Marţi, 30 septembrie, la ora 23:05, la Radio România Actualităţi, Teatrul Naţional Radiofonic prezintă în premieră: Dincolo de sex – comedie romantică de Arnold Johnston şi Deborah Ann Percy.
Spectacolul va putea fi audiat în avanpremieră luni, 29 septembrie, la ora 11:00, la clubul de la hotelul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti.
Piesele de teatru scrise de Arnold Johnston, ca şi cele scrise în colaborare cu soţia sa, Deborah Ann Percy, au fost distinse cu premii, jucate şi publicate în mai multe oraşe din America. Arnold Johnston şi Deborah Ann Percy sunt membri ai Asociaţiei Dramaturgilor Americani – Dramatists Guild – şi ai Asociaţiei Traducătorilor Americani – American Literary Translators Association. Ei au semnat împreună piesele Rasputin in New York, Duets: Love is Strange, dar şi traduceri de teatru precum şi 12 drame de câte 30 de minute, pentru Radio Kalamazoo NPR.
Piesa Dincolo de sex (Beyond Sex) a devenit scenariu radiofonic graţie adaptării semnate de Rodica Suciu Stroescu, iar regizorul Vasile Manta a izbutit perfect conturarea credibilă a unei poveşti de viaţă ce pendulează de la râs la plâns, de la zâmbet la mâhnire, de la iubire la trădare. Muzica şi coloana sonoră devin un comentariu sugestiv al acţiunii, amplificând inspirat emoţia acestei poveşti care, cu siguranţă, îi va încânta pe ascultătorii Teatrului Naţional Radiofonic.
Traducerea: Luciana Costea şi Dona Roşu. Adaptarea radiofonică: Rodica Suciu Stroescu. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Manuela Ciucur, Mihai Niculescu, Adriana Trandafir şi Dan Condurache. Regia de montaj: Florina Istodor şi Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Redactor: Domnica Ţundrea
Învăţăturile ursului Baloo către micuţul Mowgli deschide cea de a zecea stagiune Ne auzim la Majestic
Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii prezintă în premieră, duminică 7 septembrie, de la ora 9:05, la Radio România Actualităţi, spectacolul radiofonic Învăţăturile ursului Baloo către micuţul Mowgli – scenariu radiofonic alcătuit de Mihai Lungeanu, din texte semnate de Rudyard Kipling.
„Ceea e a învăţat Kipling de la India e cuprins, în întregime, în Cărţile Junglei, în această aparent naivă, dar atât de profundă operă a lui, care încearcă (aproape) o reinterpretare a lumii, în viziunea miracolului, frumuseţii şi adevărului”, considera remarcabilul om de cultură, academician profesor universitar doctor Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Miracol pe care Rudyard Kipling l-a presimţit în copilăria şi tinereţea lui (petrecute în bungalowul tatălui său, din fascinanta junglă indiană), dar a cărui dimensiune şi spiritualitate i se vor revela mai târziu, în anii de formare intelectuală, care a purtat pecetea educaţiei britanice. Toată această sumă de influenţe, tradiţii şi experienţe umane, provenite din spaţii geografice şi culturale (aparent) contradictorii,
s-au regăsit într-o nobilă filosofie de viaţă, care transpare în întreaga sa operă literară, bogată şi variată, unanim apreciată şi recompensată cu cel dintâi Premiu Nobel din literatura Albionului, în 1907.
De un succes deosebit s-au bucurat mai ales povestirile reunite în cele două Cărţi ale junglei, care au văzut lumina tiparului în 1894, respectiv 1895, opere care îl au în centru pe micuţul Mowgli, puiul de om adoptat de fiarele pădurii, care îl vor îngriji şi apăra şi care îi vor preda, cu reală dragoste, emoţionante lecţii despre frumuseţe, adevăr, înţelepciune, iubire şi curaj, poveţe esenţiale pe care le regăsim şi în tulburătoarele versuri ale poeziei IF, versuri care însoţesc şi ritmează întreaga montare radiofonică.
Pornind de la cunoscutele peripeţii (palpitante şi amuzante) trăite de micuţul Mowgli în lumea fascinantă a junglei, regizorul Mihai Lungeanu propune, în această variantă radiofonică, o inedită viziune asupra basmului, în care povestea puiului de om devine un traseu iniţiatic, o repunere în discuţie a valorilor etern umane şi, de ce nu, un posibil model educaţional în care mintea, trupul şi sufletul se pot dezvolta în armonie, spre o desăvârşire pe care o vor respecta chiar şi vieţuitoarele junglei (fie ea chiar şi, sau mai ales, umană /urbană).
Vă invităm, aşadar, într-o lume de poveste, construită sonor cu fineţe, intuiţie şi profesionalism de către regizorul muzical Patricia Prundea, împreună cu Vasile Manta, semnatarul regiei tehnice.
Spectacolul Învăţăturile ursului Baloo către micuţul Mowgli, scenariu radiofonic alcătuit de Mihai Lungeanu, din texte semnate de Rudyard Kipling, va putea fi audiat, în avanpremieră, luni 1 septembrie, de la ora 11:00, în cadrul clubului de la hotelul Ramada Majestic, aflat pe Calea Victoriei din Bucureşti.
Evenimentul deschide cea de a zecea stagiune de audiţii radiofonice, organizate de Redacţia Teatru a Societăţii Române de Radiodifuziune, în parteneriat cu Hotelul Ramada Majestic, sub incitantul generic Ne auzim la Majestic, proiect iniţiat de regizorul Mihai Lungeanu.
În distribuţie: Marian Râlea, Dorina Chiriac, Jeanine Stavarache, Dan Aştilean, Julieta Strâmbeanu, Alexandru Georgescu, Petre Lupu, Adina Andrei, Violeta Berbiuc, George Ţoropoc, Florin Anton. Redactor şi producător: Irina Soare. Regia de montaj: Florin Bădic şi Robert Vasiliţă. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: Vasile Manta. Regia artistică: Mihai Lungeanu.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.