Premiul TINERE TALENTE-Radio România Regional la Festivalul Internațional HERMANNSTADFEST 2023!
Publicat de Bogdan Dragomir, 20 iunie 2023, 10:35 / actualizat: 3 iulie 2023, 16:14
Bună ziua și bun regăsit tuturor!
Cu siguranță, orașul Sibiu, pentru mine și cred că nu numai pentru mine, este un oraș frumos, atrăgător – din punct de vedere turistic și cultural – dar nu pentru motivul că poartă, încă, denumirea de ”Capitală culturală”, ci pentru că am găsit aici oameni dedicați manifestărilor culturale, dorinței fantastice de a reuși să contribuie la promovarea copiilor și a tinerilor talentați la interpretarea muzicală! O asemenea persoană, de mare calitate umană, ajutată financiar mult prea puțin de autoritățile locale (Primăria Sibiu și Consiliul Județean Sibiu), împreună cu echipa sa de voluntari, găsește de 11 ani, voința, tenacitatea și puterea fizică și psihică de a organiza unul dintre cele mai complexe și importante evenimente muzicale internaționale pentru copii și tineret – Festivalul HERMANNSTADTFEST!
Felicitări, DANIELA SIMIONESCU!
Festivalul Internațional „Hermannstadtfest”, ediţia a XI-a, a avut loc în perioada 8-11 iunie 2023, la Sibiu, în Habermann Markt.
La această manifestarea culturală au participat peste 100 de tineri din România, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria și Italia.
Festivalul a avut trei secțiuni, respectiv: Muzică Populară – Tradițională (dedicată regretatului artist Daniel Rosalim), Muzică de Divertisment și Creație. De asemenea, ca în fiecare an, festivalul a avut și două secțiuni speciale: Secțiunea „Portret de compozitor – Dan Dimitriu” (unde concurenții au interpretat piese compuse de Maestrul compozitor Dan Dimitriu) și Secțiunea „Remember – Marcel Iorga” (unde concurenții au interpretat piese compuse de regretatul Maestru compozitor Marcel Iorga).
Evenimentul a fost organizat de Asociația „Domy Music Star” – Sibiu, Palatul Copiilor Sibiu, Asociația Filantropică „Olivia”, Arhiepiscopia Ortodoxă Română – Sibiu, Radio „Trinitas” – Sibiu, Cercul Militar Sibiu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Sibiu, Radio România Regional, Casa de Cultură a Studenților Sibiu și Studio Canto „Rodica Popa Comăniciu”.
În data de 8 iunie, participanții au avut ocazia de a participa gratuit la un Masterclass, unde mentori au fost: actrița Ofelia Popii, muzicianul și compozitorul Adrian Ordean, muzicianul și jurnalistul Bogdan Dragomir, redactorul radio Bianca Bucă, profesorul Daniel Vecsei şi artistul și compozitorul Codruţ Croitoru. De asemenea, în aceeaşi zi, a avut loc un spectacol la Șura Mare.
Din juriul acestui concurs au făcut parte compozitori, realizatori radio-tv, interpreţi consacraţi, ziarişti, profesori de specialitate, precum şi reprezentanţi ai organizatorilor (Luiza Zan, Codruț Croitoru, Denise Ordean, Daniel Vecsei, Dan Dimitriu, Carmen Aldea Vlad, Bogdan Dragomir, Felicia Niță, Rodica Popa Comăniciu, Andrei Boaghe, Rumiana Nacheva, Iurie Levcic și Daniela Carmen Popa). Președintele juriului a fost compozitorul și chitaristul ADRIAN ORDEAN!
În cadrul evenimentului, spectatorii prezenți fizic dar și cei care au urmărit transmisiunea în direct pe internet s-au bucurat de recitaluri extraordinare,
printre invitații speciali din acest an numărându-se Luiza Zan, Dan Dimitriu, Anca Mărginean, Cenaclul „Lumină Lină” – cu participarea părintelui Doru Gheaja, Școala de Dans „Ioan Macrea” și Ansamblul „Cibinul” al Palatului Copiilor Sibiu. De asemenea, echipa canină a Centrului Chinologic Sibiu a oferit reprezentări spectaculoase publicului.
