Fi-compas – un nou serviciu de consiliere privind instrumentele financiare structurale europene și fondurile de investiții a fost lansat de Comisia Europeană
Publicat de Monica Slavici, 20 ianuarie 2015, 09:18
Comisia Europeană, în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții, a lansat fi-compas, un nou serviciu de consiliere privind instrumentele financiare structurale europene și fondurile de investiții.
Acesta are în vedere sporirea asistenței tehnice – sprijin financiar și tehnic – și asigurarea transparenței investitorilor.
Comisia Europeană doreşte crearea unui hub tehnic care va oferi un ghișeu unic pentru consiliere și sprijin pentru potențialii investitori. Lansarea fi-compas este un pas important în aceast sens.
Comisarul pentru politică regională Corina Crețu:
„Fi-compas este o platformă unde putem învăţa şi lucra împreună în scopul de a obține cel mai bun impact pe teren.
Exemplele excelente pot servi drept sursă de inspirație pentru alte țări, în special cele care se luptă să atragă finanțarea UE și să asigure utilizarea eficientă a acesteia.
Încurajez statele membre să dubleze valoarea investițiilor canalizate prin intermediul instrumentelor financiare în noua perioadă de programare”
Aceasta platformă va fi un factor important pentru statele membre să utilizeze instrumentele financiare în cadrul fondurilor structurale și de investiții europene, iar politica de coeziune va juca un rol central în atingerea obiectivelor Planului de Investiții – de înființare a noi locuri de muncă și dezvoltare durabilă.
Fi-compas are rolul de a consolida expertiza autorităților de management și a părților interesate care lucrează cu aceste instrumente financiare.