Sorina Vrînceanu (realizator rubrică): Exercițiul multinațional Dacian Fall 2024 al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est a avut loc în perioada 14-31 Octombrie în Centrul Național de Instruire Întrunită Getica, din Cincu.
La exercițiu au fost prezenți aproximativ 1.500 de militari din România, Belgia, Luxembourg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, Statele Unite ale Americii și Franța, ca națiune cadru, simultan, în poligoanele Cincu, Smârdan, Capu Midia și Bogata.
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, prezent la eveniment: Ne pregătim pentru anul următor la Decem Spring, când ne dorim să dezlocăm brigada de reacție rapidă franceză în cadrul acestui battlegroup în România.
Și, într-adevăr, ați urmărit astăzi o primă etapă de instruire și de antrenare a militarilor noștri pentru atingerea interoperabilității de pline.
Ceea ce este de apreciat, comandamentul Diviziei Multinaționale a sincronizat acțiunile din cele patru locații și a fost o imagine complectă a unei acțiuni militare, așa cum ne-am planificat-o.
La exercițiu au participat și aeronave IAR 330 Puma Socat și F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române, respectiv F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, dislocate în țara noastră pentru serviciul de Poliție Aeriană Întărită. Exercițiul se înscrie în seria evenimentelor de instruire care urmărește consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe flancul estic al alianței.
Forțele Aeriene Române, noi misiuni umanitare în Liban
Publicat de Gabriel Stan,
14 octombrie 2024, 15:26
O aeronavă de transport C-130 Hercules a repatriat un total de 127 de persoane aflate în situații vulnerabile, cetățeni români și membri de familie, femei, copii, cazuri medicale, persoane aflate în zona de risc maxim, care au solicitat asistență Ministerului Afacerilor Externe.
Misiunea s-a desfășurat la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Forțele Aeriene Române participă la exerciții internaționale
Publicat de prosavioleta,
10 septembrie 2024, 07:53
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Un detașament format din 25 de militari și două aeronave IAR-330 SOCAT din cadrul Escadrilei 713 Elicoptere de la Câmpia Turzii participă până pe 20 septembrie la exercițiul internațional ”Ample Strike” desfășurat în Republica Cehă. Exercițiul a ajuns la ediția cu numărul 11, iar în acest an 500 de militari din 14 țări iau parte la antrenamente. Este prima participare a elicopterelor Armatei Române la acest exercițiu. Militarii români vor executa misiunii de sprijin aerian apropiat și cercetare aeriană.
Un alt exercițiu unde au fost prezente Forțele Aeriene Române este Cross-Landing 2024. În perioada 2 – 5 septembrie, militari din Escadrila 712 Elicoptere Transport de la Giarmata s-au instruit împreună cu forțele armate ungare pentru aplicarea tacticilor, tehnicilor și procedurilor specifice misiunilor de căutare-salvare și evacuare medicală.
Două aeronave ale Forţelor Aeriene au acţionat la stingerea incendiului de pădure din Caraş-Severin
Publicat de Gabriel Stan,
2 septembrie 2024, 19:34
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române au intervenit din nou, miercuri, pentru stingerea incendiului de pădure declanșat în zona fondului forestier al județului Caraș-Severin.
Două aeronave C27 Spartan au fost solicitate de către Departamentul pentru Situații de Urgență pentru că zona afectată de incendiu este inaccesibilă mijloacelor rutiere de intervenție.
A fost cea de-a doua misiune de acest fel a aeronavelor armatei, în luna august, în județul Caraș-Severin, iar din anul 2017 și până în prezent Forțele Aeriene Române au mai intervenit pentru stingerea incendiilor de pădure în Mehedinți, Alba, Hunedoara, Buzău și Bacău, dar și în Franța, Slovenia, Grecia și Macedonia de Nord.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): 40 de pompieri cu două autospeciale de intervenție din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au ajuns în Grecia cu un Hercules C-130 și un Spartan C-27 ale Forțelor Aeriene Române, pentru a sprijini autoritățile elene în limitarea incendiilor de pădure din zona capitalei Atena.
Misiunea de transport aerian a fost solicitată de către Departamentul pentru Situații de Urgență. Este al doilea grup de pompieri pe care țara noastră l-a trimis pentru combaterea incendiilor din regiunea grecească Attica.
România a răspuns astfel solicitării de sprijin transmisă de autoritățile elene prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Acesta coordonează răspunsul la dezastrele naturale și provocate de om la nivelul Uniunii, permițând acordarea asistenței coordonate și rapide în sprijinul populațiilor afectate.
Prin același mecanism, alte două aeronave ale Forțelor Aeriene Române au executat misiuni în Albania pentru stingerea incendiilor de pădure cu care se confruntă această țară.
Sorina Vrînceanu (realizator rubrică): În Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu a avut loc, marți, ceremonia de certificare a Detașamentului Forțelor Aeriene Spaniole, dislocat în țara noastră pentru a executa în următoarele patru luni misiuni de poliție aeriană întărită, în comun cu Forţele Aeriene Române.
Detașamentul spaniol este format din aproximativ 150 de militari, piloți și personal tehnic, și opt aeronave F-18 Hornet.
Cu detalii, comandorul Nicolae Crețu, comandantul Bazei 57 Aeriană: Partenerii spanioli au preluat misiunea de la partenerii din Marea Britanie și din Finlanda. În esență, principalul obiectiv al acestor activități este acela de descurajare.
Noi ne bucurăm să vedem că rezultatul muncii fiecăruia dintre militari se concretizează și, practic, în ceea ce privește spațiul aerian al României, nu am avut probleme din punct de vedere al aeronavelor militare care să pătrundă neautorizat.
Sorina Vrînceanu (realizator rubrică): Prezent la eveniment, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a apreciat participarea militarilor spanioli la misiunile din România drept o dovadă de coeziune și solidaritate aliată, care demonstrează hotărârea colectivă a membrilor Alianței Nord-Atlantice de a consolida capacitatea de reacție și de descurajare a NATO la Marea Neagră.
Sorina Vrînceanu (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române au anunțat desfășurarea unor zboruri de antrenament la înălțimi mici pe întreg teritoriul țării, în perioada 30 iulie – 5 august 2024. Zborul la joasă înălțime poate genera îngrijorări în rândul comunităților locale din proximitatea zonelor de pregătire. Statul Major al Forțelor Aeriene informează cetățenii că aceste exerciții vizează creșterea capacității de reacție a personalului aeronautic în orice situație, se arată într-un comunicat emis de Forțele Aeriene Române. Avioanele militare de tip F-16 din dotarea Armatei Române vor decola și ateriza de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii. Statul Major al Forțelor Aeriene a subliniat importanța acestor manevre, care contribuie la menținerea și îmbunătățirea abilităților piloților și echipelor de suport.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Detașamentul Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii și cel al Forțelor Aeriene Finlandeze și-au încheiat misiunea în țara noastră. Timp de patru luni, cei 260 de militari britanici cu șase aeronave Eurofighter Typhoon s-au aflat în serviciul de poliție aeriană întărită, alături de Forțele Aeriene Române, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. A fost pentru a cincea oară când piloții britanici au fost dislocați în România, iar misiunile în comun s-au dovedit un adevărat succes – a declarat la ceremonia de încheiere a misiunii, comandorul Karl Bird, comandantul Aripii 140 Expediționare de Aviație. Karl Bird: Misiunea a fost un succes fantastic, a însemnat un antrenament excelent împreună cu aliații noștri. Exercițiile de luptă aeriană au decurs foarte bine. A fost grozav să-i avem alături pe colegii finlandezi și pe cei români, iar cu toții ne-am bucurat cu adevărat să concurăm cu alte tipuri de aeronavă. Nu am avut confruntări reale cu piloții ruși, dar am exersat circa 30 de astfel de situații, ceea ce demonstrează că postura de descurajare funcționează, iar împreună suntem mai puternici. Adrian Gîtman (realizator rubrică): Detașamentul finlandez, prezent pentru prima oară în țara noastră la o astfel de misiune, a fost format din 90 de militari cu șapte aeronave F18 Hornet. Participarea celor doi aliați la misiunile de poliție aeriană în regiunea țării noastre arată coeziunea care există între statele Alianței Nord-Atlantice – a menționat, în baza de la Mihail Kogălniceanu, șeful Forțelor Aeriene Române, generalul-maior Leonard Baraboi. Leonard Baraboi: E de prisos să vă povestesc cât de importantă este această cooperare. Suntem membri ai NATO. Cred că prezența detașamentelor finlandez și britanic aici, la Kogălniceanu, demonstrează o dată în plus, dacă mai era nevoie, coeziunea care există la nivelul NATO. Provocările sunt cele pe care le știți foarte bine. Avem zile și nopți care nu sunt atât de senine pe cât ne-am dori, dar împreună suntem aici de pavăză țării și putem să raportăm la finalul fiecărei zile „Cer senin” și misiune îndeplinită. Adrian Gîtman (realizator rubrică): Un detașament al Forțelor Aeriene Spaniole va ajunge peste doar câteva zile în România pentru misiunile de poliție aeriană sub comandă NATO.
