Şcoala generală „Lucian Magdu” din Bătania a organizat vineri, 23 martie, cea de-a IV-a ediţie a Concursului naţional de muzică românească „Vocea de aur”, la care au participat elevi de la mai multe şcoli din Ungaria în care se învaţă limba română. Concursul este un eveniment cultural atractiv pentru copii, reunind muzica uşoară şi tradiţională, interpretate de elevi de clasele 1–8. Anul acesta au participat 27 de concurenţi de la şcolile: Aletea, Bedeu, Chitighaz, Jula, Leucuşhaz, Micherechi, Pocei, Săcal, şi şcoala gazdă, Bătania. Evenimentul este şi un prilej de întâlnire între participanţi, părinţi şi profesori, iar organizatorii îşi propun să ofere concurenţilor şansa de a inaugura prin acest concurs şi sosirea primăverii, în decorul mirific al aulei şcolii în care sunt întâmpinaţi oaspeţii în fiecare an.
Repertoriul copiilor a inclus piese diferite de muzică uşoară şi cântece de primăvară şi pentru copii, dar şi cântece populare, câţiva dintre copii au fost acompaniaţi la diferite instrumente de către profesorii lor pregătitori sau au avut acompaniament asigurat la CD player. Concursul „Vocea de aur” îşi asumă un rol educativ, impunând concurenţilor ca repertoriul şi ţinuta scenică să fie adecvate vârstei, iar pentru că a şti să cânţi este o artă, este o formă de comunicare, o formă de exprimare, aceasta presupune creativitate din partea celor care se pregătesc şi participă la acest concurs.
Competiţia s-a desfăşurat în aula şcolii generale româneşti din localitatea bichişeană, unde tinerii „cântăreţi”, profesorii şi oaspeţii au fost primiţi de către organizatori într-o frumoasă sală amenajată pentru această ocazie cu decor de primăvară şi note muzicale. Copiii au debutat în funcţie de categoria de vârstă pe patru grupe (clasele 1–2, 3–4, 5–6 şi 7–8), şi tot astfel au fost şi premiaţi, însă nici un participant nu a plecat de la Bătania fără să fie răsplătit de către organizatori pentru efortul depus şi însufleţirea cu care s-a pregătit pentru întrecere. Juriul a fost format din specialişti în domeniul muzicii, de la Filarmonica de Stat din Arad şi cadre didactice de la licee din Arad.
Corul şcolii din Bătania, îndrumat de prof. Andreea Szenes, a oferit invitaţilor în pauza concursului un program de cântece corale. De dragul de a participa la acest eveniment a încântat publicul cu o melodie despre mama şi Barbara Gyöngyösi din Săcal, actualmente elevă în clasa a 9-a la liceul din Berettyóújfalu. Doamna Szenes este şi organizatoarea evenimentului, alături de conducerea instituţiei de învăţământ în frunte cu directorul Iulia Olteanu şi învăţătoarea Anca Stan, moderatoarea concursului.
La eveniment au onorat cu prezenţa autorităţi şi oficialităţi locale şi româneşti, printre care: Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta, PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, însoţit de alţi clerici, Florin Trandafir Vasiloni, consul general al României la Jula, Daniel Banu, consul general la Seghedin, Marjai János, primarul oraşului Bătania, Gheorghe Cozma, directorul Oficiului AȚRU, Anamaria Brad Sarca, referent pentru naţionalitatea română la Institutul Naţional pentru Cercetarea şi Dezvoltarea Învăţământului (OFI), directori de şcoli, profesori, părinţi şi alţi invitaţi.
A consemnat: Anca Becan, redactor Foaia românească
Concursul de povestire „Vasile Gurzău”, organizat de către Şcoala generală din Micherechi, a reuşit şi anul acesta să antreneze din nou cadrele didactice, precum şi peste 20 de copii din clasele 1–8, în lumea poveştilor populare. Acţiunea a avut ca scop cunoaşterea, dezvoltarea şi stimularea potenţialului artistic şi creativ al copiilor şi s-a concretizat la final printr-o reuşită constituind un prilej pentru fiecare participant de a-şi exprima artistic „povestea” în limba română. Copiii au povestit pe de rost poveşti populare, dar şi multe poveşti scrise de părinţi şi profesorii lor special pentru acest moment, poveşti inspirate din viaţa de zi cu zi şi din lumea satului.
Şcoala Generală Românească din Micherechi şi-a însuşit acest concurs, după povestitorul român din comuna Micherechi, Vasile Gurzău, care a trăit între anii 1898–1980.
Anul acesta, la 120 de ani de la naşterea sa, concursul a ajuns la cea de-a 16-a ediţie. Vasile Gurzău este unul dintre povestitorii cunoscuţi ai românilor din Ungaria, alături de Mihai Purdi din Otlaca-Pustă şi Teodor Şimonca din Chitighaz.
Ana Ruja, directorul instituţiei a dat startul concursului, cu un cuvânt de salut adresat tuturor oaspeţilor prezenţi în frunte cu PS Siluan, episcopul românilor din Ungaria şi Daniel Banu, consul general al României la Seghedin.
Elevii, începând de la cei mai mici până la elevii de clasa a 8-a, au rostit poveştile în faţa juriului şi a publicului, majoritatea fiind spuse în grai local. Poveştile au fost răsplătite cu aplauze, iar performanţa elevilor a fost evaluată de un juriu format din: Maria Gurzău Czeglédi, directorul Liceului „N. Bălcescu” din Jula, nepoata povestitorului Vasile Gurzău, Eva Bocsor Karancsi, preşedinta Autoguvernării Româneşti a Judeţului Bichiş, nepoata povestitorului Mihai Purdi şi Vasile Poiendan, prieten al povestitorului elogiat.
Concurenţii au fost premiaţi cu diplome, cărţi şi alte cadouri, dar cea mai importantă a fost participarea, implicarea entuziastă şi lectura responsabilă a copiilor care au asigurat succesul evenimentului, dar şi faptul că nici un „mic povestitor” nu s-a pierdut la povestit, chiar dacă a fost nevoie de o mică improvizare, şi toate acestea datorită faptului că la Micherechi copiii stăpânesc încă bine limba română. Într-adevăr s-au spus foarte multe poveşti moderne şi noi, puţine au fost poveştile clasice ale copilăriei noastre sau cele povestite sătenilor mai demult de către bace Vasile Gurzău, însă important este că elevii sunt încă interesaţi şi implicaţi în a citi şi chiar în a scrie şi spune poveşti.
La final, au fost acordate premiile pe patru categorii, precum şi câteva menţiuni, oferite de Autoguvernarea Românească Județeană din Bichiş, săptămânalul „Foaia românească”. PS Părinte Episcop Siluan a oferit câteva premii care au constat într-o biblie, o carte de rugăciuni pentru copii şi iconiţe, iar primarul localităţii, Margareta Tat, a înmânat tuturor participanţilor la concurs cadouri din partea primăriei locale, pentru sârguinţa şi eforturile depuse.
A consemnat: Anca Becan, redactor Foaia românească
Un actor în devenire: Lior Itai Cazac, elev al şcolii româneşti din Bătania, în rol principal la Teatrul „Jókai” din Bichişciaba
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
16 martie 2018, 19:50 / actualizat: 16 martie 2018, 20:55
Nici zăpada, nici gerul şi nici drumurile acoperite cu gheaţă nu au stat în calea celor 80 de copii şi profesorii lor de la Şcoala generală „Lucian Magdu” din Bătania, care – după multe greutăţi organizatorice – în sfârşit, în sâmbăta din 3 martie au ajuns la Teatrul „Jókai” din Bichişciaba, la spectacolul „Micimackó”, de A.A.Milne (Ursuleţul Winnie the Pooh), în care rolul lui Christopher Robin este jucat de colegul lor din clasa a 6-a: Lior Itai Cazac, un actor în devenire, un copil care şi-a demonstrat talentul până acum la nenumărate concursuri de poveşti româneşti dar şi în cercul de teatru în limba maghiară din Bătania.
Totuşi, cum a ajuns Lior Cazac să joace rolul principal într-o piesă de teatru, pe o scenă adevărată? În primul rând, aceasta se datorează talentului său înnăscut. Dar pe lângă asta, Dumnezeu i-a mai dat ceva: profesori atenţi şi părinţi buni. Părinţii lui Lior, Iulia şi Gheorghe Cazac din Bătania îi sunt foarte recunoscători profesoarei Anca Stan, fosta dirigintă a lui Lior, care încă din clasa a 2-a i-a descoperit acestuia talentul de povestitor. „Când am ajuns eu să predau la şcoala din Bătania, Lior era adevăratul meu ajutor în relaţia cu acei copii, care nu ştiau limba română. El a fost traducătorul meu, din română în maghiară. Am văzut la el acel ceva, pe care nu-l au alţi copii, când l-am pregătit pentru participarea la concursul de poveşti româneşti din Bichişciaba, iar apoi, la anul, la un alt concurs de poveşti de la Otlaca-Pustă, unde a învăţat o poveste de Mihai Purdi. A învăţat textele foarte repede, le-a interpretat impecabil, şi l-am văzut cum reuşeşte să intre în spiritul poveştii, de parcă ar trăi pe viu tot ce spune”, ne-a mărturisit profesoara Anca Stan, care este foarte mândră dar totodată şi extrem de atentă la „cariera” micului ei elev.
„Mă simt foarte bine pe scenă. Când sunt acolo sus, în lumina reflectoarelor, eu nu mă gândesc la public sau la ce este în jurul meu, pentru că ei mă simt atunci că fac parte din poveste, că sunt într-o altă lume. Astăzi am avut totuşi un pic mai mari emoţii, pentru că am ştiut că în public stau colegii, prietenii şi profesorii mei din Bătania. I-am aşteptat foarte mult, să ajungă să vadă şi ei această piesă”, ne-a spus Lior după spectacol. Am stat de vorbă puţin cu el în vestiarul din spatele scenei, fără să-l obosim însă prea tare, pentru că în acea sâmbătă avea de jucat două spectacole, cel de la ora 10, dar şi după amiază de la ora 15.00. Printre multele întrebări, am vrut să aflăm şi ce planuri de viitor are, dacă ştie deja ce vrea să fie când va fi mare: „Da. Categoric! Actor!” De ce nu ne-a surprins acest răspuns?
Lior Cazac joacă teatru şi povesteşte în ambele limbi, şi în română, şi în maghiară. Bilingvismul şi-l datorează părinţilor săi, tată român originar din Suceava şi mamă unguroaică originară din Zalău. „Lior vorbea până la 3 ani în 3 limbi, româna, maghiara şi ivrita, deoarece noi trăiam atunci cu familia în Israel”, ne povesteşte Iulia Cazac, mama lui Lior, care este foarte mândră că a reuşit să transmită copilului lor nu doar dragostea faţă de limbi, dar şi faţă de poveşti, de lectură. Iulia Cazac este recunoscătoare şi doamnei Rimayné Roczkó Zsuzsanna, conducătoarea Cercului de teatru Gézengúzok din Bătania, care îl ajută foarte mult pe Lior în îndrăgirea artei teatrale. „Înainte de Crăciun am venit la un casting, pentru acest spectacol. A fost pentru prima dată când am participat la aşa ceva. Jocul lui Lior l-a cucerit pe regizor şi a doua zi ne-a şi sunat să ne anunţe că băiatul nostru va fi unul din cei doi copii care vor interpreta rolul lui Christopher Robin în Micimackó. Noi, părinţii lui, ne-am bucurat foarte mult că Lior a făcut faţă acestei încercări şi, după cum vedem, îi place mult pe scenă. Dar şi publicului îi place cum joacă el. Rolul nostru este să-l ajutăm, să-l susţinem în tot ceea ce vrea să facă”, îmi spun amândoi părinţii, care îşi reorganizează viaţa de familie şi profesională, ca să poată să-şi ajute copilul cât mai mult.
Regizorul piesei „Micimackó”, Tege Antal, cu siguranţă nu l-a ales pe Lior Cazac pentru că acesta ar avea ceva în comun cu copilul scriitorului englez Alan Alexander Milne, şi totuşi câte asemănări: atât Christopher Robin cât şi Lior Cazac sunt singuri la părinţi, iar în lipsa fraţilor se refugiază într-o lume a poveştilor, cu animale drăguţe, cum sunt Winnie, ursuleţul de pluş şi ceilalţi prieteni, purceluşul, măgăruşul, bufniţa, cangurul şi iepuraşul. Premiera piesei „Micimackó” a fost pe 14 februarie şi a fost jucată până pe 8 martie. Piesa va putea fi văzută şi de publicul din Jula în cursul acestei veri, dar a fost invitată la un teatru din Budapesta.
Traducerea în maghiară a poveştii „Micimackó” este una foarte reuşită şi atractivă pentru copii. Piesa jucată acum la Ciaba se bazează pe traducerea lui Karinthy Frigyes. Teatrul „Jókai” a reuşit să creeze şi un decor potrivit, colorat, atrăgător, prin care captează atenţia publicului tânăr. Cu ocazia acestui spectacol, în incinta teatrului au fost aranjate expoziţii cu ursuleţi de pluş şi borcănele de miere.
A consemnat: Eva Iova Şimon, redactor șef, Foaia românească
70 de ani în paşi de dans. Sărbătoarea dansului şi muzicii populare din Micherechi
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
3 martie 2018, 19:00 / actualizat: 3 martie 2018, 20:12
Nimeni nu mai ştie de când cer micherechenii o casă de cultură mai mare. Cu siguranţă de vreo două decenii. Cei care s-au înghesuit sâmbătă, 24 februarie, în Casa de Cultură „Gh. Dulău” să vadă serata folclorică dedicată aniversării a 70 de ani de la înfiinţarea primei echipe de dansuri populare din sat ştiu cu siguranţă despre ce vorbesc. Această clădire iarăşi s-a dovedit a fi mult prea mică pentru cei vreo cinci sute de oameni, dacă nu mai mulţi, care au venit să sărbătorească împreună dansul şi cântecul popular românesc din Micherechi. A fost o seară caldă, de suflet, cu multe emoţii şi multe-multe aplauze, care aproape că nu mai vroiau să se termine…
Organizatorii programului au fost membrii nou-înfiinţatei Asociaţii pentru Tradiţiile şi Cultura Românilor din Micherechi, condusă de muzicantul Ioan Kovács, fiul highiduşului Ioan „Iancu” Kovács şi nepotul highiduşului Teodor „Delea” Kovács, şi de către doi foşti dansatori, Gheorghe Berényi şi Mihai Sava. Asociaţia înfiinţată în toamna anului trecut şi-a dorit să reînvie tradiţia jocului românesc moştenit de la înaintaşi, precum au fost dansatorul Gheorghe Nistor şi muzicantul Teodor Kovács, care au dus vestea unicităţii dansului micherechean nu doar în alte părţi ale ţării, învăţându-i pe tinerii unguri să danseze mânânţâlu şi ardelenescu, dar şi în afara graniţelor Ungariei.
Serata a început cu evoluţia pe scenă a celor mai tineri dansatori din Micherechi, elevii şcolii generale, conduşi de Vasile Papp junior, care au prezentat o coregrafie a lui Gyalog László, „Când cătană m-o luat”, creată pentru concursul „Cine ce ştie?” din anul 1988, când dansatorii din Micherechi au participat pentru prima dată la concursul naţional de talente de la Budapesta. Au ocupat apoi scena, rând pe rând, dansatori din Jula, Aletea şi Cluj, printre dansuri fiind introduse şi blocuri muzicale, ca de exemplu cel prezentat în amintirea muzicantului Teodor Kovács, când Vasile Papp a interpretat cunoscuta melodie „Inimă de ce nu mori…”
Multe au fost momentele emoţionante în cursul serii, dar punctul culminant şi cel mai aşteptat a fost evoluţia echipei re-înfiinţată a dansatorilor adulţi din Micherechi, conduşi de coregraful Patyi Zoltán, cel care este alături de formaţia din Micherechi de pe vremea concursului „Cine ce ştie?” din anul 1993. S-au reunit acum într-o nouă formaţie vechii dansatori, unii dintre ei fiind deja în jur de 50 de ani. Elanul şi mândria cu care au intrat aceştia pe scenă a ridicat în picioare tot publicul din sală, care i-a urmărit nu doar cu sufletul la gură, dar şi în ropote de aplauze. Mulţi au fost impresionaţi până la lacrimi văzând printre dansatori tată şi fiu, mamă şi fiu sau fiică, cum duc mai departe cu toţii această frumoasă moştenire, care este dansul şi muzica populară românească din Micherechi. Bravo lor! Bravo tuturor celor care au pus atâta suflet în renaşterea unui lucru valoros, care îi identifică pe micherecheni!
Organizatorii nu au uitat însă nici să le mulţumească înaintaşilor şi familiilor acestora, care au contribuit mult la faptul că de şapte decenii se dansează şi se cântă în mod organizat la Micherechi. Moderatorii serii, Gheorghe Netea, fost conducător al echipei de dansuri în anii 1980–1990 (în limba maghiară) şi Corina Sebestyén, jurnalistă la „Cronica” (în limba română), alături de preşedintele asociaţiei organizatoare, Ioan Kovács, au acordat diplome şi premii unor înaintaşi cum au fost: Gheorghe Dulău, fondatorul şi conducătorul primului ansamblu folcloric, dansatorul Gheorghe Nistor, muzicanţii Teodor Kovács, Ioan Kovács şi Gavril Sabău, conducătorul şi coregraful echipei Ioan Ruja (Mitica). Premiile au fost preluate de către familiile acestora. Dintre membrii fondatori ai primei echipe a fost de faţă şi a primit diplomă Mihai Bihari, dar au mai fost onoraţi cu premii şi coregrafii Mlinár Pál şi Gyalog László, foştii conducători, Gheorghe Netea, Vasile Papp şi Patyi Zoltán.
În realizarea evenimentului, organizatorii au primit ajutor din partea Autoguvernării Româneşti a comunei Micherechi, a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, a Autoguvernării Românești a judeţului Bichiş, mulţi sponsori individuali din localitate şi din alte părţi. Printre oaspeţii seratei s-au aflat, printre alţii, Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Jula, Traian Kreszta, purtătorul de cuvânt al românilor în Parlament, Tiberiu Juhász, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria.
Reamintim că în amintirea aniversării celor şapte decenii de la înfiinţarea primului ansamblu folcloric din Micherechi, în vara anului 2017, Primăria comunei a inaugurat trei plăci memoriale: prima care ne aminteşte de aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea primului ansamblu folcloric din sat, iar celelalte două în amintirea celor doi „Maeştri ai artei populare”, dansatorul Gheorghe Nistor şi highiduşul Teodor Covaci.
A consemnat: Eva Iova Şimon, redactor-șef, Foaia românească
Până sunt urmași, care dansează feciorescul din Aletea,nu ne temem…
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
24 februarie 2018, 18:29 / actualizat: 24 februarie 2018, 19:38
Dintre multele evenimente la care românii din Ungaria puteau să se distreze pe vremuri a mai rămas balul care oferă posibilitatea oricui să participe la o petrecere românească. Aletea este una dintre puţinele localităţi româneşti din Ungaria, unde dansul şi muzica populară sunt practicate de mulţi oameni, chiar şi tineri şi copii. Autoguvernarea românească, împreună cu membrii Asociaţie iPăstrătorilor de Tradiţii din Aletea a organizat pe10 februarie balul românesc cu merinde. Acesta a avut loc la Căminul cultural din Aletea, iar muzica a fost asigurată de instrumentişti şi solişti de muzică de petrecere din Macea (România). Balul a fost deschis cu o invitaţie la joc, la care au participat mai multe generaţii de dansatori din Aletea, de la zece până la 83 de ani. Prezenţa atâtor generaţii face ca balul din Aletea să se desfăşoare într-o atmosferă specială.
Am invitat în fața microfonului două personalităţi emblematice ale dansului din Aletea, pe Gheorghe Bagy şi Petru Sabău, primul fiind şi organizatorul evenimentului.
A consemnat: Tiberiu Boca, redactor, MTVA – Emisiunile în limba română
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
17 februarie 2018, 21:15 / actualizat: 17 februarie 2018, 22:23
Peste 600 de persoane, elevi, profesori, părinţi, bunici, prieteni şi invitaţi s-au adunat în seara zilei de 10 februarie în sala festivă a Liceului românesc Nicolae Balcescu din Jula, la Balul de absolvire al promoţiei 2014-2018.
Anul acesta îşi vor lua rămas bun de la Alma Mater 48 de tineri din clasele a 12-a A şi a 12-a B, îndrumaţi timp de patru ani de diriginții Vera Cser și Silvia Cefan.
Sub privirile celor prezenți directoarea Maria Gurzau Czegledi a adresat un mesaj plin de căldură, urându-le tinerilor în pragul maturităţii, să nu-şi uite niciodată rădăcinile. Programul cultural oferit de elevii celor două clase, 48 la număr, a cuprins momente literare, acordarea panglicii de către elevii claselor a 11-a și s-a încheiat cu tradiționalul vals, după care tinerii și-au invitat părinții la dans. În reportajul următor îi veți asculta pe directoarea Maria Gurzău Czegledi, diriginții Vera Cser și Silvia Cefan, elevii Kristofer Paksi, Denisa Poiendan, Kata Kelemen și Timotei Igaș. La pian interpretează eleva Victoria Borszéki din clasa a 12-a A, solo cântă Dora Puha din clasa a 12-A.
Balul panglicii va rămâne cu siguranţă în sufletul celor 48 de absolvenţi una dintre cele mai frumoase amintiri ale adolescenţei.
A consemnat: Iulia Kaupert, redactor coordonator, MTVA – Emisiunile în limba română
„Ianuarie românesc la Jula”, program dedicat lui Mihai Eminescu şi Unirii Principatelor
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
9 februarie 2018, 12:17 / actualizat: 9 februarie 2018, 13:29
Poezia lui Eminescu şi Unirea Principatelor Române au fost temele principale ale evenimentului intitulat „Ianuarie românesc la Jula”, organizat pe 31 ianuarie, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria. Programul a fost organizat de către Consulatul General al României la Jula, în colaborare cu UCRU şi Academia Română, filiala Timişoara.
În deschiderea seratei au fost intonate imnurile de stat ale României şi Ungariei de către Corul „Pro Musica” din Jula, urmate de un recital de romanţe pe versuri eminesciene. Moderatorii seratei, domnul Florin Vasiloni, consulul general al României la Jula şi Marius Maghiaru, preşedintele UCRU, au adresat cuvinte de salut participanţilor la eveniment şi şi-au exprimat bucuria pentru posibilitatea organizării acestei serate tradiţionale dedicată de fiecare dată mai multor momente de referinţă din viaţa poporului român, dar şi a comunităţii româneşti din Ungaria.
Domnul consul a spus că acest eveniment deschide şirul de evenimente dedicate anul acesta Centenarului Marii Uniri, manifestări pe care şi le propune anul acesta Consulatul din Jula să le organizeze în colaborare cu mai multe instituţii din Jula.
Evenimentul a fost unul special şi prin faptul că şi-au adus contribuţia atât membri ai comunităţii româneşti din Ungaria, cât şi conferenţiari şi alţi invitaţi din Timişoara. Au prezentat referate despre marele poet naţional şi despre Unirea Principatelor Române prof. univ. dr. Crişu Dascălu şi conf. univ. dr. Ioan David din Timişoara.
Elevi de clasa a 8-a ai Şcolii generale „Nicolae Bălcescu” din Jula au prezentat un montaj literar inspirat din „Scrisoarea a III-a” a lui Mihai Eminescu, în coordonarea profesoarelor Livia Stăvaru şi Maria Sucigan. Evenimentul a fost încoronat la final de un concert la pian al artistei Maria Alice Poenariu, din Timişoara, care a susţinut un recital la pian, prezentând lucrări de J.S. Bach, L. Beethoven, Franz Liszt, Bartók Béla, dar şi de Ciprian Porumbescu. Tânăra pianistă de doar 14 ani cântă la acest instrument de mai bine de un deceniu. În toţi aceşti ani a acumulat 14 premii naţionale şi internaţionale.
