Mătcălăul

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 8 aprilie 2019, 09:40

Este un obicei popular străvechi menit să întărească relaţiile de prietenie dintre tineri. Întrajutorarea între familii este de preferat, pentru că toate muncile vor părea mai uşor de realizat. Mătcălăul este o fiinţă mitologică invocată de tinerii de acelaşi sex, care vor să stabilească o relaţie de prietenie.

(rubrica radiofonică)

„Mătcuţitul fetelor” se face la vremea pomilor în floare, neapărat într-o zi lăsată de Dumnezeu pentru odihnă: duminica. Sunt nelipsite turta şi chituţa de mătcălău.

Fetele au nevoie de un „tată sufletesc”, pentru că tinereţea tinde să depăşească prin elan rigorile normalităţii. De aceea „rostul mătcuţirii” e ţinut de cel numit „tată sufletesc”; este cel  ce se îngrijeşte de colacul din făină de grâu curat, „turtă” şi buchetul de flori, „chituţa de mătcălău”, ca simboluri ale germinaţiei şi frumuseţii, simboluri pentru tinerele aflate în primăvara timpului. Gestica este la fel de simbolică: tatăl sufletesc lua turta de pe masă, lua sarea din mijlocul ei, decojea pâinea cu un ban de argint şi pe miezul–esenţă a grâului curat, punea atâtea picături de vin roşu câte participante erau la „mătcuţire”. Apoi mâncau bucăţica de pâine, ca o „grijanie”, pâine şi vin, se îmbrăţişau şi de atunci se strigau „văruţe” sau „surate”. Se pecetluia o prietenie pe viaţă. Ceremonialul însurăţirii, numit mătcălău în zona Banatului se putea derula în casă  sau într-o livadă. În partea de sud a ţării, înfârtăţitul şi însurăţitul au loc numai în loc deschis, de obicei lângă o apă curgătoare şi neapărat în ploaia de flori a primăverii.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sursa foto: Dan Păsărin, arhiva personală

1 aprilie – Bun şi nebun

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 aprilie 2019, 09:24 / actualizat: 1 aprilie 2019, 17:26

Azi e zi întâi april      

Eu glumesc ca un copil.

Sunt cuvintele pe care ar trebui să le spunem în dimineaţa dintâi a lui Prier, ca să fie zi cu spor, viaţa să pară frumoasă şi tinereţea mai lungă.

(varianta audio a rubricii)

Glumele copiilor sunt nevinovate. Nu te poţi supăra pe ei, cum nu te poţi supăra pe prea multele sfaturi ale bătrânilor, toate sunt nevinovate şi ţin de rostul vârstei. Dar orice glumă făcută intenţionat trebuie rectificată spunând: E 1 Aprilie.

Ziua se numeşte şi Ziua Nebunilor, pentru că păcălelile sunt nişte nevinovate nebunii. Expresiile: A glumi ca un copil şi Omul bun e nebun fac trimitere la bunătate şi credulitate. Se spune: „copilul cum se naşte, ca să fie bun, să-l lovească mama c-o bucăţică de pâine peste gură”. De unde şi convingerea: „E bun ca pâinea”.

1 Aprilie e ziua nevinovatelor păcăleli primite şi iertate prin bunătatea oamenilor.

Luna lui Prier e capricioasă, ca şi babele şi moşii lui Marţ.

April şi prieşte

Şi pârleşte.

Vremea poate păcăli pe agricultor. Dacă zilele sunt friguroase şi fără ploi bune pentru sămănături, aprilie va anunţa sărăcia. Ţăranii numeau luna: Traistă-n băţ.

Să nu ne păcălească şi urzicile să se nuntească.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Blagoveşnicul

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 martie 2019, 05:00

„A doua zi de Blagoveştenie nu se lucrează, că sunt părinţii Blagoveştenilor şi e rău de lingoare”.[1] Este a treia zi din ciclul sărbătorii Buna-Vestire ţinută îndeosebi pentru protejarea sănătăţii oamenilor şi animalelor şi pentru a nu fi ceartă în familie. „Nu se sfădeşte nimeni cu nimeni, nici chiar copii în casă nu se ocărăsc, nici nu se bat în acea zi, căci cine s-ar sfădi sau s-ar bate, peste tot anul se sfădeşte sau se bate”.

(varianta audio a rubricii)

Este şi Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, cel ce a adus Vestea cea mare Maicii Domnului: va avea un fiu şi „Sfântul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema”. Blagoveşnicul se respecta cu nelucru pentru că Sfântul Gavriil, se crede, e cel ce ia sufletele oamenilor şi încălcarea interdicţiei ar aduce moarte. Este ziua când se cinsteşte Maica Domnului făcătoare de minuni. În cele trei zile cât este sărbătoarea Bunei Vestiri nu se macină făină, nici mălai, se crede că nici peştii nu o mănâncă, iar presărată pe lângă un pom acesta nu ar mai rodi. Nu se macină, se spune, ca să nu se macine viaţa, pentru că aşa cum Sfântul Arhanghel Gavriil a adus vestea unei vieţi fără prihană şi veşnică, încălcarea interdicţiei de a lucra ar putea atrage contrariul, moartea sau nerodirea (care e tot un fel de moarte, faci umbră pământului de pomană).Se pot însă activa resorturile nebănuite ale rodirii prin transferul energiei datorat puterii cuvântului. În judeţul Argeş este viabilă practica de a înconjura pomul, se tămâie (spre alungarea maleficului), se fac zgomote (pentru îndepărtarea insectelor dăunătoare sau a rozătoarelor) şi se spune: „Dacă nu rodeşti, te tai!”. De teama singurătăţii, pomul va rodi. În fapt „rodirea”, continuarea vieţii prin rod (sau naşterea pruncului) semnifică anularea singurătăţii. Un om singur este înstrăinat, „cu suflet pustiit”, iar pomul fără rod e sortit pieirii. Faci umbră pământului de pomană este reflexul singurătăţii şi al inutilităţii. În comuna Runcu, judeţul Gorj de Blagoveştenie se făcea praznic. Umbla preotul cu steagul pe deal şi se făcea nedeie. Fetele mergeau la gârlă şi acolo făceau horă, o horă a lor, numai a tinerelor întru întâmpinarea Bunei-Vestiri. Când începea cucul să cânte toată lumea se bucura şi nu uitau să spună:

Mulţi ani buni cu sănătate

Şi noroc să am la toate.

Să fiu orişicând voios,

Fericit şi bucuros.

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1]Artur Gorovei, Credinţe şi superstiţii ale poporului român, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet – Cultura naţională, 1995, p. 21.

Blagoveşteniile. Ziua cucului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 25 martie 2019, 07:24 / actualizat: 25 martie 2019, 8:28

Bătrânii noştri cred că de existenţa cucului este legată însăşi viaţa şi chiar sporul de muncă al oamenilor.  Cucul, prin cântatul său la date fixe, marchează succesiunea a două fenomene astronomice, echinoxul de primăvară şi solstiţiul de vară. Iar bunavestire, este o poveste.  Fiind de genul masculin, el, cucul, a aflat ceea ce ştia tot satul: că soaţa îl înşală. Aşa că o părăseşte (scena  nu e cinematografică iată, ci ancestrală) şi îi spune să-l caute, să-l strige, între Blagoveştenie şi Sânziene. Începe ea, Sava să strige la echinoxul de primăvară şi îi tace guriţa la solstiţiul de vară. Cucul este pretext de melancolie în cântecele de dor şi jale simbolizând nefericirea, despărţirea, singurătatea.

(varianta audio a rubricii)

Să fii iubit şi să mai ai şi bani, asta da noroc! Norocul este invocat de Blagoveştenie astfel:

• La auzul primului cântat al cocoşului bine  e s-avem un ban în buzunar,  se va-nmulţi!
• Femeile pe vremuri căutau potcoave de cai morţi (nu-i o figură de stil, e un adevăr), sau un bănuţ de argint, pe care le puneau în pragul uşii, în credinţa că astfel vor avea o viaţă lungă şi belşug în casă.
• Grijă şi pentru suflet, tot contra singurătăţii, pe vremuri pe pragul uşii se puneau pâine şi sare, hrană pentru îngeri.

Este ziua când se dezleagă limba păsărilor şi bine e când auzi primul cântat al cucului să-ţi pui o întrebare, în gând, în funcţie de vârstă:

Tinerii zic:

Cucule, Voinicule,

Câţi ani îmi vei da

Până mă voi însura?

  Bătrânii, ca bătrânii, mai prevăzători cu anii, zic:

Cucule, Puicucule,

Câţi ani îmi vei dărui

Până ce eu voi muri?

Numărând glasurile, se află câţi ani sunt… de bine! Să nu se uite nici avertismentul bătrânilor, pentru a alunga singurătatea: cine se însoţeşte la tinereţe cu pupăza, ajunge la

bătrâneţe cuc! Cucul prevesteşte şi norocul. Noroc ai dacă eşti sănătos, fericit şi cu bani în buzunar. Veselie, acesta-i cuvântul definitoriu pentru Bunavestire.

 Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Caii lui Sântoader

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 11 martie 2019, 08:46 / actualizat: 11 martie 2019, 9:55

Ziua de marţi din Săptămâna Sântoaderilor este prima marţi din Postul Mare şi de numele ei (că are mai multe) sunt legate interdicţii şi gesturi rituale care nerespectate atrag mânia Cailor lui Sântoader. Este Marţea Trăsnetului, Marţea Vaselor, Marţea Încuiată, Marţea Furnicilor, Marţea Ciorilor sau Marţea Sântoaderului (explicarea denumirilor se face pe rând, că altfel se încurcă minţile precum cozile cailor lui Sântoader, când sunt furioşi, că nu li s-a respectat sărbătoarea).

(varianta audio a rubricii)

Caii lui Sântoader, divinităţi cu valori demonice, încep marţi la prânz şi ţin o săptămână sau poate mai mult, dacă e devălmăşie prin sat. Se mai pune puţină rânduială după Săptămâna Nebunilor şi strigarea peste sat care multă petrecere, dar şi pizmă a lăsat.

În Marţea Sântoaderului femeile nu ţes, nu torc şi o lasă mai încet şi cu meliţa (referirea este la obiect, că de dat din gură pe la vecine nu le lecuiesc nici Caii lui Sântoader). Dacă nu respectă, hainele ţesute, cusute în această zi vor atrage trăsnetul asupra persoanei care le poartă. De aceea Marţea se numeşte şi Marţea Trăsnetului. Nici pământul lucrat în Marţea Sântoaderului zi nu scapă de trăsnet.

Se mai numeşte şi Marţea Încuiată, nu pentru că ar fi de genul feminin, ci pentru că aceia care n-o respectă pot muri de încuietură, ce-o fi fiind şi aceea, că Doamne, câte bube şi belele toate-n capul babii mele!

Din ziua de marţi a primei săptămâni din ale Postului cel Sfânt vasele de dulce se spală, se urcă-n pod (sau în alt loc să nu fie văzute şi să te ispitească la mâncatul de dulce) şi se aşază cu gura-n jos, ca să nu se strecoare Necuratul, spiritele nechemate şi să stea ascunse în ele. De aceea Marţea aceasta se numeşte şi Marţea Vaselor.

Bine-ar fi ca în această zi să se mănânce urzică fiartă. Ar fi semn bun că Postul se ţine cu verdeţuri, urzicile aduc sănătate, te rumenesc la faţă de parcă a-i fi urzicat.

Şi cum se ştie că „dragostea oltenească” „te-aduce la primăvară / galbin ca turta de ceară”, un strop de sănătate în obraji de la înciudatele urzici prinde bine, că încep şi muncile câmpului şi geaba voinţă de nu-i putinţă.

Marţea Sântoaderului e ştiută şi ca Marţea Ciorilor. Fir-ai a ciorilor! – zice bătrâna cu năduf, adică, „du-te pe pustii!”, că ştiut e că pagubă şi vreme rea aduc ciorile strânse-n stol.

Se ştie:

Cioarei cât să-i cânţi măcar

 Ea tot îţi va zice „gar”!

 Noroc că românul ştie: „cioara în loc de privighetoare nu se poate vinde”. Că de-acolo-i şi vorba: ce-mi umbli cu cioara vopsită?

Artur Gorovei prezenta în veacul trecut o practică bună de făcut în Marţea Ciorilor, în zori de zi de marţi, care deschide săptămâna Sântoaderului: să te scoli de dimineaţă, să iei furca în brâu, să treci un fir cu ochii închişi, zicând: „Înnod gura ciorilor, a garoilor şi a toate lighioanele care scot porumbul”. Îl iei apoi şi îl legi, cu ochii închişi, de fiarele coşului. Îl laşi până se pune porumbul. Atunci îl iei, îl pui la coarnele plugului (când o începe întâi); după ce isprăveşti, îl arunci acolo într-un loc”.[1] Clonţ de cioară n-o să vezi! Bine e însă să nu se uite:

Cioara e tot cioară.

 Ia pruna şi zboară.

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Artur Gorovei, Credinţe şi superstiţii ale poporului român, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet-Cultura Naţională, 1995, p. 186.

Mărţişor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 martie 2019, 10:59 / actualizat: 1 martie 2019, 12:05

Venirea primăverii, reînvierea naturii şi mai ales aflarea încă a unui motiv pentru a exterioriza sentimentul de dragoste sunt tot atâtea argumente pentru a consemna în calendarul afectiv şi în cel popular o sărbătoare cu multiple valenţe: Mărţişorul.

(varianta audio a rubricii)

Semnificaţiile termenului sunt multiple. Este denumirea populară a lunii Martie, lună dedicată zeului Mars şi planetei Marte. Este accepţiunea cunoscută în Transilvania, Banat, Maramureş, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei (Ion Ghinoiu). Versurile populare atestă această accepţiune:

Mărţişor ne dă noroaie

Şi frigul începe să-nmoaie.

Se-ncepe primăvara,

Dar tot nu e încă vara.

Musca de-abia zbârnăieşte,

Ea ca vara nu ciupeşte.

Purecile stă, nu mişcă.

Lesne-l prinzi dacă te pişcă.

  Este început de primăvară, simbol al vitalităţii şi purităţii ce trebuie să caracterizeze pe toţi membrii comunităţii. Este talismanul oferit cu toată dragostea şi purtat cu dragoste, valoarea apotropaică păstrându-se până astăzi.

Este un obicei, o secvenţă a unui scenariu de înnoire a anului, marcând naşterea şi moartea simbolică a Dochiei, zeiţa maternă, lunară şi echinocţială. Data la care se înmânează Mărţişorul, talismanul cu valenţe apotropaice şi de înfrumuseţare este cunoscută ca fiind prima zi a lunii martie. La sfârşitul secolului al XIX-lea era primit de tineri în dimineaţa zilei de 1 Martie. Informaţiile culese de Adrian Fochi oferă formulări inedite: „când apare luna nouă în martie”, „nu numai la 1 Martie, ci şi într-alte zile, ca să fie copilul curat ca argintul”. Potrivit altor informaţii, acesta se punea la Marţolea, în prima zi din săptămâna albă.

Câteva din vechile practici derulate în ziua de 1 Martie s-au păstrat în Oltenia, dovadă a perenităţii actului magic reprodus în circumstanţe care îl reclamă. La Vârtop (judeţul Dolj), la 1 Martie localnicii se roagă la Dumnezeu să le rodească ţarinile, să le sporească turmele. Mărţişorul se şi pune „la capul locului”, cu funcţie apotropaică. În Romanaţi, la Reşca (Olt) în această zi se fac sfeştanii la casă şi se merge la biserică, iar mărţişorul, după ce este purtat, se pune la icoană. Apa neîncepută de la 1 Martie este eficientă în momentele mai dificile. O informaţie din Comani (jud. Olt) precizează că apa din această zi, luată la răsăritul zorilor nu se strică dacă-i păstrată. Şi dacă trebuie să mergi la judecată, bine-i să te stropeşti cu ea. Vei izbândi, dacă gândul este cel bun.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în cadrul structurii centrale a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Descântec de Dragobete

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 17 februarie 2019, 22:06 / actualizat: 17 februarie 2019, 23:11

O vorbă din bătrâni spune că nici nu dă bine firul ierbii şi dragobetele se-nghesuie la povestit.

          Şi cum luna februarie este şi luna Dragobetelui (la 24 ale lui făurar), nici nu-i de mirare că tineretul este nerăbdător.

(varianta audio a rubricii)

Până la Dragobete însă, la 14 februarie este, după calendarul catolic Sfântul Valentin. Sărbătoarea a suferit mutaţii de înţeles şi în consecinţă de practică. Un preot catolic era consternat cum sărbătoarea martirului Valentin, ce ar trebui respectată cu evlavie, castitate şi pioşenie a fost transformată în sărbătoare cu petreceri şi cu declaraţii de dragoste.

Sfântul Valentin, sărbătoarea îndrăgostiţilor este o sărbătoare de „import”. Românii au fost receptivi la semnificaţia acesteia, o sărbătoare a iubirii. Şi cum aceasta precede sărbătoarea românească a Dragobetelui, o repetiţie în plus nu strică. Ca să se-ntâmple întâlnirea tinerilor, fetele ştiu ştiute şi neştiute de la babele satului, de la cele ce fac şi desfac. Cum se apropie sărbătoarea Dragobetelui, fetele, când îşi fac patul seara, nu uită să zică:

Mie-mi aştern bumbac şi mătasă,

Flăcăilor (pe care-i gândesc) holeră ghimpoasă,

Foc şi urzică,

Ace şi furnici,

Să nu poată bea

Să nu poată mânca,

Să nu poată adormi,

Să nu poată-a s-odihni,

Pân-la mine n-or veni

Şi cu min’ s-or drăgosti![1]

Cu aşa descântece sigur sărbătoarea românească a dragostei, nu le va găsi pe fete singure. Sfântul Valentin e de petrecut, de Dragobete e de alergat după dragoste.

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: https://www.google.ro/search?q=Dragobete&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiT0I2ewsPgAhWHiIsKHRdvDNYQ_AUIDigB&biw=1280&bih=899#imgrc=RA-J_OnEU4Z2sM:&spf=1550432378359

[1] Tudor Pamfile, Dragostea în datina tineretului român, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 1998, p. 146.

Vlaşii ochilor. Sfântul Sfinţit Mucenic Vlasie Episcopul

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 februarie 2019, 08:51 / actualizat: 10 februarie 2019, 9:57

Rostul casei îl ţine femeia. Grija casei este a femeii. Rânduielile casei sunt însă statornicite de bărbat. Aşa spune o veche vorbă românească şi ne-ntrebăm de unde izvorăşte ea? La 11 februarie se sărbătoreşte Sfântul Sfinţit Mucenic Vlasie Episcopul. Credinţa ortodoxă spune că el era cel ce tămăduia cu puterea mâinilor sale cele sfinte toate fiarele sălbatice care veneau în peştera unde îşi ducea veacul şi le însănătoşea.

(varianta sonoră a rubricii)

Puterea de tămăduire este păstrată ca idee şi în credinţa populară. Vlasie este socotit făcător de minuni, apărător al animalelor din gospodărie. Se crede şi că este protector al păsărilor de pădure. Odată cu ziua lui s-ar întoarce păsările călătoare şi li s-ar deschide ciocul, pentru a cânta. Cum păsările cerului sunt dorite, dar nu în holde, ziua de 11 februarie se ţine ca sărbătoare pentru ferirea recoltelor de stricăciunea păsărilor cerului.

Sărbătoarea Sfântului Vlasie se ţine de către femei şi de cele care au copii, şi de cele ce nu au, dar sigur în neam se găsește o rudă cu un nepot, cu un frate sau cu o soră mai mică decât ea. Şi cum olteanul ţine neamul până la a şaptea spiţă, nu-i de mirare că toate femeile ţin sărbătoarea, cu gând bun şi cu lucru doar prin casă! Femeile gravide însă văd o teamă de Sfântul Vlasie!!! Ca să nu facă vreun copil hidos, sau să vadă prin curte viţei cu două picioare sau pui cu două capete! Sărbătoarea se numeşte Vlasii ochilor şi se ţine pentru ferirea de bolile ochilor. Şi se ţine de către femei, pentru că, se spune, ele dau vederea bună a familiei, adică educaţia. Cum vezi lucrurile, aşa şi procedezi. De vezi negru în faţa ochilor, adică multă supărare şi puţină speranţă, tulburat vei fi, dacă vederea e limpede, şi sufletul e liniştit. Când urmezi sfatul bun al cuiva spui: Mi s-a luminat înaintea ochilor, adică văd limpede ce am de făcut. Sănătatea ochilor dă sănătatea trupului, iar vorba spune:

E mai bună sănătatea

Decât toată bogătatea.

Doar dragostea e oarbă.        

Sărbătoarea, Sfântul Vlasie protejează şi averea. Se spune: cine se roagă de Sfântul Vlasie (adică lui), acela niciodată nu rămâne fără para în pungă. Cine a pierdut ceva, să se roage Sfântului Vlasie şi va găsi ce a pierdut. În afară de tinereţe! Asta trece ca un fum şi-ţi aduci aminte când vremea e de neîntors. La gura sobei îţi depeni însă amintirile, ce devin poveşti pentru copii! Sărbătoarea Vlaşii ochilor rămâne însă importantă pentru a avea limpezimea gândului şi a vederii!

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Trifănitul  şi târcolitul viilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 4 februarie 2019, 08:41 / actualizat: 4 februarie 2019, 9:48

Câte bordeie, atâtea obiceie, dar privite în amănunt acestea au elemente comune, care le motivează şi finalitatea.

(varianta audio a rubricii)

A îngriji viţa de vie tot anul şi a o boteza odată-n an, la 1 februarie este o practică generală. Zonal, denumirea sărbătorii motivează punerea în prim plan a gesticii şi recitativului, a recuzitei folosite şi a participării actanţilor. Arezanul viilor, Gurbanul viilor, trifănitul viilor, târcolitul viilor sunt câteva din denumirile ştiute în arealul românesc, în special în zona de sud a ţării. Trifănitul face trimitere la Trif şi este ştiut în partea de nord a Olteniei. În partea de sud, în zona Giurgiu, arezanul adună oamenii la vii, iar în Gorj gurbanul viilor e grija cea mare a podgorenilor. Dacă în cazul acestor trei denumiri practica vizată era organizarea de ospeţe la vie, în capul viei, la care participau sătenii şi se pregăteau bucate şi băutură pentru străini, ofrandele erau date celor ce nu făceau parte din comunitate, tocmai pentru a îmbuna natura şi a rodi viile. Se viza astfel abundenţa şi păzirea viilor de acţiunea nefastă a insectelor.

În Plaiul Cloşani străinii ştiau de această sărbătoare şi în prima zi de făurar veneau spre a se înfrupta din ofrande.

A doua componentă definitorie a obiceiului ştiut de „gurban” sau „trifănit” era folosirea corzilor de vie ca element de podoabă şi cu funcţie apotropaică. Se făceau coroniţe de corzi de vie, se purtau în timpul mesei şi participanţii îşi încingeau mijlocul cu corzi de vie, în ideea de realizare a unui transfer magic dinspre rodirea viei spre rodirea trupului.

Şi încă un detaliu semnificativ uneşte practica rituală a celebrării zeului vinului: târcolirea viei, înconjurarea ei. Este o tehnică magică pentru invocarea belşugului, preluată şi în alte momente calendaristice importante:Crăciun, Anul Nou. Gospodarul „ocoleşte via cu «bundăretele» (preparatul ritual de Crăciun, consumat apoi pe loc), turnând vin la butuci”, ca să fie strugurele cât „bundăretele”.[1]

La Segarcea în judeţul Dolj sau în Mehedinţi la Balta, ori la Bălceşti în judeţul Vâlcea preotul înconjoară via, stropind-o cu aghiazmă.

O altă practică rituală, aproape uitată este „tratarea” corzii de viţă de vie: o crestează în patru locuri, în formă de cruce, o udă cu vin, pun sare, înfig o bucată de slănină şi una de pâine. Ca să aibă viţa de toate ale acestei lumi şi în această lume să-şi lase rodul spre îndestularea oamenilor.

Indiferent de complexitatea practicii rituale şi magice, la final via, şi, prin reducţie simbolică, corzile de vie sunt udate de preot cu aghiazmă mică, făcută pe loc şi împreunată cu aghiazmă mare făcută la Bobotează. Trifănitul şi târcolitul dau bucuria

roadelor de mai târziu şi încă o sărbătoare în calendarul popular. Altfel viaţa fără sărbători e ca un drum fără conac.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Cf. Marcela Bratiloveanu Papilian, Obiceiuri de primăvară din Oltenia. Calendarul ortodox şi practica populară, Piatra Neamţ, Editura „Constantin Matasă”, 2001, p. 36.

Povestea lui Făurar

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 28 ianuarie 2019, 06:11 / actualizat: 28 ianuarie 2019, 7:17

Poveştile la gura sobei fac să treacă iarna mai repede, se numără zilele şi se spun snoave şi ghicitori, doar o mai trece plictiseala, că ţăranul nu-i învăţat să stea prea mult în casă.

(varianta audio a rubricii)

Povestea lunii ce va să vie, februarie, faur sau făurar este povestea copilului capricios, acu’ vesel, acu’ trist, de unde şi vremea în făurar: „A fost odată un moş,  pe care-l chema Anul. El avea 12 feciori pe care îi chema ca pe lunile de le ştim: Ianuarie, Februarie, Martie… Cel mai mic dintre fraţi era Februarie. Singura avere a moşului era o vie. Au lucrat-o, au cules-o şi au pus bine într-un butoi. Ca să ştie care-i măsura fiecăruia, au tras semn cu tirbuşonul pe fundul butoiului de-a curmezişul câte o linie şi fiecare şi-a pus canaua lui, ca să n-aibă neplăceri. Oameni cuminţi. Februarie, cel năzdrăvan şi-a pus canaua jos de tot, aproape de doagă, că aşa era rostul pe vremuri: cel mai mic la urmă (s.n.). Toţi fraţii voiau să economisească, să nu prea bea, ca să arate cât de economi sunt. Februarie, mai şugubăţ voia să bea regulat din partea lui, se-nţelege! Când îl căuta omul, el era mereu vesel şi plin de vorbă; trăncănea verzi şi uscate, şi tot fluierând se culca şi se scula, toţi râdeau de el şi ziceau; „repede, repede isprăveşte el vinul şi să vedem ce face”. Îi vine poftă lui Ianuar să bea un strop de vin, răsuceşte de cana, vinul nu vine deloc. Încearcă şi Martie. La fel! Aprilie… nici un pic! Numai jos la doagă, partea lui Februar mai curgea. Tare s-au supărat fraţii şi-au început a-l alerga pe Februar ca să-i dea de cheltuială. Când îl alergau, Februar plângea, când îl lăsau, râdea ca un copil. De-aceea, se crede, luna lui Făurar este capricioasă, când cald, când viscol[1]. Se spune: în luna lui Făurar crapă ouăle corbului, când e ger mare, şi atunci ies puii. Luna lui fluierar bagă omătul pe burta acului în casă.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Tony Brill, Legendele românilor, vol. I, Legendele cosmosului, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet, Cultura naţională, 1994, p. 231.

Ovidenia, Vovidenia

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 noiembrie 2018, 09:23 / actualizat: 21 noiembrie 2018, 10:34

Ziua de 21 noiembrie este celebrată în calendarul religios ca sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului şi sărbătoare populară având ca simbol lumina, în două accepţiuni: lumina ochilor (văzul) şi lumina de veci.

(varianta audio a rubricii)

„Împlinindu-se trei ani de la naşterea prea curatei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi Ioachim şi Ana şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să aducă în dar lui Dumnezeu pre cel născut”[1]. Şi au dus la biserică pe „prunca cea de trei ani, prea curata Fecioară Maria”. Fiind ziua intrării în Biserică a „Bisericii lui Dumnezeu cea însufleţită”, ziua este semnificativă pentru „lumina din suflet”, pe care ţi-o dă credinţa şi „lumina ochilor”, care este copilul.

Spune mama, privindu-şi cu dragoste odorul: „Deschid ochii pe el şi vreau să-i închid pe el”. De aceea, în clipa cea de pe urmă părinţii vor    să-şi vadă copiii, „să-nchidă ochii pe ei”, iar dacă ursitoarele au rupt firul vieţii copilului nefiresc şi el, copilul, s-a călătorit înaintea părinţilor, aceştia spun: „Mi s-a stins lumina sufletului”, „ochii mei sunt goi”.

Ziua de Ovidenie este ziua în care începe iarna, spun bătrânii. E Prag. Astfel se motivează şi practicile de aflare a ursitului. Şi tot din această zi fermecătoarele încep să vrăjească. De aceea se ung ferestrele cu usturoi, să se alunge farmecele.

Se crede că numai lumânarea de la Ovidenie „e bună de ursit în fântână, spre a-şi vedea soţul”.[2]

Şi cum vremea propice pentru făcut farmece începea, bătrânele ungeau uşa şi gura cuptorului zicând:

Eu nu ung uşa (sau gura) cuptorului,

Da’ ung ochii duşmanului.

Procedând astfel nu va fi vorbit de rău în lume.[3] Expresia a unge ochii cuiva cu ceva semnifică a da ceva cuiva pentru a-ţi face voia. Practica rituală susţine această semnificaţie şi prin reducţie se spune: Unge cu ceva şi câştigi!

Dar ce-i făcut cu vrajă ca prin farmec se risipeşte. Însă omul e dator să-ncerce şi bune şi rele. A unge uşa cuptorului pentru a nu te vorbi satul de rău e o credinţă, ce rău să-nsemne?

Mai „spoieşti” cuptorul, mai astâmperi năduful din suflet, mai  trece-o sărbătoare. Rămâne credinţa însă că „lumina” de la Ovidenie alungă întunericul din suflet şi din Cea Lume! 

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Vieţile Sfinţilor, III, p. 959.

[2] Artur Gorovei, Credinţe şi superstiţii ale poporului român, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet – Cultura naţională, 1995, p. 243.

[3] Tudor Pamfile, op. cit., p. 215.

Lăsatul de sec de Dulcele Toamnei

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 noiembrie 2018, 05:00

Bătrânele au o vorbă: „Aşa am pomenit şi bine e să ţii şi tu rânduiala”. Toate-s gândite şi plănuite la vremea lor, cât să aibă omul răgaz şi de odihnă, şi de muncă.

(varianta audio a rubricii)

De muncă nu le vaiţi pe femei, că-şi găsesc de treabă cât e ziulica de mare Da’, tot drept e că aşteaptă sărbătorile şi nu le-ar pierde, ferească Sfântul! – oricare, că-s multe! Posturile-s ţinute cu sfinţenie. Şi Postul Mare (Postul Paştelui), şi Postul Crăciunului.

Întâmplarea (dacă mai e ceva întâmplător în astă viaţă) face să se lase sec de Dulcele Toamnei sau de Postul Crăciunului într-o sărbătoare numită Filipi, sărbătoare ţinută de femei. Se-ntâmplă în 14 ale lui Brumar şi câteva zile-i trai pe vătrai şi trebuie să nu dai: nici foc, nici sare, nici mălai, nici varză acră. Dar femeile trebuie să nu dea gunoiul afară din casă, să nu coase, să nu împletească, să nu mai dea din meliţă. Greu le-o fi!

Asta ca să nu dea lupii iarna prin ograda omului, casa să fie ferită de necaz, viile de uscăciune, şi grădinile de viermi. Musai ca femeile să ţie sărbătoarea cu nelucru. Şi nici strigoii nu mai au nici o putere pe lângă casă. Bătrânele dau de pomană în această zi porumb fiert şi turtă coaptă-n spuză. Să fie primite şi sufletul uşurat. Lăsatul de sec de Dulcele Toamnei se face cu petrecere între rubedenii, mai vin la judecată finii pe la naşi, mai numără moaşa nepoţii, ca să ştie câţi colaci face la datul la grindă. Tot acum, oltenii nu mai sunt cu toporul la brâu, îl pun la grinda casei, s-o ferească de pagube, femeile pun oalele cu gura-n jos şi lipesc gura sobei, ca să se lipească şi gura lupilor. Şi nu folosesc nici meliţa, că-i rău de pagubă.

De unde şi vorba spusă femeii care vorbeşte prea mult şi peste rând: „Pagubă!”.

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 5 noiembrie 2018, 05:00

Calendarul ortodox consemnează drept zi importantă sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, iar calendarul popular rezervă trei zile (8-10 noiembrie) acestei mari sărbători.Valenţele psihopompe ale Sfântului Mihail şi Gavril îl situează în centrul atenţiei, fiind important şi pentru vii, şi pentru morţi. Prima zi a Arhanghelului este ştiută drept capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului şi a treia, coada Arhanghelului.

(varianta audio a rubricii)

Povestea cea mai cunoscută despre cei doi arhangheli se referă la momentul ştiut de om că este sfârşitul vieţii. Pe vremuri oamenii ştiau când vine ceasul de pe urmă şi cu multă vreme înainte nu mai lucrau nimic, că dacă tot se-apropie moartea, să se bucure din plin de zilele de trăit. De unde şi vorba spusă despre cineva care nu mai vrea să muncească sau face doar pentru sine: Parcă a intrat în anul morţii!

Mihail şi Gavril s-au vorbit şi au găsit o femeie văduvă, pe care au învăţat-o un descântec, ca să muncească omul până o muri „şi cu sticla de doctorii să-i descânte la cap”. Un om trăgea să moară şi era păzit de săteni. Numai astfel păzit, se credea, omul putea să scape de păcate. Văduva i-a descântat omului cu apă:

Pasăre cudalbă zburară

Trei picături de sânge picară

Şi leac să se scoale românul în picioare

Şi să ceară de mâncare.

Omul s-a ridicat „de pe moarte” şi de atunci a rămas obiceiul la român să se descânte, iar omul să nu ştie când vine ceasul şi să muncească până o muri. Aşa şi e de dorit:

Moarte fără bănuială

Şi nuntă fără căială

 În ziua Sfinţilor Apostoli Mihail şi Gavril nu se lucrează, altfel cel ce a muncit se va canoni în ceasul morţii până să-i iasă sufletul. Se mai păstrează bunul obicei ca finii să meargă să-şi vadă naşii în această zi, pentru că aşa cum arhanghelii sunt conducători ai cetei de îngeri, aşa naşii călăuzesc cu vorbe înţelepte şi pilde pe măsură pe finii cei repede-nfierbântaţi la fire.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Viorica Flintașu: ”La mulți ani radioului meu de suflet, radioului românesc!”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 noiembrie 2018, 08:02 / actualizat: 1 noiembrie 2018, 9:11

Din ținutul Bihorului, marea interpretă de muzică populară Viorica Flintașu transmite gânduri de prețuire pentru radioul românesc, la microfonul căruia a debutat în anul 1966, cu înregistrări realizate cu Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii Române sub conducerea dirijorului George Vancu. De peste 50 de ani Viorica Flintașu a rămas fidelă transmiterii folclorului autentic cules din depresiunea Beiușului, zonă reprezentativă etnografic și muzical pentru Bihor.

Mărturisirile Vioricăi Flintașu aduc în actualitate datini și obiceiuri din zona Bihor, cântece păstrate de-a lungul timpului prin interpretarea sa inedită. În amintirile sale personalitățile radiofonice sunt evocate, reconstituindu-se astfel un timp din istoria radioului românesc prin activitatea celor ce și-au dedicat viața conservării și difuzării folclorului autentic. Invitarea la emisiunea Galeria interpreților de muzică populară în ziua când radioul românesc împlinește 90 de ani de la înființare este un gest de prețuire pentru cei ce au reprezentat și reprezintă modele pentru transmiterea cântecului popular românesc. Astăzi, în zi aniversară, Viorica Flintașu spune cu emoție vădită în glas: La mulți ani radioului  meu de suflet, radioului românesc!

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Târguri de toamnă- urcioare de nuntă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 29 octombrie 2018, 05:00 / actualizat: 31 octombrie 2018, 12:27

Toamna târgurilor şi târgurile de toamnă sunt înţelepciunea şi belşugul roadelor strânse în casele anotimpurilor. Pe vremuri miresei i se dădea un urcior de nuntă, „să   se-nveţe cu… purtatul!”. Celebru pentru urcioarele sale este Grigore Ciungulescu, meşter olar din Oboga Oltului, ţăran-academician, membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România, cel care vine la târgurile de ceramică cu tot neamul, olari toţi, că aşa-i pe-aici: învaţă meşteşugul în casă, iar la roată se rânduiesc care cum îi cheamă inima şi mai ales sufletul lutului. Ce urcioare frumoase purtau odată vestitorii nunţii, cumnatul de mână şi prietenii ginerelui şi cum erau râvnite de „sta-n rochiţă”, invitaţii naşului!

Rămân poveştile frumoase despre târgurile de toamnă şi vasele din lut, de care şi domnitorii se bucurau.

La Horezu, Vâlcea, în satul Eufrosinei Vicşoreanu centrul de olărit a fost întemeiat prin grija lui Constantin Brâncoveanu, cel ce a ridicat sălaj sfânt cu gândul la „hurezii” care făceau noaptea poveste sub măgurile Vâlcii. Vasele descoperite aici, având caractere asemănătoare ceramicii orientale datează din secolul al XVI-lea.  Gaiţa, lutul şi focul au făcut din vas suflet închinat veşniciei, lăsând înţelesurile închise în culorile şi motivele ceramicii de Horezu să bucure timpul.

(varianta audio a rubricii)

La Oboga, comuna meşterului olar Grigore Ciungulescu şi moşia de altădată a Buzeştilor s-au lucrat vasele care au împodobit casele Basarabilor şi Brâncovenilor de la Brâncoveni, Călui şi Plăviceni. Când e la roata olarului, meşterul uită de lumea de-afară, de alte lucrări ale pământului, uită de sine pentru a se regăsi prin motivele pe care le-ncrustează pe fondul – cer al talerului. Documentele vremii stau mărturie acestui fapt încă din 1838, când C. Obodeanu aminteşte de clăcaşii din Oboga care „au amorţit sporul agriculturii” cu gândul numai la sufletul lutului.

Cu „peteala” (pieptene din lemn) şi „plotogul” (fâşia de piele pentru netezit), cu gaiţa sau cu cornul („corneci”) se iscă pe vase frumuseţi a căror destinaţie nu se mai ştie sau se cumpără, că au nume-minune: toitane, „pârnăi” (oale de prins lapte), puiele (de la „păsupuie” la „boalca” sau „caţaveica”), urcioare „cu ţâţa pe mănuşă sau pe burtă”. Iar modelele par aduse din casa de altădată: „teaca de ardei”, „brăduţul”, „şencălăul” (vălul), „banta” (dunga), coada de păun, cocoşul.

Reunite, aceste simboluri vizuale şi sonore (regionalisme) alcătuiesc un limbaj al sentimentelor şi credinţelor, cel ce leagă momentele existenţiale ale omului. Se trece peste Prag, într-o altă stare, ca o nuntire cu vremea.

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sâmedru

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 octombrie 2018, 07:55

Marele Mucenic de la Tesalonic, Sfântul Dumitru, este de regăsit şi în calendarul popular cu numele de Sâmedru. Dacă Sângiorzul (23 aprilie) încuie iarna şi înfrunzeşte codrul, Sâmedrul încuie vara şi desfrunzeşte codrul. În această seară se face focul de Sâmedru, motiv de bucurie şi petrecere. Se aduce un brad din munte, se pune într-o groapă împreună cu lemne uscate şi se dă foc. Se adună în jurul focului tineri şi vârstnici. Femeile aduc covrigi, nuci, mere, pâine caldă, colăcei anume făcuţi şi unşi cu miere şi împart copiilor. Aceştia strigă: „Hai la focul lu’ Sâmedru!” Tineri sar peste foc în credinţa că anul viitor le v-a aduce împlinirea sorţii: căsătoria.

(varianta audio a rubricii)

La plecare, fiecare ia un tăciune, pe care îl aruncă în grădinile cu pomi, ca să fie poame în vara viitoare.

În ziua de Sfântul Dumitru nu se lucrează. În Oltenia este credinţa că aceluia care va respecta această sărbătoare îi vor fi ferite vitele de lupi.

Se crede că usturoiul se seamănă până în această zi. Acum se tunde ritual coama cailor, se fac pronosticuri despre iarnă. Ciobanii aştern dulama în mijlocul oilor. Dacă pe aceasta se va aşeza o oaie neagră e semn că iarna va fi blândă; dacă se va aşeza o oaie albă, va fi iarna grea. Dacă va fi lună plină şi cer senin, iarna va fi bună, de va fi cer acoperit de nori, va ploua sau va ninge, sunt semne că iarna va fi aspră cu ger.

Ziua de Sfântul Dumitru e şi ziua soroacelor, când se încheie noile învoieli şi nu de puţine ori mai sunt şi supărări, după zicala:

La Sângiorz se încaieră câinii

La Sâmedru se bat stăpânii

    Dar noile învoieli aduc şi veselie.

La 27 octombrie este Sfântul Dumitru cel Nou, frate cu Sfântul Dumitru, respectat pentru ca oamenii să fie feriţi de boli şi lovituri.   Şi uite-aşa, cu vara închisă şi codrul desfrunzit aşteptăm zilele lui brumar!

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sărindarul de obște

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 octombrie 2018, 07:16

Marea sărbătoare religioasă şi populară Sfântul Dumitru marchează deschiderea unui străvechi sezon pastoral de 6 luni. Este momentul când prin practici rituale se face liantul între Lumea cu Dor şi Lumea fără Dor. Moşii de Sâmedru ocupă un loc prioritar în complexul sistem al practicilor şi obiceiurilor reunite de cultul morţilor.  În Oltenia, de Sâmedru, în zona Calafatului, la Desa se derulează o secvenţă importantă a unui obicei tradiţional cu amplu scenariu ritual, ceremonial numit Sărindarul de obşte.

(varianta audio a rubricii)

Cercetările de teren realizate de reputatul folclorist Al. I. Amzulescu au evidenţiat trisecvenţialitatea acestui obicei.

Un prim moment „purtarea sărindarului” are loc în lunile februarie-martie când familiile fiecărei uliţe se leagă într-o ceată pentru a prăznui sărindarul lor de obşte. Al doilea moment, „slobozirea apelor” se desfăşoară în prima săptămână a lui septembrie.  În ambele momente bărbaţii nu participă. Al treilea însă, ce se petrece de Sfântul Dumitru, denumit „ spargerea sărindarului de obşte” reuneşte pe toţi membrii comunităţii.

Ineditul şi frumuseţea obiceiului l-au determinat pe marele folclorist Al. I. Amzulescu să realizeze un film în anul 1968, film circumscris în seria de circulaţie internaţională Enciclopaedia Cinematographica. Acesta a fost produs de Institutul de Film ştiinţific din Göttingen, Germania.

Spargerea sărindarului de obşte are câteva detalii semnificative: este un ospăţ bogat făcut de cetele de sărindar, la care participă toţi sătenii, timp de două zile. Este prilej de cântec şi joc, în preajma fântânii (simbolul apei), la care nu lipsesc pomii vieţii împodobiţi cu ghirlande şi dulciuri. Elementul care trimite cu gândul la cinstirea moşilor îl constituia apariţia măştilor închipuind bătrânii bărboşi. Apar astfel simbolic viii şi morţii, o „întâlnire” a generaţiilor.

Se configurează astfel o vie mitologie a cultului strămoşilor şi credinţa în unitatea obştii. Este o perindare a generaţiilor, legate prin sărindarul de obşte, care trimite la ideea de perenitate.

Spargerea sărindarului se încheie cu un foc mare, peste care sar tinerii, focul ştiut drept Focul lui Sâmedru. Este un prilej de petrecere şi de revigorare a legăturilor cu ceata de vârstă, de implicare în viaţa comunităţii a tinerilor familii şi de amintire a celor plecaţi în Lumea fără dor.

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Lucinul

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 17 octombrie 2018, 05:00

În aşteptarea sărbătorii dedicată patronului păstorilor, Sfântul Dumitru, se respectă trei zile Filipii de Toamnă.

(varianta audio a rubricii)

Lucinul se preîntâmpină şi se cinsteşte şi în ziua lui, la 17 octombrie amintim practica legată de animale: încleştarea dinţilor de la pieptănul, cu care se scarmănă lâna. Astfel, animalele vor fi ferite de lupi. Dacă nu se lucrează în această zi cu fire de lână sau de păr, fetele din Vaideeni tot îşi amintesc de Ghemăriţa. Legenda locului spune cum fetelor, la coborârea de la munte, le ieşea în cale o babă înspăimântător de mare şi de slabă, care le cântărea tortul de lână strâns în gheme. Cele ce nu aveau multe gheme erau năpăstuite de Ghemăriţa: le punea să toarcă şi să depene fire din frunzele căzute din fagi. Ciobanii nu uită să le spună fetelor legenda Ghemăriţei atunci când urcă la munte, ca să ştie ce le aşteaptă la coborâre, dacă nu lucrează tortul de lână cât se cuvine.[1] E bine să ştii ce te aşteaptă în viaţă, dacă nu eşti muncitor. Sărbătoare pastorală dedicată lupilor pentru a preveni stricăciunile produse de ei, Lucinul e de respectat, pentru că lupul tot lup e, chiar dacă nu ţi-a mâncat oile.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Informator Ana V. Todeci, Vaideeni, 1947.

Sfânta Paraschiva, sfârşitul Verii lui Mioi

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 octombrie 2018, 22:00

Mare sărbătoare este ziua de 14 octombrie, mare şi de ţinut minte, pentru că în viaţă nu uiţi mai ales începutul şi sfârşitul. Sărbătoarea se mai numeşte şi Vinerea Mare.

(varianta audio a rubricii)

În orice zi din săptămână ar fi, ziua se numeşte astfel şi e una din cele douăsprezece vineri de peste an ţinute cu post şi nelucru. Zilele au numele lor, pe care trebuie să le respectăm spunându-le numele. Când se numeşte altfel o zi, acea zi este mai importantă decât celelalte şi nu trebuie uitată. Vinerea Mare e ţinută cu nelucru pentru a feri membrii familiei de primejdie de boală, de trăsnet şi grindină, de boli de ochi. De boli urâte, pentru că se credea că Paraschiva a fost o fată tare urâtă, ca Sfânta Vineri, dar datorită smereniei şi dăruirii sufletului ei către Dumnezeu, trupul ei după moarte nu a putrezit şi era plin de mireasmă, când a fost dezgropat de către locuitorii din Epivat pentru a pune alături un marinar înecat.  Nu frumuseţea chipului dăinuieşte în timp, ci frumuseţea sufletului, a cugetului curat, a gândului bun pentru semeni. De Vinerea Mare încep ciobanii „a pleca la vale”. Şi tot în această zi se slobod oile la berbeci pentru prăsire. După calendarul ciobanilor, de vor face astfel, vor avea miei frumoşi cu două săptămâni înainte de Paşti. Şi tot pentru a avea miei frumoşi nu folosesc obiecte de tăiat în această zi, să nu iasă miei tărcaţi. Nici în viaţă nu-i bine să fie cineva tărcat, e însemnat şi orice semn lăsat de Dumnezeu nu-i lăsat la voia întâmplării, ci numai la voia Domnului. Te fereşti, pentru că-i însemnat.

Şi cum tot începutul are şi un sfârşit, vara pastorală se sfârşeşte de Sfânta Paraschiva. Şi vara lui Mioi se sfârşeşte şi vremea se burzuluieşte. Ţăranii îşi cumpără haine groase de iarnă de la târguri şi iarmaroace, că nu se ştie niciodată cât va fi iarna de grea. Ba se ştie, dacă priveşti oaia în dimineaţa de Vinerea Mare, de e belălaie (singură) iarna va fi uşoară, de stă grămadă cu altele, iarna va fi grea. Cum o fi, numai să fie şi s-o trăim bine, se zicea demult, nu doar de-acum!

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Caravana Marii Uniri la Craiova

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 13 octombrie 2018, 21:33

Guvernul României, prin Centrul Național de Cultură Romano Kher, organizează în perioada septembrie – decembrie 2018, programul cultural Caravana Marii Uniri, ca parte a manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri. Vineri, 12 octombrie 2018, începând cu orele 15:30, în Sala de Consiliu a Primăriei Craiova a avut loc dezbaterea Contribuția Minorităților Naționale la dezvoltarea României, parte a proiectului cultural Caravana Marii Uniri.

Conferințele și dezbaterile sunt organizate de către Asociația Națională pentru Romi. Prima dintre conferințe a avut loc la Prefectura Constanța, în data de 29 august 2018 și a reunit importanți reprezentanți ai minorităților tătare, rrome și turce, iar în data de 24 septembrie a avut loc cea de-a doua dezbatere, la Primăria Târgoviște, unde au participat minoritățile elenă, bulgară, italiană, rromă, sârbă.

Evenimentul de la Craiova s-a desfășurat cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, al Consiliului Județean Dolj și al Instituției Prefectului Dolj. Moderator a fost Adrian Nicolae Furtună.

Au participat reprezentanți ai minorităților naționale din Oltenia: Romeo Tiberiade – Președintele Partidei Romilor din Oltenia, Ion Vasoianis – Președintele Comunității elene din Craiova, Cristina Mistici – Președintele Asociației italienilor din Oltenia.

În context a fost prezentat Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză din cadrul Universității din Craiova, care are ca scop promovarea culturii, limbii şi literaturii poloneze prin organizarea de expoziții, conferințe, seri de film, muzică, poezie poloneză.

În calitate de membru în bordul proiectului național derulat de Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere cu genericul Revitalizarea și promovarea patrimoniului cultural al minorităților din Oltenia în contextul diversității culturale am argumentat importanța organizării de dezbateri și întâlniri cu membrii minorităților din regiune pentru a cunoaște valorile acestora și pentru buna conviețuire.

În cadrul proiectului a fost organizat și primul muzeu al etniilor din Oltenia la Casa Universitarilor din Craiova, detalii despre acesta a oferit Irinel Cănureci, șeful Secției de etnografie din cadrul Muzeului Olteniei.

Diseminarea informațiilor despre evenimentele din cadrul comunităților etnice este o necesitate pentru a cunoaște cultura acestora și pentru a contribui la crearea unității în diversitate. A fost și pledoaria noastră în prezentarea fluxului Conviețuiri. Din viața minorităților naționale la Radio România Regional cu difuzare în onair la radiourile regionale și cu postarea însemnărilor culturale pe site-ul www.www.radioromaniaregional.ro Este contribuția radioului public regional la promovarea culturii minorităților naționale și a contribuției minorităților naționale la dezvoltarea României, în acord cu tema dezbaterii propusă de Guvernul României prin Agenția Națională pentru romi și Romano Kher Centrul Național de Cultură a Romilor.

Holul Primăriei din Craiova a găzduit expoziția organizată de reprezentanții proiectului, obiectele și imaginile fiind elocvente pentru cultura romilor.

Programul cultural Caravana Marii Uniri continuă cu noi dezbateri în anul Aniversării Centenarului Marii Uniri.

A consemnat conf. univ. dr. habil. Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Elena Frâncu, Asistent proiect

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi „HERMANNSTADTFEST”, Sibiu – 2018

Publicat de Bogdan Dragomir, 3 octombrie 2018, 10:29 / actualizat: 21 iunie 2023, 18:19

Festivalul Internațional de Muzică pentru Copii și Adolescenți „HermannstadtFest” a ajuns la cea de a șasea ediție și s-a desfășurat în perioada 22-24 iunie 2018 la Sala de evenimente a Centrului Militar din Sibiu.

Evenimentul  a fost organizat de Asociația „Domy Music Star” – Sibiu, Palatul Copiilor Sibiu, Arhiepiscopia Ortodoxa Romana –Sibiu în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Sibiu, Casa Corpului Didactic Sibiu, Academia Forţelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”,  Asociația „David Petrovici pentru copii” – București.

DSC_0004.organizatorii Hermannstadtfest 2018.1100 (foto by Bogdan Dragomir)

Organizatorii au sprijinit și încurajat și în acest an participarea la festival a copiilor talentati cu dizabilități și din centre de plasament. Festivalul, de o înaltă ținută artistică, a reunit mici artiști din țară și din străinătate – soliști de muzică ușoară și populară.

Sectiunea „Remember” a fost dedicată compozitorului Dumitru Lupu iar în acest an, micii artiști interpreți au putut concura și la sectiunea speciala „In numele iubirii – Stela Enache – Florin Bogardo”!
Noutatea absolută a acestei ediții a fost organizarea workshop-ului „Igiena vocală pentru cântăreți” susținut de doamna doctor foniatru Rodica Mureșan.

Desfăşurarea cu succes a celei de a VI-a ediţii a Festivalului a confirmat situarea acestui eveniment în topul manifestărilor artistico-educative de gen din România!

Eveniment promovat de Radio Romania Regional.

În Gala festivalului, organizatorii au acordat trofee, premii de excelenţă, premii I, II, III, premii speciale, medalii şi diplome de participare. Lista completă cu laureaţii ediţiei a VI-a poate fi consultată la adresele http://www.festivalul-hermannstadtfest.blogspot.ro/, https://www.facebook.com/HermannstadtFest.Sibiu/

Câştigătorii Festivalului HermannstadtFest – editia a VI-a sunt:

PREMII HERMANNSTADTfEST

MARELE TROFEU MUZICA USOARA – RADUCANU MARIA-BUCURESTI

MARELE TROFEU MUZICA USOARA INTERNATIONAL – YORDANOVA GABRIELA- BULGARIA

MARELE TROFEU MUZICA POPULATA – ANUTOIU ANA- DEVA

PREMIUL I CU EXCELENTA HERMANNSTADTFEST- TELEUCA IULIA- REP. MOLDOVA

PREMII I CU EXCELENTA

– PREMIUL I CU EXCELENȚĂ  PENTRU CEA MAI BUNA INTERPRETARE A UNUI CÂNTEC ROMÂNESC – CIOCOIU ROMINA – ROMAN

– PREMIUL I CU EXCELENȚĂ  DUMITRU LUPU-LEU CATINCA CALARASI

– PREMIUL I CU EXCELENȚĂ  FLORIN BOGARDO -BASCOVEANU ALEXANDRU

– PREMIUL I CU EXCELENȚĂ  PENTRU CEL MAI AUTENTIC COSTUM POPULAR -LAPADAT IULIA –MESIAS

– PREMIUL I CU EXCELENȚĂ  PENTRU CEA MAI BUNA INTERPRETARE INSTRUMENTALA – TOADER ANDREI –SIBIU

– PREMIUL I CU EXCELENȚĂ  PENTRU CEA MAI BUNA INTERPRETARE A UNUI CÂNTEC PATRIOTIC -POP ROXANA -CLUJ

36397371_1720633641357372_2749104357378097152_n Premiul Tinere Talente RRR – Ioana Vecerdea (foto arh. Hermannstadtfest 2018.1100)

În cadrul Galei festivalului, Radio România Regional a acordat Premiul special de promovare TINERE TALENTE pentru calităţi artistice deosebite, concurentei IOANA VECERDEA din Sibiu!

DSC_0175 Ioana vecerdea la Hermannstadtfest 2018 (foto by Bogdan Dragomir)

Ioana Vecerdea are 15 ani şi este din Sibiu. În prezent este elevă a Liceului de Artă din Sibiu, unde a urmat cursuri speciale de pian principal, între 2010-2016 şi din 2016-în prezent cursuri de arte plastice! De asemenea, Ioana este şi elevă la cursurile de Canto-Muzică uşoară (2014-în prezent), Chitară (2015-în prezent), Teatru (2018-în prezent), Ecoturism (2018-în prezent) şi Voluntariat în Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” (ONCR) (2018-prezent)

DSC_0178 arh. Hermannstadtfest 2018 (foto by Bogdan Dragomir).1100

Dintre realizările sale artistice din ultimii doi ani de studiu vom remarca câteva dintre premiile foarte importante obţinute:

2017-Premiul II, Concursul National de Arte Plastice Hans Hermann,specialitatea pictura,Sibiu
2017-Diploma de voluntar in organizarea si desfasurarea Concursului Regional Dance Art Fusion,Sibiu
2017-Premiul I,Concursul judetean interdesciplinar Scoala mea are Talent,Sibiu
2017-Premiu Special ,Festivalul International de muzica pentru copii si adolescenti Hermannstadtfest,sectiunea Portret de Artist, Adrian Ordean,Sibiu,
2018-Premiul I,Concursul judetean de muzica vocal-instrumentala, sectiunea Solisti Muzica Usoara ,Medias Sibiu
2018-Premiul I cu excelenta,Concursul Regional Scoala mea are Talent ,sectiunea teatru,Sibiu
2018-Premiu Special Adrian Ordean,Festivalul International
2018-Premiul Special de Promovare Tinere Talente in cadrul Festivalului International de Muzica, Sibiu
2018-Premiul I,Festivalul National Mugurasii cantecului si dansului,sectiunea Muzica usoara ,Buzau
2018-Diploma de Chitarist,Sibiu Guitar Meeting,
2018-Premiul I,Cupa Prieteniei,Turism Sportiv Montan,Rau Sadului
2018-Trofeu,Festivalul-Spectacol ART RESPECT,interpretare muzica usoara ,Brasov.

Ploaia (Gherase Dendrino/Stefan Cristodulo), interpretată de Ioana Vecerdea. Producător: Palatul Copiilor Sibiu 2018!

Felicitări, Ioana şi mult succes în continuare!

Juriul festivalului a fost alcătuit din personalităţi muzical-artistice din România şi din străinătate:

Adrian Ordean – compozitor şi preşedintele juriului Hermannstadtfest 2018, Rodica Popa Comăniciu- Interpreta muzică populară şi laureată a concursului „FLOAREA DIN GRĂDINĂ,, , Stela Enache — Interpreta muzică ușoară, Ileana Șipoteanu – Interpretă muzică  ușoară, Bogdan Dragomir – Muzician – Realizator de emisiuni la Radio Romania Regional; Rodica Roşioru – Muzician, prof. Republica Moldova, Conf. Univ. Dr. Gabriela Rusu-Păsărin – Realizator emisiuni Radio Romania Regional, Cătălina Dumitrean – Interpreta muzică ușoară, Codruţ Croitoru – Solist vocal al trupei Schimbul 3 by Adrian Ordean, Rumiana Nacheva – Director Festival SILVER YANTRA (Veliko Tarnovo, Bulgaria), Daniel Vecsei – Profesor de muzică – Director al Palatulului Copiilor Sibiu.

Dominique Simionescu – recital în cadrul Festivalului International Hermannstadt Fest 2018 – (Eu voi zbura – comp. Codruţ Croitoru, preluare de pe youtube.com)

În cadrul evenimentului a avut loc și o prezentare de modă cu vestimentaţie pentru copii (fetitele de la Karina Dance si creatii de Vec Design by Claudia Suciu)! Felicitări micuțelor pentru modul artistic de prezentare, dar au fost susţinute şi două recitaluri extraordinare interpretate cu mare profesionalism de marile artiste ale scenei muzicale româneşti – STELA ENACHE şi ILEANA ŞIPOTEANU! Felicitări!

În calitate de parteneri media, Radio România Regional, Radio România Iaşi, Radio România Cluj şi Radio România Antena Sibiului, transmit felicitări organizatorilor, tuturor participanţilor, părinţilor şi profesorilor coordonatori şi gânduri bune tuturor celor ce au contribuit la realizarea acestui frumos și deosebit eveniment muzical – HERMANNSTADTFEST 2018!

Bogdan Dragomir – Muzician și jurnalist la Radio România Regional

(Sursa info, audio, video şi foto: Daniela Simionescu – Director festival HERMANNSTADFEST 2018, youtube.com şi arhiva foto şi video Bogdan Dragomir).

Brumărel

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 octombrie 2018, 15:01

Luna octombrie este denumită popular „brumărel” (începe a bruma, cad brumele mici). Este vremea specifică de trecere de la toamnă la iarnă, când începe să brumuiască.

(varianta audio a rubricii)

Octombrie

este necăjos şi suflă rece,

Pasul leneş nu se trece,

El pe unde merge pârleşte

Şi copacii verzi nu-i iubeşte.

Golanii să-i vadă, nu-i place,

Cu leneşii el n-are pace.

Face pe leneşi să plângă

Şi la pieptu-i să se strângă.

Tremură de-a lui frică

Şi pielea l-o urzică![1]

   Se crede că dacă în octombrie va fi frig şi ger, ghenarie şi făurar vor fi cu vreme blândă. „Vântul lui octombrie este vânt bogat”[2]. Cum bogată în nunţi se anunţă şi luna lui brumărel. Este momentul cel mai bun pentru făcut masa mare de nuntă, cu vinul abia „aşezat”, cu murăturile puse din vreme şi ţuica de prune (fără „frunte”) numai bună să fie făcută roşie luni după nuntă. Vântul e aducător de veste „cu prirostrii”, pentru că el aleargă să se-nsoare. Legenda spune că vântul „e un flăcău frumos şi zburdalnic, care trăieşte în văzduh cu mamă-sa. El este neînsurat şi caută, de când e lumea, să se-nsoare. Când aleargă prin lume, atunci zicem noi că bate vântul, el umblă după însurătoare. Când osteneşte şade acasă şi se odihneşte şi-şi caută în gospodărie, ca orice om, de treburile lui. Apoi îl apucă din nou dorul însurătorii…”[3] Şi toamna îl apucă şi se grăbeşte, pentru că ştie şi el îndemnul:

Însoară-te până nu-ţi trece vremea.

Iar vremea e bună la tinereţe:

Însurătoarea de tânăr e ca gustarea de dimineaţă.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1]Tudor,  Pamfile, op. cit., p. 179.

[2] E. Niculiţă-Voronca, op. cit., I, p. 290.

[3] Legendele românilor, vol. I, Legendele Cosmosului, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet, Cultura Naţională, 1994.

Teclele

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 24 septembrie 2018, 05:00

  După  echinocţiul  de  toamnă,  ştiut  de  bătrâni de „Târ înainte-târ înapoi” (nu se lasă roua dusă prea uşor şi se speră la Vara lui Mioi) încep sărbătorile dedicate lupilor, prima fiind în ziua de 24 septembrie: Teclele. Şi cum lupii abia aşteaptă să dea iama prin turmele de oi, ziua se mai numeşte şi teclele berbecarilor: ograda celui ce va lucra în această zi va fi „călcată” de lupi şi îi vor mânca berbecii. Şi turmă fără berbeci, de unde spor?

(varianta audio a rubricii)

Teclele sunt reprezentări mitice, de care nu uită păstorii şi acţiunea lor distrugătoare poate fi prevenită, dacă vor fi respectate interdicţiile de muncă: femeile, mai ales, pot fi liniştite de tecle, nu trebuie să mai măture prin casă, să mai coase, să folosească obiecte ascuţite (de limbă nu se pomeneşte, dar nu se uită vorba spusă apăsat: are limba ascuţită!). Nu-i  bine să dea cenuşa afară din casă. Este credinţa că pot veni lupoaicele să răvăşească cenuşă, să găsească tăciuni aprinşi, acoperiţi de cenuşă, să-i înghită şi astfel să se împuieze. Şi mai ales nu e bine să dea foc cu împrumut, focul este dat de Dumnezeu şi nu trebuie supărat, nu trebuie înstrăinat şi înjurat, că se răzbună. Vatra fără foc şi apă nu trebuie lăsată. Focului îi place să fie păzit, el „vâlvăteşte”, vorbeşte. Cu jar, cenuşă şi spuză se fac farmecele. Focul este o prezenţă sfântă, metafora vieţii şi semn al divinului. Focul, precum norocul: să nu-l împrumuţi. Acu’ te fericeşte, acu’ te pârjoleşte.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

 Sursa foto: http://stanaturistica.ro/

Cârstovul viilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 14 septembrie 2018, 12:23

De la mijlocul lunii septembrie începe culesul viilor. Nimic nu era făcut în satul patriarhal fără să se sublinieze rostul, câştigul şi învăţătura din faptul vieţii. Iar culesul roadelor toamna era prilej de rostit pilde.

(varianta audio a rubricii)

Cîrstovul viilor, sărbătoarea viilor se făcea de Ziua Crucii sau după această sărbătoare. Se mai face şi astăzi în sudul ţării în judeţul Dolj şi Vâlcea.

Se respectă un ritual la care participă şi preotul. La Almăju în Dolj preotul vine la locul unde s-au aşezat butoaiele pentru noul an. Se fac rugi la vii şi la pivniţe. Pentru a se-mplini rugile, ţăranii postesc o săptămână. Începe culesul! Strugurii se aşază în târnele de nuiele şi se aşteaptă să fie stropiţi cu aghiasmă. Aghiasma mică se face chiar la vie. Astfel pământul roditor e aureolat de sfinţenia gestului şi a vorbelor. Viţa dă rodul, viţa va fi supusă unui ritual străvechi: o dezgroapă, apoi o ung cu untură, toarnă puţin vin peste ea. Şi până la terminarea culesului se tot întorc la ea, un dus-întors ca vremea cea schimbătoare, pe care ea o-nfruntă pentru a-şi duce rodul la bun sfârşit.

Ţăranul are grija viei tot anul. Nu doar o-ngrijeşte, o păzeşte de nenorociri respectând sărbătorile ţinute pentru vii: Joile, cele după Paşti şi toate vinerile de peste an. Iar practici pentru invocarea rodului şi păzirea viilor de stricăciuni se făceau la marile sărbători ale primăverii, de la Trifon până la Sânziene şi Schimbarea la faţă. Iar la Anul Nou urările amintesc de preaplinul toamnei:

S-aveţi de toate

Ca toamna cea bogată

De toate-mbelşugată.

Dar pentru a avea tihna casei, a pivniţei şi a cămărilor părintele îşi sfătuia copilul:

Roagă-te lui Dumnezeu

Şi munceşte tot mereu.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Simpozion internațional de italienistică sub patronajul Ambasadei Italiei în România, al Institutului Italian de Cultură din Bucureşti şi al Societăţii Dante Alighieri, Sediul Central din Roma

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 14 septembrie 2018, 11:24

În perioada 14 – 16 septembrie 2018, la Universitatea din Craiova se desfășoară  al X-lea Simpozion internaţional de italienistică, sub genericul „Limba și literatura italiană în prezent și în istorie”. Evenimentul este organizat de Facultatea de Litere a Universității din Craiova, Secția de Limbă și literatură italiană, sub patronajul Ambasadei Italiei în România, al Institutului Italian de Cultură din Bucureşti şi al Societăţii Dante Alighieri, Sediul Central din Roma, în colaborare cu Departamentul de Ştiinţe Umane şi Sociale al Universităţii pentru Străini din Perugia. Participă peste 60 de cadre didactice şi cercetători de la universităţi din Bulgaria, Camerun, Croația, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Slovacia, Spania, Ungaria, S.U.A. şi de la următoarele universităţi din ţară: Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

Reputați italieniști vor susține conferințele plenare: Massimo Arcangeli (Universitatea din Cagliari), Walter Zidarič (Universitatea din Nantes), Immacolata Tempesta (Universitatea din Salento), Smaranda Bratu Elian (Universitatea din București).

În cadrul evenimentului academic vor fi lansate mai multe volume, dintre care amintim  În căutarea tărâmului promis: italienii din România (Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Cluj-Napoca, 2017); Elena PÎRVU (a cura di), Il tempo e lo spazio nella lingua e nella letteratura italiana. Atti dell’VIII Convegno internazionale di italianistica dell’Università di Craiova, 16-17 settembre 2016 (Firenze, Editore Franco Cesati, 2018). Vor fi prezentate și reviste culturale, ce cuprind articole despre cultura italiană promovată în România, precum Orizzonti culturali italo-romeni / Orizonturi culturale italo-române, rivista interculturale bilingue / revistă interculturală bilingvă.

Deschiderea evenimentului a avut loc astăzi, 14 septembrie 2018, în Sala Albastră a Universităţii din Craiova, în prezenţa domnului prof. Ezio Peraro, directorul Institutului Italian de Cultură din Bucureşti şi ataşat cultural al Ambasadei Italiei în România.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Ziua Crucii

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 14 septembrie 2018, 09:29

 Calendarul popular este împărţit în două, respectându-se cele două echinoxuri, de toamnă şi de primăvară. Un anotimp e vara şi ţine de la Alexii, 17 martie până la ziua Crucii, 14 septembrie. Al doilea este iarna, care începe de Ziua Crucii şi se sfârşeşte la Alexii. Sărbătoarea din 14 septembrie este cunoscută sub denumirea de Înălţarea Sfintei Cruci sau Crucea Mare. E ziua când se încheie postul de la Cruce la Cruce.

Se cuvine să nu se muncească nimic, oamenii să meargă la biserică, să ducă poame şi colivă pentru sufletele celor răposaţi, buchete de flori şi frunze cu care să se înconjoare Sfânta Cruce. Astea sunt bune de leac.

În această zi pot fi culese ultimele plante de leac, deoarece după această zi, ele vor fi socotite „necurate”. Florile sfinţite la biserică să fie puse la uscat şi folosite mai apoi pentru lecuirea durerilor de cap.

Ziua Crucii e ziua mărturisirilor. Nu este îngăduită minciuna, se pot afla marile adevăruri împovărătoare într-un alt timp. De Ziua Crucii vorbesc florile, mărturisindu-şi părerea de rău că se usucă.

Este şi Ziua Şarpelui, ziua când intră în pământ. Şi mai ales e zi de post, chiar negru.Dacă după Ziua Crucii va tuna, toamna va fi lungă. În Oltenia este Cârstovul viilor, începe culesul viilor şi bătutul nucilor. Este ziua când se efectuează practici apotropaice şi fertilizatoare.

Dacă veţi vedea vreodată un om bolnav de spaimă, pune-ţi-l să-şi amintească în ce zi a căzut Ziua Crucii. De-şi va aminti, se va lecui!

Cum busuiocul este recunoscut pentru virtuţile sale apotropaice tinerii să nu uite de el de Ziua Crucii: fetele să-şi spele părul cu apa în care au pus busuioc, spre a avea un păr frumos (unde sunt cosiţele de altă dată?), iar băieţii să uite busuiocul în buzunarul hainei spre a-l juca la horă şi a fi feriţi astfel de vorbe rele.

Busuiocul este invocat deseori pentru legarea dragostei, dar şi blestemat:

Busuioace nu te-ai coace,

Nici sămânţă n-ai mai face,

Că din sămâncioara ta

A ieşit dragostea

…cea mai grea boală, de care nimeni nu vrea să se lecuiască!

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sântă Măria Mică

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 8 septembrie 2018, 05:00

Sântă Măria cea Mică sau Naşterea Maicii Domnului sunt denominările acestei sărbători populare, la fel de mare ca şi Adormirea Maicii Domnului, Sântă Măria Mare. În unele comunităţi este sărbătorită cu mai mult fast, pentru că mijlocul lui august e socotit de tristeţe, fiind momentul morţii Născătoarei de Dumnezeu şi în semn de pioşenie mulţi creştini nu petrec cu lăutari.

(varianta audio a rubricii)

De Sântă Măria Mică însă sunt multe motive de bucurie: este ziua de naştere a Născătoarei de Dumnezeu, fără de care n-am fi ştiut ce-nseamnă suferinţa în demnitate şi lacrimi de credinţă şi durere. Este ziua-hotar între vară şi toamnă, când versurile populare sunt un real îndemn.

A trecut Sântă-Măria

Să lepădăm pălăria!

Este ziua când încep să plece păsările călătoare, rândunelele dau primul semn al călătoririi, cum tot ele dau semn de primăvară şi statornicie la streaşina casei.

Sântă Măria Mică aminteşte femeilor că încă sunt plante de leac bune de cules, iar bărbaţilor că pot continua semănăturile de toamnă la grâu, ovăz sau secară. Sărbătoarea e ţinută mai ales de femeile care-şi doresc un prunc. Aşa cum Ioachim şi Ana au primit în dar un prunc, pe Maica Domnului, aşa se pot îndeplini dorinţele celor ce vor în casa lor un odor. Spun bătrânele că e bine ca femeile să meargă în această zi la biserică şi să se roage spre a dobândi un prunc. Darul cel mai de preţ pentru o femeie este chiar pruncul, „răcoarea sufletului ei”, alinarea de-o clipă şi pentru o viaţă.

În Oltenia ziua de 8 septembrie este ţinută şi pentru cei ce au pus de sărindar de obşte. La Desa în judeţul Dolj, de nu se mai ştie de când, de Sfânta Măria Mică se sloboade sărindarul. Iar la Hunia –Maglavit se face Pomana de Voie sau Sărindarul Mare. Precedat de purtatul sărindarului în Paresimi şi încheiat cu spargerea sărindarului la Sfântul Dumitru, slobozirea sărindarului e moment de bucurie pentru toate generaţiile, dar mai ales pentru copii, pentru că ei slobod sărindarul. Şi iată cum şi în acest obicei la 8 septembrie apare imaginea copilului, cum celebrarea naşterii Maicii Domnului e sărbătoarea cea cunoscută şi cum ruga pentru a avea un copil poate fi împlinită.

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sântion de toamnă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 29 august 2018, 05:00

Ziua de 29 august este zi de mare sărbătoare pentru biserica ortodoxă: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Calendarul popular românesc consemnează denumirea de Sântion de Toamnă.

(varianta audio a rubricii)

Sântion aminteşte de Sfântul Ioan Botezătorul, cel care s-a supus sacrificiului suprem, tăierea capului. Credinţele populare respectă această simbolistică, având două componente: rotundul capului şi curgerea sângelui datorită tăierii. De aceea în această zi nu se mănâncă fructe rotunde sau asemănătoare cu un cap: mere, pere, pepeni roşii. Nu se bea vin roşu. Nu se mănâncă din strachină, pentru că e rotundă, nu se foloseşte cuţitul, pentru că doar cu el s-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Nici fructele roşii nu se mănâncă în ziua de Sântion de Toamnă. Şi mai ales nu se mănâncă varză. În satul care mai păstrează tradiţia şi credinţa se ştie şi de Sfântul Ioan taie capul pe varză. Legendele povestesc despre tânărul frumos care a fost pedepsit, pentru că a refuzat avansurile soţiei lui Irod şi din răzbunare a fost învinuit că a furat o bijuterie. După întemniţare i s-a tăiat capul. Astfel se explică şi sintagma populară „tăierea capului pe varză”, adică tăierea capului cum se toacă varza.

Tot în această zi de sărbătoare nu este îngăduit să se mănânce de pe tavă, iar împărţania (cum se spune în Oltenia) cu pere şi castraveţi nu se aşază pe tavă sau farfurie: capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost purtat pe o tavă, în faţa unei asistenţe numeroase de către o dansatoare, iar farfuria reprezintă rotundul capului.

Şi tot în ideea de respectare a rotundului, în această zi nu se fac hore.

A doua componentă a denominării sărbătorii Sântion de Toamnă aminteşte de venirea toamnei. Este ziua care marca altădată coborârea vacilor de pe păşunile montane.

În Oltenia este însă funcţională şi azi o semnificaţie anume a sărbătorii: se crede că în această zi, şi numai în această zi femeia este egală cu bărbatul. Doar o zi, care, de obicei trece repede!

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Făină din grâu nou

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 18 august 2018, 05:00

Pâinea, totem sau ofrandă şi nelipsit aliment se face după un ritual străvechi, care şi-a pierdut în timp înţelesurile prime, dar care funcţionează azi ca normă a vieţii. Pâinea nu se face oricum, oricând şi de către oricine.

(varianta audio a rubricii)

„Fetele nici nu erau măritate până nu învăţau să coase, să gătească, să ţeasă, să coacă în cuptor, să spele, să toarcă etc.”[1]

Mamele şi bătrânele casei le învaţă pe cele tinere rostul muncilor în gospodărie, printre care şi făcutul pâinii. Pâinea se poate face în Oltenia şi în Ţara Loviştei din turta de aluat (maia): bucată dospită uscată la soare folosită pentru viitorul aluat. Este un ferment şi o credinţă.

Şi dacă locul e mai sărac, femeile ştiu să facă turtă de mălai, un amestec de făină de grâu şi făină de porumb. În Gorj pe vremuri turta de mălai, numită simplu turtă era coaptă în cuptorul din curte, cu jar pus în faţa uşiţei improvizate la cuptor (o tinichea pentru a iradia căldură), iar în faţa jarului se puneau la fiert oalele din lut cu mâncare (fasole, varză sau cartofi). Iar bătrâna nu uita să facă şi o turtă mică, un pupoi pentru a-l da copilului sau nepotului care poftea la mălaiul copt ce emana un miros de pâine dulceagă. Se amesteca mălaiul din alt an cu făina din grâu nou şi se cocea o turtă bună de mâncat cu orice fiertură proaspătă: ciorbă de fasole verde, sau varză cu roşii sau „prăjitură”, cum se spunea la omleta din ouă. „Să-ţi fac maică o prăjitură, că ţi-o fi dor” – zicea bătrâna, bătând ouăle şi aruncându-le în tigaia de tuci cu trei picioare. Azi turta de mălai e o „prăjitură”, prea puţin ştiută de orăşeni.

Gheorghiţa Măleanu, poeta ţărancă ne-a îmbiat odată cu mălai de Vâlcea, făcut şi cu puţin zahăr, chiar un fel de prăjitură, sănătoasă şi gustoasă. Din grâul nou se face făina albă ce se foloseşte câte puţin, prin amestec cu cea din alt an. Spiritul grâului se ascunde în ultimele spice de grâu şi se transmite prin făina din grâu nou. Şi nici paiele nu sunt uitate, se usucă la soare şi se pun câteva în salteaua de paie tot din alţi ani, şi tot ca un transfer de energie şi ca element erotic, cum stau mărturie şi versurile:

Foaie verde şi-un spânat

Nu ţi-a fost puică păcat,

C-am fost tânăr neumblat

Şi tu rău m-ai fermecat

Cu trei paie de la pat,

Cu trei flori din trei grădini,

Cu apă din trei fântâni.[2]

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] I. Şeuleanu, Poezia populară de nuntă, Bucureşti, Ed. Minerva, 1985, p. 186.

[2] Grigore Tocilescu, Materialuri folclorice, vol. I, Bucureşti, 1900, p. 845.

Maica Domnului veghează viaţa omului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 12 august 2018, 05:00

La Bobotează femeile dau la cruce fuioarele cele mai lungi. Maica Domnului, de când Lumea, tot împleteşte la un sac din fuioarele care se dau de Bobotează la cruce, cu care să scoată sufletele din Iad.

(varianta audio a rubricii)

Maica Domnului are grijă de femeie şi de pruncul ei. Femeia „în dureri” spală icoana Maicii Domnului şi bea acea apă. Durerile vor fi mai mici.

Copilul, cât e mic, cât suge, se spune, să nu-i dai apă, că pe dânsul îl adapă Maica Domnului; dacă va bea apă, Maica Domnului se va îndepărta de el.

La însurăţeii sau mătcuţarea fetelor se invocă Sfânta Maria. Secvenţa elocventă din ritual se desfăşoară astfel: Tatăl sufletesc pune turta pe masă, pe turtă pune apoi o lingură de sare albă. Toţi cei de faţă, dar mai ales fetele care vor să se mătcuţească (să devină verişoare, verii sau surori de cruce) îşi fac cruce şi zic:

Doamne ajută, Maică Marie

De bine şi de noroc să-mi fie.

Pentru a se „împodobi cu frumuseţe” se fac rugăciuni şi chiar vrăji în numele Maicii Domnului.

„În Bucovina se practică următoarea datină: în revărsatul zoilor fata merge la o apă curgătoare şi zice de trei ori, plecându-şi corpul şi ţinându-şi mâinile cu degetele încleştate:

Bună dimineaţa, apa lui Iordan

Cu stropii lui Avram

Bună dimineaţa, apa lui Ichim

Cu stropii de vin!…

 Povesteşte apoi cum s-a pomenit sluţită, cum Maica Domnului îi făgăduieşte şi-o face mai mândră de cum era. Fiind vrăjită cu „ură, pâră, adusuri, supusuri, minciuni”, Maica Domnului

…Dinţi de os din gură scosu-i-a

Fagure de miere sub limba pusu-i-a…

…Din brâu de şarpe descinsu-a-(a)…

Şi-n brâu de mătasă încinsu-o-(a)…

…Din papuci de plotun descălţatu-o

Şi-n cizme galbene încălţatu-o…[1]

Izvorul Tămăduirii (mare sărbătoare în Săptămâna Luminată, în ziua de vineri) este socotit Izvorul Maicii Domnului. Cu apa din revărsat de zori din această zi se spală cei bolnavi de ochi; se crede că se vor vindeca.

Şi tot pe „izvor” se trimite troacă în care se pune lumină, pentru cei morţi.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Tudor Pamfile, Dragostea în datina tineretului român, Bucureşti, Colecţia Mytos, Editura Saeculum I.O., 1988, p. 177.

Voievodul taragotului a plecat în Lumea fără Dor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 7 august 2018, 11:22

Motto: ”Dacă Bach a fost un got, Fărcaș a fost un taragot!” (Nichita Stănescu)

Sunetul inegalabil al taragotului fermecat, în care Tăriile Cerului s-au unit cu Puterile Pământului și au purtat un nume pentru Eternitate, Dumitru Fărcaș,  purifică spațiul  făcându-l sacru pentru câteva clipe de taină cu Dumnezeirea.  Maestrul Dumitru Fărcaș s-a grăbit să plece în Lumea fără Dor, lăsându-ne dorul de prezența Domniei Sale, când vorbele erau aforisme, iar cântecele ecouri ale nemuririi. Astăzi ne amintim ceea ce viața trecătoare, multpreacălătoare a făcut din destinul unui om un cântec în panteonul valorilor universale. Să ne reamintim cât de impunătoare a fost viața marelui interpret și Profesor, cel ce a spus: ”Noi suntem singura țară în lume, unde muzica populară se cântă cu taragotul!” și a lăsat și un testament: ”Vreau să las cât mai multe glasuri acestui instrument pentru veșnicie”! Și vorbele profetice s-au încrustat cu dor în memoria afectivă a unui neam care îi este recunoscător pentru muzica sa ce rivalizează cu muzica sferelor.

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Schimbarea la Faţă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 6 august 2018, 12:35

O mare sărbătoare în calendarul popular şi în cel ortodox este Probejenia, în Oltenia sub denumirea de Obrojenia. E zi de hotar între vară şi toamnă şi ca orice moment de hotar implică echilibrul gând-punte între azi şi mâine, între Aici şi Dincolo.

(varianta audio a rubricii)

Grija pentru această zi? Să nu te superi şi să nu fii supărat, pentru că aşa va fi tot anul!  Este ultima zi când se culeg plantele de leac: avrămeasa, împărăteasa, muşeţelul, leuşteanul şi usturoiul de sămulastră. Buchet de culori, mirosuri şi tării vindecătoare, reunite pentru a păstra trupul curat. Şi sufletul trebuie îngrijit. Florile de tigvă puse în apă neîncepută sunt leac peste an.  În ziua de Obrejenie fructele sfinţite sunt strugurii. Primele boabe sunt gustate după un ritual. Se spune: „boabă nouă în gură veche” şi se face chiar colivă din struguri. Se dă de pomană. Sunt Moşii Schimbării la Faţă. Tot drept colivă în această zi se dau fagurii de miere.

Azi se probejeneşte frunza codrului. Se spune „azi plâng copacii”, pentru că lăstarii încetează să mai crească. Frunza nu mai e în puterea ei. Apele se răcesc, jivinele pământului coboară în pământ. În această zi este dezlegare la struguri şi este şi dezlegare la peşte. În orice zi ar fi Schimbarea la Faţă (chiar şi miercuri sau vineri), se mănâncă peşte. Pe firul Jiului pescarii ştiu că dacă vor da de pomană o bucată de peşte, tot anul vor avea noroc la peşte.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Întâi de gustar, întreită sărbătoare

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 august 2018, 05:00

Este 1 august, Macoveiul, o sărbătoare cu dată fixă închinată unui personaj creştin.

Bine e în această zi să se închine un gând bun pentru grădini şi livezi. Să fie stropite cu aghiasmă iar grâului să-i închinăm un gest de mulţumire: spicele de grâu, cât-or mai fi rămas să le scuturăm în palme şi boabele să le amestecăm cu sămânţa de-am pus-o deoparte pentru la toamnă. Aşa ogorul va fi bogat. Şi tot azi, de Macovei un pic de miere luată din stupi va fi leac la zile de restrişte, c-aşa se şi zice: leac şi babii colac!

Azi preoţii pleacă cu zi întâi, mai pe la vecini, mai pe la enoriaşii de-au uitat drumul bisericii

Este şi ziua Crucii. Sunt trei zile ale Crucii pe an: pe 14 septembrie, duminica a treia din Postul mare şi ziua de 1 august.

Ziua Crucii trebuie respectată. La casele bătrâneşti, ferestrele aveau zăbrele în formă de cruce, ca să nu-ţi piară din gând semnul crucii, să nu treci dimineaţa, pragul casei fără să faci semnul crucii şi să nu sufli-n lumânare la cântatul cocoşilor de la miezul nopţii fără să-ţi fi făcut semnul crucii. Aşa era odată!

Şi tot azi, 1 august este sărbătoarea ursului. Se numeşte împuiatul urşilor.

Şi urşii au mai multe sărbători peste an: Macoveiul (1 august), Martinii de toamnă (12-14 noiembrie), Martinii de iarnă (1-3 februarie), ziua Ursului (2 februarie) şi Sâmbăta Ursului (o săptămână înainte de Moşii de Florii).

De Macovei urşii se-mpreună şi după 7-8 luni, la Martinii de iarnă apar în bârlog ăi mici.

Bine e să ai un pic de untură de urs la ursitoare. El le influenţează în bine pe ursitoare, dă putere copiilor, iar iernile fără masca de urs (spiritele fantastice care curăţă locul înainte de trecerea în alt an şi apoi câteva zile) n-ar mai fi atât de frumoase.

1 august: e Macoveiul gând bun pentru holde, grădini şi stupi; e ziua Crucii; e ziua Ursului şi mai ales azi începe postul Sf. Mării. Două săptămâni nu-i greu de ţinut, legume şi fructe sunt pe de-a rândul, trupul va fi curăţat, gândul uşurat şi sărbătoarea împlinită. Iar Sf. Maria este icoana sufletului nostru la care ne-ntoarcem spre a-i vedea pruncul, bucuria şi tristeţea topite într-un destin exemplar!

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Vremea treierişului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 iulie 2018, 05:00

„Vine luna lui Cuptor, pui de seceriş în zori!”

De-ndată ce a trecut sărbătoarea Sfântului Petru spicele bogate-n bătaia zorilor de zi aşteaptă să fie secerate. Pe vremea caniculară, casele mai găzduiau doar bătrânii şi copiii, toată suflarea pleca la câmp ca să isprăvească lucrul până la lăsatul căldurii celei mari. Luau toate neamurile, şi ramurile de salcie de la Florii ca să se-ncingă oamenii peste mijloc, să nu-i doară de atâta aplecat la secerat, luau de-ale gurii şi de ostoit setea şi gândeau la snopii de grâu pe care-i lăsau în urmă când ziua se sfârşea.

(varianta audio a rubricii)

Pe vremuri, femeile bătrâne făceau mâncare să nu ţi se aplece de căldură, spre exemplu chisăliţa, o fiertură acrişoară din corcoduşe, „legată” cu un strop de mălai, „mâncai până simţeai burta cum ţi-o ia înainte”.

Aşa şi sunt fotografiile de-acum un veac. Copiii cu burta mare, femeile cu maramă şi bărbaţii cu chimir, cam atât ţineai minte după ce vedeai o fotografie pusă-n ramă de-asupra de masa-dulap din camera din faţă.

Şi cum în luna lui august căldura-i mare, să nu lipsească apa ţinută în ulcior de Oboga sau Hurez, pus la umbra snopilor. Prin Oltenia pe vremuri se bea şi poşircă, vândută din butoaie chiar de poşircari. Poşirca era un fel de oţet din vin sau din fructe, diluat cu apă. Bun să taie greaţa pe căldură!

Toate erau gândite ca viaţa să nu lase trecerile să apese greu peste sufletul omului. Grija pentru trup şi grija pentru suflet dădeau „arşiţa” dragostelor nemărturisite.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Pârliile

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 22 iulie 2018, 05:00

Sântilie are fraţi şi surori: Ilie Pălie şi Pantelion sunt fraţii săi, iar Pârliile sunt surorile sale. Sunt trei divinităţi feminine celebrate în zilele de 20, 21 şi 22 iulie. În Banat sunt şi azi viabile credinţe despre Pârlii. În Oltenia Sîntilie se ţine 3 zile pentru a ajunge la 23 iulie, când tot despre foc aminteşte Foca sau Opârlia.

(varianta audio a rubricii)

Tradiţia respectă la 22 iulie pe Maria Magdalena, cea care, după ce Iisus Hristos a fost răstignit şi coborât în mormânt, mergea şi stropea cu „oloaie mirositoare” mormântul.

Mirosul persista doar cât Maria Magdalena rămânea lângă mormânt. De aceea Magdalena se serbează în credinţa că „tămâia să miroasă morţilor”. Magdalena e rea de foc şi pentru a fi feriţi de lovituri.

Cu miros de tămâie se alungă diavolii, spiritele necurate şi cum perioada este cea în care se crede că Sfântul Ilie îi aleargă pe draci pentru a-i omorî şi acolo unde-i află tună şi fulgeră, încă un simbol al înlăturării Necuratului este motivat după sărbătoarea românească a zeului soarelui şi focului.

O legendă aminteşte cum câţiva draci s-au salvat rămânând pe cer, spânzuraţi cu capul în jos şi cu picioarele în sus, „de aceea zice că e bine să nu te uiţi când cade vreo stea din cer, că stelele acelea sunt diavolii cei spânzuraţi, cad pe pământ”.

Şi tot de la dracii alergaţi de Sfântul Ilie ne-a rămas pe pământ banul. Este ochiul dracului, pe care i la scos Sfântul Ilie plesnindu-l cu biciul.

Este şi vorba: Banul e ochiul dracului, dar puţini ştiu cui datorăm acest lucru lăsat pe pământ.

O variantă precizează că ochiul dracului este aurul şi paremiologia românească o consemnează: Aurul este ochiul dracului.

Se ştie că banul deschide uşile fără chei, că diavolul se strecoară prin orice crăpătură şi de aceea, când e vremea propice pentru venirea spiritelor rele, se fereacă ferestrele, uşile şi se ung cu usturoi toate locurile ce leagă casa de lumea din afară: horn, sobă, prag al uşii sau margine a ferestrei.

De la ban, adică de la diavol vin cele mai mari necazuri:

Banul e o mică roată

Ce-nvârteşte lumea toată

O-nvârteşte, o ameţeşte

Şi nicicum n-o potoleşte.

Şi, parcă n-ar fi de ajuns nebuneala dată de patima agoniselii, se-ntâmplă adesea să se adeverească vorba bătrânilor:

Banii strângătorului

Pe urma risipitorului,

C-aşa zice o păsărică:

Cine strânge, nu mănâncă.

         Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Circovul lui Sf. Ilie al din urmă Ilie – Pălie

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 iulie 2018, 05:00

Circovii lui Sântilie sunt trei şi Ilie Pălie este cel din urmă. Legendele îl desemnează pe Ilie Pălie fie fratele Sfântul Ilie, fie vizitiul său. Cert este că apar împreună şi când fulgeră se crede că taie cu sabia Sfântul Ilie, iar când tună, Ilie Pălie „arde” cu tunul. Arde-i una! se spune în popor, în sensul de loveşte-l o dată! Aşa îi loveşte Ilie Pălie pe draci, iar Sf. Ilie îi fulgeră de-i omoară. Din tunet nu mori, dar din fulgerătură da!

(varianta audio a rubricii)

Chiar dacă se acceptă statutul de frate al Sfântului Ilie, Ilie-Pălie nu este sfânt.

Ziua lui Pălie aminteşte de arşiţă şi vegetaţie „pălită”, care se va usca, aducând astfel pagubă ţăranului. Tot ce-i atins de arşiţă se păleşte. Şi omului, când e stăpânit de supărare (îi arde sufletul de necaz), i se păleşte chipul. Se mai spune: a pălit de invidie. Unii se tuciuresc de invidie, aşa-i de aprins „focul” răutăţilor în sufletul lor!

Copiii spun un recitativ la adresa celor ce au ca nume de botez Ilie:

Ilie-Pălie,

Gaură pustie,

Ceapă degerată,

Gură căscată.[1]

Ilie Pălie şi Sfântul Ilie au trecut cu carul lor prin apă, prin mare, iar Dumnezeu le-a făcut drum şi nu s-au înecat, iar Sfântul Ilie a aruncat cojocul său peste care a trecut carul. De aceea cojocarii îl cinstesc în această zi.

Iar Sfântul Ilie şi cu acest Circov din urmă îi aleargă pe draci ca să-i piardă. Practica e reperabilă şi la femeile bătrâne care, atunci când nu vor să mai vadă sau să audă de cineva, nu-i rostesc numele. Fără nume eşti nimeni.

Dracului i s-au atribuit alte nume: cuvinte, locuţiuni, expresii sinonime cu drac, în formă rimată şi ritmată:

Avestiţa, Cel-din-lac,

Tartorul, Luţifer, Drac

Satan, Demon, Ucigaşul

Benga, Necurat, Vrăjmaşul

Diavolul şi Nichipercea,

Belzebut, Spiriduş, Stercea,

Cornea, Naiba, Nighinuţă,

Nen-so, Sotea, Aghiuţă,

Asmondeu şi Iaca-cine,

Al ce stă în mărăcine,

Ucigă-l-crucea-cu- moaca

Trăsnetul, ucigă-l toaca.[2]

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Bucureşti, Ed. Saeculum, I. O., 1997, p. 135.

[2] Barbu Lăzărescu, Cu privire la folclor, fascicola a II-a, Bucureşti, f. O, p. 8.

Sfântul Ilie

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 20 iulie 2018, 05:00

Sfântul Ilie este sfântul tunetelor şi al fulgerelor. El dă ploile cele mai mari şi grindina în dorinţa de a omorî toţi dracii de pe pământ. Îi aleargă până îi găseşte şi în scorbura copacilor sau în spatele tufelor sau pitulaţi în câini sau pisici. El este stăpânul cerului. Trei zile se ţine sărbătoarea Sf. Ilie. Numai el nu ştie când e. O legendă spune cum Sfântul Ilie îl tot întreabă pe Dumnezeu când e ziua lui şi află numai după ce aceasta a trecut. Dacă ar fi ştiut, ar fi petrecut cu mare zarvă şi pământul s-ar fi putut prăpădi.

(varianta audio a rubricii)

Sfântul Ilie este de temut, pentru că are şapte tunuri: „de ploaie, de secetă, de foamete, de holeră, de boală, de moarte şi de bătălie, cu ele orânduieşte el”.[1]

Sfântul Ilie umblă în cer cu carul, pentru că Dumnezeu, văzând câtă putere are, i-a tăiat mâna dreaptă şi piciorul drept. Când îi aleargă pe draci, ca să-i prăpădească se urcă în carul lui, care e lucru sfânt, nu se vede. „Oamenii ştiu însă când trece Sfântul Ilie cu carul în cer, pentru că se face un nor mare, iar cuiele de pe talpa roţii găuresc bolta cerească, lăsând să curgă ploaia”[2]. „Uruitul carului e bolboroseala cerului”, iar fulgerele sunt scânteile care  se fac de la copitele de argint ale cailor albi ai Sfântului Ilie.

Se crede că atunci când tună, Sfântul Ilie a trăsnit un drac.[3]

De Sfântul Ilie tună şi fulgeră, iar după Sfântul Ilie vin ploile, semn de supărare a Sfântului că n-a ştiut când i-a fost ziua.

În această mare sărbătoare nu se lucrează, fiind rău de trăsnet şi grindină.

O povestire din satul Cănicea, comuna Izverna spusă de Elena Popescu de 79 de ani şi publicată de Cornel Boteanu[4] aminteşte de păţania preotului care a pus oamenii să lucreze în zilele de Circovii de Vară sau Circovii Sfântului Ilie. Păcatul a fost îndoit cu fapte şi cu vorba, pentru că la sfârşitul zilei în care tot satul a adunat fânul preotul a zis: „Doamne, acu poate să ploaie, că te-am păcălit”. Şi Dumnezeu a dat o ploaie şi i-a trăsnit toate clăile. De atunci oamenii ţin sărbătoare în cele trei zile dinaintea Sfântul Ilie (16-18 iulie), pentru că Sfântul, stăpânitor al cerului cu ploi şi tunete pedepseşte nu doar pentru nerespectarea zilei sale, ci şi a celor de până la el.

De Sântilie se fac nedei la munte. Ciobanii din Polovragi ştiu de nedeia de Sântilie de peste 200 de ani. Se făcea în Muntele Nedeii. De la începutul secolului XX petrecerea a fost organizată la Polovragi şi se ştie de ea ca bâlci la Polovragi. Nedeia era bucuria tinerilor.

La Novaci ciobanii în vârstă aveau grijă să-i înlocuiască la stână pe cei tineri, pentru ca aceştia să poată coborî la bâlci, să se întâlnească cu mândruţele.

Se făceau şi se mai fac „nedeile munţilor”, chiar în inima munţilor, acolo unde sunt şi stânele. Novăcenii ştiu de Poiana Muierii, dincolo de Lotru, la graniţa cu judeţul Alba. În Poiana Sibiului sau la Rânca, ciobanii se reuneau pentru a petrece. Dis-de-dimineaţă se îndreptau spre locul nedeii, cu băutură purtată în ploşti şi cu mâncare în săcoteele specifice zonei. Se jucau învârtite în doi, în patru sau în şase.

La Nedeile păstoreşti de la Vaideeni, la miazăzi de Munţii Căpăţânii, participa cine voia, dar numai după ce se înfigea o prăjină de brad în locul unde urma să fie petrecerea. În vârful prăjinii se punea o pânză albă, semn că oricine binevoieşte, la nedeie se primeşte.

Vârfurile Ursu, Roman, Nedei din Munţii Căpăţânii erau locurile de atracţie pentru ciobanii tineri şi bătrâni, pentru cine se-ncumeta să ia pieptiş muntele spre a-i atinge vârful aureolat de albastrul cerului, semn al spiritului descătuşat.

Nedeile au fost şi au rămas prilejul cel mai bun pentru tineri spre a se cunoaşte şi mai apoi a se căsători.

Pe vremuri nu-ncepea petrecerea până când preotul nu făcea sfeştania în mijlocul turmelor şi din această zi se făcea numai o mulgere pe zi, nu două ca până atunci, semn al împuţinării laptelui.

Nedeile în sat sau în munte sunt de neuitat, iar pentru tineri o atracţie extraordinară. Se şi spune: Crapă să se ducă la nedeie, măcar o jumătate de ceas.

Târgul-nedeie sau nedeia în munte, Sântiliile, sunt repere certe într-un calendar pastoral, cu o atestare documentară veche, anul 1373[5].

Petrecerea şi restricţiile de muncă sunt de respectat în această zi dedicată divinităţii solare şi meteorologice, sfântul Ilie singurul sfânt cu trup şi suflet. „Dacă e bine de Sf. Ilie, e bine tot anul”.[6]

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Tudor Pamfile, op. cit., 1997, p. 129.

[2]  Gorovei Artur, op. cit., p. 148.

[3] I. Muşlea, O. Bârlea, op. cit., p. 393.

[4] Cornel Boteanu, Legende din Plaiul Cloşani, Drobeta Tr. Severin, Centrul Cultural Mehedinţi, 2004.

[5] Ion Conea, Vechile târguri-nedei de pe culmile Carpaţilor în „Buletinul Ştiinţific”, Secţia de Ştiinţe geologice şi geografice, în tom II, 1957, nr. 1-2, p. 108.

[6] Traian Gherman, Pronosticuri, „Comoara satelor”, an. I, nr. 7-8, 1923.

Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria „AVE”, Vidin, pe urmele eroilor români la Grivița și Pordim

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 16 iulie 2018, 12:21

Momentele istorice rămân emblematice pentru istoria poporului, iar românii de pretutindeni celebrează actele de vrednică amintire care au constituit repere în patrimoniul de valori universale.

În ”Cer și pământ românesc” sunt prezentate argumentele istorice, lingvistice și etnice ale identității românilor de dincolo de Dunăre, de la Vidin:

”Asupra identităţii lor etnice, pentru oameni de bună credinţă, nu mai există îndoieli, dacă ţinem seama de rezultatele observaţiilor mai vechi ale cunoscutului Emanoil Bucuta (1923) făcute în lucrarea „Videnenii”, sau de cele mai recente, făcute de etnologul român Virgil Nestorescu (1993). Despre fraţii noştri români din Bulgaria, unele date le întâlnim şi în lucrarea „Românii din Bulgaria”, de Vlad Bejan şi Ion Căpreanu (1998) şi în „Note de călătorie şi însemnări”, de dr. Anatolie Macris (2001).

Merită să menţionăm că despre identitatea de neam şi de limbă a fraţilor noştri din zona Vidinului vorbesc şi sociologii, şi lingviştii bulgari, ca să nu mai amintim pe cunoscutul lingvist german Gustav Weigand (1892) care, la începutul secolului trecut, a fost impresionat de calităţile acestei comunităţi româneşti. Românii din ţară, în general, preocupaţi de soarta fraţilor lor de peste Dunăre, obţinuseră de la otomani dreptul de a întreţine pentru aceştia biserici şi şcoli româneşti.

Sursa: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/asociatia-ave-din-bulgaria/

Ivo Gheoghiev, Președintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria „AVE”, Vidin declara:”Vrem să salvăm și să revendicăm ceea ce am pierdut de-a lungul anilor: limba si credința. Pentru că limba și credința sunt într-o corelație foarte stransă cu tradițiile, obiceiurile și neamul. Poate suna pompos, dar neamul nostru românesc, din sudul Dunării, este un neam vechi și foarte puternic, format odată cu maramureșenii, cu oltenii, cu moldovenii, cu ardelenii și bănățenii. Bulgarii ne numesc în continuare „vlahi”, sau „slavi vorbitori de limbă latină”, dar asta este problema lor. Noi nu vrem să ne numim „vlahi”, pentru că bunicii noștri spuneau: „Noi suntem rumani”. Așa cum iși spun și românii din Timocul sârbesc, de la Bor sau Malainița.”

Sursa:http://romanii-din-bulgaria.blogspot.com/2010/02/dr.html

În anul 2017 la Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman a fost lansat volumul ”Amintirile unui vlah(De la Găureni la București)” semnat de medicul chirurg Gheorghe Țane-Urucu, prilej ca reprezentanți ai instituțiilor academice și uiversitare să prezinte noi argumente pentru identitatea românilor din Timocul bulgăresc.

Foto: Ivo Gheorghiev, Lucica Gheorghiev, Cornel Rusu

Pentru a aduce în actualitate imaginile care amintesc de actele istorice ale românilor la Plevna și Pordim, familia Ivo și Lucica Gheorghiev au revăzut locurile care tezaurizează artefacte și imagini revelatoare pentru acele momente importante pentru istoria românilor, teme care vor fi abordate și cu elevii înscriși la școala în limba română pe care cei doi au organizat-o și o susțin la Vidin.

În timpul Războiului Ruso-Turc din 1877–1878, Grivița a fost poziția unei importante întărituri otomane formate din mai multe redute și parte a complexului de fortificații al Plevnei. În bătălia de la Grivița și în asediul Plevnei au murit mulți soldați ruși și români:  pierderile unităților românești aici au fost cele mai mari din tot războiul.

În Grivița se află o școală construită în 1916, precum și un parc amenajat în 1956 și un muzeu deschis în 1967, ambele comemorând evenimentele din 1877. Un mausoleu românesc cu osuar a fost construit în 1892–1897 cu fonduri colectate în România și a fost inaugurat în 1902.

Pordim (bulgară: Пордим) este un oraș în provincia Pleven din nordul Bulgariei centrale și în centrul administrativ al municipiului Pordim. Este considerat locul primei conexiuni telefonice din Bulgaria, în timpul asediului Plevnei din războiul ruso-turc din 1877-78 și astfel Marele Duce Nicolae Nikolaevici de Rusia a comunicat cu Prințul Carol I al României.

Pordim a jucat un rol activ în războiul din 1877-78 și are două muzee, Muzeul Rus al lui Alexandru II și Muzeul Românesc Carol I, edificii ridicate în amintirea celor doi șefi de state cre s-au adăpostit aici în timpul luptei pentru Plevna , comandându-și  forțele armate.

A consemnat: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni Radio România Regional

Circovii de vară

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 16 iulie 2018, 05:00

Miezul lucrurilor e cel mai bun, se spune, dar tot el e cel ce poate ascunde răul (viermele care roade dinlăuntru).

(varianta audio a rubricii)

Miezul verii este la Circovii de vară, la mijloc de iulie timp de două sau trei zile. Se numesc Cercurile Mărinii, pentru că metafora cercului, cel ce îngrădeşte, strunga motivează bolile trupului sau ale minţii.

Dacă nu este respectată sărbătoarea circovilor de vară se pot dezlănţui fenomene meteorologice aducătoare de stricăciuni: fulgere, tunete, trăsnete.

Caracterul pugnitiv al sărbătorii e consemnat într-o poveste: „Un popă, făcându-se mai breaz ca noi şi ca să ne facă şi pe noi să muncim în aceste sfinte sărbători ţinute de moşi–strămoşi cu multă sfinţenie, s-a dus în aceste zile de sărbătoare să strângă nişte fân cosit de curând. Noi, nu, că sunt Circovii şi-l loveşte ceva, de rămânem fără el; el, nu, că are să-i ciricăie el! Şi nici una, nici alta, se duce şi se apucă de strâns fânul. Ce se întâmplă? Un trăsnet cade din cer senin, aprinde fânul şi ne omoară pe bietul popă! Aşa vor păţi toţi cari nu ascultă de noi, ăştia, bătrânii, şi, de n-ai bătrâni la casă, trebuie să-l cumperi (s.n.), zice un proverb bătrânesc!”.[1]

 Cel ce nu respectă Circovii cu nelucru se spune că „se dă drumul necuratului de unde e legat, iar omul are vedenii, halucinaţii etc., se scoală pocit la faţă”.[2]

În Circovii Mărinii nu e bine nici să te piepteni, „e rău de pocituri, lovituri, luat din iele”.[3] Decât pocit, mai bine cu părul vâlvoi. E bine de cei ce au două fire. Aranjează părul cu cărare.

Circovii de vară anunţă mijlocul verii pastorale, e jumătate timp între Sângiorz şi Sâmedru.

 Mărina măcinica

La 17 iulie se serbează Mărina măcinica, Sfânta Mucenică Marina. Sunt interdicţii de lucru.

În Oltenia, Mărina se ţine ca fiind rea de piatră, stricând culturile, în special cânepa. „Nu se toarce, nu se coase, nu se taie în potloage şi nici cu foarfecele nu se umblă”.[4]

Sărbătoarea se ţine de poceală, de muţeală, de pocinoage, de vărsat, de sminteală, de ameţeală, de săgetătură, de lovitură, de draci.

De Mărina se dă o anume pomană alcătuită din mături de pelin cules în această zi, însoţite de un pui de găină, vin, ouă fierte, castraveţi cruzi, mere dulci, covrigi, colaci. Se dă de pomană doar femeilor şi copiilor.

E sărbătoare, pe care ar trebui să o respectăm cu nelucru, dar doar o zi!

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Th. D. Speranţia, op. cit., I, f. 269.

[2] Th. D. Speranţia, op. cit., V, f. 264.

[3] Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Bucureşti, Editura Saeculum I.O., 1997, p. 109.

[4] Adrian Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Bucureşti, Editura Minerva, 1976,  p. 190.

Petrică Mîțu Stoian – Cântecele de-nceput –dulce-aducere aminte

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 11 iulie 2018, 13:58

După o viață dedicată cântecului de la munte, după o evoluție remarcabilă conturând un destin muzical irepetabil, Petrică Mîțu Stoian reprezintă imaginea cântecului dorit la momentele existențiale principale, în contexte de sărbătoare familială sau comunitară.

Invitat din nou la Galeria interpreților de muzică populară, Petrică nu s-a așteptat la tema ediției: amintiri despre cântecele din tinerețe înregistrate în studiourile Radiodifuziunii Române. Fonoteca radioului public este însă tezaurizatoarea acestor momente care, readuse în actualitate, vor fi înnobilate de amintirile păstrate în memoria afectivă, de emoțiile acelui început de drum. Petrică a răspuns cu sinceritate întrebărilor care uneori au răscolind trecutul și a lăcrimat la dulce-aducere aminte a unor secvențe emblematice pentru destinul său.

Vă oferim spre audiție această ediție a emisiunii radiofonice Galeria interpreților de muzică populară , o ediție dedicată unui mare interpret cu ocazia unei mari sărbători populare și religioase: sărbătoarea lui Sân Petru.

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de radiodifuziune

Festivalul Internațional al Tineretului Slovac, ediția a XIV-a – un regal folcloric

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 9 iulie 2018, 12:44

Uniunea Democratică a slovacilor și cehilor din România, Departamentul pentru slovacii din Diaspora, Consiliul Județean Bihor, Consiliul local al comunei Suplacu de Barcău, Ministerul Culturii și Identității Naționale au organizat în perioada 14-15 iulie 2918 la Valea Cerului cea de-a XIV-a ediție a Festivalul Internațional al Tineretului Slovac.

Valea Cerului este o denumire simbolică: ținuturile au fost împodobite cu arbori ”de cer”, iar numele ansamblului reprezentativ este Cerovina. În repertoriul ansamblului au fost reunite cântece și dansuri specifice slovacilor din zona Bihorului și din Slovacia.

Prima ediție a Festivalului Internațional al Tineretului Slovac a avut loc în anul 2004, când localitatea Valea Cerului a sărbătorit 150 de ani de la sosirea slovacilor pe aceste meleaguri.

Ajuns la cea de-a XIV-a ediție, festivalul este cel mai mare festival slovac din estul Europei, Valea Cerului devenind o adevărată capitală culturală pentru slovacii din Diaspora.

Manifestraea contribuie la transmiterea prin generații a obiceiurilor, cântecelor și dansurilor populare slovace, tinerii devenind ambasadorii culturii tradiționale perene.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Elisabeta Turcu – Port icoana părinților mei în suflet

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 18 iunie 2018, 10:56

Elisabeta Turcu este o prezență discretă și totuși, de neuitat. Dialogul confesiv cu ea, te duce cu gândul la satul său natal, la imaginea care pare a fi ruptă din albumul neuitării: o casă de țară, cu șapte copii, cu mama îmbrăcată în costum popular, cu tatăl cântând la fluier și cu masa cu trei picioare plină cu bucate specifice zonei ciobănești.

Cuvântul care pare a o urmări este ”doina”, pentru că și-a început cariera muzicală la ”Doina Oltului” și a rămas peste trei decenii la ”Doina Armatei”. O întoarcere la Corbeni, jud. Argeș, în compania cântecelor de altădată ale Elisabetei Turcu și cu mărturisiri emoționante – iată ce vă propunem spre audiție spre bucuria de-o clipă a zilei trecătoare.

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Vizitați și site-ul folclor.romaniadenota10.ro și veți afla Leacuri și credințe populare românești și Superstiții românești!

Învârtita dorului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 18 iunie 2018, 05:00 / actualizat: 18 iunie 2018, 10:41

 Învârtita dorului

În folclorul muzical pastoral învârtita este un joc specific. Ritmul învârtitei ca şi cromatica alb-negru a costumelor „ungureneşti” (ciobăneşti) sunt elemente definitorii.

(varianta audio a rubricii)

La Vaideeni, judeţul Vâlcea Învârtita dorului nu e doar un joc şi nici doar o sărbătoare veche de o jumătate de veac.

Folcloristul Vartolomei Todeci, cel ce şi-a trăit viaţa învăţând generaţii de-a rândul buchia cărţii şi cântatul din fluier, a cules folclor literar-muzical, uneori variante inestimabile care s-ar fi pierdut în vreme  de  n-ar  fi fost „izvorul Todeci”. Dumnezeu i-a-ndeplinit rugămintea, aureolându-i spiritul cu har:

Luncavăţ, apă vioară,

Face-te-ai neagră cerneală

Să te iau în călimară,

Să-mi scriu dorurile mele

Printre miile de stele…

Profesorul Vartolomei Todeci a cules spre a nu se uita „Învârtita dorului” cântată la fluier de un cioban vaideean Ion Iscru între anii 1914-1916 o sinteză exemplară de trăiri transpuse melodic în 24 de părţi. Mai târziu, nedeia tradiţională „Învârtita dorului” a devenit sărbătoare a ansamblurilor folclorice de o parte şi de alta a munţilor desfăşurată în Ziua de Sânziene a fiecărui an. Învârtita dorului nu este doar un joc şi nici doar o nedeie tradiţională. Este, precum o definea folcloristul într-un interviu acordat nouă, „gândul omului care porneşte din sat, urcă înălţimile munţilor mergând pe lăsători cotite, se învârteşte în jurul munţilor până ajunge în vârf, acolo unde odată se ţineau nedeile”.

Drumul învârtitei dorului de o parte şi alta a muntelui e „semănat” cu cântec din fluier. Dacă am porni de la Vaideeni şi am lua-o pe stânga Luncavăţului la Măjereni, la Frăsinet, am trece Făgetul, am ajunge la Margine şi mai departe la Vârful Ursu, locul de întrunire a păstorilor de nedeie. Luînd-o la dreapta Luncavăţului, pe plaiul dinspre Recea am ajunge la Comandă, acolo unde grănicerii se retrăgeau de la Obârşia Lotrului în timpul iernii. Am trece Făgetul, am urca la Marginea de la Recea, la Pietrele Stroieşti, Căşeria şi am ajunge la Nedei, unde se ţinea cea mai mare nedeie înainte de a se ţine bâlciul de la Polovragi (judeţul Gorj). Bâlciul de la Polovragi este coborât din Vârful Nedeii din cauza unor trăsnete care au omorât câteva tinere.

Legenda locului consemnează în variantă metaforică o întâmplare din viaţa comunităţii sub numele de Piatra Fetei.

Şi azi Piatra Fetei (legendă şi reper geografic) străjuieşte înălţimile muntelui, iar la 35 de metri de la Vârful Pietrei este o poliţă, un tăpşan, pinten de munte, unde şi azi cresc flori de câmp, stânjenei, busuioc. Se crede că fata purta la brâu florile, singurele care dăinuiesc în timp şi care amintesc ziua morţii fetei: de Sânziene.

Învârtita dorului este chiar gândul omului.

 Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Vizitați și site-ul folclor.romaniadenota10.ro și veți afla despre Leacuri și credințe românești și Superstiții românești.

Vartolomeul grâului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 11 iunie 2018, 05:00 / actualizat: 11 iunie 2018, 7:12

  Ziua în care este celebrat Sfântul Vartolomei (Sf. Ap. Bartolmeu) stă sub semnul „întoarcerii” sau „învârtirii”, „învârtoşirii”.

(varianta audio a rubricii)

Este ziua când „cerul se întoarce spre sud, adică scade ziua, dă înapoi, iar noaptea dă înainte, şi dacă cineva lucrează în această zi, dă înapoi în tot cursul anului în lucrările sale, căci este învârtirea zilei spre noapte (s.n.)[1]. Fiind rău de învârtit, se lucrează doar jumătate de zi, până în amiaz şi nu se toarce nici în ruptul capului. Cei ce vor încălca interdicţia vor avea „vâjâieli”, ameţeli.

Ziua de Vartolomei „tatăl vârtejurilor” se respectă pentru a nu se stârni vârtejuri de vânt sau să piară oameni în vârtejuri de apă. Din această zi se învârtoşează bobul de grâu, începe să crească. Grija pentru bobul de grâu este în tot timpul anului, pentru că pâinea cea de toate zilele e necesară… în toate zilele. Şi grija, pe măsură!

Se crede că „omului care ajunează în ajunul Crăciunului şi nu va mânca pe afară din ajun la Bobotează, în anul acela nu-i vor mânca holdele păsările”[2].

Până-n Bunavestire, la moment-hotar astrologic, echinoxul de primăvară era obiceiul ca fetele că pună grâu în blide cu apă pentru a invoca ploile „la vreme”. De Sfântul Gheorghe, când se poate lua mana holdelor, se fac rituri de înlăturare a farmecelor pentru a proteja recolta.

„Pricopul pricopseşte grâiele”[3] şi ca din orice pricopseală se fac belşuguri, credinţă şi a ţăranului, motiv pentru care ziua de 8 iulie, Pricopul, va fi respectată cu nelucrul. De „învârtoşirea” bobului de grâu (11 iunie) se lucrează doar cât şi grâul s-a-mplinit, adică jumătate. Şi grija nu se sfârşeşte: Adună spic cu spic ca să ai cu grămada. În ziua Sfântului Vartolomei „se învârteşte frunza de tei şi se face întoarcerea faptului (s.n.)[4]. Despre întoarcerea făcăturii se ştie ce-i de făcut încă din primăvară[5].

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Th. D. Speranţia, Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgâneşti, vol. III, ms. 4962, f. 98.

[2] Simion Florea Marian, Păsările noastre, Buzău, Editura Ion Călinescu, 1897, p. 47.

[3] Tudor Pamfile, Sărbătorile de vară la români, op. cit., 1910, p. 1654.

[4] I. A. Candrea, op. cit., 1928, p. 121.

[5] Consemnat în volum la ziua de 11 martie.

Rusaliile

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 mai 2018, 10:58

Sărbătoare funerară la romani, numită Rosalia, Rusaliile la daco-geţi se vor bucura de cea mai mare importanţă pentru actul de pomenire a celor trecuţi în lumea fără dor. Zâna Rosalia se va transforma într-un ciclu de nouă sau şase zile. Dacă acceptăm şase, acestea sunt: Sâmbăta Rusaliilor, Duminica Mare, luni, marţi, miercuri – Rusaliile şi Joia Nepomenită. Sunt zile de mare sărbătoare, când femeile nu trebuie să spele, să coase.

(varianta audio a rubricii)

Rusaliile reprezentau forţele năprasnice care produceau îmbolnăviri neuropsihice („luatul minţii”, „luatul gurii”, „luatul piciorului”). În seara spre Duminica Mare se ung ferestrele cu usturoi şi leuştean, spre a feri gospodăriile de duhurile rele. Tot în sâmbăta Rusaliilor băieţii aduceau din hotar ramuri de plop sau de stejar. Ele aveau puterea de a alunga Ielele.  În Vîlcea cu frunzele de tei, soc, jaleş adunate la Moşii de Vară sau în Duminica Mare se vindecau boli. Plantele cu puteri magice, de care se fereau Rusaliile erau câteva. Se şi crede că Ielele umblă numai noaptea, „se fâlfâie” pe la fântâni, prin răscruci, petrec şi cântă în cor:

Dacă n-ar fi lăsat Dumnezeu

                                    Leuştean şi Odolean

                                    Avrămească, Cârstănească,

                                    Ar fi lumea toată a noastră.

Semn că Ielele au făcut petrecere în acel loc e faptul că locul va rămâne ca pârjolit.

Nici usturoiul nu este uitat. Steagul căluşarilor are în vârf fire de usturoi şi leuştean, iar Căluşarii poartă la brâu leuştean şi pelin. Plantele cu virtuţi magice se pun pe mese, în pat, sub perne. Dacă nu aveţi pelin, leuştean sigur găsiţi!

De Rusalii, ard comorile. Focurile sunt văzute doar de oameni buni la suflet. Şi tot ei sunt cei ce pot vedea Ielele, Rusaliile „fluturându-se” prin aer.

La Rusalii se sfinţeşte apa şi fetele ce doresc să se mărite se spală cu apă, se spune, neîncepută.

Se bea vin cu pelin, pentru a fi sănătos tot anul.

Dacă de Rusalii e timp frumos, toată vara va fi frumoasă.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Proiectul „10 Festivaluri Naţionale de Folclor” la Drăgăneşti-Olt Festivalul de Folclor Lică Militaru, ediţia a II-a, 2018

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 22 mai 2018, 13:37

 Consiliul Judeţean Olt, Primăria Drăgăneşti-Olt şi Casa de cultură „Ileana Constantinescu” organizează în perioada 24-25 mai 2018 cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Lică Militaru”. Festivalul este unic la nivel naţional, organizatorii propunându-şi să readucă în actualitate cântecele specifice ritualului de nuntă şi aproape uitatele cântece ale lăutarilor de altădată. Este un gest de restitutio cultural prin glasurile tinerilor interpreţi de muzică populară, care preiau astfel tradiţia şi o perpetuează.

Preselecţia va avea loc în data de 24 mai 208, începând cu ora 9.00 la Casa de cultură „Ileana Constantinescu”, Festivalul-concurs şi Gala festivalului se vor desfăşura în data de 25 mai 2018 de la ora 18.00. Manifestarea folclorică va fi transmisă în direct la TVR Craiova şi la Radio România Antena Satelor, iar înregistrarea galei va fi difuzată ulterior la TVR3, la Radio România Regional şi la Radiodifuziunea ungară MTVA, emisiunile în limba română.

Festivalul Naţional de Folclor „Lică Militaru” a fost selecţionat şi face parte din proiectul „10 festivaluri Naţionale de Folclor”, proiect derulat de Radio România Regional şi va acorda Premiul „Tineri interpreţi de muzică populară” pentru autenticitatea repertoriului şi valoarea interpretativă a cântecelor prezentate în concurs.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune