Ajuns la ediția a VI-a, Festivalul Internațional de Teatru dedicat copilului și întregii familii ”Teatru, stradă și copil”, organizat de Teatrul de Animație Țăndărică cu sprijinul Primăriei Municipiului București are loc în perioada 10-17 septembrie.
Festivalul face parte din proiectul Stagiunea de vară, aflat sub motto-ul: ”Fă ceva diferit! Du un copil la teatru azi!”
Prin intermediul acestui festival, Teatrul de Animație Țăndărică are ca scopuri principale conștientizarea, dezvoltarea și educarea copiilor prin cultură, promovarea valorilor cultural artistice contemporane naționale și internaționale, educarea publicului prin intermediul artei teatrale vizuale și de animație, etc.
Din dorința de a pătrunde în zone lipsite de acces la cultură, Teatrul de Animație Țăndărică a implementat proiectul cultural Teatrul pentru toți prin achiziționarea unui teatru-cort în care se desfășoară stagiunea de vară a Festivalului „Teatru, stradă și copil”,astfel luând ființă un proiect cu caracter unic în peisajul teatral local și internațional.
A treia etapă a Festivalului „Teatru, stradă și copil” va avea loc la Teatrul Itinerant Țăndărică din Parcul Lumea Copiilor și cuprinde, în cele opt zile de festival, o gamă diversificată de spectacole susținute de trupe de teatru naționale și internaționale (Ungaria, Marea Britanie, Germania, Cehia, Coreea de Sud), workshop-uri interactive, spectacole de improvizație și multe alte surprize.
Intrarea la toate spectacolele și atelierele va fi GRATUITĂ în limita locurilor disponibile: 192 de locuri în sala de spectacol, 25 de locuri la ateliere. Spectatorii vor primi tichete cu numărul locului.
Cu doar două zile înaintea începerii Festivalului Internaţional George Enescu, site-ul evenimentului a fost piratat, potrivit organizatorilor. Programul integral al manifestării poate fi găsit acum pe pagina de Internet a postului Radio România Cultural. La ediţia din acest an vor participa peste 3.000 de artişti străini şi români, care vor evolua în peste 80 de evenimente. Festivalul Internaţional „George Enescu” începe mâine şi se va încheia pe 24 septembrie. Concertele vor avea loc la Bucureşti, Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara, Bacău, Ploieşti şi Sibiu.
3 zile de voie bună, muzică pentru toate gusturile și activități care mai de care mai interesante.
Până pe 3 septembrie, la Feldioara, în județul Brașov, se va desfăşura evenimentul devenit deja o tradiție, Festivalul „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”, manifestare înscrisă în Proiectul „Obiective culturale, tradiţionale şi obiceiuri în comuna Feldioara”, spune Sorin Taus, primarul localității.
Sărbătoarea debutează astăzi cu muzică folk iar pe scenă vor urca Formaţia Calendar, Grupul Folk Hoinarii Pietrei Craiului, Daniel Făt, Marius Baţu și Ducu Bertzi.
Vizitatorii vor urmări recitaluri de excepție susținute de Marius Dragomir, Mihai Constantinescu și Mirabela Dauer. Duminică, este ziua muzicii populare cu Sergiu Cipariu, Traian Jurchela, și maestrul Ioan Bocșa. Festivalul „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara” se va încheia duminică 3 septembrie cu un concert extraordinar semnat de îndrăgita solistă ANDRA, spune Adrian Vălușescu, organizatorul evenimentului.
Cavalerii teutoni sunt serbaţi în fiecare an la Feldioara deoarece ei sunt întemeietorii cetăţii din localitate. Cetatea teutonilor cum mai este numită cetatea din Feldioara este cea mai veche fortificaţie din Ţara Bârsei fiind atestată documentar de la 1225.
Copiii sunt așteptați și în acest weekend să ia parte la evenimentele organizate special pentru ei în două dintre parcurile mari din sectorul 6: “Jocurile Copilăriei” – în Parcul Crângaşi şi “Vacanţa în parc” – în Parcul ANL Brâncuși.
Festivalul Naţional de muzică uşoară pentru copii şi adolescenţi.
În acest sfârșit de săptămână, Brașovul găzduiește cea de-a III-a ediție a Festivalului Naţional de muzică uşoară pentru copii şi adolescenţi „Junior Music Fest”, evenimentul ce se va desfășura vineri şi sâmbătă la Centrul Cultural „Reduta” din Braşov. Pe scenă vor urca copii talentați din întreaga țară, care își vor etala publicului spectator talentul artistic și calitățile vocale.
La festival vor participa 105 concurenți din 23 de județe iar juriul acestei ediții va fi format din artiști de excepție ai scenei românești, spune Adrian Scriminț, directorul festivalului.
Ziua de vineri este dedicată concursului, iar sâmbătă va avea loc Gala Laureaților și recitalurile invitaților.
Festivalul Naţional de muzică uşoară pentru copii şi adolescenţi „Junior Music Fest” continuă proiectul demarat de Asociația Kids Music Production în 2015, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov.
Intrarea este liberă în ambele zile ale festivalului.
Directorul Festivalului AWAKE, Laura Coroianu, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că la prima ediţie a manifestării, programată în perioada 1-3 septembrie, pe domeniul Teleki din Gorneşti, sunt aşteptaţi zilnic între 6.000 şi 8.000 de participanţi.
Potrivit Laurei Coroianu, locul în care se va desfăşura Festivalul AWAKE, curtea Castelului Teleki din Gorneşti, poate găzdui 10.000 de participanţi pe zi, însă se prefigurează o participare sub capacitatea maximă, chiar dacă o serie de acţiuni organizate în cadrul manifestării sunt o premieră pentru România.
Amatorii genului vor regăsi scena din copac – o scenă pentru un DJ amenajată într-un copac bătrân de 300 de ani – sau cinematograful de sub pod, un cinema amenajat sub podul castelului.
Doar 4 zile de mai despart de deschiderea Festivalului barcilor cu vasle.
A 7-a editie a Rowmania incepe vineri la Tulcea.
In deschidere va desfasura traditionala parada pe Dunare a fostilor campioni: Ivan Patzaichin, Toma Simionov si Vasile Diba.
Acestora li se vor alatura participantii la turul Dunarii, care vaslesc peste 2.5oo de kilometri pe fluviu, de la izvoare pana la Marea Neagra.
Potrivit organizatorului- Asociatia Ivan Patzaichin- Mila 23- nu vor lipsi intrecerile de vaslit, canotca si triatlon.
Sambata si duminica pe faleza, in dreptul capitaniei Tulcea va avea loc Artizan Eco delta, un targ al producatorilor si mestesugarilor traditionali dar si al ong-urilor preocupate de dezvoltarea turistica a zonei.
Aici gasiti cele mai gustoase preparate specifice Bucovinei, Maramuresului si altor zone ale tarii.
Placintele sunt atractia principala a targului insa cei interesati se pot delecta si cu alte produse, cum ar fi inghetata, ciocolata de casa, clatite, baclava, biscuiti, cornulete si nelipsitul kurtos, toate fiind preparate cu ingrediente naturale.
Pe langa deserturi, sunteti asteptati si cu mici, dar si cu alte preparate din carne.
Nu lipseste painea de casa coapta chiar in cuptoarele amenajate la fata locului.
Organizatorii au pregatit si un stand cu must proaspat preparat.
Localitatea arădeană Pecica va fi, săptămâna viitoare, capitala folk-ului românesc. Pe 1 şi 2 septembrie, în oraşul arădean se desfăşoară Festivalul Folk pe pâine, cu participarea artiştilor: Mircea Baniciu, Didina Curea, Vlady Cnejevici și Teo Boar.
Concertele vor începe la ora 19:00 și vor dura până la miezul nopţii. Scena festivalului va fi amplasată, la fel ca în anii trecuți, lângă terenul de fotbal din Pecica.
În perioada 31 august – 3 septembrie, la Braşov se va desfăşura a treia și cea mai impresionantă ediție a Festivalului de Arte Vizuale Amural.
Cu acest prilej, peste 100 de artiști din toată țara și din străinătate sunt așteptați în zona ,,După Ziduri” și pe dealul Warthe, pentru a face o demonstraţie a efectului prezentării artelor vizuale în mijlocul naturii și al orașului. În plus, organizatorii îşi doresc să valorifice şi faima unora din simbolurile turistice ale oraşului, insuficient valorificate în ultima vreme sau chiar uitate, aşa cum sunt Turnul Alb, Turnul Negru sau Cinematograful Popular, după cum ne-a precizat Răzvan Pascu, director de creaţie al Festivalului.
În cadrul Festivalului, vor fi realizate, în premieră naţională, proiecții pe clădiri şi pe ecrane create special, pentru cele 4 nopți ale manifestării. Zona ,,După Ziduri” va fi umplută practic cu mai mulţi artişti, care vor realiza simultan proiecţiile. Noutatea Festivalului, faţă de anii precedenţi, este prezenţa a doi invitaţi de marcă de peste hotare, din Germania şi Cehia.
Cele mai bune filme din țările din regiunea centrală și sud-est europeană din ultimul an vor fi prezentate la Timişoara.
În programul evenimentului Central European Film Festival vor mai fi ateliere de filme, expoziții, dezbateri, lansări de carte, concerte, proiecții de filme studențești și scurt-metraje.
Pe lângă filmele care intră în competiție, anul acesta la Timișoara vor fi prezentate documentare despre orașele care vor fi Capitale Europene ale Culturii în 2021 – Timișoara, Novi-Sad (Serbia) sau Eleusina (Grecia) dar și filme de ficțiune și documentare care promovează toleranța.
Proiecțiile și evenimentele conexe, la care accesul este liber, vor avea loc, din 3 până în 9 septembrie, în Piața Libertății, la Cinema Timiș, Sala 2 a Teatrului Național, Iulius Mall, Sinagoga din Cetate, Piața Dacia, Casa Artelor și Cărturești.
Pregătirile pentru evenimentul care va avea loc în acest sfârșit de săptămână sunt pe ultima sută de metri.
Casele alegorice au intrat în renovare, aleile s-au amenajat, iar cuferele au început să fie aranjate pentru a-și primi vizitatorii.
În paralel, autoritățile se pregătesc pentru asigurarea securității și sănătății cetățenilor.
Autoritățile au avut și o ședință premergătoare festivalului, coordonată de prefectul județului, Lucian Goga:
”Toate instituțiile implicate în organizarea fără cusur a festivalului sunt aici, am spus că mizez pe experiența șefilor de instituții, a colectivelor pe care le conduc, pentru că nu este prima ediție a festivalului, să fim luați prin surprindere. Sunt convins că festivalul se va desfășura în cele mai bune condiții, de la siguranța alimentară a cetățeanului, cea mai importantă, apoi siguranța fizică a cetățeanului și a bunurilor acestora, până la curățenie.”
Organizatorii pregătesc și noutăți, printre care o nuntă tradițională, duminică, și o expoziție cu obiecte care vizează primul război mondial.
Vicepreședintele Consiliului Județean Mureș, Alexandru Cîmpeanu:
”Având în vedere faptul că suntem în derularea proiectului centenar, Muzeul Județean va expune fotografii, imagini de altă factură, scrisori și alte informații, care vizează primul război mondial. În acest sens, îi invităm pe participanți, dacă dețin astfel de elemente acasă să le aducă, să prezinte și poveștile lor, pentru că ele vor face obiectul unui album.”
Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Văii Gurghiului va avea loc în perioada 25-27 august și le va oferi vizitatorilor ocazia să vadă tradiții și meșteșuguri din zonă și să deguste produse culinare autentice.
Începe o nouă ediţie Seathre Fest, la Teatrul de stat din Constanţa.
Startul se dă mâine, la ora 19.00, când va fi pus în scenă musicalul „Romeo şi Julieta“.
Spectacolul spune povestea clasică a celor doi îndrăgostiți, însă într-un mod original și inedit.
La această ediţie a festivalului vor participa trupe din Botoșani, București, Cluj, Câmpina, Iași și Constanța.
Timp de şapte zile, acestea, vor lua parte la ateliere, împreună cu actori, muzicieni și coregrafi profesioniști ai domeniului.
În ultima zi a festivalului, pe 27 august, va avea loc un spectacol reprezentativ la Teatrul de stat, produsul finit fiind realizat în urma acestor ateliere.
O nouă provocare pentru pasionaţii bucătăriei tradiţionale prin festivalul ce va avea loc duminică, 27 august, la Ghiroda. “Festivalul Ceaunelor” este organizat de Primăria şi Consiliul Local Ghiroda, Casa de Cultură din localitate şi Asociaţia “Pro Datina”.
Poate participa în concurs orice persoană fizică sau juridică din ţară care dispune de bucătărie mobilă proprie cu dotările minime aferente pentru prepararea mâncărurilor tradiţionale la ceaun (ceaun, arzător, sursă de căldură, castroane, bidoane, găleţi de apă, tocătoare, cuţite şi alte ustensile).
Concurentul alege singur preparatul pe care doreşte să-l prezinte. Timpul alocat este de aproximativ cinci ore. Participanţii pot solicita organizatorilor ingredientele de bază ale preparatului cu condiţia să pregătească minim 25-30 de porţii pe care să le servească invitaţilor prezenţi la eveniment. Condimentele rămân în sarcina participantului. Toate detaliile şi fişa de înscriere le găsiţi pe pagina de facebook Asociaţia Pro Datina.
Manifestarea va începe la ora 10:00, la Casa de Cultură din Ghiroda.
De la ora 12:00 va avea loc un program folcloric cu Ansamblurile “Cununa Timişului” şi “Datina” din Ghiroda, “Flori din câmpie” din Giarmata Vii, “Junii gugulani” din Caransebeş, “Voitegeana” din Voiteg, formaţii din Liebling şi Berzovia.
Soliştii invitaţi: Carmen Popovici Dumbravă, Cornelia Lupulescu, Georgiana Necşa, Loredana Demian, Narcisa Băleanu, Camelia Miuţescu, Liviu Bazoşan şi Corin Irimia.
La ora 15:00 – degustarea şi jurizarea preparatelor.
Poate puţini ştiu că Sviniţa – o comună mehedinţeană de pe Clisura Dunării, se mai numeşte şi “tărâmul smochinelor”, deoarece aici este unicul loc din România şi chiar din Europa unde de peste 500 de ani smochinii cresc şi rodesc în gospodăriile oamenilor precum corcoduşii din zona Olteniei.
Primarul Nicolaie Curici a declarat pentru Radio Reşiţa, că Primăria organizează sâmbătă, 19 august cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Smochinelor, o zi cu tradiţionalele concursuri, în care va fi premiată cea mai bună dulceaţă de smochine şi cea mai bună ţuică de fruct. Nu vor lipsi conferinţele, manifestările sportive şi culturale, întrecerile, muzica populară românească şi sârbească, o mulţime de invitaţi din ţară şi străinătate şi, nu în ultimul rând, comercianţii de bere şi mici.
„Este unicul festival din România şi a ajuns la ediţia a XVIII-a. Este un eveniment tradiţional al comunei noastre care cuprinde activităţi sportive şi cultural artistice susţinute de invitaţi şi de formaţia gazdă. Între orele 12.00 şi 14.00 sunt programate conferinţele, iar de la 14.00 expoziţia de produse din smochine şi obiecte tradiţionale, precum şi concursurile de dulceaţă şi ţuică de smochine. La ora 19.00 – parada costumelor populare şi program artistic prezentat de formaţii şi ansambluri din: Moldova Veche, Măceşti, Pojejena, Liubcova, Ştei din judeţul Bihor şi dansatorii ansamblului „Dunav” din Sviniţa. După aceea e balul comun al festivalului.”
Acţiunile în comună vor debuta de la ora 12.00.
Ca element de noutate, dulceaţa de smochine de Sviniţa este marcă înregistrată la OSIM, în urma demersurilor făcute de primarul Nicolaie Curici, iar acum se fac eforturi şi pentru înregistrarea ţuicii de smochine şi a unei prăjituri cu smochine, făcută după o reţetă tradiţională.
Comuna Sviniţa este singurul loc din ţară şi chiar din Europa unde smochinii cresc în gospodăriile oamenilor. Tocmai de aceea capul de afiş al sărbătorii este competiţia oficială de desemnare a localnicilor care au cea mai bună ţuică ori dulceaţă din smochine. Primarul Nicolaie Curici a spus că, în urmă cu aproximativ 500 de ani, smochinul a fost adus la Sviniţa şi pe insula Ada-Kaleh de către un paşă turcesc. Anual se înfiinţează noi livezi cu smochini a câte 200-500 de puieţi, a mai subliniat edilul pentru Radio Reşiţa.
“Putem spune că Sviniţa este un tărâm al smochinelor. Este o zonă unică în ţară şi în Europa. Nu mai există aşa ceva. Aici smochinii cresc precum corcoduşii în Oltenia. Fiecare familie are aproximativ 50 de smochini roditori şi face dulceaţă, ţuică şi alte produse din acest fruct. Şi noi, Primăria, am plantat 1.000 de smochini printr-un proiect de 70.000 de dolari în anul 2012 şi acum aceştia au dat rod. Pe raza comunei sunt aproximativ 5.000 de smochini pe rod în grădinile localnicilor. Clima de aici este cu influenţă mediteraneană şi le prieşte smochinilor. Astă iarnă, Dunărea a fost îngheţată mai multe zile, dar pomii nu au avut de suferit. În ceea ce priveşte dulceaţa de smochine de Sviniţa: am înregistrat-o la OSIM şi acum produsul tradiţional este marcă înregistrată”, a precizat primarul Nicolaie Curici.
Pentru că sunt produse rare şi de calitate, un borcan de dulceaţă de smochine se vinde între 12 şi 15 lei, iar un litru de ţuică de smochine poate ajunge şi până la 100 de lei; preţurile fiind stabilite de producătorii de la standurile ce se vor amplasa în centrul comunei şi în curtea şcolii din localitate. Primarul Sviniţei a declarat că, la Festivalul Smochinelor vor fi prezenţi invitaţi din localităţi din judeţele: Caraş-Severin, Timiş, Bihor şi Mehedinţi, dar şi oaspeţi din Republica Serbia.
Pe întreaga perioadă a întregii zile de sâmbătă, toţi cei care vor veni la Festivalul Smochinelor vor putea asculta muzică populară de la formaţii culturale din Banat şi din Serbia. Cel mai aşteptat moment al evenimentului va fi concursul prin care juriul va desemna cea mai bună ţuică şi dulceaţă de smochine.
“Sâmbătă, 19 august la Sviniţa, gospodarii comunei vor prepara la faţa locului, în cazane, dulceaţă şi ţuică de smochine, după specialitatea casei, pentru turiştii care vor veni în zonă şi vor vizita una dintre cele mai vechi aşezări din Banat cu etnici sârbi”, a mai spus Nicolaie Curici.
”Festivalul Mondial de Arte şi Interculturalitate Ovidius” a început la Sulmona și continuă la Constanța sâmbătă 19 august de la ora 17.00 în zona Amfiteatru din Parcul Tăbăcărie, unde va avea loc reconstituirea istorică „Dacii și Romanii” realizată de Asociația România – Dacia Casa Noastră.
Festivalul este un eveniment construit în jurul unui concept unic şi original şi se înscrie cu acurateţe în cerinţele de desfăşurare, estetice şi tematice, ale „Anului Omagial Ovidius”, la celebrarea a 2.000 de ani de la moartea poetului.
Evenimentul s-a deschis la Sulmona, cu participarea „Asociaţiei România – Dacia Casa Noastră” care a asigurat un spectacol dedicat poetului Ovidius și momente de reconstituire istorica, în cadrul Festivalului Giostra Cavaleresca Europea di Sulmona.
La Sulmona spectacolul a câștigat premiul cel mare, Stindardul Festivalului Giostra Cavalleresca D’Europa 2017.
Acelaşi spectacol va fi redat sâmbătă 19 august de la ora 17.00 în zona Amfiteatru din Parcul Tăbăcărie.
Până pe 20 august, brașovenii şi turiştii sunt invitaţi la a treia ediţie a festivalului.
Spectacolele vor avea loc în aer liber, pe scena amplasată în zona fostului Stadion Municipal, din cartierul braşovean Bartolomeu.
Vor fi trei zile cu muzică rock, 11 concerte, cu trupe braşovene şi cu două trupe de peste hotare, din Ungaria şi Marea Britanie. Alte surprize care îi aşteaptă pe cei care vor ajunge la festival, ne sunt dezvăluite de Marian Gâlea, organizator.
Intrarea la toate concertele Tribute Festival va fi liberă, iar organizatorii se aşteaptă să depăşească recordurile ediţiei trecute, când în fiecare seară au fost prezenţi peste trei mii de spectatori.
În perioda 16-24 august 2017, Asociația Culturală Nihil Sine Arte, în parteneriat cu Colegiul Național de Arte „Regina Maria” organizează pe faleza Cazinoului din Constanța, Festivalul de artă, „Tomisul Etern”, aflat la ediția a II-a.
Festivalul propune expozitii de artă și fotografie, obiecte handmade și program muzical variat, interpretare instrumentală live, pian și vioară, canto clasic și muzică ușoară, fiind susținut de elevii și profesorii Colegiului de Arte din Constanța, artiști din cadrul Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski și invitații acestora, studenți din cadrul Facultății de Arte, Universitatea Ovidius Constanța, artiști din cadrul Asociației Artiștilor Dobrogeni, dar și alți oameni de cultură din Constanța.
Deschiderea oficială a Festivalului „Tomisul Etern” va avea loc in data de 16 august 2017, la Muzeul de Artă Constanța, orele 17:00 unde vor concerta pianistul Octavian Renea, pianista Mariana Parnică, pianista Monica Gevat, violonistul Sebastian Tegzesiu, soprana Laura Eftimie.
După concert, invitații vor putea admira și achiziționa produse handmade din cadrul expoziției susținute de Dorina Ivanciu, profesor la Colegiul de Arte, care va dona banii obținuți pentru recondiționarea și acordarea instrumentelor din cadrul Colegiului de Arte “Regina Maria”.
Festivalul va continua începând cu seara zilei de 17 august, seria de spectacole pe faleza Cazinoului, de la ora 18:30, cei prezenți se vor bucura de repertoriul artiștilor consacrați atât pe scenele din țară, cât si în străinătate.
Astfel, în cadrul Festivalului de Artă de la Constanța vor răsuna compozițiile lui J. S. Bach, F. Schubert, F. Liszt, B. Bartok, P. Constantinescu, E. Grieg, A.Dvorak, C. Silvestri, J. Brahms, F. Kreisler, R. Allison, vor fi interpretate romanțe vechi, canțonete, muzică veche și modernă românească și internațională, precum și arii celebre: Liliacul(J.Strauss), Văduva veselă(F.Lehar), Carmen(G.Bizet), Traviata(G.Verdi), Bărbierul din Sevillia (G. Rossini), O mio babbino caro (G.Puccini), Don Giovanni(W.A.Mozart), My fair lady(K.F. Leowe), West side story(L.Berstein), Barcarolle ( J.Offenbach), Elixirul Dragostei(G.Donizetti), Lakme(L.Delibes) și altele.
Proiectul nu beneficiază de finanțare de la nicio autoritate publică, iar sumele colectate ca donații se vor folosi în beneficiul Colegiului de Arte ,,Regina Maria”, pentru reparații, acordaje, recondiționări instrumente și săli de studiu din cadrul școlii.
Festivalul Turcesc și Festivalul Multiculturalității ajung la malul mării.
Acest proiect care de-a lungul timpului a ajuns deja la inimile românilor, îi invită pe constățeni și turiștii aflați în concediu pe litoralul românesc în perioada 18-20 august , la Lake View, lângă stațiunea Mamaia, între orele 12.00-24.00, pentru a lua parte la un eveniment unic.
De la acest festival nu vor lipsi muzica și dansurile tradiționale, delicioasele bucate turcești și multe alte suprize.
În satul Şumiţa – aparţinător comunei Lăpuşnicel – se va desfăşura astăzi Festivalul de folclor ceh, cea mai mare manifestare a etnicilor cehi din ţara noastră, manifestare care a ajuns în acest an la cea de-a 14-a ediţie.
„Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România (UDSCR), în calitate de organizator principal, doreşte să ofere publicului un spectacol inedit! Acest festival se organizează în fiecare an în localităţi diferite, localităţi unde trăiesc etnici cehi„, ne-a declarat Claudia Şembera- preşedintele UDSCR – Filiala Băile Herculane.
Programul manifestărilor începe la ora 11.00 cu săvârşirea Slujbei Sfintei Liturghii, iar după masa de prânz va avea loc parada portului popular, care va ocoli tot satul, iar de la ora 16.30 vor urca pe scenă mai multe ansambluri folclorice din judeţele Mehedinţi şi Caraş-Severin. La ediţia din acest an şi-au anunţat participarea ansambluri folclorice ale etnicilor cehi din Eşelniţa, Moldova Nouă, Sfânta Elena – cu două ansambluri, Zlatiţa, Gârnic, Eibenthal şi Şumiţa.
„Festivalul şi-a propus şi în acest an păstrarea şi promovarea folclorului autentic ceh, revigorarea tradiţiei, a cântecului şi a dansului popular. Participarea la acest festival întăreşte identitatea naţională a membrilor comunităţii cehe!”, ne-a precizat Claudia Şembera.
Solişti vocali şi instrumentişti cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani din întreaga ţară şi din comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării sunt aşteptaţi la Timişoara în perioada 23 -25 august, la Festivalul-concurs „Iosif Sivu şi Cosmin Golban”, ediţia a XI-a.
Preselecţia va avea loc miercuri, 23 august, de la ora 11:00, la Casa de Cultură Timişoara, str. Miron Costin, nr. 2.
Concursul se va desfăşura la Sala Capitol, joi, 24 august, de la ora 18:00, iar Gala laureaţilor şi spectacolul susţinut de invitaţii organizatorilor, vineri, 25 august, la aceeaşi oră.
Intrarea se face pe bază de invitaţii care se pot obţine la Casa de Cultură de luni până vineri între orele 9:00 şi 14:00.
Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra festivalului condusă de prof. Sebastian Roşca.
Înscrieri la adresa de mail: office@iosifsivu-cosmingolban.ro şi la numărul de fax 0256 23 00 11. Pentru informaţii suplimentare puteţi suna la numărul 0722 205 997, Nistor Garaş, director festival.
Este cel mai mare festival cultural dedicat promovării zonei săsești din Transilvania.
Ajuns la cea de-a 5-a ediție, festivalul va fi organizat în 10 localități reprezentative din Țara Ovăzului: Achita, Roadeș, Homorod, Viscri, Bunești, Saschiz, Mașendorf, Rupea, Criț și Cloașterf.
Zilele de 12 si 13 august (sâmbăta și duminica viitoare) sunt dedicate satelor: Mașendorf, Rupea si Criț.
Aici sașii întorși acasă dar și turiștii se vor bucura de vechi rețete si preparate redescoperite, muzică de fanfară și dansuri tradiționale, concerte de muzică clasică, proiecții de film în aer liber, jocuri și ateliere pentru copii.
Primele patru ediții ale festivalului Săptămâna Haferland au strâns peste 8000 participanți și s-au bucurat de prezența a zeci de personalități ale vieții culturale și sociale din România și din Germania.
Evenimente organizate în premieră, dar şi zeci de manifestări culturale, sportive şi distractive, printre care se numără şi un festival al cartofului, devenit tradiţional, au loc la sfârşitul acestei săptămâni, la Miercurea Ciuc, cu ocazia Zilelor municipiului.
Manifestările au început deja cu un turneu de fotbal între consiliile locale din zonă şi vor continua până duminică seara, când este programat un foc de artificii.
Locuitorii au fost invitaţi, încă de dimineaţă, la un târg cu produse meşteşugăreşti, la o competiţie de înot pentru amatori, în cursul după-amiezii fiind programate un spectacol de teatru, degustări de vin, dar şi arborarea festivă a drapelului Municipiului Miercurea Ciuc.
În cursul serii va concerta, pe o scenă amplasată în centrul oraşului, trupa Voltaj, în program fiind incluse şi spectacole susţinute de o trupă locală şi de una din Ungaria.
Festivalul Internaţional ‘Zilele Muzicii la Oraviţa’ îşi deschide porţile, în această seară pentru cea de-a zecea ediţie. Timp de zece zile, iubitorii muzicii clasice se vor putea bucura de concerte și recitaluri.
“În inima oraşului Oraviţa a fost construit primul teatru din România, în anul 1817, după macheta Burgtheater-ului din Viena. Denumit astăzi Teatrul Vechi, purtând şi numele poetului Mihai Eminescu,el este o bijuterie arhitectonică. Dar un teatru nu este doar o clădire, ci şi un lăcaş al Artei. Dorim ca prin toate concertele din cadrul Festivalului Internaţional Zilele Muzicii la Oraviţa să dăinuiască un Teatru viu, care emană lumină spirituală”, spune Manuela Iana-Mihăilescu, directorul artistic al festivalului.
Oraviţa va avea oaspeţi de renume, instrumentişti, dar şi artişti vocali. Astăzi festivalul este deschis cu un concert inaugural, susţinut de Corul Cantus Redivivus, avându-l ca dirijor pe Emanuel Pecingină, cel care a introdus, în festival, muzica corală.
Sâmbătă este programat un recital de pian ce îl va avea ca protagonist pe Eduard Kunz. Şi în următoarele zile, iubitorii de muzică clasică vor avea ocazia să participe la diferite recitaluri de cameră, de pian, la concerte, care vor începe, de fiecare dată, la ora 19:00.
Festivalul se va încheia pe data de 15 august, la Biserica Romano Catolică din Oraviţa, cu concertul ‘Ave Maria’, ce va fi susţinut de Simina Ivan (soprană), Aura Twarowska (mezzo-soprană), iar la pian, Dragoş şi Manuela Iana-Mihăilescu.
În duminica de 6 august, la ora 14, la Biserica Ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului” din Dumbrăveni, va avea loc cea de-a VI-a ediţie a Festivalului-concurs de toacă pentru copii şi tineret, sugestiv intitulat „Lemnul sfânt care cântă”. Aceasta pentru că rugăciunea ritmizată pe toacă devine, prin măiestria celor care mânuiesc cele două ciocane de-a lungul şi de-a latul scândurii de paltin, devine cântec, mai bine-zis, cântare liturgică.
Iniţiatorul acestui concurs este preotul paroh Vasile Ioniţă, meşter popular recunoscut pentru arta sculpturii în lemn, care, în dragostea sa neţărmurită faţă de copii, a găsit soluţia de a-i aduce în biserică. Le-a construit, copiilor din parohia sa, toace de mână pe măsura vârstei, şi mai mici şi mai mari, ciocănaşe de diverse dimensiuni şi i-a chemat la joacă: joaca de-a rugăciunea pe toacă. Pentru că toaca este chemare la rugăciunea liturgică şi este rugăciune prin formulele ritmice care schiţează răspunsuri liturgice şi scurte rugăciuni în cadrul semnalului muzical, dar şi prin simbolurile sacre pe care le conturează mişcarea ciocanelor în timpul bătăii: crucea, triunghiul, cercul, spirala.
Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, sprijină organizarea concursului prin premiile în bani acordate celor mai buni tocaşi pe categorii de vârstă. Evaluarea concurenţilor va fi făcută de un juriu de specialitate format din preoţi-profesori, muzicologi şi etnografi. O condiţie de prezentare în concurs este ţinuta concurenţilor în costum tradiţional local.
A 5-a ediție a manifestării are loc în data de 12 august, în zona sitului arheologic situat pe Valea Nirajului, unde se fac săpături din 2013, care pot fi văzute cu ghidaj profesional.
La festival se reconstituie și celebrează aspecte ale stilul de viață roman, cum ar fi celebrele lupte de gladiatori.
Programul Festivalului Roman de la Călugăreni începe la ora 10.00 cu o paradă a participanților și se încheie la ora 20.00, cu o retragere cu torțe la parcul arheologic, a explicat muzeograful Panczel Szilamer:
Festivalul are loc la Teatrul ”Șură”, la Mănăstirea Franciscană și la parcul arheologic. Ca noutate, am pregătit un moment artistic numit ”Focul lui Mercur”, am încercat să păstram manjoritatea programelor din anii anteriori, cum ar fi lupta dintre barbari și romani, exercițiile militare ale legionarilor, luptele de gladiatori, concurs de moară romană și de tras cu arcul. Ca element de noutate, punem în atenție copilăria, educația, pedagogia din epoca romană, respectiv cea legată de mănăstirea Franciscană.”
Participanții de toate vârstele sunt invitați să urmeze ”școala romană”, pentru învăța istoria și tradițiile romane.
La ediția din acest an a Festivalului de la Călugăreni sunt așteptați între 2000 și 3000 de vizitatori, la fel ca la edițiile precedente.
Cum se ajunge la Călugăreni
Transport cu microbuze pe ruta: Tîrgu Mureş (Voiajor) – Călugăreni – Câmpu Cetăţii/Sovata şi Sovata/Câmpu Cetăţii – Călugăreni – Tîrgu Mureş.
Cu maşina personală pe traseul: Tîrgu Mureș –Ernei –Călugăreni.
Cu bicicleta pe traseul: Tîrgu Mureș – Livezeni – Miercurea Nirajului – Vărgata – Călugăreni sau Tîrgu Mureș – Sângeorgiu de Mureș – Ernei – Căluşeri – Isla – Călugăreni.
Festivalul Luminii revine sâmbătă, 29 iulie de la ora 20:00 la Giurgiu. Organizatorii activităţii – Cercetaşii României – ne amintesc ce înseamnă această acţiune. „Festivalul Luminii este un eveniment ce își propune să le aducă aminte oamenilor de bucuria lucrurilor mărunte. Timp de o zi, locuitorii orașului Giurgiu sunt invitați să se deconecteze de la problemele și stresul de zi cu zi, pentru a se bucura alături de cercetași și de ceilalți membrii ai comunității de atmosfera creată de miile de gulguțe ce vor lumina Parcul Alei și de numeroasele activități pregătite de cercetașii giurgiuveni.”
Cel de-al treilea capitol al celui mai bun festival din Europa, UNTOLD, continuă în 2017 și prezintă o nouă poveste – REAL LIFE FANTASY – în care își fac apariția noi personaje magice, care ghidează spre scenele festivalului peste 200 dintre cei mai buni artiști ai lumii.
CONCEPT CREATIV UNTOLD 2017
În 2016, Magicianul a apărut pentru prima dată în universul UNTOLD, fiind o prezență milenară. Acesta deține o forță supranaturală absolută, fiind singurul care poate controla portalul ce face legătura între cele două lumi: cea reală și cea fantastică. În 2017, Magicianul aduce în lumea noastră un simbol-protector, Dragonul, care a mai fost pe Pământ cu foarte mult timp în urmă, când oamenii mai credeau în magie.
Povestea din acest an ne traspune într-o călătorie cu mii de ani în urmă, când destinul oamenilor era supus bătăliilor legendare. Balanța dintre bine și rău era prea mult înclinată în partea răului, iar o forță întunecată pusese stăpânire peste întreg pământul. Mii de cavaleri au încercat, fără sorți de izbândă, să restabilească echilibrul, însă nici un om nu a avut puterea să înfrunte răul. Protector al oamenilor, cu puterile sale nemărginite, Magicianul îl cheamă într-o noapte de august, în mijlocul luminișului din pădurea Hoia-Baciu, din inima Transilvaniei, pe Dragonul protector. Acesta, înzestrat cu știința tuturor lucrurilor văzute și nevăzute din Univers este singurul care cunoaște numele reale ale tuturor lucrurilor.
Dragonul răspunde chemării Magicianului și dăruiește 4 pietre cu puteri extraordinare, esențe ale Iubirii, Speranței, Curajului și Încrederii, celor mai curajoși dintre cavaleri. Prin puterea lor magică, cavalerii descătușează forțele Binelui de pe tot Pământul și înving Răul. Odată cu triumful Binelui se naște Ordinul Cavalerilor Dragonului.
Pentru a proteja secretul pietrelor, urmașii cavalerilor le ascund într-un cufăr, iar urma acestuia se pierde în istorie și lumea uită cu totul această poveste. De atunci, mii de ani au trecut iar acum este momentul ca, în cele 4 nopți magice de august, zeci de mii de tineri să redescopere puterea pietrelor Dragonului.
Iubirea se transmite prin spectacole de circ la Sibiu. FITS 2017 oferă publicului său o serie de evenimente impresionante, pe toată durata festivalului.
70.000 de oameni au arătat Sibiului că respiră festiv în primele trei zile ale Festivalului Internațional de Teatru. Cel mai mare festival din lume a reușit să culeagă câte puțin din fiecare artă, cu expoziții, muzică, teatru și spectacole de circ. Acestea din urmă au impresionat publicul în mod special, prin excentricitatea artiștilor și numerele care mai de care mai interesante și riscante.
Oamenii sunt cu adevărat încântați de amploarea festivalului, care este tot mai complex cu fiecare ediție. Ei spun că încearcă să prindă câte puțin din toate.
Este ceva cu totul special. Sunt încântată de tot ce văd în fiecare an, iar anul acesta parcă a fost chiar cel mai frumos festival din câte am văzut.
E impresionant ce se întâmplă cu Sibiul în timpul festivalului. Nu am ratat nicio seară până acum.
În timpul zilei nu prea apuc să merg, dar profit de timpul liber și încerc să ies cât mai mult la festival și să văd câte puțin din fiecare.
În ceea ce privește spațiile de desfășurare, locurile la terase și prețurile din timpul festivalului, vizitatorii sunt înțelegători și spun că e o normalitate.
Nu mi se pare că sunt mai mari prețurile. În ceea ce privește locurile la terase, adevărul e că dacă ajungi mai pe seară în centru e posibil să stai în picioare.
În fiecare seară am ieșit până acum și nu simt că aș avea o gaură mai mare în buzunar. La terase mergem din timp ca să prindem loc. E normal să fie mai plin în centru, având în vedere faptul că aici au loc evenimentele stradale.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se va încheia duminică seara.
Premiul TINERE TALENTE la Festivalul Internaţional de Teatru, Muzică şi Dans pentru copii NEGHINIŢĂ – Bacău 2016
Publicat de Bogdan Dragomir,
4 noiembrie 2016, 15:13 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:54
Deschidere festival Neghinita 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
La sfârşitul lunii octombrie, mai exact în perioada 28-29 octombrie 2016, s-a desfăşurat în frumoasa şi „unica” sală de spectacole a Teatrului Bacovia din Bacău, prima etapă – Secţiunea Muzică Uşoară – a Festivalului-Concurs Internaţional de Teatru, Muzică şi Dans pentru Copii NEGHINIŢĂ, ediţia a VII-a!
Interviu cu prof. Mariana Tanasă – Director general al Festivalului NEGHINIŢĂ 2016 realizat de Bogdan Dragomir – Radio România Regional (regizor de montaj – Florin Bordeiaşu).
La Secţiunea Muzică Uşoară s-au calificat în finala festivalului 120 de copii din toate zonele ţării iar premiile au fost obţinute pe merit în funcţie de calitatea interpretării dovedită în cele două zile de concurs!
Pentru obiectivitate şi transparenţă totală, şi la această ediţie s-au acordat note „la vedere”, copiii au fost foarte bine pregătiţi de profesorii coordonatori iar juriul acestei secţiuni a fost alcătuit din personalităţi artistice şi mass media de specialitate: MIHAI ALEXANDRU – compozitor şi membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Preşedintele Juriului; ALIONA MOON – interpretă muzică uşoară din Chişinău, reprezentanta Moldovei la Eurovision, finalistă Vocea României; TUDOR TURCU– interpret muzică uşoară, câstigător X Factor; BOGDAN DRAGOMIR– realizator, coordonator programe Radio România Regional; CLAUDIU BULETE – compozitor, CB Media Vaslui; MARCEL IORGA – compozitor; ŞTEFAN ROŞCOVAN – interpret muzică uşoară din Chişinău, Rep. Moldova, participant Eurovision Junior, participant Vocea României 2016 şi DARIA ANASTASIA TANASĂ – interpretă muzică uşoară, reprezentantă a Fundaţiei Teatrale Neghiniţă Bacău.
Mihai Alexandru – premii Neghiniţă 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
Interviu cu compozitorul Mihai Alexandru – Preşedintele juriului NEGHINIŢĂ 2016 realizat de Bogdan Dragomir – Radio România Regional (regizor de montaj – Florin Bordeiaşu).
Sâmbătă – 29 octombrie a avut loc Gala de premiere a Secţiunii Muzică Uşoară din cadrul Festivalului-Concurs NEGHINIŢĂ 2016. În deschidere, au susţinut recitaluri extraordinare interpreţii Aliona Moon, Tudor Turcu şi Daria T (Daria Anastasia Tanasă) iar pe podiumul de premiere au urcat aproape jumătate din participanţi, obţinând trofee, diplome, premii în bani şi cadouri din partea organizatorilor şi a sponsorilor.
Aliona Moon in recital la Neghiniţă 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
Aliona Moon – Loc pentru dragoste (muz. Constantin Bodea, Alina Dincă, Smiley / text: Theea Miculescu, Smiley / Producător: 2015 Ha,Ha,Ha Production)
Tudor Turcu în recital la Neghiniţă 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
Daria T în recital la Neghiniţă 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
Daria T – Come, come (composers & producer : 2016 Melopsmusic France)
Îi vom menţiona aici doar pe câştigătorii trofeelor acestei secţiuni în ordinea clasamentului:
Bulgaru Ioana din Galaţi (prof. Monica Măciuceanu) şi Gabur Serena Elena din Piatra Neamţ (prof. Alina Apetrii) – Trofeul Festivalului – ex aequo
Trofeele categoriilor au fost câstigate de: Luca Mastacan din Bârlad la categ. 5-7 ani (prof. Dragoş Gheorghiu), Maria Adelina Timofte din Piatra Neamţ la categ. 8 ani (prof. Alina Apetrii), Anastasia Cotîrgăşanu din Grinţieş, Jud. Neamţ la categ. 9 ani (prof. Elisabeta Azoiţei), Sabrina Aniculaesei din Roman la categ. 10 ani (prof. Mihaela Tertelici & Sergiu Rudich), Andreea Delia Andrei din Bacău la categ. 11 ani (prof. Claudiu Filip), Miruna Jasmine Socaci din Târgu-Ocna la categ. 12-13 ani (prof. Irina Pashalov), Yasmine Daria Oprea din Bucureşti la categ. 14-16 ani (prof. Robert Costin) şi Lucian Dragoş Alecsă la categ. 16-18 ani (prof. Irina Pashalov).
Radio România Regional împreună cu colegii de la Studioul Regional RADIO ROMÂNIA IAŞI – parteneri media ai acestui eveniment, au acordat Premiul TINERE TALENTE, pentru calităţi artistice deosebite interpretei Gabur Serena Elena din Bacău.
P.S.: Vom reveni cu un update la acest premiu, pe măsura primirii materialelor muzicale de la câştigătorul acestuia!
Recital dans Neghiniţă 2016.600 (foto Bogdan Dragomir)
Festivalul Internaţional de Teatru, Muzică şi Dans pentru Copii NEGHINIŢĂ – 2016 continuă şi se desfăşoară şi pe data de 4 noiembrie cu concursurile la secţiunile Teatru şi Muzică Instrumentală iar pe data de 5 noiembrie va avea loc competiţia pentru secţiunea Dans. Festivalul este organizat de Fundaţia Teatrală Neghiniţă Bacău şi Consiliul Judeţean Bacău. Partener media: Radio România Iaşi.
Juriul si organizatorii Fest. Neghiniţă 2016.600 (foto Vova Moon/arh.pers.B.Dragomir)
Felicitări organizatorilor, câştigătorilor şi tuturor participanţilor la acest frumos eveniment!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Premiul TINERE TALENTE la Festivalul Internaţional de Interpretare „Delfinul de Aur”, Năvodari – 2016
Publicat de Bogdan Dragomir,
21 iulie 2016, 10:56 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:08
Sala festival Delfinul De Aur 2016 (foto Bogdan Dragomir)
În perioada 1-3 iulie, la Sala de evenimente Scoica Land din Năvodari, jud. Constanţa, s-a desfăşurat cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Interpretare „Delfinul de Aur”- 2016.
Interviu cu Doina Bentu – Director al Festivalului DELFINUL DE AUR 2016 realizat de Mona Vilceanu-Radio Romania Iasi.
Festivalul, inițiat și organizat de Palatul copiilor Baia Mare (director de festival – Doina Elena Bentu), a reușit să devină unul dintre cele mai importante evenimente ale genului din România. Parteneriatul dintre Palatul copiilor Baia Mare, Consiliul Local şi Primăria orașului Năvodari a făcut posibilă realizarea celor 13 ediții anterioare. Au avut loc două spectacole concurs şi Gala festivalului la care au participat 71 de interpreţi români și străini, din 20 de localități din România, Bulgaria, Rusia, Belarus, Republica Moldova, Italia, Belgia, la categoriile de vârstă: preşcolari, clasele I-IV, V-VIII şi IX-XII.
Organizatorii acestui îndrăgit eveniment au fost: Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice, Consiliul Local şi Primăria Oraşului Năvodari, Consiliul Judeţean Maramureş, Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti, Casa de Cultură „Pontus Euxinus” Năvodari, Asociaţia Delfinul de Aur Baia Mare și nu în ultimul rând Palatul copiilor Baia Mare – iniţiatorul şi coordonatorul celor 13 ediții anterioare.
După cum ne-au obișnuit organizatorii la ultimele 5 ediții, și în acest an au acordat 3 trofee, premii I, II, III, premii speciale, medalii şi diplome de participare:
Trofeul de Platină – GABRIELA LAURA OANA – BAIA MARE.
GABRIELA LAURA OANA -Take Me To The Church (prod. CD promo Delfinul de Aur 2016)
Trofeul de Aur – Ela Trandafir – Moinești.
ELA TRANDAFIR – I Have Nothing (prod. CD promo Delfinul de Aur 2016)
Trofeul de Argint – Mihai Bratosin – Popești – Vrancea.
MIHAI BRATOSIN – Who’s Loving You (prod. CD promo Delfinul de Aur 2016)
Trofeul de Aur pentru interpretare coregrafică: Ansamblul coregrafic AS al PNC București (instructori Aura Ghica si Mona Teodorescu); Ansamblul Galactic Dance, Baia Mare (instructori Madalina Mare si George Pop).
Cu Premiul Ia fost recompensat și Ansamblul folcloric Dănțăușii, Baia Mare, iar prezentarea festivalului a fost realizată într-un mod artistic şi profesionist de actriţa Alexandra Velniciuc.
PREMIUL I :Mara Bratu, Mioveni; Sofia Maria Ciobanu, Focşani; Astrid Theodora Muthu, Oradea; Andra Mihalaşcu, Buzău; Natalia Moise, Bucureşti; Maria Stroe, Braşov; George Mario Rus, Oradea; George Cristian Aghinea, Oneşti; Diana Mihalaşcu, Buzău; Cezar Ion Mircea, Piteşti; Alberta Lorelai Moşneguţu, Târgovişte; Alexandru Vladimiru Tătaru, Bucureşti; Lisa Muravieva, Belarus; David Horvat, Baia Mare; Furkalo Ksenia, Rusia.
PREMIUL II:Cezara Găvruţă, Oradea; Mara Ion Mircea, Piteşti; Teodora Simon, Iaşi; Paula Doboş, Iaşi; Patricia Crişan, Oradea; Diana Elena Damian, Năvodari; Ştefania Roberta Cioara, Gugeşti- Vrancea; Maria Luiza Voicu, Moldova; Bianca Alexandra Petcu, Moineşti; Istudor Anamaria, Focşani; Giulia Andonescu, Italia; Elena Foriş, Baia Mare; Desislava Rajkova, Bulgaria; Iulia Roman, Baia Mare; Lorena Galea, Arad.
Premiile Tinere Talente – Radio Romania Regional (foto Ioana Dragomir)
În cadrul Galei festivalului, Radio România Regional a acordat două Premii speciale de promovare TINERE TALENTE, concurenţilor Larisa Giurgiu din Cluj-Napoca şi George Aghinea
din Tg. Ocna! Felicitări şi mult succes în continuare! (Vom face completări acestui material, cu informaţii biografice, poze şi muzică interpretată de cei doi premianţi pe măsura primirii acestora!).
Juriul Delfinul de Aur 2016 (foto Doina Bentu/arh.pers.B.Dragomir)
Juriul festivalului: Viorica Pârja – ziarist, consilier relația cu mass media al festivalului, Valeria Katvitskaya– director artistic al Festivalului pentru copii și tineri „Slavska otecestvo-Glorie Patriei”, Moscova, Russia, Bogdan Dragomir– Realizator programe Radio România Regional, Silvia Ionescu-regizor TVR şi regizorul Galei festivalului, Doina Elena Bentu –– directorul festivalului, inițiator și coordonator proiect, Marina Sturko–director al Centrului de dezvoltare creativă ”Succesul tău”, Moscova, Rusia, Mihai Alexandru –compozitor, Ovidiu Baciu-Naguale-producător Kazibo, Mihai Constantinescu– cantautor, compozitor, Dan Dimitriu –compozitor, Nicolae Caragia-compozitor, Horia Moculescu– compozitor, preşedintele juriului.
Dansatori talentati si premiati la Delfinul de Aur 2016 (foto Bogdan Dragomir)
Radio România Regional, Radio România Iaşi, Radio România Constanţa-Radio Vacanţa, în calitate de parteneri media ai acestui eveniment, transmite felicitări şi gânduri bune tuturor celor ce au contribuit la realizarea acestui spectacol unic, numit DELFINUL DE AUR!
Bogdan Dragomir – Radio România Regional
(Sursa info: Viorica Pârja – consilier relația cu mass media al festivalului şi Doina Bentu – Director festival).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Agenda cultural-muzicală a zilei 19 Noiembrie 2015
Publicat de Bogdan Dragomir,
19 noiembrie 2015, 09:26 / actualizat: 22 iunie 2023, 11:13
Agenda cultural-muzicală a zilei 19 Noiembrie 2015
Manifestări desfăşurate la Târgul „Gaudeamul-Carte de învăţătură 2015”, în perioada 18 – 22 noiembrie
* În perioada 18 – 22 noiembrie, RADIO ROMÂNIA, prin Centrul Cultural Media, singurul post de radio din lume care a iniţiat şi a dezvoltat un program de o asemenea anvergură pentru susţinerea culturii scrise, organizează, în Pavilionul Central Romexpo, cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – „Carte de Învăţătură”, al cărei invitat de onoare este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, cel care a desemnat şi preşedintele de onoare al ediţiei, Victor I. Stoichiţă, cercetător şi profesor de istoria artei. Din program:
► Sala „Mircea Sântimbreanu” – Nivelul 7.70:341
ora 10:00 – Federația Editorilor din România (FER) și organizaţia patronală „Agora” a societăţilor pentru difuzarea tipăriturilor şi a altor bunuri culturale din România, organizează dezbaterea „Industria cărții în România. Soluții de supraviețuire”
ora 12:00 – Comisia Naţională a României pentru UNESCO organizează Seminarul „Natura – cel mai bun profesor” şi prezentare de carte „Nature – The Best Teacher”. Invitaţi: Şcolile Asociate UNESCO; Inspectoratul Municipiului Bucureşti
ora 15:30 – eLiteratura lansează trei volume de poezie de Victoria Milescu: „Cununa de flăcări”, „Cenuşa verii”, „Feeding Illusions”
ora 16:30 – Editura Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti – Masă rotundă cu tema: „Îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii Parcului Naţional Piatra Craiului”
ora 19:00 – Editura Amurg Sentimental – Lansarea volumelor: „Trepte IV” (poezii), autor Ioan V. Maftei-Buhăieşti; „Poemele toamnei” (poezii), autor Paula Isac; „Culegătorul de fragi sălbatici” (teatru), autor Radu F. Gurău
► Bursa de Contacte – Nivelul 3:20
ora 13:00 – Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi – lansarea volumelor: „Exil în propia ţară”, Constantin Ilaş (coordonator); volum apărut la Editura Institutul European, Iaşi 2015, Vorbitori: Cristina Diac şi Sorin Bocancea; „20 de ani de comunism în Iaşul universitar”, Bocancea Sorin & Doru Tompea; volum apărut la Editura Institutul European, Iaşi 2015, Vorbitori: Mioara Anton, Vasile Dâncu şi Lavinia Betea
ora 15:00 – lansarea cărţii „O aventură estetică târzie cu Andrei Strihan”, de Titus Vâjeu
ora 16:00 – Editura C.H. Beck – Lansarea lucrării: „Parakletos”, autor Gheorghe Piperea
ora 17:00 – Editura Ecou Transilvan – lansarea volumelor: „Ceața albastră”, autor Ioan Cărmăzan; „Sfinți și securiști”, ediția a – II – a, autor Teodor Tanco; „Omagiu aniversar Teodor Tanco la 90 de ani”; „Istoria României secolul XX, deceniul 7 (1961 – 1970) – album, autor Vasile Lechinţan; „În spatele ușilor deschise”, vol. 5 – „Fatalitate și speranță” şi vol. 6 – „Fatalitate și deznădejde”, autor Vasile Moiș
ora 18:30 – Editura Zorio – lansarea volumului „Povestiri despre România, țara părinților”, de Petre Crăciun. Invitați: Angel Tîlvăr, ministru delegat pentru relațiile cu Românii de peste Hotare, Zvetlana Ileana Preoteasa, director general Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Radu Baltasiu, director, Institutul Cultural Român, Direcţia Românii din Afara Granițelor și Limba Română
ora 19:00 – Didactica Publishing House – Lansare de carte: „Poker cu măști”, autor: Doru Viorel Ursu
► Ceainăria Bernschutz Gaudeamus
ora 15:30 – Editura Antim Ivireanul – Lansarea volumelor: Ioan Barbu, romanul „Vulturul albastru”; George Astaloș, „101 Poezii”, George Terziu, „Proza bipedă”, Liliana Boian Terziu „Dreptul la nefericire” – versuri; Invitați speciali: Mihai Antonescu, George Călin, Nicolae Georgescu, Aureliu Goci, Emil Lungeanu, Victoria Milescu, Florentin Popescu, Iuliana Paloda- Popescu
► Salonul de Carte pentru copii „Ion Creangă” – Nivelul 3.20
ora 10:30 – Atelier adresat copiilor între 9 – 13 ani: „Culorile Toamnei”; Coordonator atelier: Ana Maria Mavru, psihoterapeutiar
ora 18:00 – Biblioteca Metropolitană Bucureşti – Atelier de teatru de umbre
► Sala Cupola – Nivelul 0.00
ora 13:30 – Radio România – Departamentul Studiouri Regionale – Alege „România de nota 10”! – ediţie eveniment a emisiunii multiplex „România de nota 10” realizată de Departamentul Studiourilor Regionale, (DSR) cu sprijinul organizaţiei Junior Achievement România (JAR). O dezbatere în direct cu şi despre tineri care visează şi proiectează o Românie de nota 10. Alături de ei vor fi invitaţi speciali şi public, într-un spaţiu amenajat cu expoziţii şi prezentări ale celor mai apreciate şi premiate proiecte din rândul generaţiei tinere
ora 16:00 – Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Lansare de carte: „Revoluţia Română din 1989 la Bucureşti. Schimbarea centrului de putere”, autori Ştefan Păun, Corneliu Mihail Lungu, Alexandru Oşca; Invitaţi: autorii, prof. univ. dr. Iulian Cârţână, prof. univ. dr. Ion Calafeteanu
ora 18:00 – Editura Proema – Anci – lansarea volumului: „Poeme fără frontiere. Selecţie de versuri din lirica română şi iordaniană contemporană”. Traducere, studiu introductiv şi note: Dumitru Chican; prefaţă: Carmen Burlacu, secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe; cuvânt înainte: Shaker Al-Malkawi, ambasadorul Regatului Hashemit al Iordaniei la Bucureşti
► Stand Propriu
ora 11:00 – nivelul 7.70:309 – Editura Zenith Trading Consult lansează două cărți de Dumitru Prichici: „De la căpușă la cătușă” și „Condamnat la tăcere: până când?”
ora 12:00 – F.C.E.R – Editura Hasefer – nivelul 4.50:202 – Triplă lansare de carte: „De la Iaşi la Ierusalim şi înapoi” de Leon Volovici; „Mihail Sebastian – Mirajul francez” de Geo Şerban; „Eseuri de filozofie evreiască”, de Esther Starobinski Safran
ora 13:30 – Editura Humanitas – nivelul 0.00:45 – Lansare: „Dostoievski în conştiinţa literară românească” de Dinu Pillat. Participă: Ioan Stanomir, George Ardeleanu, Monica Pillat
ora 15:00 – Editura Eikon – nivelul 0.00:18 – Lansare de carte: „Marin Sorescu în documente inedite”, de Maria Ionică și George Sorescu, ediție îngrijită de Maria Ionică (selecție, tehnoredactare, anexe și adnotări); „Scrieri vol III – Teatru”, de Darie Magheru, „Personajul virtual sau calea către al V-lea punct cardinal la Matei Vișniec”, de Mihai Lungeanu, ediția a II-a, cuvânt înainte al autorului și postfață de Emil Lungeanu. Invitaţi: Emil Lungeanu, Mihai Lungeanu. Moderator: Valentin Ajder
ora 16:00 – Editura Bibliotheca – nivelul 7.70:301 – Critică şi Istorie Literară – Dumitru Copilu-Copillin: „Eminescu în circuitul universal”. Mircea Bădoiu: „Pucioasa în pagini literare”. George Toma Veseliu: „Continuatorii şcolii literare şi artistice de la Târgovişte”. Florentin Popescu: „Eu v-am citit pe toţi!”, vol. 5; invitaţi: Sultana Craia, Gheorghe Buluţă, George Coandă, Mihai Stan
ora 16:00 – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România (GADIF) – nivelul 4.50:201 – Prezentarea cărții „Oublier Bucarest” de Victor Ieronim Stoichiță, în prezența autorului (eveniment organizat de Ambasada Elveției)
ora 16:00 – Editura Teşu – nivelul 0.00:10 – Lansarea lucrării: „O istorie altfel a evreilor din România“, autor Teșu Solomovici; invitați: acad. Dinu C. Giurescu, acad. Răzvan Theodorescu, acad. Nicolae Breban, dr. Aurel Storin
ora 17:00 – Editura Meteor Press – nivelul 0.00:31 – Dublă lansare de carte: „Beria, tatăl meu. În inima puterii staliniste”, de Sergo Beria; „Instrumentele terorii lui Stalin. CEKA – OGPU – NKVD – KGB”, de Rupert Butler. Invitaţi: Ion M. Ioniţă, redactor-şef al revistei Historia, Dorin Matei, redactor-şef al revistei Magazin istoric, Bedros Horasangian, analist politic
ora 17:00 – Editura Niculescu – Oxford University Press – nivelul 00:42 – Lansare de carte: „Ascensiunea globală a Chinei” de Andrei Marga
ora 17:30 – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor Şi Instituţiilor Francofone Din România (GADIF) – nivelul 4.50:201 – Lansarea cărții „Les églises fortifiées du pays des Sicules” de Hubert Rossel, în prezența autorului (eveniment organizat de Ambasada Elveției)
ora 18:00 – Academia de Studii Economice din București – nivelul 7.70:321 – Lansarea cărții „Înainte și după școală. Interviuri motivaționale de carieră”, autor Nataliea Albu. Invitat: Conf. univ. dr. Ionel Năftănăilă, Departamentul de Management, Academia de Studii Economice din București
ora 18:00 – Editura Eikon – nivelul 0.00:18 – Lansare de carte: „Muzica tinereții, tinerețea muzicii… à la Cluj”, de Doru Ionescu, prefaţă de Cătălin Ştefănescu. Invitaţi: Florin Silviu Ursulescu, Andrei Partoş, Mircea Neacșa, Cristian Hrubaru, Doru Ionescu. Moderator: Valentin Ajder
ora 18:00 – Editurile Polirom şi Cartea Românească – nivelul 0.00:40 – Lansare de carte: „Cartea poemelor mele nescrise”, autor: Varujan Vosganian. Invitați: Răzvan Voncu, Marian Drăghici. Moderatoare: Claudia Fitcoschi
Învăţământ, Cercetare
* Marcarea Zilei Cercetătorului și Proiectantului din România (19 nov.), în semn de omagiu adus omului de știință american de origine română, George Emil Palade – în Amfiteatrul Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare (I.N.M.A.), Str. Ion lonescu de la Brad nr. 6. Cu acest prilej, se va desfășura simpozionul cu tema „Cercetarea, dezvoltarea și inovarea – suport pentru competitivitate economică și dezvoltare socială”, organizat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Patronatul Român din Cercetare și Proiectare, Academia Română și Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare și Proiectare din România
* Constanţa:Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ aniversează 143 de ani de învăţământ militar de marină printr-o serie de activităţi.Astăzi, începând cu ora 10:00, are loc Conferinţa Programele ERASMUS+ şi EMILYO, urmată de workshop-ul Programele de cadeţie – cerinţe şi oportunităţi – la sediul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”
* Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga” organizează conferinţa internaţională „Lifelong Learning in Action: The university, employers, trainers and the community working together”, care va avea loc în zilele de 19 şi 20 noiembrie – ora 11:00, la Hotel Ramada
Diplomaţie
* Ambasada Irlandei în România cu sprijinul Institutului Irlandez de Film, Culture Ireland şi Arts Council, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Institutul Francez organizează cea de-a VII ediţie a festivalului Zilele Filmului Irlandez – ora 19:00, la Cinema Elvire Popesco, Bd. Dacia nr. 77 (19 – 20 nov.). La deschiderea festivalului vor fi prezenţi Derek Feely, ambasador al Irlandei la Bucureşti, Andrew Harwood, şef adjunct al Ambasadei Irlandei la Bucureşti, Boglárka Nagy, responsabil de proiecte de film şi al cinematografului Elvire Popesco, Christophe Pomez, ataşatul cultural al Ambasadei Franţei şi directorul Institutului Francez la Bucureşti, Liviu Jicman, vicepreşedinte ICR, Roxana Călinescu, expert ICR şi Irina Margareta Nistor, critic de film
* Reşiţa: Vizita în oraş a ambasadorului Republicii Federale a Germaniei la Bucureşti Werner Hans Lauk. Din program:
ora 12:00 – în holul central al Universităţii „Eftimie Murgu” – ambasadorul Werner Hans Lauk, alături de dr. Paul Jürgen Porr, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România și de prof. Ovidiu Victor Ganţ, membru al Parlamentului României din partea Forumului Democrat al Germanilor din România, participă la marcarea a 28 de ani de la constituirea Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița şi la deschiderea expoziției documentare „Minoritatea germană din România – trecut și prezent în Europa unită”
Social
* A VI-a ediţie a Festivalului Drepturilor Copilului – ora 17:00, în Atrium-ul Institutului Francez, Bd. Dacia nr. 77 (19 – 28 nov.)
