Patru decenii în slujba ascultătorului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 iulie 2020, 22:01

Pe 26 iulie se împlinesc 40 de ani de la pornirea emisiunilor în limba română la Radiodifuziunea Maghiară. Prima emisiune a fost difuzată într-o zi de sâmbătă, pe 26 iulie 1980, din studioul din Solnoc, realizatorul emisiunii fiind Ştefan Frătean.

Alte minorităţi din ţară au avut mai devreme emisiuni radiofonice. De exemplu, redacţia slovacă a început să emită la 1 aprilie 1974. În primele 9 luni, programul de radio s-a prezentat din două în două săptămâni, sâmbătă dimineaţa, în 30 de minute, pe undele ultrascurte ale Radiodifuziunii Maghiare.

Prima emisiune românească a fost introdusă cu următoarele cuvinte: „Aici Radiodifuziunea Ungară, postul de radio Solnoc. (…) De la microfon Ştefan Frătean vă zice bun găsit. În primele minute ale programului vom vorbi despre ţelurile, sarcinile emisiunii în limba română, după care Petru Silaghi, secretar general al Uniunii Democratice a Românilor din Ungaria va rosti un cuvânt de salut. În continuare ştiri, informaţii, reportaje alături de revista presei. Din prima emisiune în limba română nu va lipsi nici muzica. (…) Vă dorim distracţie plăcută.” Primele 30 de minute în limba română la Radiodifuziunea Maghiară au mai conţinut două reportaje. Unul despre tabăra de lectură din Jula, iar celălalt despre festivalul pionierilor de la Bichişciaba.

Când a fost ales studioul din Solnoc ca sediu al redacţiei româneşti, conducerea radioului a considerat acesta un loc potrivit, pentru că era studioul cel mai apropiat de comunităţile locale româneşti şi de frontiera cu România. Deşi la Solnoc niciodată nu au trăit români în număr considerabil.

Cei care l-au ajutat la începuturi pe singurul redactor român, angajat al Radiodifuziunii Maghiare, au fost mai ales ziariştii săptămânalului românesc „Foaia Noastră” din Jula (Ioan Sz. Kiss, Vasile Martin, Edda Illyés, Tiberiu Herdean, Vasile Roxin, Alexandru Hoţopan). Caracterele primelor emisiuni româneşti au fost influenţate de aşteptările politicii ţării de la începutul anilor 1980.

*

Date importante din istoria emisiunii radio în limba română.

– 28 martie 1981: Programul românesc se prezintă în sistem săptămânal, la aceeaşi oră şi în acelaşi loc ca mai înainte: în fiecare sâmbătă dimineaţa, o jumătate de oră, pe programul III al Radiodifuziunii Maghiare.

– 1 ianuarie 1986: Din studioul de radio din Solnoc s-au transmis săptămânal două emisiuni în limba română: câte 30 de minute, joi seara (între orele 18.30–19.00) şi sâmbătă dimineaţa (între orele 7.00–7.30).

– 1 iulie 1987: La Seghedin se înfiinţează studioul regional al Radiodifuziunii Maghiare. Odată cu acest eveniment, emisiunile româneşti au fost transferate de la Solnoc la Seghedin. Locul şi undele de difuzare au rămas neschimbate. Transferarea redacţiei la Seghedin s-a dovedit a fi benefică, fiindcă în oraşul de pe malul Tisei exista un centru spiritual românesc, care s-a format în jurul Catedrei de Română a Facultăţii Pedagogice. Odată cu această mutare s-a modificat şi cercul colaboratorilor.

– 1989: În acest an, conţinutul programelor devine tot mai puţin politizat, apar primele emisiuni religioase. Prima emisiune religioasă s-a ocupat cu viaţa comunităţii baptiste din Micherechi, iar al doilea program a fost realizat în biserica ortodoxă din Micherechi. Pornirea emisiunilor religioase se leagă de numele lui Tiberiu Boca. (Prima astfel de emisiune a fost difuzată la 29 ianuarie 1989.)

– 1990: La 10 ani după pornirea emisiunilor româneşti radiofonice, a crescut timpul de difuzare. Cu excepţia zilei de luni, programul se prezintă în fiecare zi, în câte 20 de minute. Acum intră pe post al doilea angajat al redacţiei, Ştefan Crâsta. În toamna anului 1990, Ştefan Frătean părăseşte redacţia, fiind înlocuit de Petru Cîmpian, profesorul Catedrei de Română de la Şcoala Superioară „Juhász Gyula” din Seghedin.

– 1 ianuarie 1991: spaţiul emisiunilor a crescut la 30 de minute, şi au devenit zilnice, fiind difuzate de luni până duminică.

– 1991: La iniţiativa lui Petru Cîmpian, a fost înregistrat la radio materialul sonor al primului CD cu muzică populară românească din Ungaria, cu titlul „Asară-n grădină”, în interpretarea lui Svetozar Unc din Cenadul Unguresc.

– 1993: O etapă cu totul nouă în istoria emisiunilor radiofonice în limba română. Numărul redactorilor angajaţi creşte la 5, iar timpul emisiunilor creşte la două ore zilnic. Redactorii angajaţi ai emisiunii au fost: Gyöngyi Mocan, Ana Cioca, Adam Bauer, Vasile Gurzău şi Petru Cîmpian. Mai târziu, s-au alăturat echipei Eva Iova, Iulia Kaupert şi Anamaria Brad. Programele care sînt transmise în întreaga ţară, pe undele ultrascurte ale programului Kossuth, FM1, bandă estică.

– 1999: Redacţia radio de la Seghedin iniţiază pornirea unui radio-şcoală la Liceul „N. Bălcescu” din Jula.

– 2007: Odată cu pensionarea redactorului şef Petru Cîmpian, efectivul redacţiei scade la trei redactori. Conducerea redacţiei în revine Iuliei Kaupert, redactori: Adam Bauer şi Anamaria Brad.

– 15 martie 2015: Se înfiinţează Medimedia SRL, care preia difuzarea emisiunilor de naţionalitate ale Radiodifuziunii şi Televiziunii Maghiare. Redacţiile radio şi tv româneşti au fost comasate, funcţionând în acelaşi sediu, în Seghedin.

Azi emisiunea radio „O voce românească” poate fi ascultată zilnic între orele 16.00–18.00, pe canalul MR4 al Radiodifuziunii Maghiare sau pe pagina de internet http://www.mediaklikk.hu/musor/roman. Emisiunile sunt arhivate pentru 60 de zile şi pot fi ascultate în arhiva sonoră de pe pagina de internet.

 A consemnat: Eva Iova-Șimon, redactor-șef, Foaia românească

Preluarea premiului de excelenţă al Radiodifuziunii Maghiare, în 27 aprilie 2000

Redacţia românească radio în anul 2010

Redactorii redacţiilor radio şi tv comasate în vara anului 2019

Trei aniversări rotunde la românii din Seghedin

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 iulie 2019, 21:43

De câţiva ani, tradiţionala sărbătoare a românilor din Seghedin din luna iulie a primit titlul de „Ziua Culturii Române la Seghedin”. Manifestarea din vinerea trecută, 12 iulie 2019, a punctat de această dată trei aniversări rotunde: 20 de ani de la dezvelirea plăcii memoriale Kossuth-Bălcescu în piaţa Klauzál din Seghedin, 170 de ani de la semnarea Tratatului de împăciuire dintre români şi unguri, semnat de către Nicolae Bălcescu şi Kossuth Lajos, la Seghedin şi 200 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu.