Seara românească de la Jula s-a încheiat cu discuţii la care gazda evenimentului, domnul Florin Vasiloni i-a invitat să ia cuvântul pe PS Părinte Episcop Siluan, pe consulul general Daniel Banu de la Seghedin, prof. Teodor Cilan, prorectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, prof. Marius Grec, de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad şi, nu în ultimul rând, şi pe prof. Maria Gurzău Czeglédi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Jula. Academia Română, filiala Timişoara, a oferit cu această ocazie consulului general Florin Vasiloni o diplomă de excelenţă, în semn de apreciere pentru eforturile depuse în scopul menţinerii şi consolidării identităţii naţionale româneşti în Ungaria. La această întâlnire au mai participat conducători şi reprezentanţi de instituţii din Jula, Budapesta, Bichişciaba, Seghedin, Chitighaz, doamna prof. Cristina Marian, inspector la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor, prof. univ. Virgil Jireghie de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi alţii.
A consemnat: Anca Becan, redactor Foaia românească
Foto: Foaia românească
„Viaţa e frumoasă când eşti sănătos şi fericit, alături de familie şi cei dragi” Interviu cu Maria Sferle din Micherechi
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
2 februarie 2018, 13:01 / actualizat: 2 februarie 2018, 14:07
Maria Sferle (născută Ruja) din Micherechi este o bunică energică, la 80 de ani ai săi face şi treburile uşoare şi pe cele mai grele din gospodărie şi trăieşte fericită pentru familia sa frumoasă. Nu trece o zi de naştere, o zi onomastică, o sărbătoare de familie la care bunica să nu fie prezentă. A rămas văduvă din anul 2003, dar nu se dă bătută, este optimistă şi foarte dinamică. Îi plac mult copiii şi este întotdeauna înconjurată de nepoţi, strănepoţi, de copiii vecinilor. În serile lungi de iarnă, croşetează şi este foarte pasionată de rebus. Este expertă la făcut plăcinte tradiţionale, reprezintă satul şi românii din Micherechi la festivalului şi concursuri naţionale cu rătişele şi vărzarele sale renumite.
Copilăria cu frumuseţea şi simplitatea ei
– Recent aţi împlinit venerabila vârstă de 80 de ani. Cum vă simţiţi şi ce vă doriţi la această vârstă?
– Îmi doresc să fiu sănătoasă şi să pot să am grijă de nepoţi, mai bine zis de strănepoţi că nepoţii sunt acum mari. Am trei copii, şase nepoţi şi şase strănepoţi.
– Sunteţi obişnuită să fiţi înconjurată de copii şi de nepoţi pentru că, din câte ştiu, şi dumneavoastră v-aţi născut într-o familie mare…
– Aşa este. Noi am fost 12 fraţi, eu fiind cea de-a şasea născută în familie. Am fost cinci fete şi şapte băieţi. Acum mai suntem în viaţă şapte. Am o soră la Jula, o soră în Aletea, şi cinci dintre noi stăm la Micherechi. Părinţii noştri români au fost: tata Nicolae Ruja din Micherechi şi mama Eva Buta, şi ea născută în sat. Dar mama ei era venită din România, de la Homorog. Ne-au crescut să fim harnici şi oameni de omenie. Nu am făcut toţi şcoli, pentru că aşa erau vremurile pe atunci, dar nu am fost săraci. Părinţii mei au stat la sălaş, la Szabadkígyós, la Újszalonta. Acolo la „tănear” era mai bine decât în sat, pentru că era mai uşor. Ţineam mai uşor pui, vacă, tot felul de animale în jurul casei. Nu ne-a mers rău şi nici nu am fost bolnavi, eram sănătoşi. „Acolo e sărăcie unde e unul singur la părinţi şi e tot bolnav”, zicea tata. Noi suntem bine toţi. Nu am avut aşa rochii mândre ca fetele care erau singure la părinţi, dar şi a mea a fost mândră şi dacă era ieftină. Pe atunci, nu era luxul ăsta de acum. Lumea trăia mult, mult mai simplu decât acum. Era viaţa mult mai simplă. Omul era mulţumit cu atât cât avea şi eram fericiţi. Părinţii noştri erau la „tănear”, noi mai mult în sat dacă mergeam la şcoală. Eu am făcut şase clase şi am început să fac şi liceul, la Jula, dar am stat un semestru şi am venit de acolo că nu mi-a plăcut să stau fără familie. Am venit acasă şi am început să lucrez. Norocul vremurilor de atunci era că la noi credinţa era puternică şi de mici ne era sădită în suflet frica de Dumnezeu. Aşa că nici nu făceam rele, de frică să nu-L supărăm pe Domnul.
Un sat cu oameni harnici şi de omenie
– După ce v-aţi căsătorit aţi stat în sat?
– Am stat la „tănear” timp de 26 de ani, la trei kilometri de sat, către Crâstor. Am avut oi multe, porci, gâşte, vaci. Am avut şi casa din sat, dar am stat mai mult acolo, că aşa făceam bani. Copiii erau mai mult în sat la şcoală.
– Ce s-a întâmplat cu sălaşul acela, cu „tănearul”, cum îi ziceţi dumneavoastă? Îl mai aveţi?
– Mi-aduc aminte cu mult drag de viaţa aceea de la „tănear” din mijlocul naturii, era ceva foarte frumos. Mi-ar mai plăcea să stau acolo, dar nu mai e de mine acum. În anul 1992 l-am vândut. Am rămas acolo doar eu cu soţul. Copiii s-au căsătorit, toţi au casa lor, nu au rămas să locuiască nici unul cu noi. Apoi, după revoluţia din România, după 1989, foarte mulţi din România treceau graniţa pe negru şi de multe ori am stat cu frică noaptea când auzeam că latră câinii de rup lanţurile. De câteva ori am avut ocazia să-i întâlnesc pe aceştia, săracii, când veneam de la lăptărie seara, uzi leoarcă, cum treceau prin canal, prin apă, şi… mi-a fost şi frică, recunosc. Mai veneau şi îşi cereau apă sau ceva de mâncare. Soţul mergea la lucru şi eram mult singură, aşa că soarta sălaşului a fost să-l punem la vânzare. Aşa că în 1992 l-am vândut şi ne-am mutat acasă, în sat. Am mai ţinut şi aici vaci, cai, porci. Iar în anul 2003, după aproape un an de suferinţă, a murit soţul, şi de atunci locuiesc singură. La început a fost greu, dar nu sunt singură niciodată. Locuiesc în satul meu natal, cu oameni harnici şi de omenie, am vecini buni, fraţii îmi stau aici, precum şi copiii mei toţi trei. Nu duc lipsă de nimic. Sunt obişnuită să merg să-mi fac treburile singură.
O viaţă fără medicamente
– Pentru a ţine o aşa gospodărie mare înseamnă că aţi fost şi harnică, aţi moştenit acest har de la părinţi?
– Nu am fost sensibilă, nu am fost bolnavă, cu toate că de mică am tot avut dureri de cap. Destul de târziu astea au trecut, dar în rest nu am avut probleme. Şi părinţii mei au fost aşa sănătoşi. De când sunt pensionară, mulţumesc lui Dumnezeu că n-am fost bolnavă. E drept că eu tot timpul am şi fost o fire care nu m-am lăsat, nu ziceam ca altele că „Vai, m-am îmbolnăvit, nu mai fac nimic”. Eu tot timpul am lucrat. Şi cred că felul ăsta de a fi l-am dobândit la „tănear”, pentru că perioada de acolo m-a întărit. Altfel, nu am nimic grav, nu mă doare nimic. În viaţă m-am ferit de medicamente. Mi-am menţinut sănătatea până la anii ăştia, pentru că m-am obişnuit să mă ţin de un program. Şi mănânc atât cât e necesar, adică să nu fiu nici lipsită, dar nici îmbuibată. Mănânc ce eu îmi fac, şi ce eu cresc pe lângă casă. Nu mănânc pui de la magazin. Nu-mi place.
Renumită la făcut plăcinte
– Sunteţi foarte pricepută la făcut plăcinte tradiţionale. Sunteţi solicitată la foarte multe festivaluri, unde vă reprezentaţi satul la diferite evenimente şi de unde aduceţi premii.
– Într-adevăr sunt solicitată să le fac vărzare, plăcinte tradiţionale, eu şi încă o prietenă din sat facem. Am fost la mai multe festivaluri gastronomice. La festivalul naţionalităţilor de la Tura, trei ani consecutiv locul trei a fost al nostru, pentru gastronomia românească.
– Spuneţi-mi povestea rătişelor de la Micherechi, dacă tot sunteţi expertă şi renumită în sat pentru plăcintele gustoase pe care le faceţi!
– Aici în sat femeile făceau rătişe sau vărzar, pentru că era o plăcintă ieftină, bună şi pe placul tuturor. Cartofi avea toată lumea, varză acră era în hurdău (la butoi), cine avea vaci avea şi brânză… Se făcea iute. Asta era atunci plăcinta, sau dospitele, cirigelele, etc. Iată reţeta mamei de rătişe pe care o fac şi acum:
Ingrediente:
Pentru aluat: 1 kg făină, 1 linguriţă plină cu sare, 50 ml ulei pentru uns, 700 ml apă călduţă.
Pentru umplutură: 1 kg cartofi fierţi şi răciţi, amestecaţi cu puţin ulei şi sare, varză acră călită, brânză sărată sau dulce, mărar verde călit, etc.
Ulei pentru copt
Mod de preparare: Aluatul eu îl fac fără drojdie. Se moaie sarea în apă şi se frământă cu făina bine să fie molcuţ aluatul. Mama mea o întindea apoi până în josul mesei. O stropea cu ulei, o sucea, ca pe cozonac, o făcea melc şi o punea să stea, pentru a fi mai elastică. Apoi se întindea cu făcăleţul şi se umple cu varză, mărar, cartofi sau brânză. Aşadar se frământă foarte bine cam 20 de minute. Aluatul se răstoarnă pe masa pe care am pus puţină făină. Se porţionează în bucăţi cât un măr şi se lasă la dospit 15 minute. Se unge câte o foaie cu ulei, apoi se întinde cu mâna cât se poate de subţire. Apoi se rulează foaia, se umple cu ingredientele dorite, şi se strânge în formă de spirală (rotund). Se întinde cu făcăleţul, să se facă de dimensiunea tigăi în care o să o coacem. Se încinge uleiul şi coacem plăcinta pe ambele părţi.
Reţeta asta o ştiu de la mama şi încerc să o dau mai departe, pentru că plăcintele acestea le place la mulţi dar nu mai prea are cine să le facă.
– Pe fete, pe nurori, pe nepoate le-aţi învăţat?
– Din păcate, nu! Am vrut, dar până când au cine să le facă nu au interes să înveţe. Ele zic că ale mele sunt mai bune. De Crăciun le-am făcut peste 20 de cozonaci, begli, cum se zice la noi. Să aibă toţi!
Scriu în jurnal doar ce a fost frumos…
– Cu ce vă petreceţi zilele de iarnă?
– Sunt foarte pasionată de rebus. Când am timp, scriu jurnalul familiei, fac lucru de mână, am grijă de strănepoţi, dacă au părinţii treburi… Vara fac excursii cu prietenele, merg în excursii organizate prin ţară şi prin România. Merg la Bichişciaba la teatru, la băi, peste tot.
– Sunteţi o bunică modernă, vieţoasă şi deşteaptă. În ce limbă faceţi rebus şi în ce limbă scrieţi jurnalul?
– În ungureşte scriu că aşa mi-e mai uşor.
– Şi ce scrieţi în acel jurnal?
– Scriu toate evenimentele importante din viaţa mea şi din viaţa familiei. Când am timp, scriu şi amintirile plăcute din copilărie, din viaţă. Nu scriu decât ceea ce este frumos, ca să nu-i întristez pe copii când o să-l citească.
– Aveţi un mesaj pentru tineri?
– Să fie de omenie, să fie harnici. Să aibă sănătate şi bucurie şi să se bucure de familie şi de copiii lor din plin! Căci totul în viaţă e bucuria de la copil. Viaţa e frumoasă când eşti sănătos şi fericit alături de familie şi cei dragi. În ce mă priveşte, mulţumesc lui Dumnezeu că sunt bine cu toţii, sunt sănătoşi, am şase nepoţi frumoşi şi aştept anul acesta să se nască al şaptelea strănepot…
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Foto: Foaia românească
A apărut prima monografie a unei biserici ortodoxe române din Ungaria
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
26 ianuarie 2018, 09:00 / actualizat: 26 ianuarie 2018, 10:09
Muzeul „Jantyik Mátyás” din Bichiş şi Autoguvernarea Românească din Bichiş au organizat, în ziua de 11 decembrie 2017, lansarea volumului în limba maghiară „O mică bijuterie în inima Bichişului” (Kicsiny ékszerdoboz Békés szívében), scrisă de istoricul şi cercetătorul Petronella Szojka. Cartea prezintă istoria bisericii ortodoxe române din oraşul Bichiş, aflat la circa 20 de km de Jula. Lucrarea tinerei cercetătoare de origine maghiară, Petronella Szojka, botezată în biserica ortodoxă din Bichiş evocă trecutul comunităţii ortodoxe stabilite în acest oraş, enumeră preoţii care au slujit această turmă de credincioşi, descrie exteriorul şi interiorul bisericii, cimitirul, casa parohială şi vestigiile bisericeşti ale ortodocşilor din Bichiş, trecând în revistă şi câteva dintre sărbătorile specifice ale românilor ortodocşi.
Volumul e mai mult decât o simplă monografie care adună la un loc date istorice, deoarece autoarea are şi studii etnografice, astfel ştie să prezinte specificul sărbătorilor creştine legate în primul rând de Paşti şi de Crăciun. Mica bijuterie din inima Bichişului, adică biserica ortodoxă română este prea puţin cunoscută de locuitorii de azi ai oraşului, deoarece în acest locaş de cult, devenit paraclis episcopal al Episcopului de Jula, se slujeşte doar de câteva ori pe an, în primul rând de sărbătoarea hramului, Naşterea Maicii Domnului, şi la sărbătorile mai mari.
Cartea Petronellei Szojka, care pe lângă informaţiile istorice cuprinde şi multe fotografii vechi şi actuale, poate satisface curiozitatea tuturor celor interesaţi de a cunoaşte trecutul comunităţii ortodoxe române din Bichiş.
Volumul publicat în limba maghiară cuprinde rezumate în limbile maghiară, română şi engleză. Iată cum îşi rezumă autorul lucrarea:
„Cea mai mică biserică din centrul oraşului Bichiş se găseşte pe strada Kossuth. Biserica ortodoxă română în stil baroc are hramul Naşterea Maicii Domnului.
Comunitatea bisericească a fost înfiinţată în 1787, de către comercianţi „greci” şi români din comitatul Bichiş. Naosul bisericii a fost sfinţit în 8 septembrie 1789, de către episcopul Aradului, Pavel Avacumovici. Începând de atunci, se slujea în limba greacă, apoi peste câţiva ani numai în româneşte se celebrau liturghiile bisericeşti. Turla de 22 metri a fost construită în anul 1791, având patru clopote, fiecare fiind realizate în turnătoria lui Szlezák László din Budapesta.
Interiorul are trei părţi: loc pentru bărbaţi, loc pentru femei, şi altarul separat de iconostas. Inscripţiile greceşti ale iconostasului au fost realizate de iconograful de origine sârbească din Arad, Ştefan Tenecki şi atelierul lui, în prima jumătate a anilor 1780. În Ungaria, lucrare asemănătoare de-a lui mai poate fi văzută doar în biserica Sf. Nicolae din Szentes.
În altar se găseşte o masă de marmură roşie, care a fost dăruită în 1788 de către Dimitrios Papageorgiu, locuitor de Szarvas, dar care era originar din Kozan.
Primul preot al comunităţii bisericeşti a fost Mihai Ghiba (Giba Mihály), care a fost înmormântat lângă una dintre intrările în biserică. Piatra funerară a fost ridicată de către fiica lui, Helena Ghiba (Giba Heléna,) pe 4 decembrie 1809.”
Volumul „O mică bijuterie în inima Bichişului” (Kicsiny ékszerdoboz Békés szívében) este prima monografie a unei biserici ortodoxe române din Ungaria, singura lucrare mai consistentă fiind doar cartea regretatului părinte vicar Teodor Misaroş, „Din istoria comunităţilor bisericeşti ortodoxe române din Ungaria”, care cuprinde însă date istorice despre toate parohiile româneşti din Ungaria.
Cartea despre biserica din Bichiş poate fi cumpărată la Muzeul „Jantyik Mátyás” din Bichiş.
A consemnat: Eva Iova Șimon, redactor-șef, Foaia românească
Întâmplător sau nu, ”Foaia românească” a fost înfiinţată cu 67 de ani în urmă tocmai în ziua de naştere a poetului naţional, Mihai Eminescu, la 15 ianuarie. Cu acest prilej recent la sediul din Jula al săptămânalului românesc din Ungaria a avut loc o întâlnire a jurnaliștilor români activi, foști redactori șefi și colaboratori, care au încercat să găsescă răspuns la unele chestiuni care-i preocupă: cum ar putea face o presă bună şi atractivă pentru românii din Ungaria, sau cum să ţină pasul cu lumea schimbătoare a jurnalismului în era Internetului?
Tot cu acest prilej a fost amenajată o expoziţie din arhiva „Foii româneşti” (perioada 1951–2017), un reper important în istoria şi cultura comunităţii româneşti din Ungaria şi a presei în limba română din afara României.
67 de ani în viaţa unei reviste este o valoare, mai ales dacă vorbim despre o revistă a unei naţionalităţi. Ce rol juca revista în urmă cu aproape şapte decenii şi care este rolul ei astăzi – ne răspunde redactorul-şef Eva Iova Șimon.
A consemnat: IuliaKaupert, redactor coordonator, MTVA Emisiunile în limba română
Donații pentru familii sărace din România şi Ungaria
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
6 ianuarie 2018, 08:07 / actualizat: 6 ianuarie 2018, 9:20
După ce și în anii trecuți, în preajma sărbătorilor de iarnă și nu numai, oameni de bine din Micherehi au mers prin mai multe sate din România ajutând familii cu situație materială precară, aceștia au continuat și în acest an campania devenită deja o tradiție. De data aceasta, uniți sub egida Asociației „Miruna”, înființată anul acesta la Micherechi, ei și-au propus să ajute un număr și mai mare de familii, de aceea în luna decembrie, campania de împărțire a donațiilor a început în mai multe sate din Ungaria, după care a continuat în sate din Episcopia Aradului. Astfel, zeci de familii s-au bucurat de sărbători de cele necesare: alimente, legume, fructe, haine, dulciuri și jucării pentru copii, obiecte casnice, mobilă, etc. „Totul pentru a aduce o bucurie pe chipul acelor oameni necăjiți”, spune Robert Ruja, președintele Asociației „Miruna”, inițiator al acțiunii în urmă cu zece ani.
Campania de împărțire a donațiilor a avut loc anul acesta pe parcursul a două zile. Prima caravană cu alimente, dulciuri, jucării pentru copii și lucruri de uz casnic a pornit pe 16 decembrie, cu două mașini mari și cu 12 ajutoare, oameni gata să ajute de fiecare dată la nevoie. Au fost duse donații la familii sărace din Micherechi, Șercad, Crâstor, Mezőgyán, Geszt, Kötegyán și Újszalonta.
Pe 18 decembrie, când opt mașini mari și patru mașini mici au fost încărcate și au pornit spre România, nu mai puțin de 30 de persoane din Micherechi s-au alăturat caravanei cu multă emoție. A fost o zi în care și-au propus cu toții să aducă cât mai multe zâmbete și bucurii. Așadar, caravana a trecut pe la zeci de familii din Episcopia Aradului: la Hășmaș, Urvis de Beliu, Clit, Temești, Bochia, Tulca și în alte mici sate din zona localității Beliu. În fiecare localitate, caravana a fost întâmpinată de către preotul satului, care i-a îndrumat spre familiile nevoiașe. Au fost duse cinci tone de legume și zarzavaturi, 150 de cutii și 50 de saci de haine, 200 de pachete mari cu dulciuri pentru copii, alimente neperisabile peste 120 de pachete, multe jucării, televizoare, mașini de spălat, mobilier, etc.
„Pentru că frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului ne aduce multă căldură sufletească, ne încarcă cu tot frumosul care există pe lume, cu toată bunătatea, generozitatea, nu poate să ne lase indiferenți să nu ne gândim la cei nevoiași. În cei zece ani, în campaniile pe care le-am organizat până acum, am văzut oameni foarte necăjiți, de aceea în fiecare an înainte de Crăciun, gândurile și drumurile noastre duc spre copii, familii, carenu au cu ce să-și facă sărbătorile. Cutreierând satele în cei zece ani de când ducem donații în România, am văzut atâta sărăcie, atâtea suflete triste, am văzut poate prea multă durere, care nu ar trebui să fie… De aceea, campania noastră continuă și vom face de fiecare dată de sărbători ca să putem fi alături de ei, pentru ca darurile noastre să aducă lumina în casa lor. Sigur că nu avem atâtea forțe să punem stăpânire pe toată sărăcia care există, pe toate grijile și necazurile, dar suntem siguri că am putut alina înainte de sărbători măcar câteva suflete și am putut aduce fericirea acestor copii la care au ajuns jucăriile și dulciurile pregătite de oamenii care fac donații la asociația noastră. Doresc să mulțumesc și pe această cale tuturor celor care ne-au însoțit în caravana de anul acesta de împărțire a donațiilor, mulțumesc în numele asociației tuturor celor care au donat și îi rog în continuare să se gândească și pe viitor că mai există multe familii la care nu am ajuns încă, oameni care nu cer, dar care au nevoie de noi…”, ne-a mai spus Robert Ruja.
Imaginile realizate în campania de distribuire a donaţiilor pentru cei săraci şi necăjiţi vorbesc de la sine. Mulţumim Asociaţiei „Miruna” că le împărtăşesc şi cu cititorii „Foii româneşti”.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Gala de premiere a naționalităților din județul Bichiș
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
28 decembrie 2017, 18:37 / actualizat: 28 decembrie 2017, 19:44
Teatrul Cervinus din Szarvas a găzduit joi, 14 decembrie, Gala de înmânare a premiilor pentru naţionalităţile din judeţul Bichiş, cu ocazia Zilei Naţionalităţilor.
Cuvântul de deschidere i-a reveni domnului Fülöp Attila, subsecretar de stat din cadrul Ministerului Resurselor Umane, responsabil cu naţionalităţile, sfera civilă şi cultele. Acesta a subliniat în cuvântarea sa faptul că în Ungaria trăiesc 13 naţionalităţi pentru care Ungaria asigură drepturi, cum ar fi: utilizarea limbii, posibilitatea educaţiei în limba maternă şi condiţiile necesare pentru păstrarea şi protejarea culturii specifice. Subsecretarul de stat a mai adăugat că, pe lângă sprijinul juridic, Guvernul maghiar contribuie financiar şi la îndeplinirea obiectivelor de naţionalitate. El a subliniat că în anul 2018 guvernul va aloca 10,4 miliarde de forinţi în acest scop. În judeţul Bichiş, anul trecut au fost oferiţi de către stat mai mult de 500 de milioane de forinţi pentru naţionalităţi, iar pe lângă aceste fonduri, trei instituţii vor fi reînnoite în judeţ din fonduri obţinute prin proiecte.
La eveniment au fost premiate acele persoane sau grupuri ale naţionalităţilor, care au depus eforturi deosebite în domeniul păstrării culturii şi tradiţiilor. Înmânarea distincţiilor a fost făcută de către domnul Tolnai Péter, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bichiş.
Din partea comunităţii româneşti, în acest an a fost distinsă Asociaţia Culturală Română „Mihai Purdi” din Otlaca-Pustă pentru promovarea şi păstrarea tradiţiilor, limbii şi culturii româneşti. Asociaţia otlăcană s-a dovedit a fi în ultimii ani una dintre cele mai active organizaţii civile ale românilor din Ungaria, cu o activitate deosebit de variată şi intensă. Din partea organizaţiei au preluat acest premiu doamnele Elvira Ardelean şi Victoria Tokaji.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
24 noiembrie 2017, 20:11 / actualizat: 24 noiembrie 2017, 21:11
Sâmbătă, 18 noiembrie, la Cenadul Unguresc a fost o zi de sărbătoare, o zi în care tinerii de la şcoala generală şi-au unit forţele cu membrii autoguvernării româneşti din localitate şi au organizat localnicilor din Cenad un moment care a avut ca scop reîntoarcerea în trecut. S-a cântat, s-a jucat, tinerii au spus poezii, au fost proiectate filme de arhivă despre dansurile şi tradiţiile de la Cenad.
Evenimentul a avut loc la Casa Naţionalităţilor din Cenadul-Unguresc, organizat de către Autoguvernarea Românească din Judeţul Ciongrad şi Autoguvernarea Română din Cenadul Unguresc. Evenimentul a cuprins o scurtă privire în viaţa culturală a românilor din Cenad, o prezentare şi o poveste spusă de Doina UncBarta, care a cules de la vârstnicii din sat poveşti din viaţa culturală a satului său natal, cândva plin de români.
“A fost un eveniment reuşit. Au venit mulţi din sat. Eu i-am căutat pe toţi oamenii mai în vârstă din sat pentru a-mi povesti despre cântecele, dansurile şi tradiţiile din trecut. Am adunat un materialfoarte frumos, dar mi-am dat seama că mai sunt doar foarte puţini cei de la care mai putem aduna informaţii. Avem câteva casete, înregistrări video, lucruri pe care ar trebui să le documentăm. Mama e de 94 de ani şi de la ea ştiu cum era, pe vremea când ea era fată, la şezători. Am avut cercul “Periniţa” aici la școală, am învăţat “Hora”, “Sârba” şi “Periniţa”. Am avut program de o oră din 1997. Când domnul Alexandru Hoţopan a dat frâu evenimentelor, atunci am început să ne pregătim pentru “Periniţa”. După ce am organizat şi la noi la şcoală un cerc cu numele “Periniţa”, ne-am completat programul cu dansuri şi cântece româneşti şi sârbeşti. Mă bucur că au fost prezenţi şi copiii de la şcoală, care ne vor duce tradiţiile mai departe…” a mărturisit Doina Unc Bartha.
Elevii şcolii generale, coordonaţi de către profesoara Eva Ruja Molnar au prezentat un moment literar de poezii şi cântece, iar grupul de dansuri populare al şcolii a prezentat o suită de dansuri populare, coregraf al tinerilor dansatori fiind Gheorghe Gros de la Chitighaz.
“Am venit cu mare drag la Cenad şi doresc pe această cale să le mulţumesc celor din Cenad pentru invitaţia pe care ne-au adresat-o de a fi împreună la ceas de sărbătoare şi frumoasă amintire. Am avut ocazia să vedem dansuri româneşti, privirile ne-au fost încântate de minunate costume populare şi m-am simţit extraordinar de bine. Sunt impresionat de frumuseţea dansului, de faptul că aici la Cenad românii reuşesc să menţină în continuare şi să ducă mai departe ce le-au lăsat străbunii lor. Comunitatea din Cenad este mică, dar închegată, care face lucruri frumoase şi, mai mult decât atât, oamenii mai în vârstă reuşesc să transmită copiilor aceste valori ale culturii şi spiritualităţii româneşti. Faptul că aceşti copii poartă cu mândrie costumele populare, faptul că învaţă româneşte, învaţă să danseze, să joace româneşte, este un lucru deosebit” a spus consulul general al României la Seghedin, Daniel Banu.
Evenimentul a reunit mai multe generaţii de români din Cenad, mulţi însă dintre cei de la care doamna Doina a adunat materialul etnografic neputând fi prezenţi la această întâlnire. A onorat cu prezenţa, între alții,Daniel Banu, consul general al României la Seghedin, Cristian Daniel, consul la Seghedin şi Gheorghe Petruşan, preşedintele Autoguvernării Româneşti a Judeţului Ciongrad.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Interlocutori: Daniel Banu, consul general al României la Seghedin, elevul Lole Brandon, coregraful Gheorghe Gros
Interlocutor: Doina Unc Bartha, preşedinta Autoguvernării de Naţionalitate Română din Cenadul Unguresc
Reporter: Iulia Kaupert, redactor coordonator, MTVA – Emisiunile în limba română
Simpozionul de la Jula, o întâlnire a dialogului ştiinţifico-cultural cu specialişti din Ungaria şi România
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
19 noiembrie 2017, 07:20 / actualizat: 19 noiembrie 2017, 8:33
Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria a organizat, la Jula, în zilele de 11–12 noiembrie, cel de-al XXVII-lea Simpozion anual.
Apariţia publicaţiilor de anul acesta „Simpozion”, „Lumina” şi „Izvorul” s-a realizat cu surse financiare obţinute din Fondul de subvenţii al Ministerului Resurselor Umane şi de la Ministerul Resurselor Umane de la Budapesta, sprijin pentru care preşedinta institutului, doamna Maria Berényi a ţinut să mulţumească celor două instituţii chiar la începutul lucrărilor întâlnirii de anul acesta.
Programul simpozionului a fost deschis de doamna dr. Maria Berényi, directorul Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria care a subliniat faptul că zilele Simpozionului reprezintă „nu numai o dată în care sărbătorim memoria şi tradiţia, ci mai ales un moment în care sărbătorim uitarea, uitarea trecutului, a greşelilor şi a datoriilor pe care le avem faţă de trecut, limba şi cultura noastră”. A mai spus că amintirile şi uitările colective reprezintă solul din care identitatea îşi extrage seva. Cea mai importantă producţie pentru o comunitate naţională mai mare sau mai mică fiind propriile mituri, capacitatea reprezentanţilor ei de a spune poveşti despre ea. O comunitate devine puternică şi stabilă, doar în momentele în care beneficiază de câteva ingrediente fundamentale: încrederea în sine şi în viitor, dacă dispune de o organizare socială cât mai bună, cu educaţie şi cultură, cu o administraţie bună, dar şi să aibă capacitatea de a crea mituri despre viitor, de a sugera oamenilor că există un viitor pentru ei şi pentru copiii lor. Avem noi oare astfel de mituri şi poveşti, avem noi ca şi comunitate viitor…?, a întrebat retoric doamna Berényi deschizând cu aceste gânduri lucrările simpozionului.
Prima comunicare prezentată i-a revenit doamnei Maria Berényi, despre cunoscutul julan David Voniga, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea acestuia. David Voniga (1867–1933) a fost un ilustru ziarist, preot, apărător al drepturilor românilor şi una dintre cele mai de seamă personalităţi istorice şi culturale ale românilor din Ungaria. În memoria colectivă a comunităţii româneşti din Ungaria numele său este asociat cu revista „Lumina”, revistă scoasă de dânsul aici la Jula, la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Scopul Simpozionului este de a oferi realizarea unui dialog ştiinţific-cultural, întâlnirea oferă şi posibilitatea de contact direct între acei istorici, etnografi, lingvişti, literaţi, etnologi, etc. din Ungaria şi România, care au acelaşi domeniu de activitate. Reuşindu-se în cei 27 de ani de Simpozion a se consolida un colectiv de excepţie, printre cercetătorii şi specialiştii români din Ungaria, în fiecare an la întâlnirile acestea se numără şi oameni de specialitate din România, care au făcut ca această întâlnire tradiţională să fie de prestigiu.
Lucrările simpozionului din prima zi au continuat cu prelegerile oaspeţilor sosiţi din România de la Bucureşti, Oradea, Arad, Cluj, etc. Doamna Iulia Mărgărit, Maria Marin şi Daniela Răuţu, de la Institutul de Lingvistică al Academiei Limbii Române de la Bucureşti au prezentat comunicări interesante cu observaţii paremiologice la românii din Ungaria, probleme privind literalizarea într-un dicţionar dialectal, dar şi o lucrare despre tradiţie şi inovaţie etnolingvistică în ritualul de logodnă la românii din jurul graniţei cu România.
Prof. univ. Gabriel Moisa de la Universitatea din Oradea a ţinut o prelegere despre infracţionaliatea transfrontalieră în anii 1920 ai perioadei interbelice la graniţa româno-maghiară, despre viaţa de care se loveau oamenii din Bihor (de-o parte şi de alta a graniţei în România şi Ungaria), când trebuiau să supravieţuiască, condiţiile de viaţă obligându-i să facă negustorie şi speculaţii cu alimente şi vite.
Elena Rodica Colta, etnolog din Arad, a venit de data aceasta la Jula cu o comunicare în care abordează femeia româncă din altă perspectivă, vorbind despre implicarea şi contribuţia femeilor române din Imperiu în ajutorarea soldaţilor în Primul Război Mondial.
Maria Alexandra Pantea, prof. univ. la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad, a prezentat o lucrare despre învăţătorii români ai secolului al XIX-lea, intelectuali în lumea românească din Ungaria, în satele Bătania, Aletea, Chitighaz, etc.
Antropolog şi etnolog, Răzvan Roşu, din Cluj, prezent pentru prima dată la Jula la Simpozionul ştiinţific, a adus în faţa publicului o lucrare despre o reconsiderare a termenului de maghiarizare a românilor din Nyírség şi Sătmar, studiu întreprins în numeroasele sale cercetări de teren în diverse spaţii ale Europei (România, Ungaria, Ucraina, Serbia, Grecia) mai ales în Transilvania, pe care le-a valorificat în câteva studii antropologice. Răzvan Roşu a venit la Jula şi cu noua sa publicaţie intitulată „Multiculturalizare şi enclavizare culturală în Transilvania”.
Ultima lucrare prezentată în prima zi a întâlnirii a fost a doamnei Ana Borbély, lingvist din Budapesta, despre istoria prenumelor din Micherechi pe baza unui registru de inscripţii funerare. În încheierea serii au fost prezentate noile publicaţii ale institutului şi a fost felicitat domnul Ştefan Oroian, la rotunda vârstă de 70 de ani.
Lucrările Simpozionului s-au încheiat duminică cu câteva prelegeri interesante referitoare la românii din Ungaria. Grigore Poiendan, profesor de muzică la Micherechi a prezentat materialul său în urma cercetărilor muzicologice la Bătania şi Cenadul Unguresc. Etnografele şi cercetătoarele Stella Nicula, Elena Csobai, Emilia Martin şi Maria Berényi au prezentat lucrări despre personalităţi, tradiţii şi comunităţi din Ungaria. În lucrarea doamnei Berényi, aceasta a vorbit despre scriitori şi polititicieni români în temniţa din Vác în perioada dualismului austro-ungar. Lucrările Simpozionului vor fi publicate şi vor putea fi citite în întregime în publicaţia „Simpozion” de anul viitor.
Text şi foto: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Interlocutor: dr. Maria Berényi, directorul Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria
Reporter: Ştefan Crâsta, redactor, MTVA – Emisiunile în limba română
Sfânta Parascheva, cea mai populară între sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul României, a fost sărbătorită şi la românii din Jula. Peste două sute de biserici de pe cuprinsul României au ca patroană spirituală pe Cuvioasa Parascheva. În Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria o singură biserică o are ocrotitoare pe aceasta, biserica cu hamul „Sfânta Parascheva”, din cartierul Oraşul Mic Românesc din Jula.
Biserica a fost construită în anul 1834, iar anul acesta, cu ocazia hramului, la Jula Mică, cum o numesc românii de aici, biserica a fost resfinţită în urma unor ample lucrări de restaurare.
Ultimele lucrări, care s-au efectuat la aceasta biserică şi au durat doi ani de zile, constituie un eveniment istoric în viaţa parohiei, acestea au constat în înlocuirea pardoselii bisericii, scoaterea totală a igrasiei, locaşul de cult s-a îmbogăţit şi cu un mobilier deosebit de frumos, care a schimbat înfăţişarea bisericii în totalitate.
În ajunul sărbătorii, vineri, 13 octombrie, a fost târnosită Sfânta Masă din altarul bisericii de către Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, iar în ziua de 14 octombrie a avut loc resfinţirea lăcaşului de cult, urmată de Sfânta Liturghie Arhierească, oficiate de ierarhul locului şi un sobor de clerici din România şi din Ungaria.
La sfârşitul slujbei, PS Siluan, însoţit de ceilalţi clerici slujitori, a făcut sfinţirea colivei, pregătită de maicile de la Centrul Eparhial din Jula.
În cuvântul de învăţătură, PS Părinte Siluan a subliniat importanţa acestei zile de mare sărbătoare pentru credincioşii ortodocşi români din Jula Mică, dar şi pentru toţi cei care au participat la slujbă, prin faptul că Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost cinstită aşa cum se cuvine şi în singura dintre bisericile Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria care îi este închinată. Totodată, l-a felicitat pe părintele paroh Petru Puşcaş, preot misionar în Ungaria din anul 1996, pentru ceea ce a realizat la biserică, oferindu-i în dar lucrarea „Patriarhia Română, istoric. Organizarea activităţii interne şi externe”, care cuprinde activităţile Bisericii Ortodoxe Române în ultimul deceniu, i-a fost înmânat şi un hrisov aniversar şi o cruce de binecuvântare.
Biserica a fost împodobită de icoane bizantine, deosebit de frumoase, între care la loc de cinste se numără şi icoanele Sfintei Parascheva, care fac parte din colecţia personală a domnului Gabriel Gurzău, membru în consiliul parohial al bisericii.
Toţi credincioşii prezenţi la slujbă au primit colăcei şi au fost invitaţi la o agapă frăţească, oferită prin grija Consiliului Parohial, cu sprijinul Autoguvernării Româneşti din Jula.
A consemnat:Anca Becan, redactor, Foaia românească
Foto: Foaia românească, Episcopia Ortodoxă Română a Ungariei
Corul “Pro Musica” din Jula a înregistrat recent un CD ce cuprinde muzică religioasă şi muzică laică românească. Compact discul va apărea prin aportul conducătorului corului, domnul Ştefan Oroian şi prin implicarea directă a dirijorului corului Adrian Bugyi. CD-ul marchează împlinirea unui sfert de secol de activitate misionară şi culturală a corului în rândul comunităţii româneşti din Ungaria, dar este şi o încununare a celor peste 25 de ani de cântare românească. Înregistrarea CD-ului s-a realizat cu fonduri obţinute printr-un proiect înaintat de Fundaţia “Pentru Musica” din Jula la Ministerul Resurselor Umane, dar şi cu contribuţia Magyar Rádió Zrt – Studioul de Radio Seghedin “O voce românească”, Autoguvernarea Românească a Judeţului Bichiş şi a altor sponsori.
“Pro Musica” este un cor românesc cu un repertoriu variat, care a încercat de-a lungul timpului să aducă o notă de unicitate în peisajul muzicii corale româneşti din această ţară. Din cor fac parte etnici români din Ungaria, intelectuali, dar şi oameni de rând, iubitori de muzică corală românească şi internaţională.
Timp de aproape 20 de ani, dirijorul corului a fost Gheorghe Flueraş, în acea perioadă director al Filarmonicii de Stat din Arad. În prezent, dirijorul corului este tot arădean, în persoana tânărului Adrian Bugyi, un tânăr talentat care dirijează mai multe coruri şi în judeţul Arad. De la înfiinţare, coriştii se întâlnesc regulat la repetiţii în câte două ore pe săptămână. Corul a participat la însemnate concerte în ţară şi peste hotare, la diferite festivaluri. Imaginile alăturate ilustrează o zi de muncă a corului julan, la înregistrările efectuate la Jula, sâmbătă, 7 octombrie 2017, în aula Liceului românesc “N. Bălcescu”.
A consemnat: Anca Becan, redactor Foaia românească
„Dansator bun eşti dacă simţi dansul cu inima, cu sufletul, să nu poţi trăi fără el…”
De vorbă cu tânărul coregraf Ioan Nedro din Aletea
Ioan Nedro este profesor de dans la Liceul şi Şcoala generală „Nicolae Bălcescu” din Jula. Diploma de profesor de dans a obţinut-o la Facultatea de Arta Dansului din Nyíregyháza, în anul 2008. Tânărul coregraf este originar din Aletea, unde a crescut cu dansurile populare, în localitatea cu o mare tradiţie în dansul popular local. Este născut în anul 1981 şi a absolvit şcoala generală românească din Aletea şi apoi Liceul românesc „Nicolae Bălcescu” din Jula, unde acum este profesor. Copiilor pe care îi instruieşte le transmite bucuria dansului şi îi face să fie conştienţi de valoarea păstrării dansurilor româneşti din Ungaria.
Cum m-am îndrăgostit de dans
– Cum a început viaţa ta şi cariera ta în lumea dansului?
– Totul a început cu părinţii mei, care, ignorând părerea mea, m-au obligat să particip la dansuri populare încă de la vârsta de 7 ani. Atunci nu aveam o pasiune pentru dans, chiar nu îmi plăcea, dar în timp s-a dovedit a fi exact ceea ce îmi trebuia. Şi nu m-am mai oprit. Dar cariera mea pot să spun că a început oficial în momentul în care am decis să fac facultate şi să predau dansuri. Cu adevărat m-am deprins în această activitate la prima tabără de dansuri populare, la care m-au înscris părinţii mei, o tabără organizată de către Vasile Gál. Era în vacanţa de vară dinainte de începerea clasei a 8-a. Atunci a început, de fapt, cariera mea de dansator.
– Aici a început dragostea pentru dansul popular?
– Da! Exact aici. În acea săptămână de tabără m-am îndrăgostit aşa de tare de dansul popular încât nu am mai putut să mă las de asta.
– A fost la modă să faci dansuri populare de aceea te-au trimis părinţii să dansezi? Întreb asta deoarece vii dintr-un oraş cu tradiţie, din Aletea, unde aveţi un renumit ansamblu de păstrare a tradiţiilor cu un parcurs generos?
– Nu pot să spun că era la modă, doar că cei care au gustat din asta şi s-au îndrăgostit de dans, au luat în serios ceea ce au făcut.
– Dar acum este la modă?
– Acum, pentru că multe şcoli populare de artă şi-au deschis porţile şi predau dansurile din ce în ce mai profund şi mai profesionist cu profesori, coregrafi, cu metode tot mai serioase, eu zic că dansul popular a început să se facă tot mai îndrăgit şi mai cunoscut.
Să nu poţi trăi fără dans
– Cine ţi-a fost mentor la Aletea când ai început să dansezi?
– Mentorul meu a fost Vasile Gál. De la el am învăţat bazele. Am avut un grup, iar Vasile Gál lua parte la repetiţiile noastre. Mai târziu, el a devenit conducătorul echipei de dansuri care abia s-a format. Eu am dansat aici cu el foarte mult, apoi m-am ataşat periodic şi Ansamblului de păstrare a tradiţiilor. Am avut la Aletea o echipă de dansuri, unde nu doar dansuri ale românilor din Ungaria am învăţat, ci am pus în scenă şi alte coregrafii.
– Pe lângă dragostea faţă de dans ce mai trebuie să ştie un dansator pentru a fi bun?
– Este importantă ambiţia, participarea cu regularitate, perseverenţa şi multă muncă, pentru că profesionalismul constă în ani mulţi de muncă.
– Un dansator se formează şi ca om în munca de echipă, în participarea la repetiţii, la pregătirile pentru spectacole?
– Foarte mult! Da! În scenă poţi să fii umilit de multe ori dacă îţi reuşeşte ceva foarte rău, însă dacă îţi reuşeşte foarte bine poţi să ai parte şi de mari succese şi bucurii. Coregrafiile alese îţi dau şansa să te desfăşori în funcţie de talentul tău.
– Ce înseamnă să fii un dansator bun?
– Să simţi dansul cu inima, cu sufletul, să nu poţi trăi fără el.
Dragostea pentru folclor
– Când ai început Facultatea ce aşteptări ai avut de la viaţă? Ai sperat să ai atâţia elevi, că o să fii profesor într-o şcoală mare? Că o să-ţi rezerve viitorul atâtea lucruri pozitive?
– La început nu am crezut că eu vreodată o să predau sau că o să fiu profesor. Însă mentorul meu a fost bolnav şi a trebuit pentru o perioadă să mă ocup eu de repetiţii, m-a rugat să-l ajut, şi după aceea am început să mă gândesc la această posibilitate. Mai târziu mi-a şi apărut această oportunitate de a preda ore de dans popular la şcoala de artă din oraş. Aşa că următorul pas a fost să mă înscriu la facultate, am terminat-o cu succes, şi apoi a venit acea dorinţă de a fi profesor de dans şi de a mă ocupa de copii. În 2003 am început să predau la această şcoală de artă, este vorba despre şcoala cu sediul la Mezőberény cu numele „Leg a láb”. Aici am predat 10 ani, dar între timp am venit pentru o perioadă mai scurtă să predau dansuri populare şi la şcoala din Jula în cadrul unui cerc de dans, dar asta nu mult timp. În 2013 am schimbat locul de muncă, m-am angajat la Şcoala de artă „Kaláris” din Chitighaz, aici am lucrat, dar dorinţa de a fi profesor mi-a îndreptat paşii spre şcoala românească din Jula, unde am bătut la o uşă primitoare. Doamna director Maria Gurzău Czeglédi chiar avea nevoie pentru instituţie de un profesor de dans. Şi iată-mă, aici lucrez deja pe post din anul 2015.
– În ce măsură iubeşte tânăra generaţie dansul popular?
– Se vorbeşte despre faptul că rareori găseşti, în prezent, un tânăr care îndrăgeşte cu adevărat folclorul. Aici însă, în comunitate şi la şcoala la care predau, este altceva. Părinţii îşi doresc ca copiii să participe la cercurile pe care le am, iar tinerii sunt foarte receptivi la orele de dans şi mişcare pe care le ţin. Cred că este şi dorinţa părinţilor de a face copiii mişcare şi, de ce nu, de a-şi vedea odraslele în scenă. O altă motivaţie ar fi însăşi visul copiilor de a mai vedea lumea, de a participa la festivaluri de folclor, de a cunoaşte dansurile şi tradiţiile. La orele din programa şcolară cred că am reuşit să-i atrag, să-i conving, să le aprind în suflet scânteia, dragostea pentru folclor. Studierea în şcoală a dansului popular este un exemplu demn de urmat.
Învăţăm obiceiurile şi tradiţiile neamului
– Pentru a se preda dansul popular în şcoală a fost nevoie ca acesta să aibă loc în programa şcolară. S-a introdus pe plan naţional ca în fiecare zi să aibă copiii cel puţin o oră de educaţie fizică, din aceste ore – 1 oră/clasă s-a putut introduce la materia „mişcare şi dans”. La aceste ore facem mişcare, învăţăm mişcări, paşi de dans, învăţăm dansuri şi despre dansuri. La aceste ore predau şi dansul şi tradiţiile românilor din Ungaria, care sunt şi bazele primilor paşi de dans învăţaţi de noi. Pe lângă aceste ore am mai multe cercuri, unde învăţăm concret dansuri tradiţionale din mai multe localităţi, acestea le organizăm în coregrafii cu care ne putem prezenta la serbările şcolii şi nu numai. Am început să lucrăm şi la coregrafii care se fac tot mai rar, care încep să dispară, cum a fost la Aletea de exemplu: Hora Mare, Lugojana, etc.
– Ce calităţi dezvoltă dansul la copii?
– În primul rând, dansul este un exerciţiu fizic, care dezvoltă ţinuta, gustul estetic, eleganţa, atenţia, simţul de coordonare a mişcărilor şi, nu în ultimul rând, dragostea pentru obiceiurile şi tradiţiile neamului.
– Ce este mai uşor? Să lucrezi cu copiii sau cu adulţii?
– Pentru fiecare categorie de vârstă este diferit, dacă este bine construită o coregrafie nu este greu să o predai, mai ales dacă faci ceea ce-ţi place cel mai mult.
Succese, distincţii şi planuri
– Care a fost cel mai mare succes al tău ca dansator, dar şi ca profesor?
– Ca dansator am avut parte de multe succese. Pentru mine a fost de fiecare dată un mare succes atunci când am reuşit să învăţ un dans mai greu. Cele mai multe succese cred că au fost atunci, la început, când am învăţat să dansez dansul de la Aletea şi am reuşit să fiu în scenă alături de cei mai buni. Ca profesor, atunci am avut cele mai mari reuşite când am participat cu tinerii la diferite concursuri şi festivaluri şi am venit acasă cu premii şi aprecieri.
– Ce a însemnat pentru tine distincţia primită anul acesta „Pro Cultura Minoritatum Hungariae” pe anul 2017?
– Premiul primit anul acesta la Gala Naţionalităţilor a fost pentru mine o recunoaştere uriaşă, din partea comunităţii româneşti care m-a propus. Acest premiu l-am primit ca recunoaştere pentru activitatea de păstrare şi transmitere a dansurilor populare româneşti din judeţul Bichiş, de aceea o să fiu de acum înainte şi mai atent ca să depun o muncă de calitate, să le insuflu tinerilor dragostea faţă de cultura şi tradiţiile strămoşeşti. Această distincţie mi-a întărit şi credinţa că sunt în loc bun şi asta trebuie să fac cum ştiu eu mai bine.
– Ce sentimente ai când eşti în scenă printre copiii?
– Mă încearcă o bucurie nemărginită şi o mândrie deosebită pentru faptul că mi-a reuşit să le cultiv dragostea pentru dansul popular.
– Ce planuri ai pentru viitor?
– Obiectivul meu principal este să cresc dansatori din tânăra generaţie care ne-ar reprezenta cu cinste la diverse festivaluri folclorice naţionale şi internaţionale. Este foarte important să reînviem tradiţiile românilor din Ungaria, pentru ca ele să nu dispară şi să nu se uite, să valorificăm moştenirea noastră culturală. Altfel riscăm să le pierdem. Trebuie să facem tot posibilul ca perlele folclorice să nu dispară irecuperabil.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Distracţie, gastronomie şi multe pogăciţe la Festivalul de la Chitighaz
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
31 august 2017, 18:36 / actualizat: 1 septembrie 2017, 8:38
Recent primarul localităţii Chitighaz, Maria Gyuricska Kalcsó, a invitat sătenii şi prietenii din satele şi oraşele înfrăţite cu localitatea bichişeană, la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Pogăciţelor, să retrăiască atmosfera tipică de sărbătoare a satului construit în jurul acestui simbol, care este la Chitighaz „Pogăciţa”.
Un miros îmbietor de pogăcele proaspete a cuprins sala mare a Casei de Cultură din Chitighaz, unde expoziţia de pogăciţe a cuprins tot felul de figurine din aluat, sărăţele, pogăcele, căsuţe sculptate din aluat, după reţete cunoscute şi mai puţin cunoscute. Aici s-a deschis expoziţia-concurs de „Cea mai gustoasă pogăciţă” şi concursul de sculptat în aluat, fiind prezentate cele mai vechi reţete de pogăciţe, dar şi reţete noi şi gustoase cu tot felul de ingrediente moderne. Tot aici a fost vernisată şi expoziţia de pictură şi desen a tinerei profesoare Andreea Ardelean din Chitighaz şi o expoziţie de fotografie a tânărului Gheorghe Ardelean din localitate.
La deschiderea festivă a evenimentului au fost de faţă şi preoţii localităţii, catolic şi ortodox, pentru a sfinţi pâinea nouă. După muzica Fanfarei Bisericii Baptiste din Chitighaz, s-a dat startul concursului de gătit şi bineînţeles distracţiei cu muzică şi dansuri populare. Delegaţii oraşelor înfrăţite, în frunte cu primarii acestora, de la Bistriţa, Chişineu-Criş şi Socodor, au susţinut festivalul atât prin prezenţă, cât şi prin prestanţa dansatorilor care i-au însoţit în Ungaria: Ansamblul „Doina Someşană” de la Bistriţa şi Formaţia de dansuri populare din Chişineu-Criş. La eveniment a onorat cu prezenţa şi Gabriel Kohn, reprezentantul Ambasadei României la Budapesta.
Într-o atmosferă tradiţională de dans, cântec şi voie bună, s-a încins în mijlocul parcului şi o horă românească. Evenimentul a adunat în cele două zile de desfăşurare un numeros public care a venit atât să ia parte la programe, cât şi să guste din produsele de panificaţie realizate de către gospodinele satului, sau din ceaunele şi grătarele gustoase în care s-a gătit două zile la rând. La festivalul de anul acesta am descoperit că nu doar doamnele au făcut pogăciţe, ci şi domnii au adus în concurs pogăciţe, dovedindu-se uneori chiar mai talentaţi decât concurentele lor.
Atmosfera de festival a fost întregită de ateliere şi expoziţii, de programul tinerilor dansatori ai ansamblului Şcolii de artă „Kaláris” din localitate, a copiilor de la grădiniţele din sat şi de la şcoala românească, iar concertele pentru marele public au adunat foarte mulţi fani ai muzicii uşoare şi populare maghiare.
Cu toate că acest festival al localităţii este mai mult un festival maghiar, organizatorii au reuşit să încânte sătenii cu câte puţin din tradiţiile, cultura şi gastronomia românească.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
La sfârșitul săptămânii trecute, pe 11–12 august, localitatea Micherechi a îmbrăcat haine de sărbătoare, cu ocazia celei de-a XV-a ediţii a zilei satului intitulată „Festivalul Castraveților”, eveniment care îşi are denumirea de la îndeletnicirea majorităţii localnicilor, şi anume cultivarea castraveţilor, lucru care i-a făcut cunoscuți atât în țară, cât și peste hotare. Pentru a împăca pe toată lumea şi toate generaţiile, Consiliul Local și Primăria au organizat un program pe toate gusturile.
Ediţia din acest an a zilelor satului Micherechi a fost una aparte, datorită faptului că se împlinesc 70 de ani de la înființarea Ansamblului de dansuri populare românești în localitate, evenimentul aniversar fiind marcat la Casa de Cultură „Gheorghe Dulău” din localitate, în prezența doamnei primar Margareta Tat, a PS Siluan, episcopul românilor ortodocşi din Ungaria și a altor invitați, prin festivitatea de dezvelire a trei plăci comemorative, dedicate lui Gheorghe Nistor (1922–1987), dansator şi membru fondator al Ansamblului de dansuri populare din Micherechi, Teodor Covaci (1925–1987), instrumentist la vioară și maestru al muzicii populare românești, și o placă pentru Ansamblul de Păstrare a Tradiţiilor, la aniversarea a 70 de ani de activitate neîncetată.
În deschiderea manifestărilor au luat cuvântul primarul Margareta Tat, care a vorbit despre semnificația zilei, iar Tolnai Péter, vicepreședintele Consiliului Județean Bichiș și-a exprimat bucuria de a putea lua parte la acest eveniment major în viața comunei Micherechi și i-a felicitat pe organizatori. La deschiderea Festivalului, alături de cei menționați anterior, s-au mai adăugat și alți conducători ai comunității românești din Ungaria: PS Episcop Siluan, Gabriel Kohn, reprezentantul Ambasadei României de la Budapesta, Tiberiu Juhasz, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria, și alți reprezentanți de instituții din Micherechi, Jula, Chitighaz și Aletea.
În cele două zile ale festivalului, au fost oferite programe artistice de către de copiii de la Grădiniţa şi Şcoala Generală din Micherechi, de artişti locali, dar şi de ansambluri de păstrare a tradițiilor românești din Ungaria. Programul cultural al primei zile a fost susținut de Ansamblul de Păstrare a Tradiţiilor Populare „Gheorghe Nistor”, format din tineri şi talentaţi dansatori din Micherechi, Ansamblul de Păstrare a Tradiţiilor din Ungaria format din tinerii dansatori ai Centrului de Documentare al AȚRU, Ansamblul de Păstrarea a Tradițiilor din Aletea și numeroase formaţii şi interpreţi din România şi Ungaria, care au încercat de-a lungul celor două zile ale festivalului să fie pe gustul tuturor participanţilor şi să aducă în sufletele lor multă bucurie.
Programul cultural artistic al celor două zile a fost împărțit pe etnii, în cele două seri ale festivalului având loc și recitaluri pop maghiare. Atmosfera cea mai încinsă a evenimentului a fost în cea de-a doua zi, la prânz, când s-a încheiat concursul de gătit în aer liber, jurizat de bucătari profesioniști, iar participanții s-au putut înfrupta din gulașul gustos gătit în mai multe ceaune. Încălziţi şi sătui, micherechenii au fost chemaţi apoi la dans şi la cântec de către interpreta Lorenna și apoi, noaptea târziu, de către DJ Sebi.
Nu au lipsit de la festival premiile pentru sătenii care anul acesta și-au serbat nunta de argint și cea de aur.
Suntem însă nevoiţi să remarcăm un lucru care nu ne-a prea plăcut: nu este singurul an în care au lipsit total castraveții și, în afară de cetățenii implicați în organizarea evenimentului, anul acesta s-a putut observa un dezinteres destul de mare din partea localnicilor pentru care, de altfel, se organizează aceste zile de sărbătoare.
A consemnat: Anca Becan, redactor, Foaia românească
Credincioşii ortodocşi români din Jula au demonstrat pe15 august,cum o simplă zi de marţi se poate transforma într-o zi de sărbătoare aleasă. În jur de 200 de români din Jula şi împrejurimi, de la Micherechi, Chitighaz, Otlaca Pustă și Bichişciaba, alături de credincioși din Oradea şi Arad, au luat parte la Sfânta Liturghie oficiată în catedrala Sân’ Nicoară de pr. VasileSabău din Oradea, pr. Teodor Marc (paroh la Jula-Mare) şi pr. Petru Puşcaş (paroh la Jula-Mică). Credincioşii au fost chemaţi la această aleasă sărbătoare în mod special şi de către credincioasa Maria Marc, mama preotului paroh din Jula, care a considerat că ziua de Sântă-Măria Mare este o bună ocazie pentru ca românii dintr-o parte şi alta a graniţei româno-maghiare să se întâlnească, să sărbătorească împreună şi să se bucure unii de alţii. În cadrul Sfintei Liturghii, interpreți din Oradea și Arad au cântat pricesne şi cântări bisericeşti.
A consemnat: Eva Iova, redactor-șef Foaia românească
Foto: Szél Zsolt
Interlocutori:Maria Marc (Jula), pr. Vasile Sabău (Oradea), Luca Bondar (Oradea), Maria Ardelean Paksi (Jula), Eva Sabău Pătcaş (profesoară Jula)
Reporter: Iulia Kaupert, redactor, emisiunea O voce românească, MTVA
În această stagiune, Teatrul Cetății din Jula ține pentru a XIII-a oară Festivalul Shakespeare. Acest șir de spectacole din creațiile marelui scriitor englez a stârnit de la bun început multe discuții, dar odată cu trecerea anilor, publicul s-a obișnuit cu aceste spectacole. Ne-am întreba, de ce? Nu e suficient cap de afiș numele lui William Shakespeare? Ei, nu neapărat.
Fiindcă genericul de festival internațional cuprinde cele mai neobișnuite înscenări, interpretări, concepții regizorale, decoruri și costume. Deseori sunt puse în scenă spectacole de avangardă interpretate în fel și chip, în toate limbile. Un lucru e cert: majoritatea lor sunt realizări ieșite din comun, spectacole tari, interpretări magistrale, în concepții inedite, copleșitoare. Spectatorii puteau vedea de-a rândul anilor actori interptetând Hamlet sau Regele Lear în multe limbi, în interpretarea unor trupe teatrale de pe toate continentele, spectacole puse în scenă de regizori renumiți din toată lumea. De neuitat în acest șir nemaipomenit Regele Lear cu Mariana Mihuț în rolul titular și toate celelalte personaje interpretate tot numai de actrițele Naționalului din București. Memorabilă a rămas și înscenarea lui Silviu Purcărete cu Comedia erorilor.
Acum mă opresc asupra stagiunii actuale. Ea s-a deschis la nivelul așteptărilor cu Visul unei nopți de vară, în interpretarea unor minunați dansatori maghiari. Apoi am aplaudat unei trupe din Izrael, care a prelucrat conflictul personajelor din Regele Lear cu actori și marionete.
Iar miercuri, pe 12 iulie, publicul putea aplauda unui spectacol cu Regele Lear, tot ieșit din comun, în interpretarea extraordinară a trupei orădene de la Teatrul Regina Maria, sub îndrumarea lui Gavriil Pinte. Atât prelucrarea, cât și locul a fost inedit: nu a fost rostit mot-a-mot textul tragediei, ci spectatorul a primit mai degrabă un persiflaj. Chiar titlul ne-a avertizat de la bun început că vom vedea secvențe În inima nopții.
Spațiul de joc a fost o cale ferată, cu șine și traverse instalate într-o curte spațioasă, iar toată acțiunea s-a desfășurat pe această cale, fiind trase sau împinse în fel și chip niște platforme, vagonete, drezine. În această dinamică, actorii au realizat adevărate performanțe fizice, chiar acrobație. Textul redus la esențial a fost îmbelșugat cu elemente acustice sugestive: de la crâmpeie de muzică barocă la lovituri de ciocan și sunet de talăngi. lar scurgerea apei – scurgerea timpului – prin sita unor lighene, la sâsâitul interpreților. Jocul actorilor s-a desfășurat pe mai multe planuri, la coarde stridente, exagerate, așa cum a fost întregul spectacol. Dar în acest fel, spectatorul a trăit din plin ororile timpului, atmosfera amenințătoare a epocii. Iar ca într-un basm contemporan, s-a proiectat și viitorul, la fel de sumbru și crud. Ultimele momente au stârnit viziuni apocaliptice ale unui viitor destrămat, dezumanizat, ucigaș. Montajul magistral după Regele Lear de Shakespeare ne-a oferit un coșmar În inima nopții, stârnindu-ne, delectându-ne, trezindu-ne…
Într-o viziune sumbră, spectacolul ne-a sugerat ce îl așteaptă pe cel care se lasă ademenit de vorbe dulci, care-l izgonește pe cei care-l iubesc cu adevărat și care-i abandonează pe cei devotați.
În inima nopții – nici o rază senină, nici un gest de optimism. Doar Tom Nebunul – copiii și nebunii spun adevărul – ne-a călăuzit spre un răsărit incert.
Dacă e să măsurăm scara valorilor în jocul actorilor, cele două surori mai mari au excelat jucând pe toate registrele oferite de arta dramatică, într-o manieră caricaturistică stridentă, de-a dreptul dureroasă. Tom Nebunul a rostit adevărurile general valabile cu dicțiune manierată, cu înclinații spre tragicul grotesc. Toți actorii distribuiți în spectacol au realizat împreună un joc comun, exprimat cu putere nu numai prin cuvinte, ci mai ales prin gesturi și mișcări bine gândite, cu încărcătură simbolică. Chiar dacă nu toate ideile regizorale au fost deplin motivate sau neapărat necesare… Momente gratuite?…
A consemnat: Edda Illyés, colaborator Foaia românească
Foto: Gyulai Hírlap/Rusznyák Csaba şi Veronica Garami
La Bichișciaba a avut loc vineri, 28 aprilie, tradiţionalul concurs naţional de povestire românească din Ungaria, organizat de Autoguvernarea Românească din Bichișciaba, concurs care de anul acesta poartă numele lui Gheorghe Gros, inițiatorul evenimentului, în urmă cu mai bine de douăzeci de ani. Domnul Gros a trecut la cele veșnice în urmă cu doi ani.
Acțiunea s-a desfăşurat la Casa de Poveşti din Bichișciaba, cu participarea a peste o sută de elevi din clasele I–VIII de la şcolile generale din Ungaria în care se predă limba română. De asemenea, au participat la eveniment şi numeroşi adulți, părinți și cadre didactice.
Concursul, ajuns anul acesta la cea de-a 23-a ediție, are drept scop dezvoltarea imaginației și memoriei copiilor, demonstrarea capacității de improvizație, a spontaneității, precum și exersarea vorbirii libere în limba maternă în fața publicului. Casa de Povești din Bichișciaba îi întâmpină întotdeauna pe micii povestitori cu săli pline de personaje din poveste.
Anul acesta un lucru deosebit de atrăgător pentru ei a fost colțul de creație organizat special pentru elevii îndemânatici. Totodată concursul a avut și o secție de desen, pentru a stimula imaginația micilor artiști, elevii talentați la această disciplină pregătindu-se cu imagini de poveste, cele mari reușite fiind premiate la final. Pentru concursul de povestire copiii au fost împărţiţi pe mai multe categorii, în funcție de vârstă și de școlile de unde au venit, la fiecare categorie fiind un juriu compus din câte trei membri. Elevii au interpretat poveşti atât din literatura română, cât şi din poveştile povestitorilor români din Ungaria.
De remarcat că anul acesta concursul de povestire românească, organizat pentru prima dată în anul 1993, a avut cadouri pentru 5 premii la fiecare categorie, iar în funcție de punctele obținute de către elevi, școlile cu cele mai multe puncte au avut posibilitatea să câștige câte un laptop din cele trei oferite de către Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria, Autoguvernarea Românească din Bichişciaba şi al treilea, în comun, de către Autoguvernările Româneşti din Chitighaz şi Bedeu.
La eveniment au participat lideri ai Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, ai diferitelor autoguvernări şi organizaţii româneşti, directori de şcoli şi cadre didactice care au însoțit concurenții, dar și foarte mulți părinți.
A consemnat: Anca Becan, redactor Foaia românească
Foto: Foaia românească
Reporter: Tiberiu Boca, redactor MTVA, Emisiunile în limba română /
Interlocutori: Teodor Iuhas, președintele Autoguvernării Românești din Bichișciaba, Anamaria Brad Sarca, referent de naţionalitate română la Oficiul pentru Învăţământ din cadrul Ministerului Resurselor Umane din Budapesta, Livia Stăvaru, profesoară la Școala generală „Nicolae Bălcescu” din Jula, elevii Sebastian Iuhas și Ruben Martin
”Poate nici n-aș mai trăi dacă nu m-aș ocupa cu folclorul”
Înfiinţat în anul 2012, Ansamblul Folcloric “Doina Bihorului” din Ungaria, condus de către coregraful Gheorghe Gros din Chitighaz, a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai cunoscute şi apreciate grupuri de acest gen din Ungaria.
Solicitările primite şi aprecierile din cei 5 ani de existenţă reprezintă cartea de vizită la fiecare festival la care ansamblul participă. Cu membrii din trei judeţe din Ungaria – Bihor, Bichiş şi Ciongrad – ansamblul a pus pe scenă dansuri tradiţionale ale românilor din Ungaria, dar şi dansuri din mai multe zone folclorice ale României, cu care se remarcă la fiecare eveniment la care participă. Aşa se face că în decursul celor cinci ani de existenţă, grupul de tineri de la “Doina Bihorului” şi-a atribuit numeroase aprecieri la festivalurile la care au participat, doar anul trecut acestea fiind 39 la număr. În luna februarie a acestui an ansamblul a fost distins de către Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria cu premiul “Pentru cultura românilor din Ungaria 2016”.
Interviu cu Gheorghe Gros, coregraful Ansamblului Folcloric „Doina Bihorului”
Cântă Gheorghe Gros, culegere din Cenadul Unguresc de la bace Svetozar Unc
A consemnat Anca Becan, colaborator, Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română
Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin,
27 ianuarie 2017, 22:33 / actualizat: 27 ianuarie 2017, 23:41
Sub genericul “Ianuarie românesc la Jula”, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria (UCRU) a găzduit joi, 26 ianuarie, la sediul său din Jula /Gyula, Ungaria/, o manifestare aniversară dedicată Unirii Principatelor Române, Zilei Culturii Române şi poetului Mihai Eminescu. Evenimentul a fost organizat de UCRU în colaborare cu Consulatul General al României la Jula şi cu Redacţia Săptămânalului “Foaia românească”. Moderatorii seratei au fost consulul general Florin Vasiloni şi Eva Iova Şimon, redactorul şef al săptămânalului Foaia românească, care au adresat cuvinte de salut şi de mulţumire publicului prezent la eveniment din România şi Ungaria, şi și-au exprimat bucuria pentru posibilitatea organizării acestui eveniment dedicat mai multor momente de referinţă din viaţa Poporului Român: Unirea Principatelor, Ziua Culturii Române şi înfiinţarea Foii Româneşti, revista românilor din Ungaria la 15 ianuarie1951.
Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Jula
Programul artistic a fost oferit de elevi ai comunităţii româneşti din Ungaria, de la Şcoala generală şi Liceul românesc “Nicolae Bălcescu” din Jula şi a cuprins un montaj de romanţe şi poezii ale marelui poet naţional român Mihai Eminescu. Corul Liceului românesc condus de prof. Gheorghe Pătcaş precum şi piesa de teatru “Comedia nu există”, de Dumitru Solomon, pregătită de trupa de teatru a Liceului, sub îndrumarea regizorului Nora Tiu Chiriac, din Oradea şi prof. Vera Cser, din Jula, au colorat programul serii.
Ziua revistei românilor din Ungaria sărbătorindu-se în fiecare an se o dată cu cea a zilei de naștere a poetului Mihai Eminescu, în prelegerea susţinută de prof. Gheorghe Petruşan din Seghedin nu a fost vorba despre operele literare ale poetului, ci despre publicistica lui Mihai Eminescu, domnul profesor prezentând o scurtă analiză din perspectiva problemei naţionale dintr-un punct de vedere sensibil, ca orice fenomen care are impact asupra identităţii omului.
Despre “Unirea Principatelor Române” a ţinut o prelegere complexă Ana Ruja, profesoară de istorie şi director adjunct al şcolii generale din Micherechi, prezentând atât contextul istoric al Unirii Principatelor şi importanţa acestui eveniment pentru crearea Statului Modern Român, dar şi situaţia istorică în care s-au aflat Moldova şi Ţara Românească pe la mijlocul secolului al XIX-lea. A evocat rolul unor personalităţi marcante ale Unirii, pe cel al lui Moş Ion Roată şi al domnitorul Alexandru Ioan Cuza, presărând la sfârşit prezentarea şi cu câteva povestioare interesante şi subtile din viaţa domnitorului român.
Manifestarea s-a dovedit a fi una foarte reuşită, care a emoţionat şi însufleţit publicul spectator, prin calitatea prezentărilor, talentul tinerilor elevi, dar şi prin atmosfera românească specială creată cu acest prilej, la sediul UCRU. La sfârşitul evenimentului au luat cuvântul Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, Constantin Bungău, rectorul univ. din Oradea, Florentin Scaletchi, preşedintele Organizaţiei Pentru Apărarea Drepurilor Omului din București, Sorin Baschir, prof. dr. de la Senatul Universității “Vasile Goldiș” din Arad şi Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea, exprimându-şi cu toţii bucuria şi onoarea de a fi martorii acestui eveniment de suflet românesc, de la Jula.
A consemnat: Anca Becan, colaborator MTVA – Radiodifuziunea Ungară, Emisiunile în limba română
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
