„Produs de Cluj”, vedeta locală la „Săptămâna Verde” de la Berlin!
Publicat de Andra Radu, 20 ianuarie 2020, 13:53
Clujul va fi reprezentat, până pe 26 ianuarie, la Expoziția Internațională Săptămâna Verde de la Berlin.
„Produs de Cluj” va fi vedeta locală din cadrul prestigiosului târg internațional de profil, pentru al 5-lea an consecutiv.
Prezența la cea mai mare expoziție mondială din domeniul agriculturii și industriei alimentare este benefică, atât pentru a promova județul Cluj și potențialul său, cât și pentru a contribui la extinderea contactelor cu producătorii din alte zone.
La târgul de la Berlin sunt așteptați aproximativ 1.700 de expozanți din 70 de țări. Aceștia vor prezenta delicii culinare, de la fructe și legume până la specialități alimentare elaborate, precum și noile tendințe din domeniul agriculturii și industriei alimentare bazate pe ecologie.