Rețeaua va avea o lungime totală de aproximativ 100 km până în luna mai 2015 și va lega 10 sate din zonă cu Sighișoara. De data aceasta, din cauza ploilor zdravene, și pentru că drumul este încă în lucru, am găsit și noroi. Destul de mult noroi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Așa că, după vreo 40 și ceva de kilometri prin pădure cu bicicleta, am coborât în sat, cum altfel decât stropiți din cap pînă în picioare, pe un drum pavat cu piatră de râu, pentru ca apoi să urcăm dealul la Cetatea Țărănească, dintre zidurile căreia se înalță impunător Turnul Bisericii Evanghelice Fortificate.

Biletul de intrare în cetate costă 4 lei, mai puțin de un euro.

Un preț simbolic, îi spun doamnei care ne întâmpină, despre care aveam să aflu că este Sara Fernolend, mama Carolinei Fernolend de la Fundația Mihai Eminescu Trust,  fundație patronată de Prințul Charles și care a sprijinit enorm așezările mici din Transilvania și le-a dat curaj și idei localnicilor să păstreze intactă moștenirea culturală și arhitecturală.

Îți dai seama imediat că doamna Sara este ghidul de care are nevoie orice turist!

Această prezentare necesită JavaScript.

Estesimpatică, veselă, neobosită, gata să răspundă la orice curiozitate. Deviza ei e foarte simplă: În orice faci, pune suflet şi dragoste!

Istoria Cetății Viscri își are originea în sec. al XII-lea, odată cu ridicarea bisericii, iar în sec.al XIII-lea biserica a fost înconjurată cu ziduri groase și bastioane impunătoare.

Biserica a fost distrusă de invazia tătară de la 1241- 1242, și a fost înlocuită de un alt edificiu abia în 1498. Acesta s-a păstrat până astăzi.

Biserica Evanghelică FortificatădinCetatea Viscri a fost menţionată pentru prima dată în documente oficiale abia în jurul anilor 1400, sub numele de Biserica Albă, ca urmare a zidurilor albe care o înconjoară. Zidurile fortificate au avut un rol de apărare împotriva otomanilor, căci între aceste ziduri se adăposteau de-a lungul timpului locuitorii, cu tot cu animale, alimente si cele de trebuință.

Biserica și vechea incintă au fost consolidate în sec. al XVI-lea. Materialele folosite la construirea Cetății sunt piatra amestecată cu cărămida parțial tencuită, lemn și acoperișuri din țiglă, acoperișuri spectaculoase care trasează adevărate arce de cerc.

De altfel, există o intensă preocupare de a renova toate casele din satele săsești cu materiale tradiționale, sub îndrumarea unor specialiști.

Urcarea în Turn se face pe proprie răspundere, sunt scări înguste, dar efortul nu este deloc mare, iar panorama îți taie respirația.  Ce trebuie să știți este că în Biserica Fortificată din Viscri se mai slujește și astăzi, și uneori sunt organizate și concerte, ne spune doamna Sara.

Pe partea stângă la intrarea în Cetate, musai să vizitați Muzeul etnografic.

Așa veți înțelege și mai bine cum erau organizate odinioară comunitățile locale.

Această prezentare necesită JavaScript.

Surpriza cea mai mare a fost numărul însemnat de turiști care băteau la porțile Cetății din Viscri. Și români și străini. De altfel, pe ulițele largi din Viscri am auzit vorbindu-se multe limbi străine. Și de o fi să ajungeți pe aici, nu ezitați să întrebați de fierarul satului, și el celebru în reportajele care promovează această zonă. Sătenii simpli sunt obișnuiți cu reporterii, camerele de luat vederi, aparatele foto.

Lăsăm în urmă Cetatea și Biserica Fortificată și pornim pe ulițele largi, foarte animate ziua în amiaza mare, în căutarea unui loc de popas în care să ne potolim și foamea: îl găsim repede, alegem sarmalele, socata rece și prăjitura cu rabarbăr: cum altfel decât ca la mama acasă!

Dulceața de Viscri a fost lansată la Paris în toamna anului 2012

Și ca să vă îndulcim de-a binelea, vă mai spunem că prin 2012, la vremea culesului, a fost lansată și dulceața de Viscri, după rețeta Gerdei Gherghiceanu, de loc chiar din Viscri, celebră deja și la Londra pentru bucatele minunate, gătite cu suflet din produse locale, sută la sută naturale.

Lansarea și prima degustare a dulceții s-a întâmplat la Paris, nu este  deloc ieftină și este prezentată într-un borcan învelit în țesătură de argint, la pachet cu o linguriță de argint, așezate cu grijă într-un suport de lemn meșteșugit  tot de oamenii locului.

Celebre în Occident sunt și împletiturile din lână de la Viscri, dar și prelucrarea manuală a pâslei.

Admirăm șosetele din lână, papucii și pălăriile din pâslă, la care muncesc, cât e ziua de lungă, femeile din sat, membre ale unei asociații care alocă o parte din venituri pentru a-i ajuta pe copiii localnicilor să meargă la școală.

La școala lucrului bine făcut am fost și noi pentru o zi.

De la Viscri pleci încărcat de energie, iei calea drumului județean DJ 104 L, tot privind în urmă la Cetatea Deutschweißkirch, denumirea germană pentru Viscri, a cărei măreție pare să te conducă pînă la ieșirea din sat, către comuna Bunești, la 8 km distanță de drumul național 13, E 60, acolo unde viteza va lua, din nou, locul visării…

Accesul către Viscri, în cazul în care sunteți cu mașina, se face de pe DN 13, E 60, din localitatea Bunești. Slăbiți pedala de accelerație, pentru că drumul o cotește destul de brusc spre Viscri, pe DJ 104 L.

De la Brașov aveți de parcurs 90 de km, iar de la Sighișoara 43 de km.

Coordonate GPS Viscri : 46.0558 N – 25.0918 E

De vreme ce sunteți în zonă, nu e chip să ocoliți celelalte biserici fortificate: Saschiz, Biertan,  aflate în patrimoniul UNESCO,  dar nici pe cele de la Criț, Bunești, Meșendorf. Sunt doar câteva din cele aproximativ 150 de biserici fortificate existente și astăzi în Transilvania. Puteți urca și în Cetatea Rupea, redată de curând circuitului turistic, sau în fascinanta Cetate a Sighișoarei, aflată și ea în patrimoniul UNESCO.

Călătorului îi stă bine pe cărările Transilvaniei! Călătoria noastră continuă!

Mulţumiri Fundaţiei Adept Transilvania şi Sarei Fernolend!

Destinația zilei: Lipova

Publicat de Stefania Grigore, 14 august 2014, 21:00

Există o legendă a celor trei cetăți: Șoimoș, cu accentul pus ungurește pe prima vocală, Dezna, accentul fiind plasat tot acolo, pe primul e și, respectiv, Șiria, pe care o pronunțăm de asemenea ca regionalism local, cu accent pus de această dată la coadă, precum la farfuria.

Ei bine, legenda spune despre aceste cetăți că au fost construite de trei surori. În timp ce se ridica cetatea, prima dintre ele declara: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cetatea mea va fi terminată mâine”. A doua a consimțit așișderea, dar cea de-a treia le-a sfidat spunând: „Cetatea mea va fi oricum gata mâine”. După ce meșterii au desăvârșit construcția, drept pedeapsă pentru necredință, cetăţile s-au prăbușit, fecioarele s-au transformat în trei șerpi albi cu coroană și o cheie de aur în gură. Șerpii apar în fiecare an, așteptând un eliberator care să le ia povara coroanelor și să le elibereze cu cheile. De abia atunci ei se vor transforma din nou în fete şi cetăţile se vor înalţa din nou în toată splendoarea lor de odinioară.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Această prezentare necesită JavaScript.

Destinația zilei: Cetatea Devei

Publicat de Andrei Cretoiu, 13 august 2014, 20:30

Cetatea Devei se aflăîn partea de nord a oraşului, pe malul stâng al Mureşului, cocoţată pe un deal vulcanic şi atipic. Semeţ printre unduirile câmpiei din Lunca Mureşului, dealul pare copleşit de subcarpaţii aflaţi în zare, către Haţeg şi, de acolo, mai departe spre Retezat, Parâng, Cuntu, Ţarcu …

Acum este rezervaţie naturală tot dealul, în varful căruia se află ruinele uneia dintre cele mai mari şi mai importante cetăţi medievale transilvănene –  Cetatea Devei.

Conform izvoarelor istorice existente, aflăm că cetatea exista deja la începutul secolului al XIII-lea, construită probabil, similar altor edificii din Transilvania, într-un punct strategic de apărare împotriva popoarelor migratoare (în speţă mongolii, ale căror atacuri se intensificaseră în acea perioadă).

Prima menţionare a cetăţii o avem în anul 1266, iar unii istorici  vorbesc şi despre posibilitatea ca cetatea medievală să fi fost ridicată pe ruinele unei cetăţi dacice. Rolul edificiului era atat de reşedinţă feudală, cât şi de punct de supraveghere şi apărare a Văii Mureşului.

Din anul 1385 cetatea devine reşedinţa voievozilor transilvăneni şi figura ca proprietate a trezoreriei statului. În 1444, Ladislau al V-lea donează cetatea şi 56 de sate apărţinătoare lui Ioan de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, prin donaţie regală, ca rasplată pentru victoriile lui împotriva turcilor şi rămâne în proprietatea familiei până în 1504.

În timpul rascoalei conduse de Horia, Cloşca şi Crişan (1784), cetatea a fost folosită ca loc de refugiu pentru nobilimea din zonă.

Această prezentare necesită JavaScript.

După Revoluţia de la 1848, din cauza unei neglijenţe, în august 1849, magazia cu pulbere ia foc, producând distrugeri mari în partea de est a cetăţii. În urma dezastrului, construcţia este părăsită şi, ulterior, în 1896, este achiziţionată de Societatea de Istorie, Arheologie şi Ştiinţele Naturii ale comitatului Hunedoara. În urma reamenajării este redată circuitului turistic. În această ultimă perioadă au loc câteva restaurări, prima prin anii ‘50 şi urmatoarea în ultimii 10 ani. Ultima dintre ele s-a înfăptuit printr-un proiect măreţ de restaurare şi refacere în întregime a cetăţii. Lucrările acestea sunt în plină desfăşurare, motiv pentru care doar o parte din cetate se poate vizita. Termenul de finalizare a lucrărilor este august 2015.

Destinaţia zilei: Sarmizegetusa Ulpia Traiana

Publicat de Stefania Grigore, 12 august 2014, 20:40

Sarmizegetusa se află situată în partea de vest a Ţării Haţegului, la aproximativ 8 km de “Porţile de Fier ale Transilvaniei”, de unde se face trecerea în Banat (în latină, locul se numea Tapae).

Pe lângă această zonă locuită propriu-zis, oraşul mai dispunea de un territorium, unde cei care îşi puteau permite se retrăgeau pe timp de vară, existau villa rustica, ferme romane, cum sunt cele de la Hobiţa sau de la Sântămărie Orlea, ori existau aşezări de rang inferior, cum sunt Aquae (Călan Băi) sau Germisara (Geoagiu Băi), unde se făceau băi termale încă din antichitate. Dar acest territorium se extinde înspre est până în Munţii Apuseni. Ampelum (Zlatna) s-a rupt şi s-a dezvoltat din teritoriul Sarmizegetusei, iar înspre vest Dierna (Orşova) s-a divizat din teritoriul capitalei. Traian a fondat un singur oraş în provincie şi acela a fost Colonia Dacica. Următorii împăraţi au pus bazele altor 10 sau 11 comunităţi urbane, dintre care Sarmizegetusa a devenit mamă pentru alte patru oraşe.

O linie de pătrundere a slavilor dinspre Banat este atestată prin numele localităţilor Teregova, Voislova, Bucova, Grădişte (satul se va numi din nou Sarmizegetusa doar din epoca contemporană).

În 1315 satul este atestat documentar satul sub numele Britonia, iar apoi aceste atestări se înmulţesc. În evul mediu şi în epocile ulterioare împrejurimile Sarmizegetusei şi nu numai, au beneficiat de un bogat material de construcţie oferit de ruinele romane. Numeroase biserici din Ţara Haţegului conţin piese romane, cum ar fi Densuş, Ostrov, Peşteana, Hăţăgel, Tuştea, Sântămărie Orlea, etc., dar şi muzeele din ţară, din Lugoj, Deva, Cluj, Bucureşti, sau chiar cele de la Budapesta şi Viena.

Această prezentare necesită JavaScript.

Alegerea amplasamentului pentru întemeirea oraşului s-a făcut în baza avantajelor strategice şi economice, cu Munţii Retezat la sud şi Munţii Poiana Ruscă la nord, care constituiau bariere naturale greu de străbătut pentru eventualii atacatori. Teritoriul metropolei se întindea de la Tibiscum la Micia, până la intrarea Jiului în defileu, un teritoriu propice în care capitala s-a putut dezvolta în linişte, fiind apărată de castrele Tibiscum, Voislova, Micia şi Bumbeşti.

Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunăre şi făcea legătura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum (Moigrad).

Deoarece romanii voiau sa evite o nouă luptă foarte dificilă la Tapae în următoarea lor incursiune împotriva dacilor, au amplasat la sfârşitul campaniei din 101-102 d.C., la distanţa de 8 km est de Porţile de Fier ale Transilvaniei, în Câmpia Haţegului, o garnizoană romană. Pe acest amplasament al taberei militare romane se va construi, după obţinerea victoriei din anul 106 d.C., un mare oraş, capitala unei noi provincii a Imperiului Roman. Ulpia Traiana a fost întemeiată de guvernatorul Daciei Romane, Decimus Terentius Scaurianus şi avea o formă obişnuită în acea vreme la romani: un patrulater cu laturile rotunjite.

Taxe de intrare: adulţi 10 lei, elevi, studenţi şi pensionari: 2 lei
Ghid (min. 15 pers): 50 lei/grup
Fotografiere: 15 lei
Filmare: 35 lei

Destinația zilei: Timișoara, poartă de Vest a României

Publicat de Andrei Cretoiu, 11 august 2014, 22:05 / actualizat: 11 august 2014, 23:35

Poartă de intrare în România dinspre Vest, pe la micuţa graniţă Cenad/Kiszsombor, Timişoara a fost mereu ca un magnet şi a atras oameni din toate regiunile ţării. Timişoara incită, atrage, cucereşte:

Precum America, unde practic niciodată nu ştii de unde vine interlocutorul tău, din ce regiune se trage el, tatal sau bunicul său, şi la Timişoara găseşti tot mai greu bănăţeni get-beget.

Oraş universitar şi cu multe investiţii străine, Timişoara continuă să fie întruchiparea unei şanse noi pentru multă lume. Se spune des că numai dacă nu vrei, nu-ţi găseşti de lucru: ceva discret la început şi pe urmă…fiecare cât de sus poate.

Un oraş în care oamenii ştiu multe limbi străine, alături de engleză: avem comunităţi puternice de germani, maghiari, sârbi, croaţi, bulgari, italieni, arabi, şi alte grupuri etnice diferite. Tocmai de aceea Radio Timişoara emite în 11 limbi de circulţie regională.

În clădirea emblematică pentru Timişoara funcţionează Teatrul Naţional, dar şi Teatrele Maghiar şi German de stat şi Opera Română.
Urmele gloanţelor trase la Revoluţie se mai văd şi acum din loc în loc. Şi nici măcar aceste clădiri nu pot vorbi…

Terasele din spaţiul promenadei s-au înmulţit în ultima perioadă şi peste vară sunt asaltate de trecători.

În câteva cuvinte, aceasta este Timişoara, cuprinsă între tumultuoşii porumbei de la Operă şi liniştea smerită a catedralei cu toate tainele ei.

Această prezentare necesită JavaScript.

La mijloc de 2014 oraşul este în transformare profundă cu cele peste 100 de şantiere deschise concomitent. Practic, fiecare colţ de oraş poate şi trebuie reparat, întreţinut, modernizat. Un lucru este clar: operaţiunea a început, iar timişorenii îşi vor oraşul înapoi!

Destinația zilei: Castelul Corvinilor

Publicat de Andrei Cretoiu, 10 august 2014, 20:54

Castelul Corvinilor, cunoscut ca reşedinţă a familiei Corvin, ocupă locul unei cetăţi donate de regele Sigismund de Luxemburg lui Voicu Hunya în anul 1409, însă cel care a demarat construcţia actualului castel este fiul acestuia, Iancu sau Ioan de Hunedoara – cunoscut şi sub numele de Janos Hunyadi, voievod al Transilvaniei în perioada anilor 1441-1456 şi erou al victoriei asupra turcilor în 1456, la Belgrad.

Castelul Corvinilor a fost extins de-a lungul timpului de către urmaşii lui Iancu de Hunedoara, printre care şi fiul său, Matei Corvin. Accesul în castel se face pe un pod de lemn, susţinut de patru piloni masivi de piatră, plasaţi în albia pârâului Zlasti, lăsând în urmă curtea husarilor şi nişa ce adăposteşte statuia Sfântului. Ioan de Nepomuk, protectorul podurilor şi al trecererilor peste apă.

Primul obiectiv major este Turnul nou de poartă, de formă rectangulară.

De aici se ajunge cu usurinţă în închisoarea castelului, care păstrează o uşă masivă de lemn. Loggia Matia se află la ieşirea din Turnul nou de poartă, în partea stânga, fiind considerată cea mai timpurie manifestare a Renaşterii în domeniul arhitecturii. La etajul loggiei se mai păstrează unica pictură laică în frescă din Transilvania acelei perioade, precum şi Camera de Aur.

Această prezentare necesită JavaScript.

Camera domniţelor se află plasată la primul nivel al Turnului nou de poartă, unde se ajungea foarte uşor, dar nu fără încuviinţare şi unde străjerii puteau apăra strşnic intrarea, având posibilitatea să intervină repede şi eficient. De aici, traversand Scara spirală, se intră în Sala Dietei, construită în stil gotic şi plasată la etajul Palatului Mare.

Castelul Corvinilor are un farmec aparte datorat stilurilor de construcţie diverse, a prezenţei unor inovaţii în plan militar si civil, dar şi a vietii tumultoase de curte care l-a animat vreme de peste 400 de ani. Monumentul impresionează prin prezenţa sa ce domină oraşul Hunedoara, iar pentru cei atraşi de evul mediu, castelul este singular în Romania şi printre cele mai atractive din spaţiul european.

Se poate vorbi mult despre castel şi legendele sale. Cea mai spectaculoasă dintre ele este evocată şi în filmuleţul de prezentare făcut cu această ocazie:

Castelul Corvinilor poate fi vizitat zilnic, între orele 9.00 – 20.00. Taxa de acces variază între 5 şi 25 de lei.

Destinația zilei: Muzeul de locomotive şi fântâna cinetică din Reşiţa

Publicat de Andrei Cretoiu, 7 august 2014, 20:44

Muzeul de locomotive de la Reşiţa, cel mai mare din Europa

Fluierul ultimei locomotive cu abur care a poposit în Reşiţa s-a auzit în urmă cu doi ani. Atunci au fost sărbătoriţi 140 de ani de la fabricarea primei locomotive în oraşul de pe Bârzava şi 40 de ani de la inaugurarea Muzelui de locomotive. De altfel, Reşiţa se mândreşte cu cel mai mare muzeu de locomotive cu aburi, în aer liber, din Europa. Toţi cei care traversează municipiul, obligatoriu fac un popas în Triaj, acolo unde pot fi admirate 16 exemplare de toată frumuseţea.

Muzeul a luat fiinţă în 1972, la aniversarea unui secol de producţie de locomotive cu aburi la Reşiţa. Din cele 16 exemplare expuse, 14 sunt produse la Reşiţa, cea mai importantă fiind locomotiva „Resicza”, prima din cele trei locomotive cu aburi construite în spaţiul sud-est european, la Reşiţa, între anii 1872-1873. Este expusă pe un piedestal chiar la intrarea în muzeu, suferind puține modificări de-a lungul vremii. Proiectată de John Haswell, piesa are 4.48 m lungime și o greutate în serviciu de 11,5 tone. A fost recuperată în anul 1961 de la Câmpia Turzii, unde fusese garată pe o linie de manevră. Este o locomotivă tender cu două roți cuplate, care se poate înscrie în curbe cu raza de maxim 45 m, are o forță de tracțiune de 1125 kg și 45 CP la viteza de 11 km/h.

Un alt exponat deosebit este Locomotiva 230.516, fabricată în 1936, clasată în Tezaurul Patrimoniului Național Cultural. Locomotiva a fost comandată, de către Regele Ferdinand, societății Ernesto Breda, din Milano, cu specificația ca vagoanele sale să-i poată oferi tot confortul pe parcursul călătoriilor sale oficiale. Garnitura a fost finalizată după moartea Regelui, dar în vagoanele sale au călătorit, de-a lungul timpului, Carol al II-lea, Mihai I, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, dar și demnitari străini, precum Gerald Ford, Henry Kissinger, Leonid Brejnev, Erich Honecker și Todor Jivkov.

În total la Reşiţa au fost fabricate 1.491 de locomotive cu aburi, până în anul 1964, când s-a trecut la producerea de locomotive Diesel şi mai apoi electrice. Din anul 2004, Muzeul Locomotivelor cu Abur de la Reșița se află pe Lista Monumentelor Istorice.

Această prezentare necesită JavaScript.

Cea mai frumoasă „simfonie lichidă”

Lăsăm în urmă muzeul şi ajungem la o altă atracţie a oraşului. Un obiectiv mult mai tânăr, care va împlini în această lună doar 30 de ani. Este vorba de Fântâna cinetică din centrul municipiului. De o frumuseţe şi creaţie tehnică deosebite, a devenit simbolul reşedinţei Banatului Montan, vizualizând armonia dintre frumuseţile locurilor, talentul artistic al omului din zonă şi ştiinţa de a prelucra metalele.

Inaugurată la 23 august 1984, fântâna cinetică este opera sculptorului Constantin Lucaci, cea mai frumoasă „simfonie lichidă” din cele 9 fântâni monumentale realizate de maestrul luminii în mai multe oraşe din România: Constanţa, Drobeta Turnu Severin, Vaslui, Brăila, Giurgiu şi Alba lulia.

Cea din Reşiţa este compusă din două părţi, una fiind alcatuită din 6 elemente şi una dintr-un singur picior cu mai multe braţe. Noaptea este  luminată în diverse culori. E ca o horă de oţel şi apă.

Ajunşi în faţa fântânii, lăsaţi ca stropii care sar din dansul apei să vă împrospăteze faţa ca roua dimineţii. La Reşiţa, chiar dacă cerul e fără nicio umbră de nor, puteţi vedea curcubeul de două-trei ori pe zi. Este încă unui din „miracolele” fântânii lui Constantin Lucaci. Da, sub efectul ploii cinetice, curcubeul apare printre picăturile minuscule de apă străbătute de raze de soare.

Fântâna este un loc de popas şi de taifas, dar şi un loc de întâlnire a îndrăgostiţilor. Nu întâmplător, la sfârşit de săptămână, în zilele pentru nunţi, veţi vedea perechi de tineri, mire şi mireasă, care vin de la Biserica translatată, după cununia religioasă, şi se fotografiază aici, pe fundalul coroanelor de apă într-o mişcare cinetică cu semnificaţia temeiniciei căsniciei şi a tinereţii noii familii.

