Biserica romano-catolică Sf. Petru și Pavel (aflată pe strada Mureșenilor din Brașov) va găzdui, sâmbătă, pe 4 februarie, de la ora 19:30, concertul cu tema: „Muzică corală din Ucraina”, cu lucrări din Berezovsky, Leontovich, Bortniansky, Diletsky, Verbytsky, Stetsenko, Stravinsky.
Concertul caritabil are ca scop strângerea de fonduri pentru oamenii aflați în centrul de primire CATTIA.
Organizatorii concertului vor să aducă în atenția publică, cultura unei țări vecine care se află în cea mai dificilă și dramatică situație din istoria recentă.
Confruntați cu un război nedorit, multe familii din Ucraina au ales să se refugieze pe teritorii lipsite de conflict, însă în inimile acestora rămân traumele evenimentelor și un puternic dor de casă.
Concertul, o coproducție a Corului Bach al Bisericii Negre și a ansamblului vocal Korinnya, format din membri ai Operei din Odesa, aduce la Brașov lucrări ale repertoriului coral ucrainean. Concertul va fi dirijat de Steffen Schlandt, iar la orgă va cânta Ursula Philippi, în timp ce un videograf din orașul Odesa va proiecta imagini din Ucraina.
Un număr de 1.100 de oameni vor alerga sâmbătă, în cadrul evenimentului caritabil „Predeal Forest Run”.
Anul acesta fondurile strânse sunt pentru copiii internaţi în secţiile de oncopediatrie din Braşov, au anunţat organizatorii, într-un comunicat de presă.
Banii strânşi vor susţine proiectul MagiCARE al Asociaţiei Magic, care constă în sprijin material – pachete săptămânale cu alimente, produse de igienă şi alte lucruri de care mai au nevoie copiii internaţi pe secţia de oncopediatrie – dar şi emoţional – terapie şi consiliere psihologică pentru micii pacienţi şi familiile lor.
UE a decis să creeze un grup de lucru vizând coordonarea inițiativelor privind primirea elevilor ucraineni, transmite AFP.
Printre categoriile de activități prevăzute pentru acest grup de lucru se va număra şi sprijinul financiar pentru sistemele de învăţământ din ţările membre, cu o „realocare de fonduri europene pentru sprijinirea primirii copiilor în școli”, a indicat ministrul francez al educaţiei Jean – Michel Blanquer.
„Există o provocare în special pentru țările care se află în prima linie”, a spus el, citând printre ele Polonia, Bulgaria sau România, care „sunt în situația în care trebuie să primească foarte mulți copii și, prin urmare, au nevoie în mod special de ajutorul Comisiei”.
În ceea ce privește primirea copiilor ucraineni în școli, „au fost expuse o mulţime de idei şi foarte multe bune practici şi, de aceea, ne vom baza pe aceste bune practici”, a indicat Blanquer.
Alte aspecte luate în considerare vizează accesul la resurse pentru a sprijini profesorii europeni cu o platformă comună, sau accesul la cultura, limba şi sistemul de învăţământ ucrainean pentru studenţi şi profesori, cu „resurse educaţionale disponibile în ucraineană”, a spus Blanquer.
Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca beneficiază de o serie de echipamente medicale în valoare totală de 150.000 de lei, achiziţionate de Consiliul Judeţean Cluj din fonduri proprii.
„Consiliul Judeţean Cluj a dotat Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca cu noi echipamente medicale. În cadrul instituţiei spitaliceşti au fost livrate un defibrilator, două cistoscoape rigide cu pense pentru extracţia corpului străin, două cărucioare pentru urgenţe, o placă şofantă caldă pentru etalare, o masă Mayo, un scaun chirurgical şi şapte cărucioare pentru curăţenie”, se arată într-un comunicat trimis de Consiliul Judeţean Cluj.
Pentru achiziţia echipamentelor medicale, forul administrativ judeţean a alocat din bugetul propriu al instituţiei suma de 150.000 de lei.
Muntele Athos este, probabil, unul dintre cele mai fascinante locuri de pe Pământ, însă puține informaţii sunt cu adevărat cunoscute despre viețile călugărilor de acolo din cauza accesului dificil în zonă.
Regizorul Andrei Oprescu a stat în această lume plină de sfințenie mai bine de 6 luni, puse cap la cap, timp în care a filmat sute de ore din viaţa viața de zi cu zi a călugărilor cu care s-a împrietenit.
Muntele Athos este un loc aparte, un spațiu sacru în care totul este îndumnezeit. Puțini oameni de rând pot păși aici spre vizitare, dar mulți sunt cei care învață să se conecteze cu inima în credință la acest spațiu.
De aceea, vă invit la un nou exercițiu al trăirii în inimă cu bucurie și frumusețe.
Prima clinică stomatologică destinată exclusiv copiilor, în județul Brașov!
Publicat de Andra Radu,
5 noiembrie 2020, 17:00 / actualizat: 5 noiembrie 2020, 18:44
Prima clinică stomatologică destinată exclusiv copiilor, din judeţul Braşov, o investiţie de aproximativ 200.000 de euro din fonduri private şi europene, nerambursabile, şi-a deschis astăzi porţile.
Cele patru cabinete ale clinicii sunt echipate cu aparatură modernă, de ultimă generaţie, printre care un aparat laser care facilitează intervenţia fără freză, fără anestezie şi fără durere. Astfel, micii pacienţi nu doar că vor beneficia de proceduri minim invazive, care nu provoacă vibraţie sau presiune pe dinte, dar vor scăpa şi de spaimele provocate de bine-cunoscutul zgomot al frezei şi mirosul specific al cabinetelor dentare, a explicat dr. Gabriela Manolache Moldovan, cea care a „pus pe picioare” această clinică.
Conform acesteia, aparatura care, dincolo de performanţă, este o premieră la nivelul judeţului şi în ce înseamnă design-ul ei – scaune şi chiar freze sub formă de personaje de desene animate – reprezintă o parte semnificativă a investiţiei.
Clinica este dotată cu un computer pentru realizarea de fotografii dentare 3D şi un cabinet de tehnică dentară, urmând ca, pe viitor, în cadrul acesteia să funcţioneze şi unul de psihiatrie, pentru micii pacienţi mai puţin cooperanţi.
În prezent, şase medici şi cinci asistente se vor ocupa de pacienţi – copii şi adolescenţi.
Alți peste 6.000 de copii ar putea să moară în fiecare zi, în următoarele șase luni, din cauze care pot fi prevenite, pe măsură ce pandemia de COVID-19 continuă să slăbească sistemele de sănătate și să creeze probleme serviciilor de rutină, a anunțat UNICEF astăzi.
Această estimare se bazează pe o analiză realizată de cercetătorii de la Școala de sănătate publică Johns Hopkins Bloomberg, publicată recent în revista de specialitate The Lancet Global Health. Pe baza celui mai grav din cele trei scenarii, care vizează 118 țări cu venit mic și mediu, analiza estimează că un număr suplimentar de 1,2 milioane de decese din rândul copiilor sub cinci ani ar putea să survină în doar șase luni, din cauza reducerii nivelului de asigurare a serviciilor de sănătate de rutină, precum și a creșterii numărului copiilor afectați de malnutriție severă.
Aceste posibile decese ale copiilor se adaugă celor 2,5 milioane de cazuri deja existente de decese la copii înainte de vârsta de 5 ani, în cele 118 țări incluse în studiu și la un interval de șase luni, amenințând astfel să anuleze progresele obținute în decursul unui deceniu, menite să pună capăt mortalității evitabile copiilor cu vârsta de sub cinci ani.
În plus, mortalitatea maternă ar putea să crească cu încă 56.700 de decese, în doar șase luni, adăugându-se astfel celor 144.000 de decese care se produc deja în aceleași țări, pe parcursul unei jumătăți de an.
„Conform celui mai pesimist scenariu, la nivel global, numărul copiilor care mor înainte de a împlini vârsta de cinci ani ar putea crește pentru prima dată în ultimele decenii”, a afirmat Directorul Executiv al UNICEF, Henrietta Fore. „Nu trebuie să permitem ca mamele și copiii să devină victime colaterale în lupta împotriva virusului. Și nu trebuie ca progresele care s-au făcut de-a lungul deceniilor pentru reducerea deceselor ce pot fi evitate în rândul copiilor și a mamelor să fie pierdute”.
În țările cu sisteme de sănătate deja fragile, COVID-19 produce disfuncționalități în lanțurile de aprovizionare medicale și pune presiune pe resursele financiare și umane. Vizitele la centrele medicale au scăzut din cauza carantinei, restricțiilor de deplasare și disfuncționalităților din sistemul de transport și pe fundalul temerii comunităților față de infecție. Într-un comentariu pe marginea raportului realizat de Lancet, UNICEF avertizează că aceste disfuncționalități pot să producă o creștere substanțială a deceselor în rândul mamelor și copiilor.
Studiul analizează trei scenarii privind impactul pe care-l are reducerea intervențiilor de sănătate, provocată de criză, asupra deceselor în rândul mamelor și copiilor. Studiul avertizează că, în scenariul cel mai puțin grav, în care reducerea intervențiilor este de aproximativ 15%, se poate produce o creștere de 9,8% a deceselor în rândul copiilor sub cinci ani sau a unui număr estimat la 1.400 decese zilnic și o creștere de 8,3% a deceselor în cazul mamelor.
În scenariul cel mai grav, în care intervențiile se reduc cu aproximativ 45%, se poate produce lunar o creștere de 44,7% a deceselor în rândul copiilor sub cinci ani și de 38,6% a deceselor în rândul mamelor. Aceste intervenții variază de la planificare familială, îngrijiri pre și post natale, naștere, vaccinări și până la servicii de prevenire și curative.
Estimările arată că dacă, din orice motiv, îngrijirile de sănătate de rutină întâmpină probleme și, dacă scade accesul la alimentație, creșterea numărului deceselor copiilor, precum și în rândul mamelorva fi devastatoare.
Cel mai mare număr de decese suplimentare în rândul copiilor se va datora creșterii prevalenței malnutriției severe în rândul copiilor, ceea ce înseamnă un posibil impact dincolo de sistemul de sănătate, și reducerii tratamentului septicemiei și pneumoniei neonatale.
Conform modelării realizate, precum și luând în calcul reducerea intervențiilor din scenariul cel mai pesimist, cele 10 țări care ar putea să aibă cel mai mare număr suplimentar de decese în rândul copiilor sunt: Bangladesh, Brazilia, Republica Democrată Congo, Etiopia, India, Indonezia, Nigeria, Pakistan, Uganda și Republica Unită Tanzania.
Cele 10 țări care vor depăși cel mai probabil rata cea mai mare a mortalității copiilor conform scenariului cel mai pesimist sunt: Djibouti, Eswatini, Lesoto, Liberia, Mali, Malaui, Nigeria, Pakistan, Sierra Leone și Somalia. În aceste țări este esențial să se continue furnizarea serviciilor de sănătate care salvează vieți.
În plus față de creșterea potențială a deceselor copiilor sub cinci ani, precum și a celor ale mamelor, prezentată în analiza din revista de specialitate a Lancet Global Health, UNICEF este foarte îngrijorat de celelalte efecte colaterale ale pandemiei asupra copiilor:
Se estimează că 77% dintre copiii sub 18 ani la nivel global – 1,80 miliarde din cele 2,35 miliarde – trăiesc într-una din cele 132 de țări în care este instituită obligația de a rămâne acasă, începând cu luna mai.
Aproape 1,3 miliarde de elevi -peste 72% – nu merg la școală la ora actuală, ca urmare a închiderii școlilor în 177 de țări.
40% din populația lumii nu are posibilitatea să se spele pe mâini cu săpun și apă acasă.
Aproape 370 de milioane de copii din 143 de țări care în mod normal se bazează pe mesele școlare ca sursă sigură pentru alimentația zilnică, trebuie acum să caute alte surse deoarece școlile sunt închise.
Din 14 aprilie, peste 117 milioane de copii din 37 de țări ar putea să nu fie vaccinați împotriva rujeolei deoarece pandemia cauzează întreruperea campaniilor de imunizare, pentru a reduce riscul de răspândire a virusului.
Săptămâna aceasta, UNICEF lansează #Reimagine, o campanie globală menită să prevină transformarea pandemiei de COVID-19 într-o criză de durată pentru copii, în mod special a celor mai vulnerabili dintre ei – cum ar fi cei afectați de sărăcie, excluziune sau violență domestică. Prin intermediul acestei campanii, UNICEF face un apel de urgență la adresa guvernelor, publicului, donatorilor și sectorului privat să se alăture UNICEF în demersul său de a acționa, a reface și a reimagina o lume care la ora actuală este asaltată de coronavirus:
Acționăm. Trebuie să acționăm acum pentru a stopa răspândirea bolii, a-i ajuta pe cei bolnavi și a-i proteja pe profesioniștii din linia întâi care-și riscă viața pentru a-i salva pe ceilalți.
Chiar și atunci când ritmul pandemiei va încetini, toate țările vor trebui să continue reducerea efectelor colaterale asupra copiilor și să rezolve daunele provocate de aceasta. Comunitățile vor trebui să conlucreze, iar la nivel transfrontalier, vor trebui să reconstruiască și să prevină întoarcerea acestei boli.
Reimaginăm. Dacă am învățat ceva de la COVID-19, este că sistemele și politicile noastre trebuie să protejeze oamenii, tot timpul, nu numai în eventualitatea unei crize.
În timp ce lumea se reface în urma pandemiei, acum este momentul să punem bazele unei reconstrucții mai bune.
Pentru a lansa campania, doi dintre partenerii importanți ai UNICEF au fost de acord să facă o donație generoasă pentru a arăta că răspund acestui apel și pentru a genera mai multe donații din partea publicului în următoarele săptămâni.
„Criza COVID-19 este o criză a drepturilor copilului. Avem nevoie de un răspuns imediat- pe termen mediu și lung care să rezolve provocările create depandemie și impactul său secundar asupra copiilor, dar, în același timp, să vină cu o versiune clară pentru reconstrucția unei lumi mai bune, atunci când criza va lua sfârșit. Pentru aceasta, avem nevoie de ideile, resursele, creativitatea și dăruirea tuturor”, a declarat Fore. „Astăzi avem o responsabilitate comună, aceea de a reimagina felul cum va arăta lumea de mâine.”
„Ori exportăm stabilitate, ori importăm instabilitate.”Comisarul pentru Extindere, Johannes Hahn, sintetizează astfel impulsul UE de a oferi perspective europene Balcanilor de Vest. Christoph Hasselbach comentează.
Declaraţia ar trebui să stimuleze reformele democratice şi economice, dar şi soluţionarea conflictelor interstatale şi interne. La fel de important este însă şi ceea ce Comisia nu spune, anume că UE vrea să contracareze influenţa sporită a Rusiei şi Chinei în regiune. Aceştia atrag cu bani şi, spre deosebire de autorităţile comunitare, nu se sinchisesc de situaţia statului de drept.
Argumente împotriva aderării în viitorul apropiat sunt nu doar temele nefăcute, ci şi derapaje independente de ritmul reformelor din Balcani.
În acest moment, UE este mult prea preocupată de soarta ei, pentru a găsi puterea necesară unei noi extinderi. Doar stabilirea unei date – Comisia a menţionat pentru Serbia şi Muntenegru anul 2025 – provoacă panică în multe capitale europene şi nu fără motive.
La cele mai recente aderări, deciziile politice au primat în faţa îndoielilor iscate de nivelul de pregătire al candidaţilor. România şi Bulgaria, de exemplu, ar trebui să facă astăzi mult mai mult pentru a fi integrate în structurile europene. Dar, după ce au devenit membri cu drepturi depline, este greu să mai schimbi ceva. Noii veniţi profită de toate avantajele comunitare şi au drept de vot, chiar dacă comportamentul lor lasă mult de dorit. Guvernele din Ungaria şi Polonia sunt dovada vie a posibilităţilor limitate ale Bruxellesului de a readuce statele membre pe calea cea bună.
Naţionalismul din Balcani reprezintă probabil cea mai mare problemă. Comisia speră ca acesta să fie ţinut în frâu în momentul aderării. Mult mai posibil este însă ca, în interiorul UE, acesta să blocheze şi mai mult structurile comunitare.
Să nu uităm şi de enormele diferenţe economice. Toate cele şase state au performanţe economice cu mult sub media comunitară, devenind astfel beneficiari permanenţi. Pentru contribuabilii europeni, calitatea de membru devine tot mai puţin atractivă, pe măsură ce creşte numărul membrilor UE şi al beneficiarilor de fonduri. Principiul solidarităţii este bun. Dar dezechilibrul nu are voie să devină prea mare. În plus, calitatea de membru deplin ar atrage cândva şi dreptul la libera circulaţie, ceea ce ar însemna noi valuri migratoare dinspre Balcani înspre statele bogate cu sisteme sociale solide. Din punct de vedere umanitar este de înţeles, dar s-ar alimenta şi mai mult xenofobia în nord.
Ce urmează? UE nu ar trebui să lasă Balcanii de Vest fără sprijin şi sub influenţa Rusiei şi Chinei. Scopul ar trebui să fie o mai puternică legătură, dar nu sub forma statutului de membru deplin, ci a unui parteneriat, comparabil de exemplu cu modelul din statele EFTA. Ar însemna practic sprijin şi cooperare economică, dar niciun drept de a decide în chestiuni comunitare.
Probabil că mulţi dintre şefii guvernelor din UE gândesc astfel, dar nu se exprimă public. La Sofia, s-au lansat aceleaşi îndemnuri la răbdare şi reformă, până când va veni şi momentul aderării Balcanilor de Vest. Mult mai sincer ar fi să ne luăm rămas bun de la iluzia integrării în UE a statelor din Balcanii de Vest.
Publicat de adinaiftime,
13 septembrie 2017, 09:29
Guvernul a solicitat tuturor companiilor de stat să vireze la buget, în avans, sumele sub formă de dividende deoarece are nevoie de fonduri pentru a începe unele proiecte foarte mari, a declarat premierul Mihai Tudose. El a dat ca exemplu tronsonul de autostradă Braşov – Ploieşti şi a precizat că Executivul trebuie să demonstreze că are banii necesari pentru a începe proiectul şi pentru a convinge Banca Mondială să-i devină partener. Mihai Tudose a mai spus că nu este nicio problemă pentru companiile de stat să plătescă în avans dividendele.
România va atrage, anul acesta, mai multe fonduri europene decât s-a estimat iniţial, precizează, într-o postare pe facebook, premierul Mihai Tudose.
Şeful Guvernului crede şi că se va depăşi suma de 5,2 miliarde de euro, iar banii vor servi la dezvoltarea României.
Mihai Tudose mai spune că s-au deblocat toate fondurile, autorităţile de management au fost autorizate, iar experţii în fonduri europene se vor folosi la maximum pentru a creşte nivelul de trai al românilor.
Douăzeci de companii nou înfiinţate, acceptate în programul Start-Up Nation şi selectate pentru a obţine fonduri au semnat, ieri, acordurile de finanţare. Acestea vor primi, în total, aproximativ 4 milioane de lei şi vor crea 155 de noi locuri de muncă.
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, a declarat că firmele îşi vor desfăşuara activitatea în domenii precum: articole de îmbracaminte, panificaţie, cofetărie, patiserie, fabricarea de mobilă şi birouri sau realizarea de software la comandă.
Programul Start Up Nation este menit să stimuleze înfiinţarea de întreprinderi mici şi mijlocii, iar perioada de depunere a proiectelor pentru acest an s-a încheiat.
Ministerul Sănătății a alocat anul acesta 244 de milioane de lei pentru programele destinate îngrijirii celor mai grave cazuri internate în spitale. Printre unităţile sanitare care beneficiază de aceste fonduri se numără şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.
Anul acesta sunt dezvoltate programe de chirurgie endovasculară și intervenții endoscopice digestive. Astfel, în cadrul programului de Chirurgie Endovasculară Periferică (AP-EVA), Ministerul Sănătății asigură materiale consumabile necesare tehnicilor moderne de intervenții endovasculare care asigură rezolvarea unor cazuri severe fără intervenție chirurgicală deschisă, cu rezultate superioare.
În acest program a fost inclus un număr de opt spitale care au dotarea și expertiza profesională necesară (Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare „Academician Vasile Cândea” – București, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” – București, Spitalul Universitar de Urgență București, Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” – Cluj Napoca, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” – Iași, Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș, Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, Spitalul Județean Timișoara).
Guvernul se reuneşte, mâine, într-o şedinţă specială, pentru a discuta reîmpărţirea bugetului.
Vor primi sume importante de bani primăriile și consiliile județene, dar și Ministerul de Interne, educația și mediul.
Pierd bani, în jur de 1 miliard, Ministerele Sanătății și cel al Transporturilor.
Nu în ultimul rând, vor crește cu 1,3 miliarde cheltuielile de asistență socială, sume necesare pentru majorarea alocațiilor pentru copii și a pensiilor piloților.
Și Ministerul Educației va da în jur de 40 de milioane de lei pentru salvarea Institutului Cantacuzino.
Potrivit premierului Victor Ponta, se vor asigura și banii necesari pentru dublarea alocațiilor pentru copii.
În cadrul acestei prime rectificări bugetare guvernul ar urma să aloce totodată și fonduri pentru cofinanțarea proiectelor europene ale unităpților administrativ-teritoriale fără venituri sau cu venituri reduse.
Vedete, bloggeri şi jurnalişti vor înota, marţi, în cadrul evenimentului ‘Noaptea Înotătorilor’, dedicat înţelegerii, acceptării şi strângerii de fonduri pentru bolnavii de psoriazis.
‘Miercuri, 29 octombrie, pentru al zecelea an consecutiv, oamenii din întreaga lume marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Psoriazisului, o zi dedicată solidarităţii pentru pacienţii care se confruntă cu această boală.(…) Vom face auzită cauza bolnavilor de psoriazis într-un loc unde discriminările legate de o boală de piele sunt la nivel ridicat: la bazinul de înot’.
Competiţia în beneficiul bolnavilor cu psoriazis va avea loc la piscina unui club din Capitală şi va fi precedată de o conferinţă de presă în cadrul căreia medici din conducerea Societăţii Române de Dermatologie vor prezenta şi analiza cele mai recente date statistice referitoare la psoriazis, vor vorbi despre povara socio-profesională şi emoţională a bolii, dar şi despre managementul eficient al pacientului cu psoriazis.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Alternative Sociale şi Societatea Română de Dermatologie, în parteneriat cu Fundaţia Comunitară Bucureşti şi AbbVie.
Ministerul Sănătăţii va primi la rectificarea bugetară din această săptămână alocări suplimentare de 143,8 milioane lei pentru Programele Naţionale de Sănătate, dar şi pentru salariile personalului medical.
„Ministerul Sănătăţii va primi la rectificare fonduri suplimentare, care se vor îndrepta către Programe Naţionale de Sănătate, respectiv HIV, oncologie, tuberculoză. De asemenea, vom avea resurse pentru drepturi salariale, dar şi pentru serviciile de ambulanţă. Primim fonduri, nu pierdem. Nu va mai trebui să facem transferuri de echilibrare a Fondului de Sănătate deoarece a crescut gradul de colectare a veniturilor acestui fond din contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, faţă de nivelul estimat iniţial la elaborarea bugetului pe 2014”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Bugetul Ministerului Sănătăţii apare în mod eronat ca fiind diminuat cu 264,6 milioane de lei.
În realitate, Ministerului Sănătăţii îi revin 143,8 milioane de lei (Ministerul Sănătăţii şi Fondul Naţional de Sănătate), iar sumele alocate suplimentar domeniului sănătăţii sunt de 99,7 milioane de lei.
Din suma totală, Ministerul Sănătăţii va aloca 119,4 milioane de lei reprezentând alocări suplimentare destinate Programelor Naţionale de Sănătate (HIV, oncologie, TBC), finanţarea drepturilor salariale ale personalului din spitalele aflate în reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale şi activităţii serviciilor de ambulanţă.
Cu ocazia centenarului, statiile de metrou poartă numele celor mai glorioși sportivi olimpici români.
Pe lângă acestea, sunt montate și panouri publicitare, care pentru următorii 5 ani de zile, vor fi dedicate strângerii de fonduri, pentru susținerea performanțelor sportivilor olimpici români.
Banii vor fi luați din garanțiie acordate de Ministerul de Finanțe pentru achiziționarea de locuințe ANL prin programul Prima Casă.
Sumele nefolosite de ANL vor fi redistribuite pentru toate tipurile de locuințe.
Măsura luată de Guvern vine în contextul în care băncile au cerut suplimentarea fondurilor.
Guvernul a alocat anul trecut 500 de milioane de lei pentru cumpărarea locuinţelor ANL, prin programul Prima Casă.
Până la sfârșitul anului, autoritățile estimează că vor mai fi acordate garanții de aproximativ 5 milioane de lei.
Prin programul Prima Casă, in ultimii 5 ani s-au cumpărat aproape 120.000 de locuințe.
Bugetul Ministerului Sănătăţii a fost suplimentat cu 55 milioane lei pentru reabilitarea mai multor spitale.
Banii vor fi utilizaţi pentru lucrări de reabilitare.
Premierul Victor Ponta i-a solicitat ministrului Sănătăţii să prezinte până săptămâna viitoare o situaţie privind toate maternităţile din ţară aflate în diverse stadii de construcţie sau modernizare, pentru suplimentarea sau alocarea fondurilor necesare incheierii lucrărilor.
Conducerea unității sanitare cere mai mulți bani pentru cazurile rezolvate și pentru schimbarea categoriei de clasare în care este încadrată.
Conform grilei, Maternitatea din Brașov are standardul 2M, ceea ce înseamnă că dispune de personal medical cu o înaltă competență profesională dar și de dotare cu apartură tehnică ultraperformantă.
Managerul Spitalului de Obstetrică Ginecologie din Brașov, dr. Mircea Preda, spune însă că instituția ar merita alocarea a unor fonduri mai mari, mai ales că deservește 3 județe.
Și în ceea ce privește fondul de salarii, Maternitatea Brașov este lăsată în urma celorlalte spitale, spune liderul de sindicat, Paraschiva Balint.
O soluție la problemele financiare ale Maternității din Brașov ar fi reclasificarea acesteia în unitate spitalicească de interes regional pentru a putea primi mai multe fonduri de la bugetul central. Prefectul Brașovului, Romer Ambruş, a promis conducerii unității sanitare că va face toate demersurile necesare pentru schimbarea clasificării.
Maternitatea are anual peste 300.000 de paciente din Braşov și din județele vecine.
Ministerul Sănătăţii suplimentează bugetul Programului de Prevenire si Control HIV/SIDA cu aproape 90 de milioane de lei.
Banii ar trebui să fie suficienti până în decembrie, în funcţie de situaţia din ţară.
O nouă suplimentare a fondurilor pentru lunile decembrie si ianuarie va fi discutată la posibila rectificare bugetară din toamnă.
Potrivit ministrului sănătăţii, Nicolae Bânicioiu, de anul viitor, ministerul intentionează să organizeze licitatii nationale centralizate pentru cumpărarea de medicamente si materiale sanitare pentru mai multe programe nationale, printre care si Programul National HIV/SIDA.
Pachetele, fiecare în valoare de 650 de lei, conţinând câte o proteză şi un sutien special, au fost achiziţionate din fondurile strânse în urma organizării Crosului Casiopeea, din 31 mai, de la Braşov.
Femeile beneficiare au fost selectate cu ajutorul Spitalului Oncologic Braşov şi al asociaţiilor de pacienţi din judeţ
Din anul 2010, adică de la prima ediţie a Marşului şi Crosului Casiopeea, şi până în prezent, au participat peste 11 500 de persoane, iar din fondurile strânse, Asociaţia a donat peste 1 200 de proteze mamare femeilor care au suferit o intervenţie chirurgicală de mastectomie.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a respins cererea firmei constructoare „Pfeiffer” de a deschide noi fronturi de lucru în proiectul de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare
În Comandamentul de la Primărie, Ion Lungu a afirmat că solicitarea va fi luată în calcul doar când vor fi încheiate lucrările în curs de execuţie. La fel ca săptămâna trecută, el s-a declarat nemulţumit de cum merge treaba şi a cerut, din nou, constructorului să suplimenteze numărul de muncitori.
Primarul a adăugat că pe unele străzi, precum Petru Rareş şi Zamca, s-au înregistrat ceva progrese, însă pe altele, cum ar fi Depoului, nu se lucrează deloc. Programul de extindere a reţelelor de apă şi canalizare din Suceava vizează 83 de străzi şi este realizat cu fonduri europene accesate prin Programul Operaţional Sectorial-Mediu.
Consiliul Judeţean Iaşi solicită Guvernului un ajutor de aproape 14 milioane de lei, pentru înlăturarea efectelor cauzate de ploile din ultima perioadă
Instituția a înaintat Executivului, lista cu obiectivele calamitate de precipitații.
Preşedintele forului, Cristian Adomniţei, a declarat că obiectivele distruse în ultimele săptămâni nu pot fi reabilitate dacă Guvernul nu va aloca această sumă, deoarece Consiliul Județean nu dispune de fonduri.
Acţiunea a fost organizată de Rotary Pontus Euxinus, iar fondurile strânse vor fi direcţionate către realizarea unei tabere de vară, un schimb de experienţă între copii din Constanţa şi copii din Vatra Dornei. Tabăra de vară va avea loc între 25 august şi 1 septembrie, sub titlul «Tinerii merituoşi descoperă România».
Copiii care vor participa la schimbul de experienţă au între 11 şi 14 ani, au avut rezultate excelente la şcoală, dar provin dintr-un mediu defavorizat, cu o situaţie financiară precară”, a explicat Grigore Pop, preşedintele Rotary Pontus Euxinus.
Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş solicită premierul să numească în fruntea Ministerului Culturii un profesionist recunoscut, indiferent de naţionalitate
Acesta trebuie să schimbe radical modul în care a fost condus Ministerul sub mandatul UDMR.
Conducerea Forumului menţionează, într-un comunicat de presă că doamna Biro Rozalia, propusă de UDMR pentru această funcţie „nu are nici un merit sau vreo performanţă culturală” care să o recomande pentru această funcţie importantă.
Consiliul director al Forumului solicită, totodată, premierului Victor Ponta să dispună un control minuţios asupra modului în care au fost gestionate fondurile publice ale Ministerului Culturii în mandatele lui Kelemen Hunor.
Forumul Civic al Românilor reuneşte aproape 30 de ONG-uri româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, iar preşedintele de onoare al acestuia este IPS Ioan Selejan, arhiepiscopul ortodox al Covasnei şi Harghitei.
Complet reabilitat, acesta este important mai cu seamă din punct de vedere turistic, deoarece face legatura între DN1 si DN 7C Transfăgărăşan, permiţând accesul spre Bâlea Lac.
Drumul are o lungime de 7,42 km şi o lăţime de 6 metri, iar lucrările au inclus acoperirea cu două straturi de asfalt, construirea unui pod nou, dar şi refacerea mai multor poduri şi podeţe.
Fondurile au fost asigurate de Consiliul Judetean Sibiu, afirmă preşedintele acestui for, Ioan Cindrea.
Acestea vor fi acordate în cadrul Campaniei sociale de conştientizare publică şi diagnosticare precoce a cancerului la sân.
S-au organizat activităţi de informare, şi s-au pus în vânzare produse cu fundiţă roz, fondurile fiind donate în totalitate cercetării pentru tratamentul cancerului de sân.
Duminică a avut loc evenimentul social „Implică-te pentru ea. Află că e bine”, organizat de Primăria Sighişoara, în parteneriat cu Asociaţia Sport pentru Viaţă, care a implicat 40 de voluntari.
Sighişorenii s-au mobilizat şi au cumpărat peste 300 de produse roz, fiecare produs însemnând o şansă la viaţă pentru o femeie din România, întreg profitul rezultat din comercializarea acestor produse fiind folosit pentru prevenirea cancerului la sân.
Pentru investigaţiile gratuite, Sighişoara concurează cu municipiile Braşov şi Tîrgu-Jiu.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sighişoara, Alina Aldea.
Evenimentul social „Implică-te pentru ea. Află că e bine” a fost găzduit şi de Tîrgu-Jiu iar în septembrie este programat la Braşov.
Conducerea unităţii sanitare speră să obţină fonduri pentru lucrări pe programul „Împreună pentru fiecare”, derulat de Rompetrol astfel că s-a înscris în competiţia lansată de companie.
Cei care doresc să susţină proiectul trebuie să intre pe pagina de Facebook „Împreună pentru fiecare” şi să îl voteze.
Opinia publicului va conta în proporţie de 25 la sută iar restul va fi evaluarea unui juriu din care fac parte reprezentanţii companiei şi specialişti din mediul organizaţiilor non-guvernamentale.
Consiliul Judeţean Braşov a lansat licitaţia pentru contractul de proiectare şi execuţie a suprafeţelor de mişcare aeroportuare.
Fondurile sunt necesare pentru realizarea căii de rulare alfa, platformei de parcare aeronave precum şi pentru amenajarea canalizării apei pluviale şi drenajul necesar pentru suprafeţele de mişcare de la acest obiectiv.
Valoarea totală estimată a acestor lucrări depășește 6 milioane de euro. Calea de rulare ALFA va avea o lungime de 212 metri și o lăţime de 23 metri. Totodată, în această etapă este cuprinsă şi amenajarea suprafeţei de parcare, îmbarcare şi debarcare, ce asigură zona necesară derulării activităţilor specifice aeroportuare.
Odată licitația lansată, Consiliul Județean Brașov așteaptă oferetele până la 25 august.
După estimările instituției, valoarea lucrărilor necesare până la finalizarea aeroportului poate varia, în funcţie de soluţiile tehnice alese, între 15 şi 32 de milioane de euro.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.