Cetatea Oradea găzduiește, în perioada 30 iunie – 3 iulie, o nouă ediție a Festivalului Medieval.
Evenimentul este unul dintre cele mai mari din Europa, cu obiceiuri și tradiții, cavaleri, meşteri, oşteni, domniţe, menestreli şi îmblânzitori de foc şi, în premieră naţională, cu Campionatul European de Full Contact Jousting.
Festivalul va fi organizat, după o pauză de doi ani cauzată de pandemie, în Piaţa Unirii și va debuta în 30 iunie, la ora 2:00, cu Parada coifurilor, prezentarea cavalerilor şi a echipelor.
Serile festivalului vor fi animate de concerte de muzică live susţinute de artişti din România, precum Hara, Alexandra Uşurelu, Peregrinii sau Bosquito, dar și de invitați din străinătate.
Mediaşul sărbătoreşte în aceste zile 750 de ani de atestare documentară cu un festival medieval.
De vineri şi până duminică, în acest oraş vor avea loc un târg de meşteşugari, concerte, lupte între cavaleri, spectacole de teatru şi animaţie stradală.
Cu detalii, Christine Thellmann, din partea comitetului de organizare.
Avem ateliere de pietrar,fierar, prelucrare a lemnului, muzică arhaică, olărit, cusut, jonglerii cu tot felul de instrumente, tras cu arcul, confecționat măști de carnaval săsesc, dar și atelierele de dans, școala străjerilor…(Christine Thellmann)
Carla’s Dreams şi Loredana vor urca pe scenă vineri, 11 august, după ora 20,30, iar sâmbătă seară, 12 august, medieşenii vor avea parte de un concert susţinut de Horia Brenciu.
Duminică, 13 august, vor cânta Mirabela Dauer, Luminiţa Anghel şi Marcel Pavel.
Peste o sută de artiști din patru țări, cavaleri, domnițe și meșteșugari își vor da întâlnire din 28 până în 30 august, în Piața Mare din centrul istoric al Sibiului, la cea de a 15-a ediție a Festivalului Medieval „Cetăți Transilvane”, au anunțat miercuri, organizatorii.
Festivalul va aduce la Sibiu o tabără medievală impresionantă, de 500 de metri pătrați, concerte de muzică medievală, spectacole și workshop-uri de dansuri medievale, spectacole de teatru pentru copii și Commedia dell’arte, ateliere meșteșugărești, expoziții de arme și armuri din perioda Evului Mediu, conferințe de medievistică, demonstrații de lupte medievale și bineînțeles iarmarocul medieval la care participă negustori din Sibiu și toată România.
Un element aparte al ediției din acest an îl reprezintă decorurile festivalului, un castel de Ev Mediu fiind construit special pentru această ediție și amplasat în Piața Mare din Sibiu. Actorii sibieni Andrada Grosu și Bogdan Sărătean vor fi și în acest an gazdele evenimentului
Cea mai mare mască populară din România a fost realizată duminică la cea de a XXIII-a ediţie a Festivalului Sighişoara Medievală.
Masca Vraciului Vindecător a fost confecţionată de meşterul popular Vasile Ciocârlan, din comuna Ştefan cel Mare, judeţul Neamţ, şi măsoară 6 metri înălţime şi 3 metri lăţime, astfel că poate concura atât la titlul naţional, cât şi la cel mondial.
Potrivit meşterului popular, pentru realizarea măştii a folosit 30 de piei de oaie, de culoare neagră, albă şi brumărie, două coarne de cerb, precum şi o serie materiale textile pentru ochi, nas, gură şi limbă, iar iniţial a crezut că dimensiunile măştii vor fi de 5×3 metri.
‘Ideea nu mi-a aparţinut mie, ci directorului artistic al Festivalului, Liviu Pancu, care mi-a dat acest impuls. Ne-am gândit să realizăm ceva cu care să putem doborî un record naţional şi să intrăm şi în Cartea Recordurilor. Noi suntem ferm convinşi că vom reuşi. Când sunt mai mulţi prieteni la un loc, care pun la cale un plan, atunci sigur va ieşi ceva bun şi noi ne-am dorit să facem ceva ce n-a mai fost la Sighişoara’, a declarat Ciocârlan.
El a spus că masca a fost dispusă pe o placă OSB şi este compusă dintr-o căciulă cu coarne, ochi de culoare mov, nasul portocaliu, pomeţii negri, gura şi limba de culoare roşie, iar partea de jos conţine piei de culoare albă.
‘Prima e căciula (…). Urmează ochii, sprâncenele, faţa, care e un pic mai închisă, nasul, dinţii, care par a fi de canibal, şi barba, care, la fel, e făcută din piei de oaie, cu mustaţă. Îi lipsesc doar perciunii. Eu sper că am reuşit să o fac să fie cât de cât înfricoşătoare, mai ales pentru copiii care vin pentru prima dată şi spun: ‘Ah! Extraordinar! Ce nas mare are, ce gură mare şi dinţii!’ (…)Fiecare a muncit pe sectorul său de activitate. Unii cu proiectul, alţii cu munca, dar pus totul cap la cap trebuie să iasă ceva extraordinar. Am început cu blănurile, pe care le-am tăbăcit, le-am adus din Moldova aici, iar apoi am început să pregătim masca. În două zile am terminat-o, iar masca va rămâne aici sau la Târgu Mureş’, a subliniat Vasile Ciocârlan.
Festivalul Sighişoara Medievală a început joi, se va încheia duminică noaptea şi are genericul ‘Menestreli şi Trubaduri – 5 secole de muzică şi teatru medieval’.
În cadrul festivalului s-a urmărit doborârea unui record naţional prin confecţionarea celei mai mari măşti populare, denumită Masca Vraciului Vindecător, precum şi intrarea în Guinness Book cu trei recorduri: cea mai mare spadă ornamentală ridicată într-un festival medieval, Spada Titanilor, cel mai mare covrig rotund realizat într-un festival medieval, Hrana Uriaşilor, şi cel mai mare steag cavaleresc suspendat într-un festival medieval.
Manifestarea se desfăşoară sub simbolistica aniversară a 700 de ani de cavalerism, respectiv a sacrificiului marelui maestru al Cavalerilor Templieri , subliniază directorul artistic al festivalului, actorul Liviu Pancu.
Bugetul festivalului este unul modest în acest an, de circa 350.000 de lei, dar primarul Sighişoarei, Dorin Dăneşan, speră ca manifestarea să se desfăşoare totuşi în condiţii bune.
Taxa de intrare de 10 lei pe persoană se va menţine, spun organizatorii, dar copiii până la 14 ani şi pensionarii vor putea intra gratuit.
Dorin Dăneşan spune că această taxă de intrare a reuşit să reducă din numărul infractorilor stradali care acţionează la astfel de evenimente.
Şi la această ediţie, în Cetatea Sighişoarei vor fi animaţie stradală, concerte ale trubadurilor şi menestrelilor, spectacole ale ordinelor cavalereşti, dar şi conferinţe cu specific medieval.
A 22-a ediţie a festivalului Sighişoara Medievală se desfăşoară în perioada 25-27 iulie.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.