Aşadar, dacă paşii vă poartă prin Reşiţa, nu ezitaţi să vizitaţi două obiective turistice pe care nu le veţi uita uşor.

Această prezentare necesită JavaScript.

Destinația zilei: Băile Herculane, o staţiune plină de istorie şi mister

Publicat de Andrei Cretoiu, 6 august 2014, 20:30

Băile Herculane este una dintre cele mai vechi staţiuni balneare din lume. Eficienţa terapeutică a izvoarelor termominerale din staţiune a fost cunoscută şi utilizată de către romani încă din cele mai vechi timpuri.

Băile Herculane, cea mai veche staţiune din România

Cunoscută încă de pe vremea romanilor, care au „semnat” actul de naştere în anul 153 d.Ch., staţiunea Băile Herculane a cunoscut prima sa perioadă de înflorire în secolul al XIX-lea, în perioada Imperiului Austriac, iar Împăratul Franz Josef o numea „Perla Europei”.  În a doua jumătate a secolului trecut, staţiunea de pe Valea Cernei era „asaltată” de turiştii din vestul Europei, care găseau aici nu doar un loc de tratament, ci şi pentru odihnă şi relaxare.

Apa termală de la Herculane face minuni

Apele termale sunt cele care au dus faima staţiunii Băile Herculane în întreaga lume. Cu o vechime de 2.000 de ani, apele şi-au demonstrat efectele tămăduitoare, care le fac să fie şi astăzi foarte căutate de turiştii din ţară, dar şi din întreaga lume. Investiţiile realizate în ultimii ani în marile complexe hoteliere au dus la crearea unor baze de tratament moderne, deschise pe tot parcursul anului, unde turiştii beneficiază de servicii de tratament şi hoteliere la standarde europene.  Pe lângă afecţiunile reumatismale, în staţiunea Băile Herculane pot fi tratate şi afecţiuni ale aparatului respirator, afecţiuni metabolice şi de nutriţie, ale aparatului digestiv, sau aparatului vizual.

Posibilităţi multiple de relaxare

Băile Herculane atrag nu doar prin „miracolul” apelor termale, ci şi prin frumuseţile naturii, care au transformat întreaga Vale a Cernei într-un adevărat „Rai al frumuseţilor naturale”. Cei care vin aici trebuie să ştie că respiră un aer ca la 3.000 m, deşi staţiunea este situată la o altitudine de doar 168 m. Traseele turistice din Munţii Domogled sau Munţii Mehedinţi, care străjuiesc staţiunea şi Valea Cernei, oferă o modalitate extraordinară de relaxare, iar privirea drumeţului este răsplătită cu peisaje de o frumuseţe ireală.

Simbolul staţiunii este Crucea Albă, situată pe cel mai înalt punct al Băilor Herculane. Odată ajunşi aici, priveliştea este superbă, oferind o panoramă de ansamblu asupra întregii zone. Impresionante sunt şi cele două peşteri: Grota cu Aburi şi Grota Haiducilor. Cheile Prisăcinei, Cheile Ţesnei şi Cascada Vânturătoarea sunt alte locuri în care turistul uită de oboseala traseului, fascinat de natură ca un adevărat răsfăţ al privirii.

Gara staţiunii Băile Herculane este considerată cea mai frumoasă. Edificiul a fost construit între anii 1878 si 1886, în stil baroc vienez. Clădirea este o reproducţie fidelă a castelului de vânătoare al împărătesei Maria Tereza a Austro-Ungariei, situat în apropiere de Viena. Gara se află pe lista monumentelor istorice.

Această prezentare necesită JavaScript.

Principalele festivaluri şi sărbători din Băile Herculane

– “Balul izmenelor” din Pecinişca, Băile Herculane – februarie

– Festivalul “Pinul Negru de Banat”, Parcul central Băile Herculane – sfârşitul lunii mai, sau începutul lunii iunie

– Festivalul internaţional de folclor “Hercules”, Grădina de vară din Parcul Vicol – iulie

– Zilele staţiunii Băile Herculane, Parcul central Băile Herculane – 8 – 10 septembrie

– Festivalul răchiei din Banatul Montan, Băile Herculane – octombrie

– Alaiul usturoiului “Ai cu alai”, Băile Herculane – Ajunul Sf. Andrei

Cum ajungi?

Băile Herculane se află pe E70 şi se poate ajunge foarte uşor, cu autoturismul, din orice direcţie. Trenul este o altă variantă de deplasare, există inclusiv o garnitură de tren internaţional  Bucureşti – Timişoara – Budapesta. În Baile Herculane opresc toate trenurile. Din gară şi până în staţiune sunt două posibilităţi: taximetrul sau autobuzul, care circulă din jumătate în jumătate de oră.

Coordonate GPS: 44.8861 N – 22.4218 E

Destinația zilei: Clisura Dunării, cel mai frumos defileu din Europa

Publicat de Andrei Cretoiu, 5 august 2014, 20:14

Clisura Dunării, cel mai frumos defileu din Europa

Călătoria prin Banatul de Munte nu este împlinită fără a vizita pe uscat sau pe apă Clisura Dunării, cel mai spectaculos defileu al fluviului. Dacă ar fi să căutăm un al doilea atribut al Clisurii după frumuseţe, acesta ar fi diversitatea, de la cea geografică şi geologică la cea istorică, etnică, religioasă şi culturală. Poate aşa vom stârni curiozitatea turistului de a vedea călătorind la pas, pe bicicletă, ori de pe puntea vaporului de agrement, o serie de puncte de interes, a căror origini se pierd în negura timpului.

Dunărea – între munte şi mare

Născută în Munții Pădurea Neagră, Dunărea numită şi ”Amazonul Europei” străbate şase țări și patru capitale. Dunărea este al doilea ca lungime dintre fluviile Europei, după Volga. Importanţa Dunării este deosebită. Din cele mai vechi timpuri a fost o cale navală de transport legând statele riverane. Dar oricât ar fi de frumos traseul celor aproape 3.000 de km prin Europa, nimic nu se compară cu imaginea de vis făurită de natură între Baziaș – punctul de intrare în țară și lacul de acumulare de la Porțile de Fier: Clisura Dunării.

De la Cazanele Mari la Cazanele Mici

Cazanele Mari şi Mici ale Dunării se întind pe aproape 9 km şi sunt despărţite doar de Golful Dubova, loc unde Dunărea fierbe la propriu, senzaţie ce poate fi trăită doar în mijlocul fluviului. Aici, apa este forţată să treacă printre munţi. Lăţimea Dunării se îngustează până la 180-250 de metri, iar adâncimea atinge 100 de metri. Curenţii extrem de puternici din adâncuri și crevasele de pe fundul apei, dau la suprafață aparența unui adevărat cazan în clocot. Zona este declarată monument unic al naturii în Europa.

Statuia lui Decebal, opera de artă de pe Dunăre

Tumultul apelor la Cazane este vegheat cu ochi reci de piatră de regele dac Decebal. În Golful Mraconia se ridică semeață cea mai înaltă sculptură în stâncă din Europa, 40 de metri – Chipul lui Decebal. Alături se găseşte Tabula Traiana – mărturie a drumurilor romane construite în timpul împăraţilor Tiberius, Domiţian şi Traian.

Acestea nu sunt singurele obiective care pot fi văzute în clisura Dunării. Să nu uităm de urmele castrului roman de la Mudava, stânca Babacaia cu legendele ţesute în jurul ei, ieşind semeaţă din apă şi încurcând navigatorii neatenţi, muzeul sătesc de la Gornea, satul lacustru de la Berzasca, cetatea Tricule de la Sviniţa, cetatea Drencova, cetatea Ladislau ori cea de la Golubac de pe malul vecin. Şi călătoria poate continua în micro-delta Balta Nerei, Ostrovul din zona oraşului Moldova Nouă, râpa cu lăstuni de la Pojejena, rezervaţia botanică Valea Mare cu specii floristice mediteraneene şi submediteraneene  unice, peştera Gaura cu Muscă,  peştera Gaura Ghindiei cu fragmente de artă rupestră – din paleolitic şi neolitic, peştera Ponicova şi peştera Veterani despre care se spune că a fost sactuarul lui Zamolxe.

Clisura Dunării, unică în Europa

Sunt frumuseți pe care nu le găsești niciunde în Europa, cu oameni primitori, gata oricând să-ți spună legenda stâncii Babacaia, ori povestea țesută în timp despre Gaura cu Muscă, o peșteră care a furat în istorie, oameni și animale. Aici găsești tradiția nealterată a bunilor și străbunilor noștri. Aici poți gusta un caș făcut proaspăt la stâna din vârful muntelui sau smântâna pemilor din satele cehești, te poți răcori cu un vin sârbesc de Belobreșca, ori te poți bucura de o dulceață de smochine.

Sunt atât de multe motive de a vedea pe viu Clisura Dunării, de la Baziaş şi până la barajul de la Porţile de Fier, să vezi locul în care fluviul a trecut în adâncuri, un alt loc mirific din zonă,  insula Ada – Kaleh, o mică atlantidă a Banatului Montan, un amestec al farmecului parfumat al orientului, cu încruntarea zidurilor în formă de stea a fortăreţei, ori ultimele sate ale etnicilor cehi din România.

Niciunde în lume nu se găsesc atât de multe locuri ce merită vizitate, concentrate într-un areal de vis. Și pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Clisura Dunării.

Cum ajungi?

Clisura Dunării este mărginită de DN 57. Aici se poate ajunge din două direcţii, fie pe ruta Reşiţa – Oraviţa – Moldova Nouă, fie din Orşova. Varianta a doua oferă la rândul ei două posibilităţi de deplasare: autoturimul sau vaporul.

Destinatia zilei: Morile de apă de la Rudăria sau locul unde timpul a stat în loc!

Publicat de Andrei Cretoiu, 4 august 2014, 20:31

Morile de apă de la Rudăria sau locul unde timpul a stat în loc!

Radio România Reşiţa ne propune astăzi să poposim în Ţara Almăjului şi să descoperim locul unde timpul a stat în loc.

Morile de la Rudăria – o minune istorică

În judeţul Caraş-Severin se află cel mai mare complex mulinologic din România, unic în Europa, sau morile de apă de la Rudăria, aşa cum le cunosc bănăţenii. Dacă în 1874 existau 51 de mori, după inundaţiile din 1910 au mai rămas doar 22, aşezate asemenea unei salbe de mărgele pe o lungime de trei kilometri.

Aici, la fel ca în urmă cu sute de ani, localnicii folosesc morile de apă să facă făină de mălai, care are un gust unic. Şi asta datorită procedurii de măcinare, care este foarte lentă. Grăunţele de porumb sunt zdrobite de pietre care se rotesc cu o turaţie mică. Zilnic se macină 100 kilograme de făină.

Morile de apă de la Rudăria se folosesc în comun, în devălmăşie şi nu există localnic, care să nu aibă rând la moară. Acesta se moşteneşte din generaţie în generaţie. La fiecare moară sunt 15-25 de rândaşi, care contribuie cu bani sau muncă la întreţinerea morilor. Un rând mare înseamnă o zi şi o noapte, iar un rând mic, doar o zi sau o noapte.  Construcţiile de adăpostire ale morilor sunt din lemn, acoperite cu şiţă, iar instalaţiile au acelaşi principiu tehnic, constructiv şi funcţional: turbina cu apă. Întreaga muncă s-a făcut numai cu dalta şi ciocanul. Morile sunt ale oamenilor, însă au fost introduse în patrimoniul naţional şi se află sub atenta supraveghere a Muzeului Astra din Sibiu.

Morile, la fel ca şi oamenii, au un nume. Ele sunt botezate fie după constructor, fie după locul unde sunt amplasate: Roşoanea, Viloanea, Trăiloanea, Mora de la tunel sau Îndărătnica dintre râuri. Pe vremuri, nu erau folosite doar pentru măcinatul făinii, ci erau considerate ca ieşitul în oraş. Aici, se discutau problemele comunităţii şi se puneau la cale căsătorii. Ele se mai numesc şi “morile iubirilor împlinite”, deoarece în trecut erau locul de întâlnire între fete şi flăcăi.

Tinereţe fără bătrâneţe

Pe lângă spectacolul fascinant al cascadelor îmbinat cu zgomotul salbei de mori, o excursie pe Valea Miracolelor oferă şi alte surprize nebănuite. Nu lipsesc legendele.

Se spune că morile de apă sunt păzite de Adam şi Eva, două stânci cu înfăţişare omenească, care se află undeva sus pe Cheile Rudăricăi, spre ieşirea din rezervaţia mulinologică. Pe vremea dacilor, erau doi tineri care se iubeau, însă părinţii lor nu se prea înţelegeau, tocmai din cauza unei mori. Ei le-au interzis tinerilor să se mai vadă, iar cei doi au fugit în munţi. Atunci, toate rudele au plecat să-i caute, însă ca să li se piardă urma, îndrăgostiţii au urcat pe stânci şi au fost loviţi de un trăsnet. Cei doi s-au transformat în stânci şi de atunci păzesc zona. Se spune că locul este total inaccesibil şi învelit de mister. Niciun alpinist nu a reuşit să urce acolo, carabinele se rup, corzile se încurcă sau din senin începe să plouă cu tunete şi fulgere.

Această prezentare necesită JavaScript.

Comuna Rudăria sau Eftimie Murgu

Localitatea Rudăria, în prezent Eftimie Murgu, după numele revoluţionarului paşoptist Eftimie Murgu, se află la poalele Munţilor Almăjului, la câţiva kilometri de Bozovici, fiind atestată documentar  în anul 1470. Vechiul nume vine de la râul Rudărica, ce traversează satul, şi care în traducere slavonă înseamnă „râul de fier”. Această denumire a fost primită cel mai probabil datorită zăcămintelor care se găsesc în munţii din împrejurimi. Mare parte din populaţie se ocupă cu agricultura şi creşterea animalelor.

Ada Botezan de la Radio România ne propune să trăim pentru câteva clipe sentimentul unic al “tinereţii fără bătrâneţe”:

Cum ajungi?

Există mai multe rute pe care se poate ajunge la morile de apă de la Rudăria. Dacă vii dinspre Băile Herculane sau Caransebeş, pe E70, în localitatea Cornea trebuie ţinută şoseaua spre Anina, iar după Prilipeţ, un indicator te va ghida către Eftimie Murgu.  Dacă punctul de pornire este Reşiţa, atunci trebuie să mergi pe DN 58, spre Bozovici, după care se intră pe DJ571, până în Eftimie Murgu. Dacă vii dinspre Clisura Dunării, Moldova Nouă atunci trebuie să mergi către Cărbunari, apoi Dalboşeţ şi în sfârşit Eftimie Murgu.

Pentru a ajunge în locul despre care se spune că dacă  rămâi peste noapte,  dimineața te trezești  întinerit trebuie să traversezi întreaga comună. Odată ajuns la ieşire din Eftimie Murgu, sunt mai multe variante: fie mergi cu maşina, fie o iei la pas pentru a putea admira peisajele desprinse parcă din cărţile de basme. O altă variantă ar fi bicicleta, însă în zonă nu există niciun centru de închirieri, aşa că este obligatoriu să fie la purtător.

Coordonatele GPS: 44.860478N, 22,.122363S

Destinația zilei: Cascada Bigăr – „prinţesa” rătăcită de la Paralela 45

Publicat de Andrei Cretoiu, 3 august 2014, 20:15

Banatul Montan abundă în locuri frumoase, fie construite de mâna omului, fie de puterea incredibilă a naturii. Radio România Reşiţa ne propune să explorăm câteva dintre aceste zone minunate, care ne bucură ochiul şi ne fac să uităm de grijile cotidiene.

Prima oprire:Cascada Bigăr – una dintre cele mai frumoase căderi de apă ale Terrei! Potrivit site-ului The World Geography, aceasta a fost inclusă în topul celor mai spectaculoase cascade din întreaga lume, în 2013, ocupând primul loc.

Izbucul Bigăr

De o frumuseţe magică şi situat la jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord – la Paralela 45, Izbucul Bigăr te poartă în lumea basmului – de la izvor şi până la revărsarea în cascadă!

În Banat, se numeşte izbuc – un izvor din care apa iese la lumină de sub stâncă. În cazul nostru, apa  izvorăşte de sub stânca impunătoare a Cârşiei Gozna, înaltă de peste 50 metri, formând un ochi de apă atât de limpede, încât se văd pe fundul lui firişoarele de nisip şi păstrăvii înotând. O parte din apa acestui izvor de o puritate rară este captată şi dirijată spre Păstrăvăria Miniş, o altă zonă care merită văzută dacă ajungi în zonă.

Peştera Bigăr

Deasupra izbucului Bigăr se află peştera cu aceeaşi denumire. Aici „sufletul” prinţesei rătăcite s-a adăpostit de teama sălbăticiunilor şi plânge în hohote, alimentându-l cu lacrimi cristaline şi cu aceeaşi intensitate,  fie vreme de secetă sau ploi. Îţi „iei inima în dinţi”, îţi sufleci pantalonii ca să traversezi apa rece ca gheaţa şi începi să te caţeri spre peşteră. Intri, dar nu ajungi să-ţi tragi sufletul căci te cuprind fiorii. Poţi să juri că în liniştea adâncurilor, printre ciripiturile înăbuşite ale păsărelelor şi susurul izvorului se aud suspinele prinţesei rătăcite.

Cascada Bigăr

Cascada Bigăr, „prinţesa” Banatului Montan, a fost înființată în anul 1982 ca şi rezervaţie naturală, iar din 2000 a fost  declarată arie protejată de interes naţional. În trecut a fost numită şi Cascada Coronini, după fostul guvernator al Banatului, din secolul al XIX-lea, Johann Baptist Coronini – Cronberg.

Înaltă de aproximativ şapte metri, cascada este  alcătuită din tuf calcaros „brodat” cu lacrimi cristaline, precum o ţesătură populară bănăţeană, cu fir fin de borangic. Este un fenomen al naturii de o frumuseţe rară. Pe conul de stâncă, învelit de un muşchi verde, apa se prelinge dantelat şi mângâiată de razele soarelui şi când nu te aştepţi, dă naştere unui curcubeu discret pe o perdea de stropi de apă. Pare a fi rochia miresei muntelui. Iarna, ţurţurii de gheaţă formează aşa-numitul Palat de Cleştar.

Ada Botezan de la Radio România Reşiţa încearcă să te convingă că locul chiar merită văzut:

Cum ajungi?

Accesul spre acest loc mirific se face cu automobilul, până în parcarea situată intenţionat la ceva distanţă, pentru a nu tulbura cumva „prinţesa”, şi amenajată special pentru vizitatori.

Sunt mai multe rute pe care poţi ajunge la cascada Bigăr. Dacă punctul de pornire este Reşiţa, atunci trebuie să mergi pe drumul spre Anina pe DN 58. Vei trece prin Caraşova, iar la intersecţia cu DN57B – drumul spre Oraviţa, trebuie să mergi în stânga, spre Bozovici. Accesul este extrem de facil, cascada aflându-se la câțiva metri de șosea, la punctul numit „Paralela 45“.

Dacă vii dinspre staţiunea Băile Herculane sau Caransebeş pe E70, la indicatorul cu localitatea Plugova se continuă pe DN57B în direcţia Bozovici – Anina.

Coordonatele GPS: 45,003405N, 21,959484S.

Această prezentare necesită JavaScript.

“Călătorule, eşti în lumea mirifică a Banatului de Sud.
Nu lua cu tine decât imaginile acestei lumi
Şi nu lăsa după tine decât urmele paşilor. ”

Acesta este îndemnul nostru dacă ajungi la cascada Bigăr, mesaj scris şi pe unul dintre indicatoare. Şi asta, pentru că noi bănăţenii spunem că la „prinţesă” vii  doar cu gânduri bune, iar la plecare nu iei suveniruri.

Destinatia zilei: Drobeta, prima poartă către latinitate

Publicat de Andrei Cretoiu, 31 iulie 2014, 20:30

Dintotdeauna Dunărea a fost legatura noastră cu lumea.Ajunşi pe malul ei, cu siguranţă, vă întrebaţi câta istorie, ştiută şi neştiută, a  fost purtată pe apele învolburate.

Castrul roman de la Drobeta a fost prima cetate ridicata din piatră în Dacia romană. O scenă de pe Columna lui Traian, ce prezinta momentul inaugurarii podului (primavara anului 105), arată castrul deja construit. Ruinele actuale păstrează forma de cruce pe care a căpătat-o organizarea spaţiului intern în urma retragerii din timpul lui Constantin cel Mare Ultima refacere a castrului datează din timpul împăratului Justinian I. Cetatea era înconjurată de ziduri groase de 1,5 metri și înalte de 3 metri. Avea 4 turnuri de apărare, iar poarta principală a fortificației era spre sud, adică spre capătul nordic al podului.

Această prezentare necesită JavaScript.

În decursul timpul, din locuințele din jurul castrului s-a format orașul Drobeta, pe care împăratul Hadrian l-a ridicat la rang de municipiu în anul 121. 72 de ani mai târziu, în 193, Septimiu Sever i-a dat rangul de colonie. Devenise primul centru urban din regiune și al treilea din Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum.

Pentru a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian şi a proviziilor necesare celei de-a doua campanii miltare de cucerire a Daciei regelui Decebal, A polodor din Damasc a construit podul cunoscut sub numele de Podul lui Traian, pe Dunărea de Jos, la est de Porțile de Fier, în apropiere de orașul Drobeta-Turnu Severin. A fost cel mai mare pod al lumii construit în antichitate. Mareţia şi ingeniozitatea tehnică a construcţiei au uimit şi uimesc şi astăzi. A fost construit într-un timp record, în numai trei ani (103-105), în răgazul dintre cele două războaie dacice.

Deşi constructia podului a fost dificilă, măreția arhitectonică și tehnică a podului de peste Dunăre era remarcabilă și demonstrează importanța strategică pe care Traian a dat-o construcției și, prin aceasta, cuceririi Daciei!

Destinația zilei: Salina Ocnele Mari sau “Oraşul Subteran”!

Publicat de Andrei Cretoiu, 29 iulie 2014, 20:02 / actualizat: 30 iulie 2014, 9:33

Salina Ocnele Mari se află în localitatea Ocnele Mari, situată în judeţul Valcea, în partea central-sudica a României, în zona Subcarpaţilor Vâlcii, fiind de curând amenajată pentru turiştii care doresc sa cunoască un loc special , unde să se simta bine , dar şi să-şi îngrijească sănătatea.

Despre mina de sare de la Ocnele Mari există însemnări încă din perioada dacilor. Conform descoperirilor arheologice, aici s-ar afla centrul tribal Buridava. Exploatarea minei a continuat şi pe timpul ocupaţiei romane. In 1957 mina a fost inchisă din cauza unor surpări. Parcul turistic al Salinei Ocnele Mari are o biserică, un muzeu, restaurant, magazine de suveniruri, terenuri de fotbal, de baschet, de tenis, masă de biliard, locuri de joacă pentru copii.Găzduieşte evenimente culturale care imbogăţesc modul de petrecere a timpului in salină.
La orice pas te poţi opri pe o băncuţa sau un taburet din trunchi de copac, în aşa fel încat momentele petrecute în orasul subteran sa fie plăcute.

Zona de vizitare este amenajată la 225 de metri faţă de nivelul mării . Lungimea galeriei de acces este de 1300m. Suprafaţa amenajată pentru turişti şi în scopuri comerciale şi de relaxare e de 20 000 m2.Inaltimea camerelor este de 8m.
Intrarea in salină se face cu autobuzele, transport in comun.

Această prezentare necesită JavaScript.

Aerul din salină este foarte sanatos si indicat pentru cei cu probleme respiratorii. Aici un timp de 30min pana la 60minute poate aduce beneficii celor cu răceli uşoare, celor cu astm, celor cu emfizem pulmonar, celor cu diverse alergii, rinită cronică, bisinoza, silicoză gr I si gr II, amigdalită cronică, etc. Temperatura interioară este de 13-15 grade Celsius.

In Ocnele Mari se poate ajunge folosind drumul DN67 (strada Copacelu a municipiului Ramnicu Valcea) si strada Alexandru Ioan Cuza a orasului care se intersectează cu aceasta. Distanţa de la Salina Ocnele Mari la Ramnicu Valcea este de 12 km.

Destinația zilei: TRANSALPINA!

Publicat de Andrei Cretoiu, 28 iulie 2014, 20:30

Dacă vrei să-ţi vezi umbra proiectată în nori, alege să călătoreşti pe Transalpina şi acest lucru s-ar putea întâmpla. Drumul a fost construit de armatele romane în drumul lor spre Sarmisegetusa, luându-şi numele de la latinescul „Transalpina” (ţara de dincolo de munţi), cum era numită în vechile texte si harţi latineşti Tara Româneasca.

Drumul regelui

Drumul  este supranumit “Drumul Regelui”,  pentru că Regele Carol al II-lea, după ce l-a reconstruit, în anul 1938, l-a inaugurat parcurgându-l el insuşi, împreuna cu familia regală. După ce au reabilitat-o nemţii în al II-lea razboi mondial, Transalpina a fost dată uitarii, devenind un drum greu de parcurs .Astfel si-a p[strat  neatinsă sălbăticia şi farmecul aparte pe care puţine locuri din ţara îl mai au.

Cel mai înalt drum rutier din România

Transalpina este cel mai înalt drum rutier din România şi din întregul lanţ al Munţilor Carpaţi, atingând altitudinea maxima (2145 m) in Pasul Urdele. Traverseaza Munţii Parâng de la N la S, fiind paralelă cu Valea Oltului si Valea Jiului.Până în anul 2009 nu a fost niciodata asfaltată, iar aceasta înnoire a făcut-o să revină în atenţia iubitorilor de călătorii .

Cea mai sigură şosea

Cei aproximativ 120 de km  de la  Bengeşti Ciocadia din judetul Gorj pana la Sebeş sunt kilometri câstigati pentru că tot timpul ai ceva de văzut şi de făcut.Aceasta este opinia domnului Sabin Cornoiu , şef Salvamont Gorj, care mai spune ca, în ultimmi doi ani ,deşi drumul este destul de dificil de parcurs , pe Transalpina nu s-a inregistrat niciun accident.

Această prezentare necesită JavaScript.

Destinatia zilei: Muzeul Trovanţilor de la Costeşti, Vâlcea

Publicat de Andrei Cretoiu, 27 iulie 2014, 20:30

Locul unde pietrele cresc

De câte ori nu v-aţi lovit in drumurile dumneavoastră de o piatră sau de câte ori nu aţi aruncat o piatra în raul pe malul caruia vă plimbaţi V-aţi întrebat însă vreodată din ce sunt alcătuite acele pietre sau dacă ele au suflet? Suflet nu ştiu daca au, dar, cu siguranţă, pietrele care cresc în judeţul Vâlcea, în apropierea drumului care leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu, la 8 km distanţă faţă de Horezu, într-un sat mic numit Costeşti, au radacini si cresc.Un adevarat camp de pietre de marimi si forme diferite, care te duc cu gandul la o calatorie selenară,  pe care cu toţii ne-o dorim.

 Cum şi când s-au născut aceste forme bizare 

Specialiştii spun că acum 6 milioane de ani nişte cutremure puternice au dat naştere acestor forme sferice de nisip cimentat cunoscute sub numele de trovanţi.Nimic neobisnuit pana aici.Dar stai să dea o ploaie şi să vezi cum pietrele acelea cuminţi, la locul lor,  incep să creasca, de la 6-8 mm până la 6-10 metri, şi să se transforme in uriaşi! Ca şi cum s-ar “hrăni” cu apă! Este impresionant!

De ce cresc pietrele

Oamenii de ştiinţă cred că pietrele cresc în dimensiuni datorită conţinutului ridicat de săruri minerale diferite, care se află sub învelişul lor. Atunci când suprafaţa devine umedă, aceste substanţe chimice începe să se răspândească, aplicând presiune pe nisip şi determinând astfel ca pietrele “să crească”. Totuşi, în ciuda eforturilor lor, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să vină cu vreo explicaţie logică privind “extensiile” de care au parte pietrele, ce amintesc de rădăcini. Dacă sunt tăiate, secţiunile lor au inele colorate, la fel ca şi copacii.

Pietrele care cresc sau trovanţii

Şi una şi alta, doar că termenul de „trovant”este denumirea ştiinţifica si a apărut prima dată în 1907 in lucrarea „Tertiarul din Oltenia” a naturalistului Gheorghe Murgoci. Muzeul Trovanţilor a fost infiintat in 1996 de un colectiv al Facultăţii de Geologie şi Geofizică Bucureşti – Societatea pentru Protecţia Mediului Geologic. Din 2006, el s-a transformat in Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor şi a intrat sub tutela Asociaţiei Kogayon, care o îngrijeşte din resurse proprii, cu sprijinul voluntarilor.

Sunt multe legende legate de aceste pietre, care se comportă ca şi cum ar fi o formă necunoscută de viaţa. Unele vorbesc despre nişte pietre ciudate care, pe înserat, ascunse de ochii curioşi ai oamenilor, vorbesc, şoptesc, se mişcă… Sunt zvonuri că ar fi ouă ale unor creaturi dispărute, precum dinozaurii, sau că înşişi oamenii le-au sculptat. Se spune că ar fi încărcaţi cu energie pozitivă sau că ar creşte de fiecare dată după ploaie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Toate aceste lucruri misterioase i-au convins pe foarte mulţi, de vârste diferite, să vină în Valcea , să viziteze Muzeul în aer liber de la Costeşti , să priveasca dealul de unde se rostogolesc trovanţii  şi să simtă energia pozitivă pe care se zice că pietrele o emit.

Deztinația zilei: Spectacol de “focuri vii” în Vrancea

Publicat de Andrei Cretoiu, 24 iulie 2014, 20:30

Spectacol de “focuri vii” în Vrancea

În Vrancea, pământul nu numai că se cutremură, aşa cum s-au obişnuit localnicii, dar şi arde. O face în permanenţă, fără a fi deranjat şi nu se stinge niciodată. La Andreiaşu de Jos, localitate aflată la peste 30 de kilometri de Focşani, există o zonă cu focuri vii, marcată din 1973 ca rezervaţie geologică. Miracolul acestui fenomen e descoperit, însă, de prea puţini turişti, pentru că drumurile nu sunt la fel de viu cimentate, iar spaţiile de cazare lipsesc cu desăvârşire. Localnicii, păstrează, totuşi, acea căldură în suflet şi, nu de puţine ori, îşi pun casa la dispoziţie temerarilor care ajung să viziteze locul. Cu abnegaţie, cel mai extins câmp de „focuri vii” din ţară, atât ca întindere, cât şi ca debit de metan, îşi pune centura în joc, în fiecare an, în faţa crivăţului şi a ploilor abundente şi tot de fiecare dată iese biruitor.

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de stingere

Data de atestare a acestui fenomen rămâne învăluită în mister. Ar fi putut, la fel de bine, să îl fi ars la talpă pe însuşi Burebista. Cert este că şi-au primit botezul în timpul unei erupţii vulcanice. Focurile vii sunt nişte artişti taciturni, iar pantomima lor este exprimată în felul următor: rocile sedimentare permit, cu uşurinţă, ieşirea gazelor prin crăpături, fără a trezi şi apele subterane. Ulterior, aprinderea se face de la soare. În timpul frecventelor cutremure din împrejurimi, flăcările parcă sunt suflate la 2 metri înălţime, ca într-un veritabil număr de circ. Ziua, flăcările îşi croiesc noi trasee prin roci, însă rămân disciplinate şi nu depăşesc suprafaţa delimitată. Noaptea, acestea capătă dimensiunea unor felinare care se reflectă în pădurea de brad din vecinătate. Brusc, toate drumeţiile tale şi-au trasat singure, linia de început.

Marea provocare

Un drapel românesc nici nu ar fi necesar în zonă. Pe parcursul zilei, flăcările schimbă tot soiul de ţinute, însă păstrează nuanţele de roşu, galben şi albastru.

Dacă Jocurile Olimpice ar poposi în trena României, atunci locul în care ar sălăşlui torţa ar fi cunoscut de dinainte. În fond, nici nu ar mai fie nevoie de o torţă. Rezervaţia din Vrancea împarte unicitatea europeană cu verişoara sa din Buzău, însă după grele încercări, flacăra veşnică de la Andreiaşu de Jos se pregăteşte să ţină piept ameninţătoarelor alunecări de teren. Dacă nu va răzbi, atunci aceasta ar putea rămâne doar o evocare a oamenilor din zonă, doar un studiu al unei teze de doctorat sau doar un reportaj al campaniei „EU Aleg România”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Destinația zilei: Cetatea Histria

Publicat de Andrei Cretoiu, 14 iulie 2014, 20:36

EU aleg ROmania, 80 de locuri pe care TREBUIE sa le vezi!

Un proiectal retelei studiourilor Radio Romania Regional

Destinatia zilei: Histria, dincolo de istorie
O fortăreaţă arsă de soare, dar neclintită în bătaia vântului

La prima vedere, n-ai zice că o grămadă de ruine, fie ele şi dispuse într-o riguroasă ordine, ar constitui un punct de atracţie turistică. Dar, aparenţele sunt, de cele mai multe ori, înşelătoare. Aşa că te invit să treci dincolo de cioturile de perete, altădată un zid puternic de apărare, pentru a afla unde au trăit, trudit, luptat şi iubit strămoşii tăi. O piatră poate spune multe poveşti.

65 de kilometri depărtare de o lecţie palpabilă de istorie

Cetatea Histria se află la 65 de kilometri de Constanţa şi a fost descoperită acum 100 de ani. A fost fondată la jumătatea secolului al VII-lea î.Hr., “pe vremea când armata sciţilor barbari a trecut în Asia, urmărindu-i pe cimerienii care fugeau din Bosfor”, după cum apare în Pseudo-Skymnos. Dacă îţi laşi paşii şi gândurile deopotrivă să te poarte pe străzile vechii cetăţi, îţi poţi închipui că auzi paşii locuitorilor săi, în cei 1.300 de ani de locuire neîntreruptă, dar şi simţi briza lacului Sinoe, care era odinioară pământ. În Histria au fost bătute primele monede de pe actualul teritoriu al României. Numele cetății, Istria – în limba greacă, vine de la fluviul Istros, cum îi spuneau grecii Dunării.

Pompeiul românesc de lângă lacul Sinoe

O fântână sacră şi câteva amfore conservate întregi sunt dovada că acolo a fost cândva un oraş înfloritor. Ruinele coloanelor tocite de vânt şi de furtuni stau mărturie civilizaţiei de mult apuse. Un bust al Zeului Apollo şi câteva oase de delfin, cel mai probabil ofrande aduse zeităţii, după cum grăiesc istoricii, te poartă într-o lume plină de mister.

Abandonată, dar nu uitată

Histria a decăzut în perioada romano-bizantină şi a fost distrusă puţin câte puţin de popoarele barbare. Şi dacă acesta a fost sfârşitul urbei, soarta ei a fost să dăinuie în timp ca o moştenire istorică fără preţ. Din anul 2007, Histria figurează în Lista Patrimoniului European. Să calci în locurile pe care au călcat strămoşii tăi poate fi nu doar o mândrie personală, ci şi o lecţie de istorie trăită pe viu. Veniți să descoperiți cetatea Istros din Pont, întemeiată, după cum spune Eusebius din Caesarea ,,în anul 657 î.Hr., în timpul celei de-a 33-a Olimpiade”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Destinația zilei: Delta Dunării

Publicat de Andrei Cretoiu, 13 iulie 2014, 21:41

Delta Dunarii – cum s-a născut insula care nu e nici apă, nici pământ

În România există un loc binecuvântat, scăldat deopotrivă de razele soarelui, cât şi de reflexiile apei. La capătul drumului pe care Dunărea îl parcurge de-a lungul Europei, construiește la întâlnirea sa cu Marea Neagră una dintre cele mai frumoase delte din lume. Ţinutul unde soarele sărută apa, care se fereşte parcă de el şi se ascunde, întocmai unei fecioare, printre crengile sălciilor dese. Este  locul unde generozitatea naturii s-a revărsat din belșug și unde oamenii au rămas primitori și prietenoși. Este spațiul care se recomandă prin el însuși grație frumosului și ineditului pe care îl oferă, spatiu intrat în patrimoniul mondial al UNESCO din 1991, Delta Dunării fiind desemnată rezervație a biosferei în România.

Această prezentare necesită JavaScript.

Răsărit și apus de soare ce îți taie răsuflarea, pescuit, plimbări cu ambarcațiuni tradiționale sau moderne și un peisaj pentru care cuvintele sunt prea sărace, la care se adaugă gastronomia și distracțiile de vacanță.

A fost numită cea mai spectaculoasă si neobișnuită lume românească, o insulă … nici apă … nici pământ. Nu poți spune că ai fost în Deltă până când nu ai gustat borșul lipovenesc de pește și nu ai văzut întinderile parcă nesfârșite de nuferi. Un adevărat muzeu al bioterei și diversității. Aici veți vedea stoluri imense de pelicani și cormorani, dar și știuci obraznice care sar efectiv din apa pentru pradă. Vino alături de noi în Delta Dunării pentru o plimbare cu lotca și poveștile  locului.

La vânătoare de simţuri şi de peisaje

Nuferi albi şi roz plutesc pe canalele verzi şi răcoroase ale Deltei, care se deschid ca într-o poveste în faţa celui care îndrăzneşte să le străbată. Surprinde răsăritul timid al soarelui cochet, care se oglindeşte în luciul apei şi regăseşte-l topindu-se în apă, la asfinţit!

Această prezentare necesită JavaScript.

Descoperă gastronomia Deltei

Borşul de peşte aburind, lângă mămăliguţa fierbinte şi saramura de crap

Trage adânc aer în piept! Vei simţi imediat mirosul de peşte proaspăt care încă se zbate în plasele pescarilor, pentru ca mai târziu să se perpelească în tigăile lipovencelor, neîntrecute gospodine.

Acum, stai liniştit şi ascultă! Vei auzi trilurile neobosite ale păsărilor, cele mai multe unicat în lume, dar şi corul brotacilor, care se arată din când în când pe luciul apei.

Această prezentare necesită JavaScript.

Întinderile de stuf se desfăşoară ca într-un labirint, care se lasă greu de străpuns. Pădurile Letea şi Caraorman sunt nesfârşite chemări la a descoperi natura cu toate enigmele ei. Ici-colo, un pescar îşi aşteaptă răbdător captura într-o barcă.

Delta de basm, destinaţia ta de vacanţă!