Manifestarea a început, ca de obicei, în Piaţa Klauzal, la placa memorială Kossuth-Bălcescu, dezvelită exact acum 20 de ani, în memoria semnării Proiectului de împăciuire româno-ungar, la 14 iulie 1949, de către cei doi revoluţionari paşoptişti, românul Nicolae Bălcescu şi ungurul Kossuth Lajos. Înainte de depunerea de coroane, organizatorul evenimentului, prof. dr. Gheorghe Petruşan, preşedintele Autoguvernărilor Româneşti din Seghedin şi din judeţul Ciongrad a ţinut un discurs în limbile română şi maghiară, în care a vorbit despre pericolele naţionalismului extrem.

Actualitatea naţionalismului

„Concluzia la care a ajuns un președinte francez la sfârșitul carierei sale de politician a fost următoarea: Naționalismul înseamnă război. Președintele actual al Franței avertizează popoarele europene asupra pericolului pe care îl reprezintă separatismul național și cheamă la unitate, la toleranță, la colaborare. Aceste principii sunt și criteriile de integrare europeană, aplicarea lor ne poate apăra de conflicte, de războaie. Naționalismul duce la învrăjbire, la ură și face imposibilă conviețuirea pașnică, comunicarea și colaborarea între popoare, între majoritatea și minoritatea națională. Naționalistul vrea să domine, nu să colaboreze. Pe naționaliști nu-i interesează omul cu bucuriile și durerile sale, ei vor să domine asupra teritoriului cucerit și să profite din bunurile lui. Naționalistul este egoist, surd și orb. Naționalismul este o parte a răului din omul trezit la conștiință națională și se îndreaptă împotriva celuilalt. Este exclusivist și nu cooperativ. Este un deșeu al sentimentului național și nu are nimic comun cu patriotismul, fără de care însă nu există viață socială de calitate. (…)”

Miza zilelor noastre

„Noi, românii care trăim în aceste orașe frumoase ale Ungariei, de mai bine de două decenii vorbim în fața plăcii Kossuth-Bălcescu din Seghedin despre ravagiile pe care le-a făcut și le face naționalismul, extremitățile naționale. Nu la patriotism trebuie să renunțăm, ci la naționalism, care totdeauna este îndreptat împotriva cuiva. Cei care nu știu să facă deosebire între iubirea de patrie și popor și ura față de alte comunități naționale, au fost și vor fi manipulați și ușor de ridicat împotriva celuilalt. Trebuie însă știut că fără dezmeticirea cetățenilor intoxicați cu veninul naționalismului, prin educație sau falsificarea faptelor istorice, fără ținerea în frâu a extremităților etnice, nu va fi nici integrare europeană, nici bunăstare. Va fi însă izolare etnică și socială, vor fi conflicte de tot felul, vor fi state naționale fără forță de muncă calificată, colonii moderne ale statelor bogate. Aceasta-i miza zilelor noastre”, a spus Gheorghe Petruşan.

Au depus apoi coroane de flori reprezentanţi ai Primăriei Seghedin, ai Consulatului General al României la Seghedin, ai Catedrei de Română a Universităţii din Seghedin, ai Institutului Cultural Român, ai autoguvernărilor româneşti din Seghedin, Cenadul Unguresc, Micherechi, ai Universităţii şi ai Bibliotecii Judeţene din Oradea, ai comunităţilor româneşti din Salonta şi din Hódmezővásárhely.

 Prelegeri despre Bălcescu, Bolliac şi românii din Ungaria

A doua parte a manifestării a cuprins o conferinţă dedicată aniversării a 200 de ani de la nașterea lui Nicolae Bălcescu. Prima prelegere a fost ţinută de Gheorghe Petruşan având ca temă Bicentenarul Nicolae Bălcescu. Am aflat din această lucrare pe lângă cele mai importante date din viaţa lui Bălcescu şi despre reformele sociale ale vremii, precum şi despre luptele pentru unitate şi independenţă naţională de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Al doilea subiect a fost prezentat de Petronella Szojka, muzeolog şi istoric la Muzeul Orăşenesc din Bichiş, care a vorbit despre românii şi aromânii din localitatea Bichiş în secolul al XIX-lea, cei care ne-au lăsat moştenire celor de azi o foarte frumoasă biserică ortodoxă în centrul oraşului Bichiş, drept dovadă a bogăţiei de care au dispus familiile de comercianţi aromâni stabiliţi în acest oraş.

Istoricul Gabriel Moisa de la Oradea a încercat să desluşească „numărul românilor din Ungaria trianonică”, adică după anul 1920. El a constatat că numărul românilor rămaşi pe teritoriul Ungariei de azi, după trasarea graniţelor dintre Ungaria şi România, „a scăzut într-un ritm constant” până în anii 1960, când odată cu modificările legilor ce au privit învăţământul şi introducerea obligatorie a limbii maghiare în şcolile naţionalităţilor, numărul românul a scăzut în mod drastic, ajungând în 2001 la doar 7995 de suflete. Ce fel de „revoluţie” să se fi întâmplat în următorii ani, când la recensământul din 2011 s-au declarat de români peste 35.000 de cetăţeni maghiari, nu prea găseşte explicaţie istoricul orădean.

În analiza acestor date el s-a bazat foarte mult pe informaţiile publicate în Foaia românească, precum şi pe declaraţiile liderilor şi reprezentanţilor comunităţii româneşti din Ungaria.

Gabriela Elekes, doctorandă la Universitatea din Oradea a vorbit despre interferențe literare româno-maghiare, despre rolul Tipografiei din Buda şi a Societăţii Petru Maior în răspândirea culturii în limba română, precum şi despre József Sándor, primul traducător din română în maghiară al poeziilor lui Mihai Eminescu (în Kolozsvári Közlöny din 1885).

Profesoarele dr. Adriana Foltuţ de la Universitatea Emanuel din Oradea şi dr. Mihaela Bucin, şefa Catedrei de Română de la Universitatea din Seghedin s-au pregătit cu o prezentare despre al treilea personaj important la evenimentele din 14 iulie 1949, de la Seghedin, Cezar Bolliac, pe care îl vedem importalizat şi pe basorelieful lui Soós István (publicat pe coperta ziarului nostru) cu cei trei revoluţionari români şi maghiari, alături de Kossuth şi Bălcescu. A fost evidenţiat rolul lui Bolliac în revoluţia de la 1848-49, activitatea lui de poet şi jurnalist, dar au fost evocate şi câteva lucruri mai puţin ştiute despre Cezar Bolliac. Pentru a reda atmosfera acelor zile revoluţionare, Mihaela Bucin a citat un fragment dintr-o scrisoare a lui Bălcescu, scrisă la miezul nopții de 13 iulie spre 14 iulie 1849, Nicolae la Seghedin, către Ion Ghica: „În prezent, Seghedinul este capitala țării. Batthyány m’a poftit la dânsul spre a ne înțelege. Eram cam supărat pe dânsul când îl vedeam că-mi stă în cale ca să nu mă înțeleg d’adreptul cu Kossuth. În vremea aceasta a sosit aci Bolliac, Deivos, Manu și Vernescu. Am zis lui Bolliac să meargă la Kossuth. L’am dăscălit ce să zică. Kossuth l’a primit bine și i-a făgăduit că va împlini toate. Acestea s’a făcut ieri…”

Proiectul de pacificare româno-maghiar iniţiat de Bălcescu şi Kossuth, la Seghedin, a fost una dintre acţiunile politice ce ar fi putut schimba cursul unei istoriei comune, puterile politice de atunci însă au prevăzut o altă soartă acestor două popoare.

A consemnat: Eva Iova Şimon, redactor șef, Foaia românească

Foto: Foaia românească

 Discurs la placa Kossuth-Bălcescu și interviu cu dr. Gheorghe Petrușan, preşedintele Autoguvernărilor Româneşti din Seghedin şi din Judeţul Ciongrad. Reporter: Petru Câmpian, redactor, MTVA – Emisiunile în limba română

Concursul „Vocea de aur”, ediţia a 5-a, Bătania

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 8 aprilie 2019, 12:55

„Muzica este pentru suflet la fel cum exerciţiul fizic e pentru trup”, l-a citat pe Platon moderatoarea celei de-a cincea ediţii a concursului de interpretare vocală „Vocea de aur”, organizat vinerea trecută, 29 martie, la Şcoala Generală „Lucian Magdu” din Bătania. Profesoara Anca Stan a convins publicul încă de la începutul manifestării că vom avea parte de un program plăcut şi interesant: „Muzica are diverse funcţii, dar cred că cea mai importantă e puterea de-a lecui suflete. Muzica e pansament pentru suflet. În consecinţă, pentru ziua de azi ne-am propus să vă administrăm un tratament cu acest miraculos medicament: muzica!”

A cincea ediţie a concursului „Vocea de aur” a început cu un moment de reculegere în amintirea preşedintelui AŢRU, Tiberiu Juhász, decedat cu o săptămână în urmă. Înainte de a da startul concursului, au fost salutaţi oaspeţii oficiali, profesorii şi copiii sosiţi de la aproape toate şcolile în care se învaţă româneşte. O noutate a acestei ediţii a fost că pentru prima dată au participat şi elevi de liceu, astfel concursul de acum a cuprins elevi din clasele 1–12. Juriul concursului a fost alcătuit din: Lucia Aioanei, preşedintele juriului, artist liric (soprană) la Filarmonica de Stat Arad, Csilla Szabó, artist liric (altistă) la Filarmonica de Stat Arad şi Cristina Miculescu, artist instrumentist (violonistă) la Filarmonica de Stat Arad.

Cei 30 de copii şi tineri, care s-au înscris la concurs au sosit din localităţile: Jula, Bătania, Chitighaz, Aletea, Micherechi, Leucuşhaz, Săcal şi Pocei. Toţi, dar absolut toţi, au dat dovadă de o pregătire foarte serioasă şi de curajul lăudabil de a cânta în faţa publicului şi a juriului. Micii melomani au cântat cu toţii în limba română, melodii din diferite domenii: muzică populară, uşoară, religioasă, printre care am auzit şi melodii foarte cunoscute, ca de exemplu, „Trandafir de la Moldova”, „Samba florilor”, „Rău mă dor, ochii, mă dor”, „Drumurile noastre”, „Cine m-a făcut om mare”. Este de remarcat că cei trei elevi, care au sosit de la şcoala generală din Micherechi s-au pregătit cu cântece din repertoriul popular românesc tradițional, din satul lor natal şi din Cenadul Unguresc. De asemenea trebuie lăudată iniţiativa acelor copii, care interpretând muzică populară românească s-au gândit să-şi asorteze şi haina, purtând frumoase ii sau costume populare.

În timpul deliberării juriului, corul de fete al şcolii din Bătania, condus de profesoara de muzică Andreea Szenes, a oferit spectatorilor câteva piese muzicale, iar elevii Lior Cazac (clasa a 7-a) și Sebastian Stan (clasa a 3-a), au prezentat o mică scenetă artistică, cu titlul „Pomul care face ciori”, de Octav Pancu-Iași. În încheierea programului-cadou, oferit de către elevii şcolii-gazde, elevul Roland Ristin a interpretat la pian „Dansuri românești” de Bartók Béla.

La fel ca la toate concursurile dedicate şcolarilor, toţi concurenţii au fost răsplătiţi cu premii din partea organizatorilor, precum diplome, medalii şi cadouri, după meritele fiecăruia. Pe lângă aprecierile juriului, copiilor le-au fost acordate daruri şi premii speciale din partea oaspeţilor oficiali, care şi-au exprimat bucuria pentru acest gen de iniţiative, promovate cu consecvenţă de şcoala din Bătania. Rezultatele concursului le găsiţi în pagina a 12-a.

Sponsorii ediţiei actuale au fost: Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al românilor în Parlamentul de la Budapesta, Fondul „Bethlen Gábor” din cadrul Cancelariei Primului Ministru, Secretariatul pentru Culte şi Naţionalităţi de la Budapesta, Autoguvernarea de Naţionalitate Română din Bătania, Fundația „Lucian Magdu” din Bătania, Asociaţia Familia, Şanse Egale şi Voluntariat din Judeţul Bichiş, Școala Generală și Grădinița Română „Lucian Magdu” din Bătania.

Rezultate şi premii:

Clasele 1–2:

1. Vivianne Horváth, Bătania
2. Reka Rákóczi, Chitighaz
3. Ana Poiendan, Micherechi

Clasele 3–4:

1. Greta Farkas, Leucuşhaz
2. Regina Megyeri, Bătania
3. Teofana Stoica, Jula

Clasele 5–6:

1. Zita Stan, Chitighaz
2. Alexandra Mester, Bătania
3. Fanni Balog, Săcal

Clasele 7–8:

1. Reka Misik, Bătania
2. Shalomea Sutak, Pocei
3. Loredana Bali, Aletea

Clasele 9–12:

1. Antonia Jivan, Jula
2. Victoria Szabó, Jula
3. Dora Misik, Jula

A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef, Foaia românească

Foto: Foaia românească, Arhid. Emanuel Văduva

Interlocutori:

Grigore Poiendan, profesor de muzică, Micherechi

Gheorghe Pătcaș, profesor de muzică, Jula

Antonia Jivan, elevă în clasa a XI-a, Liceul „Nicolae Bălcescu”, Jula

Lucia Aioanei, soprană, Filarmonica de Stat Arad – președintele juriului

Andrea Szenes, profesor de muzică, Bătania

 Reporter: Iulia Kaupert, redactor coordonator, MTVA, Emisiunile în limba română

Nostalgii şi bucurii la o întâlnire comună a trei promoţii de liceu la Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 11 septembrie 2018, 09:19

În miezul zilei de 28 august, trei promoţii de foşti elevi ai Liceului „N. Bălcescu” din Jula şi-au dat întâlnire în fostul alma-mater. Absolvenţii promoţiilor 1958–62, 1959–63, 1960–64 nu s-au adunat pentru o aniversare rotundă, ci pentru bucuria de a fi împreună, de a se reîntâlni, de a depăna amintiri comune. „Este o mare-mare bucurie pentru noi să ne reîntâlnim, dar este şi o zi foarte tristă, pentru că ne amintim de cei care nu mai sunt printre noi, ne veghează de acolo de sus…”, au spus mai mulţi foşti elevi.

Întâlnirea nu a decurs în mod tradiţional, cu oră de diriginţie, deoarece nici unul dintre foştii diriginţi nu mai sunt printre cei vii. Foştii elevi au fost salutaţi de directoarea actuală a liceului, doamna Maria Gurzău Czeglédi, care le-a vorbit despre situaţia de azi a instituţiei, care este tot mai numeroasă şi tot mai modernă, iar copiii care azi frecventează această şcoală au mult mai multe posibilităţi faţă de părinţii sau bunicii lor. Totodată şi-a exprimat bucuria că mulţi dintre foştii elevi, din primele promoţii, şi-au dat copiii sau nepoţii la această şcoală, întărind în continuare spiritul familial al acestei instituţii.

La începutul întâlnirii am văzut în ochii multora lacrimile bucuriei, iar mai târziu lacrimile trecerii, gândindu-se şi aprinzând câte-o lumânare pentru colegii şi profesorii care nu mai sunt pe acest pământ.

Cele trei promoţii de foşti elevi au petrecut împreună ore frumoase, pline cu amintiri comune, şi s-au despărţit în speranţa revederii cât mai curând în sănătate.

Interlocutori: Maria Sarca Zombai, care a devenit profesoară în satul său natal și Gheorghe Ardelean, care a urmat carieră comercială, diplomatică, ambii din Chitighaz.

Reporter: Tiberiu Boca

A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef Foaia românească

Foto: Foaia românească

„Eu personal mă simt mai împlinit așa, având și cetățenia română”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 17 august 2018, 19:51

„Eu personal mă simt mai împlinit așa, având și cetățenia română” – Interviu cu pr. Aurel Becan, primul etnic român din Ungaria care a obţinut cetăţenia română

– De curând, pe 6 iulie, ai fost anunţat că ai primit cetăţenia română? De ce ai vrut să fii cetăţean român?

– Aceasta a fost o veche dorinţă a mea. Încă în 1998, când s-a deschis Consulatul General al României la Seghedin, l-am abordat cu acest subiect pe domnul consul general de atunci, Andrei Oancea. Domnia sa mi-a prezentat procedura, care atunci mie mi s-a părut destul de complicată. Condiția fundamentală, în timpul respectiv, era ca înainte de solicitarea cetățeniei să pot dovedi că am avut timp de 5 ani domiciliul stabil în România. Bineînțeles că nu am putut îndeplini această condiţie, dar la ideea în sine nu am renunţat niciodată. Între timp, Legea Cetăţeniei Române s-a schimbat, procedura a devenit mai simplă, fapt care m-a favorizat să-mi depun dosarul pentru a obține cetățenia română.

– Care a fost principalul motiv pentru care ai vrut, ca pe lângă cetăţenia maghiară s-o ai şi pe cea română? Ce avantaje vei avea?

– Din punctul meu de vedere există o diferență esențială între cele două cetățenii. Membrii comunității istorice române din Ungaria niciodată nu au deținut cetățenia română, ei tot timpul au trăit sub administrația ungară, tot timpul au fost încadrați în structurile acestei țări. Deci sunt cetățean ungar pentru că și părinții mei sunt cetățeni ai acestei țări. Pe mine nimeni nu m-a întrebat dacă îmi doresc sau nu să fiu cetățean al Ungariei, am primit-o în mod automat, fără să fi avut vreo implicare personală. În cazul cetățeniei române, însă, aceasta am solictat-o eu personal, și am dobândit-o, pentru că statul român a considerat că o merit.

Sunt mai multe motive de natură sentimentală pentru care mi-am propus să devin cetățean al României. În primul rând pentru că sunt român, prin limbă, cultură și religia mea creștină ortodoxă aparțin de poporul român. Luând în considerare aceste realități mi-a fost foarte ușor să mă conving că îmi mai lipsește ceva, îmi lipsește cetățenia, care mă face să aparțin și juridic de poporul român, de România, ţara aceasta foarte mult înseamnă pentru mine. Eu în România mi-am terminat studiile superioare, am fost student la Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu în perioada 1985–1989. Cu toate greutățile care existau atunci în România, acești ani au fost cei mai frumoși din viața mea, lăsând o amprentă adâncă în sufletul meu. Am un respect deosebit față de România și față de frații mei de acolo.

Vreau să fiu foarte bine înțeles, niciun moment nu am pus la îndoială faptul că poți fi român bun și atunci dacă nu deții cetățenia română. Am mulți prieteni și cunoscuți, etnici români din Ungaria, care se manifestă ca și români și poate niciodată nu s-au gândit că vor să dobândească cetățenia română. Doar că eu personal mă simt mai împlinit așa, având și cetățenia română.

Nu vreau să ascund nici faptul că politica actuală a Ungariei este absolut străină de mine, și adeseori îmi creează sentimentul disconfortului. Pe mine mă liniștește mult faptul că sunt și cetățean al României.

Nu pot să-mi dau seama, momentan, ce avantaje o să am. Statutul meu este similar cu al acelor români care trăiesc în străinătate, dar sunt cetățeni români. Termenul potrivit este: cetățean român cu domicilul în străinătate. Am toate drepturile și obligațiile pe care le dețin și ei.

– Te-a influenţat faptul că de 7 ani lucrezi la Consulatul General al României? Dacă ai fi şi astăzi jurnalist, ţi-ai fi cerut cetăţenia română?

– Aș minți dacă aș susține că nu m-a influențat cu nimic, cu toate că în 1998, când prima dată am făcut asemenea solicitare nici prin minte nu mi-a trecut că eu vreodată o să stau în slujba statului român. Vreau să subliniez faptul că nici la angajarea mea de la Consulatul General al României de la Jula nu a fost un criteriu. Eu am fost angajat pe plan local ca și cetăţean ungar.

Îmi cer scuze, dar cred că a doua întrebare nu este chiar bine formulată. Poate ar suna mai bine așa: Ai mai putea să fii jurnalist la Televiziunea Ungară dacă ți-ai fi cerut cetățenia română? Mult mi-e teamă că nu!

Dar ca să răspund și la întrebarea ta, sigur că și atunci aș fi cerut-o. Activitatea mea desfășurată în cadrul Redacției Românești de la Televiziunea Ungară timp de două decenii a avut un rol important în acordarea cetățeniei române.

– Cum a decurs procedura de solicitare a cetăţeniei? Când şi unde ţi-ai depus cererea?

– Nu știu dacă are rost să intru în detalii tehnice. Legea Cetățeniei Române este pe internet, toată lumea o poate consulta. Dealtfel, dacă îmi aduc aminte bine, și în „Foaia Românească” a apărut întrega procedură.

Dosarul a trebuit să cuprindă traduceri oficiale și legalizate ale documentelor mele de identitate și de stare civilă (buletin, certificate de naștere și căsătorie etc.), dar cel mai hotărâtor a fost opinia misiunii diplomatice, în cazul meu opinia Consulatului General al României din Seghedin, unde mi-am depus dosarul. Mă folosesc de acest prilej să aduc mulțumiri în primul rând domnului consul general Daniel Banu, dar și domnului consul Cristian Daniel pentru tot sprijinul acordat.

– Ce i-ai sfătui pe ceilalţi români din Ungaria, care ar vrea să obţină cetăţenia română?

– Nu sunt în măsură să dau sfaturi la nimeni, nu pentru că nu vreau, ci pentru că eu așa cred că această problemă este una absolut personală. Este greu să dai sfaturi la cineva în acest domeniu. Sigur că aș fi bucuros să mai fie și alții care și-ar dori, și la care și statul român le-ar acorda cetățenia română. Actualmente sunt singur în această situație, dar poate vor fi și alții. Doamne ajută să fie așa!

