Corneliu Postu este noul președinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”

Publicat de Gabriel Stan, 10 iunie 2024, 15:41

Adrian Gîtman (realizator rubrică): Noul președinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” este generalul locotenent în rezervă Corneliu Postu, fostul director al Statului Major al Apărării.

Asociația a fost înființată în anul 1991, din necesitatea de a găsi măsuri de stoparea degradării operelor comemorative de război, de refacere și îngrijirea acestora. Asociația Cultul Eroilor funcționează sub patronajul Ministerului Apărării Naționale, ne-a declarat generalul Postu.

Corneliu Postu: Sunt onorat de propunerea colegilor și de faptul că mi-au acordat încredere. Sunt onorat pentru că este o misiune nobilă.

De fapt, noi promovăm recunoașterea eroilor și menținerea trează a recunoștinței pentru eroii noștri, un lucru care este cât se poate de important pentru orice naţiune.

Cătălin Tomescu: Militarii cu asta se ocupă, să apăre țara, pentru ca dumneavoastră să vă desfășurați viața de zi cu zi în pace și liniște. Pentru asta avem nevoie de condiții de securitate asigurate

Publicat de Gabriel Stan, 8 aprilie 2024, 19:42

La interviul săptămânii invitatul lui Cristian Dumitrașcu a fost generalul-locotenent în rezervă, Cătălin Tomescu, cel care a analizat în toată această perioadă de la începutul războiului, situația din Ucraina și intervențiile militare ale Rusiei.

De această dată subiectul discuției a fost cei 20 de ani de la aderarea României la NATO și cu ocazia zilei NATO – 75 de ani de la înființare.

Generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu este unul dintre cei mai reprezentativi comandanți ai perioadei de preaderare și aderare la NATO, cu stagii de comandă completă de la nivel batalion la comandant de divizie în țară, până la funcțiile de locţiitor al Corpului NATO de reacție rapidă de la Istanbul și comandant al Corpului multinațional de Sud-Est de la Sibiu.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Acea perioadă de parteneriat, acea perioadă de optimism și de efervescență, așa cum a fost ea înainte de 2004, este una pe nedrept atât de puțin cunoscută. Eforturile care s-au făcut atunci au avut o importanță chiar mai mare decât ne putem noi închipui.

Cătălin Tomescu: La vremea respectiv erau 19, că au fost 16 până în ’89, după aia cei trei intraţi, 19 și urmam noi. Am venit șapte atunci, dacă aduceți aminte, șapte țări şi ne-am făcut 26. Păi, 26 de țări, când vorbim să trecem la ofensivă, trebuie să înțelegem toți un lucru; când vorbim că trecem la apărare trebuie să înțelegem toţi un lucru; când vorbim că facem un raid pentru toți trebuie să fie la fel.

Deci înseamnă că arta militară o aplicăm toți consecvent şi o înțelegem și ne înțelegem între noi ca să știm, nu unul să o ia la dreapta și unul la stânga din cauza faptului că nu avem aceeași concepție despre acel procedeu, formă de luptă sau procedeu de luptă sau acțiune militară în sine. Spuneam că după ’97, s-au luat la nivel politic, la DPAPRI, s-au luat elementele civile și politico-militare, că trebuia să le rezolve ei, iar noi, cu trupa, am început să le rezolvăm pe ale noastre.

Nu numai eu, toți care am fost puși. Generația aia care am luptat fiecare comandant de batalion, batalion de căști albastre, ulterior a apărut batalionul româno-ungar, unde chiar eu am fost ofiţerul planificator pentru primul și al doilea exercițiu, după aia a fost batalionul TISA de la geniu, unde n-am fost implicat, după care am luat SEEBRIG, care a trebuit să-l operaționalizez și am avut un an jumate să-l operaționez şi cu acel batalion am condus o aplicație în 2002, uriașă la vremea respectivă, JOINT, condusă de JFC NAPLES, Comandamentul de la Napoli, i-a zis Cooperative Partner 2002, deci ani nebuni, ce să vă spun? Dormeam puțin, veneam și sâmbăta și duminică la serviciu…voiam să demonstrăm că putem.

Se crease un entuziasm și o atmosferă în toate structurile care eram conexate la programele de parteneriat pentru pace și la Membership Action Plan care ne făcea să nu stăm cuminți până nu ne atingem obiectivul și până ce nu îndeplinim toate criteriile alea care veneau la evaluare. Al doilea element important care trebuie subliniat au fost misiunile din 2001 în Afganistan, 2003 în Irak.

Una din deciziile majore care au contribuit la accelerarea și la convingere aliaților că România nu e numai un consumator de securitate, ce și un generator de securitate a fost că ne-am implicat de la început în aceste două misiuni și ne-am implicat cu calitate. Bineînțeles, am și pierderi, că la război se întâmplă, Dumnezeu să-i odihnească pe cei duși, dar ideea e că a fost o treabă nemaipomenită, o dată că am dovedit că putem.

Să nu uităm că în ambele teatre de operație în afară de desfășurarea în teatru efectiv, adică prima etapă, ulterior noi ne-am autosusținut acolo. Cele trei-patru Hercules-uri care au rămas, trei, care ulterior două, până să vină Spartanurile, dar ne-am susținut.

Bine, am mai apelat și la forța de transportat strategic a NATO de la baza de la Papa, unde plăteam ore, dar nu contează, ideea e că am reușit.

Eu personal am fost în Angola la rotirea din 98 cu C-130, 23 de ore la adus și 24 la întors, că am avut vând în față, cum mi-a zis mie pilotul. Revenind, asta a contribuit mult la imagine, mult și stați, că știa chiar pot, au luat-o în serios. Şi al treilea lucru important care am lucrat trei ani la Bruxelles, între 2009-2012, la vârful piramediei, ăla e nivel strategic, într-adevăr, ca locţiitor al reprezentantului militar, plus trei ani în Turcia, la Istanbul, ca locţiitor al comandamentului Corpului de reacție rapidă.

Plus acuma, înainte de pensie, doi ani am fost comandantul Comandamentului acestui corp, unde i-am dat drumul, practic. Mai sunt de făcut, dar i-am dat startul, ca să spun, a fost continuitatea; de regulă, noi uneori ne lăsăm pe tânjală, știți, hai, mă, că se poate și așa.

Încă mai avem în anumite elemente, dar numai că și în domeniul ăsta decizia politico-militară și determinarea leadership-ului la nivelul ministerului, atât civilă, ministru, și militari, cei care au condus armata, a rămas, în sensul că nu ne-am oprit numai la nivelul ce am făcut până în 2007. Păi, vă spun eu, în 2007 am avut doar Brigada 282 Infanterie Mecanizată, certificată NATO.

Vă spun că eu am fost comandant. A fost singura din centrul și estul Europei. Încă o dată, munca e a oamenilor, că aici, să se înțeleagă, nu vorbim despre mine, doamnelor și domnilor, aici vorbim de oameni. În spatele unor comandanţi sunt niște sute de oameni, mii de oameni care muncesc.

Numai că tu ești fața, că nu poate să ia interviu la 4000 de oameni, 3628 aveam în vreme aia. Cam asta e treaba. Eu am muncit. Toată armata a muncit, că unii trebuiau să dea bani, unii trebuiau să achiziționeze tehnică ș.a.m.d. După 2007 au fost niște succese și la aviaţie și succese și la marină. În 2012, în afară de ‘Active Endeavour, Marina a trimis un vapor la operițiunea „Ocean Shield”, pentru ascultători, cea care s-a desfăşurat în Somalia, unde atacau pirații nave. Mare lucru să trimiți.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Era comandant de nave actualul șef al Statului Major al Forţelor Navale.

Cătălin Tomescu: Da, da. Adică, în toate domeniile, să nu se înțeleagă că numai uscatul, după care am venit, s-au continuat misiunile din Irak și Afganistan. În 2014, vă aduceți aminte, s-a oprit prima etapă Afganistan, Irakul în 2009, iar vin la mine, dar asta mi-a fost soarta. Am fost ultimul general român, au fost cinci generali români în Irak, ca directori ai forțelor coaliției, și eu, ulterior, după ce s-a destrămat coaliția, am devenit locţiitorul șeful Direcției planificare strategică în Irak și am închis misiunea în Irak, în anul 2009.

Vă și spun ce, România a fost pe 4 iunie și am fost înlocuit la vremea respectivă, care a rămas cu trupele pentru readucerea în țară, redeployment, cum i se spune în tehnologia NATO, până la 1 septembrie, așa a fost planul. Şi s-a închis după aia; în 2014 s-a închis primul Afganistan, care ulterior s-a închis în 2021. Deci altă continuitate. Am rămas cu aliații, n-am zis, bă, mulțumim, am intrat gata, acum vă descurcați fără noi, că puteți. O altă treabă de continuitate după evenimentele din 2014, România a fost unul dintre promotorii activi la nivel politico-militar al implementării unor măsuri de reasigurare, cum i-au spus ‘reassurance measures’.

Pentru cei care știu și vor să știe mai mult, a fost summitul dn Țara Galilor din 2014, summitul NATO, și summitul de la Varşovia din 2016, unde s-a stabilit crearea battle grupurilor numai în flancul nordic. Ulterior, după 2022 și la noi. S-a stabilit implementarea conceptului de NFIU – NATO Force Integration Unit, adică forțele de integrare NATO în țările de pe flancul estic, unde noi l-am operaționalizat în 2015.

Cătălin Ticulescu, D-zeu să-i ierte, a fost primul comandant. Tot în anul ăla, România a declarat că își oferă capabilități militare și prin efort național combinat cu suport, sprijinul NATO, să creăm o divizie multinațională, un comandament de divizie multinațională. A fost comandamentul Diviziei 1. Când am terminat cu divizia multinațională, ne-am dat seama că suntem în măsură și avem curaj, şi ce s-a întâmplat în 2018-2019 a zis, până la război, a zis ‘domnule, suntem în măsură să creăm și un comandament de corp multinaţional de trei stele. De ce? Pentru că structura de forțe a NATO nu are divizii, are corpuri de armată. Erau 9 până atunci și noi suntem al 10-lea, și s-a aprobat. Ei, cam astea sunt argumentele mele ca să spun că, continuitatea a rămas o constantă și de-aia România are o poziție serioasă acolo. Să vă spun, tot la fel pentru ascultători, poate pare puțin. Păi da, dar în comitetul militar al NATO sau când primeam sarcini de la România, la un moment dat, prin 2010, devenisem a doua contributoare, că eram, am fost și pe locul opt și pe șapte, la un moment dat, șase, la un moment dat, patru.

