Turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy a început
Publicat de Andrei Cretoiu, 20 aprilie 2015, 15:17
Arenele BNR şi-au deschis astăzi porţile pentru prima zi a Turneului de la Bucureşti BRD Năstase Ţiriac Trophy. La finalul zilei de azi, vom afla cine va intra pe tabloul principal după meciurile de calificare şi cine va trece de primul tur.
Singurul român aflat pe tabloul principal Marius Copil, îl va înfrunta pe rusul Mihail Iujnîi, locul 58 în clasamentul ATP. Copil se află pe poziţia 170 în ierarhia mondială şi a primit un wild-card pentru a participa la turneul de la Bucureşti. Meciul nu va începe mai devreme de ora 17 00 şi se va juca pe Arena centrală, care din această ediţie se va numi Arena Ilie Năstase – Ion Ţiriac.
Principalii patru favoriţi ai turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy sunt : francezii Gilles Simon şi Gael Monfils, croatul Ivo Karlovic şi cehul Lukas Rosol, care vor juca direct în turul doi.