Cosmin Covei (reporter): Domnule general, vă spunem la mulți ani. Iată că a fost un cer senin și cred că cerul senin este și la propriu și la figurat cerul senin zilele acestea, pe cerul României. General-maior Leonard-Gabriel Baraboi: Vă mulțumim frumos pentru urări. Cu siguranță cerul senin al României va rămâne senin nu doar zilele acestea, ci mereu, deoarece suntem prezenți la datorie atât cu F-16, cu rachetele Patriot, cât și cu celelalte sisteme care se află în serviciile de luptă. Suntem 24/7 prezenţi la datorie. Cosmin Covei (reporter): Peste 100 de ani de forțe aeriene, cum este acum, de când suntem în NATO, de 20 de ani, cum era înainte? Suntem, cred, mult mai avansați. General-maior Leonard-Gabriel Baraboi: Cu siguranță, da. Eram foarte buni și înainte, dar acum, conform sintagmei NATO, „Împreună suntem mai puternici”, nu este doar o sintagmă, a devenit și un fapt, o realitate. Vorbim aceeași limbă, aceleași tehnici, tactici, proceduri, aceleași SOP-uri. Sunt proceduri comune și atunci este mult mai ușor să interacționăm cu Suedia, Finlanda, America, Germania, numiți dumneavoastră orice altă țară din NATO unde vorbim aceeași limbă și este mult mai ușor și doar împreună. Cosmin Covei (reporter): A fost o ceremonie frumoasă, atât militară, cât și religioasă. Armata și biserica sunt întotdeauna împreună. Ce ne puteți spune despre cei pe care i-ați decorat astăzi și un mesaj de la mulți ani pentru Forțele Aeriene Române? General-maior Leonard-Gabriel Baraboi: Bineînțeles că armata și biserica, nu întâmplător se află în primele două opțiuni ale populației din România. Suntem români în primul rând, suntem creștini și suntem membri ai forțelor aeriene. Profit de această ocazie să le doresc colegilor mei din Forțele Aeriene, și aici mă refer la toate specialitățile și armele din compunerea Forțelor Aeriene, un călduros „la mulți ani”, sănătate, bucurii, atât dumnealor, cât și familiilor care îi susțin din spate și „Doar împreună” este deviza noastră. Ne place să credem că am creat o echipă. Suntem o echipă sudată, unită. Bineînțeles, nu este totul perfect, dar suntem perfectibili.
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Două aeronave ale Forțelor Aeriene Române, un C-27 Spartan configurat pentru stingerea incendiilor și un Hercules C-130 pentru sprijin logistic, au sprijinit forțele de intervenție din Republica Macedonia de Nord pentru stingerea incendiilor de pădure. Misiunea s-a desfășurat în urma unei hotărâri emise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Forțele Aeriene Române au mai executat în ultimii ani astfel de misiuni pentru stingerea mai multor incendii de pădure din țara noastră, în județele Mehedinți, Alba, Hunedoara și Buzău, dar și în Franța, Republica Slovenia și Grecia.
Sorina Vrînceanu (realizator rubrică): Un detașament al Forțelor Aeriene Române participă până la sfârșitul acestei luni la un stagiu de instruire aplicativ în Baza Aeriană de la Albacete, din Spania. Detașamentul este format din 30 de militari din Bazele 95 și 71 aeriene și o echipă de căutare-salvare prin luptă și a ajuns în Spania cu două elicoptere IAR-330 Puma Socat, după un zbor de 3.500 km. Militarii români se instruiesc pe tot parcursul cursului ca forță de extracție în cadrul misiunilor de recuperare a personalului din mediu ostil și vor zbura la bordul elicopterelor parteneri lor. Este pentru al treilea an consecutiv când Forțele Aeriene Române iau parte la acest stadiu de pregătire.
Ciprian Panga (realizator rubrică): Prima oprire de săptămâna aceasta o facem în Marea Britanie, mai exact în baza aeriană Lakenheath și unde o echipă de eliminare a dispozitivelor explozive EOD a Forțelor Aeriene din România a participat la prima ediție a exercițiului internațional EOD organizat de Forțele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii. Exercițiul a reunit echipe din nouă state și a avut ca scop consolidarea parteneriatelor și alianțelor, dezvoltarea capacităților și competențelor, precum și descurajarea amenințărilor EOD. Pe parcursul exercițiului, echipa EOD română a rezolvat cu succes șapte incidente pregătite de organizatori și au fost instruiți pentru rezolvarea unui scenariu de curățare rapidă a pistelor de aterizare. Plutonierul ajutant Marius Turenschi, şef formațiune EOD din cadrul Grupului EOD al Forțelor Aeriene:
Marius Turenschi: Exercițiile au fost pregătite în cel mai mic detaliu de partenerii americani. Să vă dau un exemplu: toate incidentele EOD, toate dispozitivele explozive erau făcute cu senzori acustici sau luminoși, tocmai în caz de greșeai ceva, un bip sau un fascicul luminos îți prezenta faptul că fie călcai pe o mină, fie activai un dispozitiv improvizat. Astfel, feedback-ul a fost pozitiv. Nu s-a întâmplat acest lucru. Ne-am îndeplinit toate cele șapte incidente primite.
Ciprian Panga (realizator rubrică): Trecem de la forțele terestre la cele navale și ajungem în Marea Mediterană, unde fregata ‘Regina Maria’ își continuă participarea la operația EUNAVFOR MED „IRINI”, alături de nava comandant ‘ITS Paolo Thaon di Revel’ a Forțelor Navale ale Italiei și nava HS Kanaris a Forțelor Navale ale Greciei. Nava românească a executat o serie de activități complexe în toate domeniile de activitate specifice pentru integrarea în cadrul operației. Astfel, militarii din echipa de inspecție și operatorii Forțelor pentru Operații Speciale s-au instruit permanent prin desfășurarea unor module specifice de pregătire. Locotenentul Constantin Zvâncă, ajutor comandant grup luptă antiaeriană și la suprafață:
Constantin Zvâncă: Printre misiunile de interogare a navelor comerciale, cât și a celor de ‘friendly approach’, fregata ‘Regina Maria’ a executat de curând o serie de misiuni de foc cu armamentul individual de infanterie, cât și cu instalațiile artileristice de calibru mic de la bordul navei. De remarcat este faptul că militarii care deservesc aceste instalații şi-au executat misiunile cu profesionalism și cu un grad ridicat de eficiență.
Ciprian Panga (realizator rubrică): Din Marea Mediterană coborâm în tabăra Moana din Bangui, Republica Centrafricană, unde, în cadrul unei ceremonii, comandantul forței misiunii de instruire a Uniunii Europene, generalul de brigadă Cornel Tonea Bălan, a înmânat medaliile misiunii vânătorilor de munte români din detașamentul de protecție a forței care au ajuns la finalul celor șase luni de dislocare pe continentul. african. Ceremonia a evidențiat profesionalismul și serviciile excepționale ale membrilor echipei, dar și recunoștința tuturor membrilor EUTM-RCA pentru contribuția lor la asigurarea climatului sigur necesar desfășurării activității lor zilnice. Comandantul forței misiunii a încheiat ceremonia dorind tuturor celor care își finalizează turul o călătorie sigură spre casă și un timp plin de dragoste, bucurie și reuniuni de neuitat.
Adrian Gîtman (realizator rubrică):Detașamentul Forțelor Aeriene Finlandeze, aflat în țara noastră pentru misiunile de poliție aeriană întărită sub comandă NATO, a fost certificat marți, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Piloții scandinavi vor executa în următoarele două luni acest tip de misiuni împreună cu militarii din Forțele Aeriene Române și cu cei din Forțele Aeriene Regale ale Marii Britanii. La festivitate, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a arătat că prezența detașamentului din Finlanda în țara noastră este dovada faptului că legăturile dintre statele NATO, în ceea ce privește consolidarea flancului estic aliat, sunt mai puternice ca oricând.
Angel Tilvăr: Aăturarea Finlandei la cea mai de succes alianță politico-militară din istorie contribuie la întărirea securității și unității pe flancul estic al NATO, într-un mod coerent, de la Marea Baltică la Marea Neagră. Misiunea consolidată de poliția aeriană sub comanda NATO este o misiune de apărare colectivă desfășurată în timp de pace și destinată să asigure integritatea spațiului aerian al Alianței.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Detașamentul Forțelor Aeriene Finlandeze este format din 90 de militari, piloți și personal tehnic, cu șapte aeronave F-18 Hornet.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): România sprijină în continuare populația civilă din Fâșia Gaza, afectată de conflictul israeliano-palestinian. Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a pus la dispoziție produse alimentare, corturi, saci de dormit și paturi de campanie, care au fost transportate cu două aeronave ale Forțelor Aeriene Române. Conform hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, transportul se realizează pe cale aeriană până în Cipru, cu aeronavele Ministerului Apărării, și terestru cu mijloacele din dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, până în Grecia și Turcia. Mai departe, transportul ajutorului umanitar se face cu ajutorul agențiilor specializate ale Organizației Națiunilor Unite.
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române participă până pe 19 aprilie la Exercițiul multinațional INIOCOS 24. Acesta este organizat de Forțele Aeriene Elene și are loc în Baza militară Andravida din Grecia. Detașamentul românesc este format din 40 de militari și trei aeronave F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriană Borcea. Potrivit organizatorilor, în exercițiu sunt implicate forțe aeriene din 14 state, care au posibilitatea instruirii și integrării operaționale în scenarii de luptă complexe și realiste. Exercițiul și misiunile de zbor planificate reprezintă un prilej excelent pentru ridicarea nivelului de pregătire și interoperabilitate a personalului participant, precizează și Forțele Aeriene Române
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Detașamentul Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, dislocat în România pentru misiunile de poliție aeriană întărită, a fost certificat în cadrul unei ceremonii care a avut loc marți în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. 220 de militari britanici, piloți și personal tehnic, cu șase aeronave Eurofighter Typhoon vor executa în următoarele patru luni misiuni de poliție aeriană în comun cu Forțele Aeriene Române, sub comandă NATO. Aceasta este cea de-a cincea rotație la Mihail Kogălniceanu a Forțelor Aeriene Regale Britanice, după misiunile executate în 2017, 2018, 2021 și 2022.
Comandorul Nicolae Crețu (comandantul Bazei 57 aeriene): Sosirea detașamentului britanic este menită a răspunde cerințelor planificatorilor la nivelul NATO. Este extrem, extrem de important pentru noi faptul că arătăm astăzi că, împreună, parteneri români, americani, francezi, spanioli, britanici putem să lucrăm în fiecare zi, putem să participăm la exerciții și putem să executăm misiuni în cazul detașamentului britanic, acela de asigurare a suveranității spațiului aerian al României, ca parte a spațiului aerian al NATO.
Sonia Raicu (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române și Turce vor desfășura, miercuri, un exercițiu demonstrativ de poliție aeriană întărită. Conform scenariului, aeronavele F-16 vor intercepta o țintă aflată pe traiectul de zbor Baza 90 Transport Aerian Otopeni, Baza 86 Aeriană Fetești și retur. Pe timpul exercițiului, piloții români și turci vor aplica procedurile NATO pentru astfel de situații. În Baza aeriană de la Fetești vor fi organizate o expoziție statică și un exercițiu de alertare a personalului implicat în acest gen de misiuni.
În prezent, un detașament al forțelor aeriene din Turcia se află în țara noastră pentru misiuni comune de poliție aeriană, împreună cu Forțele Aeriene Române, sub comandă NATO.
Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Detașamentul forțelor aeriene din Turcia, care execută misiuni de poliție aeriană întărită în țara noastră, și-a rotit efectivele. Începute în decembrie anul trecut, misiunea celor 80 de militari turci și a celor patru aeronave F-16 a decurs fără probleme până în prezent.
Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun cu Forțele Aeriene Române, sub comandă NATO, contribuie la dezvoltarea capacității de reacție și descurajare în regiune.
Căpitan Octavian Palferenţ, pilot în Escadrila 53 Vânătoare: Din punct de vedere al procedurilor de operare și al limbajului tehnic al aviației, vorbim aceeași limbă. Încercăm, de câte ori putem și de câte ori sunt și partenerii noștri disponibili, să zburăm împreună.
Prin prisma antrenamentelor pe care îl facem, le facem și în cadrul unor scenarii stimulate de poliție aeriană, unde exersăm absolut toate procedurile impuse de acest serviciu de luptă.
Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Misiunea militarilor turci în România este planificată să se încheie la finalul lunii martie.
Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): O nouă știre falsă referitoare la conflictul din Ucraina a apărut pe un cont platformei X, fostă Twitter.
Potrivit acesteia, o aeronavă F-16C din dotarea Forţelor Aeriene Române ar fi decolat de pe Baza 86 Aeriană din Constanța şi ar fi bombardat o grupare de forțe ale Federației Ruse, în apropiere de Herson. Ministerul român al Apărării a reacționat prompt și a infirmat informația.
Îl ascultăm pe generalul de brigadă Constantin Spînu, consilier pe probleme de comunicare al ministrului apărării naționale: Nu este pentru prima dată când avem de-a face cu dezinformări având ca punct de plecare situația luptelor care se dau în Ucraina.
Dezinformarea de astăzi aproape că se devoalează de una singură. Este o tehnică simplă, în care se amestecă frânturi de informații adevărate cu foarte multe speculații și informații false. Baza 86 Aeriană este situată lângă Fetești, la Borcea, în județul Călărași.
Forțele Aeriene Române nu operează acest tip de aeronavă F-16. Toată această știre este o dezinformare și noi am semnalat-o cu promptitudine.
Ciprian Panga (realizator rubrică): De-a lungul anului, v-am ținut la curent cu misiunile pe care militarii români le execută dincolo de granițele țării, iar acum facem un bilanț al acestora cu generalul Valerică Vrăjescu, comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite, structura din Armata României care are ca principală misiune comanda serviciului de luptă permanent pe teritoriul național și asigurarea controlului operațional al forțelor dislocate în afara teritoriului național, în misiuni în diferite teatre de operații. Generalul Valerică Vrăjescu: Serviciul de Luptă Permanent în Armata României se asigură 24 de ore, cu forțe și mijloace puse la dispoziție de categoriile de forțe armate, pentru gestionarea situațiilor în domeniul poliție aeriană, în domeniul intervenției EOD, în domeniul intervenției cu forțe, în domeniul supravegherii aeriene și în multe alte domenii pe care le gestionăm în momentul de față. Având în vedere că ne aflăm în proximitatea unui conflict, dintre Rusia și Ucraina, și având în vedere vecinătatea cu Ucraina pe granița fluvială, în special, Serviciul de Luptă Permanent a fost activat în mai multe rânduri, având misiunea în primul rând de a supraveghea spațiul aerian respectiv și de a interveni în situația în care avioanele sau aeronavele rusești se apropiau prea mult de spațiu aerian din zona de responsabilitate. Ciprian Panga (realizator rubrică): În anul 2023, atât forțele aeriene, prin Detașamentul „Carpathian Vipers”, cât și cele navale, prin cele două fregate, „Regele Ferdinand” și „Regina Maria”, au participat la misiuni externe de asigurare a spațiului aerian și naval din zona de responsabilitate. Generalul Valerică Vrăjescu: Participarea Forțelor Aeriene Române cu patru avioane F-16 la misiunea de poliție aeriană întărită în țările baltice a fost o misiune importantă, în special pentru forțele aeriene și pentru Armata României, având în vedere că ne-am adus contribuția la asigurarea supravegherii și apărării spațiului aerian în acea zonă de operații. Principalul beneficiu al misiunii din Lituania a fost faptul că poliția aeriană în acea zonă s-a executat împreună cu piloții italieni și cu aeronavele italiene, iar executarea misiunilor în comun a dus la o creștere a interoperabilității cu forțele aeriene din celelalte state.
Forțele navale au avut o contribuție deosebită la menținerea și participarea în cadrul grupărilor navale ale NATO din Marea Mediterană, în special. În acest sens, remarcăm participarea fregatei „Regele Ferdinand” la operația EUNAVFOR „Irini”, în perioada mai-iunie și, de asemenea, participarea fregatei „Regina Maria”, în perioada septembrie-octombrie, în Marea Mediterană, la operația „Sea Guardian”, operații conduse de NATO. Ciprian Panga (realizator rubrică): În Polonia, Armata României participă, începând din anul 2017, la Grupul de luptă NATO condus de Statele Unite ale Americii care are ca misiune asigurarea prezenței înaintate și consolidate în sistem rotațional, pe flancul nord-estic al Alianței, pentru descurajarea oricărei potențiale agresiuni, în conformitate cu măsurile adoptate în cadrul Summitului NATO de la Varșovia. România contribuie la această misiune cu un detașament format din aproximativ 100 de militari și tehnică de luptă antiaeriană Gepard.
În Balcanii de Vest, o zonă care este caracterizată de intense conflicte politice și sociale, nerezolvate nici până astăzi, militarii din forțele terestre au participat la misiunea Uniunii Europene EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina, misiunea lansată în anul 2004, în baza unui mandat acordat de Organizația Națiunilor Unite, dar și la operația de menținere a păcii din Kosovo, condusă de NATO încă din anul 1999, în baza Rezoluției 1244 a Consiliului de Securitate al ONU și a acordului militar tehnic dintre NATO, Republica Federală Iugoslavia și Serbia. Generalul Valerică Vrăjescu: În momentul de față, în Bosnia și Herțegovina, România are cea mai numeroasă participare – peste 400 de militari participă în acest moment la Misiunea EUFOR ALTHEA. De asemenea, asigurăm o funcție importantă în cadrul Comandamentului EUFOR, cea de șef de Stat Major, asigurată de general de brigadă Ovidiu Lungu, și aprecierile comenzii misiunii sunt pozitive la adresa militarilor români care desfășoară misiunea în acea zonă de operație.
Ne-am confruntat cu o provocare inedită pentru noi: dislocarea companiei din rezerva strategică a SACEUR în teatrul de operații Kosovo, care a necesitat un efort deosebit, având în vedere termenul scurt de notificare pentru intrarea în zona de operații. Tocmai ce s-au întors militarii, înainte de Crăciun. Șeful Statului Major al Apărării a ținut neapărat ca militarii să-și încheie misiunea astfel încât să poată sărbători Crăciunul cu familiile și cu cei dragi, dar provocările au fost deosebite în special din punct de vedere logistic – și ne referim aici la mișcare, transport și toate celelalte elemente care au trebuit asigurate pentru dislocarea și redislocarea militarilor români din teatrul de operații Kosovo. Ciprian Panga (realizator rubrică): Pe continentul african, misiunile pe care militarii români le execută sunt de observatori sub egida Organizației Națiunilor Unite, dar și de instructori în cadrul misiunilor sub mandatul Uniunii Europene, așa cum este și misiunea din Republica Centrafricană, a cărei comandă este asigurată de generalul de brigadă Cornel Tonea-Bălan. Generalul de brigadăCornel Tonea-Bălan: În Republica Centrafricană tocmai ce am încheiat rotirea detașamentului. Am fost la preluarea misiunii de către România a misiunii de antrenament a Uniunii Europene. Principala misiune a contingentului român aflat în Republica Centrafricană este de instruire a forțelor armate ale Republicii Centrafricane. Din acest punct de vedere operațional, pericolele nu sunt foarte mari, nivelul amenințării este scăzut. Considerăm că singurul impediment care ne-ar putea împiedica să ne executăm misiunea sunt bolile specifice continentului african – și ne referim aici în special la malarie.
În momentul de față, peste 100 de militari români participă la misiuni individuale, misiuni conduse de ONU sau de Uniunea Europeană în diferite țări, precum Mozambic, Mali și în alte zone conflictuale de pe teritoriul Africii. Ciprian Panga (realizator rubrică): Indiferent de zonă sau misiunea unde au fost dislocați, militarii români au demonstrat că pot face față oricărei situații, au demonstrat că sunt adevărați profesioniști, ducându-și misiunile la final cu rezultate deosebite. Anul 2023 a fost un an al provocărilor din punct de vedere al misiunilor externe, misiuni care cu siguranță vor continua și în anul următor. Generalul Valerică Vrăjescu: Având în vedere că încheiem un an cu multe provocări, ne așteptăm ca în continuare aceste provocări să persiste, și sunt convins că suntem pregătiți să le facem față în acest moment. Țin să transmit militarilor români care se află în misiuni în afara teritoriului național la mulți ani, cu multă sănătate, și îi așteptăm cu drag acasă, să se întoarcă sănătoși!
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Primul avion de vânătoare IAR-99 modernizat la Fabrica de Avioane Craiova a început testele la sol. Acesta parcurge un program de revitalizare și modernizare a aeronavelor de acest tip din dotarea Ministerului Apărării Naționale. 10 avioane vor trece prin acest proces, urmând să fie dotate cu aparatură de bord ultramodernă, compatibilă cu cea de pe aeronavele F-16. Aparatele IAR-99 modernizate vor fi folosite pentru adaptarea piloților la aeronavele de ultimă generație, ne-a declarat comandantul Bazei Aeriene de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic de la Boboc, generalul de flotilă aeriană Ovidiu Bălan. Generalul Ovidiu Bălan: Este un moment deosebit pentru Avioane Craiova SA, pentru Forțele Aeriene Române, pentru Baza Aeriană Boboc, este un moment mult așteptat, cu importanță deosebită pentru instruirea viitorilor piloți de F-16 și chiar F-35, programe majore și deosebit de importante pentru Forțele Aeriene Române, pentru Ministerul Apărării Naționale.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Primele trei aeronave F-16 din totalul de 32 achiziționate de România de la Norvegia au ajuns, miercuri, în țară. Ele au aterizat în Baza 86 Aeriană de la Borcea, unde a avut loc o ceremonie de recepție în prezența oficialilor români, norvegieni și americani.
Avioanele sunt livrate în stare operațională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziție de minim 10 ani către avioanele ge generația a 5-a – am aflat de la generalul-maior Leonard Baraboi, locţiitorul șefului Statului Major al Forțelor Aeriene: Un pas considerat necesar pentru a ajunge la F-35, noua coloană vertebrală a Forțelor Aeriene NATO. De la MiG-ul-21, pentru a trece la F-35 trebuia ceva de tranziție. La nivelul Forțelor Aeriene s-a găsit această soluție, astfel încât trecerea va fi graduală.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): În prezent, Forțele Aeriene Române au în dotare 17 avioane F-16, care formează prima escadrilă de aeronave de acest tip.
Alte două escadrile vor fi constituite din cele 32 de unități cumpărate din Norvegia cu 388 de milioane de euro.
În baza de la Borcea au ajuns joi și patru aeronave F-16 din Turcia și 80 de militari pentru misiuni de poliție aeriană întărită împreună cu Forțele Aeriene Române.
Adrian Gâtman (realizator rubrică): Baza 90 Transport Aerian Otopeni a găzduit în prima jumătate a acestei luni exercițiul tactic European Spartan 2023, desfășurat în cadrul programului flotei Europene de Transport Aerian. La antrenamente au participat echipaje de zbor și personal tehnic din România, Bulgaria și Italia, care s-au instruit pe aeronave de tip C-27J Spartan, în proceduri de operare tactică și mentenanță.Și tot Forțele Aeriene Române participă, între 16 și 22 octombrie, în Spania, la exercițiul multinațional „MILEX 23”, cu un detașament de 30 de militari și două elicoptere IAR-330 din aceeași bază 90 Transport Aerian.Exercițiul este organizat în premieră de Statul Major militar al Uniunii Europene și își propune instruirea echipajelor ca forță de răspuns și realizare a schimbului de experiență privind tehnicile, tacticile și procedurile specifice.
Romania a participat la exercițiile multinationale „Saber Junction 23” din Germania și „Falcon Leap 23” din Olanda
Publicat de gabrielasaksa,
25 septembrie 2023, 12:08
Adrian Gâtman (realizator rubrică): Militarii Batalionului 52 Geniu „TISA” din Satu Mare au încheiat pe 20 septembrie participarea la exercițiul multinațional „Saber Junction 23”, desfășurat în poligonul Hohenfels, din Germania. Exercițiul se desfășoară anual și permite aliaților și partenerilor NATO să se antreneze împreună pentru dezvoltarea și îmbunătățirea interoperabilității.
În acest an, la „Saber Junction” au luat parte 4.000 de militari din 14 națiuni. Batalionul multinațional de Geniu „TISA” a fost constituit în urma unui acord semnat de România, Ungaria, Slovacia și Ucraina, pentru a participa în principal la sprijinul populației afectate în eventualitatea unor inundații de mari dimensiuni în bazinul hidrografic al râului Tisa.
Iar un alt exercițiu multinațional, cu participare românească, a fost „Falcon Leap 23”, în care 1.200 de militari din 13 țări s-au reunit în Olanda pentru a desfășura operații tactice aeropurtate. În cadrul manevrelor a fost executat și un desant aerian masiv, prin care s-a dorit rememorarea celebrei operațiuni militare „Market Garden”, desfășurată de trupele aliate în cel de al Doilea Război Mondial pentru eliberarea unor obiective aflate sub controlul trupelor germane. Forțele Aeriene Române au fost prezente la exercițiu cu două aeronave C-27J Spartan și cu un detașament de parașutiști.
MApN susține campania de donare de sânge pentru victimele exploziilor de la Crevedia
Publicat de Gabriel Stan,
4 septembrie 2023, 11:27
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Sistemul medical al Ministerului Apărării Naționale susține campania publică desfășurată pentru donarea de sânge în sprijinul victimelor exploziilor de la Crevedia.
În capitală, armata a deschis Centrul de Transfuzie Sanguină din strada Mircea Vulcănescu, numărul 88, Sectorul 1. În toată țara, militarii s-au alăturat campaniilor de donare de sânge desfășurate la nivelul centrelor județene.
*Și eu mi-aș dori, la rândul meu, ca cineva să facă același gest pentru mine sau pentru orice membru din familia mea.
*Un gest de normalitate, ținând cont ca alții au nevoie ca noi să îi sprijinim prin donări de sânge sau alte activități. Asta e profesia pe care ne-am ales-o. Suntem în slujba cetățeanului din toate punctele de vedere.
* Încurajez și alți oameni să doneze, pentru că este un gest foarte frumos.
* Militarilor de aici le mulțumim. Ei ne sar în ajutor de câte ori este nevoie și de fiecare dată când a fost mai greu, ei au fost primii care s-au oferit.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministerul Apărării Naționale a executat și este pregătit să desfășoare și în continuare misiuni umanitare pentru transportul pe calea aerului a pacienților diagnosticați cu arsuri către spitale din străinătate.
Deplasarea se face cu aeronavele militare de tipul C-27J Spartan ale Forțelor Aeriene Române, configurate pentru misiuni medicale, la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență.
Secretarul de stat Raed Arafat:Este extrem de important să pot să apeleze în astfel de situații la solidaritate și la sprijinul european. În cadrul mecanismului de protecție civilă sunt diferite situații care apelează la sprijin.
România la acest moment este în Franța, este în Grecia pentru incendiile de pădure. Noi acum am avut această tragedie și noi apelăm la rândul nostru și vin țările europene în sprijinul nostru.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Două aeronave ale Forțelor Aeriene Române au transportat personal și echipamente de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, într-o misiune de stingere a incendiilor de pădure în insula franceză Corsica.
Țara noastră a participat la această misiune cu 20 de pompieri și trei autospeciale.
Specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în Franța, la solicitarea de sprijin transmisă de autoritățile din Hexagon, ca urmare a extinderii incendiilor de pădure din zilele trecute.
Solicitarea de intervenție s-a făcut prin Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, prin care se coordonează răspunsul la dezastrele naturale și provocate de om, permițând acordarea asistenței eficace și rapide în sprijinul populațiilor afectate.
Mecanismul include o capacitate europeană de răspuns în situații de urgență, pe baza alocării voluntare în comun a resurselor puse la dispoziție în prealabil de statele membre, în vederea desfășurării imediate în interiorul său în afara Uniunii Europene.
Sorina Vrînceanu (realizator rubrică): Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat marți, 8 august, la ceremonia de repatriere a detașamentului Carpathians Vipers, desfășurată la sediul Bazei 86 Aeriană Borcea. În perioada aprilie-iulie 2023, detașamentul Forțelor aeriene Române, compus din aproximativ 100 de militari români și patru aeronave de luptă F-16 multirol, a fost dislocat în Baza aeriană Šiauliai din Lituania, unde a asigurat serviciul de poliție aeriană întărită în țările baltice.
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr:În cele aproximativ 570 de ore de zbor executate pe timpul dislocării, în peste 20 de misiuni reale de poliție aeriană și multiplele zboruri de antrenament și instruire, ați demonstrat nu doar calități impecabile de profesioniști, dar și faptul că România își asumă cu hotărâre partea sa de responsabilitate în ecuația apărării colective NATO. Misiunea din Lituania v-a permis să interacționați și să vă antrenați alături de alte aliații redutabile din NATO, contribuind astfel la creșterea gradului de interoperabilitate al Forțelor Aeriene Române cu structurile similare aliate.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Detașamentul de pompieri români trimiși de țara noastră pentru stingerea incendiilor de pădure din Grecia a fost suplimentat cu încă 30 de militari. Aceștia au fost transportați în localitatea Elefsis cu o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române.
Specialiștii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență se află în misiune în Grecia, în urma solicitării de sprijin transmisă de autoritățile elene prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, ca urmare a extinderii incendiilor de pădure din ultimele zile.
Procedura permite coordonarea răspunsului la dezastrele naturale și provocate de om la nivelul Uniunii și asigură asistența coordonată și rapidă în sprijinul populațiilor afectate.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Instruirea în țara noastră a piloților pe avioanele de luptă F-16 va începe cel mai probabil luna viitoare.
Informația a fost confirmată chiar de președintele Klaus Iohannis, care a mai precizat că România este interesată nu doar de momentul începerii antrenamentelor, ci și de un rezultat bun în pregătirea piloților români, aliați, dar și ucraineni.
Klaus Iohannis:Este un proces care pentru noi este important și este important să se mențină. Noi nu antrenăm piloți din august până în septembrie, ci începem la sfârșitul acestei veri și va fi un proiect care va ține foarte mulți, să avem un proiect bine pregătit, solid, instructori foarte performanți și să avem aici un proiect de succes pentru Armata Română.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): România s-a alăturat unei coaliții de antrenare a forțelor aeriene ale Ucrainei în vederea operării aeronavelor F-16, grup format din 11 state aliate.
Într-o ședință de la începutul acestei luni, Consiliul Suprem de Apărare a țării a aprobat înființarea, în România, a unui centru de instruire pentru personalul din Forțele Aeriene Române care operează aeronave F-16, facilitate care, într-o fază ulterioară, va putea fi deschisă participării personalului navigant din statele aliate și partenere, inclusiv Ucraina.
Potrivit reprezentanților companiei Lockheed Martin, producătorul aeronavele F-16, în România vor fi instruiți inițial piloții români, urmând ca militarii ucraineni să fie antrenați la noi în țară abia spre sfârșitul lui 2024. Până atunci, piloții Forțelor Aeriene Ucrainene vor începe instrucția pe F-16, în luna august, în Danemarca.
Cursul pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict – ediția a 19-a
Publicat de Gabriel Stan,
10 iulie 2023, 11:26 / actualizat: 13 iulie 2023, 12:54
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ziarişti din presa centrală și locală au participat în această săptămână la cursul pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict, desfășurat în obiective ale armatei din zona Dobrogei.
Cursul a avut sprijinul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, Statului Major al Forțelor Navale și Forțelor Aeriene Române.
Jurnaliștii participanți au aflat regulile de bază pe care trebuie să le cunoască atunci când însoțesc trupele și au experimentat câteva dintre situațiile cu care se confruntă militarii în misiunile lor.
Am aflat de la colonelul Monica Szlavik, din Direcţia Informaţii şi Relaţii Publice a Ministerului Apărării Naționale, organizatorul cursului: Este organizat din dorința de a oferi jurnaliștilor o modalitate concretă de a cunoaște reguli și proceduri de acreditare într-un teatru de operații, cum să se protejeze şi cum să acționeze într-o zonă de conflict, ce înseamnă securitate operațională într-un teatru de operații și să afle cum și ce trebuie să relateze dintr-un teatru de operații în așa fel încât să nu pună un pericol securitatea propriilor trupe.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): A fost cea de-a 19-a ediție a cursului, iar din 2004 şi până în prezent au fost pregătiți 345 de jurnaliști.
Mircea Geoană a efectuat o vizită în Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, unde a fost informat cu privire la rolul acesteia în cadrul Forțelor Aeriene Române, despre modul de operare și misiunile pe care le pot îndeplini dronele MQ-9 Reaper și elicopterele IAR-330 Puma SOCAT.
Mircea Geoană: Câmpia Turzii și în general ceea ce aliatul român, aliatul american și britanic fac aici este de o excepțională importanță pentru Alianța noastră. Avem nevoie de un flanc estic cât mai robust, avem nevoie de colaborare în cadrul NATO, și bilaterală, pentru a asigura apărarea și descurajarea în zona Mării Negre. Și ceea ce se întâmplă aici este, cred eu, embrionul unei armate române și unei forțe aeriene române de primă calitate. Sunt bucuros că NATO va continua să investească pentru modernizarea acestei baze importante. Salut faptul că aliații românii trec la o nouă generație de avioane de luptă, care sunt foarte importante, și cred că și colaborarea cu aliatul american și britanic aici vor face forțele noastre și mai interoperabile, mai performante și mai capabile să-și facă datoria. Le-am mulțumit militarilor români și aici, la Câmpia Turzii, și o fac cu orice ocazie, și o fac și acum, prin intermediul dumneavoastră. Armata Română este cea mai de încredere instituție în societatea românească. Și avem cu toții obligația să investim în păstrarea și întărirea acestei credibilități, investiții financiare, investiții logistice, dar mai ales investiții în materie de recunoaștere a rolului vital pe care armata îl joacă în societatea românească și în acest context foarte, foarte complicat. De aceea, felicitările mele au venit in inimă. Ele vin și de la mine, ca român, dar vin și din partea secretarului general, vin din partea întregii Alianțe. România este un aliat foarte respectat, foarte influent și pe care îl știm că ne putem baza.
Cornel Mituț (realizator rubrică): În contextul viitorului summit de la Vilnius, atât despre România, cât și flancul de est, în defensivă a NATO, trebuie să luăm în calcul și vecinii noștri, în special Republica Moldova, ca să nu mergem poate și către parteneriatul care se dezvoltă cu Ucraina, în ceea ce privește sprijinul tuturor membrilor NATO în conflictul de acolo. Ce se anunță în agenda summit-ului? Mircea Geoană: Va fi un summit foarte important. Liderii noștri vor aproba noua generație de planuri de apărare pentru NATO, cea mai importantă transformare în cultura de apărare și descurajare din ultimele decenii. Vom decide continuarea sprijinului pentru Ucraina. Vom avea ca invitați și Republica Moldova, Georgia și Bosnia, pentru că și acești parteneri ai noștri se află sub o imensă presiune de război hibrid din partea Rusiei. De aceea suntem hotărâți să continuăm să sprijinim Ucraina, iar drumul european al Ucrainei și al Republicii Moldova și relațiile tot mai apropiate cu NATO sunt lucruri de care credem că și prietenii noștri din Republica Moldova au nevoie. Am constatat la nivelul opiniei publice din Republica Moldova, a leadership-ului politic, o oarecare trezire strategică la o nouă realitate. Pentru decenii probabil că au crezut că a fi neutri și a nu deranja vecinul mare de la răsărit reprezintă o soluție. Iată că nu, Rusia este agresivă, și că noi avem obligația să încurajăm drumul european al Republicii Moldova, un lucru pe care NATO îl susține din toată inima.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Alianța Nord-Atlantică desfășoară, până pe 24 iunie, cel mai mare exercițiu al forțelor aeriene din istoria organizației. Air Defender 23 este condus de Germania, iar la manevre iau parte circa 10.000 de militari din 25 de țări, cu 250 de aeronave.
Forțele participante la exercițiu acționează într-un scenariu care simulează activarea Articolului 5 al NATO, adică apărarea colectivă a teritoriului aliat, a declarat șeful de Stat Major al Forțelor aeriene germane, generalul-locotenent Ingo Gerhartz.
Ingo Gerhartz:Aproximativ 100 de aeronave sosesc din Statele Unite în Germania. Exercițiul a fost proiectat încă din 2018, după ce Rusia a anexat ilegal Crimeea.
Știam că trebuie să ne concentrăm din nou pe apărarea Alianței și să urmărim scenarii adaptate la aplicarea Articolului 5 din tratatul NATO.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele aeriene Române participă la exercițiul Air Defender cu un detașament format din 21 de militari și o aeronavă C27 Spartan.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Direcția Informare și Relații Publice a Ministerului Apărării Naționale organizează, la începutul lunii iulie, o nouă ediție a cursului pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict.
Seria din acest an va avea loc la Mangalia și în alte obiective ale armatei din județul Constanța, cu sprijinul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, Forțelor Navale și al Forțelor Aeriene Române.
Cursul va aborda, teoretic și practic, teme privind procedurile de acreditare și de lucru ale jurnaliștilor, pe timpul operațiilor militare, reguli de siguranță și protecție în zonele de conflict, aspecte privind securitatea operațională, caracterizarea teatrelor de operații din punct de vedere al riscurilor și proceduri de acordare a primului ajutor.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Pentru ediția cu numărul 19 a cursului, organizatorii au destinat 20 de locuri. Jurnaliștii interesați pot găsi detalii pe site-ul Ministerului Apărării, iar documentele solicitate trebuie transmise la Direcția Informare și Relații Publice până la data de 31 mai.
Aeronavele MiG-21 Lancer vor fi scoase din serviciul Armatei Române. Luni vor avea loc ultimele zboruri cu astfel de avioane din dotarea Forțelor Aeriene Române.
Ceremonii care marchează acest moment se vor desfășura în bazele aeriene de la Câmpia Turzii și Borcea, de unde vor decola ultimele MiG-uri 21 aflate în exploatare spre Baza 95 Aeriana Bacău, unde vor fi retrase din serviciu.
Pe 15 mai, de la ora 12:00, Baza 95 își va deschide porțile pentru toți pasionații de aviație. Intrarea este liberă, iar publicul va putea urmări ultimele evoluții ale aeronavelor MiG-21 Lancer.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Procesului de modernizare a Forțelor Aeriene Române va continua prin achiziționarea de avioane de ultimă generație F-35, a decis Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în ședința de marți, desfășurată la Palatul Cotroceni.
Performanțele acestor aeronave permit realizarea și menținerea superiorității aeriene, condiție obligatorie pentru asigurarea suveranității în spațiul aerian național. Tranziția către avioanele de generație a cincea se face cu ajutorul F-16 „Fighting Falcon”.
România are deja 17 astfel de aeronave și a achiziționat recent alte 32 din Norvegia. Consiliul Suprem de Apărare a Țării a mai convenit continuarea demersurilor actuale, alături de aliați și parteneri, pentru promovarea securității și stabilității în regiunea Mării Negre.
Tot în această săptămână, Ministerul Apărării Naționale a solicitat aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru inițierea procedurilor de atribuire aferente mai multor programe de înzestrare a Forțelor Navele Române.
Potrivit documentului oficial, se are în vedere achiziția de submarine, vânătoare de mine și modernizarea navelor purtătoare de rachete.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Detașamentul Forțelor Aeriene Italiene, dislocat în țara noastră, și-a schimbat echipa de comandă în cadrul unei ceremonii care a avut loc marți, în Baza de la Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța.
Contingentul italian format din 150 de militari și aeronave Eurofighter Typhoon execută, împreună cu Forțele Aeriene Române, misiuni de poliție aeriană întărită și în cadrul conceptului „Vigilență aeriană întărită, sub comandă NATO”.
Misiunea în curs, începută în decembrie anul trecut, este cea de a treia a Forțelor Aeriene Italiene în România, după cele executate în anii 2019 și 2021.
Misiunile de poliție aeriană desfășurată în comun contribuie la creșterea capacității de reacție și descurajare, precum și la consolidarea interoperabilității între Forțele Aeriene Române și cele italiene.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române vor începe, luna viitoare, misiunea de poliție aeriană întărită sub comandă NATO în țările baltice.
Detașamentul destinat pentru misiunea aparține Bazei 86 Aeriene Burcea și este format din 100 de militari cu patru aeronave F-16 Fighting Falcon.
Obiectivul principal al misiunii este prevenirea încălcării spațiului aerian aliat și acordarea de asistență aeronavelor militare și civile în situații de urgență apărute în timpul zborului.
Contingentul românesc va fi dislocat în Lituania până în luna iulie a acestui an și este comandat de comandorul Cosmin Vlad.
Cosmin Vlad:Este, într-adevăr, o provocare, nu neapărat pentru că este la granița alianței. Oamenii detașamentul lui sunt pregătiți, cunosc foarte bine tot ce înseamnă specificul acestei emisiuni. Este practic prima misiune a Bazei 86 în afara teritoriului național.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Misiunea de poliție aeriană întărită în ţările baltice se desfășoară pe baza unui sistem de rotație între țările aliate începând din anul 2004.
România a mai participat la această misiune în anul 2007, cu personal și aeronave MIG-21 Lancer din Baza-71 Aeriană de la Câmpia Turzii.
Zboruri de antrenament efectuate de aeronavele C- 27J Spartan și C-130 Hercules
Publicat de Gabriel Stan,
27 februarie 2023, 14:49
Sonia Raicu (realizator rubrică): Aeronave C- 27J Spartan și C-130 Hercules ale Forțelor Aeriene Române au executat în perioada 21 – 23 februarie zboruri de antrenament la înălțimi mici în nord-estul şi sud-estul țării.
Acestea au fost planificate cu un an înainte şi au fost executate în conformitate cu planul de instruire în zbor și în concordanță cu reglementările aeronautice în vigoare, având drept scop creșterea nivelului de antrenare a personalului navigant și menținerea capacității acționale a Forțelor Aeriene Române.
Țintă aeriană de mici dimensiuni detectată de Forțele Aeriene Române
Publicat de Gabriel Stan,
20 februarie 2023, 14:56
Sonia Raicu (realizator rubrică): Sistemul de supraveghere al Forțelor Aeriene Române a detectat marți o țintă aeriană de mici dimensiuni, având caracteristicile unui balon meteorologic, care a evoluat la o altitudine de circa 11.000 de metri, în spațiul aerian național, în zona de sud-est a României.
Autoritățile române au aplicat procedurile standard în astfel de situații, iar două aeronave din serviciul de luptă Poliție Aeriană, sub comandă NATO, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Fetești, fiind direcționate către zona unde a fost semnalată ținta.
Echipajele celor două aeronave nu au confirmat prezența țintei aeriene, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, generalul de brigadă Constantin Spînu.
Constantin Spînu:Ţinta nu s-a confirmat nici vizual, de către echipajele celor două aeronave și nici cu aparatura radar de la bordul aeronavelor.
Aeronavele au fost menținute pentru circa 30 de minute în zonă pentru clarificarea deplină a situației aeriene, după care au revenit pe baza aeriană de pe care au decolat.
Monitorizăm în continuare spațiul aerian, avem soluții de reacție în fața oricărei posibile situații, ceea ce s-a întâmplat și acum.
Publicat de Gabriel Stan,
20 februarie 2023, 14:47
Sonia Raicu (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române au executat noi misiuni în sprijinul populației afectate de cutremurele care s-au produs în Turcia, pe 6 februarie.
În urma unei hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, aeronavele C-27J Spartan și C-130 Hercules au transportat bunuri materiale donate de statul român.
Detalii am obținut de la doctorul Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Raed Arafat:Corturi, saltele, pături, paturi. Ne-am pregătit împreună cu colegii de la Ministerul Apărării, de la Forțele Aeriene.
S-a stabilit că pentru partea unde este guvernul sirian vor fi predate la Beirut, unde vor fi reprezentanți ai Națiunilor Unite, și vor ajunge în Siria la „Semiluna Roșie”, care se va ocupa de distribuirea lor, iar pe partea cealaltă o să aterizeze la Gazientep, în Turcia, de unde vor fi preluate de Națiunile Unite, de Organizația Internațională a Migrației, care va răspunde de distribuirea lor echidistantă la populația care are nevoie.
Sonia Raicu (realizator rubrică): România continuă să-și onoreze angajamentele internaționale, rămânând un partener solid al statelor care se confruntă cu situații majore de urgență.
Forțele Aeriene Române au mai executat astfel de misiuni umanitare și în anul 2011, când un alt cutremur major s-a produs în Turcia, precum și în anul 2019, în Albania.
Aeronave ale Forțelor Aeriene Române, în sprijinul populației afectate de cutremurul din Turcia
Publicat de Gabriel Stan,
13 februarie 2023, 17:14
Adrian Gîtman (realizator rubrică): România a fost printre primele țări care au oferit ajutor de urgență în sprijinul populației afectate de cutremurele produse luni în Turcia.
Detașamente de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și materiale necesare echipelor de salvare au ajuns în Turcia cu aeronavele de transport ale Forțelor Aeriene Române.
Sprijinul a fost acordat în baza solicitării de asistență internațională formulate de guvernul turc prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
În zborurile de întoarcere în țară, aeronavele militare au repatriat cetățeni români și străini aflați în zona afectată de seisme.
Ministerul Apărării Naționale a fost abilitat să desfășoare misiuni de transport al personalului și echipamentelor altor state care acordă sprijin Turciei.
Aeronavele C27 J Spartan ale Forțelor Aeriene Române vor fi modernizate
Publicat de Gabriel Stan,
30 ianuarie 2023, 14:16 / actualizat: 30 ianuarie 2023, 15:30
Adrian Gîtman (realizator rubricā): Aeronavele C27 J Spartan ale Forțelor Aeriene Române vor fi modernizate printr-un contract în valoare de 88 de milioane de euro plus TVA, încheiat între Compania Națională Romtehnica și Grupul Aerospațial și de Apărare italian Leonardo.
Acordul-cadru se întinde pe o perioadă de șapte ani și presupune modernizarea sistemului de avionică al aeronavelor de acest tip ale Armatei.
O astfel de aeronavă a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a transportat miercuri doi pacienți diagnosticați cu arsuri din Baia Mare în București.
Pacienții au fost monitorizați pe timpul zborului de o echipă medicală din cadrul SMURD și au fost transferați la Spitalul Clinic de Urgență, Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arși din Capitală.
Misiunea aeronavei militare a fost solicitată de Departamentul pentru Situații de Urgență.
Întrevedere în Portugalia dintre generalul Daniel Petrescu și amiralul António da Silva Ribeiro
Publicat de Gabriel Stan,
12 decembrie 2022, 13:19
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a aflat timp de trei zile în Portugalia, la invitația omologului său, amiralul António da Silva Ribeiro.
Oficialii celor două armate au discutat despre situația de securitate din estul Europei, despre programul comun al militarilor români și portughezi în țara noastră, precum și despre continuarea pregătirii în Portugalia a unor piloţi și a personalului tehnic de sprijin din Forțele Aeriene Române.
Forțele armate portugheze au în România un detașament de militari care fac parte din Brigada Multinațională de Sud-Est.
Ministerul Apărării Naționale vizează modernizarea aeronavelor IAR 99 „Șoim”
Publicat de Gabriel Stan,
28 noiembrie 2022, 13:25
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a discutat cu reprezentanții Societății Avioane Craiova despre modernizarea aeronavelor IAR 99 „Șoim” din dotarea armatei.
Derularea acestui contract, în condițiile și la termenele asumate, este foarte importantă pentru Ministerul Apărării, pentru că avioanele în discuție vor fi utilizate în principal ca aeronave de școală și antrenament, destinate pregătirii avansate a piloților pentru trecerea la zborul pe aeronavele F-16 ale Forțelor Aeriene Române.
În noua configurație, avioanele IAR 99 vor fi folosite în misiune de sprijin aerian apropiat și de intervenție împotriva țintelor aeriene de viteză mică, a precizat ministrul Tîlvăr.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române au desfășurat în perioada 1-4 noiembrie exercițiul Dacian Warhawk 22.
La antrenamente au participat aeronave F-16, C-27 Spartan, C-130 Hecules, IAR 99 Șoim, Iak-52 și elicoptere IAR 316 Alouette și IAR 330.
Exercițiul a urmărit instruirea în comun a personalului navigant și al celui din sistemul de comandă și control.
Scenariul a presupus exersarea procedurilor specifice misiunilor de poliție aeriană și operațiilor aeriene ofensive și defensive.
Pe timpul exercițiului, aeronavele au executat zboruri la mici înălțimi, în conformitate cu planurile de instruire în zbor și cu reglementările aeronautice în vigoare.
Publicat de Gabriel Stan,
17 octombrie 2022, 14:19
Adrian Gâtman (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române și-au încheiat participarea la exercițiul European Spartan 2022, un eveniment multinațional de pregătire și antrenament în domeniul aviației de transport.
Anul acesta exercițiul a fost găzduit de baza aeriană Bezmer, din Bulgaria și a reunit aeronave militare CE 27 Spartan din Italia, Lituania, România și din țara gazdă.
Instruirea se desfășoară anual, ca parte a unui acord de program între operatorii acestui tip de aeronavă, membrii ai Uniunii Europene.
Inițiativa a aparținut Agenției Europene de Apărare și are ca scop sincronizarea și alinierea metodelor de exploatare a echipamentelor aviatice și uniformizarea pregătirii personalului aeronautic și ingineresc.
Misiune de stingere a unui incendiu forestier din județul Maramureș
Publicat de Gabriel Stan,
5 septembrie 2022, 14:51
Adrian Gâtman (realizator rubrică): O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române a fost solicitată pentru stingerea incendiului forestier izbucnit duminică în zona Vișeul de Sus din județul Maramureș.
Aparatul de zbor a executat în total şapte misiuni, fiecare trecere însemnând şase tone de apă duse în zonele afectate de foc.
Aeronavele de acest tip ale Armatei au acționat din 2017 și până în prezent pentru stingerea mai multor incendii de pădure din țara noastră în județele Mehedinți, Alba, Hunedoara și Buzău.
Au fost executate și trei misiuni internaționale în același scop în Grecia, în Macedonia de Nord și, în luna iulie a acestui an, în Slovenia.
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române au fost gazdele exercițiului Cer albastru, desfășurat de Forțele Aeriene Israeliene în țara noastră. Antrenamentele piloților din Israel au urmărit optimizarea misiunilor de transport aerian ziua și noaptea, la altitudini cuprinse între 500 și 3.000 de metri.
6 aeronave militare de tip Hercules C-130 au fost dislocate pe timpul exercițiului în baza aeriană de instruire și formare a personalului aeronautic de la Boboc, în județul Buzău.
Militarii israelieni au efectuat timp de două săptămâni zboruri la joasă înălțime, în zone cu relief muntos din România și au simulat aterizări în diverse scenarii. Am aflat de la comandorul Bogdan Pușcă, locțiitorul comandantului bazei aeriene de la Boboc.
Bogdan Pușcă:Suntem deja în a doua săptămână a exercițiului Bluesky 2022. Ziua debutează cu pregătirea tehnicii, cu pregătirea personalului pentru zbor. În principiu au două valuri de zbor pe zi, în jur de trei ore, trei ore și jumătate fiecare val.
Aceste zboruri constau în pregătirea pentru executarea zborului tactic, zborului la înălțimi mici și foarte mici.
Orice zbor este complicat, dar în momentul în care te antrenezi pentru niște condiții reale, în momentul când testezi capacitatea de luptă și îți verifici deprinderile şi aprofundezi tehnicile, tacticile și procedurile de întrebuințare în luptă ale aeronavelor în mod evident că este și mai complicat.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.