Ulterior, când a început retragerea, 2011, ceva de genul ăsta, îmi cer scuze, nu știu exact anul, dar, atunci, în perioada aia, și la un moment dat noi aveam trei batalioane cu un comandament de brigadă și aveam 1.900 și ceva de oameni. Păi, aveai altă greutate. Păi, mai mare determinare decât asta și demonstrare a deciziei politice a României, de a rămâne și un contributor de securitate, nu numai un beneficiar al securității, nu ți-l dă decât trupa care și-a făcut treaba, nu mai vorbim și în alte misiuni care continuă și acum. Deci, cam astea ar fi argumentele mele vizavi de comentariul dumneavoastră.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general Tomescu, ne apropiem de final, nu înainte de a-i îndrepta pe ascultători către un punct care mie mi se pare, chiar dacă n-a fost cea mai înaltă funcție pe care ați ocupat-o în structuri NATO, este vorba despre Istanbul și voiam să vă întreb: cât de greu a fost drumul de la Topraisar la Istanbul? Și cât de mult v-au folosit experiențele, oamenii cu care ați lucrat, tenacitatea?

Cătălin Tomescu: Domnul colonel, eu am spus-o și o s-o spun atâta timp cât cineva mai e interesat de opinia mea. Le spun la tineri „nu mai săriți treptele”. Bineînțeles că fiecare dintre noi avem o bază genetică și așa mai departe, suntem dotați cu o anumită capabilitate de a conduce, o anumită capabilitate de a învăța, de a te adapta, anumite abilități și așa mai departe. Dar peste toate astea, și vorbesc pentru cei care vor direct să ajungă la ministere, direct să ajungă șefi de direcții, e valabil și la tineret.

Am întâlnit situații, 27 de ani, două doctorate, trei masterate, vrea să aplice director de serviciu la UE și am întrebat: „Uite, eu sunt angajator și te întreb ce știi să faci, ce spui? Păi, cum să mă întrebi? Păi te întreabă ăla. Bine, vrei pe funcția asta, dar ce știi să faci, ce te recomandă?” Știți cum era la B.D. la munte și la mare – „vocea și talentul”. Păi nu-ți contestă nimeni școala. Școala nu e suficientă, mai ales la armată. Armata e o structură piramidală. unul din elementele care îți asigură respectul e background-ul și experiența și capacitatea ta de comandă și control, lumea pe asta te urmează. Nu interesează pe nimeni câte diplome ai, vă spunem eu. Și acum, revenind, spuneam că fiecare avem un dat, problema e că ăsta trebuie cultivat și experiența asta, că treci prin toate, e ca la cărămizi la zid.

Dacă pui cărămizile așa cum trebuie, una după alta, potrivit tehnologiei respective sau procedurii respective, habar n-am, că nu mă pricep la astea, dar nu sari nicio etapă, zidul ăla va fi trainic și stă și îți dă putere până sus, să ții casa sau acoperișul. Dacă lași găuri în el, undeva, cândva se va dărâma. SMFT, 6 ani unde am învățat cum se învârte armata și de ce merge la stânga și nu merge la dreapta și cum se cheltuie banii și cum să capacitezi oameni și de unde se… erau bani care veneau pe fondurile, „force goals” se numeau, obiectivele forței, trebuia să știi să-i cheltui. Am învățat, că eram acolo, la vârf, și de aia am dezvoltat Topraisarul și așa mai departe. Nu neapărat… Bine, prin munca oamenior, dar am avut resursa necesară cu care să te dezvolți.

În fine, revenind, plecând de acolo, de la nivel de batalion multinațional în cadrul unei brigăzi multinaționale, după care trecând la Focșani, șef de stat major, locțiitor comandă brigadă, 6 ani de zile am muncit la Focșani să ducem acolo oamenii, tehnică venea nouă, am implementat tehnică. Îmi spuneați de proceduri, primul SOP din forțele terestre a fost făcut pe vremea când eram la Focșani. Am răspuns personal de ele, eram locţiitor pe vremea aia. Unul din oameni în echipă e actualul- la vremea respectivă maior – actualul șef al Forțelor Terestre, domnul general Ciprian Marin.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): … Ciprian Marin.

Cătălin Tomescu: Eram peste toată echipa, numai că procesul de elaborare… era Marin și încă doi ofițeri cu care lucram în mod direct și ei își conduceau alte subechipe, cu care a reieșit acel document de procedură, după care de acolo am plecat Irak-Bruxelles, am văzut cum să învârte lumea la Bruxelles și de ce e așa și nu-i așa și cum se iau deciziile politico-militare la Bruxelles, că ăsta e rolul  de la cartierului general de la Bruxelles, după care am venit în România, am fost la J7, locţiitorul șefului Direcției instrucție și doctrină din armată și ulterior comandantul diviziei 1. Am închis și am trecut la Divizia multinațională și apoi am plecat la turci. Eh, normal că baza asta, tot ce am povestit eu până acuma, acei 15 ani de carieră m-au ajutat extraordinar, din 2000 până în 2015, când am plecat acolo. Acolo am n o perioadă extrem de grea… să nu creadă, mulţi s-ar putea să creadă…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): … floare la ureche…

Cătălin Tomescu: Distracţie, floare la ureche, trai pe vătrai. Nu, nu e chiar așa. Am prins o perioadă destul de de grea,  de complicată din multe puncte de vedere și extrem de ambițioasă pentru acel corp care el a fost evaluat ca stat major de acțiune rapidă în operații care nu sunt Articol 5, specifice pentru forțele terestre, deci una peste alta susțin întrebarea dumneavoastră cu ideea pentru cei care ne privesc și sunt sau vor să îmbrățișeze cariera militară sau sunt deja pe anumite trepte: nu evitați, asumați-vă răspunderi cu curaj, să vă dea Dumneze și puțin noroc, că-ți trebuie puțin noroc.

Eu am avut să n-am evenimente majore, negative, care se pot întâmpla uneori, indiferent de poziția ta și de cât de mult te-ai pregătit, asumați-vă, fiți entuziaşti și nu săriți trepte. Plus că trebuie să fim pregătiți pentru ce ne așteaptă, pentru că viitorul așa cum îl vedeți- nu vreau să sperii pe nimeni-este situația la granița noastră nu e roz deloc. Războiul continuă. Şi războiul din Israel încă nu are o luminiță la capătul tunelului pe care să o vedem.

Elementele crizei economico-financiare sunt anunțate aici, nu e domeniul meu, nu mă pricep dar sunt anunțate și elemente de genul ăsta. Prin urmare amenințările viitorului nu se diminuează, ori se întăresc, ca să nu spunem că se și multiplică.

Deci competențele și profesionalismul cadrelor militare sunt esențiale în pregătirea armatei pentru război. Cum a spus generalul Gheorghiţă: nu speriem pe nimeni, dar acesta e rolul armatei, pe timp de pace trebuie să te pregătești de război, ăsta e rolul nostru, ăsta e scopul, nu înseamnă că . Ştiţi ce a spus Sun Tzu, de exemplu acum 5000 de ani? Nu acum. A zis: o armată nu să construiește neapărat ca să câștigi un război, ci ca mai mult să-l previi. Deci ce a zis omul ăla atunci, acum se numește la noi ”deterrence” (n.r. descurajare) la NATO, tot NATO se pregătește. Eu am fost implicat în niște situații majore anul ăsta și în carieră la fel, dar ne pregătim numai ca să arătăm că avem capabilitate ca să-l facem pe eventualul inamic, în speță Federația Rusă, să nu-i treacă prin gând să atace o țară NATO.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Descurajare.

Cătălin Tomescu: Asta-i toată problema, dar nu înseamnă că pregătirea trebuie să sperie pe cineva. Nu. Ne putem pregătit pentru cutremur, dar ce! își dorește cineva să vină un cutremur? Nu, dar trebuie să te pregătești că suntem într-o zonă unde poate să apară un cutremur major – mă rog, să vorbească specialiștii, că nu știu eu, n-am cunoștințele necesare să dau o dată estimativă – dar tu te pregătești ca să n-ai pierderi mari. Aici ne pregătim ca să ne apărăm țara și nu văd nimic rău în treaba asta.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Şi acum chiar că este ultima întrebare, ultima propunere, dacă vreți. Socotind tot ce ați spus dumneavoastră în interviu, tot ce s-a putut vedea în aceste zile la aniversarea a 20 de ani de NATO, pentru cei care se uită la noi de acasă, pentru așteptările pe care le au, pentru faptul că sunt bani de la buget care intră în armată – exact cum aţi spus trebuie să ne pregătim și nu trebuie să sperie pe nimeni – din punctul dumneavoastră de vedere puteți să îi asigurați pe oamenii care se uită de acasă că s-a făcut tot ce era și ce este cu putință ca noi, armata, să fim pregătiți să apărăm România?

Cătălin Tomescu: Ce pot să garantez este că sistemul militar al celor care purtăm uniformă, în proporție de 99,9% perioadă, toți am dori să fim cât mai buni. Dumneavoastră ca să vă desfășurați viața de zi cu zi în pace și liniște, să faceţi afaceri, să vă vedeți de bătrânețe, pensionarii, tineretul să poate să învețe și așa mai departe, toate să fac numai când ai condițiile de securitate, apărare și independență a României asigurate.

Noi suntem ăia care cu asta ne ocupăm: ne pregătim ca să ne apărăm țara, să îl facem pe ăla să nu ne atace și să încercăm să asigurăm aceste condiții. Asta e cariera noastră! Nu trebuie să priviți numai partea goală a paharului, că multe nu se pot rezolva numai dacă dai la noi de la 2,5 la 1,5 și trebuie să înțelegem că numai așa se poate.

Achiziționezi și noi sisteme de care armata are nevoie pentru a asigura apărarea națională, o apărare națională eficientă și competitivă și efectivă. Războiul hibrid e peste noi și sunt mecanismele lui de informare și de manipulare care sunt efective și se văd. Păi, lasă-i pe ăia, ăia deja sunt plătiți să ne facă rău. Ne mai facem și noi rău singuri? Încă o dată, fără să speriem lumea, să vă răspund la întrebare, dar, mă rog, aţi pus-o pentru că e asaltul ăsta informativ din care văd că armata… luați aia cu pensiile nesimțite și așa mai departe? Păi, bine mă. dacă e 4.900 de lei media și s-a spus, asta e nesimțită? După 40 de ani de carieră? Eu m-am îmbrăcat în uniformă acum 44 de ani, dar nu m-am gândit niciodată la pensie, domne, decât în ultimele șase luni, când mi-a spus calculatorul: vezi că ieşi! Eu n-am muncit în armată pentru pensie! Dar m-aș bucura să am o pensie civilizată. Bine, eu am ajuns ce am ajuns, nu sunt eu cel mai reprezentativ, că am ajuns totuși general locotenent, am avut o carieră deosebită, dar cei ăla normalul? Păi, 4.900 e nesimțită? Păi despre ce vorbim aici? Păi, da’ eu am lucrat și la NATO și nicio țară nu are prevăzut așa ceva. La ei nici nu sunt discuțiile astea! În ce țară occidentală ați auzit că militarii au pensii nesimțite? NATO sau UE?

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Deși sunt pensii militare și acolo!

Cătălin Tomescu: Păi asta e, că noi avem soldă de grad și funcție și noi cu asta ne-am ocupat! Dar cam asta e situația! Să blamezi e ușor. La distrus se pricepe tot prostul, cu construcția e mai greu! Dacă se gândește cineva că ceea ce vor să facă militarii nu e bazat și nu e angrenat în spiritul asigurării condițiilor cele mai bune de pregătire a forțelor, tuturor categoriilor de forțe pentru apărarea țării, greșește!

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Dle general locotenent, vă mulțumesc mult și vă mai așteptăm la „Interviul săptămânii”.

Cătălin Tomescu: Vă mulțumesc și eu. Mulțumesc de invitație. Să dea Dumnezeu numai bine la toată lumea!

Cătălin Tomescu: Rusia e greu de învins de către Ucraina. Orice întârziere și prelungire a războiului îi favorizează pe ruși

Publicat de Gabriel Stan, 31 iulie 2023, 15:23 / actualizat: 1 august 2023, 15:40

La Subiectul săptămânii, Cristian Dumitrașcu a realizat un interviu cu generalul-locotenent în rezervă, Cătălin Tomescu, tema principală fiind situația de pe frontul ruso-ucrainean.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitat la „Subiectul săptămânii”, în această dimineață, la „Jurnal militar”, generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu. Domnule general, bine ați revenit la „Jurnal militar”!

Cătălin Tomescu: Bine v-am găsit! Mulțumesc de invitație!

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Mijlocul verii, 500 și ceva de zile de război. Am vorbit de mai multe ori în această perioadă despre războiul de lângă noi, despre regretul dumneavoastră de a fi trecut în rezervă exact înaintea începutului războiului și, iacătă, se apropie de noi din ce în ce mai mult războiul, cu aceste atacuri din porturile apropiate graniței României, Reni, Galați. Cum e, ați prevăzut, așa, o acțiune?

Cătălin Tomescu: Sincer, nu. Nu mă gândeam că o să meargă să lovească porturile de la Dunăre, dar numai că, ieșind din tratatul sau înțelegerea făcută prin mijlocirea președintelui Turciei cu culoarul pentru grâne, Federația Rusă a decis ca să suprime capabilitatea ucrainenilor de a exporta grâu.

Pentru că, prin lovirea porturilor pe care le au la Dunăre și, bineînțeles, Odesa, care e la mare, ei practic vor să distrugă capabilitățile portuare pe care aceștia le au. Și, bineînțeles, ca să ai un export de grâne trebuie să încarci în vapoarele mari, vapoare de linie care să plece pe mare spre terțe destinații, mă rog, în funcție de contracte și așa mai departe. Și, atunci, concomitent cu lovirea unor obiective militare, Federația Rusă a decis să lovească aceste capabilități; și s-a văzut că în anumite cazuri au fost destul de eficiente loviturile, în sensul că au reușit să distrugă anumite părți din toate cele trei porturi. Nu pot să spun că prevedeam o asemenea acțiune, numai că ea vine ca urmare a ieșirilor din acea înțelegere, din acel tratat.

Și, atunci, practic îi obligă pe ucraineni să-și găsească alte căi prin care să scoată grânele din țară. Numai că, indiferent că vorbim de calea ferată cu limitările ei, datorată ecartului, diferenței de ecart la calea ferată, dacă vorbim de șlepurile pe Dunăre, Bulgaria, după cum știți, a spus că ei nu sunt dispuși să dragheze pe partea lor de Dunăre, prin urmare ele ar trece numai pe partea noastră.

Dacă mai punem asta, și o scădere a nivelului Dunării datorată căldurilor excesive din ultima perioadă cu care se confruntă continentul european, bineînțeles că acolo și acest tip de transport se va face cu limitări.

De asemenea, transportul rutier, vă dați seama, e super complicat. Vorbim de grâne, adică nu trimitem calculatoare. Pui într-un TIR probabil 200.000 de calculatoare și ai rezolvat problema. Nu.

Aici trebuie 2.000 de TIR-uri, pe care altfel le-ai fi pus într-un singur vapor, îi dădeai drumul prin Marea Neagră, Bosfor, Dardanele și, ulterior, în Mediterana și, de acolo, în toată lumea.

Însă ăsta e războiul, cu fața lui urâtă. Rușii, se vede treaba, că n-au niciun fel de scrupul în a bombarda aceste facilități și practic a împiedica Ucraina.

Zilele astea chiar se desfășoară un summit Federația Rusă – Africa și au fost și niște premieri ale președintelui Putin către anumiți șef de stat și de guvern africani. Să nu uităm că Rusia, în ultima perioadă, nu mă refer la războiul propriu-zis cu Ucraina, nu, în ultimii 10 ani sub Putin, și-a început expansiunea, să devină jucător global, în sensul că, lăsând la o parte intervenția în Siria și așa mai departe, dar s-a mers pe continentul african în multe țări pentru a desfășura diferite afaceri, începând cu armament militar. Inclusiv prezența grupurilor Wagner în anumite țări din Africa este ca urmare a unor înțelegeri avute cu autoritățile acestor state.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Și noi știm asta foarte bine, pentru că avem observatori ONU în Africa, în misiuni ale Uniunii Europene…

Cătălin Tomescu: Mali și Republica Centrafricană, și nu numai, sunt în multe țări implicați. În urma summitului ăsta ar fi interesant de știut, o să vedem zilele astea care sunt rezultatele, ei s-ar putea, chiar apreciau unii analiști, că s-ar putea să vină cu ofertă: „Care e problema, domnule? Nu vă vine grâu din Ucraina? Vă dăm noi!” și la alt preț, pentru că și Federația Rusă, la rândul ei, este unul dintre cei mai mulți producători de cereale.

Din Europa este Ucraina și pe locul doi probabil România sau, mă rog, acolo suntem și noi, în primii trei-patru. Rușii au și ei cota lor. Oricum ar fi, din punctul meu de vedere, ce este de urmărit pentru ascultătorii noștri este de urmărit modul cum vor reacționa ei la momentul în care va trece prima navă cu grâu sau va încerca să treacă, nu știu dacă se va întâmpla, prin Marea Neagră spre Bosfor.

Se specula că ei au trimis o navă de-a lor militară care ar fi pregătită pentru a intercepta aceste nave. Nu am cunoștințe de drept maritim, drept internațional, al comerțului și așa mai departe.

Aici e vorba de știință, de carte, nu-mi intră în competență pe domeniul ăsta, dar sunt alții care sigur o să aibă o poziție și o să explice mult mai bine decât mine ce se va întâmpla, pentru că în mod legal nu se poate face o interceptare de navă. Hai să zicem că ei și-ar aroga dreptul să intercepteze navele ucrainene.

Dar, foarte bine, navele cu alt pavilion cine să-i dea dreptul unei armate să pună fregata lângă nava respectivă, să îi facă inspecția? Dacă nu ai mandatorul, dacă nu ai cum sunt misiunile NATO în Marea Mediterană, „Active Endeavour”, care s-au desfășurat ani de zile.

Prin urmare, aș vrea să văd că eu cred că nu vor întinde coarda cu amenințări asupra altor state, din punctul meu de vedere, sub nicio formă asupra unor țări NATO.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Venind către război, domnule general, ducem lipsă acută în piața media de specialiști adevărați care să analizeze acest fenomen. Sunteți unul dintre puținii ofițeri, generali cu cariere strălucite.

Ați fost unul dintre puținii care ați spus la începutul războiului că Rusia nu a prea cunoscut înfrângerea, asta în momentul în care ei erau bătuți de ucraineni în prima fază și erați cam singurul care spuneați „nu, nu-i așa”.

Cătălin Tomescu: Domnule, nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Rusia e greu de învins, mă refer de către Ucraina, pentru că vorbim de două țări total diferite, capabilitățile militare total disproporționate.

Într-adevăr, începutul acțiunilor ofensive ale rușilor din lunile februarie, martie, chiar și aprilie 2022 le-au adus un mic succes din punct de vedere al cuceririi teritoriilor, dar au arătat multe gafe, multe lipsuri prin acțiunile total sortite eșecului pe care le-au desfășurat pe teritoriul Ucrainei.

S-ar fi dat de înțeles că asta le e capacitatea, numai că ulterior s-au schimbat șefii, s-au făcut gafe imense, bineînțeles, s-au schimbat șefii. De aproximativ nouă luni de zile, Putin l-a pus pe Gherasimov comandantul operației care, încă o dată, Gherasimov era șeful armatei, n-avea de ce să-l pui pe el, el avea funcția lui. Nu numai că i-a creat o responsabilizare mare, numai că a pus un om care cunoștea tot sistemul și toate capabilitățile lui.

Coroborând treaba asta cu faptul că ucrainenii nu au mai avut tehnică de luptă cu care să dea o ripostă ofensivă, acțiunile militare au stagnat din punct de vedere cinetic aproximativ opt-nouă luni. Prin astea opt-nouă luni, armata rusă a trecut la apărare, industria de apărare a Federației Ruse a trecut la producție de război. Fiți convins că așa s-a întâmplat!

De asemenea, pregătirea militarilor s-a schimbat, nu s-a mai mers cu conscripți, s-au luat pe contract. Eu sunt convins că și acum se angajează pe contract.

Cu un salariu corespunzător, sunt destui care au fost prin alte teatre de operații care vin să se angajeze. Și, încă o dată, coroborând cu disproporția uriașă între cele două capabilități, cum zic eu, nu e academic, într-adevăr, pușculița.

Ucrainenii au avut un număr de oameni, mulți au pierit, s-au mai și mobilizat, au trebuit să învețe categorii de tehnică nouă, care ulterior le-a venit, dar la care factorul uman rămâne esențial, că nu ai cum să-l înlocuiești.

Poți să ai tehnică câtă vrei, dacă n-ai echipajele la tancuri, sau la avioane, sau la mașinile de luptă gata de a întrebuința acea categorie de tehnică, le ai degeaba. La ruşi este la fel, numai că la ei capabilitatea e mult mai mare.

Citeam într-un articol, în nouă luni s-au produs 600 de tancuri noi-nouțe, 600; numaivorbind de mașini de luptă infanterie, BMB, ș.a.m.d. Astea sunt undeva acolo. Nemaivorbind că ei au în jur de 6.000, din ce am statistici, 6.000 de tancuri T-72 în forma modernizată. Să zicem că operative hai să zic că sunt 4.000 și să spunem că mai au echipaje pentru 2.000.

Şi 1.000 dacă sunt, dacă aduci și mia aia acolo, dintr-o dată ai ajuns la o disproporție uriașă. Eu am crescut la școala mai veche a celor care m-au învățat pe mine cum e cu lupta și cu războiul și cu strategia, plus în școlile ulterioare din țară și sănătate, unul din elementele de bază este că întotdeauna trebuie să-ți respecţi inamicul.

Nu-l lua în derâdere, chiar dacă s-a făcut gafele respective. Ei,  uitați acum, s-a văzut că după un an, doi ani, voinţa și determinarea și ambiția de a învinge a militarilor ucraineni, să nu fiu înțeles greșit, am tot respectul și pentru trupele regulate, trupele teritoriale, inclusiv poporul, care dovedește o reziliență, ca să folosesc un termen la modă, și o determinare colosală de a înfrunta cotropitorul.

Problema este că, în condițiile date, ei și-au schimbat atitudinea, și-au schimbat inclusiv modul de acțiune și nu vor să-i lase, și-au pregătit terenul, infrastructura foarte bine pentru a interzice culoarele de mobilitate ale ucrainelor pe care le-ar putea folosi ca să-și atingă obiectivul de a scoate inamicul din ţară.

Și s-a încercat spargerea breșelor. Ţineți minte, de o lună și ceva s-a început, prin ofensivă de contact, nu cu toate forțele, cu forțele de la contact întărite să se găsească aceste breșe. Acum s-a realizat, din ce informații s-au vehiculat în ultima perioadă, o breșă la nord de Zaporojie, că știe toată lumea despre Zaporojie, fiind orașul cu centrala nucleară, cel de la capătul lacului la care a fost distrus, barajul care a fost distrus.

Acolo s-a reușit până la urmă, dar cu pierderi mari, pentru că acolo s-au pus linii întregi de câmpuri de mine, linii întregi de colți antitanc și tot felul de alte mijloace care să asigure protecția armatei ruse și contramobilitatea armatei ucrainene; sau dirijarea lor către puști de foc, de unde rușii să aibă focuri pregătite și intervențiile pregătite pe care, dacă inamicul ar intra în acea pungă de foc, să poată să distrugă cu ușurință. Nu mai vorbim de superioritatea aeriană rusească.

Să nu uităm că e o țară care dispune de minim 500 de avioane de vânătoare-bombardament ușor la momentul actual. Cu toate cele pe care le-au pierdut, nu neg că s-ar fi pierdut 100-150, nu știu, că nu le-am numărat, dar ideea este că disproporția e mare.

De aceea, generalii ucraineni au început într-un tempo mai redus până la crearea breșei. De aceea, au solicitat și muniție cu dispersie. Muniția cu dispersie pentru asta e făcută, să explodeze câmpurile de mine.

Prin explodarea acestora să poată să se creeze culoare, pentru că, odată depășit câmpul de mine, după-aia te-ai dus până la următorul conform normelor tactice, dar numai că îți trebuie acea breșă ca să treci prin el, pentru că altfel te oprești. Vă aduceți aminte, a fost o întreagă discuție cu cele 25 de blindate pierdute în două ore. Alea nu au fost pierdute că le-a lovit cineva din aer sau, eu știu, alte tancuri au tras în ele.

Nu, practic au intrat într-un câmp de mine, nu au fost suficient de bine informați despre poziția acestora, li s-au rupt șenila și de acolo militarii a trebuit să plece, pentru că cei care păzeau câmpul de mine i-ar fi omorât.

Și tehnica a rămas şi au fost celebre pozele alea grămădite niște,  cu niște Leopard. Asta e, şenila se rupe, aia nu e protejată prin blindaj cum e cutia blindată. Și la o mină antitanc este clar…

De-aia a fost construită mina, ca să rupă șenila tancului, pentru că tancul nu poate fi distrus de o mină. În schimb, şenila se poate rupe; rupându-se, tancul rămâne imobilizat. Un tanc imobilizat e țintă sigură. Dacă nu poți să-l miști într-o adăpostire ș.a.m.d. e ţintă sigură. Ca să concluzionez: este clar că rușii se lasă foarte greu și sunt deciși să-și păstreze teritoriile cucerite, cel puțin.

De asemenea, este clar că ucrainenii sunt în continuare determinați, cu sprijin în tehnică și muniții al țărilor occidentale, ca să spunem așa, să-și îndeplinească misiunea lor și dezideratul lor de a-și elibera întregul teritoriu. Rămân la părerea mea, Crimeea va rămâne o muncă foarte grea.

Vor trebui să fie extrem de atenți și să nu își asume riscuri inutile care pot să-i ducă la pierderea unor capabilități mari de forțe, pentru că va fi extrem de greu să pui în loc. Să ne gândim că oamenii ăștia iau dintr-un anumit calup care și-a asigurat deja pregătirea pe aceste categorii noi de tehnică occidentală, să-i spunem așa, într-un cuvânt, dacă pe ei ți-i i-ai pierdut rapid, e greu să-i mai formezi.

Și atunci înseamnă că, dacă nu îți îndeplinești obiectivele anul ăsta, se duce la anul. Din punctul meu de vedere, orice întârziere și orice prelungire a războiului îi favorizează pe cei din Federația Rusă.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Cu alte cuvinte, s-ar putea spune că este un curs favorabil, de data asta, Federației Ruse. Cu cât se întinde războiul, cu cât această contraofensivă, de fapt, nu a fost chiar ce spuneau ucrainenii… Blitzkrieg și alte…

Cătălin Tomescu: Păi nu a fost ușoară, nu, dar eu îi înțeleg că nu a fost ușoară, pentru că a fost extrem de mult timp la dispoziția Federației Ruse de a-și pregăti teritoriul cucerit pentru apărare. Și vorbeați de meserie. Nu poți să treci prin ele ca prin brânză, mă scuzați de expresie, pentru că nu se poate. Trebuie să creezi acele breșe.

De exemplu, la un front de batalion, un batalion atacă pe 1,5 kilometri, maxim doi după normă tactică. Trebuie să realizezi minim două treceri, compania din eșalonul întâi să poată să fie încolonată și să treacă prin barajul de mine sau prin colții antitanc, depinde unde ai făcut spargerea, și o companie pe cealaltă.

Ei, gândiți-vă că la nivelul lor, de două la trei brigăzi pe eșalonul întâi, ori două batalioane fiecare, gândiți-vă că le trebuie în jur de 12 asemenea treceri, asemenea breșe, ca după aia, când izbești, când intri din nou în câmp, care nu are troiane fortificate pentru apărare să poți să desfășori ofensiva.

Eu îi înțeleg și sunt de acord cu ei, pentru că, așa, să mori degeaba… Vă dați seama, dacă te duci, și te-ai oprit în niște colți antitanc, te bombardează și cu aviația, și cu artileria și cu tot cu drone și așa mai departe, cum e acum la modă, și tu îți pierzi și tehnică, și oamenii din ea.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da.

Cătălin Tomescu: Și tehnica poate fi înlocuită mai ușor. Dar oamenii nu, nu mai pot fi înlocuiți. Eu aș umbla la ambiție, la obiectiv. Ce îmi doresc anul ăsta exact? Pentru că asta a trecut în corelație cu pierderile pe care ți le poți asuma.

Pierderile sunt un element extrem de important, care la ruși, în partea ailaltă, nu prea a contat, ținem minte, mai ales la Wagner și așa mai departe. Ei luptă după alte doctrine, dar la ucraineni ar trebui să gândească bine treaba asta, și eu sunt convins că ei o gândesc.

Am încredere în ei, după un an și ceva de război direct cu ei, deja ei au tras extrem de multe învățăminte și sunt convins că vor avea grijă, de aceea au și încetinit ritmul.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): E o notă optimistă totuși, aici.

Cătălin Tomescu: Păi, nu, am o notă optimistă. Problema e: ce-ți dorești?

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da.

Cătălin Tomescu: Adică să îmi spui că până Revelion vrei să eliberezi tot teritoriul, din punctul meu vedere este extrem de greu. Și, atunci, trebuie să vezi cât de mult vrem să facem din acest lucru. Știți cum e, e ca în orice, ca în familie, dacă vreți ca să dau un exemplu simplu.

Ce, nu ne dorim tot să avem o casă la țară, o vilă acolo, două mașini și să ne facem câte o excurise în străinătate pe an? Am dat și eu un exemplu, așa, nu știu care e dezideratul fiecărei familii. Ideea e că fiecare ne dorim ceva. După care, când te uiți la resurse și vezi ce poți să faci și ce venituri ai, începi să mai tai.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Mai tai din ele.

Cătălin Tomescu: Care e primul? Păi, primul sunt copiii, cel puțin la mine sunt. să fiu eu sigur că e bine, după aia casa, familia, după aia la excursia, sau la mașină, sau la treburile astealalte. Cam așa e și aici.

Eu sunt de acord că vrei să eliberezi tot, dar nu știu dacă se poate. Mai dădeam eu exemplu ăsta și atât, voiam să îl reamintesc, că e important. Și noi, în 1917, țineți minte că România mai stătea de la linia Mărăști-Mărășești-Oituz, pe la poarta Focșaniului până la Iași și cam atât mai mai rămăsese, și pe crestele Carpaților și pe Prut.

Marea șansă a noastră a fost că n-au reușit. Am rezistat eroic acolo. Am avut și elemente de contraofensivă și am menținut frontul și germanii n-au putut să ne străpungă, nici armatele austro-ungare pe granița munților și, practic, am rezistat; și ulterior condițiile ne-au fost favorabile. Păi noi n-am fi vrut să ne eliberăm toată țara? Normal că am fi vrut, că doar…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Am făcut-o și noi, pe bucăți.

Cătălin Tomescu: Problema e că la momentul respectiv am zis, cum a zis generalul Eremia Grigorescu: „Pe aici nu se trece”, că, dacă treceau, salut, se ajungea la Iași și așa mai departe, și România era toată cucerită. Și cu un obiect mai modest, dar realizabil, am reușit ulterior și de aici s-a făcut și România Mare și așa mai departe.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Da, că tot vine 6 august acum, cu bătălia de la Mărășești.

Cătălin Tomescu: Da, da. Da.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ați fost acolo comandant, la Focșani și ați avut multe…

Cătălin Tomescu: Șașe ani și jumătate am lucrat.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Către final, voiam să vă invit și cu altă ocazie, un pic mai, nu știu, peste câteva săptămâni să vorbim mai mult și despre noi, despre Armata Română.

Foarte interensant ar fi. Și nu pot să închei fără să vă rog să ne spuneți ceva despre arma dumneavoastră, despre tancuri, pentru că 1 august este Ziua Tanchiștilor.

Cătălin Tomescu: Da, m-ați… 1 august este Ziua Tanchiștilor. O să merg la Pitești, la școală. Ce să spun?

Cred că cu toții ne-am dat seama, în ciuda unor comentarii mai puțin realiste și de esență, în prima parte a războiului, anul trecut, în primele cinci-șase luni, când au fost voci care spuneau că nu sunt bune de nimic și așa mai departe…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Dispariția armei tancuri.

Cătălin Tomescu: Da. Se dovedește că, după cum am spus totdeauna, numai cu tancuri și blindatele, mașinile de luptă ale infanteriei se ține, se pierde sau se câștigă un teren. Restul sunt vorbe. Drone, rachere, Kinjal, ce vreți dumneavoastră, Kalibr, HIMARS, orice, alea sunt bombe care distrug, nimicesc, neutralizează.

Țara se apără pe uscat și terenul se ține sau se pierde cu tehnica blindată. Prin urmare, tanchiștilor le urez la mulți an, o dată, să fie mândri de armă, să învețe carte toți, că uitați ce se întâmplă, se dovedește că la acest gen de război confruntările directe sunt esențiale.

Și, cum aveam eu când eram elev în școală la Pitești, la simulatorul pentru trageri scria: „Cine ochește și trage primul învinge”.

Nu s-a schimbat nimic de atunci până acum. Cine ochește și trage primul învinge și trebuie să aibă grijă să fie tot timpul pregătiți pentru apărarea țării noastre, categoric.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Vă mulțumesc tare mult și, pentru că e și Ziua Drapelului, la mulți ani, că știu că aveți drapelul în inimă.

Cătălin Tomescu: Fără dar și poate!

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitat la „Subiectul săptămânii”, generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu. Vă mulțumesc, domnule general, și vă mai așteptăm la Radio.

Cătălin Tomescu: Și eu vă mulțumesc!

Cătălin Tomescu: Rușii și-au creat grupările de forțe, le-au dus în adâncime, ca să nu poată să fie lovite și tehnic acum așteaptă să facă ucrainenii prima mutare

Publicat de Gabriel Stan, 13 mai 2023, 14:47

În această săptămână au fost celebrate cele trei zile importante pentru istoria noastră: 8, 9 și 10 mai, reprezentând Ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial, Ziua Europei, dar și Ziua Independenței.

Vă propun să ascultați un interviu cu generalul locotenent în rezervă, Cătălin Tomescu, despre semnificația acestor date, dar și o trimitere la războiul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitat la subiectul săptămânii, generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu. Domnule general, bine ați revenit la „Jurnal Militar”!

Cătălin Tomescu: Mulțumesc de invitație. Hristos a Înviat! Că nu ne-am mai auzit încă de dinainte de Paște. Salut ascultătorii postului dumneavoaastră.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general, o săptămână foarte interesantă, cu trei date importante pentru istoria României, pentru istoria Europei.

Aș vrea să începem cu opinie a dumneavoastră și cu o analiză despre cum sunt acum interpretate aceste date și cât de vizibile sau invizibile au devenit, după care vom merge pe zona militară, pe parada de la 9 mai de la Moscova, ș.a.m.d.

Cătălin Tomescu: Chiar mă bucur că abordăm prima dată semnificația acestor zile, prin efectele lor sau prin semnificația lor pentru poporul român, pentru că cu războiul ăsta am văzut că foarte puțin s-a vorbit despre semnificația lor în istoria noastră. Efectiv am vorbit mai mult de ce se întâmplă la graniță, care într-adevăr, nu zic că nu e bine să justific război, e război, e lângă noi.

Dar, totuși, să nu ne uităm, pentru că sunt elemente fundamentale care au marcat decisiv sau semnificativ evoluția României de-a lungul istoriei noastre de cel puțin 2.000 de ani. Și aici, de exemplu, Ziua Independenței, nu mai când, dacă nu mă înșel, Kogălniceanu, Brătianu era prim-ministru și Kogălniceanu a declarat în Parlament independența României.

Prin intrarea în război alături de Rusia împotriva Imperiului Otoman care era pe faza atât de destrămare, într-adevăr, dar în fine, idee e că așa ne-am câștigat independența. Bine, a fost recunoscută ulterior, în 1878, nimic de zis.

Problema e că clasa politică de atunci, ca și cea de la 1917-1918, din punctul meu de vedere, au fost cele mai bune echipe politice pe care le-a avut România și care au făcut extrem de mult pentru țară. Spuneam, 1877, 9 mai, a fost un act decisiv.

Declarația aceea a marcat, cel puțin în concepție românească, declara independenței României față de Imperiul Otoman. S-a trecut așa pe repede înainte. Nu, nu e bine că nu trebuie să ne uităm istoria.

Înainte să o învățăm pe a altora și să discutăm ceea ce trăim acum, trebuie să ne respectăm istoria și întotdeauna să readucem în memoria tinerei generații ce evenimente au fost și care a fost importanța lor pentru România.

O altă dată importantă: 10 mai, ziua Regelui Carol. Mama mea, Dumnezeu să odinească, avea o vorbă: „Mamă, să citești despre regii ăștia, că să știi că au făcut multe pentru țara noastră, chiar dacă au fost străini la început”.

Știți, Carol I a venit în România prima dată în calitate de domnitor, în 1866, după care în 1881, rege, tot în urma războiului. Carol ne-a susținut și a făcut multe și nu numai el – și ulterior, Ferdinand ș.a.m.d. Un eveniment chiar important care era conexat cu Independența, dar conexată și cu Constituția.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Și dumneavoastră spuneți că a fost destul de ușor?

Cătălin Tomescu: Da, am mers cam pe repede înainte. Nu s-a acordat o importanță deosebită și doar s-a amintit și mai mult, s-au axat comentariile pe ce s-a întâmplat la Moscova.

N-am o problemă să discutăm, că și acolo, mă rog, lăsăm la o parte războiul, de fapt, 9 mai, pentru ruși, sărbătoresc independența împotriva fascismului. Nu independența.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Cea mai importantă zi a lor, de fapt.

Cătălin Tomescu: Exact. Nu câștigarea independenței, ci victoria împotriva fascismului. 9 mai 1945. Ei, încă o dată, lăsând războiul la o parte, acolo au murit cu milioanele rușii, fără doar și poate. Încă o dată, eu fac parte din cei care gândesc – soldații, indiferent dacă sunt ai tăi sau sunt inamici, trebuie să-i respectăm, că nu soldații; soldații execută niște ordine în baza serviciilor și în baza intereselor țărilor din care fac parte. Atatürk, de exemplu, a zis-o.

Am avut ocazia, când lucram în Turcia, să facem o vizită de studii în peninsula Gallipoli, unde acolo s-au dat bătăliile decisive în Primul Război Mondial. Decisive pentru Turcia, acolo a apărut Atatürk.

Pe vremea aia era locotenent-colonel, pe care eu îl consider unul din primii zece oameni ai secolului trecut. Și Atatürk, la un moment dat, într-un cuvânt adresat proprii națiuni, a zis: „Mă adresez mamelor australienilor, britanici, neozeelandezilor, care au murit pe pământurile noastre, să fiți convinse că îi vom trata ca pe copiii noștri”. Care ăia au fost inamicii lor, la urma urmei.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ce epocă luminată a avut Turcia o dată cu Atatürk.

Cătălin Tomescu: Da, da. Fără doar și poate. Încă o dată, eu personal, că m-am documentat, ducându-mă la post acolo trei ani, aveam eu o anumită viziune despre ceea ce a însemnat el, dar numai că m-am documentat, ca nu cumva să fac vreo greșeală, eroare sau să fie ceva important la care eu să nu am o remarcă sau un cuvânt inteligent, că așa, cu remarci proaste, nu te afirmi foarte tare sau te afirmi în sens negativ.

Ei bine, revenind, deci, spuneam, iar, un element extrem de important, cu ziua Regelui și la fel s-a trecut, repejor. În fine, una peste alta, elemente semnificative, puțini le-au adus în atenția publicului spectator de pe posturile de televiziune sau radio.

Şi, doi, la fel, nu e bine să amestecăm războiul al doilea mondial, care a avut semnificația și obiectivele lui și aceste comemorări, normal, au avut ca scop acele evenimente, neapărat cu parada lui Putin, transformată într-o comemorare a acelor evenimente, într-o chestie în care s-a referit la lupta lui cu Occidentul…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): De bravadă.

Cătălin Tomescu: Şi nazismul din Ucraina. E părerea lui, n-am o problemă, numai că lumea nu trebuie să uite ce a fost, că numai spunea cineva: vai de popoarele care nu învață din propria istorie.

Și aici noi cam am fi un exemplu, că nu prea ne uităm în spate la istorie și trecem cam repede. Păi cum să spun eu, am avut și greșeli, fără doar și poate, dar numai faptul să supraviețuim aici 2000 de ani și să rămânem cu țara întreagă și să existăm. Însăși existența noastră e un mare succes.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): E un miracol.

Cătălin Tomescu: E un miracol, pentru că, cum a zis cineva, în Grădina Maicii Domnului de 2000 de ani tot vin ăștia să fure. Acum îi mai ajutăm și noi, mai recent, în ultimii 30, că ne vor unii răul și slabi, și așa, dar de multe ori îi ajutăm noi, că noi semnăm hârtiile alea prin care le-am dat resurse strategice, ne-am distrus industria metalurgică, ne-am distrus industria petrochimică, s-a dus flota, s-a dus industria de apărare, la agricultură am ajuns să importăm fructe și legume din țări care, când eram eu în liceul militar și în școala militară, poate și dumneavoastră, că mergeam la munci agricole, știți, tendința elevului să scuture copacul, să-și umple repede sacii, să-și facă norma. Și a venit odată un director la Tigveni.

Și zice: de ce scuturați, domnule? Păi avem normă 20 de cutii pe zi. Cine v-a dat-o? Așa dă la noi, la armată. Fugi de aici, că n-am treabă cu norma asta. Așa ni s-a spus, ca să ne merităm cei 82 lei pe zi, cât era hrana. Zice, nu, domnule, cinci faceți, dar numai că luați-le cu mâna, că de aici de la mine pleacă numai la export și dacă dumneavoastră le bateți, ajung stricate la ăia și îmi stricați contractele.

Gata, nu mai scutur niciun copac cu mâna. Facem așa cum vă spun eu, e vorbită; și așa am făcut, după care m-am dus să văd, se înveleau ca portocalele și le punem în cofraje ca pe ou și plecau în Australia, în Olanda, în Europa. Îmi aduc aminte de Australia, că m-am gândit eu: cum ajung alea acolo.

Deci noi am ajuns să importăm grâne și noi suntem, vorba aia, în afara UE, erau ucrainenii înaintea noastră, dar noi eram pe locurile doi-trei la producţia cerealieră. Deci revenim, ca să concluzionez: trebuie să învățăm și cu bune și cu relele noastre, numai că am rezistat e un miracol, pentru că ne-au vrut toți, slabi, flămânzi și la cheremul lor.

Și dacă le facem jocul, toți care trăim acum suntem niște inconștienți, pentru că știți, în 2001, tot vorbeam de regi, Regele Mihai împlinea 90 de ani, dacă îmi amintesc bine și a ținut un speech.

Şi la un moment dat a spus o frază de-asta, în Parlament, da, a spus așa: toți suntem, sau majoritatea suntem, citez din memorie, suntem tentați să privim la țările noastre ca la o moștenire de la înaintași.

Foarte corect, de altfel. Zice, da, dar vă propun o altă abordare, să privim la țara noastră ca și cum am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Magistral. Încă o dată, n-am fost regalist sau așa ceva, nu prea m-am implicat eu cu politica asta a noastră după ’90, doar am urmărit-o atent.

Ce vreau să spun? Că mi se pare colosal. De ce? Că nimeni nu dorește răul copiilor lui. Uitați-vă la caricaturile astea de baroni în România. Copilul nici nu învață pe la noi. Sunt pe la tot felul de școli, prin Elveția, prin Anglia, probabil o să rămână pe acolo. Nu la ei mă refer. Ăștia sunt puțini, îi tolerăm noi.

Eu mă refer la urmașii celor 20 de milioane, că suntem vreo cinci plecați, 20 de milioane de români. Păi cum lăsăm țara noastră, vrem să lăsăm ceva rău la copiii noștri? Nu cred că există așa ceva. Nu cred. Prin urmare, cred că așa ar trebui să judecăm. Am eu chestiile astea.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Este o bucurie că ați avut discursul ăsta aici, la „Jurnal Militar”, la Radio România Actualități și la toate posturile teritoriale Radio România. Venind, totuși, către armată, sunteți specialistul nostru preferat și nu doar al nostru, un strateg militar și un om care ați avut o carieră extraordinară.

Plecăm după fentă sau nu plecăm după fentă în momentul în care, în 9 mai, la Moscova, am văzut un simulacru de paradă în care, vezi Doamne, un singur tanc T 34 era prezent?

Cătălin Tomescu: Nu, nu plecați după fentă. Dle Cristi, încă o dată, inamicul trebuie să ți-l respecţi și să ți-l studiezi. Nu vinde pielea ursului din pădure până nu l-ai împușcat. Prin urmare, asta, că a fost un singur tanc, T 34, nu e datorită faptului că…Dar vă gândiți că nu găseau rușii vreo 50 de tancuri să le vopsească și să le plimbe acolo?

S-a vrut paradă mică, s-a vrut fără avioane, nu că n-au avioane p-aia că la tancuri să zicem că vreo 2.000 și ceva sau mă rog, nu le-a numărat nimeni. Da, e o cifră vehiculată 2.000 de tancuri perfect adevărat sunt de acord.

Au peste 15.000, lăsăm asta, dar… Păi chiar dacă, hai să luăm avioanele. Păi la avioane ar fi distrus probabil 100 maxim. Să nu uităm vorbim de Federația Rusă, domnule, ne place, nu ne place armata, aviația, cel puțin Suhoiurile și MIG-urile le-a făcut să le vândă neapărat…

A, n-au ei multe Suhoiuri 57, pentru ei nu le-au vândut. E ca tancul  T 34.  Acuma cred că le-au făcut două regimente din ce am săpat eu, informativ, ei le-au făcut. Au făcut doar două companii, să le ducă la expoziții să demonstreze cu ele niște trageri ca să poată să le vândă, că le aduce bani sigur.

Iar o treabă de istorie care, celor care, a fost simbolică, zic că a fost singurul tanc. O idee să diminuăm sau să nu-i facem pe ruși mai tari decât sunt. Problema e că T 34 a fost simbolul tancului din al Doilea Război Mondial. Deci să nu uităm, nemții, care aveau Panzere, ș.a.m.d.

Scule ca lumea, superioare la nivelul respectiv, ulterior americanii s-au prins și și-au transformat M-ul lor într-un tanc cât de cât apropiat de Panzer. Numai că rușii, Stalin a dat ordin: făceți-mi un tanc să putem să ne batem cu tancurile lor. Și industria de la vremea respectivă a URSS-ului a inventat aceste T34, arată bolovănos, dar e super eficient, spun eu. Am învățat la școala militară unde am intrat în ’82. În anul I învățam infanterie, că așa e normal să știm toți să luptăm ca infanteriști și tancul T34. Eu am apucat pe el.

Tunul de 85 e una din cele mai precise tunuri cu care am tras, credeți-mă și știu ce puteți că-s dă meserie. Tancurile T34 au tun de 85 pe el, calibru… Ăsta a fost simbolul, de aia l-au scos pe ăsta pentru bătălia în est, rușii au fost loviți, loviți, loviți, loviți lângă Moscova a avut două momente cruciale.

Stalingradul, care a cuplat în jur de opt armate, cel puțin la ruși și vreo șapte armate de la țările care luptau pe vremea aia cu Germania, pentru că și noi, și ungurii și croații. Ei, acolo după cinci luni  și ceva s-a întors războiul pentru că nemții nu au putut să cucerească Stalingradu de fapt generalii nemți… din ce izvoare istorice am citit eu și documentele după care m-am informat…

Generalii i-au spus lui Hitler că domnule, n-are rost să ne cramponăm de orașul ăsta, hai să-l ocolim, îi încercuim și trecem mai departe, plus că avea fluviu pe el, e greu încă o dată cursurile de apă sunt operații grele, nu se facă așa de oricine și oricum în fine, unde n-au reușit să treacă peste ei și au pierdut o armată întreagă armata 6 plus corpu 14 tancuri. A fost nimic și complet asta a fost în 41, după care în 42 a fost foarte aproape de Ucraina, e acolo nemții au venit cu vreo 2.800 dă taigăre care de fapt au distrus cam două T34, numai că ruși au venit cu 6.000 de T34 și acolo s-a întors bătălia pentru că acolo cea mai mare bătălie de tancuri din istorie și faptul că au câștigat-o și-au întors soarta.

Așa spun istoricii cel puțin atenție că aș fi mare istoric să vorbească cei care și-au dedicat viața studierii istoriei și celul de-Al Doilea Război Mondial. Toată lumea e cam de acord cu ideea că aceste două evenimente în 42 au făcut să se întoarcă soarta războiului, însă nemții au pierdut inițiativa și capabilitatea de luptă de a merge spre est, iar rușii și-au creat condiții de a trece la contra-ofensivă care ulterior s-a și dovedit că au început contra-ofensiva, în 44 a ajuns la noi ș.a.m.d. și au ajuns la Berlin. Păi din păcate că asta a fost istoria pentru că Stalin a vrut și Marile Puteri la vremea respectiv Statele Unite, nu sunt faimoase și discuțiile și pozele Stalin-Roosevelt și Churchill au fost tratați ca atare, ca mare putere.

Și au fost, încă o dată, trebuie să recunoaștem, au avut probabil cele mai mari pierderi de toți participanții la război, n-am o dată concretă, dar probabil acolo ei cu nemții și vreau să zică trecând cu șenila peste toată regiunea acolo, când a zis luăm noi aici, România a avut o șansă. Ați văzut că au început  să se desecretizeze anumite documente, România a fost negociată cu Grecia.

Pe undeva nu mi-a plăcut deloc treaba asta, deci l-am apreciat, când era, pe Churchill, când am aflat de treaba asta, am fost supărat rău. Acuma, cu vârsta, am mai îmbătrânit, am mai câștigat și eu experiență. Aveam eu un lector, care-mi spunea, băi Cătăline, când eram în Academie eram locotenent major tânăr, aveam vreo 27 de ani, mi-a plăcut strategia și tot îi puneam întrebări și mi-a zis: băi, opreşte-te odată cu întrebările, că asta o  să înțelegi după 25 de ani de carieră.

A avut dreptate profesorul respectiv. Odată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că nu prea puteai să lași în inima imperiului o colonie democrată și să-i dai pe greci, care tehnic grecii pe vremea aia cu italienii şi cu spaniolii aveau peste 30% partide comuniste, iar la noi, cum spunea tata lui tatăl meu, D-zeu să-l odihnească…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Interesant.

Cătălin Tomescu: Da, da. Păi scrie-n istorie. Nu eu am spus asta. E citită. Iar la noi nu depășeau 2%, dar revenim la cum spunea Stalin: nu contează cine și ce votează, contează cine numără. Și uite-așa am ajuns noi din regat comuniști fervenți, care nici n-am fost comuniști.

Numai că s-a impus, nu numai la noi, și la unguri, și la polonezi și toate țările libere pe vremea aia, mai mici, bineînțeles, decât imperiul. Noi ca noi, dar să știți că și polonezii, dacă le citești istoria, vreau să vă spun că rămâi bujbe, cum zice francezul, în sensul că au și dispărut după hartă, cam 100 de ani. Uneori au fost atât de mici cât e Dobrogea noastră. Ulterior au evoluat și ei, că așa au fost și ei între cele două mari imperii.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Uitându-ne jur, totuşi…

Cătălin Tomescu: Ei nu prea au avut treabă cu turcii. Noi am avut trei imperii: austro-ungarul, otomanul şi ţaristul, dar ei au fost între nemţi şi ruşi. Îşi împărțeau influență acolo. A fost o perioadă și cu țările nordice, dar n-a durat semnificativ. Astea au fost importante.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general Tomescu, vă mulțumesc tare mult pentru întâlnirea de astăzi. Nu putea să fie mai potrivită o altă discuție și cu altcineva în săptămâna aceasta istorică, în care să ne reamintim unii dintre noi și unii doar să afle despre ce a fost.

Nu aș vrea să încheiem înainte de a dezbate un minut-două situația de pe frontul din Ucraina. Toată lumea îi vede pe ruşi deja învinși, luându-se și după parada asta de la Moscova. Și dumneavoastră aveți o părere, alta decât majoritatea.

Cătălin Tomescu: Scurt, să terminăm cu parada, că nu m-am referit decât la alte 34. Deci, parada s-a vrut mică, fără doar și poate. Cuvântarea și ea scurtă, 11 minute față de celelalte. Aici trei elemente aș vrea să le spun: unu – la cuvântare s-a făcut referiri la istoria mama Rusia și importanța Armatei Rusiei în nimicirea fascismului.

Doi: s-a făcut referire la Occident, nu s-a mai referit SUA, NATO – Occidentul, deci, toată lumea, Rusia se află de fapt în război cu Occidentul, societatea occidentală și e cu referire la ordinea mondială ș.a.m.d., despre care am discutat.

Şi trei: Ucraina s-a referit nu ca stat inamic, s-a referit că stat captiv, capurat de fascişti, care mi s-a părut important. Tot în contextul ăsta, dacă v-ați uitat la steaguri: steagul federației a fost strâns și a fost lăsat liber steagul URSS-ului. Da, da, da.