* Festivalul MultiArt pentru Deţinuti, ediţia a VII-a, acţiune inclusă ca secţiune în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Fest (în) pe Bulevard – ora 17:00, la sediul Teatrului Nottara
* Bacău: Centrul de Informare Europe Direct Bacău organizează un „Dialog european peste timp – Ziua Internaţională a Toleranţei” şi lansarea albumului foto „Poveşti europene retrăite”, publicaţie dedicată comunităţilor minoritare din judeţul Bacău – ora 14:00, în Sala Mare a Consiliului Judeţean
* Constanţa: Centrul de Terapie si Asistenţă Educaţională şi Asociaţia “Save the Dogs and other Animals”, prezintă rezultatele proiectului “Onoterapie 2015”, la care participă oficiali ai Administraţiei Publice Locale, medici specialişti ai C.T.A.E., părinţi, jurnalişti, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor colaboratoare – la sala “Cantina Liceului”
* Sibiu: Manifestări în cadrul Zilelor Centrului de Tineret Sibiu (19 – 21 nov.):
ora 16:00 – expoziţia de fotografie „A.I.C.I. în imagini”
expoziţia de sculptură metal „Metalizet” a artistului Radu Ignat
întâlnire cu voluntarii centrului de tineret
Mass-media
* RFI România sărbătoreşte 25 de ani de la prima emisie la ARCUB Gabroveni – Str. Lipscani nr. 84 – 90. Timp de 13 ore, în intervalul 7:00 – 20:00, alături de personalităţi reprezentative ale României, echipa de jurnalişti a RFI va realiza emisiuni special concepute, dedicate unui sfert de secol de activitate
Cultură
* Atelier de educaţie muzicală în cadrul proiectului „Cultură prin muzică – Culture through Music”, susţinute de Borbala Sziranyi, profesoară la Academia de Muzică Franz Liszt din Ungaria, care prezintă pentru prima dată în România principiile Kodaly de educaţie muzicală, elaborate de compozitorul Zoltan Kodaly în anul 1935 – ora 16:00, la Studioul de Operă și Multimedia din cadrul Universității Naționale de Muzică
* Concertul „Royal Fantasies”, suținut de ansamblului elvețian „The Little Light Consort”, în cadrul Festivalului de Muzică Veche București 2015 (20 oct. – 28 nov.) – ora 19:00, la Marele Salon de Recepție al Muzeului Național Cotroceni Interpretează: Soma Salat-Zakariás – viola da gamba sopran, Mathilde Gomas – viola da gamba tenor şi Leonardo Bortolotto – viola da gamba bas. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio București FM şi Radio 3Net
* În prima seară specială din cadrul Festivalului Internațional „Nopţi Albe de Acordeon”, are loc recitalul Jazz Manouche cu Emy Drăgoi și Virgil Profeanu, care vor fi acompaniați de Jazz Hot Club Romania și vor cânta piese din repertoriul Django Reinhardt și Stephane Grappelli – ora 21:00, la Restaurantul „La Bordei”
* Gala Premiilor Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România – ora 18:30, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Salonul Carol I
* Conferinţa „Ferestre din Bucureşti şi poveştile lor”, susţinută de Cătălin D. Constantin – ora 19:00, la Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Suţu
* Cafeneaua critică propune un bilanţ al primei ediţii ”Art Encounters” Timişoara-Arad: o prezentare oferită de către principalii organizatori, proiecţii de imagini, precum şi comentarii despre bienală – ora 19:00, la Club A. Invitaţi: Ovidiu Şandor, Sorina Jecza, artişti şi curatori implicaţi în proiect, critici şi istorici de artă. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter
* Vernisajul micro-expoziţiei „Exponatul lunii“, în cadrul căreia Muzeul Naţional de Istorie a României expune două piese de importanță istorico-documentară, „Tăblițele Cerate de la Alburnus Maior” – ora 13:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Sala Lapidarium. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 19 noiembrie – 18 decembrie
* Vernisajul expoziției Nicoletei Jutka, „Lumina pătrunde întunericul” – ora 19:00, la Muzeul Național al Țăranului Român, sala Acvariu. Expoziția poate fi vizitată până pe 3 decembrie. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional şi Radio România București FM
* Vernisajul primei expoziții personale a artistei Andreea – Lorena Buţincu – „Skinned” – ora 18:00, la Galeria Suprainfinit
* Anticariat Unu şi Editura Rawexcoms organizează o lectură-dezbatere prilejuită de lansarea cărţii lui Florin Colonaş „Dada – triunghi epistolar” – ora 18:30, la Anticariat Unu, Str. Academiei nr. 4-6. Participă: Carmen Muşat – Universitatea Bucureşti, Michael Finkenthal – John Hopkins University şi Florin Colonaş
* Spectacolul „Trei nopţi cu Madox” de Matei Vişniec, în regia lui Mihai Lungeanu, va fi prezentat, în premieră oficială, în zilele de 19 şi 20 noiembrie, la Teatrul Nottara din Capitală. Evenimentul realizat cu sprijinul UNATC „I.L. Caragiale” va fi precedat, de la ora 19:00, de lansarea cărţilor „Omul din care a fost extras răul” de Matei Vişniec, apărută la Editura Cartea Românească (2014), şi „Personajul virtual sau calea către al V-lea punct cardinal la Matei Vişniec” de Mihai Lungeanu – Editura Eikon (2014)
* În perioada 19 – 22 noiembrie, Opera Naţională Bucureşti va fi gazda conferinţei de toamnă “Opera Europa”, conferinţă ce îi va aduce la Bucureşti, pentru prima dată, pe cei mai importanţi directori ai teatrelor lirice şi festivalurilor de gen din Europa. Tema principală a întâlnirii o constituie dezvoltarea profesională
* De la ora 19:00, la Marele Salon de Recepție al Muzeului Național Cotroceni, are loc concertul „Royal Fantasies”, suținut de ansamblului elvețian „The Little Light Consort”, în cadrul Festivalului de Muzică Veche București 2015 (20 oct. – 28 nov.) Interpretează: Soma Salat-Zakariás – viola da gamba sopran, Mathilde Gomas – viola da gamba tenor şi Leonardo Bortolotto – viola da gamba bas. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio București FM şi Radio 3Net
* Festivalul de Film Rus se va lansa la Cinema Studio (Bd. Magheru nr. 29), prin proiecția celui mai recent film al lui Nikita Mihalkov – „Insolația”, nominalizat la Premiul Oscar, ca omagiu adus împlinirii a 70 de ani pe care regizorul i-a împlinit pe 21 octombrie – ora 19:00
* Artmark organizează Licitaţia de Avangardă şi Artă Contemporană – ora 19:30, la Athénée Palace Hilton
* Cantautorul britanic, Chris de Burgh, va susţine un concert la Sala Palatului, începând cu ora 20:00
* Bocşa, jud. Caraş-Severin: Lansarea volumului „Alte lumini, alte umbre…“, purtând semnătura prof. Doina Gârboni – ora 16:00, la Biblioteca Orăşenească „Tata Oancea“
* Cluj – Napoca: Editura TREI şi Librarium organizează lansarea romanului „Dracul şi mumia”, de Stelian Tănase – ora 18:00, la Librăria Book Corner, Bd. Eroilor nr. 15. Alături de Stelian Tănase se va afla Ovidiu Pecican
* Constanţa: Spectacol de muzică folk și poezie „Și totuşi, iubirea”, susţinut de Ioana Bărbuliceanu & Liviu Băiţel, care aduce pe scenă nostalgia şi romantismul cântecelor anilor ’80, pe versurile celui care a fost Adrian Păunescu, dar şi muzică nouă – ora 20:00, la Club Doors, Str. Traian 68 A
* Craiova: Muzeul Olteniei Craiova, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, găzduieşte şi prezintă expoziţia eveniment „Aurul şi Argintul Antic al României”, cel mai important proiect expoziţional, de anvergură naţională, realizat în România în ultimii 20 de ani, manifestare organizată sub egida Ministerului Culturii, de către Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu 31 de muzee de arheologie şi istorie din ţară (19 nov. 2015 – 31 ian. 2016)
* Craiova: Casa de Cultură „Traian Demetrescu” găzduieşte deschiderea expoziţiei de pictură „Galaxia iubirii” a Eugeniei Dumitriu – ora 19:00. Va vorbi despre expoziţie profesor Magda-Buce Răduţ
* Iaşi: Prezentarea de carte a iluzionistului Nicu Ochiană – „Magia cuvintelor” – ora 18:00, la Galeriile Anticariat Grumăzescu, Str. Lăpușneanu nr. 24. Printre invitați se numără: Aurel Luca – regizor Teatrul Ludic, Gabi Lazăr – actor, Radu Ștefan – contratenor, Nicolae Crețu – profesor universitar, Emilia Marcu – poet, Valentin Tălpălaru – poet, Vasile Vajoga – scriitor și iluzionist
* Reşiţa: Sfântă Liturghie dedicată Sfintei Elisabeta, patroana spirituală a Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa, care împlinireşte 28 de ani de la constituire – ora 17:30, la Biserica Romano-Catolică „Maria Zăpezii“. Participă corul „Franz Stürmer“, formaţia „Banater Bergland”, precum și formaţia de dansuri populare germane „Enzian“, toate din Reşiţa
* Suceava: Casa de Cultură a Studenților din Universitatea „Ștefan cel Mare” organizează recitalul de poezie și muzică „Nichita 100% iubire” – ora 19:00, la Auditorium „Joseph Schmidt”
* Târgu Jiu: Filiala Târgu-Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici din România organizează vernisajul expoziției de sculptură, desen și pictură al artiștilor Valer Neag și Florin Hutium – ora 17:00, la Galeriile Municipale de Artă
* Tulcea: Asociaţia Comunităţii Tineretului Elen din Tulcea, cu sprijinul financiar al Consiliului Local Tulcea, dar şi cu implicarea logistică a Centrului Cultural „Jean Bart” organizează simpozionul cultural „Elenismul, poartă a culturii europene” – ora 18:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Jean Bart”
* Tel Aviv, Israel: Cu sprijinul Institutului Cultural Român, artistul român Alex Mirutziu va susține un masterclass și o prelegere cu titlul „Reality Without Presence”, la Academia de Artă și Design Bezalel – ora 19:00, în sediul din Tel Aviv, Str. Salame nr. 60
* Ucraina: În perioada 19-22 noiembrie, directorul general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, Zvetlana Preoteasa, participă la cea de-a IX-a ediție a „Zilelor Culturii Tradiționale Românești la Cernăuți”, în cadrul căreia vor avea loc mai multe manifestări: cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de folclor românesc „ Să-mi cânți cobzar…..”, spectacol de muzică populară românească susținut de elevii Școlii Populare de Artă și Civilizație Românească din Cernăuți, lansări de carte românească şi cea de-a VII-a a Simpozionului Internațional „Vatră dulce strămoșească”. Evenimentul este organizat în colaborare cu Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi
* Leova, Republica Moldova: ICR Chişinău, în colaborare cu Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Leova, organizează, cu prilejul Zilei Naţionale a României (1 decembrie), vernisarea mai multor expoziţii itinerante. Din partea Institutului Cultural „Mihai Eminescu” la Chişinău participă acad. Valeriu Matei, director al ICR Chişinău
ora 10:00 – vernisajul expoziției „Tudor Arghezi, lumea cuvintelor potrivite” – în incinta Bibliotecii Publice Raionale „Valeriu Matei” (19 nov. – 19 dec.)
ora 11:30 – vernisajul expoziției „George Călinescu – scriitor, istoric şi teoretician al literaturii române” – la Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” din Leova (19 nov. – 19 dec.)
ora 13:30 – vernisajul expoziţiei „România și românii în Primul Război Mondial la Leova” – la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” (19 nov. – 19 dec.)
* Varşovia: Conf. univ. dr. Salat Levente, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” şi preşedinte al Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală din Cluj-Napoca, susţine o prelegere despre minorităţile din România, intitulată „Ethno-cultural Diversity în Romania: Historical Roots, Recent Developments”, aceasta fiind însoţită de o discuţie cu participarea dr. Adam Burakowski şi a prof. Richard Butterwick-Pawlikowski (moderator) – la Colegiul Europei de la Natolin
* Piteşti: În zilele de 19 şi 20 noiembrie, are loc cea de-a III-a ediţie a Festivalul Naţional Concurs de Muzică Uşoară ”Vasile Veselovski”, organizată de Consiliul Județean Argeș, prin Școala Populară de Arte Pitești și Asociația Culturală „Vasile Veselovski’’ – ora 19:00, la Teatrul “Al. Davila”
Sport
* Lansarea cărţii „Steaua lui Gaţu”, semnată de jurnalistul Horia Alexandrescu, dedicată fostului mare handbalist Cristian Gaţu – ora 10:30, la Târgul de carte Gaudeamus, Romexpo, Sala Cupola, parter
S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie
* Acum 638 de ani, era atestat pentru prima dată Castelul Bran, prin actul emis de Ludovic I de Anjou (1342-1382), prin care braşovenii primeau privilegiul de a ridica în trecătoarea Branului (care făcea legătura dintre Transilvania şi Ţara Românească) o cetate de piatră „cu propriile cheltuieli şi osteneli”
* În urmă cu 196 de ani, era inaugurat muzeul Prado din Madrid, Spania. Fiind unul dintre cele mai cunoscute şi vizitate muzee din lume, găzduieşte cea mai importantă colecţie de pictură spaniolă din lume, dar şi alte lucrări europene. Construit în 1818 din ordinul lui Ferdinand al VII-lea, a fost deschis publicului sub numele de Muzeul Regal de Pictură. Exponatele aparţin unei perioade îndelungate: secolul al XII-lea – secolul al XIX-lea, făcând parte, iniţial, din diversele colecţii regale ale monarhilor spanioli din casa de Habsburg şi de Bourbon. În 1868, după exilarea Isabelei a II-a, a devenit Muzeul Naţional Prado
* China lansa cu succes, acum 16 ani, prima sa navă spațială, Shenzhou 1, marcând astfel startul propriului ei program spaţial. Naveta nu avea nici încărcătură şi nici oameni la bord. După doar 4 ani, în 2003, asiaticii reuşeau să trimită în spaţiu primul lor astronaut, Yang Liwei, alăturându-se astfel celorlalte două ţări cu performanţe similare, Rusia şi SUA. De atunci, alte 4 misiuni chineze cu echipaj uman au fost lansate pe orbita terestră
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Cercetătorului şi Proiectantului din România”; se organizează începând cu anul 1994, în semn de omagiu pentru citologul american de origine română George Emil Palade. NOTĂ: Citologul american de origine română George Emil Palade (19.XI.1912-8.X.2008) a elucidat ultrastructura celulelor; a descoperit (în 1953) ribozomii (particule subcelulare care-i poartă numele), sediu al sintezei de proteine; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1974, împreună cu belgianul Albert Claude şi cu americanul de origine belgiană Christian René de Duve; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1975
– 1799: A murit poetul Alecu Văcărescu (n. 1767 sau 1769). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al morţii 1798
– 1837: S-a născut Aron Densuşianu, istoric şi critic literar (a fost unul dintre primii critici literari români care s-au consacrat studierii constante a literaturii române), poet şi folclorist; unul dintre membrii marcanţi ai ASTREI; membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1900)
– 1898: S-a născut Franz Xaver Dressler, organist, dirijor, compozitor şi profesor (m. 1981)
– 1908: S-a născut geograful Victor Tufescu; preocupări în domeniul geografiei aplicate; de numele său se leagă înfiinţarea Colectivului de cercetări geografice al Academiei Române, integrat apoi Institutului de Geologie-Geografie (1958); membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 2000)
– 1912: S-a născut George Emil Palade, medic şi biolog american de origine română; a descoperit (1953) ribozomii (particule subcelulare care-i poartă numele), sediu al sintezei de proteine; cercetări în domeniul organizării structurale şi funcţionale a celulei; laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1974, împreună cu belgianul Albert Claude şi cu americanul de origine belgiană Christian René de Duve; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1975 (m. 2008)
– 1913: S-a născut Mihail Chirnoagă, prozator şi critic literar (m. 1948). NOTĂ: Site-ul www.cnr-unesco.ro dă ca dată a naşterii 21.XI.1913
– 1919: A murit Alexandru Vlahuţă, scriitor şi publicist; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1858)
– 1921: S-a născut prozatorul şi istoricul literar Dinu Pillat; fiul poetului Ion Pillat; arestat în 1959, judecat în lotul „C. Noica-Pillat”, condamnat la 25 de ani de muncă silnică, eliberat în 1964 (anul amnistierii generale a deţinuţilor politici din R.P.R.) (m. 1975). NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă ca dată a naşterii 20.XI.1921
– 1922: A murit Ioan Scărlătescu, pianist, compozitor şi pedagog (n. 1872)
– 1923: S-a născut Monica Lovinescu, critic literar, eseist şi traducător; în 1947 a plecat cu o bursă a Guvernului francez la Paris, unde a cerut azil politic în primele zile ale anului următor; începând din 1962 a colaborat la postul de radio „Europa Liberă”, unde a realizat emisiunile „Teze şi antiteze la Paris” şi „Actualitatea culturală”, pentru care a scris cronici literare despre literatura română, devenind, alături de soţul său, Virgil Ierunca, una dintre vocile cele mai autorizate ale criticii literare româneşti, prin intermediul unei activităţi critice aparte, cea radiofonică (m. 2008)
– 1930: S-a născut Nicolae Niţescu, interpret de romanţe şi muzică uşoară; a fost primul solist român premiat la un festival internaţional de muzică uşoară (Polonia, 1963) (m. 2012) – 85 de ani
NICOLAE-NITESCU-1(foto by andreipartos.ro)
Maestrul Nicolae Niţescu s-a născut la 19 noiembrie 1930 la Galaţi. În 1952 dă examen la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” unde studiază canto cu Petre Ştefănescu-Goangă, Maria Snejina, Costescu Duca, Melnic şi Finkelstein. Din 1953 se dedică muzicii uşoare debutând, în luna aprilie a aceluiaşi an, într-un concert alături de nume mari precum Dorina Drăghici, Trio Grigoriu şi Maria Tănase. Tot în 1953 participă la Festivalul “Cântecelor pentru pace” (Premiul I cu piesa “În apărarea păcii”) şi la “Festivalul Mondial al Tineretului”. În 1955 este angajat la Ansamblul C.C.S. şi apoi devine angajat al Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” (unde activează până în 1965). În perioada 1965-81 a activat la Teatrul “Ion Vasilescu”.
Astazi e ziua ta (Ion Vasilescu) – interpret Nicolae Nitescu
În 1981 devine solist al Ansamblului artistic “Rapsodia Română”, secţia muzică uşoară. A efectuat turnee în ţările socialiste precum şi în Austria, Canada, Franţa, Germania, Israel, Italia. Maestrul Niţescu a fost primul solist român premiat la un festival internaţional de muzică uşoară. În 1961, la “Festivalul Internaţional de la Sopot” obţine Menţiune cu piesa “Un cântec de dragoste” (Radu Şerban). În 1967 participă la Festivalul “Melodiile prietenilor” de la Moscova. Maestrul a cântat şi pe scena celebrului Friedrichstadtpalast din Berlin. Prima melodie imprimată la radio a fost un marş sportiv care a fost urmată de o melodie compusă de Marius Mihail – “Parcă ne-am cunoaşte de când lumea”. Nicolae Niţescu a lansat multe şlagăre. Dintre acestea amintim: “Of, inimioara!”, “Ar fi păcat” (Ion Vasilescu), “Aşa-mi bate inima” (Ion Vasilescu), “Toamna în Cişmigiu” (Sile Dinicu), “Ce te uiţi aşa la mine?” (Edmond Deda), “N-ai să mă uiţi oricât ai vrea” (Florentin Delmar), “Noapte buna, mare” (Aurel Giroveanu), “Mi se pare c-a fost ieri” (Mişu Iancu) etc. Sursa: Daniela Caraman Fotea – “Meridianele cântecului” (Editura Muzicală, 1989).
– 1935: S-a născut botanistul-morfolog Constantin I. Toma; cercetări de biologie vegetală; membru corespondent al Academiei Române din 2012 – 80 de ani
– 1936: S-a născut Sorin Mărculescu, poet, traducător (în special din literatura spaniolă, dar şi din cea engleză, franceză sau germană) şi eseist
– 1937: S-a născut actorul Ion Fiscuteanu (m. 2007)
– 1967: S-a născut actriţa Cătălina Mustaţă
– 1979: A murit medicul Gheorghe O. Lupaşcu; a reprezentat România cu ocazia constituirii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (Geneva, 1948); a efectuat, în calitate de consultant OMS, călătorii de studii şi orientare a luptei antimalarie în numeroase ţări africane; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1908)
– 1981: A murit juristul Traian Ionaşcu; contribuţii în domeniul dreptului civil; a desfăşurat o bogată activitate didactică în ţară şi peste hotare; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1897)
– 1999: A murit Alexandru Ciorănescu, istoric literar, filolog, scriitor (romancier, poet, dramaturg) şi traducător, stabilit în Spania, din 1948; romanist de reputaţie internaţională, a publicat lucrări esenţiale de istorie literară română şi de literatură comparată; a cercetat, prezentat şi tradus în limba franceză textele rămase de la Cristofor Columb, al cărui biograf şi analist a devenit; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991); frate cu scriitorii Ioan şi George Ciorănescu (n. 1911). NOTĂ: Site-ul http://www.compendium.ro/pers_detalii.php?id_pers=2569&prenume_pers=Alexandru&nume_pers=CIORANESCU menţionează ca dată a morţii 25 noiembrie 1999
– 2012: A murit Paul D. Popescu, istoric (istoriograf al municipiului Ploieşti şi al judeţului Prahova), scriitor, publicist (n. 1927)
– „Ziua Internaţională a Filosofiei” este marcată la iniţiativa UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură), din anul 2002, în a treia zi de joi din noiembrie; manifestările legate de această zi (mese rotunde, conferinţe, olimpiade de filosofie, expoziţii etc.) sunt organizate prin Comisiile naţionale pentru UNESCO şi prin Birourile regionale
– 1665: A murit pictorul clasicist francez Nicolas Poussin (n. 1594) – 350 de ani
– 1799: S-a născut René Caillié, cercetător şi călător francez, care la început de secol XIX a reuşit să traverseze Sahara şi să se şi întoarcă din „Africa Neagră” (o adevarată victorie în acele timpuri) pentru a povesti cele trăite în locurile din inima continentului rămase încă necunoscute europenilor. Cea mai mare reuşită a călătoriei lui Caillié a fost considerată în lumea ştiinţifică ”descoperirea” oraşului Tombouctou, situat ”undeva” la sud de deşertul Sahara. René Caillié a fost primul european care a reuşit să pătrundă în oraşul interzis creştinilor şi să-l observe timp de câteva zile (m. 1838)
– 1828: A murit Franz Schubert, compozitor austriac (n. 1797)
Datorită înclinării sale pentru pian și vocea umană, numele lui Franz Schubert este asociat cu precădere cu liedul. În general, versurile care l-au inspirat pe muzician aparțin poeților romantici, tematica pieselor fiind și ea identică cu cea abordată de aceștia. Creația lui Schubert era străină de virtuozitatea cerută de sălile de concerte sau de saloanele muzicale ale Vienei. În schimb, compozitorul prefera să scrie pentru prietenii apropiați, care participau la serile de muzică organizate de acesta, seri care mai erau numite și “schuberiade”. Aici se adunau iubitorii liedului, care aveau privilegiul să asculte celebra voce a lui Vogl, acompaniată la pian chiar de muzician.
În afară de acest gen de piese, Franz Schubert a mai scris literatură pianistică pentru patru mâini, piese care erau foarte căutate de public și de editori, mai ales pentru faptul că acest gen de muzică putea fi abordată acasă, în “cameră”. În general, acestea erau marșuri, poloneze și rondouri, dar și sonate. De altfel, acestea au fost create mai mult cu scop didactic, pentru că Schubert era profesorul familiei Esterhazy. Dar chiar și așa, dintre piese se remarcă mai ales Marele duet, care dă impresia de simfonie, și Fantezia în fa minor. Deși a trăit doar 31 de ani, Franz Schubert a scris, ca orice geniu, impresionant de mult. Sute de lieduri, simfonii, uverturi, cvartete, sonate, misse, piese corale și lucrări pentru teatru muzical, toate se regăsesc în creația acestui muzician. Totodată, el este și creatorul impromptu-ului, un gen improvizatoric. Schubert a compus opt astfel de piese, toate constituind o piatră de încercare pentru orice pianist.
Luciano Pavarotti – Ave Maria (Franz Schubert)
Peste 700 de lieduri, pe versuri de Müller, Goethe, Schiller, Heine, Mayrhofer și Rellstab, dintre care se disting două cicluri: „Frumoasa morăriță” și „Călătorie de iarnă”; 9 simfonii (între care celebra “Simfonie nr.8 – Neterminată”) “Serenada” și “Ave Maria”, 22 de cvartete, un octet și celebrul cvintet „Păstrăvul”; 22 de sonate pentru pian; 8 impromptu-uri; 50 de duete pentru pian (miniaturi); 40 de lucrări religioase (între care două misse); 80 de piese corale; 18 lucrări pentru teatru muzical. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Franz_Schubert)
– 1883: A murit Sir Wilhelm Siemens, metalurgist şi inventator britanic de origine germană, care a brevetat în Anglia procedeul sau de corodare electrochimică; tot el este şi inventatorul pirometrului şi al apometrului (n. 1823)
– 1900: S-a născut scriitoarea germană Anna Seghers; în timpul nazismului a fost în exil în Franţa şi Mexic, apoi s-a stabilit în RDG (m. 1983) – 115 ani
– 1913: S-a născut dirijorul spaniol Ataulfo Argenta (m. 1958)
– 1915: S-a născut biochimistul american Earl W. Sutherland; descoperiri în domeniul mecanismelor de acţiune a hormonilor; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1971 (m. 1974) – 100 de ani
– 1919: S-a născut cineastul italian Gillo Pontecorvo (m. 2006)
– 1921: S-a născut pianistul elveţian de origine maghiară Anda Géza (m. 1976)
– 1933: S-a născut Larry King, cunoscut realizator american de talk-show-uri de radio şi televiziune
– 1936: S-a născut (în Taiwan) chimistul american Yuan (Tseh) Lee; colaborator al conaţionalului său Dudley (Robert) Herschbach, şi-a concentrat cercetările asupra cineticii chimice (ramură a chimiei care se ocupă de viteza reacţiilor); împreună cu acesta şi cu canadianul John C. Polanyi, primeşte, în 1986, Premiul Nobel pentru Chimie, pentru lucrările lor care au pus bazele studiului proceselor în interiorul materiei
– 1942: S-a născut Calvin Klein, designer vestimentar american de origine maghiară
– 1942: A murit (ucis de soldaţii germani) Bruno Schulz, scriitor, grafician şi desenator polonez (n. 1892)
– 1944: S-a născut mezzo-soprana de origine greacă Agnes Baltsa
– 1949: S-a născut Nigel Bennett, actor, regizor și scriitor britanic de origine canadiană
– 1957: S-a născut cântăreaţa israeliană Ofra Haza (m. 2000)
– 1961: S-a născut actriţa americană de film Meg Ryan (pe numele său adevărat Margaret Mary Emily Anne Hyra)
– 1962: S-a născut actriţa americană de film Jodie Foster
– 1998: A murit cântăreaţa portugheză de fadó Lucilia do Carmo (n. 1919)
– 1998: A murit Alan Pakula, regizor american de film, scenarist şi producător (n. 1928)
– 2004: A murit Sir John Robert Vane, farmacist englez, Laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1982, împreună cu Sune K. Bergstrom şi Bengt Ingemar Samuelsson (n. 1927)
– 2012: A murit scriitorul rus Boris Strugaţki, coautor, alături de fratele său Arkadi, al unor romane ştiinţifico-fantastice care au fost cenzurate în epoca sovietică; cel mai celebru roman al lor este „Picnic la marginea drumului”, după care regizorul Andrei Tarkovsky a realizat filmul „Călăuza” (n. 1933)
– 2014: A murit Mike Nichols (născut Mikhail Igor Peschkowsky), regizor de film, televiziune şi teatru, scenarist, producător şi comediant american; multiplu laureat al premiilor Oscar, Tony, Emmy şi Grammy (n. 1931) – 1 an
*****
-1943 S-a născut Fred Lipsius, piano, sax, Blood Sweat & Tears, (1969 US No.12 & UK No.35 single ‘You’ve Made Me So Very Happy’).
-1960 S-a născut Matt Sorum, The Cult, (1987 UK No.11 single ‘Lil’ Devil’). Guns N’ Roses, (1989 UK No.6 single ‘Sweet Child O’Mine’). Velvet Revolver, (2004 US No.1 & UK No.11 album ‘Contraband’).
-1971 S-a născut Matt Sorum, membru al grupului Guns N’ Roses
Surse: Agenţia de Presă RADOR şi arhiva personală. (Bogdan Dragomir)
Peste 130 de umorişti români şi străini sunt aşteptaţi la Festivalul Naţional „Ion Cănăvoiu”, care va fi găzduit de judeţul Gorj, în perioada de 23-25 octombrie.
Vor participa umorişti din România, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova şi Germania. Ca o premieră, preşedintele juriului naţional este Tatiana Tzancova, din Bulgaria.
În această seară, la Muzeul Gorjului, începând cu ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziţiei de caricatură Aurelian Iulius Şuţă. Mâine, la ora 11.00, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” vor lansate mai multe cărţi şi reviste de umor. Tot mâine, dar la ora 18.00, va avea loc vernisajul Salonului internaţional de caricatură la sediul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Valorilor Tradiţionale Gorj.
Gala Laureaţilor va avea loc duminică, începând cu ora 10.00, la Căminul Cultural Bâlta din comuna Runcu. Se vor acorda premii în valoare de 8.000 de lei, inclusiv un premiu special pentru literatură unui scriitor gorjean.
La Caransebeş debutează joi, 8 octombrie 2015, cea de-a 6-a ediţie a festivalului Toamna la Gugulani. Vizitatorii vor putea achiziţiona produse agricole la preţuri de producător, dar şi flori şi articole realizate de meşteri populari. Deasemenea vor avea loc spectacole folclorice susţinute de ansambluri ale comunităţilor etnice din Banat dar şi din Serbia dar şi o expoziţie de animale şi păsări de rasă. Manifestarea va avea loc în piaţa agroalimentară din municipiu şi este organizată de Primăria şi Casa de Cultură George Suru din Caransebeş. (Valentina Adam)
Programul manifestărilor:
JOI, 08.10 FESTIVITATEA DE DESCHIDERE ora 11.00 Premierea expozi?iilor de: legume, fructe, flori, me?teri populari, concursuri;
ora 12.00 SPECTACOLE FOLCLORICE cu:
Taraful „OLANII” şi soliştii vocali: Ana Jurj, Ana-Maria Cornean, Vanesa Olan,
Alin Olan, Ionela Bădălan, Gabi Zaharia, Ştefan Isac, Daniela Văcărescu
Recital extraordinar cu MIHAELA PETROVICI
Ansamblul folcloric „JUNII GUGULANI” de pe lângă Casa de Cultură „George Suru”
coregrafi – Adela şi Adrian Jurchescu
Grupurile folclorice: „BOBOCII BANATULUI” ; „PITICII BANATULUI” de pe lîngă
Casa de Cultură „George Suru” Caransebeş,
„MERIŞORUL”- Cornuţel, coregraf – Ciprian Ambruş;
VINERI, 09.10 Festivalul Comunităţilor Etnice din Banat ediţia a XV -a ora 15.00 Ansamblurile
ROMALES (Greoni) coregraf, Iancu Lepa; ENZIAN coregraf, Iosif Ţigla
KARAŞEVSKA ZORA (Caraşova) coregraf, Zoran Giurgiulena
BARVINOK (Păltiniş) coregraf, Bobic Mihai; SOKO ( Socol) coregraf, Mara
STENCA LIUBCOVA (Berzasca) coregraf, Soroceanu Ramona;
BOEMIA (Gârnic) coregraf, Nicolae Tismănariu; FANFARA RĂCĂŞDIA, Ioţa Dumitraşcu;
ZESTREA GUGULANILOR (Caransebeş) coregraf, Simion Dragalina;
SÂMBĂTă, 10.10 SPECTACOLE FOLCLORICE cu: ora 15.00
Formaţia de dansuri CUNUNIŢA (Bănia), coregraf Nicolae Borozan
solistă vocală: Daniela Marin
Ansamblul folcloric „IEDERA” din Oţelu Roşu, coregraf Ionuţ Pascotă
cu soliştii vocali: Claudia şi Traian Barbu
Formaţia de dansuri ALMĂJANA (Bozovici), coregraf Nicolae Borozan
solist vocală: Cătălina Pâşlea DUMINICĂ, 11.10 ora. 11.00 PREMIEREA EXPOZITIEI DE ANIMALE MARI DE RASĂ ŞI A EXPOZIŢIEI DE PĂSĂRI ŞI ANIMALE MICI DE RASĂ
ora 12.00 SPECTACOLE FOLCLORICE cu:
Ansamblul folcloric „PĂSTRĂTORII TRADIŢIEI” din Pecica, coregraf, Doru Fetescu
Ansamblul VERMEŞANA (Vermeş) coregraf, Ciprian David
solisti vocali: Raluca Urda şi Daniel Secosan
Ansamblul LAZA NANCICI din Serbia
Zeci de evenimente vor avea loc în Cetatea Oradea, la începutul lunii octombrie. Manifestările sunt cuprinse în programul Festivalului Toamnă Orădeană, ce se va desfăşura din 2 până în 12 octombrie.
Cetatea a fost reabilitată în ultimii ani, iar orădenii sunt invitaţi să descopere noile spaţii din interiorul cetăţii, cu ajutorul unor tururi ghidate. Totodată. vor putea fi vizitate expoziţii de arme şi armuri, de obiecte meşteşugăreşti, vor avea loc proiecţii de film şi va fi organizată o expoziţie de cărţi poştale vechi cu Oradea.
Spectacole de dansuri medievale şi renascentiste, demonstraţii de lupte, concerte şi chiar teatru medieval vor completa programul dedicat cetăţii.
Programul Festivalului Toamnă Orădeană se găseşte pe site-ul primăriei, oradea.ro.
Weekend-ul acesta, în Pădurea Dumbrava, de la marginea Sibiului, se va retrăi atmosfera petrecerilor de 23 august. Evenimentul se numeşte “Sibiul de odinioară” şi va aduce în faţa publicului şlagărele anilor ’80 şi interpreţii lor, jocurile copilăriei din acele vremuri, tradiţionalii mici cu bere la halbă, dar şi plăcinte, siropuri şi prăjituri de casă. Petrecerea în aer liber are loc în zona de camping din Dumbrava Sibiului, locul tradiţional pentru ieşirile la iarbă verde ale sibienilor, la sărbătorile de altădată. Vor fi două seri de concerte cu muzica trupelor şi cântăreţilor care au umplut viaţa multor generaţii.
Sâmbătă seară va fi reînviată atmosfera festivalurilor rock de pe vremuri: pe scenă vor urca trupele Compact, Riff, Semnal M şi Iris alături de Cristi Minculescu. Duminică, publicul va putea să fredoneze melodii de altădată, alături de câteva dintre vocile de aur ale muzicii uşoare şi folk: Ileana Şipoteanu, Mihai Constantinescu, Stela Enache, Ducu Bertzi şi Gheorghe Gheorghiu. În ambele zile, concertele încep la ora 18:00, iar intrarea este liberă.
Copiii de astăzi se vor putea distra cu jocurile copilăriei părinţilor şi bunicilor lor: „Raţele şi vânătorii”, „Ţară, ţară, vrem ostaşi”, concurs de alergat în saci, de cărat cartofii cu roaba sau de tras cu cornete, campionate de zală sau elastic, şotron, zig-zag, maţe încurcate sau desene pe asfalt sunt printre propunerile de distracţie pentru cei mici.
De asemenea, actorii Teatrului Gong din Sibiu vor pune în scenă două spectacole inspirate de poveştile lui Ion Creangă: „Capra cu trei iezi şi „Poveştile copilăriei”. Tot pentru nostalgici, va fi şi o expoziţie de maşini retro din anii ’60-’80, printre care Dacii, IMS-uri, TV-uri şi bătrâne Mercedesuri.
Publicul va putea admira dar şi închiria, pentru o plimbare pe două roţi, vechile scutere Vespa. De asemenea, amatorii de mişcare pot explora traseele din Pădurea Dumbrava în plimbări cu biciclete care vor putea fi închiriate gratuit de la centrul I’Velo care va fi deschis, în cele două zile, în Pădurea Dumbrava, între orele 12:00 şi 22:00.
Publicat de Bogdan Dragomir,
22 august 2015, 10:10 / actualizat: 20 iunie 2023, 11:10
Agenda cultural-muzicală a zilei 22 AUGUST 2015– Administraţie * Jud. Suceava: Consiliul Județean Suceava, în parteneriat cu primăriile din Grupurile de Acțiune Locală “Bucovina de Munte” și “Bazinul Dornelor”, organizează Festivalul „Comorile muntelui” – ora 11:00, pe Platoul Masivului Rarău – Cultură * Muzeul Naţional de Artă al României organizează în zilele de 22 şi 23 august o serie de vizite ghidate în spaţiile istorice din corpul central al Palatului Regal (Sufrageria Regală, Scara Voievozilor şi Sala Tronului) – ora 11:30; 14:00 şi ora 16:30 * Se desfăşoară spectacolul „Vulpea si Corbul”, primul din actuala stagiune a Teatrului Coquette – ora 11:00 * Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD se desfăşoară în perioada 22 – 31 august, sub sigla programului european EFFE 2015-2016 – Europe for Festivals. Festivals for Europe – la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Deschiderea va avea loc de la ora 19:00, la Sala Mare, şi va fi prezentat spectacolul „N(aum)” cu Oana Pellea şi Cristina Casian. Regia: Mariana Cămărăşan * Aiud: Se desfăşoară “Noaptea Inter-Art, ediţia a II-a” – “Rock Aiud 2015” – ora 19:30, în Piaţa Consiliului Europei din localitate, în cadrul Taberei Internaţionale de Artă Plastică Inter-Art, ediţia a XX-a (10 – 25 august) * Alba Iulia: Scriitorii Cristian Teodorescu, Cătălin Mihuleac şi Daniel Vighi răspund la o serie de întrebări din lumea literară în avanpremiera unei inedite întâlniri cu cititorii care va avea loc în cadrul Festivalului „Dilema Veche“ (21-23 august) – ora 16:00, la Carolina Café, Str. Militari nr. 2 * Com. Horea, satul Mătișești, jud. Alba: Are loc Târgul Lemnarilor, în zilele de 22 şi 23 august. În fiecare an, încă din 1995, moții își promovează tradițiile în prelucrarea lemnului, meșteșugurile, și obiectele de artă populară, într-o manifestare cu concursuri și momente artistice. Una dintre competiţii este “Cel mai bun lemnar”, un concurs în cadrul căruia meșterii lemnari au șansa de a-și dezvălui talentul în arta lemnului prin aruncarea cu toporul, cioplitul de grinzi * Com Arcuş, jud.Covasna: Centrul de Cultură Arcuş organizează de la – ora 18:00, în Sala de concerte a Castelului Szentkereszty recitalul susţinut de Duoul pianistic ‘Les Enharmoniques’, alcătuit de Maria Indricău şi Anamaria Biaciu-Popa. Evenimentul este prilejuit de aniversarea a 134 de ani de la naşterea muzicianului George Enescu * Jupiter şi Constanţa: Spectacolul Saint Patrick and Friends al trupei de dans irlandez Irish Way, sâmbătă, 22 august – ora 19:00, la Teatrul de Vară, şi duminică, 23 august – ora 19:00, la Teatrul de Stat. Proiectul este finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României – Granturile SEE – prin programul „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european” * Sibiu: Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă şi Asociaţia Culturală Grigore Leşe organizează, în perioada 22-23 august, a X-a ediţie a Festivalului Tarafuri şi Fanfare – ora 16:00, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului * Sibiu: În zilele de 22 şi 23 august, se desfăşoară „Sibiul de odinioară”, proiect iniţiat de “Ora de Sibiu”, ce aduce pe scenă o parte a generaţiei de aur a muzicii româneşti. Trupele Compact, Riff, Semnal M şi Cristi Minculescu alături de Iris vor cânta în Dumbrava Sibiului * Sfântu Gheorghe, jud. Tulcea: Filmul „Mr. Holmes”, în regia lui Bill Condon va fi prezentat în premieră în România la închiderea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL (17 – 23 aug.) – ora 23:30 * Viscri, jud. Braşov: Recital în cadrul seriei de concerte estivale SoNoRo Conac – ora 19:00, la Biserica fortificată. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical * Republica Cehă: ICR Praga organizează un concert al trupei românești Moonlight Breakfast – ora 19:30, în cadrul festivalului de stradă „Ziva ulice” (10 iulie – 23 august), ce face parte din programul manifestărilor „Plzen Capitală Culturală Europeană 2015” * Râşnov, jud.Braşov: În cadrul festivalului Musica Barcensis ansamblul „Le Jardin des Arts” din Ungaria va concerta la Biserica Evanghelică din localitate (Str. Republicii 2) – ora 18:00. Sub titlul „Accurrite fideles animae”, muzicienii Jozsef Gal (tenor), Petra Zambo (flaut drept), Helga Schmidtmayer (vioară baroc), Sandor Szaszvarosi (viola da gamba) şi Bernadett Meszaros (clavecin) vor interpreta muzică sacră din barocul francez * Rupea, jud.Braşov: În perioada 22-23 august 2015, Grupul de Acţiune Locală Asociaţia Transilvană Braşov Nord (GAL ATBN), organizează la Cetatea Rupea prima ediţie a Festivalului „Floricele din jurul Cohalmului”, eveniment de promovare a tradiţiilor şi culturii din zona de nord a judeţului Aniversări – Comemorări – 1862: S-a născut (la Kecskemet, Ungaria) Pósta Béla, arheolog (al epocii migraţiunii popoarelor) şi istoric al artei şi culturii; unul dintre primii cercetători ai epocii feudale timpurii din Transilvania (m. 1919, la Cluj) – 1890: A murit Vasile Alecsandri, poet, prozator, dramaturg, om politic şi diplomat; membru fondator, din 1866, şi membru de onoare, din 1871, al Societăţii Academice Române (n. 1821) – 125 de ani – 1897: S-a născut Sandu Albu, violonist şi compozitor (m. 1978) – 1897: S-a născut (la Aminciu/Grecia, într-o familie de aromâni) Sterie Diamandi, biograf şi eseist; prin câteva lucrări de succes, Diamandi a ilustrat o specie a literaturii de frontieră la modă în perioada interbelică: biografia (m. 1981) – 1904: S-a născut sculptorul Gheorghe D. Anghel; printre cele mai importante dintre sculpturile sale sunt statuia lui Theodor Pallady, aflată în colecţia muzeului din Craiova, şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român (m. 1966) – 1917: S-a născut Alexandru Piru, critic şi istoric literar (m. 1993) – 1919: S-a născut numismatul Octavian Iliescu; s-a concentrat asupra studiului monedelor din epoca medievală; prodigioasă activitate şi în medalistică şi în sigilografie (m. 2009) – 1926: S-a născut Mihai Constantinescu, violonist şi profesor (m. 1987) – 1931: S-a născut Alice Mănoiu, critic de film – 1956: S-a născut sculptorul Marian Zidaru – 1981: A murit Saşa Pană (pseudonimul lui Alexandru Binder), poet şi prozator (n. 1902) – 1985: A fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul Ceramicii şi Sticlei – 30 de ani – 1985: A murit actorul Octavian Cotescu (n. 1931) – 30 de ani – 1994: A murit pictorul Vespasian Lungu (n. 1927) – 1999: A murit Tudor Popescu (prenumele la naştere: Teodor), dramaturg şi prozator (n. 1930) – 2000: A murit compozitorul Harry Maiorovici (n. 1918) – 15 ani – 2002: A murit, la Neuchâtel, în Elveţia, Horia Liman, scriitor şi publicist elveţian de origine română (n. 1912) – 2006: A murit compozitorul Laurenţiu Profeta (n. 1925) – 2011: Unicul papirus din România şi cel mai vechi din Europa este predat oficial de specialiştii ruşi muzeografilor de la Mangalia. Papirusul descoperit în 1959 la Mangalia a fost trimis la Moscova pentru restaurare şi conservare şi nu s-a mai ştiut nimic despre el timp de o jumătate de secol – 2011: A murit criticul de film Viorica Bucur, realizatoare de emisiuni de televiziune şi profesor de istorie a filmului la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti; cunoscută mai ales pentru emisiunea „Gala desenului animat”, difuzată între anii 1974 – 1992 la Televiziunea Naţională (n. 1946) – 1540: A murit Guillaume Budé (numele latinizat Budaeus), umanist, diplomat, filolog și elenist francez (n. 1468) – 475 de ani – 1599: A murit compozitorul italian Luca Marenzio (n. 1553 sau 1554) – 1806: A murit Jean-Honoré Fragonard, pictor, desenator şi gravor francez (n. 1732) – 1850: A murit poetul german Nikolaus Lenau (n. 1802, lângă Timişoara, care aparţinea, la vremea aceea, Ungariei) – 165 de ani – 1862: S-a născut compozitorul francez Claude Debussy (m. 1918) – 1883, 22.VIII / 3.IX: A murit scriitorul rus Ivan Turgheniev (n. 1818) – 1902: S-a născut Leni Riefenstahl, dansatoare germană, regizoare de film şi fotografă; renumită personalitate a cinematografului nazist; filmele sale constituie adevărate documente asupra epocii, susceptibile de a contribui la înţelegerea fenomenului psihologic şi social pe care l-a reprezentat hitlerismul (supranumită şi „cineasta lui Hitler”) (m. 2003) – 1917: S-a născut John Lee Hooker, cântăreţ american de blues, compozitor şi chitarist (m. 2001) – 1920: S-a născut Ray Douglas Bradbury, scriitor american de romane SF, fantasy, horror şi mister; a publicat de-a lungul carierei sale peste 500 de titluri, cele mai cunoscute fiind romanul „Fahrenheit 451” şi „Cronicile marţiene” (m. 2012) – 95 de ani – 1928: S-a născut Karlheinz Stockhausen, compozitor şi muzicolog german (m. 2007) – 1936: S-a născut compozitorul şi chitaristul american Chuck Brown, creatorul stilului „Go-Go”, un subcurent al stilului funky, foarte popular în comunitatea de culoare din Washington în anii ’80; supranumit „naşul stilului Go-Go”, Chuck Brown a lansat în 1979 piesa „Bustin’ Loose”, care a lansat moda acestui stil muzical, apropiat de R&B (m. 2012) – 1958: A murit scriitorul francez Roger Martin du Gard; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1937 (n. 1881) – 1963: S-a născut Tori Amos (născută Myra Ellen Amos), cântăreaţă, pianistă şi compozitoare americană – 2011: A murit compozitorul şi producătorul american Nickolas Ashford, autorul unor piese celebre lansate de casa Motown, precum „Ain’t No Mountain High Enough”, „Reach Out And Touch Somebody’s Hand” şi „I’m Every Woman” (n. 1942) – 2012: A murit actorul american Jeffrey Stone (n. 1926) -1917: S-a născut blues-man-ul John Lee Hooker. -1961 : S-a născut la Portsmouth, Roland Hants Orzabal, membru fondator al grupului Tears For Fears, chitara si clape. Pe numele sau intreg, Roland Orzabal de la Quintana. -1963: S-a născut în Newton, Carolina de Nord, Tori Amos ( Myra Ellen Amos ) -1973: S-a născut în Orlando, Florida, Dwaine Howard Dorough, membru al grupului Backstreet Boys . Sursa: Agenţia de Presă RADOR.
Pe platoul turistic Secu din apropierea Reșiței se desfășoară de astăzi Forest Park Festival, o premieră pentru vestul țării.
Acesta este dedicat celor 5 elemente structurale ale culturii urbane hip-hop și anume: DJ, MC, Beat-Box, Graffitti și B-boy. Vor avea loc concerte specifice genului, proiecții în aer liber, campionate de turntable, graffiti și airsoft, ne-a transmis unul dintre organizatori, Andrei Miron. De astăzi, timp de patru zile, peste 80 de artiști din întreaga țară vor întreține atmosfera timp de patru zile, pe scena de pe malul lacului. In cadrul stațiunii Secu, se află în curs de implementare un proiect ce susține repoziționarea acesteia pe harta turistică, pornind prin realizarea primei ediții a acestui festival de muzică Hip-Hop.
“FOREST PARK FESTIVAL” vizează:
1.CONCERTE în aer liber, unde vor urca pe scena, rand pe rand, timp de 4 zile, artisti consacrati ai genului: Grupul de Rezistenta, Chimie, Dragonu, Carbon, Flou Rege, Omu Gnom, Unda Comna. Ne vor introduce in lumea energica a hip-hopului baietii de la Bucharest Underground CocKtail, invitati speciali in deschidere pentru, a da start primului festival 100% hip-hop din Romania. Acestia vor dansa intr-un B-boy Showcase reprezentativ culturii. Totul se va desfasura pe scena de pe malul lacului, numită si LAKE STAGE.
2.Campionatul de TURNTABLISM, organizat de: Tabara de Scratch Romania Comunitatea Turntablistilor Romani cu ajutorul CHRONIC , Szekul Forest Park, Trip Factory, On the Vibe Side, gazduit de Dj Limun, va aduce invitati precum: Vlad Dobrescu, Dj Dox, Slim Rocka, Tecko Starr, Dj Albu etc. Inscrierile se fac pe site-ul http://tsr.turntablism.ro/ sau pe contact@turntablism.ro. Participantii vor fi jurizati de catre Dj Undo, Dj Grigo, Dj Sfera pe durata a patru runde iar criteriile jurizarii vor fi in mare parte skill-uri tehnice si flow dupa cum urmeaza: skill-uri tehnice/flow: 50%; originalitate: 30%; muzicalitate: 20%.
3.Organizarea de SEMINARII şi WORKSHOP-uri care să aiba ca scop dezbateri pe tema imbunatatirii imaginii Statiunii Secu si reclasificarea acesteia din punct de vedere turistic. Astfel de prezentari vor fi sustinute de Radu Rusu, presedintele EcoStuff Romania, Andrei Balbarau presedintele Asociatiei Cogito etc . Ne vom adresa persoanelor care işi desfaşoara activitatea, atat în mediul de afaceri, in cel academic, in mass-media, publicitate şi relaţii publice, cat si cetatenilor orasului Resita, interesati de dezvoltarea statiunii si dornici de a interveni intr-un mod interactiv in subiectele discutate, alaturi de invitatii nostrii.
4.CINEMATOGRAF in aer liber, proiect sustinut de Asociatia Cogito, unde intr-un ambient perfect, in amfiteatrul pus la dispozitie de catre conducerea Szekul Forest Park, vor fi proiectate cateva dintre filmele salvate pe rolele recuperate din cinematografele dezafectate din Romania. Printre acestea se numara si renumita capodopera Fantoma de la Opera, recuperata aproape integral.
5.FOTBAL American, competitie demonstrativa organizata de echipa locala Resita Locomotives, in cadrul careia doritorii vor putea participa la diferite concursuri de recrutare. Asociația Club Sportiv „Reșița Locomotives” constituie un proiect ce a luat naștere în toamna anului 2012 si care in sezonul anului 2013 a jucat alaturi de echipa “Timișoara 89ers”, ca mai apoi sa o ia pe propriul drum cu un lot de 28 de jucători, 30 de seturi de echipamente complete și o dorință mare de a demonstra că pot face față unui campionat național și că Reșița merită să aibe o echipă de fotbal American.
6.Graffiti DEMO, sustinut de Szekul Forest Park prin punerea la dispozitia artistilor a peretilor din incinta platoului si a unui procent considerabil din materialele necesare demonstratiei. In acest cadru iubitorii vor avea parte si de un concurs, organizat de membrii Familiei Zam Zam, Easy si Neks, cat si de Asociatia Trip Factory.
7.Airsoft DEMO, organizat de catre cei din Asociatia D.T.M Resita si cei din Umbrella Division Resita, echipe locale ce vor oferi initiere doritorilor, ocazia de a se inscrie in club, sau de a testa armamentul si echipamentele din dotare.
Suie Paparude, Coma si The Kryptonite Sparks vor concerta joi (20 august), in Club Fabrica & B52 (str. 11 Iunie, nr. 50), in cadrul Urban Resort #5 – On the good side of the city!
Vor fi 12 ore de muzica live, mancare, bautura si stat la racoare (17-20 °C, conform previziunilor meteorologice) de joi seara pana vineri dimineata.
Intrarea este ibera!
Programul concertelor:
The Kryptonite Sparks – ora 20:00, pe terasa Fabrica
Coma – ora 21:00, Club B52
Suie Paparude – ora 22:00, Club Fabrica
De la ora 23:00 incepe Taraboiul De Joi, in B52, cu Gabi (E.M.I.L./Niste Baieti).
Filmul „Comoara”, de Corneliu Porumboiu, distins cu premiul Un Certain Talent la cea mai recentă ediţie a Festivalului de la Cannes, se numără printre cele 26 de lungmetraje aflate în selecţia oficială a celei de-a 53-a ediţii a Festivalului de la New York, un eveniment necompetiţional.
În afara filmului românesc, considerat „o fabulă modernă în care doi bărbaţi caută o comoară îngropată în curtea din spate”, după cum notează site-ul evenimentului, filmlinc.org, mai multe pelicule care au fost prezentate şi premiate la ediţia de anul acesta a Festivalului de la Cannes completează lista producţiilor care vor fi prezentate publicului din oraşul nord-american.
Cel mai amplu festival itinerant de promovare a obiectivelor cultural-istorice şi turistice din Romania readuce muzica bună şi tradiţiile locale la poalele Cetăţii Enisala.
Cea de a doua ediţie Pro Istoria Fest va avea loc în zilele de 28 şi 29 august, sub forma unui festival adresat iubitorilor de muzică şi de activităţi în aer liber de toate vârstele. Farmecul festivalului va fi sporit de peisajul superb care înconjoară cetatea şi de Lacul Razelm.
În programul Pro Istoria Fest 2015 îi regăsim în data de 28 august pe Nicu Alifantis & ZAN, Mircea Vintilă, Alexandra Uşurelu şi Zoli Toth Project, iar în data de 29 august pe Mircea Baniciu & Band, Marius Baţu, Alina Manole şi grupul Folk Frate!.
Mai mult, spectatorii vor fi întâmpinaţi în cele două zile de festival cu spectacole de folclor local şi teatru de păpuşi. Pro Istoria Fest pune la dispoziţia participanţilor activităţi pentru toate vârstele: ateliere de modelaj, sculptură, pictură şi împletituri, tenis de masă, tir cu arcul, înălţare de zmee, pinata şi multe alte jocuri. Cântecele se vor auzi până târziu în noapte în jurul focului de tabară pregătit de organizatori.
Pro Istoria Fest face parte dintr-o serie de proiecte al căror start a fost finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional, Axa 5 — Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, domeniul principal de intervenție, 5.3 — Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică.
Ediția jubiliară, a cincea, a Festivalului Rowmania Fest, va avea loc la Tulcea, în perioada 28 – 30 august, și este organizată de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea și al Primăriei Municipiului Tulcea. Îi așteptăm pe toți iubitorii de turism de calitate să viziteze Tulcea în prag de toamnă, să cerceteze, să îmblânzească și să deguste un oraș care e mai mult decât o poartă pentru Delta Dunării.
Festivalul se întinde pe un weekend pe care organizatorii și-l doresc magic și dinamic, înțesat de conținut nou și sport pe apă și pe uscat, cu competiții de vâslit pe Dunăre, un triatlon internațional și o cupa europeană de triatlon pentru juniori, cu expoziții, dezbateri și muzică live cu vedete consacrate și tineri în ascensiune.
Față de edițiile anterioare, ediția din acest an aduce câteva noutăți notabile: o paradă de deschidere, care se va desfășura atât în oraș cât și pe apă, prima ediție a etapei internaționale ETU Triathlon Junior European Cup, care se va desfășura în aceeași zi cu cea de a treia ediție a Delta Rowmania Triathlon – etapă în circuitul național de triatlon, două zile de dezbateri cu participare internațională, pe două teme de interes pentru Dunăre și pentru Tulcea : 1. Cooperarea pe Dunăre de la Padurea Neagră la Marea Neagră – Black to Black, și 2. Oportunitățile de reintegrare în societate pe care le au deținuții care învață o meserie eco – Case noi, șanse noi prin meserii vechi.
La fel ca în fiecare an, Ivan Patzaichin îi va întâmpina pe oaspeți și va fi amfitrionul celor trei zile.
„Tulcea ne-a primit cu brațele deschise acum 5 ani când am pornit în această aventură comună și sunt din ce în ce mai încrezător că ecoturismul este o soluție de prosperitate pentru acest colț de țară. Sper că acest festival va contribui la confirmarea faimei Deltei și a județului Tulcea, locurile mele natale.“ a declarat Ivan Patzaichin, inițiatorul Festivalului și a mișcării Rowmania.
Program:
Vineri, 28 august
Deschiderea oficială a celei a V-a ediții a festivalului (Faleză-Ponton)
18:30 – 20:00 Parada de deschidere a RowmaniaFEST 2015
18:30 – 19:30 Parada pe uscat – Preview al celor mai importante momente ale festivalului. Parada include: spectacol de fanfară, defilarea cailor de rasă ai Clubului Hipic Real Racing Tulcea, reprezentanți ai minorităților etnice locale, reprezentanți ai comunităților participante la Competiția Ivan Patzaichin, bicicliști și multe alte surprize. (Faleză-Scenă – Piața Civică – Faleză-Scenă)
19:30 – 19:45 Parada pe Dunăre a campionilor români ai sportului cu vâsle – Ivan Patzaichin și invitații săi alături de SupAcademy și sportivi ai CSM Danubius Tulcea. (Șantierul Naval – Ponton – Faleză Scenă)
19:45 – 20:00 Cuvânt de deschidere (Faleză-Ponton)
20:00 – 23:00 Concerte Rock`n Row (Faleză- Scenă)
Sâmbătă, 29 august
08:30 – 12:00 Delta Rowmania Trathlon – Proba MiniTRI (9-12 ani) (lac Ciuperca)
08:30 – 09:45 preluarea kit-urilor de participare – program de înscrieri, de completare şi depunere a declaraţiei pe proprie răspundere (Zona de start, lac Ciuperca)
Deschiderea zonei de tranziție
09:45 – 10:00 Ședința tehnică
10:00 Start MiniTRI (9-10 ani)
11:00 Start MiniTRI (11-12 ani)
10:00 – 10:30 Deschiderea oficială a Târgului Artizan Eco Delta și a expoziției de fotografie (Faleză)
Participă organizații nonguvernamentale, reprezentanți ai minorităților locale, producători și meșteșugari tradiționali din comunitățile din Delta Dunării.
Târgul va fi deschis în perioada 29 – 30 august, 10:00-18:00
10:30 – 14:00 Conferința “Case noi, șanse noi prin meserii vechi”. (Hotel Esplanada)
Dezbatere privind oportunitațile de reintegrare în societate pe care le au deținuții care învață o meserie eco
10:30 Descoperă Tulcea Quest – lansarea concursului de aventură urbană (Faleză)
Concursul se desfășoară timp de 2 zile, în perioada 29-30 august
10:30 – 11:30 Concert de Fanfară (Faleză)
11:30 – 12:30 Competiţia pescărească “Ivan Patzaichin” – concurs de vâslit în canotcă, pe Dunăre, între echipe de pescari din localităţile Deltei
(Traseu: Faleză Ponton – Mila 36 – Faleză Ponton)
12:30 – 13:00 Festivitatea de premiere a câştigătorilor Competiţiei “Ivan Patzaichin” (Faleză-Scenă)
13:30 – 17:30 Descoperă ROWmania – Concurs de vâslit în canotci de 10+1 locuri – COMPETIȚIE ECHIPE TULCEA (lac Ciuperca)
11:30 – 13:30 înscrierea echipelor, completarea declarațiilor pe proprie răspundere, acomodarea cu ambarcațiunile
13:30 – 13:35 ședința tehnică, tragerea la sorți
13:35 START concurs (serii de câte 3 echipe, semifinale, finala)
16:00 – 18:00 Întâmpinarea participanţilor la Tour International Danubien (TID) (Faleză – Ponton)
Peste 100 de participanți la TID sosesc sâmbătă la Tulcea. De aici vor pleca în cea mai spectaculoasă etapă din tur (Tulcea / Murighiol / Sfântu Gheorghe). TID este un proiect internaţional demarat acum 60 de ani. Echipe din ţările riverane Dunării şi din alte colţuri ale lumii vâslesc peste 2500 km, de la izvoare până în Deltă.
16:00 – 20:30 2015 Tulcea ETU Triathlon Junior European Cup & Delta Rowmania Triathlon (Zona de start, Sala Sporturilor, str. Isaccei nr.97, puncte de reper: Gara CFR și Lac Ciuperca)
16:00 – 20:00 Înregistrarea participanților, preluarea kit-urilor, ridicarea a legitimațiilor FRTRI, completarea şi depunerea declaraţiei pe proprie răspundere (Sala Sporturilor)
16:30 – 17:00 Familiarizarea participanților cu traseul de bicicletă (Străzile Isaccei, Unirii, Babadag)
17:30 – 18:00 Familiarizarea participanților cu traseul de înot (lac Ciuperca)
19:00 – 20:00 Ședință tehnică ETU Triathlon Junior European Cup (Sala Sporturilor)
20:00 – 20:30 Ședință tehnică Delta Rowmania Triathlon (Sala Sporturilor)
17:30 – 18:00 Spectacolul Comunităţilor Locale (I) (Faleză-Scenă)
Promovarea diversităţii etnice, lingvistice şi culturale din Dobrogea de Nord
18:00 Festivitate de premiere (Faleză – Scenă)
Descoperă ROWmania – Concurs de vâslit în canotci de 10+1 (Competiţia Tulcea)
Delta Rowmania Triathlon – Proba MiniTRI (9-12 ani)
Tour International Danubien (TID)
20:30 – 23:00 Concerte Rock n` Row (Faleză-Scenă)
21:00 – 23:00 Proiecţie de film (Piaţa Civică)
Duminică, 30 august
07:00 – 14:00 Tulcea ETU Triathlon Junior European Cup, parte a circuitului european de triatlon pentru juniori & Delta Rowmania Triathlon, parte a Circuitului Național de Triatlon (Sala Sporturilor)
(înot – Lacul Ciuperca, traseu bicicletă & alergare – Străzile Isaccei, Unirii, Babadag, Faleză)
Tulcea ETU Triathlon Junior European Cup
07:00 – deschiderea zonei de tranziție pentru check-in (Sala Sporturilor)
08:00 Tulcea ETU Triathlon Junior European Cup (masculin)
09:30 Tulcea ETU Triathlon Junior European Cup (feminin)
Delta Rowmania Triathlon
07:00 – 08:30 ridicarea kiturilor de participare
10:45 – închiderea zonei de tranziție (toate echipamentele trebuie duse la rastel înainte de acest moment).
10:45 – ședința tehnică și încălzirea (Zona de start, lac Ciuperca)
11:00 – start Olimpic (Individual și stafetă)
11:30 – start Sprint
12:00 – start Supersprint
13:00 – 15:30 activități de relaxare (pasta party, masaj, rehidratare, duș etc)
14:30 – deschiderea zonei de tranziție (eliberarea rastelurilor)
15:00 – sfârșitul oficial al competiției
16:00 – Festivitate de premiere
12:00 – 14:30 Conferința “Black to Black – Cooperare de la Pădurea Neagră la Marea Neagră”. (Hotel Esplanada)
Dezbatere de idei și proiecte comune între orașele de la izvoarele și gurile Dunării. Studii de caz și schimb de experiență între participanții germani și români (Hotel Esplanada)
14:00 – 15:30 Descoperă ROWmania – Concurs de vâslit în canotci de 10+1 – FINALA NAȚIONALĂ (lac Ciuperca)
13:00 – 14:00 – înscrierea echipelor, acomodarea cu ambarcațiunile
14:00 – 14:15 – ședința tehnică, tragerea la sorți
14:30 – START concurs serii de câte 3 echipe
15:30 – 16:00 Spectacolul Comunităţilor Locale (II)
Promovarea diversităţii etnice, lingvistice şi culturale din Dobrogea de Nord (Faleză-Scenă)
16:00 – 17:30 Festivitate de premiere (Faleză-Scenă)
Tulcea ETU Triathlon Junior European Cup & Delta Rowmania Triathlon
Descoperă ROWmania – Concurs național de vâslit în canotci de 10+1
Descoperă Tulcea Quest – concurs de aventură urbană
17:30 – 18:00 Spectacolul Comunităţilor Locale (III)
Promovarea diversităţii etnice, lingvistice şi culturale din Dobrogea de Nord (Faleză-Scenă)
Luni – joi, 31 august – 3 septembrie – Experimentarea turismului lent, în canotci de 2 sau 11 locuri
Etapa “Delta„ din Tour International Danubien (TID)
Tur-maraton de la Tulcea la Marea Neagră, în canotci, alături de convoiul TID.
Luni, 31 august
Destinaţie – km pe Dunăre – mal – km parcursi
MURIGHIOL – km 64 – (D) – 54/37* km/zi
Marţi, 1 septembrie
Destinaţie – km pe Dunăre – mal – km parcursi
SF. GHEORGHE – km 4 – (S) – 60/44* km/zi
Miercuri, 2 septembrie
Destinaţie – km pe Dunăre – mal – km parcursi
INSULA SACALIN/MAREA NEAGRA – 8km/zi
Petrecerea de închidere oficială TID 2015 la Sf. Gheorghe
Joi, 3 septembrie
ora 7:00 – Plecarea cu vaporul înapoi către Tulcea
Linie specială de autobuze pentru Festivalul Summer Well 2015.
Mijloacele de transport în comun vor circula, sâmbătă și duminică, între Piața Victoriei și Domeniul Știrbey din Buftea, unde vor avea loc spectacolele.
Stația de îmbarcare din București este „Muzeul Țăranului Român”, situată pe Bd. Ion Mihalache.
Plecarea din Buftea se va face din stația amenajată lângă Domeniul Știrbey.
Autobuzele scoase pe traseu special pentru Festivalul Summer Well 2015, vor circula între orele 14.30 și 1.
Două festivaluri la care tinerii îşi vor exprima creativitatea prin teatru, fotografie şi grafică vor avea loc la Timişoara, în perioada 20 – 31 august 2015. Este vorba despre a XVII-a ediţie a Festivalului Național de Teatru pentru Adolescenți T4T și a IX-a ediţie a Festivalului Național de Arte Vizuale ManyFest.
Manifestările vor reuni 200 de participanți care vor fi implicați în ateliere, expoziții, spectacole și alte activități. Tema din acest an este „Simbioza”.
După deschiderea festivă, care va avea loc în 20 august, ora 20.00, pe scena în aer liber amplasată în curtea Colegiului Național Bănățean, participanții vor avea trei zile de ateliere cu specific teatral (regie, improvizație, Commedia dell’arte, dramaturgie, circ, coregrafie), respectiv din zona artelor vizuale (fotografie, grafică, scurtmetraj), sub conducerea unor profesioniști în domeniu, dintre care unii s-au afirmat în edițiile anterioare în calitate de participanți.
La final, în cadrul festivității de premiere din 30 august, ora 19.00, vor fi oferite premii T4T și premii ManyFest. Marele trofeu va fi acordat echipei care a colaborat pentru realizarea unui produs cultural complex, vizând îmbinarea tuturor acestor arte.
Pe tot parcursul manifestărilor vor avea loc și alte activități de socializare a participanților și vor fi prezentate publicului spectacole invitate.
Programul spectacolelor invitate:
Joi, 20 august
ora 20.00 : Ceremonia de deschidere a Festivalului T4T și ManyFest
ora 21.00: „Ferma Animalelor” , spectacol al Auăleu Teatru, Timișoara
Sâmbătă, 22 august
ora 19.30: Hotel PM, spectacol al Teatrului German Timișoaraâ
Duminică, 23 august
ora 19.00: „Amintiri din epoca de școală” de Mihaela Michailov, Asociația ADO, București
Luni, 24 august
ora 21.00: “First Date”, de Conrad Mericoffer, București
Miercuri, 26 august
ora 20.00 : One man show cu Ștefan Huluba
Joi, 27 august
ora 20.00: „Killed by friendly fire: a never ending story”, o producţie independentă în partenariat cu Facultatea de Teatru şi Televiziune, UBB Cluj și Asociaţia Persona
Sâmbătă, 29 august
– spectacolele trupelor participante
Duminică, 30 august
ora 19.00: Ceremonia de închidere și premierea din cadrul Festivalului T4T și ManyFest
ora 21.00: “Circus Mundi”, spectacol al Auăleu Teatru, Timișoara
Intrarea este liberă la toate spectacolele, cu excepția spectacolului „Hotel PM” care, din rațiuni de spațiu (sala Teatrului German), e destinat doar participanților în cele două festivaluri.
În caz de vreme nefavorabilă, spectacolele e vor desfășura pe scena Casei de Cultură a Studenților.
Evenimentul este organizat de Asociația AT4T în parteneriat cu Administrația Fondului Cultural Național, Primăria Timișoara, Consiliul Local Timișoara și Consiliul Județean Timiş.
Începe cea de-a 4-a ediție a Festivalului Cinema în aer liber, în Parcul Titan. Cele mai bune 12 filme europene ale momentului și o selecție de filme clasice americane și franțuzești vor fi proiectate, de marți 4 august, timp de 5 săptămâni, în Parcul Titan – Insula Artelor.
Filmele vor fi proiectate de marti pânã duminicã, de la ora 21,30, pe un ecran gonflabil de 120 m, cu un proiector digital mobil, ce permite urmãrirea filmelor la o calitate înaltã. Intrarea este liberă.
Primăria sectorului 3 a anunțat că deschiderea oficială a evenimentului are loc astăzi de la 20.30, cu un concert Zoli Toth Project.
A 11-a ediţie a festivalului “Folk You! Florian Pittiş” are loc între 30 iulie şi 1 august pe plaja din Vama Veche.
Intrarea la “Folk You!” este libera. VIDEO LIVE AICI
Festivalul Folk You! a fost lansat în anul 2005 la Vama Veche de Florian Pittiş, când regretatul artist a declarat deschisă “mişcarea de rezistenţă împotriva prostiei revărsate”.
Radio Constanța este partener media al evenimentului.
Iată programul recitalurilor:
Joi, 30 iulie
CĂTĂLINA BEŢA
FOLK FRATE
GYURI PASCU & VLADY CNEJEVICI ŞI TEO BOAR
ALEXANDRU ANDRIEŞ
ALINA MANOLE
DUCU BERTZI
ADA MILEA, ANCA HANU, CRISTI RIGMAN, BOBO BURLĂCIANU
MIRCEA VINTILĂ & BRAMBURA
OCS
CELELALTE CUVINTE
____________
Vineri, 31 iulie
TEODORA BUCIU
LAURA MEŞTEREAGA
ADRIAN IVANIŢCHI
MIHAELA POPESCU
ANDREI PĂUNESCU
COSMIN VAMAN, ALEXANDRA ANDREI & TRUPA SPAM
VASILE ŞEICARU
DINU OLĂRAŞU
POESIS
BYRON
VIŢA DE VIE
IRIS
____________
Sâmbătă, 01 august
CLAUDIU PĂLĂLAE (CÂŞTIGĂTORUL TROFEULUI FOLK U FLORIAN PITTIŞ 2014)
TATIANA ŞI MARIUS OJOG (FOX STUDIS)
MARIA GHEORGHIU
ADI SĂRMĂŞAN
ZOIA ALECU
EMERIC IMRE & JIMI EL LACO
FLORIN CHILIAN
DAN ANDREI ALDEA
NICU ALIFANTIS&ZAN
PASĂREA ROCK
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.