Festivalul de Artă din Techirghiol, care are loc până 4 septembrie, este o inițiativă culturală independentă ce își propune să dea naștere unui context de exprimare a efervescenței de creație pe litoral.
Tematica primei ediții este cea „RETRO” precum un omagiu adus orașului Techirghiol de odinioară, orașul boem și plin de povești numit „acasă” de unii dintre marii artiști ai țării precum Constantin Tănase, Jean Constantin și alții.
Tema aleasă provoacă participanții la sentimentul de nostalgie și interes față de frumosul de altădată, o retrăire a farmecului timpurilor de demult.
Festivalul de Artă din Techirghiol propune o serie de evenimente originale adaptate spațiilor neconvenționale pe care orașul le oferă.
Vizitatorii sunt invitați la proiecții de film în teatrul de vară, spectacole de teatru pe faleză, concerte de chitară, seri de poezie, expoziții, ateliere de teatru de improvizație și film, târg de produse handmade, întâlniri cu personaje de poveste film.
În perioda 16-24 august 2017, Asociația Culturală Nihil Sine Arte, în parteneriat cu Colegiul Național de Arte „Regina Maria” organizează pe faleza Cazinoului din Constanța, Festivalul de artă, „Tomisul Etern”, aflat la ediția a II-a.
Festivalul propune expozitii de artă și fotografie, obiecte handmade și program muzical variat, interpretare instrumentală live, pian și vioară, canto clasic și muzică ușoară, fiind susținut de elevii și profesorii Colegiului de Arte din Constanța, artiști din cadrul Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski și invitații acestora, studenți din cadrul Facultății de Arte, Universitatea Ovidius Constanța, artiști din cadrul Asociației Artiștilor Dobrogeni, dar și alți oameni de cultură din Constanța.
Deschiderea oficială a Festivalului „Tomisul Etern” va avea loc in data de 16 august 2017, la Muzeul de Artă Constanța, orele 17:00 unde vor concerta pianistul Octavian Renea, pianista Mariana Parnică, pianista Monica Gevat, violonistul Sebastian Tegzesiu, soprana Laura Eftimie.
După concert, invitații vor putea admira și achiziționa produse handmade din cadrul expoziției susținute de Dorina Ivanciu, profesor la Colegiul de Arte, care va dona banii obținuți pentru recondiționarea și acordarea instrumentelor din cadrul Colegiului de Arte “Regina Maria”.
Festivalul va continua începând cu seara zilei de 17 august, seria de spectacole pe faleza Cazinoului, de la ora 18:30, cei prezenți se vor bucura de repertoriul artiștilor consacrați atât pe scenele din țară, cât si în străinătate.
Astfel, în cadrul Festivalului de Artă de la Constanța vor răsuna compozițiile lui J. S. Bach, F. Schubert, F. Liszt, B. Bartok, P. Constantinescu, E. Grieg, A.Dvorak, C. Silvestri, J. Brahms, F. Kreisler, R. Allison, vor fi interpretate romanțe vechi, canțonete, muzică veche și modernă românească și internațională, precum și arii celebre: Liliacul(J.Strauss), Văduva veselă(F.Lehar), Carmen(G.Bizet), Traviata(G.Verdi), Bărbierul din Sevillia (G. Rossini), O mio babbino caro (G.Puccini), Don Giovanni(W.A.Mozart), My fair lady(K.F. Leowe), West side story(L.Berstein), Barcarolle ( J.Offenbach), Elixirul Dragostei(G.Donizetti), Lakme(L.Delibes) și altele.
Proiectul nu beneficiază de finanțare de la nicio autoritate publică, iar sumele colectate ca donații se vor folosi în beneficiul Colegiului de Arte ,,Regina Maria”, pentru reparații, acordaje, recondiționări instrumente și săli de studiu din cadrul școlii.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.