A consemnat: Eva Iova Şimon, redactor-şef, Foaia românească

Aurel Becan cetatenie

(Interviul a fost realizat în momentul depunerii dosarului de către pr. Aurel Becan / reporter: Iulia Kaupert)

Foto: Foaia românească

Ţesături din Torontal, expuse în Castelul din Vareu

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 30 iulie 2018, 05:00

În ziua de sâmbătă, 14 iulie, la Castelul din Vareu (Gyulavári) a avut loc vernisajul expoziţiei „Ţesături din Torontal” a tânărului Andrei Sas din Timişoara. Expoziţia a fost deschisă de Elena Ardelean Oros, directoarea Castelului, care s-a arătat bucuroasă că instituţia pe care o conduce şi Fundaţia Criş-Mureş, care întreţine Castelul din Vareu, poate contribui din nou la păstrarea valorilor culturale, umane, din regiunea noastră: „Ne-am bucurat foarte mult că Andrei Sas a adus aceste textile să le expună la noi, pe de o parte pentru că aici avem şi o expoziţie etnografică, deci se potriveşte foarte bine în mediul nostru, pe de altă parte pentru că în acest fel putem prezenta o nouă părticică a muncilor, meseriilor strămoşilor noştri.” Elena Oros l-a prezentat apoi pe scurt pe Andrei Sas, care este un serios colecţionar şi creator de ţesături. Andrei Sas s-a născut în 1984, la Timişoara. A terminat şcoala germană Nikolaus Lenau. După liceu a făcut studii postliceale de muzică bisericească în Germania. Pasiunea sa pentru textile vechi a venit odată cu amenajarea unei camere ţărăşeti acasă la el. A adunat piese în special din satele de lângă Timişoara şi Lugoj. În prezent, colecţia lui are câteva sute de textile româneşti, dar şi maghiare. A amenajat şi o cameră cu specific maghiar, care cuprinde mobilă pictată, textile, ceramică, obiecte religioase. Având multe ţesături a învăţat singur să lucreze la războiul de ţesut, acum având deja 7 războaie. Expoziţia de acum de la Castelul din Vareu cuprinde în majoritate ţesături din lână realizate în tehnică chilim.

Activitatea şi pasiunea colecţionarului şi creatorului a fost prezentată apoi de doamna Lakatos Istvánné, de la Asociaţia de Artă Populară din Bichişciaba, care a vorbit şi despre arta ţesăturilor în general, subliniind valoarea pieselor din colecţia lui Andrei Sas.

„Toate aceste ţesături au fost realizate cu lucru manual, cu război de ţesut tradiţional, ba mai mult, la piesele mai vechi până şi lâna a fost împletită cu mâna”, spunea doamna Lakatos, adăugând: „Ar fi nevoie de mulţi tineri ca Andrei, care să ducă mai departe şi să ţină în viaţă această meserie rafinată.”Colecţia şi lucrările de ţesături ale lui Andrei Sas pot fi văzute în Castelul de la Vareu timp de o lună, până pe 14 august.

A consemnat: Eva Iova Şimon, redactor-şef, Foaia românească

Foto: Foaia românească

„Lungul drum al Unirii” – conferinţă şi concert de muzică folk, la Jula

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 22 iulie 2018, 08:30

Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Bucureşti, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, în colaborare cu Direcția Județeană pentru Cultură Arad şi Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” Arad, a organizat vinerea, 6 iulie, un eveniment dedicat celor mai importante momente istorice, care au dus la Unirea românilor într-un singur stat, culminate la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. La manifestarea organizată la sediul Uniunii Culturale au participat diplomaţi şi preoţi români, profesori de istorie, români din diferite localităţi, dar şi câţiva români din Serbia şi Alba Iulia, sosiţi la prietenii lor români din Jula pentru un concurs organizat a doua zi, Cupa de Şah „Alexandru Hoţopan”. Astfel, manifestarea a întrunit români din România, Serbia şi Ungaria, contribuind la comuniunea spirituală a întregii naţiuni române, oriunde ar trăi aceasta.

Titlul conferinţei istorice „Lungul drum al Unirii” s-a inspirat din tematica propusă de către cei patru conferenţiari, care au dorit să prezinte evoluţia, împrejurările şi cele mai importante întâmplări istorice, care au dus apoi la momentul Adunării Naţionale din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia. Istoricul dr. Dorel Sinaci, directorul Bibliotecii Județene din Arad a vorbit despre „Vormärtz-ul românilor ortodocși din Banat și Crișana”, o perioadă din istoria Germaniei care precede Revoluția de la 1848, din martie, în statele Confederației Germane. Prelegerea făcea legătura şi cu câţiva membri de seamă ai comunităţii româneşti din Ungaria, cum au fost Moise Nicoară (născut la Jula) sau Andrei Şaguna (născut la Mişcolţ), personalităţi care au luptat mult pentru drepturile lingvistice, culturale şi religioase ale românilor din Ungaria şi Transilvania.

Despre contextul istoric şi despre delegaţii românilor din Ungaria de azi (26 la număr) la Adunarea de la Alba Iulia a vorbit pr. Aurel Becan, paroh la Cenadul Unguresc, în prelegerea intitulată „Români din Ungaria, participanți la făurirea Marii Uniri”. Înainte de a-şi prezenta lucrarea, pr. Becan a dorit să facă un anunţ în faţa publicului, neputându-şi ascunde emoţiile şi bucuria, spunând că exact în acea zi, la 6 iulie, a primit prin poştă o scrisoare din România, din partea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fiind informat că a primit cetăţenia română. Astfel, preotul de la Cenadul Unguresc este primul român din Ungaria care a solicitat şi a primit cetăţenia română din partea Statului Român, după regulile simplificate ale acordării acesteia.

Directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Arad, dr. Adrian Șimon a prezentat lucrarea „«Ruptură totală», negocierile dintre Consiliul Național Român și Ministrul pentru minorități Oszkár Jászi”, subliniind numeroasele încercări de înţelegere şi tratative politice dintre români şi unguri, care însă nu au dus la compromisul aşteptat. Prof. univ. dr. Corneliu Pădureanu, profesor la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a vorbit despre „Ștefan Cicio-Pop – părinte al Patriei”, evocând rolul foarte important al acestuia în evenimentele premergătoare Adunării de la Alba Iulia. Omul politic şi avocatul Ştefan Cicio-Pop a fost cel care şi-a pus la dispoziţie casa lui din Arad pentru lucrările comitetului care pregătea unirea românilor.

În a doua parte a manifestării, renumita interpretă de muzică folk Maria Gheorghiu, cu vocea ei inconfundabilă și talentul consacrat, a întărit în mod minunat ideile punctate în cadrul conferinţei, prin cântece patriotice destinate unor mari personalități ale românilor (Regina Maria, Vasile Lucaciu – „Doina lui Lucaci”), sau românilor din jurul granițelor, din Basarabia și Bucovina: „Nu plânge Maică Românie!”, „Drum bun, drum bun, doba bate!”, „Treceți batalioane române Carpații!, „Cântă cucul, bată-l vina!”, etc., și printr-un recital de muzică folk, cuprinse în ultimul său album intitulat: „Câmp de lavandă”.

Maria Gheorghiu nu este necunoscută pentru publicul românesc din Ungaria, susţinând acum câţiva ani un concert la Jula, dedicat Măriilor, cu titlul „Sub zodia Mariei” (Sfânta Maria, Maria de Mangop, Regina Maria şi Maria Tănase), iar acum doi ani, la Seghedin şi Budapesta, a susţinut concerte de colinde româneşti.

Astfel, în Anul Centenar, cu sprijinul unor artiști consacrați și al unor cercetători și istorici din Arad, au fost aduse și înaintea românilor din Ungaria datele importante și atmosfera care a contribuit la realizarea Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.

Evenimentul de la Jula a fost onorat şi de prezența Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și a altor clerici din cadrul Episcopiei, a domnului Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Jula, şi a domnului Cristian Daniel, Consul la Consulatul General al României la Seghedin.

A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef, Foaia românească

Foto: Foaia românească

Copiii noştri au talent şi la muzica instrumentală

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 17 iunie 2018, 08:30 / actualizat: 17 iunie 2018, 12:08

Muzica trezeşte în noi frumosul, ne uneşte, ne face mai buni, mai bucuroşi, mai armonioşi, mai ales atunci când este cântată de copii. Acest lucru şi-au dorit şi organizatorii concertului „Copii pe aripile muzicii”, care a avut loc la Jula, în seara zilei de 7 iunie, evenimentul fiind dedicat Zilei Copilului.

Concertul a fost organizat de către Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria şi a implicat copii din diferite categorii de vârstă, tineri din Jula şi Micherechi, care cântă la vreun instrument, cu toţii fiind originari din familii româneşti. „V-am invitat azi la o serată specială, cum nu s-a ţinut până acum la noi în comunitate. Găzduim azi un concert al tinerilor muzicieni din cadrul comunităţii noastre”, a spus în deschidere doamna Rita Pătcaş, vicepreşedinta UCRU. „Ne bucurăm că alături de dansurile şi cântecele populare, coruri şi echipe de dansuri care păstrează tradiţiile noastre, avem şi tineri, copii pregătiţi sau în curs de formare în domeniul muzicii clasice, muzicii instrumentale. Ne-am adunat astăzi aici ca să-i auzim, să ne bucurăm de talentul, de roadele eforturilor lor, împreună cu familiile lor.”

Unii mai începători, alţii mai avansaţi în ceea ce fac de mai mulţi ani, tinerii au demonstrat ardoarea şi măiestria de care dau dovadă meritând aplauzele sincere şi zâmbetele dulci ale părinţilor şi publicului prezent. Cu toţii sunt elevi ai Şcolii de Muzică „Erkel Ferenc” din Jula.

Concertul a fost deschis de cel mai tânăr muzician, Raffael Rocsin din Micherechi, care cântă la clarinet de 1 an, dar deja a luat un premiu, locul 3, la un concurs pe judeţ. După el a urmat Bonaventura-Gabriel Nyisztor-Gyarmati, din Jula, care cântă la violoncel de 3 ani şi este foarte legat de acest instrument. Csenge Cefan din Micherechi a fost acompaniată la chitară de profesorul Kepenyes Pál. Ea cântă la fluier de 3 ani. Tot la fluier a cântat şi Vivien Rocsin din Micherechi, care a interpretat melodii populare. Mara Stăvaru din Jula învaţă să cânte la pian de 4 ani, a interpretat cu maximă seriozitate câte-o piesă de la Samuil Maykapar şi Johann Sebastian Bach. La fel de 4 ani este elevul şcolii de muzică şi Vasile Cefan din Micherechi, care a început la pian după care a trecut la trompetă. A interpretat un studiu de Clodomir. Colege de clasă şi bune prietene, Zenaida Pekárik şi Ema Pătcaş, din Jula, sunt eleve la şcoala de muzică de 3 ani, acum au cântat împreună o melodie populară, iar Zenaida a cântat separat şi o piesă de Paganini. Elevul Zsolt Rocsin din Micherechi cântă la clarinet de 3 ani, câştigând mai multe premii judeţene. Publicul din Jula l-a încântat cu melodie foarte frumoasă şi sentimentală a lui Acker Bilk, cu titlul „Stranger on the shore”. Ultimii doi muzicieni sunt elevi la Liceul „N. Bălcescu” din Jula. Attila Iszály din clasa a 10-a învaţă să cânte la vioară de 7 ani, acum a interpretat două piese foarte grele, de Schubert şi Viotti. Muziciana cu cel mai serios trecut îl are tânăra de 18 ani, Victoria Borszéki din Jula, care cântă la pian deja de 12 ani. Ea ne-a încântat şi a cucerit inimile publicului cu piesa „Primavera” de Ludovico Einaudi.

Fiecare interpretare a tinerilor noştri a fost foarte aplaudat, ne-am simţit ca la un concert adevărat cu muzicieni serioşi. La final, fiecare mic artist a primit câte-o floare şi o cutie de ciocolată, la care s-a adăugat un cadou-surpriză din partea organizatorilor: datorită colaborării Uniunii Culturale cu Filarmonica de Stat din Arad, în toamna acestui an, aceşti tineri, împreună cu părinţii lor, vor putea participa la un concert al filarmonicii din Arad.

Evenimentul a fost onorat şi de prezenţa domnului consul general Florin Vasiloni, care i-a încurajat pe copii să fie perseverenţi în tot ceea ce fac, pentru că în acest fel vor avea succese atât la şcoală cât şi în domeniul muzicii. Diplomatul român i-a felicitat şi pe părinţi pentru susţinerea pe care o acordă copiilor lor.

În reportajul realizat de Anca Becan, redactor Foaia românească, vorbesc elevii: Rafael Roxin, Mara Stăvaru, Zenaida Pekárik, Zsolt Roxin şi Victoria Borszéki. Amfitrioana evenimentului a fost vicepreședintele UCRU Rita Ruja Pătcaș.

A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef, Foaia românească

Foto: Foaia românească

Un actor în devenire: Lior Itai Cazac, elev al şcolii româneşti din Bătania, în rol principal la Teatrul „Jókai” din Bichişciaba

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 16 martie 2018, 19:50 / actualizat: 16 martie 2018, 20:55

Nici zăpada, nici gerul şi nici drumurile acoperite cu gheaţă nu au stat în calea celor 80 de copii şi profesorii lor de la Şcoala generală „Lucian Magdu” din Bătania, care – după multe greutăţi organizatorice – în sfârşit, în sâmbăta din 3 martie au ajuns la Teatrul „Jókai” din Bichişciaba, la spectacolul „Micimackó”, de A.A.Milne (Ursuleţul Winnie the Pooh), în care rolul lui Christopher Robin este jucat de colegul lor din clasa a 6-a: Lior Itai Cazac, un actor în devenire, un copil care şi-a demonstrat talentul până acum la nenumărate concursuri de poveşti româneşti dar şi în cercul de teatru în limba maghiară din Bătania.

