Ascultă Radio România Regional Live

falsul alimentar

40% dintre produsele din carne vândute în România sunt contrafăcute

Publicat de adinaiftime, 23 septembrie 2017, 17:00

40% dintre produsele semipreparate din carne puse în vânzare pe piaţa din România sunt false, susţine Asociaţia Consumatorilor – Infocons, care a trimis o informare în acest sens premierului şi autorităţilor competente din domeniu.

Preşedintele asociaţiei, Sorin Mierlea, spune că situaţia a apărut pentru că legislaţia în acest moment ar fi prea permisivă:

Poate ne susţineţi şi dvs. în demersul pe care îl avem la Ministerul Justiţiei şi în cadrul Parlamentului României de introducere a falsului alimentar, să nu mai fie doar o amendă contravenţională de 1.000 – 2.000 de euro, pe care poţi să o bugetezi în planul de business când vinzi un produs pe piaţa din România, ci să fie sancţionată ca şi caracter penal. În acel moment cred că, indiferent de patron, nu îşi mai bugetează libertatea şi se gândeşte de două ori înainte de a face o astfel de măgărie, că ar putea să fie un pas înainte.

Sorin Mierlea a mai precizat  că analizele la semipreparatele din carne au fost făcute inclusiv la laboratoare din cadrul ANSVSA, iar în urma acestora a reieşit o diferenţă de compoziţie faţă de cea menţionată pe etichetă.

De asemenea vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare, Traian Constantin Petcu, a declarat că deja s-a constituit un grup de lucru pe această temă.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc