Parteneriatul strategic dintre România şi Marea Britanie progresează
Publicat de adinaiftime, 16 iunie 2017, 09:30
Parteneriatul strategic dintre România şi Marea Britanie progresează şi are un rol esenţial în contextul actual de securitate, cu provocările care apar în zona ţării noastre – spune ministrul apărării, Gabriel Leş. Demnitarul anunţă şi că, anul acesta, prezenţa forţelor armate britanice pe teritoriul ţării noastre va fi semnificativă, la toate armele.
Ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, reconfirmă angajamentul ţării sale în privinţa securităţii şi apărării Europei.
Discuţiile celor doi miniştri s-au axat pe subiectele majore aflate pe agenda NATO, cu accent pe punerea în aplicare a deciziilor adoptate în luna mai şi pregătirea reuniunii ministeriale pe domeniul apărării de la sfârşitul lui iunie. Tot astăzi, ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, a fost primit de preşedintele Klaus Johannis şi de premierul Sorin Grindeanu.