Fallout Shelter
Publicat de adinaiftime, 18 septembrie 2017, 11:30
Fallout Shelter, un joc pentru toți cei care au convingerea că știu să organizeze viețile altora. Ca totul să meargă bine în acest joc, nu trebuie decât să faceți în așa fel încât locuitorii buncărului subteran pe care îl manageriați să fie cât mai fericiți (mă rog, pe cât de fericiți pot fi niște oameni atunci când lumea lor s-a sfârșit în urma unui cataclism nuclear și se văd nevoiți să-și petreacă cea mai mare parte a timpului trăind sub pământ precum cârtițele).
Prima condiție pentru ca lucrurile să funcționeze este aceea de a pune omul potrivit la locul potrivit. În buncăr există o stație de epurare a apei, există, de asemenea, o fabrică de mâncare și bineînțeles că personajele care nu au abilități pentru aceste departamente vitale nu trebuie puse să le supravegheze. Se pare că și în joc, la fel ca în lumea reală, fericirea trece și prin stomac, drept pentru care oamenii din buncăr nu vor fi niciodată fericiți dacă le chiorăie mațele de foame sau se apucă să moară de sete prin clădire.
Pe lângă liniștea sufletească și bunăstarea locuitorilor buncărului, este bine să avem în vedere și sporirea natalității, un lucru util atât pentru buncăr în sine, cât și pentru repopularea planetei. Gândiți permanent într-un mod vizionar și dacă observați personaje care au aplecăciuni erotice, puneți-le la treabă prin dormitoare, altfel planeta Pământ este ca și pierdută.
Fallout Shelter ar putea fi considerat o variantă modernă a celebrei serii de jocuri The Sims, doar că aici aveți și elemente de acțiune (altfel spus, stați liniștiți, sunt și monștri de omorât).