Informații din teatrele de operații
Publicat de Gabriel Stan, 13 iulie 2021, 11:38
Edi Nicola (realizator rubrică): România a găzduit la Baza 90 Transport Aerian Otopeni, comandor aviator Gheorghe Bănciulescu, operaţiunea militară Resolute Support Retrograde, care a avut ca scop redislocarea trupelor şi materialelor din Afganistan către Europa pentru ţările membre ale programului „Unităţi multinaţionale de transport strategic”.
În acest sens, grupul de transport aerian strategic din Baza Aeriană Pápa, din Ungaria, a executat un pod aerian între Baza 90 Transport Aerian Otopeni, folosită ca nod, şi alte trei aeroporturi militare din Afganistan – Bagram, Mazar i Sharif, Kabul – pentru redislocarea trupelor, echipamentelor şi materialelor în Europa.
Operaţiunea Resolute Support Retrograde are dublă însemnătate istorică, în primul rând fiind cea mai mare operaţiune de tip pod aerian şi, în al doilea rând, a contribuit la retragerea trupelor şi a materialelor din Afganistan. după 20 de ani de luptă.
Cu detalii, comandorul Gabriel Movileanu, comandantul Grupului de Sprijin al Bazei 90 Transport Aerian Otopeni:
Comandorul Gabriel Movileanu: Pentru această operaţiune, Baza 90 a pus la dispoziţie platformele pentru parcarea aeronavelor C-17 şi a asigurat dirijarea la sol a acestora.
De asemenea, spaţiile de lucru pentru echipele grupului de transport greu de la Pápa, din Ungaria, care au asigurat pregătirea şi executarea misiunilor şi mentenanţa aeronavelor.
Baza 90 a utilizat un nou terminal de pasageri şi materiale, dat în exploatare în cursul acestui an, lucru care a ajutat mult buna desfăşurare a activităţilor.
Edi Nicola (realizator rubrică): Forţele Navale Române au participat în perioada 28 iunie – 10 iulie la exerciţiul multinaţional „Sea Breeze 21”, organizat de Forţele Navale ale Statelor Unite ale Americii şi cele ale Ucrainei în apele internaţionale ale Mării Negre şi în raioanele de instrucţie terestre din zona Odesa.
Corveta contraamiral „Horia Macelariu” a plecat din Portul Militar Mangalia şi a luat cap compas Portul Odesa din Ucraina, unde a acostat, alături de alte nave militare străine participante la „Sea Breeze 21”.
Căpitan comandor Gabriel Lungu, comandantul corvetei contraamiral „Horia Macelariu”:
Căpitan comandor Gabriel Lungu: În timpul exerciţiului am executat respingerea ambarcaţiunilor rapide de suprafaţă, reaprovizionare de mare, remorcajul unei nave avariate cu defecţiuni la sistemul de propulsie, respingerea aviaţiei inamice şi căutarea, descoperirea, indentificarea, urmărirea şi atacul submarinului.
Edi Nicola (realizator rubrică): Cea de-a doua navă militară, care a reprezentat Forţele Navale Române la exerciţiul din Ucraina, a fost fregata „Regina Maria”, cu un elicopter IAR-330 Puma Naval, ambarcat la bord.
Fregata a executat o serie de exerciţii în comun cu fregata neerlandeză „Eversten”, după care s-a integrat în gruparea navală permanentă a Alianţei Nord-Atlantice care operează în Marea Neagră şi a participat la exerciţiul „Sea Breeze 21” din Ucraina. Comandor Adrian Gobjilă, comandantul fregatei „Regina Maria”:
Comandor Adrian Gobjilă: „Sea Breeze 21” este cea mai mare participare din istoria exerciţiilor. De asemenea, are o înseamnătate deosebită, pentru că deschiderea s-a suprapus cu Ziua Forţelor Navale Ucrainene, precum şi Ziua Statelor Unite. Reacţia Federaţiei Ruse a fost semnificativă, cu un număr crescut de nave, care au monitorizat acest exerciţiu.
Edi Nicola (realizator rubrică): Contingentul românesc aparţinând Batalionului 288 Apărare Antiaeriană „Milcov”, din Focşani, îşi continuă misiunea în Polonia. Artileriştii vrânceni participă la exerciţii şi activităţi de instruire, alături de militarii americani, polonezi, britanici şi croaţi, în cadrul cărora sunt testate şi validate tehnicile, tacticile şi procedurile exersate pe terenul de instrucţie. Locotenent Mădălina Boboc, ofiţerul de informare şi relaţii publice al detaşamentului:
Locotenent Mădălina Boboc: Timp de două zile, secţiile de tragere au exersat tactici şi proceduri specifice privind deplasarea pe terenuri greu accesibile, au avut posibilitatea de a pune în practică schemele de manevră şi s-au antrenat la îmbunătăţirea baremelor, pentru a fi gata de luptă în cel mai scurt timp.
Toate eforturile şi experienţa dobândintă ne-au ajutat să desfăşurăm un exerciţiu integrat şi sincronizat, astfel încât să ne putem pune în valoare toate capabilităţile de care dispunem.
Edi Nicola (realizator rubrică): Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a efectuat o vizită la Forţa Kosovo, condusă de NATO, unde s-a întâlnit cu comandantul KFOR, generalul-maior Franco Federici.
Personalul din 27 de naţiuni, care au contribuit cu trupe şi directorul echipei NATO de consiliere şi legătură, generalul de brigade Jörg Rüter, Mai multe amănunte în ediţia viitoare a „Jurnalului militar”.