Reprezentanți ai comunității românești din Novi Sad la Festivalul „Strugurele de Aur”
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 14 septembrie 2016, 21:24
În perioada 8-11 septembrie 2016, la Alba Iulia și Jidvei, s-a desfășurat cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Național de folclor „Strugurele de Aur”.
Invitați speciali ai acestei ediții au fost membrii Orchestrei de muzică populară a Consiliului Național al Minorităților Naționale Române „Novi Sad” din Serbia. Spectacolul susținut a demostrat valoarea instrumentiștilor și a soliștilor și a fost apreciat de către publicul impresionat de trăirea actului artistic a tinerilor membrii ai acestei prestigioase orchestre ce reprezintă minoritățile naționale române din Serbia.
Festivalul a devenit, de-a lungul anilor, de notorietate și a reunit în serile de concurs și în Gala laureaților tineri interpreți de muzică populară și soliști consacrați, realizându-se astfel un adevărat dialog al generațiilor purtătorilor de folclor autentic.
Juriul format din personalități din domeniu, reprezentând zonele etnofolclorice românești, au desemnat câștigătorii acestei ediții, selectând dintre cei 36 de concurenți pe cei care au dovedit calități interpretative, repertoriu autentic, prezența scenică și costume dintre cele mai vechi și autentice.
Marele Premiu al festivalului a fost obținut de Larisa Bozbici din Bistrița-Năsăud, distincția a fost înmânată de Președintele S.C. Jidvei România, dl. Claudiu Necșulescu. .
Istoria acestui festival a fost generată de pasiunea pentru folclorul autentic a familiei Necșulescu, Liviu și Claudiu Necșulescu, acum alăturându-se și a treia generație a familiei prin contribuția Mariei Necșulescu.
Printre laureații acestei ediții s-a numărat și VALENTIN PAUCA (SERBIA, Banatul Sârbesc, Coștei), care a obținut Premiul I la secțiunea soliști instrumentiști. Repertoriul său interpretat la clarinet, costumul specific comunității românești din Coștei, calitățile interpretative au convins juriul să îi acorde distincția care răsplătește înainte de talentul său, dragostea pentru cântecul popular românesc, așa cum s-a păstrat în comunitatea românească din Serbia.
Organizat de S.C. Jidvei România, în colaborare cu Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și în coproducție cu Televiziunea Română, Festivalul Național de folclor „Strugurele de Aur” a devenit marcă de identitate pentru spațiul geografic și cultural, contribuind astfel la promovarea folclorului autentic prin vocile tinerilor interpreți de muzică populară.
Ioana Maria Ardelean, directorul festivalului, Gheorghița Nicolae, realizator și producător TVR