Festivalul HERMANNSTADTFEST a fost susținut și promovat de Radio România Regional, cu sprijinul colegilor de la Radio România Brașov FM și Radio România Antena Sibiului.
Acțiunea culturală a fost cofinanțată de Primăria Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu.
MARELE TROFEU HERMANNSTADTFEST – MUZICĂ DE DIVERTISMENT – GABRIEL MARDALE – AMARA
MARELE TROFEU HERMANNSTADTFEST – MUZICĂ POPULARĂ – NICOLETA MOCANU – ALĂMOR
TROFEUL ADRIAN ORDEAN – TINA MIHOLCEA – TIMIŞOARA
PREMIUL I CU EXCELENȚĂ HERMANNSTADTFEST – CRISTINA LIŢĂ – BUCUREŞTI
Lista completă cu Trofeele și premiile acordate celor mai talentați copii și tineri în cadrul acestei ediții poate fi accesată direct pe pagina de internet a organizatorului!
Gabriel are 12 ani și este din judetul Ialomița, orașul Amara, oraș cu o veche tradiție muzicală! Cântă de la vârsta de 4 ani, ca membru al grupului de cateheză “Doar Noi“ al parohiei Amara II, profesor coordonator părintele Petre Emilian. De la vârsta de 10 ani începe pregătirea cu profesor de canto, descoperind în muzică o lume magică, descoperindu-se pe sine într-un mod cu totul neașteptat. Muzica devine marea sa pasiune, scena fiind locul în care simte că se transformă total: “Sunt ca o flacără care arde”…
Adoră muzica românească veche, marele său regret fiind faptul că nu i-a putut cunoaște pe Aurelian Andreescu și Mihaela Runceanu. În afara orelor de canto pe care le desfășoară cu doamna profesoară Anișoara Balmuș, Gabriel este pasionat și de jocul de șah.
Are în repertoriu atât piese de muzică românească cât și piese din repertoriul internațional. De la vârsta de 10 ani participă la concursuri, obținând numeroase premii și trofee. Printre acestea menționăm următoarele, ca fiind cele mai importante recunoașteri ale activității sale:
- Premiul I de Excelență obținut la Festivalul organizat de Liceul De Artă Ion Vidu Timișoara 2022 (participare online).
- Trofeul “ Mihaela Runceanu” obținut în luna iulie 2022 la Festivalul Internațional dedicat memoriei artistei “Pentru Voi Muguri Noi”.
- Trofeul categoriei Pop Romanesc, obținut la Festivalul “Magia Copilăriei” Slobozia 2022.
- Trofeul Junior al Festivalului “ Armonii de Toamnă” București 2022.
- Trofeul Secțiunii Pop Romanesc al Festivalului “ Mulțumesc iubită mamă” Slobozia 2022.
- Premiul II obținut la Festivalul Național “ Floare de April “ 2022 Tecuci.
- Premiul I obținut la categoria de vârsta 10-12 ani, la concursul “Armoniile Dunării” organizat de Școala Populară de Arte “Vespasian Lungu” din Brăila.
- A participat la emisiunea “Românii Au Talent “ 2023, sezonul 13, ajungând până în etapa semifinalelor.
- Premiul II obținut la Festivalul Național “Flori de Mai”, secțiunea “Floricele de Mai” Călărași 2023, ediția a XXXIII -a.
- A obținut la Sibiu, în cadrul Festivalului “HermannstadtFest”, premiul “Tinere Talente”, oferit de Radio România Regional.
- A primit Marele Trofeu secțiunea Muzică de Divertisment al Festivalului Internațional “ HermannstadtFest “ Sibiu 2023, ediția a XI-a