Totuşi, cum a ajuns Lior Cazac să joace rolul principal într-o piesă de teatru, pe o scenă adevărată? În primul rând, aceasta se datorează talentului său înnăscut. Dar pe lângă asta, Dumnezeu i-a mai dat ceva: profesori atenţi şi părinţi buni. Părinţii lui Lior, Iulia şi Gheorghe Cazac din Bătania îi sunt foarte recunoscători profesoarei Anca Stan, fosta dirigintă a lui Lior, care încă din clasa a 2-a i-a descoperit acestuia talentul de povestitor. „Când am ajuns eu să predau la şcoala din Bătania, Lior era adevăratul meu ajutor în relaţia cu acei copii, care nu ştiau limba română. El a fost traducătorul meu, din română în maghiară. Am văzut la el acel ceva, pe care nu-l au alţi copii, când l-am pregătit pentru participarea la concursul de poveşti româneşti din Bichişciaba, iar apoi, la anul, la un alt concurs de poveşti de la Otlaca-Pustă, unde a învăţat o poveste de Mihai Purdi. A învăţat textele foarte repede, le-a interpretat impecabil, şi l-am văzut cum reuşeşte să intre în spiritul poveştii, de parcă ar trăi pe viu tot ce spune”, ne-a mărturisit profesoara Anca Stan, care este foarte mândră dar totodată şi extrem de atentă la „cariera” micului ei elev.

„Mă simt foarte bine pe scenă. Când sunt acolo sus, în lumina reflectoarelor, eu nu mă gândesc la public sau la ce este în jurul meu, pentru că ei mă simt atunci că fac parte din poveste, că sunt într-o altă lume. Astăzi am avut totuşi un pic mai mari emoţii, pentru că am ştiut că în public stau colegii, prietenii şi profesorii mei din Bătania. I-am aşteptat foarte mult, să ajungă să vadă şi ei această piesă”, ne-a spus Lior după spectacol. Am stat de vorbă puţin cu el în vestiarul din spatele scenei, fără să-l obosim însă prea tare, pentru că în acea sâmbătă avea de jucat două spectacole, cel de la ora 10, dar şi după amiază de la ora 15.00. Printre multele întrebări, am vrut să aflăm şi ce planuri de viitor are, dacă ştie deja ce vrea să fie când va fi mare: „Da. Categoric! Actor!” De ce nu ne-a surprins acest răspuns?

Lior Cazac joacă teatru şi povesteşte în ambele limbi, şi în română, şi în maghiară. Bilingvismul şi-l datorează părinţilor săi, tată român originar din Suceava şi mamă unguroaică originară din Zalău. „Lior vorbea până la 3 ani în 3 limbi, româna, maghiara şi ivrita, deoarece noi trăiam atunci cu familia în Israel”, ne povesteşte Iulia Cazac, mama lui Lior, care este foarte mândră că a reuşit să transmită copilului lor nu doar dragostea faţă de limbi, dar şi faţă de poveşti, de lectură. Iulia Cazac este recunoscătoare şi doamnei Rimayné Roczkó Zsuzsanna, conducătoarea Cercului de teatru Gézengúzok din Bătania, care îl ajută foarte mult pe Lior în îndrăgirea artei teatrale. „Înainte de Crăciun am venit la un casting, pentru acest spectacol. A fost pentru prima dată când am participat la aşa ceva. Jocul lui Lior l-a cucerit pe regizor şi a doua zi ne-a şi sunat să ne anunţe că băiatul nostru va fi unul din cei doi copii care vor interpreta rolul lui Christopher Robin în Micimackó. Noi, părinţii lui, ne-am bucurat foarte mult că Lior a făcut faţă acestei încercări şi, după cum vedem, îi place mult pe scenă. Dar şi publicului îi place cum joacă el. Rolul nostru este să-l ajutăm, să-l susţinem în tot ceea ce vrea să facă”, îmi spun amândoi părinţii, care îşi reorganizează viaţa de familie şi profesională, ca să poată să-şi ajute copilul cât mai mult.

Regizorul piesei „Micimackó”, Tege Antal, cu siguranţă nu l-a ales pe Lior Cazac pentru că acesta ar avea ceva în comun cu copilul scriitorului englez Alan Alexander Milne, şi totuşi câte asemănări: atât Christopher Robin cât şi Lior Cazac sunt singuri la părinţi, iar în lipsa fraţilor se refugiază într-o lume a poveştilor, cu animale drăguţe, cum sunt Winnie, ursuleţul de pluş şi ceilalţi prieteni, purceluşul, măgăruşul, bufniţa, cangurul şi iepuraşul. Premiera piesei „Micimackó” a fost pe 14 februarie şi a fost jucată până pe 8 martie. Piesa va putea fi văzută şi de publicul din Jula în cursul acestei veri, dar a fost invitată la un teatru din Budapesta.

Traducerea în maghiară a poveştii „Micimackó” este una foarte reuşită şi atractivă pentru copii. Piesa jucată acum la Ciaba se bazează pe traducerea lui Karinthy Frigyes. Teatrul „Jókai” a reuşit să creeze şi un decor potrivit, colorat, atrăgător, prin care captează atenţia publicului tânăr. Cu ocazia acestui spectacol, în incinta teatrului au fost aranjate expoziţii cu ursuleţi de pluş şi borcănele de miere.

A consemnat: Eva Iova Şimon, redactor șef, Foaia românească

Foto: Foaia românească

70 de ani în paşi de dans. Sărbătoarea dansului şi muzicii populare din Micherechi

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 3 martie 2018, 19:00 / actualizat: 3 martie 2018, 20:12

Nimeni nu mai ştie de când cer micherechenii o casă de cultură mai mare. Cu siguranţă de vreo două decenii. Cei care s-au înghesuit sâmbătă, 24 februarie, în Casa de Cultură „Gh. Dulău” să vadă serata folclorică dedicată aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea primei echipe de dansuri populare din sat ştiu cu siguranţă despre ce vorbesc. Această clădire iarăşi s-a dovedit a fi mult prea mică pentru cei vreo cinci sute de oameni, dacă nu mai mulţi, care au venit să sărbătorească împreună dansul şi cântecul popular românesc din Micherechi. A fost o seară caldă, de suflet, cu multe emoţii şi multe-multe aplauze, care aproape că nu mai vroiau să se termine…

Organizatorii programului au fost membrii nou-înfiinţatei Asociaţii pentru Tradiţiile şi Cultura Românilor din Micherechi, condusă de muzicantul Ioan Kovács, fiul highiduşului Ioan „Iancu” Kovács şi nepotul highiduşului Teodor „Delea” Kovács, şi de către doi foşti dansatori, Gheorghe Berényi şi Mihai Sava. Asociaţia înfiinţată în toamna anului trecut şi-a dorit să reînvie tradiţia jocului românesc moştenit de la înaintaşi, precum au fost dansatorul Gheorghe Nistor şi muzicantul Teodor Kovács, care au dus vestea unicităţii dansului micherechean nu doar în alte părţi ale ţării, învăţându-i pe tinerii unguri să danseze mânânţâlu şi ardelenescu, dar şi în afara graniţelor Ungariei.

Serata a început cu evoluţia pe scenă a celor mai tineri dansatori din Micherechi, elevii şcolii generale, conduşi de Vasile Papp junior, care au prezentat o coregrafie a lui Gyalog László, „Când cătană m-o luat”, creată pentru concursul „Cine ce ştie?” din anul 1988, când dansatorii din Micherechi au participat pentru prima dată la concursul naţional de talente de la Budapesta. Au ocupat apoi scena, rând pe rând, dansatori din Jula, Aletea şi Cluj, printre dansuri fiind introduse şi blocuri muzicale, ca de exemplu cel prezentat în amintirea muzicantului Teodor Kovács, când Vasile Papp a interpretat cunoscuta melodie „Inimă de ce nu mori…”

Multe au fost momentele emoţionante în cursul serii, dar punctul culminant şi cel mai aşteptat a fost evoluţia echipei re-înfiinţată a dansatorilor adulţi din Micherechi, conduşi de coregraful Patyi Zoltán, cel care este alături de formaţia din Micherechi de pe vremea concursului „Cine ce ştie?” din anul 1993. S-au reunit acum într-o nouă formaţie vechii dansatori, unii dintre ei fiind deja în jur de 50 de ani. Elanul şi mândria cu care au intrat aceştia pe scenă a ridicat în picioare tot publicul din sală, care i-a urmărit nu doar cu sufletul la gură, dar şi în ropote de aplauze. Mulţi au fost impresionaţi până la lacrimi văzând printre dansatori tată şi fiu, mamă şi fiu sau fiică, cum duc mai departe cu toţii această frumoasă moştenire, care este dansul şi muzica populară românească din Micherechi. Bravo lor! Bravo tuturor celor care au pus atâta suflet în renaşterea unui lucru valoros, care îi identifică pe micherecheni!

Organizatorii nu au uitat însă nici să le mulţumească înaintaşilor şi familiilor acestora, care au contribuit mult la faptul că de şapte decenii se dansează şi se cântă în mod organizat la Micherechi. Moderatorii serii, Gheorghe Netea, fost conducător al echipei de dansuri în anii 1980–1990 (în limba maghiară) şi Corina Sebestyén, jurnalistă la „Cronica” (în limba română), alături de preşedintele asociaţiei organizatoare, Ioan Kovács, au acordat diplome şi premii unor înaintaşi cum au fost: Gheorghe Dulău, fondatorul şi conducătorul primului ansamblu folcloric, dansatorul Gheorghe Nistor, muzicanţii Teodor Kovács, Ioan Kovács şi Gavril Sabău, conducătorul şi coregraful echipei Ioan Ruja (Mitica). Premiile au fost preluate de către familiile acestora. Dintre membrii fondatori ai primei echipe a fost de faţă şi a primit diplomă Mihai Bihari, dar au mai fost onoraţi cu premii şi coregrafii Mlinár Pál şi Gyalog László, foştii conducători, Gheorghe Netea, Vasile Papp şi Patyi Zoltán.

În realizarea evenimentului, organizatorii au primit ajutor din partea Autoguvernării Româneşti a comunei Micherechi, a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, a Autoguvernării Românești a judeţului Bichiş, mulţi sponsori individuali din localitate şi din alte părţi. Printre oaspeţii seratei s-au aflat, printre alţii, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Jula, Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt al românilor în Parlament, Tiberiu Juhász, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria.

Reamintim că în amintirea aniversării celor şapte decenii de la înfiinţarea primului ansamblu folcloric din Micherechi, în vara anului 2017, Primăria comunei a inaugurat trei plăci memoriale: prima care ne aminteşte de aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea primului ansamblu folcloric din sat, iar celelalte două în amintirea celor doi „Maeştri ai artei populare”, dansatorul Gheorghe Nistor şi highiduşul Teodor Covaci.

A consemnat: Eva Iova Şimon, redactor-șef, Foaia românească

A apărut prima monografie a unei biserici ortodoxe române din Ungaria

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 ianuarie 2018, 09:00 / actualizat: 26 ianuarie 2018, 10:09

Muzeul „Jantyik Mátyás” din Bichiş şi Autoguvernarea Românească din Bichiş au organizat, în ziua de 11 decembrie 2017, lansarea volumului în limba maghiară „O mică bijuterie în inima Bichişului” (Kicsiny ékszerdoboz Békés szívében), scrisă de istoricul şi cercetătorul Petronella Szojka. Cartea prezintă istoria bisericii ortodoxe române din oraşul Bichiş, aflat la circa 20 de km de Jula. Lucrarea tinerei cercetătoare de origine maghiară, Petronella Szojka, botezată în biserica ortodoxă din Bichiş evocă trecutul comunităţii ortodoxe stabilite în acest oraş, enumeră preoţii care au slujit această turmă de credincioşi, descrie exteriorul şi interiorul bisericii, cimitirul, casa parohială şi vestigiile bisericeşti ale ortodocşilor din Bichiş, trecând în revistă şi câteva dintre sărbătorile specifice ale românilor ortodocşi.

Volumul e mai mult decât o simplă monografie care adună la un loc date istorice, deoarece autoarea are şi studii etnografice, astfel ştie să prezinte specificul sărbătorilor creştine legate în primul rând de Paşti şi de Crăciun. Mica bijuterie din inima Bichişului, adică biserica ortodoxă română este prea puţin cunoscută de locuitorii de azi ai oraşului, deoarece în acest locaş de cult, devenit paraclis episcopal al Episcopului de Jula, se slujeşte doar de câteva ori pe an, în primul rând de sărbătoarea hramului, Naşterea Maicii Domnului, şi la sărbătorile mai mari.

Cartea Petronellei Szojka, care pe lângă informaţiile istorice cuprinde şi multe fotografii vechi şi actuale, poate satisface curiozitatea tuturor celor interesaţi de a cunoaşte trecutul comunităţii ortodoxe române din Bichiş.

Volumul publicat în limba maghiară cuprinde rezumate în limbile maghiară, română şi engleză. Iată cum îşi rezumă autorul lucrarea:

„Cea mai mică biserică din centrul oraşului Bichiş se găseşte pe strada Kossuth. Biserica ortodoxă română în stil baroc are hramul Naşterea Maicii Domnului.

Comunitatea bisericească a fost înfiinţată în 1787, de către comercianţi „greci” şi români din comitatul Bichiş. Naosul bisericii a fost sfinţit în 8 septembrie 1789, de către episcopul Aradului, Pavel Avacumovici. Începând de atunci, se slujea în limba greacă, apoi peste câţiva ani numai în româneşte se celebrau liturghiile bisericeşti. Turla de 22 metri a fost construită în anul 1791, având patru clopote, fiecare fiind realizate în turnătoria lui Szlezák László din Budapesta.

Interiorul are trei părţi: loc pentru bărbaţi, loc pentru femei, şi altarul separat de iconostas. Inscripţiile greceşti ale iconostasului au fost realizate de iconograful de origine sârbească din Arad, Ştefan Tenecki şi atelierul lui, în prima jumătate a anilor 1780. În Ungaria, lucrare asemănătoare de-a lui mai poate fi văzută doar în biserica Sf. Nicolae din Szentes.

În altar se găseşte o masă de marmură roşie, care a fost dăruită în 1788 de către Dimitrios Papageorgiu, locuitor de Szarvas, dar care era originar din Kozan.

Primul preot al comunităţii bisericeşti a fost Mihai Ghiba (Giba Mihály), care a fost înmormântat lângă una dintre intrările în biserică. Piatra funerară a fost ridicată de către fiica lui, Helena Ghiba (Giba Heléna,) pe 4 decembrie 1809.”

Volumul „O mică bijuterie în inima Bichişului” (Kicsiny ékszerdoboz Békés szívében) este prima monografie a unei biserici ortodoxe române din Ungaria, singura lucrare mai consistentă fiind doar cartea regretatului părinte vicar Teodor Misaroş, „Din istoria comunităţilor bisericeşti ortodoxe române din Ungaria”, care cuprinde însă date istorice despre toate parohiile româneşti din Ungaria.

Cartea despre biserica din Bichiş poate fi cumpărată la Muzeul „Jantyik Mátyás” din Bichiş.

A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef, Foaia românească