Ascultă Radio România Regional Live

expozitie

Expoziție-manifest pentru salvarea Palatului Reginei Maria din Mamaia

Foto: Sursa foto: www.radioconstanta.ro

Publicat de Andra Radu, 22 iulie 2019, 12:02

Constănțenii sunt dispuși să strângă bani pentru refacerea Palatului Reginei Maria din Mamaia, însă așteaptă și implicarea Ministerului Culturii.

Aceasta este una dintre concluziile expoziției-document, prin care jurnaliștii de la publicația Info Sud-Est au tras un semnal de alarmă în privința degradării continue a Palatului Regal din Mamaia.

Palatul Reginei Maria din Mamaia a ajuns o ruină, fiind în opoziție cu castelul de la Balcik realizat în același stil, tot la ideea Reginei Maria. De altfel, bulgarii câștigă un milion și jumătate de euro din vizitarea Castelului de la Balcik.

”În vreme ce vecinii bulgari câștigă 1,5 milioane de euro din vizitarea Castelului de la Balcik, noi nu am reușit să-l transformăm pe al nostru în punct de interes național. Ba mai mult, interesele imobiliare de după 1990 au făcut ca această bijuterie arhitectonică să fie vândută la preț de apartament”, a declarat jurnalistul Andrei Leonte.

Istoricul Florin Anghel de la Universitatea Ovidius din Constanța a atras atenția că nepăsarea autorităților ar putea avea efecte iremediabile.

„E o rană a orașului Constanța, nu de un an sau doi, de 30 de ani aș putea spune. Situația s-a agravat, însă, în ultimii ani, rolul acestei expoziții tocmai acesta este, de a atrage atenția asupra degradării continue și este în același timp și un semnal de alarmă. Dacă nu se va întâmpla ceva în următorii ani, vom rămâne cu fotografiile, probabil“, a declarat istoricul Florin Anghel de la Universitatea Ovidius din Constanța.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

20 iunie – Ziua Mondială a Refugiatului

20 iunie – Ziua Mondială a Refugiatului

Publicat de Andra Radu, 20 iunie 2019, 15:36

Ziua Mondială a Refugiatului (World Refugee Day) este marcată în fiecare an la 20 iunie, fiind stabilită prin Rezoluţia 55/76 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite, din 4 decembrie 2000.

Tema din 2019, prin care este marcată această zi, este ”#StepWithRefugees – Take A Step on World Refugee Day’‘, îndemnându-ne ”să facem un pas” în semn de solidaritate faţă de refugiaţi.

Să facem un pas #AlăturideRefugiaţi înseamnă să mergem pe jos sau pe bicicletă, să alergăm, să înotăm sau chiar să dansăm, în semn de solidaritate faţă de aceştia, un pas înainte spre ţelul de a construi comunităţi primitoare care încurajează refugiaţi talentaţi să creeze şi să contribuie la o nouă societate.

Obiectivul principal al UNHCR (Oficiul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi) este de a proteja drepturile şi bunăstarea refugiaţilor.

România este stat parte la toate instrumentele juridice internaţionale care guvernează activitatea UNHCR, respectiv Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor din 1951 şi Protocolul adiţional din 1967, Convenţia privind statutul apatrizilor din 1954 şi Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie din 1961.

Guvernul României găzduieşte în perioada 18-21 iunie 2019, la Palatul Victoria, expoziţia fotografică „What if”, creaţia artistului român Horia Manolache, pentru marcarea Zilei Mondiale a Refugiatului.

”Tema migraţiei şi problematica refugiaţilor constituie priorităţi ale Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Pe parcursul mandatului Preşedinţiei rotative, ţara noastră a reuşit avansarea discuţiilor în acest domeniu şi obţinerea acordului politic cu Parlamentul European cu privire la revizuirea cadrului juridic pentru funcţionarea reţelei europene a ofiţerilor de legătură în materie de migraţie. Acest demers vizează combaterea contrabandei cu migranţi şi îmbunătăţirea coordonării statelor membre UE cu state terţe. Totodată, Guvernul se preocupă de integrarea şi protecţia migranţilor şi refugiaţilor aflaţi pe teritoriul ţării noastre prin implementarea unor mecanisme eficiente în vederea creşterii colaborării inter-instituţionale în domeniul imigraţiei şi integrării atât la nivel central, cât mai ales la nivel local”, se arată în comunicatul de presă al Guvernului.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Greek Food Show: Mâncarea grecească merge la Bucureşti

Publicat de Camelia Teodosiu, 16 noiembrie 2018, 13:26

Greek Food Show, o importantă expoziţie de mâncare grecească, va fi organizat la Bucureşti, România, în perioada 18-20 ianuarie 2019.

Expoziţia este organizată de Economotechniki şi de Northevents, sub egida şi cu sprijinul Ministerului Economiei şi al Dezvoltării din Grecia, al Ambasadei Greciei la Bucureşti şi al Camerei de Comerţ Eleno-Române.

Colaborarea celor două companii, dintre cele mai experimentate în organizarea de târguri şi expoziţii şi în promovarea vânzărilor în străinătate, precum şi sprijinul acordat de instituţiile statului consolidează continuarea inţiativelor importante pe care Grecia le întreprinde pentru dezvoltarea vânzărilor în ţara vecină, initiative care în ultimii ani au adus rezultate semnificative.

Exporturile Greciei în România au crescut în 2017 cu 14% în raport cu 2016 şi s-au situat la peste 870 de milioane de euro.

Necesităţile pieţei româneşti sunt mari, în special în privinţa alimentelor, dat fiind că ţara importă circa 60% din consumul de alimente.

România reprezintă cea mai atractivă piaţă din Europa Centrală şi de Sud-Est pentru produsele alimentare greceşti graţie apropierii geografice de Grecia şi a dimensiunilor pieţei acesteia.

Grecia exportă multe produse alimentare în România, cum ar fi citrice, ulei de măsline, măsline, fructe şi legume conservate, biscuiţi, sucuri, produse din peşte, produse lactate etc.

În mod special, cu privire la fructe şi legume, România reprezintă prima piaţă pentru produsele greceşti, cu un consum de 186.000 de tone pe an.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

CONSTANȚA: Expoziția ,,Structuri” la Galeria de Artă Virgil Coman

Publicat de adinaiftime, 10 decembrie 2017, 08:00

Luni, 11 decembrie 2017, ora 14, la Galeria de Artă Virgil Coman se va desfășura expoziția “Structuri”, eveniment ce face parte din Campania “Born to be Wild Art”, lansată în luna septembrie, 2017 în cadrul Colegiului Național de Arte “Regina Maria” Constanța și organizată de Asociația Culturală Wild Art.

Expoziția “Structuri” înglobează 70 de lucrari ale elevilor Colegiului Național de Arte “Regina Maria” Constanța și ale invitatei Croitoru Bianca Ioana, Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân, Babadag.

Elevii Colegiului Național de Arte “Regina Maria” Constanța participanți la expoziția “Structuri” sunt Vizireanu Ramona, Munteanu Oana, Hairi Denise, Cușu Tina, Crângașu Andra, Munteanu Ana, Moise Alexandra, Niculaie Raluca, Dogaru Mihaela, Stănescu Andreea, Dumitru Denisa, Micu Alexandra, coordonați de profesor Apostolache Anca, Caravețeanu Ioana, Petrescu Bianca, coordonați de profesor Botezatu Eugenia, Ali Emel, Bejan Cristina, Armeanu Rosin Eduard, Ali Hakan, Tibrea Emanuela, Bălan Alin, Ilinca Șerban, Daria Vasiliu, Roman Andrei, Manole Mihai, Ignat Cătalina, coordonați de profesor Apostolache Georgian, Luca Alexandru, Riad Noura, Manura Alexandra, Neacșu Raluca Andreea, Olariu Oana, Boboc Angela, Barbu Diana, coordonati de profesor Irina Filip, Căileanu Diana, Inoveanu Soran, Marinescu Briana, Costenco Iulia, Savu Sabina, Nicoară Ioana, Tudose Crina, coordonati de profesor Dimcea Mrela, Bîrsan Cristiana, Miu Irina Anastasia, Mahuna Mara, Abduraman Ghilben, coordonati de profesor Cojocaru Victoria.

Tinerii artiști expozanți atrag atenția în lucrările lor nu numai asupra valorii estetice a artei, ci și a importanței ei pentru viața omului și calitatea vieții umane. Lucrările dispun de o varietate compozițională ce face ca fiecare imagine să creeze un impact diferit.

Unele lucrări prezintă vederi înguste ce provoacă obiectele să apară dramatice creând astfel un efect psihologic îndrazneț, puternic, în timp ce altele prezintă vederi largi ce permit componentelor integrate să devină parte a unei scene mari, care se întinde departe înaintea privitorului, lăsând o impresie plăcută și relaxantă.

Expozitța “Structuri” va fi vernisată de reprezentanții Asociației Culturale Wild Art, Dr. Laura Stroe, Prof. Univ. Dr. Marian Cojoc, Ing. Dan Ferariu și invitații Mitrică Doinița, Director Colegiul Național de Arte “Regina Maria” Constanța, Eftimi Sorina, Director Adjunct Colegiul Național de Arte “Regina Maria” Constanța si Paula Iordan, Inspector Școlar Județean pentru istorie.

Evenimentul “Structuri” este susținut de Constanța Culturală.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Expoziție „veninoasă” în Poiana Brașov

Expoziție „veninoasă” în Poiana Brașov

Publicat de adinaiftime, 4 noiembrie 2017, 18:00

Muzeul Grigore Antipa din București aduce o expoziție inedită la Centrul de agrement din stațiunea brașoveană.

”Venin – frumuseți de neatins” este titlul expoziţiei pe care Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” o deschide începând de astăzi și până pe 31 martie 2018, la Centrul de Agrement și Divertisment din Poiana Brașov.

„Vă provocăm să lăsați prejudecățile și teama de animalele veninoase la poarta Centrului de Agrement și Divertisment din Poiana Brașov și să descoperiți frumusețea unică a exponatelor noastre vii. Nu sunt specii pe care ai dori să le întâlnești în mediul natural, dar le poți admira în siguranța expoziției noastre, deoarece aceste vietăți extrem de interesante provin din locuri exotice și greu accesibile nouă. Vă invităm să profitați de această oportunitate și să aflați de ce aceste frumuseți nu pot fi atinse, ci doar privite în expoziția „Venin – frumuseți de neatins”, sună invitația reprezentanților Muzeului Grigore Antipa.

Alături de animale vii, precum arahnide, insecte, amfibieni și șerpi, vizitatorii vor putea admira și adevărate comori din colecțiile Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București. Vizitatorii vor admira unele dintre cele mai veninoase specii și vor afla de ce veninul reprezintă doar un instrument de supraviețuire.

Expoziția „Venin – frumuseți de neatins”, organizată de Muzeul Grigore Antipa, poate fi văzută zilnic, de marți și până duminică, între orele 12.00 și 22.00, la Centrul de Agrement și Divertisment din Poiana Brașov, până pe 31 martie 2018.”

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Suceava: Spadă originală a lui Ştefan cel Mare expusă, în premieră, la Muzeul Bucovinei

Publicat de adinaiftime, 15 august 2017, 09:00

Una dintre spadele voievodului Ştefan cel Mare, identică cu cea expusă la Muzeul Topkapî din Istanbul, va putea fi văzută, pentru prima dată, într-o expoziţie ce va fi vernisată, luni, la Muzeul de Istorie al Bucovinei din Suceava, a declarat, pentru AGERPRES, directorul instituţiei, Emil Ursu.

El a precizat că vor fi expuse peste 250 de piese, documente şi obiecte religioase provenite de la muzee din ţară şi din Republica Moldova.

”Expoziţia ‘Ştefan cel Mare – din istorie în veşnicie’ se doreşte a fi cea mai importantă acţiune de acest fel, cel puţin după 1990. Este vorba, pe de o parte, de numărul mare de piese care participă la această expoziţie. Din România, o parte importantă a pieselor vor veni de la Muzeul Naţional de Istorie al României, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul Naţional al Literaturii Române, dar şi de la muzeele judeţene din Neamţ, Botoşani, Vaslui, Iaşi şi Bacău”, a afirmat Ursu.

Potrivit acestuia, majoritatea exponatelor sunt ”foarte valoroase”, exemplificând cu un steag liturgic de epocă Ştefan cel Mare, o serie de tetraevangheliare lucrate manual donate de voievod unor aşezăminte religioase, dar şi un fragment din racla originală a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, din lemn pictat, reprezentând o scenă din viaţa acestuia.

Emil Ursu a spus că ‘vedeta’ expoziţiei este o spadă a lui Ştefan cel Mare, ”sora geamănă” a celei din Turcia, adusă de la Muzeul Judeţean din Vaslui, unde a fost ţinută în depozit.

”Spada este practic sora geamănă a celei cunoscute de români de la Muzeul din Topkapî. Spada a fost descoperită la sfârşitul anilor ’70 într-o locuinţă din curtea domnească din Vaslui. (…) Ca atare, această spadă reprezintă o noutate absolută şi o surpriză foarte plăcută, deoarece din acest moment putem vorbi că în România există o spadă a marelui voievod, cunoscută şi datată cert”, a arătat Ursu. El a adăugat că această descoperire arheologică a fost făcută publică în 1980, fără a se prezenta o fotografie.

Ursu a subliniat că exponatele sunt originale, cu excepţia a două copii ce reprezintă o cădelniţă şi tetraevangheliarul de la Humor ale căror originale se află la Mănăstirea Putna.

Expoziţia de la Suceava a fost organizată în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, iar Muzeul Bucovinei a finanţat asigurarea pieselor de la toate celelalte muzee participante cu excepţia celor din Capitală.

Emil Ursu a precizat că Muzeul Bucovinei a plătit prima de asigurare pentru aproximativ 150 dintre piesele expuse. Acestea au fost asigurate pentru aproximativ 90 de milioane de euro.

Evenimentul de la Suceava este dedicat împlinirii a 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a marelui voievod, organizatorii considerând ”necesară readucerea în prim-plan atât a personalităţii lui Ştefan cel Mare, care constituie şi astăzi un model, cât şi a Sucevei medievale, la vremea respectivă principala reşedinţă domnească, centru politic, militar şi religios al Moldovei”.

Expoziţia va putea fi vizitată la Suceava până în februarie 2018, după care aceasta va fi itinerantă, urmând ca la 1 decembrie 2018 să fie prezentată la Alba Iulia.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Expoziție inedită la Muzeul Civilizației Urbane din Brașov

Publicat de adinaiftime, 30 iunie 2017, 21:00

Vizitatorii sunt invitați la o expoziţie cu păsări din aria protejată.
La 30 de kilometri de Braşov, în aria protejată Natura 2000 Dumbrăviţa – Rotbav – Măgura Codlei trăiesc câteva exemplare de păsări sălbatice care nu pot fi văzute în alte colţuri de ţară. Brașovenii și turiștii sunt invitați să regăsească aceste adevărate minunății ale naturi într-o expoziție de fotografie și chiar de exeplare de păsări sălbatice împăiate.
Prin expoziția deschisă la Muzeul Civilizaţiei Urbane a Braşovului, situat în Piața Sfatului nr. 15, organizatorii doresc să promoveze patrimoniul natural ce trebuie protejat.
Expoziția își propune să atragă atenția asupra importanței conservării faunei și a habitatelor naturale, ca parte a patrimoniului local, prezentând publicului diversitatea speciilor de păsări sălbatice întâlnite la numai 30 km de Brașov, în aria protejată Natura 2000 dar și alte părți ale Țării Bârsei.
Fotografiile au fost realizate de fotograful și ornitologul amator Bogdan Ciungara.
Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului propune, cu această ocazie, și o incursiune în istoria ornitologiei la Braşov, din sec. al XIX-lea până în prezent, cu prezentarea unor personalități notabile.
Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii august.

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
Știri sâmbătă, 25 mai 2024, 10:35

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”

În data de 24 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, s-a întrunit Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință...

Academia Oamenilor de Știință din România – o nouă epocă de dezvoltare, un nou angajament pentru știință și pentru „România Cunoașterii”
FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Știri marți, 10 octombrie 2023, 10:44

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!

  Bun găsit tuturor iubitorilor de cultură! Astăzi, în mod excepțional, vă invit la o lansare de carte de poezie, semnată de o prietenă...

FERESTRE SPRE LUMINĂ – Lansare volum de poezii – ADELINA CONSTANTIN!
Ziua Satului Românesc
Știri vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc
Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Știri joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Știri joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Știri miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Știri miercuri, 14 iunie 2023, 15:10

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani

Sub 2% din populația României donează sânge. Necesarul de sânge din România este insuficient acoperit. Sângele uman nu poate fi înlocuit cu...

„Donează sânge, salvează o viață!” – Campania Patriarhiei Române a împlinit 10 ani
Știri joi, 28 aprilie 2022, 10:50

Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente!

ANM a emis joi dimineaţa o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru cinci judeţe din Moldova şi o atenţionare Cod galben pentru 25 de...

Cod galben și Cod portocaliu de ploi abundente!

Peste 120 de pisici din Europa vor putea fi admirate week-end-ul acesta la Castelul Bran

Publicat de adinaiftime, 28 iunie 2017, 19:00

Este vorba de un eveniment care se află la ediţia a III-a, în care publicul doritor poate admira feline din diverse rase.
Expoziţia va beneficia şi de un arbitraj internaţional de elită, pe lângă arbitrajul tradiţional. De asemenea, va fi prezentată o gamă variată de mâncare şi accesorii pentru pisici.
Evenimentul se desfăşoară sub patronajul lui Dominic de Habsburg, Arhiduce de Austria, iar intrarea este liberă.

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
Inedit vineri, 27 septembrie 2019, 09:00

Primul impuls, atunci când ne gândim la prosperitate, este să considerăm că vorbim despre partea financiară. Este un punct de vedere, însă nu...

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
Inedit marți, 24 septembrie 2019, 13:06

De cele mai multe ori, atunci când plouă afară, această stare se transfere și în sufletul nostru. Privim picăturile mari de ploaie care se...

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Inedit miercuri, 18 septembrie 2019, 12:28

Mâinile noastre muncesc în rând cu noi, fiind instrumentul nostru principal de muncă în multe activități. Pielea acestora este aproape la fel...

Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit marți, 17 septembrie 2019, 11:40

Yoga reduce anxietatea și depresia!

Depresia este o tulburare a dispoziției care provoacă un sentiment persistent de tristețe și pierderea interesului față de activitățile care...

Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit joi, 12 septembrie 2019, 11:51

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!

„Telefonul Amintirilor” a ajuns la Brașov, la Muzeul „Casa Mureșenilor” și la Casa Memorială „Ștefan Baciu”....

Inedit miercuri, 21 august 2019, 16:25

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!

Lectori din România, Grecia, SUA, Suedia, Polonia şi Norvegia vor fi prezenţi la ediţia aniversară a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale...

Inedit vineri, 16 august 2019, 10:27

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!

Unele alimente ar fi mai indicat să nu fie consumate niciodată pe stomacul gol, întrucât consumul lor poate declanşa probleme digestive. Iată 5...

Inedit miercuri, 3 iulie 2019, 14:03

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Ed Sheeran concertează, pentru prima dată în România, în această seară, la Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul ”European Tour...

Timbre „de aur” la Bistriţa

Timbre „de aur” la Bistriţa

Publicat de Mihaela Costache, 10 mai 2017, 15:00

Societatea Filatelică „Bistrițeana” a marcat împlinirea a 140 de ani de la declararea independenței de stat a României prin organizarea expoziției filatelice naționale „Virtus Romana Rediviva”, ajunsă la ediția a X-a, cu exponate distribuite în două locații din Bistrița și la Năsăud.

Cea mai mare parte a valorilor filatelice sunt expuse la Arhivele Statului din Bistrița. Majoritatea colecțiilor filatelice expuse sunt cu tematică militară.

La parcurgerea acestei expoziții veți vedea două exponate de o valoare deosebită, votate cu aur anul acesta: un exponat de cartofilie, al unui coleg de-al nostru din Bacău și încă unul, de open, cu piese, să le spunem așa, combinate – timbre, cărți poștale, medalii. (Ion Stancu)

La vernisajul expoziției de la Arhivele Naționale din Bistrița au asistat și câțiva elevi, unii dintre ei pasionați de filatelie:

Sunt lucruri pe care nu le vezi în fiecare zi. De exemplu, acest exponat este o maximă, adică pe plicul poștal există o ștampilă, un timbru și cartea poștală în sine, care au aceeași temă, în cazul nostru cu Mănăstirea Putna, cu Ștefan cel Mare. Pasiunea pentru filatelie mă ajută în cultura generală și poate ajuta pe oricine. (Cristian, elev)

expozitie filatelica2

Expoziția filatelică „Virtus Romana Rediviva” poate fi vizitată la Bistrița și Năsăud până pe 14 mai.

Florin Săsărman – Radio Cluj

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
Inedit vineri, 27 septembrie 2019, 09:00

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!

Primul impuls, atunci când ne gândim la prosperitate, este să considerăm că vorbim despre partea financiară. Este un punct de vedere, însă nu...

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
Inedit marți, 24 septembrie 2019, 13:06

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!

De cele mai multe ori, atunci când plouă afară, această stare se transfere și în sufletul nostru. Privim picăturile mari de ploaie care se...

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Inedit miercuri, 18 septembrie 2019, 12:28

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!

Mâinile noastre muncesc în rând cu noi, fiind instrumentul nostru principal de muncă în multe activități. Pielea acestora este aproape la fel...

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit marți, 17 septembrie 2019, 11:40

Yoga reduce anxietatea și depresia!

Depresia este o tulburare a dispoziției care provoacă un sentiment persistent de tristețe și pierderea interesului față de activitățile care...

Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit joi, 12 septembrie 2019, 11:51

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!

„Telefonul Amintirilor” a ajuns la Brașov, la Muzeul „Casa Mureșenilor” și la Casa Memorială „Ștefan Baciu”....

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!
Inedit miercuri, 21 august 2019, 16:25

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!

Lectori din România, Grecia, SUA, Suedia, Polonia şi Norvegia vor fi prezenţi la ediţia aniversară a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale...

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!
Inedit vineri, 16 august 2019, 10:27

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!

Unele alimente ar fi mai indicat să nu fie consumate niciodată pe stomacul gol, întrucât consumul lor poate declanşa probleme digestive. Iată 5...

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!
Inedit miercuri, 3 iulie 2019, 14:03

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Ed Sheeran concertează, pentru prima dată în România, în această seară, la Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul ”European Tour...

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Deșeurile, personaje de poveste la Mare Nostrum

Publicat de Mihaela Costache, 23 octombrie 2015, 09:15

O expoziție inedită a fost inaugurată ieri, de ONG Mare Nostrum, în parcul din fața Teatrului „Oleg Danovski”.
Cei mai impresionați au fost copiii, care s-au oprit să o privească, în drumul lor de la școală spre casă, dar și elevii de la Liceul Traian, care au venit împreună cu profesoara lor de biologie, Maria Sorescu.
Expoziția „Deșeurile de la A la Z” cuprinde o trecere în revistă atuturor tipurilor de deșeuri reciclabile. Totul este prezentat sub forma unei povești, în care PET-ul, Sticla,Hârtia și Doza de aluminiu sunt personajele principale.
Povestea începe cu Domnul Coș, containerul, în care toate aceste deșeuri își doresc să ajungă. Este curios faptul că încă din secolul XIX, când au fost introduse primele pubele pentru gunoi, s-au făcut primii pași către colectarea selectivă. Un motiv în plus ca noi, oamenii secolului XXI, să fim mai motivați pentru a face acest lucru, mai ales că știm că Planeta noastră se confruntă cu probleme din ce în ce mai mari din cauza poluării.
Fiecărui tip de deșeu îi sunt rezervate câte patru panouri care fac cunoscute publicului larg principalele lor caracteristici, amenințările pe care le pot prezenta pentru mediul înconjurător dacă sunt aruncate la întâmplare, dar mai ales impactul benefic pe care îl pot avea colectarea selectivă și reciclarea lor.
Spre exemplu, PET-ul este deja omniprezent în viața noastră, însă puțini știu că locul său este în containerul galben. Aruncat la întâmplare, el poate dăuna mediului înconjurător timp de aproape cinci secole, în vreme ce, colectat separat și reciclat, poate duce la economisirea de energie. Este nevoie de numai 10 PET-uri reciclate pentru a produce energia necesară fabricării unui tricou sau a unui metru pătrat de covor.
Sticlei, pe de altă parte, îi ia 1 milion de ani ca să dispară din mediul înconjurător. Însă prin reciclarea unui simplu borcan de sticlă se economisește energie suficientă pentru alimentarea unui becde 100W, timp de 4 ore.
În schimb, problema pe care o pune reciclarea hârtiei este strâns legată defabricarea ei. Este nevoie de un copac în vârstă de 15 ani pentru producerea a 700 de pungi de hârtie, iar cu fiecare tonă de hârtie reciclată se salvează 17 copaci, peste 30.000 litri de apă și suficientă energie pentru a alimenta o locuință timp de 6 luni.
În ceea ce privește Doza de aluminiu, trebuie știut că aceasta este 100% reciclabilă, ea putând ajunge înapoi în raft în aproximativ 2 luni.
Expoziția „Deșeurile de la A la Z” își propune să demonstreze că toate acestea pot fi posibile cu minimum de efort din partea noastră. Tot ce trebuie să facem este să identificăm cele trei tipuri de containere –albastru (hârtie), galben (plastic și metal) și verde (sticlă) – iar ceea ce inițial poate părea uimitor și de necrezut va deveni realitate.
Această expoziție propune transformarea mediului înconjurător, făcând mici schimbări în viața noastră.
Expoziția Deșeurile de la A la Z face parte din proiectul „Educație pentru Marea Neagră”.Costurile sale totale se ridică la 70.875,33 euro, din care valoarea finanțării nerambursabile este de63.787,98 euro. Proiectul este finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Sorin Adam, pictorul solarității, expune la Constanța

Publicat de Mihaela Costache, 1 octombrie 2015, 16:00

Astăzi, 01 octombrie la ora 18:00, la Muzeul de Artă Constanța va avea loc vernisajul expoziției de pictură a artistului Sorin Adam.
Evenimentul este organizat de Institutul Yunus Emre, Centrul Cultural Turc Constanța, Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța și Muzeul de Artă Constanța.

Artistul născut în 1968, la 22 august, în Ploiești, absolvent al liceului ”1 Mai” Ploiești, urmează cursurile Academiei de Arte „Luceafărul” Secția Pictură la clasa prof. Teodor Moraru.

În 1996 devine licențiat la Academia de Arte București, apoi între anii 1998 și 2002 lucrează ca preparator universitar la Academia de Artă „Luceafarul” din București.

În 1997 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și începe cu o serie bogată de expoziții personale la Galeriile de Artă ale Municipiului București,între anii 1993 și 1996.

Continuă cu expozițiile personale și în străinătate, în 1997, la Florența și în 1998 la Corropoli Abruzzo în Italia. În anul 2007 expune la Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” din Istanbul la Galeria Isik.

Tot în 1997, și la Muzeul de Artă din Constanța.

Pictorul Sorin Adam participă și la expoziții de grup. În 1990 la RHO la Milano, 14 Settimana Internazionale della Arte, Milano și în același an, la Salonul de Grafică, RHO,Milano, Italia.

Sorin Adam în apariţiile pe simeze din ultimii ani şi-a purtat vizitatorii din Balcic la Istanbul şi în Egipt, din Israel în Grecia şi din Maroc în Bretania.

Predominant în arta sa picturală este peisajul, în care culoarea definește spațiul geografic, redând cu fidelitate atmosfera fiecărui loc în parte.

Solaritatea este și ea un element, care îi caracterizează lucrările de artă.

sorin-adam-afiS

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

FOTO / ‘Roadele Toamnei’ la Muzeul Satului Bănățean: Ofertă bogată, prețuri comparabile cu cele din piețe

Publicat de Mihaela Costache, 26 septembrie 2015, 11:30

O nouă ediție a expoziției cu vânzare ‘Roadele Toamnei’ s-a deschis la Muzeului Satului Bănățean de la Pădurea Verde din Timișoara. Pe lângă legume și fructe, și-au găsit locul și producătorii tradiționali de mezeluri și brânzeturi. Nu lipsește nici pita tradițională bănățeană sau mierea de albine.

Directorul Muzeului Satului Bănățean din Timișoara, Dan Radosav, spune că oferta este mult peste așteptări, însă prețurile nu sunt cu mult mai reduse decât în piețe.

Mi-ar plăcea prețurile să fie consistent mai mici decât cele din piață. Nu este așa, nu are niciun sens să nu spunem lucrurilor pe nume. Nu este așa din motive care nu țin de noi. Noi ne-am dori acest lucru însă nu putem impune producătorilor, celor care vin ș ivând, anumite prețuri pentru că trăim într-un stat democratic și trebuie să respectăm tot ceea ce presupune democrația.

Pe durata a expozitiei  vor avea loc spectacole de muzica populare sustinute de artistii Centrului de Cultura si Arta al Judetului Timis . Expozitia este sambata si duminica intre orele 10:00  si 20:00 iar intrarea este libera.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Expozitia „Patrimoniul, istoria in miscare” , la Muzeul Național de Artă

Publicat de Mihaela Costache, 15 septembrie 2015, 14:00

Pentru a marca Zilele europene ale patrimoniului 2015 (19-20 septembrie), Ambasada Franței și Institutul Francez din România, în parteneriat cu Association Nationale des Villes et Pays d’Art et d’Histoire et des villes à secteurs sauvegardés et protégés Franța și cu Muzeul Național de Artă al României, prezintă expoziția Patrimoniul, istoria în mișcare.

Expoziția va fi prezentată pe gardul de incintă al Muzeului Național de Artă al României în perioada 18 septembrie – 18 octombrie 2015.

patrimoniul, istoria in miscarePeisajele naturale și urbane, parcurile, străzile, piețele, fațadele, monumentele, operele de artă, tradițiile sunt elemente constitutive ale noțiunii de patrimoniu, o noțiune care devine tot mai cuprinzătoare.

Cele 30 de imagini din expoziția Patrimoniul, istoria în mișcare arată că patrimoniul, istoric, natural sau arhitectural, este mai ales un loc de viață cotidiană, într-o continuă dinamică a strategiilor pentru dezvoltare durabilă, constând în prezervare, respect, restaurare, dar în același timp și transformare și evoluție.

Expoziția a fost prezentată de Senatul francez la Paris, pe gardul de incintă/Jardins du Luxembourg, între 13 septembrie 2013 și 12 ianuarie 2014, apoi a fost itinerată în mai multe orașe din Franța, dar și la Varșovia în acestă primăvară.

Association Nationale des Villes et Pays d’Art et d’Histoire et des Villes à Secteurs Sauvegardés et Protégés ANVPAH & VSSP (Asociația Națională a Orașelor și Regiunilor de Artă și Istorie și a Orașelor Protejate) regrupează aproape 200 de colectivități locale, angajate într-un demers de valorificare a patrimoniului.

„30 de orașe și teritorii franceze vă invită să le descoperiți peisajele, monumentele, piețele și spațiile de locuit. Patrimoniul, permanent recucerit, este parte intrinsecă din structura orașelor și a zonelor de locuire și conviețuire de mâine.

Cu această expoziție, dorim să le mulțumim tuturor actorilor care, în fiecare zi, aduc patrimoniul la viață, îl fac cunoscut, îl restaurează și îl reînnoiesc.” (Martin MALVY, Președinte al Regiunii Midi-Pyrénées Franța)

Cu ocazia Zilelor europene ale patrimoniului 2015, Muzeul Național de Artă al României va organiza în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2015, la orele 16.30 și duminică, 20 septembrie 2015, la orele 11.30, vizite ghidate în limba franceză în spațiile istorice din corpul central al fostului Palat Regal. Vizitele ghidate în limba română în aceste spații se vor desfășura după programul obișnuit (sâmbătă, orele 11.30 și 14.00 și duminică, orele 14.00 și 16.30).

Totodată, Ambasada și Reşedinţa Franţei de la Bucureşti îşi vor deschide porţile pentru publicul larg, sâmbătă, 19 septembrie, și duminică, 20 septembrie, în cadrul unor vizite ghidate cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului 2015, centrate pe tema „Patrimoniul secolului XXI, o poveste despre viitor”. Participare gratuită doar pe bază de înscrieri până pe 17 septembrie, în limita locurilor disponibile.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Falsuri monetare la Palatul Suţu!

Falsuri monetare la Palatul Suţu!

Publicat de Mihaela Costache, 5 august 2015, 07:10

Expoziţia „Falsuri Monetare. O scurtă istorie a falsificării monedei” se defăşoară în perioada 12 august 2014 – 29 mai 2016 la Palatul Suţu.
Palatul SutuExpunerea prilejuieşte o întâlnire a publicului bucureştean şi nu numai, cu un patrimoniu valoros provenit din colecţia „Maria şi dr. George Severeanu”, colecţia Numismatică a Muzeului Municipiului Bucureşti precum şi din colecţia Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. Prin combinarea materialelor ilustrative şi a pieselor din colecţiile amintite, expoziţia îşi propune să sugereze o scurtă istorie a falsificării emisiunilor monetare, începând din antichitate şi ajungând în anul 1947.

Vernisajul va avea loc pe data de 12 august 2015, la ora 19:00.

În decursul istoriei, fenomenul falsificării emisiunilor monetare are o pondere variabilă în structura circulaţiei monetare, în funcție de epocă, în cadrul fiecărui stat, regiune sau oraş. Falsurile monetare se disting în principal de emisiunile oficiale, stilistic şi prin diferenţe ponderale sau de titlu.

Cu problema falsurilor monetare s-a confruntat întreaga societate indiferent de perioada istorică, pe de o parte din cauza unei manipulări a valorii, chiar de către autorităţi în scopul obţinerii unor importante surse de venit prin scăderea titlului metalului preţios sau a greutăţii, fie din cauza unor ateliere clandestine. Expoziţia este organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” şi este deschisă la Palatul Suţu (b-dul. I.C. Brătianu, nr. 2, sector 3), în perioada 12 august 2014 – 29 mai 2016.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Evadează din rutina zilnică!

Evadează din rutina zilnică!

Publicat de Mihaela Costache, 24 iulie 2015, 14:20

Cum îţi poţi petrece timpul liber în Bucureşti…

Grădina Botanică găzduieşte cea de-a II-a ediţie a Marelui Picnic ShortsUP în zilele de 24 şi 25 iulie. Publicul va putea explora Grădina Botanică într-o serie de tururi ghidate desfăşurate între orele 18 şi 21:30. Nu vor lipsi jocurile de iarbă verde și gustările de picnic adunate într-un food-court cu opţiuni diverse. Dorinţa de evadare şi călătorie, adânc înrădăcinate în ADN-ul omului modern, se vor regăsi sub formă de comedie, ficţiune, filmanimaţie şi romance în selecţia de scurt-metraje proiectate după ora 21.30’. Printre acestea se numără şi filmul canadian „Noah” de Patrick Cederberg & Walter Woodman, premiat la festivalurile de la Clermont-Ferrand şi Toronto, o tragicomedie singulară ce spune, de fapt, povestea unui întregi generaţii care-şi consumă dramele în spaţiul virtual.

La CineParK de la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herăstrău, în prima seară a acestui sfârşit de săptămână rulează gratuit, de la ora 19:30, thriller-ul de acţiune „The November Man / Nume de cod: Spionul de noiembrie” cu Pierce Brosnan şi Olga Kurylenko în rolurile principale.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă invită la vernisajul expoziţiei multimedia „Frânturi de rugăciuni”, ce are loc de la ora 18:00, la Sala Tancred Bănăţeanu. Organizată în parteneriat cu Muzeul Naţional din Gdańsk (Polonia), expoziţia prezintă până pe 30 august fotografii, filme şi înregistrări audio din clădirile selectate: altare poloneze, biserici etajate din lemn norvegiene şi biserici de fermieri din Islanda.

Cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului ”Cerbul de Aur” începe în forţă!
Showbiz marți, 20 august 2019, 12:26

În prima seară, pe 22 august, Ştefan Bănică jr. va ridica publicul în picioare, aşa cum o face la fiecare concert al său. Cu 16 discuri de...

„Sufrageria lui …” un backstage unic pentru iubitorii de folk
Showbiz luni, 1 aprilie 2019, 13:00

Din 27 februarie s-a deschis în București, Centrul Cultural A. Păunescu sub patronajul și îngrijirea permanentă a fiicei poetului, Ana Maria...

Distracție de Zilele Bucureștiului
Showbiz vineri, 14 septembrie 2018, 16:23

Distracție de Zilele Bucureștiului

Cu ocazia ”Zilelor Bucurestiului”, vor avea loc doua evenimente dedicate tinerilor si copiilor din Capitală: Kids City, un festival al celor...

Distracție de Zilele Bucureștiului
Să ne (re)amintim de Cerbul de Aur
Showbiz joi, 30 august 2018, 15:55

Să ne (re)amintim de Cerbul de Aur

În exclusivitate, Bucureşti FM După o pauză de 9 ani, festivalul care a marcat istoria muzicii în România si care a schimbat mult din ceea ce a...

Să ne (re)amintim de Cerbul de Aur
Showbiz miercuri, 29 august 2018, 15:11

Festivalul internaţional „Cerbul de Aur”, la a XVIII-a ediţie

La 50 de ani de la prima ediţie, în această seară începe la Braşov, în Piaţa Sfatului, Festivalul „Cerbul de Aur”. „Cerbul...

Showbiz marți, 28 august 2018, 14:39

Reguli stricte la Festivalul Cerbul de Aur

Publicul nu va avea acces cu umbrele, chiar dacă plouă. Publicul spectator la Festivalul Internațional Cerbul de Aur va trebui să respecte...

Showbiz miercuri, 7 februarie 2018, 17:03

Radio Reşiţa: Răzvan Schinteie și Sabin Dorohoi – Discipol și Maestru

Protagoniștii emisiunii România de nota 10 sunt, în acestă ediţie,  Răzvan Schinteie și Sabin Dorohoi. Celebritatea tânărului nostru...

Showbiz vineri, 15 decembrie 2017, 08:30

În România nu a intrat niciun lot de lapte praf contaminat cu salmonella

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a verificat toate loturile de lapte praf de pe piaţă, iar în...

Foto EXCLUSIV: Prima expozitie Dali in Romania!

Publicat de Mihaela Costache, 23 iulie 2015, 07:20

Foto EXCLUSIV Prima expozitie Dali in Romania!

În premiera capodoperele reprezentative ale suprarealismului sunt expuse incepand de astazi la Castelul Cantacuzino din Busteni!
Peste 180 de opere ale artistului Salvador Dali creeaza o ambianta nobila si plina de mister.

Expozitia este intitulata „Welcome into my brain” („Bun venit în creierul meu”) si reuneste opere de arta ce provin din colectii particulare.

Foto EXCLUSIV Prima expozitie Dali in Romania!Organizatorii promit o experienta unica, capodoperele lui Dali urmând sa va încânte prin desavârsirea lor, dar mai ales prin emotia estetica emanata de fiecare exponat în parte.

La Castelul Cantacuzino veti putea admira lucrari semnate de marele artist spaniol care au ilustrat marile capodopere ale literaturii universale, cum ar fi Divina Comedie, Batrânul si Marea, Pantagruelice, Tricornul, precum si ineditele Carti de Tarot.

Foto EXCLUSIV Prima expozitie Dali in Romania!
Foto EXCLUSIV Prima expozitie Dali in Romania!

Expozitia va fi dublata de concerte si de serate exceptionale de opera în compania unor interpreti cu renume international, una dintre surprize fiind Teatrul Bolshoi din Moscova, dupa cum ne-a declarat mezzo-soprana Margarita Mamsirova, proprietara Castelului Cantacuzino.

Expozitia Dali – Welcome Into My Brain va asteapta la Castelul Cantacuzino pâna în luna octombrie si va fi succedată în următorii doi ani de o serie uimitoare de expoziții valoroase printre care amintim: schițele originale de Henri Matisse, litografii de Marc Chagall precum și picturi deosebite realizate de renumiții artiști Picasso, Toulouse-Latrec și Renoir.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Câţi ani împlineşte azi Podul de la Cernavodă?

Publicat de Mihaela Costache, 22 iulie 2015, 19:51

Anul acesta se împlinesc 120 de ani de la inaugurarea podului de cale ferată de la Cernavodă, simbol al revenirii Dobrogei la Patria Mamă.
Cu acest prilej, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa organizează expoziţia Anghel Saligny – făuritor al Dobrogei moderne.
Vernisajul va avea loc astăzi, la ora 13, în Sala ”Vasile Canarache” a Muzeului de Istorie Naţională.

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
Inedit vineri, 27 septembrie 2019, 09:00

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!

Primul impuls, atunci când ne gândim la prosperitate, este să considerăm că vorbim despre partea financiară. Este un punct de vedere, însă nu...

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
Inedit marți, 24 septembrie 2019, 13:06

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!

De cele mai multe ori, atunci când plouă afară, această stare se transfere și în sufletul nostru. Privim picăturile mari de ploaie care se...

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Inedit miercuri, 18 septembrie 2019, 12:28

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!

Mâinile noastre muncesc în rând cu noi, fiind instrumentul nostru principal de muncă în multe activități. Pielea acestora este aproape la fel...

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit marți, 17 septembrie 2019, 11:40

Yoga reduce anxietatea și depresia!

Depresia este o tulburare a dispoziției care provoacă un sentiment persistent de tristețe și pierderea interesului față de activitățile care...

Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit joi, 12 septembrie 2019, 11:51

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!

„Telefonul Amintirilor” a ajuns la Brașov, la Muzeul „Casa Mureșenilor” și la Casa Memorială „Ștefan Baciu”....

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!
Inedit miercuri, 21 august 2019, 16:25

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!

Lectori din România, Grecia, SUA, Suedia, Polonia şi Norvegia vor fi prezenţi la ediţia aniversară a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale...

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!
Inedit vineri, 16 august 2019, 10:27

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!

Unele alimente ar fi mai indicat să nu fie consumate niciodată pe stomacul gol, întrucât consumul lor poate declanşa probleme digestive. Iată 5...

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!
Inedit miercuri, 3 iulie 2019, 14:03

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Ed Sheeran concertează, pentru prima dată în România, în această seară, la Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul ”European Tour...

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Expoziţie: „Comori de artă din Colecţia Ion Chiricuţă”

Publicat de Mihaela Costache, 22 iulie 2015, 17:40

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită sâmbătă, 1 august 2015, orele 12.00, la o vizită cu ghidaj gratuit în expoziţia Comori de artă din Colecţia Ion Chiricuţă, deschisă la Muzeul Colecţiilor de Artă (Calea Victoriei nr. 111) până pe data de 9 septembrie 2015. Prezentarea este susţinută de Elena Ciocoiu, specialist în istoria artei.

Se plăteşte doar biletul de acces în muzeu (10 lei), fără taxa de ghidaj obişnuită. Rezervările se fac de luni până vineri în intervalul orar 10.00-16.30, la telefon 021.314.81.19 sau prin e-mail la programari@art.museum.ro.

afis expo ''Comori de arta din Colectia Ion  Chiricuta'' (1)Expoziţia Comori de artă din Colecţia Ion Chiricuţă cuprinde o selecţie de şaizeci şi cinci de obiecte de artă (picturi, lucrări de grafică, sculpturi, piese de mobilier şi textile) din colecţia renumitului medic oncolog Ion Chiricuţă. Unul dintre cei mai pasionaţi iubitori de artă ai secolului al XX-lea, Ion Chiricuţă a achiziţionat de-a lungul vieţii obiecte de artă tradiţională, de artă decorativă europeană şi lucrări de artă românească modernă semnate de autori precum: Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Ion Ţuculescu, Alexandru Ciucurencu, Francisc Şirato etc.

Colecţia Ion Chiricuţă include, de asemenea, un bust în bronz al colecţionarului realizat de sculptorul Ion Irimescu şi un portret al acestuia de Corneliu Baba.

Expoziţia Comori de artă din Colecţia Ion Chiricuţă este organizată de Muzeul Colecţiilor de Artă în colaborare cu Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad la iniţiativa fiului colecţionarului, prof. dr. Ion-Christian Chiricuţă, şi a Argo Art Consulting.

Ion Chiricuţă (1918 – 1988) a urmat cursurile Facultăţii de Medicină şi Chirurgie din Bucureşti şi din anul 1958 a preluat conducerea Institutului Oncologic din Cluj, unul dintre cele mai vechi din ţară. Acestuia i se datorează amplul proces de modernizare a clădirii şi construcţia unui nou sediu în anul 1964, care îi va purta numele: Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”.

Activitatea de bun organizator a profesorului Ion Chiricuţă a fost dublată de cea ştiinţifică, el publicând un număr impresionant de articole ştiinţifice, atât în ţară cât şi în străinatate. Devenit profesor de oncologie în anul 1971, Ion Chiricuţă a facut parte din numeroase societăţi ştiinţifice internaţionale de prestigiu: Société Internationale de Sénologie, Organisation Mondiale de la Santé, Union Medicale Balkanique. În anul 1987 acesta a fost numit preşedinte de onoare al Congresului Mondial de Chirurgie Plastică din Paris ca o încununare a tuturor reuşitelor sale în domeniul medical.

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

Retro IT, computere de colecție, în expoziție, la Timișoara

Publicat de Mihaela Costache, 22 iulie 2015, 16:10

RETRO-I.T.-576x1024Laptopuri din anii ‘80 – ‘90, primul procesor comercial Intel C4004 şi numeroase alte piese de colecţie din domeniul IT vor fi prezente într-o expoziție inedită, organizată la Iulius Mall Timişoara.

Expoziţia de procesoare de calculatoare „Retro IT & CPU collection” are loc în perioada 24 iulie – 2 august, la etajul mall-ului şi poate fi vizitată zilnic, între orele 10:00 – 22:00.

Pasionații de informatică vor găsi peste 1.200 procesoare diferite, de la primul procesor comercial Intel C4004 apărut în anii ’70, până la modernele quad-core-uri din zilele noastre. Pe lângă procesoarele obişnuite, vor fi expuse prototipuri, procesoare de server, procesoare militare şi singurele produse de acest gen realizate în România.

De asemenea, vor fi expuse calculatoare vechi, atât româneşti din gama CIP/HC, cât şi altele care au făcut istorie, precum Commodore sau Spectrum. Totodată, vizitatorii vor descoperi cum arătau laptop-urile anilor ‘80 – ‘90.

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
Inedit vineri, 27 septembrie 2019, 09:00

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!

Primul impuls, atunci când ne gândim la prosperitate, este să considerăm că vorbim despre partea financiară. Este un punct de vedere, însă nu...

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
Inedit marți, 24 septembrie 2019, 13:06

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!

De cele mai multe ori, atunci când plouă afară, această stare se transfere și în sufletul nostru. Privim picăturile mari de ploaie care se...

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Inedit miercuri, 18 septembrie 2019, 12:28

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!

Mâinile noastre muncesc în rând cu noi, fiind instrumentul nostru principal de muncă în multe activități. Pielea acestora este aproape la fel...

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit marți, 17 septembrie 2019, 11:40

Yoga reduce anxietatea și depresia!

Depresia este o tulburare a dispoziției care provoacă un sentiment persistent de tristețe și pierderea interesului față de activitățile care...

Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit joi, 12 septembrie 2019, 11:51

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!

„Telefonul Amintirilor” a ajuns la Brașov, la Muzeul „Casa Mureșenilor” și la Casa Memorială „Ștefan Baciu”....

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!
Inedit miercuri, 21 august 2019, 16:25

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!

Lectori din România, Grecia, SUA, Suedia, Polonia şi Norvegia vor fi prezenţi la ediţia aniversară a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale...

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!
Inedit vineri, 16 august 2019, 10:27

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!

Unele alimente ar fi mai indicat să nu fie consumate niciodată pe stomacul gol, întrucât consumul lor poate declanşa probleme digestive. Iată 5...

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!
Inedit miercuri, 3 iulie 2019, 14:03

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Ed Sheeran concertează, pentru prima dată în România, în această seară, la Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul ”European Tour...

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Bucureşti FM recomandă…

Bucureşti FM recomandă…

Publicat de Mihaela Costache, 20 iulie 2015, 14:30

În Grădina cu Filme a Centrului CreArt, de la ora 20.30′ rulează drama SF cu multă acţiune „Watchmen” – în regia lui Zack Snyder cu Jackie Earle Haley, Patrick Wilson, Carla Gugino şi alţi actori – despre o societate umană alternativă, în care zilele de glorie ale supereroilor costumaţi sunt de mult apuse.

La Nuovo Cinema din cafeneaua Verona de sub Cărtureşti, de la ora 20 puteţi viziona drama în alb-negru „Poştaşul sună întotdeauna de două ori”, ecranizare după un roman de James M.Cain regizată în 1946 de Tay Garnett, cu Lana Turner şi John Garfield în rolurile principale.

În sala Acvariu a Muzeului Ţăranului Român, la ora 17 este vernisată expoziţia de fotografie „Tradiţiile şi tranziţiile fânului” ce găzduieşte şi lucrările artistei Kathleen Laraia McLaughlin din Statele Unite ale Americii şi este deschisă până pe 16 august. Vernisajul expoziţiei cuprinde şi o masă rotundă pe tema fânului şi a biodiversităţii, la care participă Anna Westin şi Tommy Lennartsson de la Centrul Suedez de Biodiversitate al Universităţii din Uppsala, Monica Stroe, Bogdan Iancu şi Anamaria Iuga alături de moderatorul Vintilă Mihăilescu.

Cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului ”Cerbul de Aur” începe în forţă!
Showbiz marți, 20 august 2019, 12:26

Cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului ”Cerbul de Aur” începe în forţă!

În prima seară, pe 22 august, Ştefan Bănică jr. va ridica publicul în picioare, aşa cum o face la fiecare concert al său. Cu 16 discuri de...

Cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului ”Cerbul de Aur” începe în forţă!
„Sufrageria lui …” un backstage unic pentru iubitorii de folk
Showbiz luni, 1 aprilie 2019, 13:00

„Sufrageria lui …” un backstage unic pentru iubitorii de folk

Din 27 februarie s-a deschis în București, Centrul Cultural A. Păunescu sub patronajul și îngrijirea permanentă a fiicei poetului, Ana Maria...

„Sufrageria lui …” un backstage unic pentru iubitorii de folk
Distracție de Zilele Bucureștiului
Showbiz vineri, 14 septembrie 2018, 16:23

Distracție de Zilele Bucureștiului

Cu ocazia ”Zilelor Bucurestiului”, vor avea loc doua evenimente dedicate tinerilor si copiilor din Capitală: Kids City, un festival al celor...

Distracție de Zilele Bucureștiului
Să ne (re)amintim de Cerbul de Aur
Showbiz joi, 30 august 2018, 15:55

Să ne (re)amintim de Cerbul de Aur

În exclusivitate, Bucureşti FM După o pauză de 9 ani, festivalul care a marcat istoria muzicii în România si care a schimbat mult din ceea ce a...

Să ne (re)amintim de Cerbul de Aur
Showbiz miercuri, 29 august 2018, 15:11

Festivalul internaţional „Cerbul de Aur”, la a XVIII-a ediţie

La 50 de ani de la prima ediţie, în această seară începe la Braşov, în Piaţa Sfatului, Festivalul „Cerbul de Aur”. „Cerbul...

Festivalul internaţional „Cerbul de Aur”, la a XVIII-a ediţie
Showbiz marți, 28 august 2018, 14:39

Reguli stricte la Festivalul Cerbul de Aur

Publicul nu va avea acces cu umbrele, chiar dacă plouă. Publicul spectator la Festivalul Internațional Cerbul de Aur va trebui să respecte...

Reguli stricte la Festivalul Cerbul de Aur
Showbiz miercuri, 7 februarie 2018, 17:03

Radio Reşiţa: Răzvan Schinteie și Sabin Dorohoi – Discipol și Maestru

Protagoniștii emisiunii România de nota 10 sunt, în acestă ediţie,  Răzvan Schinteie și Sabin Dorohoi. Celebritatea tânărului nostru...

Radio Reşiţa: Răzvan Schinteie și Sabin Dorohoi – Discipol și Maestru
Showbiz vineri, 15 decembrie 2017, 08:30

În România nu a intrat niciun lot de lapte praf contaminat cu salmonella

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a verificat toate loturile de lapte praf de pe piaţă, iar în...

În România nu a intrat niciun lot de lapte praf contaminat cu salmonella

„OUR BODY: Universul Interior” la Cluj

„OUR BODY: Universul Interior” la Cluj

Publicat de Mihaela Costache, 15 iulie 2015, 14:00

1.Expoziţia OUR BODY Universul InteriorDe vineri, 17 iulie, şi până pe 31 octombrie 2015 inclusiv, clujenii pot descoperi la Iulius Mall Cluj, într-o manieră educativă unică, fascinantul univers interior al corpului uman și modul în care funcționează, cu ajutorul a peste 200 de exponate – corpuri umane reale.

Expoziţia „OUR BODY: Universul Interior” este găzduită de Iulius Mall într-un spațiu expozițional special amenajat şi poate fi vizitată zilnic, între orele 10.00 – 22.00. Un eveniment produs de Universal Exhibition Group și organizat de Events, în colaborare cu Iulius Mall, cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca.

Expoziţia „OUR BODY: Universul Interior” ajunge în premieră la Cluj-Napoca după ce a traversat peste 30 de țări şi a fost văzută de peste 50 de milioane de vizitatori.

Cu ajutorul a peste 200 de exponate – corpuri umane reale, disecate microscopic la nivelul ţesuturilor şi al organelor, vizitatorii vor porni într-o călătorie extraordinară în interiorul organismului uman, descoperind misterele anatomiei şi fiziologiei.

Expoziția vrea să crească interesul publicului pentru cunoaşterea propriului corp şi să-i convingă pe vizitatori de importanţa alegerilor cotidiene. Prezentând comparativ ţesuturi, organe sau celule sănătoase şi variantele lor afectate de diverse boli, expoziţia le oferă celor ce-i trec pragul şansa de a vizualiza şi de a înţelege mai bine condiţii medicale frecvent întâlnite (cancer renal, accident vascular cerebral, cancer pulmonar etc).

„OUR BODY: Universul Interior” poate fi o experienţă valoroasă de familie, o ocazie pentru părinți de a le explica copiilor complexitatea corpului uman, nevoia de o nutriție corectă, sport regulat, un stil de viață sănătos, precum şi impactul unor obiceiuri nocive. Expoziţia vine în sprijinul şcolilor, profesorilor şi unităţilor medicale în demersul de a promova cele mai bune practici pentru o viață sănătoasă şi de a creşte interesul tinerilor pentru profesiile medicale.

Acest proiect ştiinţific şi educațional a fost dezvoltat de Anatomical Sciences & Technologies Foundation din Hong Kong.

Specimenele prezentate au fost furnizate de diferite universități şi şcoli medicale acreditate, instituții medicale şi centre de cercetare din China, cu scopul de a promova cercetarea în medicină şi învățământ.

Principala sursă de proveniență a specimenelor care se folosesc în studiul anatomiei o reprezintă donațiile (prin testament sau de către rude), în conformitate cu legislația chineză, către universitățile şi şcolile medicale acreditate.

În China, toți donatorii – sau membrii de familie apropiați – iau la cunoștiință că donațiile vor fi utilizate pentru cercetare şi li se garantează că toate informațiile personale vor fi tratate confidențial.

Moartea exponatelor a survenit din cauze naturale. Conservarea a fost posibilă prin tehnica plastinației, care permite conservarea definitivă a țesutului uman prin tratarea cu cauciuc siliconic lichid. Procesul de transformare a unui întreg organism uman într-un exponat plastinat poate dura câteodată şi mai mult de un an. Toate exponatele sunt tratate cu deosebită grijă și respect.

Biletele vor putea fi achiziționate începând cu data de 17 iulie de la intrarea în expoziție. Copiii cu vârste mai mici de 7 ani beneficiază de acces gratuit. Pentru adulţi, preţul este de 45 de lei, de luni până vineri, şi de 54 de lei, în week-end.

Pentru pensionari şi studenţi, preţul este de 35 de lei, în timpul săptămânii, şi 45 de lei, sâmbătă şi duminică. Preţul unui bilet este de 28 de lei pentru copiii cu vârsta între 7 şi 18 ani, de luni până vineri, şi de 34 de lei, sâmbătă şi duminică. Grupurile de peste 10 copii şi famiile vor beneficia de preţuri speciale.

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
Inedit vineri, 27 septembrie 2019, 09:00

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!

Primul impuls, atunci când ne gândim la prosperitate, este să considerăm că vorbim despre partea financiară. Este un punct de vedere, însă nu...

Prosperitatea noastră este strâns legată de „inteligența corporală”!
3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
Inedit marți, 24 septembrie 2019, 13:06

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!

De cele mai multe ori, atunci când plouă afară, această stare se transfere și în sufletul nostru. Privim picăturile mari de ploaie care se...

3 activități pe care le putem face în zilele ploioase!
6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Inedit miercuri, 18 septembrie 2019, 12:28

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!

Mâinile noastre muncesc în rând cu noi, fiind instrumentul nostru principal de muncă în multe activități. Pielea acestora este aproape la fel...

6 sfaturi pentru îngrijirea și hidratarea mâinilor!
Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit marți, 17 septembrie 2019, 11:40

Yoga reduce anxietatea și depresia!

Depresia este o tulburare a dispoziției care provoacă un sentiment persistent de tristețe și pierderea interesului față de activitățile care...

Yoga reduce anxietatea și depresia!
Inedit joi, 12 septembrie 2019, 11:51

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!

„Telefonul Amintirilor” a ajuns la Brașov, la Muzeul „Casa Mureșenilor” și la Casa Memorială „Ștefan Baciu”....

„Telefonul Amintirilor” a sosit la Brașov!
Inedit miercuri, 21 august 2019, 16:25

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!

Lectori din România, Grecia, SUA, Suedia, Polonia şi Norvegia vor fi prezenţi la ediţia aniversară a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale...

Începe Festivalul Internațional de Arte Vizuale – VSLO!
Inedit vineri, 16 august 2019, 10:27

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!

Unele alimente ar fi mai indicat să nu fie consumate niciodată pe stomacul gol, întrucât consumul lor poate declanşa probleme digestive. Iată 5...

Micul dejun: 5 alimente pe care nu ar trebui să le consumi!
Inedit miercuri, 3 iulie 2019, 14:03

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Ed Sheeran concertează, pentru prima dată în România, în această seară, la Arena Naţională din Bucureşti, în cadrul ”European Tour...

Ed Sheeran cântă în premieră în România!

Incepe prima editie Bucharest Art Week

Incepe prima editie Bucharest Art Week

Publicat de Stefania Grigore, 26 septembrie 2014, 13:12

De astăzi Bucureștiul este, pentru o săptămâna, gazda uneia dintre cele mai ample manifestări internaționale de artă contemporană din țara noastră.

Gândit pentru a atrage atenția publicului internațional asupra scenei artistice autohtone și pentru a crea un spațiu de dialog multicultural, Bucharest Art Week își propune să aşeze România pe harta europeană a țărilor unde astfel de evenimente reprezintă deja o tradiție, și totodată să se diferențieze de acestea printr-o abordare neconvențională.

București Art Week debutează astăzi la Foișorul de Foc cu expoziția colectivă „Arderea interioară, o chestiune de limite”, expoziție-concept curatoriata de Nona Serbanescu – președintele Asociației pentru Promovarea Artelor Contemporane.

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

Expoziție cu utilajele speciale de intervenție ale ISU Dobrogea

Publicat de Stefania Grigore, 11 septembrie 2014, 07:30

Pompierii de la ISU Dobrogea organizează astăzi, în faţa centrului comercial din Parcul Tăbăcăriei din Constanța, o expoziţie cu tehnica de intervenţie.
Acţiunea are loc între orele 10.00 şi 13.00, pentru a marca Ziua Pompierilor, care aminteşte de luptele din Dealul Spirii, din Bucureşti, de acum 166 de ani.

Cei interesaţi vor putea să vadă autospeciala pentru salvare de la înălţime, ambulanţa SMURD, autospeciala şi echipamentul scafandrilor de intervenţie, autospeciala destinată intervenţiei în caz de accidente nucleare, biologice, chimice şi radiologice, precum şi autospeciala pentru descarcerare grea.
În paralel, specialiştii Inspecţiei de Prevenire vor distribui pliante cu recomandări pentru prevenirea incendiilor.

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Social marți, 15 octombrie 2019, 12:13

Ediția a VII-a a festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival, se va desfășura la Brașov, în perioada 16-20 octombrie....

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
Social vineri, 4 octombrie 2019, 11:38

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, vizitatorii...

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
Social vineri, 13 septembrie 2019, 12:49

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social luni, 9 septembrie 2019, 09:00

Social marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Social joi, 20 iunie 2019, 12:12

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța

Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 20 – 30 iunie 2019, cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...

Social vineri, 31 mai 2019, 12:14

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în Cluj, fiind unul dintre cele mai...

Social luni, 22 aprilie 2019, 15:13

Obiceiuri și tradiții de Paște

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri...

Obiceiuri și tradiții de Paște

Expoziție de mașini de epocă

Expoziție de mașini de epocă

Publicat de Stefania Grigore, 4 septembrie 2014, 09:41

Peste 70 de maşini de epocă vor fi expuse la sfârşitul acestei săptămâni la Târgu-Mureş.
A 2-a ediție a Festivalului Oldtimer & Youngtimer care va avea loc în Parcul Municipal își deschide porțile mâine, la ora 14.
Sâmbătă , de la aceeaşi oră, este programată parada.

Organizatorii au pregătit multe alte activităţi pe parcursul celor 2 zile de festival: concerte, gulaș la ceaun, premierea oficială a mașinilor participante, sesiune de fotografii, tombolă și foc de tabără.

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Social marți, 15 octombrie 2019, 12:13

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!

