Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
15 noiembrie 2020, 22:33 / actualizat: 3 iulie 2023, 13:06
Odată cu Lăsatul de sec al Postului de Crăciun trebuie respectaţi şi Filipii de toamnă, sărbătoare de care îşi amintesc mai ales femeile. Astfel gospodăria va fi ferită de necaz. Filipii se ţin pentru a avea noroc la cai, pentru a nu se isca viermi în grădini, pentru a se feri viile de uscăciune şi mai ales pentru a feri vitele de lupi. Socotind durata Filipilor, sărbătoarea poate fi plasată în calendarul popular chiar pe primul loc alături de Sântoader.
(varianta radiofonică a rubricii)
Despre Filipi folcloristul Constantin Rădulescu-Codin comenta hazliu la începutul acestui veac. „Dar eu mă crucesc tare la Filipii aceştia! De unde or mai fi ieşit şi ei, că-n calendar nu-i nici o pomeneală de Filip ori de Pilip. Şi cât sunt de ţinuţi, doamne, Pilipii! Şase zilişoare în rând femeile nu dau gunoiul afară, încât se strânge o târnă de gunoi după uşă. Nu împunge una o dată cu acul şi nu pune mâna pe nimic, „că-i rău de lup!” Îţi ia lupul oiţele din bătătură! Să te ferească Dumnezeu să isprăveşti de moară-n Filipi, să ţi se stingă focul în vatră, fie să-ţi lipsească ceva din casă, că nu te lipeşti de vecine, de te-ar vedea mort de foame ori îngheţat scut. Afurisite lighioane trebuie să mai fie şi lupii aceştia! Vezi dumneata, de unde să ştie ei c-ai ţinut Pilipii, ca să se uite cu jind la oiţele şi la porcii Dumitale, fără să le poată mânca, iar pe ale mele, care n-am ţinut Pilipii, să mi le mănânce?”.
Femeile să nu muncească, dar bărbaţii pot îndeplini orice sarcină: să lucreze deci, chiar şi în gospodărie. Măsuri apotropaice însoţesc această sărbătoare „se lipeşte gura sobii, să se lege şi gura lupului”, „prin unele părţi ale Doljului, în tot timpul celor trei zile cât durează pe aici Filipii se ţine atârnate de lemnul coşului o secure cu scopul ca întreaga familie să fie ferită de pagube”.
Să nu se dea nimic cu împrumut, mai ales sărături şi foc.
Text și lectură: Gabriela Nedelcu – Păsărin, realizator emisiuni în cadrul structurii centrale a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Odată cu Lăsatul de sec al Postului de Crăciun (14 noiembrie) trebuie respectaţi şi Filipii de toamnă, sărbătoare de care îşi amintesc mai ales femeile. Astfel gospodăria va fi ferită de necaz. Filipii se ţin pentru a avea noroc la cai, pentru a nu se isca viermi în grădini, pentru a se feri viile de uscăciune şi mai ales pentru a feri vitele de lupi. Socotind durata Filipilor, sărbătoarea poate fi plasată în calendarul popular chiar pe primul loc alături de Sântoader.
(varianta radiofonică a rubricii)
Despre Filipi folcloristul Constantin Rădulescu-Codin comenta hazliu la începutul acestui veac. „Dar eu mă crucesc tare la Filipii aceştia! De unde or mai fi ieşit şi ei, că-n calendar nu-i nici o pomeneală de Filip ori de Pilip. Şi cât sunt de ţinuţi, doamne, Pilipii! Şase zilişoare în rând femeile nu dau gunoiul afară, încât se strânge o târnă de gunoi după uşă. Nu împunge una o dată cu acul şi nu pune mâna pe nimic, „că-i rău de lup!” Îţi ia lupul oiţele din bătătură! Să te ferească Dumnezeu să isprăveşti de moară-n Filipi, să ţi se stingă focul în vatră, fie să-ţi lipsească ceva din casă, că nu te lipeşti de vecine, de te-ar vedea mort de foame ori îngheţat scut. Afurisite lighioane trebuie să mai fie şi lupii aceştia! Vezi dumneata, de unde să ştie ei c-ai ţinut Pilipii, ca să se uite cu jind la oiţele şi la porcii Dumitale, fără să le poată mânca, iar pe ale mele, care n-am ţinut Pilipii, să mi le mănânce?”.
Femeile să nu muncească, dar bărbaţii pot îndeplini orice sarcină: să lucreze deci, chiar şi în gospodărie. Măsuri apotropaice însoţesc această sărbătoare „se lipeşte gura sobii, să se lege şi gura lupului”, „prin unele părţi ale Doljului, în tot timpul celor trei zile cât durează pe aici Filipii se ţine atârnate de lemnul coşului o secure cu scopul ca întreaga familie să fie ferită de pagube”.
Să nu se dea nimic cu împrumut, mai ales sărături şi foc.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
În aşteptarea sărbătorii dedicată patronului păstorilor, Sfântul Dumitru, se respectă trei zile Filipii de Toamnă. Lucinul se preîntâmpină şi se cinsteşte şi în ziua lui, la 17 octombrie amintim practica legată de animale: încleştarea dinţilor de la pieptănul, cu care se scarmănă lâna. Astfel, animalele vor fi ferite de lupi. Dacă nu se lucrează în această zi cu fire de lână sau de păr, fetele din Vaideeni tot îşi amintesc de Ghemăriţa.
(varianta radiofonică a rubricii)
Legenda locului spune cum fetelor, la coborârea de la munte, le ieşea în cale o babă înspăimântător de mare şi de slabă, care le cântărea tortul de lână strâns în gheme.
Cele ce nu aveau multe gheme erau năpăstuite de Ghemăriţa: le punea să toarcă şi să depene fire din frunzele căzute din fagi. Ciobanii nu uită să le spună fetelor legenda Ghemăriţei atunci când urcă la munte, ca să ştie ce le aşteaptă la coborâre, dacă nu lucrează tortul de lână cât se cuvine.[1] E bine să ştii ce te aşteaptă în viaţă, dacă nu eşti muncitor. Sărbătoare pastorală dedicată lupilor pentru a preveni stricăciunile produse de ei, Lucinul e de respectat, pentru că lupul tot lupe,chiar dacă nu ţi-a mâncat oile.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
În aşteptarea sărbătorii dedicată patronului păstorilor, Sfântul Dumitru, se respectă trei zile Filipii de Toamnă.
(varianta audio a rubricii)
Lucinul se preîntâmpină şi se cinsteşte şi în ziua lui, la 17 octombrie amintim practica legată de animale: încleştarea dinţilor de la pieptănul, cu care se scarmănă lâna. Astfel, animalele vor fi ferite de lupi. Dacă nu se lucrează în această zi cu fire de lână sau de păr, fetele din Vaideeni tot îşi amintesc de Ghemăriţa. Legenda locului spune cum fetelor, la coborârea de la munte, le ieşea în cale o babă înspăimântător de mare şi de slabă, care le cântărea tortul de lână strâns în gheme. Cele ce nu aveau multe gheme erau năpăstuite de Ghemăriţa: le punea să toarcă şi să depene fire din frunzele căzute din fagi. Ciobanii nu uită să le spună fetelor legenda Ghemăriţei atunci când urcă la munte, ca să ştie ce le aşteaptă la coborâre, dacă nu lucrează tortul de lână cât se cuvine.[1] E bine să ştii ce te aşteaptă în viaţă, dacă nu eşti muncitor. Sărbătoare pastorală dedicată lupilor pentru a preveni stricăciunile produse de ei, Lucinul e de respectat, pentru că lupul tot lupe,chiar dacă nu ţi-a mâncat oile.
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune
Lăsatul Secului sau Sec de Dulcele Toamnei sau Postul Crăciunului – ţine vreo trei zile. În Ajun în fiecare casă s-a petrecut, în familie, cu mâncare şi băutură, „care ce are, din puţin te poţi mulţumi dacă eşti sănătos”. Azi e ziua deplinei sărbători şi sărbătoare este şi mâine, Spolocanie.
(varianta audio a rubricii)
Casa e deschisă pentru fini, cei ce merg la naşi cu plocon. Oltenii cred că e bine la sfârşitul petrecerii să se pună oalele cu gura în jos, astfel nici o pagubă nu va veni asupra casei şi nici bărbatul n-o să-ţi spună vreodată „Pagubo!”. Firimiturile de pe faţa de masă e bine să se dea păsărilor cerului.
Şi tot în zilele acestea sunt Filipii de Toamnă. „Şase zilişoare femeile nu muncesc”. Ei bărbaţii însă pot îndeplini orice sarcină în gospodărie – „o dată-n an că n-o fi foc!” O dată cu lăsatul secului, Sec de Dulcele Toamnei, Brumar aduce frigul. Se şi zice că el:
E cel cu cojocul
Numai ciucuri
şi cu biciuri
cu care bate şi ceartă
Pe cel cu punga deşartă
Este şi timpul pentru odihnă, c-a venit vremea lui Brumar:
Când nopţile sunt mari,
De şezi cu cine îţi place
Şi ziuă nu se mai face!
„Acum ne dedulcim, până la Crăciun”.
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
În aşteptarea sărbătorii dedicată patronului păstorilor, Sfântul Dumitru, se respectă trei zile Filipii de Toamnă. Lucinul se preîntâmpină la 17 octombrie şi se aminteşte practica legată de animale: încleştarea dinţilor de la pieptănul, cu care se scarmănă lâna. Astfel, animalele vor fi ferite de lupi. Sărbătoare pastorală dedicată lupilor pentru a preveni stricăciunile produse de ei, Lucinul e de respectat, pentru că lupul tot lup e, chiar dacă nu ţi-a mâncat oile.
(varianta audio)
Ziua lupului
Ziua Lupului de Lucin, în ziua Sfântului Evanghelist Luca se ţine şi pentru a feri vitele de boli. Poţi feri vitele, dacă ai minte (ca sfântul Apostol Luca), dacă ai credinţă (cum au avut toţi cei şaptezeci de apostoli) şi dacă faci doar ce este îngăduit. De Ziua Lupului, 18 octombrie e rău de lupi, pentru că atunci când lupii se adună în haită e mare pericol. Şi acum e vremea lor pentru prăsilă. Şi, când răul se-nmulţeşte, frica e tot mai mare. Vitele trebuie ferite de lupi şi de boli. O boală cu leac greu de prins este deochiul. Se spune că dacă vita nu poartă o panglică sau un ciucure de culoare roşie la coadă, se deoache una-două. Ca să le treacă de deochi li se descântă trei zile în tărâţe, sare şi apă. Apoi li se dau tărâţele pentru a le mânca. Secretul e că în tărâţele de grâu se amestecă muguri de salcie, miere şi aluat, abia apoi se dau tărâţele la vite . Ştiu bătrânele ce ştiu, când spun cu blândeţe, urând de bine: Ptiu, să nu-ţi fie de deochi, da’ frumos mai eşti! Fir-ai al închinatului să fii!”
Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
A început Postul Crăciunului. Şapte săptămâni din Post de când la mândra n-am fost – vor fi cuvinte care vor atesta că am fost buni creştini şi am respectat regulile nescrise ale vieţii satului patriarhal şi ca orice sărbătoare, Lăsatul Secului sau Sec de Dulcele Toamnei sau Postul Crăciunului – ţine vreo trei zile. În Ajun în fiecare casă s-a petrecut, în familie, cu mâncare şi băutură, „care ce are, din puţin te poţi mulţumi dacă eşti sănătos”.
Azi e ziua deplinei sărbători şi sărbătoare este şi mâine, Spolocanie. Casa e deschisă pentru fini, cei ce merg la naşi cu plocon. Oltenii cred că e bine la sfârşitul petrecerii să se pună oalele cu fundul în jos, astfel nici o pagubă nu va veni asupra casei şi nici bărbatul n-o să-ţi spună vreodată „Pagubo!”. Firimiturile de pe faţa de masă e bine să se dea păsărilor cerului.
Şi tot în zilele acestea sunt Filipii de Toamnă. „Şase zilişoare femeile nu muncesc”. Ei bărbaţii însă pot îndeplini orice sarcină în gospodărie – „o dată-n an că n-o fi foc!” O dată cu lăsatul secului, Sec de Dulcele Toamnei, Brumar aduce frigul. Se şi zice că el:
E cel cu cojocul
Numai ciucuri
şi cu biciuri
cu care bate şi ceartă
Pe cel cu punga deşartă
Este şi timpul pentru odihnă, c-a venit vremea lui Brumar:
Când nopţile sunt mari,
De şezi cu cine îţi place
Şi ziuă nu se mai face!
„Acum ne dedulcim, până la Crăciun”.
Filipii de Toamnă
Odată cu Lăsatul de sec al Postului de Crăciun (14 noiembrie) trebuie respectaţi şi Filipii de toamnă, sărbătoare de care îşi amintesc mai ales femeile. Astfel gospodăria va fi ferită de necaz. Filipii se ţin pentru a avea noroc la cai, pentru a nu se isca viermi în grădini, pentru a se feri viile de uscăciune şi mai ales pentru a feri vitele de lupi. Socotind durata Filipilor, sărbătoarea poate fi plasată în calendarul popular chiar pe primul loc alături de Sântoader.
Despre Filipi folcloristul Constantin Rădulescu-Codin comenta hazliu la începutul acestui veac. „Dar eu mă crucesc tare la Filipii aceştia! De unde or mai fi ieşit şi ei, că-n calendar nu-i nici o pomeneală de Filip ori de Pilip. Şi cât sunt de ţinuţi, doamne, Pilipii! Şase zilişoare în rând femeile nu dau gunoiul afară, încât se strânge o târnă de gunoi după uşă. Nu împunge una o dată cu acul şi nu pune mâna pe nimic, „că-i rău de lup!” Îţi ia lupul oiţele din bătătură! Să te ferească Dumnezeu să isprăveşti de moară-n Filipi, să ţi se stingă focul în vatră, fie să-ţi lipsească ceva din casă, că nu te lipeşti de vecine, de te-ar vedea mort de foame ori îngheţat scut. Afurisite lighioane trebuie să mai fie şi lupii aceştia! Vezi dumneata, de unde să ştie ei c-ai ţinut Pilipii, ca să se uite cu jind la oiţele şi la porcii Dumitale, fără să le poată mânca, iar pe ale mele, care n-am ţinut Pilipii, să mi le mănânce?”.
Femeile să nu muncească, dar bărbaţii pot îndeplini orice sarcină: să lucreze deci, chiar şi în gospodărie. Măsuri apotropaice însoţesc această sărbătoare „se lipeşte gura sobii, să se lege şi gura lupului”, „prin unele părţi ale Doljului, în tot timpul celor trei zile cât durează pe aici Filipii se ţine atârnate de lemnul coşului o secure cu scopul ca întreaga familie să fie ferită de pagube”.
Să nu se dea nimic cu împrumut, mai ales sărături şi foc.
Trei zile (26-28 septembrie) sunt primii Filipi de Toamnă şi doar octombrie îi desparte de Filipii cei Mari ai lui noiembrie. Nu se lucrează şi pentru că, se crede, cel ce va lucra, va adormi pe vecie, aşa cum şi este sărbătoarea religioasă a acestei zile: Adormirea Sfântului Ioan Evanghelistul, cel ce a fost numit „apostolul dragostei”. Este cel ce spunea mulţimilor şi ucenicilor săi: „Fiilor, iubiţi-vă unii pe alţii…Aceasta este porunca Domnului. Împliniţi-o şi este de ajuns”.[1]
Noi așteptăm Haritonul în ziua de 28 septembrie. Sărbătoarea este ţinută în partea de sud a ţării şi numai de către femei. Folcloristul Nicolae I. Dumitraşcu povestea că ziua se ţine în judeţul Dolj în credinţa că astfel oamenii vor fi feriţi de ”boli”. Restrictiv se crede că boala învederată era nebuneala şi cu un derivat al acesteia: trândăveala. Pentru că, se spune, nebun să fii să trândăveşti ca să n-ai apoi din ce să trăieşti. Trândavul este apatic, pică cerul pe el şi nu se urneşte din loc, fie e plin de draci ca moara de saci. E trândavul cu gură mare.
Să nu rămâi de căruţă, să nu rămâi în urma celorlalţi este un îndemn care funcţiona ca o normă de conduită în satul de altădată. De la magia cuvintelor la imaginea lucrătorilor la coasă sau la prăşit (să se ţină unii de alţii, în rând) era o concordanţă semnificativă.
Când nu eşti în rând cu ceilalţi, ai nevoie de ajutor.
Aşa este şi povestea unui cărăuş sărac, ce n-apucase să-şi treiere grâul până în ajun de brumărel, când încep brumele mici, adică luna octombrie.
L-a rugat pe Dumnezeu să-i dea „câtă vară”, ca să-şi termine lucrul la grâu şi Dumnezeu, milostivul s-a-ndurat şi i-a dat, că prea era sărac.
De atunci, se spune că perioada între 29 septembrie şi până la Vinerea Mare (14 octombrie) este ştiută ca Vara lui Mioi, pentru că Mioi îl chema pe sărac.
De aceea în această perioadă pot fi zile călduroase, care să amintească de vară, dar dimineţile rămân ale lui Brumărel, reci şi cu brume mici.
Începutul lui Brumărel, luna octombrie, este chiar sărbătoare ce trebuie ţinută de femei pentru a feri casa de orice primejdie. Este Acoperământul Maicii Domnului, simbol pentru protejarea împotriva relelor lumii.
Se crede că Sfântul Procoavă celebrat la 1 octombrie acoperă pământul cu un strat de zăpadă pentru a-l feri de îngheţ, de năpastă. Prin translaţie de semnificaţie femeile ţin sărbătoarea pentru a avea părul frumos, „acoperământul” capului şi pentru a fi ajutate să se mărite.
Acoperământul este necesar şi reprezintă normalitatea într-o viaţă cu bune şi rele. De aceea a ţine sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului semnifică a respecta grija ce se poartă pentru a nu simţi răceala acestei Lumi, şi de a fi păziţi de „înec, de foc, de cumpănă, de năpastă, de ducă-se pe pustii, de ucigă-l toaca şi vrăjmaşul cel rău”[2], ferească-ne Dumnezeu!
Luna octombrie este denumită popular „brumărel” (începe a bruma, cad brumele mici). Este vremea specifică de trecere de la toamnă la iarnă, când începe să brumuiască.
Se crede că dacă în octombrie va fi frig şi ger, ghenarie şi făurar vor fi cu vreme blândă. „Vântul lui octombrie este vânt bogat”[4]. Cum bogată în nunţi se anunţă şi luna lui brumărel. Este momentul cel mai bun pentru făcut masa mare de nuntă, cu vinul abia „aşezat”, cu murăturile puse din vreme şi ţuica de prune (fără „frunte”) numai bună să fie făcută roşie luni după nuntă. Vântul e aducător de veste „cu prirostrii”, pentru că el aleargă să se-nsoare. Legenda spune că vântul „e un flăcău frumos şi zburdalnic, care trăieşte în văzduh cu mamă-sa. El este neînsurat şi caută, de când e lumea, să se-nsoare. Când aleargă prin lume, atunci zicem noi că bate vântul, el umblă după însurătoare. Când osteneşte şade acasă şi se odihneşte şi-şi caută în gospodărie, ca orice om, de treburile lui. Apoi îl apucă din nou dorul însurătorii…”[5] Şi toamna îl apucă şi se grăbeşte, pentru că ştie şi el îndemnul:
Însoară-te până nu-ţi trece vremea.
Iar vremea e bună la tinereţe:
Însurătoarea de tânăr e ca gustarea de dimineaţă.
[1]Dicţionarul Sfinţilor Ortodocşi, Bucureşti, 2000, p. 151.
[2] Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, 1997, p. 179.
Preîntâmpinarea sărbătorii este urmată firesc de sărbătoarea propriu-zisă. De berbecari nu se uită pentru că ţin trei zile (26-28 septembrie), sunt primii Filipi de Toamnă şi doar octombrie îi desparte de Filipii cei Mari ai lui noiembrie. Interdicţiile de muncă reperabile la Tecle sunt respectate şi în aceste trei zile, mai ales „împunsul în piele”, „datul cu împrumut”. Nu se lucrează şi pentru că, se crede, cel ce va lucra, va adormi pe vecie, aşa cum şi este sărbătoarea religioasă a acestei zile: Adormirea Sfântului Ioan Evanghelistul, cel ce a fost numit „apostolul dragostei”. Este cel ce spunea mulţimilor şi ucenicilor săi: „Fiilor, iubiţi-vă unii pe alţii…Aceasta este porunca Domnului. Împliniţi-o şi este de ajuns”.[1]
A iubi semenii, a împlini această iubire este în fapt izvorul tuturor faptelor bune. Doar din iubire poate să se nască gândul bun şi fapta de vrednică cinstire.
La 28 septembrue se ţine Sărbătoarea Haritonul, doar în partea de sud a ţării şi numai de către femei. Folcloristul Nicolae I. Dumitraşcu povestea că ziua se ţine în judeţul Dolj în credinţa că astfel oamenii vor fi feriţi de boale. Restrictiv se crede că boala învederată era nebuneala şi cu un derivat al acesteia: trândăveala. Pentru că, se spune, nebun să fii să trândăveşti ca să n-ai apoi din ce să trăieşti. Trândavul este apatic, pică cerul pe el şi nu se urneşte din loc fie e plin de draci ca moara de saci. E trândavul cu gură mare.
Omul nebun e lipsit de minte, mintea animă corpul şi tot mintea îl pune pe om în armonie cu ceea ce-l înconjoară. Se spune omul să fie: în toate minţile, limpede la cap. Norocul şi mintea dau bucuria omului.
Norocul fără minte nu merge-nainte.
Sărbătoarea Haritonul se ţine contra nebunelii şi trândăvelii… ca să nu se ia!
Sărbătorile religioase sunt reflectate şi în calendarul popular românesc, cu semnificaţii ce funcţionau în satul patriarhal de altădată ca norme, restricţii, interdicţii. Erau respectate şi transmise pe cale orală spre a nu se uita şi mai ales pentru a se păstra astfel, conform credinţei, starea de normalitate a vieţii comunitare. Reflexe ale acestor semnificaţii sunt de regăsit în paremiologia românească, oferind peste timp savoarea spunerii.
Orice început este semnificativ. Gestul prim pare firesc, aşa se face, dar nu se face din senin, ci din obişnuinţa de a urma o tradiţie, că aşa s-a pomenit şi aşa e bine.
Începutul lui Brumărel este chiar sărbătoare ce trebuie ţinută de femei pentru a feri casa de orice primejdie. Este Acoperământul Maicii Domnului, simbol pentru protejarea împotriva relelor lumii. Se spune în „Vieţile sfinţilor” că atunci când se abat asupra lumii nenorocirile „Fecioara Maria ne dă nouă acoperământul său spre apărare, ca din toate primejdiile să ne scape pe noi, de foamete, de ciumă şi de cutremur, să ne apere de războaie şi de rane să ne acopere şi să ne păzească pe noi sub acoperământul său nevătămaţi”[2].
Se crede că Sfântul Procoavă celebrat la 1 octombrie acoperă pământul cu un strat de zăpadă pentru a-l feri de îngheţ, de năpastă. Prin translaţie de semnificaţie femeile ţin sărbătoarea pentru a avea părul frumos, „acoperământul” capului şi pentru a fi ajutate să se mărite.
Acoperământul este şi semn distinctiv pentru trecerea dintr-un statut în altul: din cel de fată nemăritată în cel de nevastă. Bătrânele le ceartă pe fetele ce nu se mărită: umblă cu părul în vânt (adică despletite, neacoperite). La hora satului de altădată femeile tinere abia măritate erau uşor reperate pentru că „una-două” îşi aranjau basmaua, cârpa, nu erau obişnuite cu ea, dar se şi făleau că au „acoperământ”, deci statut social, sunt în rândul lumii. Uneori, din cochetărie mai puneau şi o floare la ureche, sub băsmăluţă, ca să arate tinereţea şi frumuseţea.
Pe femeile cu acoperământ, adică protejate prin statutul familial, nu le latră câinii, spun bătrânele. „are bărbat, nu e el prea bun, da’ las’ că-i bun că nu o latră câinii satului”- spun soacrele cârcotaşe, dar mulţumite că nu mai au piatră-n casă.
Acoperământul este necesar şi reprezintă normalitatea într-o viaţă cu bune şi rele. De aceea a ţine sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului semnifică a respecta grija ce se poartă pentru a nu simţi răceala acestei Lumi, şi de a fi păziţi de „înec, de foc, de cumpănă, de năpastă, de ducă-se pe pustii, de ucigă-l toaca şi vrăjmaşul cel rău”[3], ferească-ne Dumnezeu!
Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin
[1]Dicţionarul Sfinţilor Ortodocşi, Bucureşti, 2000, p. 151.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
