Târgul de nunţi a început la Expo Arad. Timp de trei zile, peste 40 de furnizori din industria organizării de evenimente din Arad, Timişoara, Cluj, Bucureşti şi Szeged îşi expun serviciile la târgul „Petreceri de Vis”, ajuns la cea de-a 18-a ediție.
Vor putea fi găsite rochii de mireasă și costume pentru miri, dar vor putea fi contractate săli de evenimente, servicii foto-video și chiar pirotehnice.
Târgul poate fi vizitat sâmbătă între orele 11:00 și 20:00, iar duminică între 11:00 și 18:00.
Peste 100 de firme de renume din România și din străinătate participă la cea mai mare expoziție de profil medical din vestul României.
Târgul internațional de Medicină Ar-Medica începe la Expo Arad şi se încheie sâmbătă. Ediția de anul acesta oferă un program științitic complex care va atrage, din estimările organizatorilor, un număr considerabil mai mare de participanți față de ediția de anul trecut.
Ar-Medica conține trei mari secțiuni: târg internațional de medicină, salon de medicină veterinară și salon beauty.
Iubitorii de vinuri şi gastronomie sunt aşteptaţi, la zilele acestea, la Arad. Aici va avea loc prima ediție a Târgului de vinuri și gastronomie „Vicii și Delicii”.
Târgul de vinuri și gastronomie reunește peste 30 de reprezentanți ai industriei vinului din întreaga țară și din stăinătate, dar și o selecție de beri artizanale, băuturi spirtoase, mezeluri, brânzeturi și dulciuri.
Vizitatorii vor participa și la o tombolă, unde premiul cel mare este un frigider de vinuri. Câștigătorul locului 2 va primi o sticlă de vin din anul în care s-a născut, oricare ar fi acesta, pentru că vor fi vinuri din anul 1900 până astăzi.
Târgul se desfășoară la Expo Arad și poate fi vizitat sâmbătă, între orele 11:00 și 21:00 și duminică între orele 11:00 și 20:00.
Program
Sâmbătă, 7 octombrie
13:00 Deschiderea oficială
14:00-15:00 Live cooking cu Adi Hădean
14:00-15:00 Workshop „Asocierea preparatelor culinare cu vinurile” cu Sergiu Nedelea (în cadrul live cooking-ului)
17:00-18:00 Workshop „Vinul nostru cel de toate zilele” cu Sergiu Nedelea
16:00 – 21:00 Live cooking cu cei mai buni chefi arădeni
19:00 Licitație caritabilă
21:00 Închidere
Duminică, 8 octombrie
13:00 Deschidere
13:00 – 20:00 Live cooking cu cei mai buni chefi arădeni
15:00-16:00 Workshop „Vinul între Retailer și HoReCa” cu Sergiu Nedelea
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.