Ediția a VII-a a festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival, se va desfășura la Brașov, în perioada 16-20 octombrie....

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
Social vineri, 4 octombrie 2019, 11:38

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, vizitatorii...

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
Social vineri, 13 septembrie 2019, 12:49

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social luni, 9 septembrie 2019, 09:00

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Social joi, 20 iunie 2019, 12:12

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța

Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 20 – 30 iunie 2019, cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța
Social vineri, 31 mai 2019, 12:14

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în Cluj, fiind unul dintre cele mai...

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019
Social luni, 22 aprilie 2019, 15:13

Obiceiuri și tradiții de Paște

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri...

Obiceiuri și tradiții de Paște

Târgul Anticarilor de la Obor îşi va deschide din nou porţile

Publicat de Stefania Grigore, 2 septembrie 2014, 18:30

Acesta îi va aştepta pe bucureşteni de vineri, de la ora 10, până duminică, la ora 18.
În cele trei zile ale Târgului, iubitorii de antichităţi pot vizita peste 60 de standuri amenajate pe aleile Parcului Obor şi alte 10 standuri din incinta Primăriei Sectorului 2.

Spre încântarea bucureştenilor de toate vârstele va fi deschisă expoziţia maşinilor de epocă.
De la târg nu vor lipsi schimburile de obiecte între iubitorii de antichităţi veniţi din întreaga ţară, fie că este vorba de cărţi, fotografii, mobilier, tablouri sau alte obiecte de artă.

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Social marți, 15 octombrie 2019, 12:13

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!

Ediția a VII-a a festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival, se va desfășura la Brașov, în perioada 16-20 octombrie....

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
Social vineri, 4 octombrie 2019, 11:38

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, vizitatorii...

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
Social vineri, 13 septembrie 2019, 12:49

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social luni, 9 septembrie 2019, 09:00

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Social joi, 20 iunie 2019, 12:12

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța

Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 20 – 30 iunie 2019, cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța
Social vineri, 31 mai 2019, 12:14

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în Cluj, fiind unul dintre cele mai...

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019
Social luni, 22 aprilie 2019, 15:13

Obiceiuri și tradiții de Paște

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri...

Obiceiuri și tradiții de Paște

Ziua Limbii Române a fost sărbătorită ieri în Capitală, prin expoziții și concerte

Publicat de Stefania Grigore, 1 septembrie 2014, 08:51

Acestea au avut loc în Parcul Titan.
Manifestarea a fost organizată de Centrul Cultural Casa Artelor si a fost dedicată lui Constantin Brâncoveanu si Dimitrie Cantemir.
Ediția de anul trecut a strâns aproximativ 10.000 de spectatori și a fost dedicată operei și personalității lui Mihai Eminescu.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 19 februarie 2013, un proiect de lege, prin care se instituie ziua de 31 august ca “Ziua limbii române”.
Legea a fost promulgată de președintele Traian Băsescu, in luna martie a anului trecut.

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Tulcea se desfăşoară a patra ediţie a Festivalului Rowmania

Publicat de Stefania Grigore, 29 august 2014, 14:20

Programul evenimentului va păstra activităţile consacrate deja: paradă a campionilor olimpici români ai sportului cu vâsle, competiţiile de vâslit pe Dunăre în canotci, dezbaterile despre dezvoltarea durabilă a Deltei, proiecţii de film în Piaţa Civică, defilarea cailor de rasă, spectacole folclorice, expoziţii foto şi concerte live.

La acestea se adăugă un târg al meşteşugarilor , dar şi ateliere educaţionale pentru copii – a declarat Ivan Patzaichin, iniţiatorul festivalului.
Duminică, în ultima zi a festivalului Internaţional al Bărcilor cu Vâsle, va avea loc Delta Rowmania Triathlon, etapă în circuitul naţional de triatlon, la care s-au înscris peste 100 de persoane, între care mulţi copii.
Tot atunci va fi o dezbatere pe teme de ecoturism, dar şi finala naţională a concursului ‘Descoperă Rowmania’.

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Social marți, 15 octombrie 2019, 12:13

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!

Ediția a VII-a a festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival, se va desfășura la Brașov, în perioada 16-20 octombrie....

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
Social vineri, 4 octombrie 2019, 11:38

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, vizitatorii...

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
Social vineri, 13 septembrie 2019, 12:49

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social luni, 9 septembrie 2019, 09:00

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Social joi, 20 iunie 2019, 12:12

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța

Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 20 – 30 iunie 2019, cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța
Social vineri, 31 mai 2019, 12:14

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în Cluj, fiind unul dintre cele mai...

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019
Social luni, 22 aprilie 2019, 15:13

Obiceiuri și tradiții de Paște

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri...

Obiceiuri și tradiții de Paște

Eveniment cultural inedit în Constanța

Eveniment cultural inedit în Constanța

Publicat de Stefania Grigore, 28 august 2014, 08:54

Asociația Culturală M.I.C.R.O. din Roma prezintă, începând de astăzi și până pe 21 septembrie, prima expoziție din ciclul Contaminări. Evenimentul va avea loc în interiorul Muzeului de Istorie și Arheologie din Constanța. Vor fi expuse lucrări ale unor artiști fundamentali din istoria artei anilor ’90 – (printre care Warhol, Pascali, Manzoni, Schifano, Rotella, Arman).

Organizatorii spun că acesta se încadrează foarte bine în contextul muzeal și se raportează la marele patrimoniu al lucrărilor din epoca romană, expuse în interiorul Muzeului de Istorie și Arheologie din Constanța. Prin intermediul acestei expoziții, asociația culturală M.I.C.R.O., care a proiectat și implementat proiectul, propune o viziune diversă față de o expoziție obișnuită: vor fi expuse 80 de opere de artă din sec. XX și din secolul XXI precum și opere clasice, sub forma unui montaj critic non-linear menit să ridice gradul de conștientizare a ceea ce sunt incă puternic prezente, și anume rădăcinile culturale latine în lumea modernă, în stilul de viață, în estetica arhitectonică și în imaginea pe care ne-o oferă lumea contemporană a secolelor XX si XXI.

Prin contrasţ expoziția prezintă curentele contemporane de artă italiană care au marcat semnificativ și au elaborat în ultimul deceniu influența culturii pop americane și orientale, curentele neo-pop italiene legate de estetica globalizată a Frumosului.

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

Prima ediție a Festivalului „Arte și Artiști Diallog” se desfășoară, săptămâna aceasta, în Delta Dunării, la Mahmudia

Publicat de Stefania Grigore, 18 august 2014, 09:15

Evenimentul va debuta pe 22 august, de la ora 17.00, cu alaiul sătesc al căruțelor pe ulițe, o expoziție-atelier cu artă decorativă handmade din papură și o expoziție de fotografie realizată de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Deschiderea oficială a Festivalului „Arte și Artiști Diallog” va avea loc de la ora 19.00, cu muzică și dansuri tradiționale, lansări de lampioane dar şi un program artistic susținut de DJ-i.
Pe 23 august, între orele 12.00 – 15.00, este programat un workshop de ecologie dar şi expoziții de meșteșuguri, artă decorativă și fotografie și ateliere de creație.
Programul festivalului mai cuprinde: un concurs gastronomic tradițional cu degustare, piesa de teatru „Un bărbat si mai multe femei”, de Leonid Zorin, cu Magda Catone și Claudiu Bleonț în rolurile principale, un concert, spectacol de lasere, atelier artă decorativă hand made, muzică și dansuri tradiționale.

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

Cei mai buni constructori de viori din ţară şi din străinătate se întrec la Reghin

Publicat de Stefania Grigore, 7 august 2014, 09:40

Concursul Internaţional, ajuns la cea de-a doua ediţie, va avea loc în perioada 20-22 august, sub organizarea Asociaţiei Artiştilor Lutieri din România.

Timp de 3 zile, se vor întrece peste 30 de lutieri de renume din ţara noastră, Ungaria, Italia, Suedia, Bulgaria, Slovenia, Japonia şi China, care s-au înscris în concurs cu instrumente speciale, produse după 2011.
Au fost admise viori, viole, violoncele şi contrabaşi.

Juriul internaţional, format din specialişti şi muzicieni din mai multe ţări, va trebui să evalueze calităţile artistice, de construcţie şi acustice ale fiecărui instrument.

De asemenea, va fi prezentată şi o expoziţie cu instrumentele mai deosebite ale lutierilor reghineni, ce va fi deschisă publicului pe 22 august. Tot atunci va avea loc şi premierea câştigătorilor.

Premiile se vor acorda pentru fiecare categorie de instrument: medaliile de aur sunt 4 la număr, fiecare în valoare de 1000 de euro, cele de argint, tot 4, a câte 500 de euro şi 4 medalii de bronz, în valoare de câte 250 de euro.

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Braşov a fost inaugurată ieri o expoziţie dedicată colaborării franco-române în Primul Război Mondial

Publicat de Stefania Grigore, 31 iulie 2014, 09:20

Expoziţia este rodul parteneriatului dintre Ambasada Franţei in Romania şi Arhivele Naţionale ale României şi a fost inaugurată ieri, în prezenţa consulului Franţei la Braşov şi a mai multor reprezentanţi ai ambasadei Franţei la Bucureşti.
În perioada 25 iulie – 25 august 2014, Alianţa Franceză Braşov, găzduieşte expoziţia itinerantă „Francezi şi Români în Primul Război Mondial”.

Expoziţia constă în planşe care descriu, în ordine cronologică, diversele etape ale relaţiei franco-române, în plan politic şi militar, pe durata primului război mondial, de la intrarea României în război şi până la tratatele de pace.
Expoziţia itinerantă a venit la Braşov de la Bacău şi va ajunge după 25 august în judeţul Teleorman.

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La sfârșitul săptămânii trecute, Primăria Municipiului Medgidia, a organizat Campionatul Naţional de navomodele viteză şi evoluţie

Publicat de Stefania Grigore, 30 iulie 2014, 18:00

La sfârșitul săptămânii trecute, Primăria Municipiului Medgidia, în parteneriat cu Clubul Copiilor din Medgidia, a organizat Campionatul Naţional de navomodele viteză şi evoluţie şi Proiectul Naţional „Toate Pânzele Sus!”.

În concurs s-au înscris 50 de navomodelişti din Timişoara, Cluj, Suceava, Arad, Ploieşti, Petroşani, Bucureşti, Rm. Vâlcea, Mizil, Buzău, Slobozia, Constanţa şi Medgidia.
La Proiectul Naţional pentru copii „Toate Pânzele Sus!” au participat 14 echipe, de la Palatele şi Cluburile Copiilor din Ploieşti, Buzău, Timişoara, Cluj, Slobozia, Constanţa, Medgidia, Bucureşti, Pucioasa, Brăila, Suceava şi Iaşi.

