Ascultă Radio România Regional Live

Federația Coaliția Natura 2000

Vânătoare suspendată la 25 de specii de păsări!

Vânătoare suspendată la 25 de specii de păsări!

Publicat de Andra Radu, 29 noiembrie 2021, 16:00

Curtea de Apel Târgu Mureș a decis, pe 26 noiembrie 2021, suspendarea pentru sezonul 2021-2022 a cotelor de vânătoare pentru 25 de specii de păsări. Decizia, care survine unei acțiuni în instanță deschise de Asociația OTUS, nu este definitivă, dar este executorie și se aplică de la momentul pronunțării. Demersul asociației a fost susținut de Federația Coaliția Natura 2000 și Asociația Declic.

Curtea de Apel Târgu Mureș a admis cererea formulată de Asociaţia OTUS, în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. În consecinţă, judecătorii au dispus suspendarea Ordinului nr. 1460/2021 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru 25 de specii de păsări admise la vânătoare pentru sezonul 2021-2022, până la pronunţarea instanţei de fond.

„Din păcate, statul român a eșuat încă o dată în a se asigura că vânătoarea nu devine un pericol pentru menținerea și conservarea populațiilor de păsări, atât a speciilor de interes cinegetic, cât și a celor în cazul cărora vânătoarea este interzisă, cu luarea în considerare a ariei de distribuție a speciei”, a declarat avocata Andreea Szabo, reprezentant al Asociației OTUS.

Hotărârea Curții de Apel Târgu Mureș este executorie de la momentul pronunțării, adică din data de 26 noiembrie 2021. Prin urmare, nu mai poate fi vânată niciuna din cele 25 de specii la care face referire decizia judecătorească: cioară grivă, cioară de semănătură, ciocârlie de câmp, cocoşar, coţofană, gaiţă, găinuşă de baltă, gâscă de vară, gârliţă mare, graur, guguștiuc, ieruncă, lișiță, porumbel gulerat, porumbel de scorbură, prepeliță, rață mare, rață mică, rață moțată, rață sunătoare, sitar de pădure, stăncuță, sturz de vâsc, sturz cântător, turturică.

Experții Coaliției Natura 2000 au susținut demersul Asociației OTUS într-un moment critic pentru biodiversitate.

„Vom acționa mereu în situațiile în care statul român ia decizii fără fundamente științifice și fără o consultare reală”, a declarat Dan Trifu, președintele Coaliției Natura 2000.

„Societatea Ornitologică Română (SOR) a atras atenția de nenumărate ori că procedura prin care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor stabilește cotele de vânătoare nu are o bază științifică.

Potrivit legii, statul român are obligația să calculeze cotele de vânătoare în baza unor metodologii clare prin care să stabilească numărul de indivizi care pot fi împușcați fără ca populația speciei respective să fie afectată.

SOR a solicitat în repetate rânduri o metodă de calcul transparentă și bazată pe date științifice pentru stabilirea cotelor de recoltă anuale, care să aibă în vedere productivitatea și mortalitatea ca indicatori ai ratei de supraviețuire a acestor specii astfel încât să fie asigurată capacitatea de refacere a populațiilor speciilor admise la vânătoare”, a declarat directorul executiv al SOR, Dan Hulea.

Lipsa unor metodologii clar reglementate și care să ia în calcul argumente științifice pentru stabilirea cotelor de recoltă arată nevoia dialogului cu specialiștii din domeniu pentru ca activitatea de vânătoare să se poată desfășura fără a pune în pericol populațiile de păsări.

„Acest rezultat atrage încă o dată atenția asupra faptului că este imperativ ca aceste cote să se bazeze pe fundamente științifice solide. Această victorie va asigura încă un sezon de vânătoare liniște păsărilor de interes cinegetic, dar suntem conștienți că mai avem un hop mare în cale: modificarea Legii 407/2006. Această modificare a fost atacată la CCR deoarece, la fel ca ordinul în cauză, acest act normativ nu are la bază fundamentarea științifică. Prin această cale facem, din nou, un apel către președintele României să acționeze în beneficiul Naturii și nu împotriva ei, să aibă curajul de a retrimite legea în Parlament pentru reexaminare”, a declarat președintele Asociației Grupul Milvus, Papp Tamás.

La rândul său, Roxana Pencea Brădățan, coordonatoare campanii Declic, a afirmat: „Vom continua să susținem în instanță demersurile Asociației OTUS până la anularea definitivă a acestui ordin infam. Păsările din țara noastră trebuie protejate de vânătoarea excesivă, în caz contrar statul român va deveni complice la extincția unor specii de păsări aflate pe cale critică de dispariție”.

Este al doilea an consecutiv în care Curtea de Apel Târgu Mureș dispune de urgență suspendarea Ordinului ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, care reglementează stabilirea cotelor de vânătoare pentru unele specii de păsări admise la vânătoare.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc