Are loc primul summit mondial privind acțiunile umanitare organizat vreodată
Publicat de Andrei Cretoiu, 24 mai 2016, 15:00
La primul summit mondial privind acțiunile umanitare organizat vreodată, în perioada 23-24 mai, la Istanbul, accentul a fost pus pe găsirea unor modalități de a sprijini mult prea solicitatul sistem de ajutor umanitar.
În acest sens, Uniunea Europeană a anunțat măsuri concrete, printre care și alocarea unui ajutor de 5 milioane de euro pentru platforma „Educația nu poate aștepta – Un fond pentru educație în situații de urgență”. Aceasta are ca scop strângerea de fonduri în valoare de aproximativ 150 de milioane de dolari în primul an, vizând, la 5 ani, un număr de 75 de milioane de copii și de tineri afectați de crize care să poată beneficia de educație.
Comisarul european pentru cooperare internațională și dezvoltare, Neven Mimica, a subliniat că rezolvarea situațiilor de criză nu depinde doar de sumele acordate ca ajutor:
”Acum este timpul să reflectăm nu doar la cât de mult dăm, ci la cum dăm … Trebuie să dezvoltăm potențialul celor strămutați și al țărilor gazdă prin investirea în acces la locuri de muncă, mijloace de trai și servicii de bază.”
De altfel, o finanțare eficientă și eficace, prevenirea și încheierea crizelor și reducerea decalajului dintre activitățile umanitare și cele de dezvoltare reprezintă câteva dintre angajamentele individuale asumate de Uniunea Europeană. Totodată, aceasta urmărește realizarea unor progrese semnificative în legătură cu fiecare dintre cele cinci domenii principale de responsabilitate pentru care ONU a formulat angajamente de bază.