Marți, în jurul orei 12:30, ISU Dobrogea a primit o solicitare de intervenție la fabrica de amidon din Medgidia. Potrivit primelor informații, acolo a avut loc o explozie, urmată de incendiu.
La fața locului au intervenit patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție la înălțime, o autospecială de transport personal și victime multiple, o autospecială CBRN și două ambulanțe SMURD.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 13:00, iar pompierii intervin pentru răcirea zonei. În urma recunoașterii, nu au fost identificate victime.
Patru persoane au murit şi alte patru au fost rănite în urma unei explozii care s-a produs, joi, la Uzina Mecanică Băbeni, au anunţat reprezentanţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Potrivit pompierilor vâlceni, explozia s-ar fi produs ca urmare a manevrării unei mine antipersonal.
„Se intervine cu un echipaj de Descarcerare, un SMURD, două ambulanţe de tip C, două de tip B şi un echipaj ASAS. Deflagraţia nu este urmată de incendiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.
Două persoane au fost rănite uşor în urma exploziei produse, astăzi, într-un apartament situat într-un bloc din municipiul Buzău.
„Au fost preluate două victime, o minoră de opt ani, precum şi o femeie în vârstă de 65 ani, ambele stabile, cu arsuri şi răni uşoare”, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău.
O explozie s-a produs, astăzi, într-o locuinţă aflată la etajul al patrulea al unui bloc din municipiul Buzău, 15 persoane fiind evacuate. Explozia nu a fost urmată de incendiu.
La faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă.
Update: Trei persoane au fost rănite în urma exploziei produse la Rafinăria Petromidia, două dintre ele suferind arsuri, arată bilanţul actualizat al evenimentului comunicat de IGSU.
În zonă este aşteptat să ajungă şi elicopterul SMURD.
Incendiul se manifestă la o instalaţie de transport petrolier, iar în acest moment salvatorii acţionează pentru închiderea robineţilor şi întreruperea alimentării cu combustibil.
……………………………
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, astăzi, în urma exploziei urmate de incendiu care s-a produs la Rafinăria Petromidia din Năvodari, localnicii fiind alertaţi prin mesaj RO-ALERT despre degajările mari de fum.
„Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Totodată, având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia populaţiei aflate în proximitate a fost transmis mesaj RO-ALERT”, precizează IGSU.
O explozie urmată de incendiu s-a produs la o instalaţie de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, IGSU precizând că, din informaţiile primite până la acest moment, două persoane ar fi rănite.
Pentru gestionarea incidentului, la faţa locului au fost trimise 8 autospeciale de stingere, două ambulanţe SMURD şi o unitate de terapie intensivă mobilă.
Anterior, ISU Constanţa a informat că o persoană a suferit arsuri pe aproximativ 45% din suprafaţa corpului.
Panică într-o staţie de metrou londoneză în urma unei mici explozii provocate aparent de un încărcător de telefon
Publicat de adinaiftime,
27 septembrie 2017, 09:00
O mică explozie, aparent cauzată de un încărcător de telefon mobil defect, a provocat panică marţi într-o staţie de metrou din Londra, evacuată în urma acestui incident, transmite agenţia DPA.
Poliţia şi pompierii au anunţat că pasagerii unei garnituri de metrou au fost evacuaţi în staţia Tower Hill, în estul capitalei britanice. Potrivit presei, mai multe persoane au fost rănite în îmbulzeala creată.
Însă Poliţia Transporturilor britanică a precizat ulterior că incidentul ‘nu este suspect’, menţionând că focul ‘a fost provocat probabil de supraîncălzirea unui încărcător de telefon’. La rândul lor, pompierii au precizat că nu au găsit un incendiu la faţa locului.
Pe data de 15 septembrie, un dispozitiv exploziv artizanal produs cu ajutorul compusului chimic cunoscut ca TATP a fost detonat în staţia de metrou Parsons Green din Londra. În urma atacului 30 de pasageri au suferit arsuri şi leziuni provocate de busculada de după explozie.
Poliţia britanică a anunţat vineri punerea sub acuzare a unui tânăr în vârstă de 18 ani, Ahmed Hassan, rezident în Marea Britanie şi presupus autor al acelui atac terorist. (Agerpres/ FOTO arhiva news.ro)
UPDATE ora 09:00 – Cel puțin 40 de persoane și-au pierdut viața sau au fost rănite în urma unei explozii puternice, care a zguduit miercuri dimineață cartierul diplomatic din Kabul, a indicat Ministerul de Interne afgan, citat de AFP. Reuters transmite că cel puțin nouă persoane au fost ucise și 90 rănite.
„Sunt mai mult de 40 de morți și de răniți”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Najib Danish, fără să ofere alte detalii.
Ministerul Sănătății afgan indică pentru moment că peste 60 de răniți, în majoritate civili, au fost aduși la spitale pentru a li se acorda asistența necesară.
Deflagrația a fost într-atât de puternică încât a zguduit o mare parte a capitalei afgane; suflul său a spart geamuri și a semănat panică în rândul populației.
„Mulțumesc lui Dumnezeu, personalul Ambasadei Indiei este viu și nevătămat după explozia puternică de la Kabul”, a scris într-o postare pe Twitter diplomata indiană Sushma Swaraj.
Nicio grupare nu a revendicat deocamdată atacul, dar explozia intervine la puțin timp după anunțarea „ofensivei de primăvară” a talibanilor. Gruparea jihadistă Statul Islamic a comis de asemenea mai multe atentate sângeroase în capitala afgană. (Agerpres)
O puternică explozie a zguduit miercuri dimineața cartierul diplomatic din Kabul, relatează AFP, care adaugă că o coloană de fum gros se putea vedea ridicându-se la cer, fără să se știe exact ce zonă din capitala afgană a fost afectată și dacă există victime.
Potrivit DPA, explozia s-a produs în centrul orașului, într-o zonă unde se află mai multe ministere și ambasade străine.
Agenția de presă Reuters transmite, citând surse din poliția afgană, că o mașină capcană a explodat în apropiere de ambasada Germaniei, provocând morți și răniți. (Agerpres/ FOTO libertatea.ro)
Treizeci de persoane au fost rănite joi în Spania, între care trei grav, în explozii urmate de un incendiu la un centru de reciclare a uleiului industrial în apropiere de Madrid, au informat surse din cadrul serviciului de pompieri, relatează AFP.
Printre răniți se află şi o româncă.
”Sunt 30 de răniți, dintre care trei grav și 27 cu răni ușoare”, a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor. Cele trei persoane rănite grav au ”arsuri și traumatisme”, a precizat el.
”Au avut loc explozii din motive care fac obiectul unei anchete, într-un centru de reciclare a uleiului” industrial, a adăugat sursa citată.
Un purtător de cuvânt al primăriei din Arganda del Rey a afirmat pentru AFP că incendiul a avut loc la compania Requimsa. Potrivit site-ului său, această societate ”gestionează și colectează toate tipurile de deșeuri periculoase” și ”recuperează și tratează solvenți reziduali”.
Centrul pentru operațiuni de salvare din Madrid a anunțat pe Twitter că cinci școli au fost evacuate, precum și mai multe case și alte clădiri pe o rază de 500 de metri în jurul zonei în care s-a produs explozia, la 27 de kilometri sud-est de capitala Spaniei.
”Locuitorilor li s-a cerut să nu iasă din case și să țină ferestrele închise”, a precizat purtătorul de cuvânt al primăriei, adăugând că, potrivit testelor efectuate, ‘calitatea aerului este normală’ în zonă.
Alerta a fost dată la ora 11:30 locală (09:30 GMT). În jurul orei locale 15:00, pompierii încercau încă să stingă incendiul.
O înregistrare publicată de Garda Civilă arăta o coloană de fum negru care ieșea din centrul în flăcări.
O explozie urmată de incendiu a avut loc, duminica, în jurul prânzului la parterului unui bloc de locuințe situat pe strada Nicolae Milescu din Constanța.
Pompierii din cadrul ISU Dobrogea s-au mobilizat de urgență la locul deflagrației, unde se pare că există și o puternică degajare de fum, . De asemenea, din primele informații, s-ar părea că proprietarul apartamentului unde a avut loc nenorocirea a reușit să iasă din casă la timp, fără a fi rănit. Pagubele materiale produse de suflul exploziei sunt totuși însemnate.
Medicii de la ambulanță spun că bărbatul de 56 de ani care se afla singur în casă când a avut loc explozia nu a suferit arsuri sau alte răni mai grave. Chiar și așa, cadrele medicale consideră că el a trebui văzut și de un medic de la Urgența Spitalului Județean. Bărbatul refuză însă să fie dus la spital.
Cauza probabilă a deflagrației, spun pompierii, ar fi o acumulare de gaze de la o butelie de aragaz.
O explozie la o secție de poliție din cartierul Sultanbeyli din Istanbul a provocat moartea a trei persoane și rănirea a cel puțin zece, a informat astazi, 10 august, agenția de știri Dogan, relatează Agerpres.
Un comunicat oferit de sediul central al poliției din Istanbul a confirmat că trei ofițeri de poliție și șapte civili au fost răniți în explozie, însă nu a oferit nicio informație privind bilanțul victimelor.
Autorităţile chineze au luat decizia după ce, sâmbăta trecută, la o fabrică din oraşul Kunshan a avut loc o puternică explozie, care s-a soldat cu moartea a 76 de persoane.
Guvernul provincial a subliniat că Bejingul a decis închiderea tuturor fabricilor de aluminiu şi magneziu, precum şi a altor fabrici care generează pilitură metalică în procesul de producţie.
O anchetă preliminară efectuată la fabrica din Kunshan a stabilit că în atelierul care a sărit în aer se afla o cantitate excesivă de pilitură de fier. Fabrica din Kunshan produce subansamble pentru automobile ale unor companii din Statele Unite, inclusiv pentru General Motors.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.