Noaptea strigoilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 27 noiembrie 2017, 05:00

Sunt câteva momente importante în derularea timpului calendaristic, când forţele telurice şi celeste se reunesc, creând o atmosferă de maximă intensitate a trăirii: Noaptea de Bobotează, Seara Lăsatului de Sec pentru Postul Paştelui, Noaptea Învierii, Noaptea Sfântului Andrei, Seara Crăciunului şi Noaptea de Anul Nou.

(varianta audio  a rubricii)

Este în fapt degradarea timpului calendaristic, marcarea unui prag, moment al practicilor ritual-magice prin care se pot afla norocul, ursita, se fac vrăji pentru determinarea sorţii. În satul patriarhal de altădată noaptea de 29/30 noiembrie, Ajunul Sfântului Andrei, era considerată o noapte de spaimă, timp magic, când se credea că spiritele morţilor ies din morminte şi împreună cu strigoii vii se luptă la răscruci, la hotare, în locuri necurate, singurele care permit pătrunderea forţelor malefice pe teritoriul lor. Confruntările se ţineau până la cântatul cocoşilor, când spaţiul se purifica, spiritele morţilor se reîntorceau în locurile de veci, iar sufletele strigoilor vii reveneau în trupurile vremelnic părăsite. Pentru a nu pătrunde în spaţiul sacru al casei, oamenii ungeau cu usturoi toate locurile ce făceau legătura cu exteriorul: ferestrele, uşile, hornul. După ce ungeau cu usturoi, făceau semnul crucii, înlăturând astfel orice tentativă a strigoilor de a privi măcar în spaţiul familial. Apoi mâncau usturoi şi puneau grăunţi şi în buzunare pentru a se feri de orice „întâlnire” nedorită. Noaptea strigoilor nu trebuie să fie noapte de groază. Groaza, spaima, frica se alungă cu vorbele, cu glumele. Cum în această noapte se petrece la lumânare, iar lumina misterioasă a flăcării aruncă umbre pe pereţi şi-n gând, băieţii, mai şugubeţi spun: „uită-te la faţă şi întreabă-mă de viaţă”. A doua zi dimineaţa viaţa se derulează cu speranţa că dacă usturoi ai mâncat, şi gura îţi miroase, n-o fi foc o dată-n an.
Din bob în bob aflăm în zori de zi ce nu se face în ziua de Sfântul Andrei, pentru ca orice rău să se ţină departe de casă.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Colocviul științific ”Maria Tănase 2017”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 14 noiembrie 2017, 08:15 / actualizat: 14 noiembrie 2017, 9:23

În perioada 13 – 17 noiembrie 2017 la Craiova se desfășoară cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului – Concurs Național al interpreților cântecului popular românesc ”Maria Tănase” organizat de Consiliul Județean Dolj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.

Marți, 14 noiembrie 2017, la Sala I. D.Sârbu a Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova va avea loc Colocviul științific ”Maria Tănase 2017”, o manifestare care a însoțit festivalul încă de la prima ediție. Întreruptă timp de câteva ediții, manifestarea a fost reluată în 2015 în ideea declarată de reunire într-un context științific, explicitar pentru tinerii interpreți, pentru iubitorii de folclor a fenomentului folcloric prin elementele de permenență, dar și de noutate prin alocuțiunile unor nume cu notorietate în domeniul etnomuzicologiei, etnografie, folclorului, realizatori de emisiuni de televiziune și radiofonice.

În contextul ediției din acest an a ”Colocviilor științifice Maria Tănase” vor fi susținute comunicări de către membrii juriului, specialiști în domeniu și doctoranzi ai Universității din Craiova, instituție academică sub egida căreia se derulează aceste reuniuni științifice. Cu acest prilej va fi consemnată deschiderea Colecției Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj ”Valorificarea petrimoniului cultural imaterial” la Biblioteca Națională a României și vor fi lansate volume editate de instituția gazdă. Un moment special va fi acordat lansării volumului ediției a XXIII-a a Festivalului ”Colocviile Maria Tănase 2015”.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sfântul Nicolae

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 6 noiembrie 2017, 05:00 / actualizat: 30 noiembrie 2017, 12:11

Mic sau mare, trist sau fericit, fiecare aşteaptă momentul darului, al gestului dătător de speranţă şi pilduitor de sentiment. Iar darurile, atâtea câte sunt, încep să apară odată cu Sfântul Nicolae, având apogeu noaptea de Anul Nou.

(varianta audio a rubricii)
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae dezvăluie câteva credinţe legate de acest moment de referinţă în calendarul popular.
Moş Nicolae, denumire populară, a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Nicolae din calendarul creştin sinonim cu Sânicoară.
I se spune Moş lui Nicolae, pentru că nu e chiar un sfânt. Se crede că-i iscoadă a diavolului, dar apără corăbierii, soldaţii în război.
Copiii îl aşteaptă, pentru că le aduce daruri, dar se şi tem de el, pentru că-i pedepseşte, pe cei neastâmpăraţi. Curioşii îl pot vedea pe Moş Nicolae în noaptea de Anul Nou când cerul se deschide. El stă lângă Dumnezeu.
Fetele se gândesc la el cu speranţă şi chiar spun o rugăciune:

Sfinte Nicolae, chiabur mare
Pune munţilor hotare
Şi dă ruble ferecate
Fetelor nemăritate.

Aşa se rugau fetele din Dolj, surprinse de folcloristul N. I. Dumitrescu. Cele ce vor să-şi vadă în vis ursitul pot în această zi să ducă la biserică un strop de colivă. Apoi să o aducă acasă şi să o pună la icoană. În seara de Sfântul Vasile să o ia, să o pună pe masă împreună cu două lumânări şi o sticlă cu vin sau cu apă. Să se roage să vadă în vis chipul viitorului bărbat. Dar nu trebuie să vorbească cu nimeni. Când se vor trezi, de vor merge la oglindă, vor vedea chipul ursitului. De Sfântul Nicolae se crede că ziua începe să se mărească puţin. Se spune că se întoarce noaptea la ziuă cu cât se suceşte puiu-n găoace. Este dezlegare la peşte, ulei şi vin, iar în calendarul popular sărbătoarea este cunoscută sub numele Sân-Nicoară, Sf. Niculae sau Crăciunul Copiilor.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 6 noiembrie 2017, 05:00

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril

Calendarul ortodox consemnează drept zi importantă sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, iar calendarul popular rezervă trei zile (8-10 noiembrie) acestei mari sărbători.Valenţele psihopompe ale Sfântului Mihail şi Gavril îl situează în centrul atenţiei, fiind important şi pentru vii şi pentru morţi. Prima zi a Arhanghelului este ştiută drept capul Arhanghelului, a doua zi mijlocul Arhanghelului şi a treia, coada Arhanghelului.

(varianta audio a rubricii)
Povestea cea mai cunoscută despre cei doi arhangheli se referă la momentul ştiut de om că este sfârşitul vieţii. Pe vremuri oamenii ştiau când vine ceasul de pe urmă şi cu multă vreme înainte nu mai lucrau nimic, că dacă tot se-apropie moartea, să se bucure din plin de zilele de trăit. De unde şi vorba spusă despre cineva care nu mai vrea să muncească sau face doar pentru sine: Parcă a intrat în anul morţii!
Mihail şi Gavril s-au vorbit şi au găsit o femeie văduvă pe care au învăţat-o un descântec, ca să muncească omul până o muri „şi cu sticla de doctorii să-i descânte la cap”. Un om trăgea să moară şi era păzit de săteni. Numai astfel păzit, se credea, omul putea să scape de păcate. Văduva i-a descântat omului cu apă:

Pasăre cudalbă zburară
Trei picături de sânge picară
Şi leac să se scoale românul în picioare
Şi să ceară de mâncare.

Omul s-a ridicat „de pe moarte” şi de atunci a rămas obiceiul la român să se descânte, iar omul să nu ştie când vine ceasul şi să muncească până o muri. Aşa şi e de dorit:

Moarte fără bănuială
Şi nuntă fără căială

În ziua Sfinţilor Apostoli Mihail şi Gavril nu se lucrează, altfel cel ce a muncit se va canoni în ceasul morţii până să-i iasă sufletul. Se mai păstrează bunul obicei ca finii să meargă să-şi vadă naşii în această zi, pentru că aşa cum arhanghelii sunt conducători ai cetei de îngeri, aşa naşii călăuzesc cu vorbe înţelepte şi pilde pe măsură pe finii cei repede-nfierbântaţi la fire.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Zilele bubatului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 4 noiembrie 2017, 05:00 / actualizat: 29 noiembrie 2017, 16:05

Sunt anumite sărbători care sunt respectate în mod deosebit de către femei. Încălcarea interdicţiei atrage după sine necaz răsfrânt asupra a ceea ce femeia preţuieşte cel mai mult: copilul, răcoarea sufletului său.

(varianta audio a rubricii)
Sărbătoarea bubelor, între 4 şi 6 decembrie (trei zile, amintind de trinitatea care poartă pavăza binelui) este şi azi de temut în viaţa familiei. Bubatul, se ştie, este de trei feluri: mic, mijlociu şi mare. De trei feluri, cât trei zile respectate. Femeile fac semnul crucii (tot trei însemne de credinţă) pe corpul copiilor, le ung faţa cu miere, cu apă în care s-a topit zahăr, ca să fie feriţi de boală. Pentru a îmbuna răul se face plata rituală, se dau ofrande: turtele Barburii – turte de nucă, unse cu miere. Este credinţa că e bine una să se dea „de pomană la copii”, cealaltă se pune la streaşina casei. Lângă casă se mai pune o cofă cu apă, în credinţa că, atunci când va trece vărsatul (zis astfel de la Varvara, Sfânta Mare Muceniţă celebrată la 4 decembrie), să mănânce din turta pusă la streaşină, să bea apă din cofă şi să plece, mai departe, la altă casă.
Această sărbătoare a impus şi un alt termen: îmbărburarea. Conform explicaţiei culeasă de Th. Speranţia ar însemna „a înmuia un pai în miere şi a face cruce copilului în frunte, pe obraji, pe barbă, pe piept, pe braţ etc.). Se zice: „Cruce, că iasă vărsatul dulce!”.Cum bubatul face faţa roşie, iritată nefiresc, a rămas şi vorba spusă cuiva care este roşu la faţă (de oboseală, sau de ruşine): „e îmbărburat la faţă”. Obrazul să fie curat, că se ştie: Feţişoara mărită fetişoara.

La 5 decembrie se sărbătoreşte Sfântul sau Sfânta Sava. În „Vieţile Sfinţilor” apare în ipostaza de sfânt. Ar fi şi o explicaţie: „Fericitul copil Sava, mergând la mănăstire, a luat chipul îngeresc, fiind atunci abia de opt ani…” copiii au chip îngeresc, iar îngerilor nu li se ştie sexul. Sunt îngeraşi!
În zilele bubatului, grija cea mare este pentru copii, pentru a-i feri de boli. „În această zi femeile împart trei turtiţe necoapte, o strachină de fasole nefiartă, o sticlă cu vin şi un caier de lână sau de cânepă. Aceasta ca să fie bubatul bun, şi anume: bun ca pâinea şi ca vinul, moale ca boabele de fasole şi ca lâna”.
Copiilor le porţi de grijă de când îi gândeşti. Aşa că sărbătoarea se ţine de către femei pentru a avea naşteri uşoare. Şi dacă se dă pomană rituală amintind de forma bubelor (fasolea nefiartă), copiilor nu li se permite să mănânce seminţe de dovleac, boabe de porumb sau de fasole, ca să nu facă bubatul.
Grija copiilor o poartă părinţii în această zi. Copilul fericit este unul sănătos şi cu voile făcute, iar când sărbătorile se-apropie nerăbdarea creşte. Seara dinspre Sfântul Nicolae e cu mare grijă din partea copiilor: să ascundă beţele (să nu-l dea jos din cui pe Moş Nicolae), să lustruiască încălţările pentru ca moşul darnic să lase darurile pentru copiii cuminţi. Da’ copil cuminte şi babă frumoasă nu s-a prea văzut.
Moş Nicolae aduce noroc tuturor… şi bani… numai vremea să fie bună de numărat bani.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Zinaida Bolboceanu – “cântecul românesc păstrat cu sfinţenie peste Prut”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 noiembrie 2017, 13:35 / actualizat: 1 noiembrie 2017, 14:50

O voce, în care se simte patosul pentru tradiţiile româneşti, răzbate de dincolo de Prut, amintind lumii că aici, tradiţiile româneşti s-au păstrat cu sfinţenie din vechime. Zinaida Bolboceanu este interpreta de muzică populară care nu a lăsat să se aştearnă uitarea peste cântecele care altădată făceau bucuria clăcilor de unde cei tineri învăţau meşteşugurile populare, cântecele rituale şi bunacuviinţă a ţăranului. Zinaida le-a ascultat, a străbătut uliţele satului în căutarea bătrânilor care ştiau vorbele vechi şi melodiile aproape uitate şi le-a interpretat în felul său, dându-le viaţă pentru mult timp.
Zinaida s-a născut în comuna Opaci, judeţul Căuşeni, Republica Moldova şi a activat în multe ansambluri de o parte şi de alta a Prutului: Ansamblul folcloric Poeniţa din Cojuşna, r. Străşeni, Ansamblul folcloric Mărţişor din Chişinău, Ansamblul folcloric Tărăncuţa de pe lîngă catedra de folclor a Conservatorului de Stat din Moldova, Ansamblul folcloric Busuiocul din Bacău. Timp de un deceniu a activat ca solist-vocal în orchestra Busuioc Moldovenesc, fiind în acelaşi timp şi la Teatrul Etnofolcloric “Ion Creangă” din Chişinău. Dar publicul o ştie, în ciuda trecerii timpului, în ipostaza de fondator şi director artistic (1995-2001) al Grupul folcloric ETHNOS. A făcut cunoscut cântecul popular românesc aşa cum s-a păstrat în Basarabia, în spectacolele susţimute în Moldova, Ucraina, România, Iugoslavia, Germania, Belgia, Rusia, Grecia,
Emiratele Unite, Italia. La fiecare concert al ei spectatorii simţeau fiorul patosului cu care cânta melodiile ce aminteau de satul cu tradiţii româneşti, păstrător al identităţii culturale în orice timp istoric.
Cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate, în anul 2010, Preşedintele Republicii Moldova M. Ghimpu i-a conferit Titlul Onorific “Artist al Poporului”.
Cele mai cunoscute melodii interpretate de Zinaida Bolboceanu sunt de regăsit pe CD-urile editate în România , „Ia-mă-n braţe, dorule”,”Ethnos”, „Cine aude gura mea” şi la Chişinău, „Mi-a venit un dor de-acasa”, editat de Etnomuzic, seria Fonoteca de aur.
Câteva dintre aceste melodii le puteţi asculta în cadrul emisiunii “Galeria interpreţilor de muzică populară” la Radio România Regional ori de câte ori doriţi accesând site-ul www.radioromaniaregional.ro, fluxul dedicat vocilor de neuitat ale folclorului românesc, tineri şi vârstnici, pentru că valoarea se afirmă la tinereţe şi se confirmă la senectute.
O emisiune despre datini şi tradiţii româneşti păstrate în Basarabia, despre cariera Zinaidei ca interpret, despre satul românesc de dincolo de Prut, depre paiunea pentru cântecele care fac bucuria fiecărei generaţii:

O emisiune de Gabriela Rusu-Păăsrin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

De la brumărel la brumarul mare

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 30 octombrie 2017, 05:00

Toamna-i timpul roadelor şi al grijilor pentru viitoarele recolte. Dar când nu-i timp pentru griji? Că parcă le rânduieşte soarta să nu ieşim din ele nici după plecarea în lumea umbrelor, că şi pe-acolo se spune sunt griji pentru cei lăsaţi acasă, că aşa se face de-i visăm. Au grijă să ne spună, în vis, ce le mai trebuie, ce-am uitat să dăm la moşii de toamnă. Grija lor şi grija noastră doar pentru a câştiga o clipă de tihnă!

(varianta audio a rubricii)

Brumărelul (octombrie) începe cu griji: să fie culese poamele, să fie curăţaţi pomii de uscătură până nu vine frigul, să fie săpate încă o dată straturile din care au fost scoase legumele, ca să nu degere peste iarnă. Şi mai ales să fie aleşi strugurii la cules. Numai aşa facem bani cumsecade şi vinuri de mai multe feluri.
Cum Brumărelul se sfârşeşte şi începe Brumarul mare, promorarul, luna brumei, grijile se-nmulţesc, să se pună gunoi putred în jurul pomilor, să se spoiască trunchiul copacilor nu doar cu var, ce ştie toată lumea, ci cu un amestec de zeamă de var, balegă de vită şi sânge. Atunci le merge bine pomilor. Şi tot grijă mare este pentru fermentarea şi limpezirea vinului în butoaie, că nu întâmplător luna noiembrie se numeşte şi vinicer sau vinar: ca să nu fiarbă mustul prea repede, se stropeşte butea cu apă rece, iar ca să nu „fiarbă” prea încet, se acoperă butea cu o haină de lână.

Vinu-i bun când se bea, nu când îi porţi grija, nici chiar de vinar!

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Mi-o lăsat moşu cănuţa – Petrică Mîţu Stoian

Publicat de Cristina Ion, 28 octombrie 2017, 03:29

Petrică Mîţu Stoian este interpretul de muzică populară care are talentul de a transmite printr-un cântec acea forţă de identificare a ascultătorului cu un episod din viaţa personală sau a comunităţii. Descendent dintr-o familie celebră păstrătoare de tradiţii, mătuşa sa este cunoscutul rapsod popular Domnica Trop, căreia i s-a acordat titlul de ”tezaur uman viu”,

Petrică Mîţu Stoian a adus de la munte în atenţia iubitorilor de cântec acele melodii, care au devenit de nelipsit la sărbătorile familiale şi comunitare. O voce uşor recognoscibilă, cu un respect deosebit pentru rostirea în grai, prezenţa scenică a interpretului din Izverna Mehedinţilor este dorită şi memorabilă. Poate de aceea, cântece de dată recentă au fost îndrăgite de public şi au devenit foarte cunoscute şi receptate cu mare plăcere, cu toate că au o istorie scurtă, sunt ”de acum” şi totuşi par a fi dintotdeauna.

Cântecul ”Mi-o lăsat moşu cănuţa” a avut un succes nesperat la public. Istoria interioară a acestui cântec face trimitere la două registre de referință: expresia populară ”a lăsa cu limbă de moarte” (testament verbal în mentalitatea populară) şi petrecerea în dublă accepţiune (a bea şi a se petrece prin viaţă).

Alexandru Pugna sau povestea cântecelor din pridvorul deschis spre neuitare

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 octombrie 2017, 14:03 / actualizat: 23 octombrie 2017, 20:21

Alexandru Pugna este interpretul cu un destin scris parcă într-un ceaslov al versurilor venite din Timp pentru mult timp. Originar din Caianul Mic, de unde se trage şi Ioannis Caionis Valahus – Ioan Caianu Românul, cel căruia îi datorăm o lucrare remarcabilă, „Codex Caioni”, prima culegere de folclor din aceasta zonă a Transilvaniei, Alexandru Pugna continuă o tradiţie şi un destin muzical.

(varianta audio a emisiunii)

Se spune că nu poţi veni de niciunde, iar neamul este sfânt. Această convingere o are şi Alexandru Pugna. Bunica sa dinspre mamă, Maria Ciui, era o horitoare neîntrecută, şi un creator popular inspirat. Vestită pentru harul său de a crea versuri populare „personalizate” pentru strigătura în prag, ori strigătura la găină, momente specifice nunţilor năsăudene, versuri ce aminteau de familia naşului, sau a socrilor, bunica va fi modelul de autenticitate pentru nepotul care respectă o lege a pământului: trebuie să nu uiţi vatra, pentru ca vatra să nu te uite.

Şi astfel, istoria cântecelor năsăudene mai scrie o filă prin vocea şi repertoriul interpretului de muzică tradiţională, Alexandru Pugna. A fost şi a rămas “om la cetăţii”, a înfiinţat două festivaluri naţionale de folclor, “Pană de păun” şi “Valeria Peter-Predescu”.

Iar azi, din noul statut de înalt demnitar, secretar de stat la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, continuă demersurile pentru promovarea culturii populare, fundament al marii culturi.

Ascultaţi emisiunea “Galeria interpreţilor de muzică populară”, ediţia dedicată lui Alexandru Pugna şi veţi afla detalii despre un destin, care are puterea de a înrâuri drumul spre notorietate atât al faptelor culturale memorabile ale Năsăudului, cât şi al tinerilor interpreţi laureaţi ai celor două festivaluri, pe care le susţine cu pasiune şi dăruire.

Veţi auzi povestea”Bisericii de lemn din Teaca – Budurleni”. Toate vin din credinţă: “Dăruind nu sărăceşti, ci te îmbogăţeşti!” Spiritual, întărim noi, pentru că zestrea pe care o lăsăm spre neuitare este zestrea spirituală. Iar Alexandru Pugna a reuşit să scrie deja istorie, istoria cântecelor năsăudene aşezate cu pioşenie în pridvorul casei părinteşti deschis spre neuitare.

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

DIALECTELE ROMÂNEŞTI SUD-DUNĂRENE ÎN ACTUALITATE

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 octombrie 2017, 10:02

Societatea de Cultura Macedo-Română organizează la Teatrul National „Ion Luca Caragiale” din Bucuresti, Sala Media, joi, 26 octombrie 2017, ora 14.00, conferinţa Dialectele românești sud-dunărene în actualitate.
Manifestarea ştiinţifică are menirea să aducă în faţa specialiştior, a oamenilor politici şi a publicului larg probleme privind păstrarea românităţii sud-dunărene.
Societatea de Cultură Macedo-Română îşi propune să contribuie la conservarea şi cultivarea dialectelor româneşti sud-dunărene, a tradiţiilor specifice spiritualităţii româneşti. Conştiinţa românităţii este vie la românii sud-dunăreni. Această manifestare ştiinţifică intenţionează să sensibilize instituţiile acreditate din România cu privire la situaţia actuală a comunităţilor româneşti din Peninsula Balcanică.
Prin susţirea conferinţei Societatea de Cultura Macedo-Română doreşte să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte dialectul istroromân. Din cercetările specialiştilor reiese că mai sunt 150 de locuitori în satele din Istria, din care numai 80 sunt vorbitori ai dialectului.
Aromânii, meglenoromânii şi istroromânii păstrează forme arhaice de civilizaţie, de grai şi de tradiţii, evidenţiind legătura dintre românii nord-dunăreni şi cei sud-dunăreni.
În contextul manifestării va fi vernisată expoziţia de fotografie, autor Emil Tîrcomnicu, cercetător la Institutul de Etnografie şi folclor “Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, cel ce ne-a transmis şi detalii despre acest eveniment ştiinţific.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Focul lui Sâmedru

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 23 octombrie 2017, 05:00

Sărbătoarea Sfântului Dumitru este precedată de o noapte în care aprinderea focurilor are funcţia de o noapte în care aprinderea focurilor are funcţie apotropaică şi de marcare a momentului de încheiere a activităţii pastorale.

(varianta audio)

Focul aprins are semnificaţiile focului funerar (în numele morţilor) şi ale focului regenerator prin sărirea peste flăcări a copiilor şi tinerilor, invocându-se astfel sănătatea.

Focul de Sâmedru este un act socializator, pentru că la el participă întreg satul, este focul tuturor şi al celor vii şi al celor morţi.

Locul ales pentru facerea focului nu este întâmplător: întotdeauna la răscruci, în afara spaţiului familial şi la el participă întreaga comunitate, fără restricţii.

Peste an focurile aprinse au roluri bine definite, iar participarea la aprinderea lor este restrictivă. Focurile de la Lăsatul Secului, de la Înălţare şi de la Sângiorz sunt făcute exclusiv de băieţi tineri sau bărbaţi. Joimărelele se referă numai la femei, de aceea focurile de Joimari sunt aprinse doar de ele. La Măcinici şi Alexii întreaga comunitate participă la facerea focurilor de curăţire a locurilor, dar fiecare la casa lui, în interiorul ogrăzii, delimitarea fiind strictă.

Focul de Sâmedru se face la răscruci şi se fac atâtea focuri câte cătune sunt sau câte grupuri mari doresc să-şi facă focul de Sâmedru. Copiii sunt cei ce aleg cu o zi înainte arinul ce va întreţine focul. Îi fac o groapă, îl îngroapă pe trei sferturi, în picioare şi îl vor aprinde în seara de 25/26 octombrie. Arinul este păzit pentru a nu fi „întinat”, pentru a nu i se atenua puterea purificatoare. În comuna Coşeşti, judeţul Argeş, cei ce păzesc focul sunt învestiţi de comunitate cu încredere că nimeni nu se atinge de acel loc. După aprinderea focului copiii strigă „Hai al focul lui Sâmedru” şi sar peste foc pentru a fi sănătoşi tot anul.

Femeile au însă o dublă sarcină. Ele aduc colaci, mere, nuci, struguri, covrigi pe care le împart copiilor. Se împart în numele celor decedaţi, de acea focul de Sâmedru este şi un foc funerar. Puţini sunt cei ce ştiu (pentru că femeile nu vor să spună) că atunci când împart fructele de toamnă şi covrigii sau colacii, femeile mai aprind o lumânare pentru copiii „nenumiţi”, adică pentru cei ce „i-au lăpădat”. Cum nici vântul, nici pământul n-au ştiut de producerea avortului, nici acum nu se fac mărturisiri, dar se aprinde lumină ca pentru orice creştin care a murit fără lumânare.

Femeile se ştiu între ele. Vede şi preotul satului care participă la focul lui Sâmedru, nici el nu vorbeşte, pentru că ar încălca taina spovedaniei. Dar aprinderea lumânărilor pentru copiii „nenumiţi” e o spovedanie în văzul lumii.

Până la urmă, toate-n lumea asta se află şi nu te poţi călători cu sufletul împovărat de gestul necugetat sau disperat.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Cultura tradițională, expresie a românității – Colocviile ”Brăiloiu”, ediția a X-a, 2017

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 20 octombrie 2017, 09:34

La Institutul de Etnografie și Folclor ”Constantin Brăiloiu” se desfășoară în perioada 19-20 octombrie 2017 cea de-a X-a ediție a Colocviilor care poartă numele marelui folclorist și  etnomuzicolog. Participă specialiști din țară și din Republica Moldova. Tema manifestării științifice este Cultura tradițională, expresie a românității. Cuvântul de deschidere și conferința doamnei acad. Sabina Ispas, director al instituției academice, s-au constituit într-o pledoarie persuasivă pentru Valoarea discursului oral în modelarea conștientizării identității etnice.

Au fost lansate cărți fundamentale pentru cercetarea etnologică și etnografică românească împreună cu Anuarul Institutului de Etnografie și folclor ”Constantin Brăiloiu”, tomul 27, 2016.

Astăzi, după susținerea comunicărilor pe secțiuni, vor avea loc proiecții de filme etnologice: Renato Morelli, Vocile sacrului. Două generații de cântăreți concordu în Săptămâna Sfântă (Mare) în Cuglieri (Sardinia, Italia), 2016 și Dumitru Olărescu, Spectacolul dansului popular în formule filmice.

Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Festivalul naţional de interpretare a cântecului popular românesc„Pană de Păun” își așteaptă concurenții

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 19 octombrie 2017, 08:37

Pasiunea pentru muzica tradițională și performarea interpretării au constituit argumentele pentru care Alexandru Pugna, celebrul interpret de muzică populară, a înființat și a susținut  timp de peste un deceniu organizarea și desfășurarea unui festival național dedicat promovării folclorului muzical autentic.

Intitulat  sugestiv „Pană de Păun”,  Festivalul naţional de interpretare a cântecului popular românesc va avea cea de-a XI-a ediție în perioada 22 – 23 noiembrie 2017  la Bistrița. Organizat de Asociaţia Culturală „Pană de Păun”, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură şi cu Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, festivalul invită pe tinerii interpreţi vocali ai cântecului popular pentru a evolua în acest cadru competițional național. Organizat într-o zonă  etnofolclorică recunoscută pentru zestrea culturală transmisă cu demnitate de secole de purtători de folclor și performeri în domeniu, zona Bistriței și Năsăudului, festivalul are și un element inedit care îi conturează imaginea simbolică în spațiul public: trofeul constă, atât în premiu în bani, cât și într-un clop cu pană de păun din  dorința de a pune în valoare acest element de mare spectaculozitate al portului tradițional năsăudean, unic în lume.

            Manifestarea a fost inițiată de domnul Alexandru Pugna, un veritabil om de cultură, actualmente secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale. Pentru Radio România Regional Domnia Sa ne-a acordat un interviu în exclusivitate:

A consemnat: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Cornelia Ardelean Archiudean – a iubi cântecul, aripă de înger

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 17 octombrie 2017, 16:13

Pentru a merge pe drumul anevoios al unui destin muzical, trebuie să ai binecuvântarea care netezeşte greutăţile acestei lumi vămuită clipă de clipă. Cornelia Ardelean Archiudean şi-a urmat gândul bun închinat purtării în lume a cântecelor culese cu migală, cântece pe care le-a interpretat cu ardoarea însufleţirii. Înfiinţarea Ansamblului „Cununa Grâului” şi coordonarea Grupului folcloric „Doiniţa” sunt dovada că perenitatea se drămuieşte cu gesturi de dăruire, prin care clipa trecătoare, multpreatrecătoare, poate fi oprită în loc de frumuseţea versurilor ce se topesc pe melodia care parcă are aripi de înger.
Cântecele Corneliei Ardelean Archiudean au ajuns cu greu la public. Vocea sa cu inflexiuni în rostirea în grai a fost imprimată la radioul public în 1970. Două cântece, Zi-mi ceteraş zi-mi cu foc şi Spune bade vrei nu vrei au pornit pe calea undelor spre inimile ascultătorilor şi au produs ecoul reverberant al amintirilor ce nu se estompează niciodată. După alţi 10 ani i-au fost aprobate alte două cântece, Cucule ce pene porţi, şi Peste Someş. Peste tău. Colaborarea cu Ansamblul „Ciocârlia” o va aduce în prim plan, iar notorietatea o va câştiga prin turneele făcute în străinătate. A declarat că punctul culminant al carierei sale a fost spectacolulul susţinut pe scena Teatrului Balşoi, la Moscova, în vara lui 1978. Istoria culturală a consemnat însă şi alte spectacole reprezentative susţinute în Liban (1979), Bulgaria (1984), Elveţia, Grecia (1992). În 2003 a fost împreună cu Ansamblul „Cununa de pe Someş” în Germania, cu Alexandru Pugna şi Valeria Peter-Predescu, în Herzogenrath. Sunt repere pe harta lumii, unde cântecul Corneliei Ardelean Archiudean a bucurat iubitorii de folclor autentic, mai puţin cunoscut, pentru că, în fapt, acesta este apanajul notorietăţii care surprinde: cântece pe care parcă le ştie lumea dintotdeauna, dar le ascultă acum înaripate de vocea care le face nemuritoare.
Pasiunea pentru cântec, pentru salvarea de la uitare a acelor melodii, care fac bucuria multor generaţii, a transmis-o nepoatei sale Ioana Maria Ardelean şi astfel tradiţia îşi păstrează nealterată frumuseţea prin gestul recuperator al căutătorilor de folclor şi performarea acestor comori de cântec prin interpretarea ce rămâne în memoria colectivă.

Ascultaţi emisiunea Galeria interpreţilor de muzică populară la Radio România Regional şi vă veţi convinge că sinceritatea confesiunilor şi interpretarea care identifică un nume fac din melodiile tuturor melodiile noastre, pentru că ne ating cu aripi de înger.

O emisiune de Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune.

Ecouri ale Festivalului Elenismului din România, ediția a XVII-a, Craiova, 2017

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 16 octombrie 2017, 09:32 / actualizat: 17 octombrie 2017, 8:14

Timp de patru zile (12-15 octombrie 2017) pe scena Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova au fost prezentate spectacolele ce au constituit o nouă ediție a unui prestigios festival al minorităților naționale din România, Festivalul Elenismului din România. Inițiat de Uniunea Elenă din România, festivalul s-a desfășurat sub egida Ambasadei Republicii Elene în România și a fost cofinanțat de Uniunea Elenă din România, Guvernul României, Departamentul pentru Relații Interetnice și Ministerul Culturii și Identității Naționale. Spectacolul de deschidere a reunit în Sala ”Amza Pellea” a teatrului craiovean greci, filogreci și români pentru a se bucura de momente muzical-artistice reunite într-un scenariu care să evidențieze dragostea pentru promovarea și conservarea tradițiilor elene și românești. La festivitatea de deschidere au participat: din partea gazdelor, Primarul municipiului Craiova, dl. MIHAI GENOIU, vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, OANA BICĂ, din partea Guvernului României, Departamentul pentru Relații Interetnice, domnul ministru subsecretar de stat AHMET ALEDIN. Ministerul Culturii și Identității Naționale a fost reprezentat de inspector general prof. univ. dr. MINA MARIA RUSU. Inițiatorul manifestării și catalizatorul întregii vieți culturale a comunităților elene din România este Președintele Uniunii Elene din România, domnul deputat DRAGOȘ GABRIEL ZISOPOL, cel ce a rezonat cu toate emoțiile acestui festival timp de patru zile.

Foto: Primarul Municipiului Craiova, Mihai Genoiu

Foto: prof.univ.dr. Mina Maria Rusu, Ministerul Educației Naționale

Foto: ministru subsecretar de stat AHMET ALEDIN, Guvernul României, Departamentul pentru Relații Interetnice

Imnul României și Imnul Greciei au fost interpretate de Corul Comunității Elene din Brașov – Dionysos, Eftymos.

Foto: Președintele Uniunii Elene din România, deputat Dragoș Gabriel Zisopol

În cea de-a doua seară a festivalului pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova alături de artiștii eleni din România s-a aflat doamna consul SOPHIA KANDARA din partea Ambasadei Greciei la București. Domnia Sa și-a manifestat susținerea manifestărilor artistice și comunitare ale elenilor din România și a a mintit legăturile culturale dintre Grecia și Craiova:

(declarație consemnată de Ludovic Vulea)

Foto: Președinte UER Dragoș Gabriel Zisopol, consul Sophia Kandara – Ambasada Greciei la București, Gabriela Rusu-Păsărin, realizator DSR, SRR , Ion Vasoianis, Președintele Comunității Elene din Craiova

Spectacolul primei seri a fost deschis de momentul artistic al Corului de copii ”Glasuri cristaline” din Craiova. Cele 27 de fetițe purtând culorile Greciei (alb-albastru) au interpretat cântece grecești acompaniate la bouzouki de compozitorul Cristian Alivej. Coordonatoarea corului, prof. Iulia Manda a ales repertoriul reprezentativ pentru prelucrările folclorice românești. Imaginea de final a corului de copii s-a dovedit a fi imaginea  prieteniei româno-elene.

Foto: Corul de copii ”Glasuri cristaline”

Specificitatea culturii tradiționale românești a fost ilustrată printr-o secvență din spectacolul tematic ”Nunta de pomină la olteni” (scenariu și regia: Gabriela Rusu-Păsărin) interpretat de Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase” din Craiova.

Foto: Ansamblul Folcloric ”Maria Tănase”

Finalul primei seri a festivalului a aparținut Ansamblului ”Irini” al Comunității Elene din Craiova.

Cele 20 de comunități elene din România au prezentat în cele patru zile ale festivalului tablouri coregrafice și muzicale reprezentând toate zonele etnofolclorice ale Greciei demonstrând diversitatea și specificitatea zonelor Greciei: dansurile din insulele Mării Egee sunt dansuri rapide în pași, se dansează în perechi și nu în linie; dansurile din Insula Creta sunt dansuri cu un ritm mai alert și impresionează prin măiestria băieților ce atrag atenția prin scheme coregrafice spectaculoase. Din Epir au fost interpretate dansurile care sunt, după declarația dansatorilor, cele mai grele și mai lente din toată Grecia, pentru că necesită un balans excelent pentru a le putea duce la bun sfârșit. Macedonia are dansuri variate și impunătoare, cu pași complicați și lenți, în timp ce altele sunt rapide . Majoritatea dansurilor încep într-un stil lent și avansează treptat pe melodie. Thessalia are dansuri similare Epirului, dar în care liderul are libera alegere în a improviza pe toată perioada dansului. Tracia este o zonă cu dansuri spectaculoase, bărbații poziționându-se primii în formație. Dansurile din Ponti erau performate de soldați pentru a se motiva înainte de a intra în luptă și sunt și azi acompaniate de instrumentul numit ” Lyra”. Am amintit doar câteva zone cu specificitatea dansurilor, meritorie fiind grija Președintelui Uniunii Elene din România, domnul deputat Dragoș Gabriel Zisopol, de a aduce în fiecare an în România, în cadrul comunităților elene, maeștrii coregrafi din Grecia pentru a-i învăța pe dansatorii eleni din România secretele dansurilor din fiecare zonă a Greciei, iar taberele tematice organizate de Uniunea Elenă din România completează cadrul de transmitere a tradiției grecești tinerei generații de greci din România.

Domnul Președinte al Uniunii Elene din România Dragoș Gabriel Zisopol a declarat în exclusivitate pentru Rețeaua Regională Radio România:

(declarație înregistrată de Ludovic Vulea)

Comunitatea Elenă din Craiova a fost gazda acestei ediții a Festivalului Elenismului din România, președintele acesteia, domnul Ion Vasoianis, dând proba excelenței în organizarea manifestărilor artistice spre bucuria tuturor participanților.

Societatea Română de Radiodifuziune prin rețeaua regională Radio România a fost partener al acestei manifestări naționale și, pentru buna colaborare și profesionala mediatizare, Departamentul Studiourilor Regionale a primit Diploma de Onoare și Placheta Festivalului Elenismului din România.

Momentul final al Festivalului Elenismului din România a fost marcat de emoția primirii Diplomelor de participare și a Plachetelor, simbol al ediției a XVII-a acestei manifestări de amploare națională și cu impact internațional.

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Ludovic Vulea

Lucinul

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 16 octombrie 2017, 05:00

În aşteptarea sărbătorii dedicată patronului păstorilor, Sfântul Dumitru, se respectă trei zile Filipii de Toamnă. Lucinul se preîntâmpină la 17 octombrie şi se aminteşte practica legată de animale: încleştarea dinţilor de la pieptănul, cu care se scarmănă lâna. Astfel, animalele vor fi ferite de lupi. Sărbătoare pastorală dedicată lupilor pentru a preveni stricăciunile produse de ei, Lucinul e de respectat, pentru că lupul tot lup e, chiar dacă nu ţi-a mâncat oile.

(varianta audio)

Ziua lupului

Ziua Lupului de Lucin, în ziua Sfântului Evanghelist Luca se ţine şi pentru a feri vitele de boli. Poţi feri vitele, dacă ai minte (ca sfântul Apostol Luca), dacă ai credinţă (cum au avut toţi cei şaptezeci de apostoli) şi dacă faci doar ce este îngăduit. De Ziua Lupului, 18 octombrie e rău de lupi, pentru că atunci când lupii se adună în haită e mare pericol. Şi acum e vremea lor pentru prăsilă. Şi, când răul se-nmulţeşte, frica e tot mai mare. Vitele trebuie ferite de lupi şi de boli. O boală cu leac greu de prins este deochiul. Se spune că dacă vita nu poartă o panglică sau un ciucure de culoare roşie la coadă, se deoache una-două. Ca să le treacă de deochi li se descântă trei zile în tărâţe, sare şi apă. Apoi li se dau tărâţele pentru a le mânca. Secretul e că în tărâţele de grâu se amestecă muguri de salcie, miere şi aluat, abia apoi se dau tărâţele la vite . Ştiu bătrânele ce ştiu, când spun cu blândeţe, urând de bine: Ptiu, să nu-ţi fie de deochi, da’ frumos mai eşti! Fir-ai al închinatului să fii!”

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Vremea Sfintei Cuvioase Paraschiva

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 9 octombrie 2017, 05:00

O mare sărbătoare creştinească, aşa cum este sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva, nu se uită şi mai ales se aşteaptă. Nu se uită, pentru că nu poţi uita izvorul de binecuvântare, însănătoşire şi curăţare trupească pentru toţi cei care doresc ca Sfânta Paraschiva să le fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu.

(varianta audio)
Nu se uită pentru că vremea din această zi arată vremea până la Sfântul Dumitru. Cum va fi vremea, aşa va fi până la următoarea mare sărbătoare, dar mai ales, cum va fi vremea, aşa vor fi toate sărbătorile de peste an. Dacă nu va ploua până în această zi de toamnă, e semn că iarna este aproape.

Cum sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschiva e ţinută mai ales de ciobani, tot ei sunt cei ce pot spune în această zi cum va fi iarna. Ies în dimineaţa sărbătorii la locul unde dorm oile şi dacă le găsesc grămadă (ca oile!) iarna va fi grea, dacă stau împrăştiate, iarna va fi mai blândă. De unde vorba: nu-i bine să stai grămadă, ca oile, e semn de vreme rea. Cum calendarul ţăranului avea doar două anotimpuri, vară şi iarnă, de Sfânta Cuvioasă Paraschiva se credea că se-ngroapă vara. De Vinerea Mare „îşi cumpără şi soarele cojoc”. Semn c-a fost la iarmaroc.

Sfânta Paraschiva, sfârşitul Verii lui Mioi
Mare sărbătoare este ziua de 14 octombrie, mare şi de ţinut minte, pentru că în viaţă nu uiţi mai ales începutul şi sfârşitul. Sărbătoarea se mai numeşte şi Vinerea Mare. În orice zi din săptămână ar fi, ziua se numeşte astfel şi e una din cele douăsprezece vineri de peste an ţinute cu post şi nelucru. Zilele au numele lor, pe care trebuie să le respectăm spunându-le numele. Când se numeşte altfel o zi, acea zi este mai importantă decât celelalte şi nu trebuie uitată. Vinerea Mare e ţinută cu nelucru pentru a feri membrii familiei de primejdie de boală, de trăsnet şi grindină, de boli de ochi. De boli urâte, pentru că se credea că Paraschiva a fost o fată tare urâtă, ca Sfânta Vineri, dar datorită smereniei şi dăruirii sufletului ei către Dumnezeu, trupul ei după moarte nu a putrezit şi era plin de mireasmă, când a fost dezgropat de către locuitorii din Epivat pentru a pune alături un marinar înecat.
Nu frumuseţea chipului dăinuieşte în timp, ci frumuseţea sufletului, a cugetului curat, a gândului bun pentru semeni. De Vinerea Mare încep ciobanii „a pleca la vale”. Şi tot în această zi se slobod oile la berbeci pentru prăsire. După calendarul ciobanilor, de vor face astfel, vor avea miei frumoşi cu două săptămâni înainte de Paşti. Şi tot pentru a avea miei frumoşi nu folosesc obiecte de tăiat în această zi, să nu iasă miei tărcaţi. Nici în viaţă nu-i bine să fie cineva tărcat, e însemnat şi orice semn lăsat de Dumnezeu nu-i lăsat la voia întâmplării, ci numai la voia Domnului. Te fereşti, pentru că-i însemnat.
Şi cum tot începutul are şi un sfârşit, vara pastorală se sfârşeşte de Sfânta Paraschiva. Şi vara lui Mioi se sfârşeşte şi vremea se burzuluieşte. Ţăranii îşi cumpără haine groase de iarnă de la târguri şi iarmaroace, că nu se ştie niciodată cât va fi iarna de grea. Ba se ştie, dacă priveşti oaia în dimineaţa de Vinerea Mare, de e belălaie (singură) iarna va fi uşoară, de stă grămadă cu altele, iarna va fi grea. Cum o fi, numai să fie şi s-o trăim bine, se zicea demult, nu doar de-acum!

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Ioan Baba – o perspectivă poetică din Voivodina

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 2 octombrie 2017, 15:32

Poetul născut în Seleuş, Voivodina, este o prezenţă remarcabilă în viaţa culturală a Serbiei. Publicist de vocaţie, Ioan Baba a fost redactor la postul de radio Novi Sad, ulterior redactor şef al programelor în limba română de la Postul Novi Sad. Nu doar spatiul radiofonic îl va pasiona, ci presa culturală în general. A scris în limba română la publicaţiile Libertatea, Tribuna Tineretului, Lumina şi în limba sârbă la Glas omladine şi Savremenost.

Dragostea pentru cultura română şi-o va manifesta şi prin activitatea susţinută ca vicepreşedinte (din 2003) al Societăţii Române de Etnografie şi Folclor din Voivodina. Este redactor şef al revistei de literatură, artă şi cultură Lumina şi membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor din Voivodina.
A debutat cu versuri la Lumina în 1971 şi după un deceniu şi jumătate va conduce această prestigioasă revistă literară. Primul său volum publicat are un titlu simbolic: Popasuri în timp, paradigma temporală fiind o coordonată esenţială a universului său liric. Criticul literar Mihai Cimpoi defineşte două registre poetice în creaţia lui Ioan Barbu: unul interogativ – existenţial şi altul incisiv – sarcastic, ambele reuşind sa redefinească o realitate percepută acut, “descrierea infernului dantesc al contemporaneităţii: “Trebuie Timp/ Să zburăm peste abis// Doamne cât îi mai trebuie timpului/ Să înghită dezastrul….” (În abis).
I-au fost decernate numeroase premii, cele mai semnificative fiind Premiul „Valori ale spiritualităţii româneşti în afara graniţelor ţării” (Iaşi, 1998), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (Chişinău, 2000), Medalia de Aur “Lumina” (Novi Sad, 2007).

Făcând un slalom printre titlurile volumelor sale de poezii am putea să-l definim astfel pe Ioan Baba: A făcut un Popas în timp, ca un Preludiu imaginar În cuibul ochiului. Aşa a descoperit Oglinda triunghiulară care reflecta Poeme incisive. A făcut şi Năzbitii candide, s-au dovedit a fi doar Inscripţii pe aer. A oprit timpul pentru a-şi pune Cămaşa de rigoare. Numai aşa putea să scrie Cele mai frumoase poezii, Poemele. Şi toate au rezonat În urechea timpului şi s-au adunat în timp sub forma majestoasă a unei Icoane din Balcania. Din toate a resimţit acut o Stare de ţăndări şi a rămas fidel rostirii în limba română, ca o spovedanie pentru eternitate.
Din volumul În urechea timpului vă oferim câteva frânturi de versuri cu valoare de aforisme, generatoare a unei stări de reflecţie în faţa timpului ascuns în “cuibul ochiului”:
Anunţ
Căutând viitorul
Vând anii pe amintiri.
Predare
Când a ridicat mâinile
I-a căzut capul
Ţărmul
Vântul mângâie malurile
Apa bate gândurile
În trecere
Ne ivim într-un chiot
Ne ascundem într-o jale

A consemnat Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Brumărel

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 2 octombrie 2017, 05:00

Luna octombrie este denumită popular „brumărel” (începe a bruma, cad brumele mici). Este vremea specifică de trecere de la toamnă la iarnă, când începe să brumuiască.

(varianta audio a rubricii)

Octombrie
este necăjos şi suflă rece,
Pasul leneş nu se trece,
El pe unde merge pârleşte
Şi copacii verzi nu-i iubeşte.
Golanii să-i vadă, nu-i place,
Cu leneşii el n-are pace.
Face pe leneşi să plângă
Şi la pieptu-i să se strângă.
Tremură de-a lui frică
Şi pielea l-o urzică!

Se crede că dacă în octombrie va fi frig şi ger, ghenarie şi făurar vor fi cu vreme blândă. „Vântul lui octombrie este vânt bogat” . Cum bogată în nunţi se anunţă şi luna lui brumărel. Este momentul cel mai bun pentru făcut masa mare de nuntă, cu vinul abia „aşezat”, cu murăturile puse din vreme şi ţuica de prune (fără „frunte”) numai bună să fie făcută roşie luni după nuntă. Vântul e aducător de veste „cu prirostrii”, pentru că el aleargă să se-nsoare. Legenda spune că vântul „e un flăcău frumos şi zburdalnic, care trăieşte în văzduh cu mamă-sa. El este neînsurat şi caută, de când e lumea, să se-nsoare. Când aleargă prin lume, atunci zicem noi că bate vântul, el umblă după însurătoare. Când osteneşte şade acasă şi se odihneşte şi-şi caută în gospodărie, ca orice om, de treburile lui. Apoi îl apucă din nou dorul însurătorii…” Şi toamna îl apucă şi se grăbeşte, pentru că ştie şi el îndemnul:
Însoară-te până nu-ţi trece vremea.
Iar vremea e bună la tinereţe:
Însurătoarea de tânăr e ca gustarea de dimineaţă.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Un nume – Felician Fărcașiu și un renume – Festivalul Naţional de Folclor care-i poartă numele ”cu drag de oameni și de plai”

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 octombrie 2017, 20:24

Numele marilor interpreți rămân în patrimoniul culturii naționale, iar rezonanța numelor lor se răsfrânge în ecoul evenimentelor culturale care animă comunitatea la răstimpuri, generând fapte culturale memorabile. Este și impresionanta poveste de viață a lui Felician Fărcașiu, pe care ne-a relatat-o doamna Nadia Mitrea (Compartimentul Comunicare şi Relaţii Publice, Primăria Municipiului Sebeş) :

”Figură emblematică pentru Sebeşul nostru, Felician Fărcaşiu era „cap de afiş” şi un veritabil „model în lumea cântecului popular românesc”, aşa cum îl descria doamna Marioara Murărescu, doamna sufletului românesc autentic, cea care ne-a cultivat dragostea pentru folclor şi ne-a învăţat să preţuim tezaurul nostru românesc.
Este o mândrie pentru noi să-i simţim prezenţa marelui maestru al cântecului popular în burgul nostru sebeşan, să ducem mai departe personalitatea lui Felician Fărcaşiu, imaginea de român mândru, statura semeaţă care purta cu prestanţă aleasă straiul popular autentic şi transmitea prin actul artistic de înaltă calitate o aleasă pregătire muzicală.
Mult drag de viaţă şi de oameni, în muzica lui Felician Fărcaşiu. A fost adesea comparat cu personalitatea puternică a Mariei Tănase, însă a depăşit această comparaţie, prin capacitatea sa ieşită din comun de a reproduce melodii populare autentice din cele mai variate zone ale ţării.
A cântat alături de orchestrele de muzică populară ale Filarmonicilor din Arad, Sibiu, Braşov, Oradea, Bacău şi cu Ansamblurile artistice din Deva, Baia Mare, Cluj, Timişoara şi Caransebeş, a întreprins numeroase turnee de concerte şi a participat la concursuri în ţară şi în străinătate.

            A imprimat 7 discuri, pe care sunt cuprinse doar o parte din cele 260 de piese ale repertoriului său. Şi-a adus o contribuţie importantă la cunoaşterea şi nemurirea folclorului naţional. Aşadar, o mare pasiune, un suflet care a simţit româneşte şi a transmis cu generozitate şi cu un dar inegalabil pofta de viaţă, iubirea românului, veselia sufletului care iubeşte, simte, trăieşte româneşte şi se bucură de natură, de evenimentele majore ale existenţei umane, totul transpus în cântece de joc şi de petrecere, dar şi în broderiile vocale unice şi inegalabile ale doinei, pe linia melodică a sufletului românesc autentic. 

Vocea baritonală, ţinută mândra şi demnă, comunicarea empatică cu publicul, au fost atu-uri care l-au înzestrat cu un şarm inegalabil, gustat de public, de colegi, de colaboratori.
Felician Fărcaşiu a avut generozitatea şi harul de a îndruma, în lumea cântecului popular, tineri interpreţi ai vremii sale, printre care: Dumitru Fărcaş, de la Baia Mare, Maria Marcu, de la Cluj, Elena Jurjescu sau Mariana Drăghicescu, doamnele cântecului bănăţean.
Este admirabil modul în care Felician Fărcaşiu a pledat în cel mai convingător mod pentru cunoaşterea şi nemurirea folclorului naţional şi este absolut emoţionant modul în care s-a stins din viaţă, prea devreme, din prea mare dragoste pentru cântecele populare româneşti.
Era un om deosebit, jovial, cu suflet mare, cuprins mereu de bună dispoziţie. Cei care l-au cunoscut îşi amintesc cu emoţie de concertele sale.

În perioada 10-12 noiembrie 2017, Sebeşul va găzdui cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Felician Fărcaşiu” – Concurs de interpretare a cântecului popular românesc. Devenit deja o tradiţie, evenimentul aduce pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş pe cei mai îndrăgiţi interpreţi de folclor, dar şi tineri artişti, care vor să se afirme şi să ducă mai departe moştenirea marelui culegător de folclor românesc, Felician Fărcaşiu. Festivalul este structurat în două secţiuni: prima secţiune vizează concursul de interpretare dedicat soliştilor vocali de muzică populară – amatori din întreaga ţară, având vârsta cuprinsă între 15-30 ani, iar cea de-a două secţiune vizează recitalurile artiştilor consacraţi.

Vă invităm să accesați site-ul www.cclbsebes.ro pentru informații suplimentare referitoare la festival, iar reprezentanții Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș vă stau cu plăcere la dispoziție.”

A consemnat: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Berbecarii şi Haritonul

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 25 septembrie 2017, 05:00

Berbecarii. Adormirea Sf. Ioan Botezătorul
Preîntâmpinarea sărbătorii este urmată firesc de sărbătoarea propriu-zisă. De berbecari nu se uită pentru că ţin trei zile (26-28 septembrie), sunt primii Filipi de Toamnă şi doar octombrie îi desparte de Filipii cei Mari ai lui noiembrie.

(varianta audio a rubricii)

Interdicţiile de muncă reperabile la Tecle sunt respectate şi în aceste trei zile, mai ales „împunsul în piele”, „datul cu împrumut”. Nu se lucrează şi pentru că, se crede, cel ce va lucra, va adormi pe vecie, aşa cum şi este sărbătoarea religioasă a acestei zile: Adormirea Sfântului Ioan Evanghelistul, cel ce a fost numit „apostolul dragostei”. Este cel ce spunea mulţimilor şi ucenicilor săi: „Fiilor, iubiţi-vă unii pe alţii…Aceasta este porunca Domnului. Împliniţi-o şi este de ajuns”.
A iubi semenii, a împlini această iubire este în fapt izvorul tuturor faptelor bune. Doar din iubire poate să se nască gândul bun şi fapta de vrednică cinstire.
Adormirea pe veci e o sintagmă ce sugerează fericit ideea de moarte. Este de fapt credinţa că adoarme pe această lume şi se trezeşte în veci. Este starea de trecere dintr-o lume în alta şi totuşi generează starea de nelinişte, pentru că nimeni n-a venit din veci pentru a spune cum este în cea Lume. Senectutea dă înţelepciune: bătrânii îşi doresc să adoarmă pe vecie în somn, să fie trecerea lină dintr-un somn pământean într-altul, cel veşnic.

Haritonul, 28 septembrie
Sărbătoarea este ţinută în partea de sud a ţării şi numai de către femei. Folcloristul Nicolae I. Dumitraşcu povestea că ziua se ţine în judeţul Dolj în credinţa că astfel oamenii vor fi feriţi de boale. Restrictiv se crede că boala învederată era nebuneala şi cu un derivat al acesteia: trândăveala. Pentru că, se spune, nebun să fii să trândăveşti ca să n-ai apoi din ce să trăieşti. Trândavul este apatic, pică cerul pe el şi nu se urneşte din loc fie e plin de draci ca moara de saci. E trândavul cu gură mare.
Omul nebun e lipsit de minte, mintea animă corpul şi tot mintea îl pune pe om în armonie cu ceea ce-l înconjoară. Se spune omul să fie: în toate minţile, limpede la cap. Norocul şi mintea dau bucuria omului.
Norocul fără minte nu merge-nainte.
Sărbătoarea Haritonul se ţine contra nebunelii şi trândăvelii… ca să nu se ia!
Sărbătorile religioase sunt reflectate şi în calendarul popular românesc, cu semnificaţii ce funcţionau în satul patriarhal de altădată ca norme, restricţii, interdicţii. Erau respectate şi transmise pe cale orală spre a nu se uita şi mai ales pentru a se păstra astfel, conform credinţei, starea de normalitate a vieţii comunitare.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune
 

Cârstovul viilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 18 septembrie 2017, 05:00

De la mijlocul lunii septembrie începe culesul viilor. Nimic nu era făcut în satul patriarhal fără să se sublinieze rostul, câştigul şi învăţătura din faptul vieţii.
Iar culesul roadelor toamna era prilej de rostit pilde.
Cîrstovul viilor, sărbătoarea viilor se făcea de Ziua Crucii sau după această sărbătoare. Se mai face şi astăzi în sudul ţării în judeţul Dolj şi Vâlcea.

(varianta audio a rubricii)
Se respectă un ritual la care participă şi preotul. La Almăju în Dolj preotul vine la locul unde s-au aşezat butoaiele pentru noul an. Se fac rugi la vii şi la pivniţe. Pentru a se-mplini rugile, ţăranii postesc o săptămână. Începe culesul! Strugurii se aşază în târnele de nuiele şi se aşteaptă să fie stropiţi cu aghiasmă. Aghiasma mică se face chiar la vie. Astfel pământul roditor e aureolat de sfinţenia gestului şi a vorbelor. Viţa dă rodul, viţa va fi supusă unui ritual străvechi: o dezgroapă, apoi o ung cu untură, toarnă puţin vin peste ea. Şi până la terminarea culesului se tot întorc la ea, un dus-întors ca vremea cea schimbătoare, pe care ea o-nfruntă pentru a-şi duce rodul la bun sfârşit.
Ţăranul are grija viei tot anul. Nu doar o-ngrijeşte, o păzeşte de nenorociri respectând sărbătorile ţinute pentru vii: Joile, cele după Paşti şi toate vinerile de peste an. Iar practici pentru invocarea rodului şi păzirea viilor de stricăciuni se făceau la marile sărbători ale primăverii, de la Trifon până la Sânziene şi Schimbarea la faţă. Iar la Anul Nou urările amintesc de preaplinul toamnei:

S-aveţi de toate
Ca toamna cea bogată
De toate-mbelşugată.

Dar pentru a avea tihna casei, a pivniţei şi a cămărilor părintele îşi sfătuia copilul:

Roagă-te lui Dumnezeu
Şi munceşte tot mereu.
La cules de vii

Bătrânii ne-au învăţat că la culesul viilor nu pleci de unul singur. Şi firesc este la sfârşit, când vezi rodul strâns, să cinsteşti pe cei ce te-au ajutat.
Desfăşurarea actelor ceremoniale, de cele mai multe ori însoţite de petreceri de mai mică sau mai mare amploare trimitea la magia abundenţei. Una din semnificaţiile rituale ale unor asemenea momente era menirea unor viitoare roade bogate. Culesul viilor se făcea în luna vineţel, răpciunele, numit astfel când era vorba de struguri. Timpul cerne obiceiurile, datinile. Unele se păstrează peste vreme, altele se pierd în ceaţa vremii.
Ce se făcea pe vremuri în ziua culesului, ce se mai face azi pe alocuri?
Era chemat preotul pentru săvârşirea rugăciunilor la locul unde vor fi aşezate butoaiele pentru vin.
Se mai reperează şi astăzi practici rituale, care demonstrează substratul arhaic al acestei sărbători: se dau de pomană struguri (semnificaţiile gestului trimit la cultul morţilor, dar şi la riturile „primelor roade”). La muncă multă, şi masă bună.
În ziua culesului viilor pe vremuri se sacrifica un cocoş cu scopul de a obţine bunăvoinţa spiritelor vegetaţionale pentru a avea şi în alt an recoltă bogată.
Şi astăzi se taie o pasăre, spre a se pregăti masa celor ce ajută la cules, dar s-au uitat semnificaţiile.
Prima găleată de must se dădea de pomană, iar primul buştean nu era cules. Spuneau bătrânele; „Sunt strugurii lui Dumnezeu, sau ai păsărilor cerului, sau de bogdaproste”.
Viile deveneau motiv de bucurie şi petrecere. Grupuri mari de bărbaţi, femei şi copii, îmbrăcaţi în costume populare adunau ciorchinii dătători de licoare magică.
Imaginea s-a păstrat în versurile populare:

Aşa joacă fetele,
Joacă şi nevestele,
Să-şi arate iile,
Când se culeg viile.
Aşa joacă tinerii,
Când se culeg strugurii.

Pe lângă petreceri, bătrânii recurgeau şi la practicile rituale, care demonstrează substratul arhaic al acestei sărbători.

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune

Înălţarea Sfintei Cruci

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 11 septembrie 2017, 05:00

Înainteprăznuirea Înălţarea Sfintei Cruci

Înaintea Înălţării Sfintei Cruci se fac pregătiri din care nu lipsesc simbolul Crucii şi povestea despre descoperirea Crucii, pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Crucea este liant între Lumea de Aici şi cea de Dincolo, este liantul mântuirii individuale şi colective, este chiar elementul divin care îl apropie pe om de Iisus cel răstignit.
Toţi creştinii sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci, şi Biserica ortodoxă şi Biserica catolică.

(varianta audio a rubricii)

Ortodocşii o sărbătoresc încă de trei ori pe an: în a treia duminică din Postul Mare al Paştelui, în prima duminică din august şi la 14 septembrie, de Înălţare a Sfintei Cruci.
Înaintea Înălţării Sfintei Cruci se duce grija pregătirii sărbătorii, se prepară bucatele şi se cumpără vasele care vor fi date de pomană a doua zi şi se culeg plante de leac, spre a le avea la răsăritul soarelui în ziua sărbătorii. Busuiocul nu trebuie să lipsească din sânul fetelor şi buzunarul băieţilor pentru a fi tot anul cinstiţi aşa cum e busuiocul.

14 septembrie Ziua Crucii

Calendarul popular este împărţit în două, respectându-se cele două echinoxuri, de toamnă şi de primăvară. Un anotimp e vara şi ţine de la Alexii, 17 martie până la ziua Crucii, 14 septembrie. Al doilea este iarna, care începe de Ziua Crucii şi se sfârşeşte la Alexii. Sărbătoarea din 14 septembrie este cunoscută sub denumirea de Înălţarea Sfintei Cruci sau Crucea Mare. E ziua când se încheie postul de la Cruce la Cruce.
Se cuvine să nu se muncească nimic, oamenii să meargă la biserică, să ducă poame şi colivă pentru sufletele celor răposaţi, buchete de flori şi frunze cu care să se înconjoare Sfânta Cruce. Astea sunt bune de leac.
În această zi pot fi culese ultimele plante de leac, deoarece după această zi, ele vor fi socotite „necurate”. Florile sfinţite la biserică să fie puse la uscat şi folosite mai apoi pentru lecuirea durerilor de cap.
Ziua Crucii e ziua mărturisirilor. Nu este îngăduită minciuna, se pot afla marile adevăruri împovărătoare într-un alt timp. De Ziua Crucii vorbesc florile, mărturisindu-şi părerea de rău că se usucă.
Este şi Ziua Şarpelui, ziua când intră în pământ. Şi mai ales e zi de post, chiar negru.Dacă după Ziua Crucii va tuna, toamna va fi lungă. În Oltenia este Cârstovul viilor, începe culesul viilor şi bătutul nucilor. Este ziua când se efectuează practici apotropaice şi fertilizatoare.
Dacă veţi vedea vreodată un om bolnav de spaimă, pune-ţi-l să-şi amintească în ce zi a căzut Ziua Crucii. De-şi va aminti, se va lecui!

Text şi lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Regionale, Societatea Română de Radiodifuziune