Deputatul PNL Dumitru Oprea atrage atenția asupra perspectivei sumbre de dezvoltare a României pe baza fondurilor europene, având în vedere gradul extrem de mic de absorbție, motiv pentru care și comisarul european PSD a criticat guvernul. Într-o întrebare adresată Ministrului Fondurilor Europene, parlamentarul liberal susține: deși reprezentanții executivului vorbesc despre deschiderea tuturor liniilor de finanțare, până la sfârşitul anului 2017, despre accelerarea ritmului de utilizare a fondurilor europene, în realitate, întregul proces este întârziat, de la lansarea apelurilor, a evaluărilor și aprobărilor de proiecte, până la aprobarea cheltuirii banilor. La acestea se adaugă și imposibilitatea alocării de credite bugetare și prefinanțări pentru primării, cu ajutorul cărora să demareze contractele de finanțare. În aceste condiții, deputatul ieșean a solicitat Ministrului Rovana Plumb să specifice care este numărul liniilor de finanțare deschise și numărul celor care nu au fost încă lansate, precum și stadiul acreditărilor pentru autoritățile de management și control al proiectelor și programelor. De asemenea, Dumitru Oprea a cerut planul de măsuri al executivului pentru debirocratizarea și simplificarea procedurilor, din momentul depunerii proiectelor și până la decontarea finală, atât din punct de vedere administrativ, cât și legislativ.
ÎNTREBARE
Adresată doamnei ministru: Rovana PLUMB, Ministrul delegat pentru Fonduri Europene
Din partea domnului deputat: Dumitru OPREA
Circumscripţia electorală: Nr. 24, Iaşi
Şedinţa din data de: 20.03.2017
Obiectul şi motivarea întrebării: Perspectiva sumbră a dezvoltării României cu ajutorul fondurilor europene pentru 2014 – 2020
Doamnă Ministru,
Programul de guvernare PSD-ALDE se bazează aproape exclusiv pe accesarea fondurilor europene pentru asigurarea dezvoltării României. La nivel declarativ, reprezentanții executivului vorbesc despre deschiderea tuturor liniilor de finanțare, până la sfârşitul anului 2017, dar și despre accelerarea ritmului de cheltuire a fondurilor europene. În realitate, întregul proces este întârziat, de la lansarea apelurilor, a evaluărilor și aprobărilor de proiecte, până la aprobarea cheltuirii banilor. Ca urmare, asistăm la critica meritată din partea Comisiei Europene, chiar a comisarului PSD, doamna Corina Crețu, privind incapacitatea, incompetența și interesele de tot felul care au condus la un grad de absorbție de doar 0.5%. În acest context, vă rugăm să precizați viziunea dvs. privind accelerarea ritmului de utilizare a fondurilor europene, răspunzând la următoarele întrebări:
• Câte linii de finanțare sunt deschise și câte nu au fost încă lansate pentru fiecare program operațional în parte?
• În ce stadiu sunt acreditările pentru autoritățile de management și control al proiectelor și programelor?
• Care este planul de măsuri concrete pentru deblocarea accesării fondurilor?
• Cum veți debirocratiza și simplifica procedurile pentru beneficiarii de fonduri, din momentul depunerii proiectului și până la decontarea finală, atât din punct de vedere administrativ, cât și legislativ?
Vă mulţumesc!
Solicit răspuns scris.
Deputat PNL
Prof. univ. dr. Dr. h.c. Dumitru OPREA