Autoritățile din țara noastră iau măsuri pentru protejarea românilor care muncesc în străinătate
Publicat de adinaiftime, 31 iulie 2017, 08:30
Premierul Mihai Tudose îi va da puteri mai mari ministrului pentru Românii de Pretutindeni pentru a putea acţiona astfel încât niciun cetăţean român din străinătate să nu mai fie discriminat.
Surse guvernamentale au precizat că şeful Executivului se va întâlni, mâine, cu ambasadorul Spaniei la Bucureşti şi cu ministrul Andreea Păstîrnac.
Vineri, Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa i-a cerut premierului intervenţia urgentă pentru protejarea românilor care muncesc în străinătate şi sunt abuzaţi.
Numai în această săptămână, autorităţile din Italia şi din Spania au descoperit zeci de români exploataţi de angajatorii lor din aceste ţări.