Participare a Corvetei Contraamiral „Horia Macellariu” la Ziua Independenței Ucrainei
Publicat de Gabriel Stan, 31 august 2021, 12:27
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Corveta Contraamiral „Horia Macellariu” a participat în această săptămână la festivitățile organizate în portul Odesa, cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenței Ucrainei, celebrată în fiecare an la data de 24 august.
Nava românească a luat parte la exercițiile demonstrative și la parada navală alături de navele țării gazde și de nave militare din: Italia, Bulgaria și Georgia, care s-au desfășurat în apele teritoriale ale Ucrainei, pentru a marca 30 de ani de la adoptarea Declarației de Independență a statului vecin față de Uniunea Sovietică.
Colaborarea bazată pe respectul reciproc dintre flotele militare consolidează interesul strategic comun în regiunea Mării Negre și contribuie la dezvoltarea activităților de diplomație navală românească – apreciază reprezentanții Forțelor Navale Române.
Corveta Contraamiral „Horia Macellariu” face parte din Divizionul 50 corvete și a intrat în serviciul Forțelor Navale Române în anul 1996. Nava este comandată de căpitan comandorul Gabriel Lungu.
Căpitan Comandor Gabriel Lungu: În portul Odesa, cu ocazia a Zilei Independenței Ucrainei, partenerul ucrainean a organizat o paradă navală, unde corveta 265 a făcut parte din grupul maritim multinațional, compus dintr-un distrugător italian, o fregată bulgărească și o navă de la Poliția de Frontieră din Georgia. În final, raportez misiune îndeplinită!