Expoziţia de machete a fost amenajată la Clubul Copiilor Medgidia, iar probele de navigaţie s-au desfăşurat pe lacul Tăbăcărie din Constanța, copiii fiind cazaţi la Palatul Copiilor Constanţa.

Copiii de la Clubul Copiilor Medgidia au câştigat patru medalii de aur şi trei de argint la machete, patru medalii de aur la veliere, o medalie de aur şi una de argint la evoluţii, o medalie de aur şi una de argint la viteză plus două medalii de aur şi una de bronz la Eco.

În clasamentul pe echipe, la machete s-au situat pe locul I, la evoluţii pe locul II, la ECO pe locul I şi tot pe locul I în clasamentul general. La ambele competiții, probele de navigație s-au desfășurat conform Regulamentului Internaţional Naviga, pe poligoane amenajate la standard internaţional.

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Social marți, 15 octombrie 2019, 12:13

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!

Ediția a VII-a a festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival, se va desfășura la Brașov, în perioada 16-20 octombrie....

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
Social vineri, 4 octombrie 2019, 11:38

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, vizitatorii...

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
Social vineri, 13 septembrie 2019, 12:49

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social luni, 9 septembrie 2019, 09:00

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Social joi, 20 iunie 2019, 12:12

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța

Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 20 – 30 iunie 2019, cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța
Social vineri, 31 mai 2019, 12:14

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în Cluj, fiind unul dintre cele mai...

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019
Social luni, 22 aprilie 2019, 15:13

Obiceiuri și tradiții de Paște

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri...

Obiceiuri și tradiții de Paște

Peste 40 de producţii de filme vor putea fi văzute anul acesta la Festivalul de Film Istoric de la Râşnov

Publicat de Stefania Grigore, 29 iulie 2014, 08:20

Evenimentul va avea loc în perioada 1-10 august.
La această ediţie a festivalului vor avea loc evenimente speciale, expoziţii şi un târg de carte, prelegeri şi dezbateri.
Zeci de invitaţi speciali, istorici, regizori, diplomaţi, jurnalişti, producători şi-au anunţat prezenţa anul acesta.
Accesul în toate zilele festivalului este gratuit, la toate evenimentele, în funcţie de limita locurilor disponibile.

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

Ceasuri istorice franţuzeşti din colecţii private sau din muzee din România sunt expuse la Muzeul Naţional de Istorie din Capitală

Publicat de Stefania Grigore, 28 iulie 2014, 08:40 / actualizat: 28 iulie 2014, 23:41

Bucureştenii pot admira piese ce au aparţinut lui Alexandru Ioan Cuza sau Reginei Maria.
Expoziţia este deschisă până pe 31 august, de miercuri până duminică între orele 10 – 18.

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

Mâine, cu ocazia zilei de naştere a Baronului Samuel von Brukenthal, accesul vizitatorilor în Palatul care îi poartă numele este gratuit

Publicat de Stefania Grigore, 25 iulie 2014, 14:00

Excepţie fac doar expoziţiile Salvador Dali, Divina Commedia, pentru care se va achita taxa de vizitare: 20 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru elevi şi studenţi.
Baronul Samuel von Brukenthal a fost singurul reprezentant al comunităţii săseşti transilvănene căruia i s-au atribuit importante funcţii publice în cadrul statului austriac condus de împărăteasa Maria Theresa. Numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcţie pe care a ocupat-o între anii 1777 şi 1787, Samuel von Brukenthal construieşte la Sibiu un palat în stilul Barocului Târziu, după modelul celor vieneze. Palatul Brukenthal este unul dintre cele mai însemnate monumente în stil baroc din România reprezentând, alături de colecţiile baronului, nucleul Muzeului Naţional Brukenthal de astăzi.

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

Mai multe obiecte arheologice descoperite pe raza judeţului Satu Mare, vor fi prezentate în cadrul unei expoziţii itinerante ce va fi organizată anul viitor în China

Publicat de Stefania Grigore, 18 iulie 2014, 15:30

După ce anul trecut arheologii din China au expus în muzeele din România obiecte specifice culturii şi istoriei ţării lor, în acest an au anunţat că vor organiza un turneu expoziţional cu obiecte din ţara noastră pentru a fi prezentate în mai multe oraşe chinezeşti.

Muzeul Judeţean Satu Mare va participa la evenimentul expoziţional cu 14 obiecte. Printre acestea se numără vase din lut vechi de peste 5.500 de ani descoperite într-un cimitir din Urziceni, obiecte din Epoca Bronzului descoperite la Medieşu Aurit, obiecte arheologice provenite din localitatea Pişcolt precum şi un obiect considerat de specialişti ca fiind o raritate, şi anume o fibulă descoperită în localitatea Culciu Mare.

Expoziţia, intitulată „Cultură şi civilizaţie românească,” îşi va începe periplul în Beijing, după care va fi prezentată în mai multe oraşe importante din China.

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea găzduieşte de astăzi una dintre cele mai preţioase expoziţii din ultimii ani, „Aurul şi argintul antic al României”

Publicat de Stefania Grigore, 16 iulie 2014, 14:00

Cu acest prilej, publicul poate admira peste 1.000 de piese care ilustrează o perioadă de peste 6000 de ani, cuprinsă între Neo-Eneolitic şi Antichitatea Târzie. Artefactele prezentate au fost descoperite pe teritoriul ţării noastre, multe dintre ele provenind în urma unor săpături arheologice, fapt care le sporeşte valoarea.

Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” va rămâne la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea până în 31 august.
Preţul unui bilet este de 10 lei pentru adulţi şi de 5 lei pentru copii.

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

Aproximativ 10.000 de timişoreni au participat la cel mai mare miting aviatic din ultimii ani, organizat de Aeroportul Internaţional ‘Traian Vuia’

Publicat de Stefania Grigore, 14 iulie 2014, 10:14

Expoziţia la sol a fost deschisă dimineaţă, la ora programată, însă mitingul aviatic a început mai târziu pentru că traficul în zonă a fost blocat de zecile de maşini.
Printre cele mai apreciate evoluţii au fost cele oferite de avioanele acrobatice şi de paraşutişti.
De asemenea, cei prezenţi s-au putut bucura şi de o expoziţie de aeronave şi utilitare.

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Social marți, 15 octombrie 2019, 12:13

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!

Ediția a VII-a a festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival, se va desfășura la Brașov, în perioada 16-20 octombrie....

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
Social vineri, 4 octombrie 2019, 11:38

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, vizitatorii...

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
Social vineri, 13 septembrie 2019, 12:49

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social luni, 9 septembrie 2019, 09:00

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Social joi, 20 iunie 2019, 12:12

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța

Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 20 – 30 iunie 2019, cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța
Social vineri, 31 mai 2019, 12:14

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în Cluj, fiind unul dintre cele mai...

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019
Social luni, 22 aprilie 2019, 15:13

Obiceiuri și tradiții de Paște

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri...

Obiceiuri și tradiții de Paște

Peste 200 de pisici de rasă vor putea fi admirate la Pavilionul Expoziţional din Mamaia în acest sfârşit de săptămână

Publicat de Stefania Grigore, 9 iulie 2014, 10:06

Evenimentul are loc în cadrul Expoziţiei Feline Internaţionale de Vară SofistiCat – “Corabia pisicilor”.
Vor veni la ţărmul Mării Negre, din toate colţurile lumii şi vor defila în faţa publicului feline superbe din peste 15 rase, precum Persană, Exotică, Maine Coon, Norvegiană de Pădure, Ragdoll sau Siberiană.

Expoziţia-concurs este organizată de Asociaţia Felină SofistiCat şi se va desfăşura sâmbătă, 12 iulie, între orele 13.00 şi 20.00, respectiv duminică, 13 iulie, între 10.00 şi 17.00, punctul culminant fiind finala “Best in Show”.

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Social marți, 15 octombrie 2019, 12:13

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!

Ediția a VII-a a festivalului internațional de film fantastic, Dracula Film Festival, se va desfășura la Brașov, în perioada 16-20 octombrie....

Începe Dracula Film Festival, la Brașov!
Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
Social vineri, 4 octombrie 2019, 11:38

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc se desfăşoară în perioada 4 – 6 octombrie, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, vizitatorii...

Festivalul Gastronomiei şi Vinului Românesc, la Constanța!
”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
Social vineri, 13 septembrie 2019, 12:49

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” – program 14 – 20 septembrie
”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social luni, 9 septembrie 2019, 09:00

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu

Orașul cântă oferă bucureștenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internațional George Enescu prin peste 250 de evenimente...

”Orașul cântă” la Festivalul George Enescu
Social marți, 13 august 2019, 15:44

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, între 30 august și 1 septembrie, pentru al nouălea an...

Rowmania FEST – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea!
Social joi, 20 iunie 2019, 12:12

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța

Teatrul de Stat Constanţa organizează, în perioada 20 – 30 iunie 2019, cea de a IV-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru...

Festivalul Internaţional de Teatru ”Miturile Cetății”, la Constanța
Social vineri, 31 mai 2019, 12:14

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019

Festivalul Internaţional de Film Transilvania se desfăşoară în perioada 31 mai – 9 iunie 2019 în Cluj, fiind unul dintre cele mai...

Festivalul Internaţional de Film Transilvania 2019
Social luni, 22 aprilie 2019, 15:13

Obiceiuri și tradiții de Paște

Paştele, sărbătoarea creştină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri...

Obiceiuri și tradiții de Paște

Expoziţie dedicată lemnului, la Brad

Expoziţie dedicată lemnului, la Brad

Publicat de Stefania Grigore, 8 iulie 2014, 12:20

Aceasta va fi vernisată la Muzeul de Istorie Locală şi Etnografie din localitate. Este vorba de „Lemnul – de la materie la spirit” care cuprinde ustensile şi scule folosite de ţăranii din satele din Ţara Zarandului pentru prelucrarea lemnului.

În cadrul expoziţiei „Lemnul – de la materie la spirit” vizitatorii pot să observe transformarea pe care au avut-o de-a lungul timpului atât ustensilele folosite pentru prelucrarea acestuia, dar şi utilitatea diferită a acestuia.

Expoziţia este una temporară şi a fost realizată pentru a reda una din dimensiunule prin care ţinutul Zărăndului îşi exprimă identitatea în peisajul cultural.