Păi, până la urmă, legat de eveniment era normal să fie și steagul URSS-ului, că URSS-ul a fost ţara care a luptat împotriva fascismului. Problema era că ce n-am înțeles și aș vrea să… aici e o treabă de știință de carte în domeniu care, din păcate, aici nu mă bag, că nu am și nu vreau să spun vreo nefăcută. Ideea e că n-am înțeles de ce l-au ținut p-ăsta strâns, al federaţiei. Fptul că l-ai scos p-ăla și l-ai lăsat să fluture, e clar, adică ți-ai dat semnalul de URSS.

Bineînțeles că e conexat, că vrea să-și refacă URSS. Dar ideea e de ce l-a strâns pe-al Rusiei. Eu asta n-am reușit să elucidez. Asta e unu. Doi, cei care cântă prohodul. Domne, eu nu l-aș cânta. Spuneam că inamicul trebuie să ți-l studiezi și trebuie să ți-l respecți, altfel pierzi. Cea mai bună dovadă e cum au studiat ei pe ucraineni înainte de invazie și pe 24 februarie au trecut la invazie și trei luni au luat papară după papară, s-au făcut de râsul lumii.

Nu discutăm cauzele, că nu avem timp. Ideea e că e cel mai bun exemplu. I-au luat în derâdere și pe societatea occidentală, și pe NATO, și pe americani, și pe ucrainieni și s-au văzut rezultatele în ultimele trei luni de zile.

Un dezastru total și o rușine totală la adresa nivelului de pregătire al armatei federației. Şi am pus punct cu treaba asta. Acuma, îți spuneam că nu trebuie să-i luăm în derâdere. Din punctul meu de vedere, ucrainenii trebuie să se pregătească de contra-ofensivă pentru a-și atinge obiectivele strategice, respectiv eliberarea teritoriului, inclusiv a provinciilor ocupate, inclusiv Crimeea. Așa a fost declaraţia lui Zelenski.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Aşa e declaraţia.

Cătălin Tomescu: Părerea mea e că rușii așteaptă. Ei și-au creat grupările de forțe, le-au dus în adâncime, ca să nu poată să fie lovite și tehnic acum ei așteaptă să facă ucrainenii prima mutare, ca să le descopere structurile de forțe și direcțiile de ofensivă, principală și secundară, pentru ca ulterior să reacționeze.

Sper să n-am dreptate, să nu fie atât de puternici, cum să zice, şi să fie slabi.  Dar eu sincer nu cred nici măcar în gâlceava cu Prigojin. Vom vedea dacă Prigojin va trăi în următoarea perioadă…

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Două luni.

Cătălin Tomescu: Exact. Înseamnă că au fost în înțelegere. Dacă nu, înseamnă că l-a luat gura pe dinainte. E problema lui. Dar eu nu cred în astea.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general Tomescu, vă mai așteptăm la „Jurnal militar”, pentru că lucrurile ne vor îndrepta către…

Cătălin Tomescu: Mai daţi-mi zece secunde, că am o chestie cu asta… Îmi pare rău şi trebuie să o spun neapărat: domne, încă n-am ajuns să vorbim de nicio negociere. Mă uitam acum, ultima informație, China a început să zică tare: haideți, domne, așezați-vă la masă. Că deja lumea a obosit. Şi Europa a obosit și țările și toată lumea. Deja nu mai vrea.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Şi oamenii ăia, săracii, din Ucraina.

Cătălin Tomescu: Nu mai vrea. Nu mai vorbim de ei. Păi dar eu nici nu m-am referit la ei, că eu sunt convins că… păi da, e pe teritoriul lor, ei sunt îngroziți, mai ales cum vin și bombardamentele, dar voiam să spun, scurt: sper ca cei care fac politica mare și cei care răspund de declanșarea procesului de negociere între cei doi jucători, nu mă interesează formatul, nu mă interesează cine stă la masă, nu mă interesează organizația sau țara care să ia inițiativa, dar cred că e timpul să să ajungă cumva și discuțiile astea să se oprească într-o formă sau alta, măcar războiul, nu?

Să se încheie pace, dar măcar războiul și multe lucruri să se discute concret pe problemă, pentru că e foarte greu să ajungi la un rezultat anul ăsta care să le convină ambelor părți, fără dar și poate.

Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Vă mulțumesc! Invitat la „Subiectul săptămânii” a fost generalul locotenent Cătălin Tomescu. Domnule general, vă mulțumesc și vă mai aşteptăm la Radio!

Cătălin Tomescu: Şi eu vă mulțumesc!

Cătălin Tomescu: Rusia și-a semnat statutul de vasalitate față de China. Au nevoie de sprijinul lor atât din punct de vedere economico-financiar, cât și din punct de vedere politic și chiar militar

Publicat de Gabriel Stan, 27 martie 2023, 18:34

La „Subiectul săptămânii” a fost făcută o analiză la 20 de ani de la începerea războiului din Irak, la începerea participării Armatei României acolo.

În cadrul aceluiași interviu s-a discutat și despre rolul Chinei în războiul dintre Rusia și Ucraina.

Invitat a fost generalul-locotenent în rezervă, Cătălin Tomescu, într-un interviu realizat de Cristian Dumitrașcu atât audio cât și în format video, sub forma unui podcast, care va putea fi urmărit în zilele următoare pe paginile de Facebook „Jurnal Militar” și „Ministerul Apărării Naționale”.

Cristian Dumitrașcu (realizator):: 20 de ani, asta se întâmpla în 2003.

Cătălin Tomescu: Da.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Dumnevoastră erați în mijlocul unei cariere extraordinare încă de pe atunci, planificator.

Cătălin Tomescu: În 2003 am fost mutat din comandant al Batalionului 341 /…/ de la Topraisar, la 1 martie am fost chemat, la vremea respectivă era generalul Bădălan și mi-a spus: am nevoie la Focșani să construim o brigadă care urmează să fie certificată NATO. Și atunci am fost mutat la Focșani șef de Stat Major.

Odată cu numirea mea a început rotirea batalioanelor din Brigada 282 Infartere Mecanizată la vremea respectivă, actuala Brigadă Blindată, în Afganistan și în Irak.

Le-am rotit pe toate cele trei la un moment dat, ulterior au rămas doar două, în misiunile din ambele teatre de operații. În Afganistan a fost prima dată în 2004 la rotirea batalioanelor noastre, batalionul de la Galați îmi amintesc că s-a rotit atunci.

Am fost doar 2 săptămâni, cum se mergea la vremea respectivă, noi dând batalioanele, vă dați seama că era normal ca cel care răspundea, mie îmi intra în fișa postului pregătirea batalioanele care intrau în teatrele de operații, și am fost să vedem și la fața locului ce și cum, ca să știm cum să coordonăm pregătirea următoarelor batalioane.

În Irak am fost în 2009, eram deja general, să operaționalez brigada. Atunci, România, dacă vă aduceți aminte, a avut cinci generali în teatrul din Afganistan.

A fost Radu Ghica, generalul Neagoe, generalul Chiriță, generalul Gabor şi eu am fost ultimul. Am intrat în teatru la 1 decembrie 2008, chiar cu ocazia Zilei Naționale, și am ieșit din misiune pe data de 12 iunie 2009.

Iar de acolo am venit, am predat Brigada 282 și am plecat la post la Bruxelles, locţiitorul șefului Reprezentanței Militare a României la NATO și UE.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Pentru că ați fost ultimul general prezent în misiunea din Irak, puteți să faceți o comparație între retragerea din Afganistan de acum câțiva ani și retragerea din Irak?

Cătălin Tomescu: Le-aș compara, se compară şi nu se compară. În primul rând, la nivel mare, misiunea din Afganistan a fost o misiune NATO. Misiunea din Irak a fost o misiune de coaliție condusă de Statele Unite.

Ca nivel de participare, în Irak noi nu am depășit batalion de infanterie, cu diferite misiuni, în funcție de perioada războiului, structuri de informații Intel, cu tot ceea ce înseamnă treaba asta, și ofițer de Stat Major.

În Afganistan să nu uităm că s-a ajuns până la nivel brigadă participare. Am avut și zonă de operații, zona Zabul, pe o perioadă îndelungată.

Când eram eu la Bruxelles noi aveam la un moment dat 1.996 sau ceva de genul ăsta de oameni, foarte aproape de 2.000, care ne plasa a 4-a contributoare cu trupe în Afganistan, care nu e de colea, pentru ascultători, trebuie să știe, ca să trimiți 2.000 de oameni în teatru, tu deja trebuie să lucrezi într-o plajă de aproximativ 8.000 de oameni, pentru că unii sunt la pregătire, unii sunt în teatru, unii sunt în refacere, unii trebuie să îi ai în rezervă.

Deci, o treabă care ne-a ajutat foarte mult și poate o să spun și de ce, dacă îmi dați timp, dar care cu certitudine necesită mult efort din punct de vedere al resurselor umane și financiare.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Este clar că gradul de complexitate se poate compara între cele două misiuni?

Cătălin Tomescu: Da. Aici, da.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Gradul de periculozitate?

Cătălin Tomescu: La fel.

Cristian Dumitrașcu (realizator): La fel.

Cătălin Tomescu: Da, în funcție de perioade, în anumite perioade, Afganistanul a fost mai sângeros, în alte perioade Irakul a fost mai sângeros, în funcție de ce făceau talibanii, ca să spunem așa, sau opozanții, cei care se opuneau forțelor NATO sau de coaliție pe teatrele de operații.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Ce a însemnat pentru dumneavoastră? Ce a însemnat pentru militarii pe care i-ați rotit acolo, pentru formare, pentru carieră?

Cătălin Tomescu: Prima dată, militarii, aș vrea să spun, şi e bine de spus, trebuie să înțelegem cu toții că, în ciuda acestui efort, da, până la urmă a costat din punct de vedere financiar, numai că experiența asta câștigată acolo a fost colosală.

Și să mă și explic, numai când ești într-un teatru real de operații vezi la fața locului, pe viu, ce cerințe sunt, care e gradul de periculozitate, vezi procedurile de stat major. Înveți modul de executare a misiunilor de o manieră în care să nu pierzi oameni, pentru că au fost și situații în care am fost atacați ș.a.m.d.

Prin urmare, cu certitudine, din punct de vedere profesional, a adus un plus colosal. Eu am și spus la vremea respectivă, domnule, pentru un şef de Stat Major, o misiune de șase luni, care era minimum în teatru de operație, face cât un curs obișnuit de formare continuă la noi.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Un curs de carieră.

Cătălin Tomescu: Exact. Obișnuit. Luăm procedurile toate în limba engleză, toate după tipicul NATO, şi chiar dacă misiunea din Irak a fost de coaliție, dar cine conducea coaliția? Statele Unite.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Sigur.

Cătălin Tomescu: Diferențele între procedurile Statelor Unite în teatru ăla de operație și procedurile NATO erau infime.

Prin urmare, nu se pune problema de dezvoltare a profesionalismului din punct de vedere procedură de stat major și aplicare a lor și lucru; și, doi, dezvoltarea cunoștinţelor la limba engleză, pentru că erai obligat să cunoști limba.

Dar, în afară de asta, a adus un plus și din punct de vedere al cunoașterii. Vă dau exemplul și al aplicării principiilor logisticii, de exemplu.

Să nu uităm că noi, România, am fost în stare să ne rotim trupele la un moment dat cu propriile forțe, cu CE-urile 130, eu am fost cu CE-130 și până în Angola, în 1998, în Afganistan, când am fost, am fost cu CE-ul nostru, în Irak la fel, România și-a dovedit determinarea în a-și asuma misiunile în cadrul NATO sau de coaliție.

Mă raliez și eu celor care au spus că poate că unul din elementele care au contribuit decisiv la invitarea României ca membră NATO în 2002 a fost faptul că România a acționat printre primele state în ambele teatre de operații, cu toate că nu eram nici cei mai bogați, nu erau nici cei mai dotați ș.a.m.d.

Dar determinarea Ministerul Apărării și decidenților politici la vremea respectivă de a ne implica în misiunile organizației, contributori la securitate, nu numai ca beneficiar. Acum, dacă fac o paranteză, ce suntem acum?

Acum suntem un beneficiar al integrării în NATO și UE, pentru că dacă n-am fi fost nu se știe dacă Federația Rusă le-ar fi trecut prin cap că, dacă tot România nu e, de ce să nu facem puțină ordine și în România, că ei tot zic că voiau să se întoarcă la granițele din 1997, asta înseamnă. Da, dar ca să fii beneficiar, trebuie să fii și contributor.

Eu personal am fost de acord și, încă o dată, vreau să spun că banii nu au fost cheltuiți degeaba. Dumnezeuzeu să-i odihnească pe cei care s-au dus, că au fost și duși, şi răniți, şi ș.a.m.d!

Pentru că asta e la război, se mai și moare. Și îmi pare rău și îmi exprim toată compasiunea pentru cei care s-au dus și pentru cei răniți. Dar dacă am face o sumă a sacrificiului făcut și a banilor cheltuiți, cu certitudine, a adus plusvaloare, și profesionalism, și competență Armatei Române din toate punctele de vedere.

Schimbările de armament, gândiți-vă, ce echipamente de luptă, nu uitați că ne-am dus cu taburile, ulterior, talibanii când le-au văzut au zis: ce, astea rezistă? Da. Au pus plus la încărcătură, au străpuns taburile și, ulterior, i-au obligat pe american să inventeze alte echipamente, care să nu poate să fie distruse de tipul de exploziv improvizat folosit de talibani.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Să vină cu MRAP-urile.

Cătălin Tomescu: Deci, pe scurt, un plus total.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Venind către efectele, pentru că tot aţi spus despre faptul că suntem și contributori, efectele s-au văzut în zona de comandă, uitându-ne acum, cum ar fi arătat Armata Română, comanda armatei dacă n-ar fi fost aceste misiuni? Pentru că ne uităm și vedem că toți ofițerii de rang înalt și oamenii din funcțiile importante sunt trecuți prin teatrele de operații, și prin Irak şi prin Afganistan.

Cătălin Tomescu: Domnule, ca să-i spun așa, n-ar fi un aspect fundamental, dar determinant sigur. Pentru că din punctul meu de vedere s-au făcut și unele, adică, s-a pus extrem de mult accentul numai pe cei care au fost acolo, și să nu uităm că au fost, sunt și vor rămâne arme întregi, categorii de armă, cu ofițeri foarte bine pregătiți, care nu au avut ocazia să ajungă acolo pentru simplu motiv că ei nu au cerut decât batalioane de infanterie, de manevră și Intel.

Dar atunci ce vină are un ofițer comandant de unitate de apărare antiriană, de tancuri, de artilerie, care aceste structuri nu puteau să ajungă în teatru pentru că nu i-a chemat nimeni. De asta spun că s-a exagerat puțin.

Încă o dată, plusul se vede între unul care a fost și unul care n-a fost, că nu mai trebuia să îi explici. Îl vedeai după ochi, cum vorbeai cu el, îl vedeai dacă te înțelege sau nu. Fac o paranteză, m-ați întrebat anterior, plusul pentru mine, pentru mine a fost colosal. Şi eu am lucrat numai la asta din 1994.

Odată cu promovarea la gradul de căpitan, am intrat în Statul Major al Forțelor Terestre, la Serviciu Operații, unde am lucrat 6 ani. Acolo am făcut Secția Relații Sociale, am construit-o în timp, că astea toate au mers o dată cu pașii spre pregătirea Armatei României în procesul de integrare cu NATO, realizarea interoperabilității, obiectivele forței.

Nu vă spun, că nu facem acum o retrospectivă a integrării României în NATO, dar pentru mine a avut un efect major, datorită faptului că a trebuit să lucrez la concret cu ei. Răspundeam de toate trupele românești, trupele coaliției.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Erați și înainte şi sunteţi și acum, după trecerea în rezervă, și îmi impui o scenă, mergeți, nu știu, la piață și oamenii vă știu şi dacă ar fi fost cineva care v-ar fi spus: „Bun, domnule general, italienii au plecat înainte. Au fost voci care i-au lăudat.

Au avut curaj să zică: «Nu, se pleacă». Noi am rămas, după cum aţi spus, între ultimii trei. A fost vorba despre onestitate, despre curaj, despre asumare sau despre o slăbiciune a noastră în relația cu aliații?

Cătălin Tomescu: Domnule, probabil a fost și o combinație. Probabil, Statele Unite… – aici vorbim de politică, nu neapărat de militari; că militarii… nu depinde de noi, statul stabileşte.

Probabil a fost și o combinație între o cerință a Statelor Unite, care ei conduceau misiunea, fără doar și poate, dar e și o asumare a noastră. Păi dacă am început cu tine la drum și e nevoie de mine, mi se pare corect să merg până la la capăt.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Deci, ați merge pe onestitate mai mult decât pe slăbiciune, precum am enumerat mai devreme.

Cătălin Tomescu: Absolut. Şi asumarea. Asta e 1. Şi 2 – oferta a fost făcută la mult mai multe țări. Numai că statul irakian, la vremea respectivă, conducerea irakiană, a aprobat numai patru.

Nu ştiu dacă se știe sau nu; dacă nu, vă spun eu, că știu ce vorbesc. Statele Unite au negociat un an și… rămânerea trupelor până în anul 2009 – de coaliție, mă refer.

După Statele Unite au aprobat Marea Britanie, România, Estonia și El Salvador. Comandant era Odierno, iar comandantul corpului de manevră cine credeți că era? Domnul Lloyd Austin, actualul șef al Pentagonului.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Corect.

Cătălin Tomescu: Mi-a fost șef. Şi sunt foarte onorat, de altfel, de treaba asta.

În El Salvador, după 24 de ore, șeful statului n-a ajuns la un acord cu irakienii privind semnarea unor documente și el a spus: „Mă retrag”, iar Estonia s-a retras pe 5 februarie – nu pot să uit ziua, pentru că e ziua mea, 5 februarie.

Şi chiar am avut onoarea să fiu decorat de ministrul apărării, prezent la activitate în Bagdad – să fiu decorat de Estonia pentru modul în care am sprijinit delegatul estonian de a face un memorandum tehnic cu irakienii.

Probabil că irakienii n-au acceptat. Şi cu noi au fost destul de grei. Care era problema? În Irak încă era valabilă pedeapsa cu moartea, și statul nostru… Şeful statului pe vremea respectivă era domnul Băsescu, şi a zis: „Domnule, nu semnăm așa ceva până nu trebuie să ne respecte o cerință”, care intra în procedura de force protection, protecția forței.

Şi cerința care era: în cazul în care un militar român – este posibil orice în teatru – face o faptă reprobabilă care, potrivit reglementării internaționale și teritoriului irakian – normal, că eşti în țara lor -, trebuie pedepsită conform legii, să fie predat ori trupelor române, ori trupelor americane, pentru a fi judecat pe problema respectivă, dar respectând legile internaționale ș.a.m.d. La noi până la urmă s-a acceptat, dar la țările astea două, nu.

Cristian Dumitrașcu (realizator): A, interesant!

Cătălin Tomescu: Ăsta ar fi unul dintre motivele care cred eu că i-a făcut pe șefii celor două state mai mici ca contribuție să spună: „Dom’le, noi până aici am stat”. În schimb, noi românii am reușit să semnăm acest tratat, acest memorandum.

Ulterior am semnat și acordul tehnic, în luna martie, și ulterior, în afară de munca efectivă în cadrul comandamentului și în coordonarea trupelor române, am pregătit readucerea trupelor românești în țară, care trebuia să se încheie până la 1 septembrie.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Pentru că mai avem câteva minute din interviu, concluzionând: Irakul – pentru că aşa am început, cu cei 20 de ani care să împlinesc de la începutul misiunii de acolo, războiului de acolo -, pentru armata română, militarii care au fost acolo…

Cătălin Tomescu: Oho, păi au fost într-un număr însemnat!

Cristian Dumitrașcu (realizator): …a reprezentat un mare plus.

Cătălin Tomescu: Fără discuţie!

Cristian Dumitrașcu (realizator): Asta, privind și în perspectiva unui război, Doamne ferește, pe teritoriul nostru.

Cătălin Tomescu: Aici nu… Nu că nu suntem de acord. A fost o contribuție majoră, a contribuit cu certitudine la ridicarea gradului de profesionalism al militarilor. Dar vreau să vă spun că a fost și o treabă care puțin a făcut să se schimbe o mentalitate. Pe scurt, dar e foarte importantă, merită minutele care au rămas pentru treaba asta.

Să vă spun de ce: acești 25 de ani de „peace support operation”, operație de stabilitate – Angola, ONU… Procedurile de acțiune sunt într-un fel la vedere. Nu e război clasic, se respectă regulile de angajare a forței stabilite conform Capitolului VI sau VII din carta ONU, Peacekipping sau Peaceinforcement, pe când ce vedem acum e război clasic.

Că-i zice Putin „operațiune specială”, asta e treabă de semantică şi juridică; ăsta e război curat! Și ce-a făcut? Din cauza faptului că în 30 de ani au fost numai misiuni de genul ăsta, o întreagă generație a crescut cu ideea că numai asta vom face până ieșim la pensie, generații viitoare.

Ei, se vede treaba că ce a făcut Putin acum ne-a întors! Păi de ce vorbește Cavoli și alți generali – comandantul suprem al SACEUR, NATO – că trebuie să revenim la războiul clasic, convenţional?

Pentru că ne forțează amenințarea. Ca să se înțeleagă ce greu ne-a fost. Dar din punct de vedere al relaționării acțiunilor din Irak cu războiul clasic, aici pe undeva a fost un minus, pentru că s-a creat în mintea militarilor această idee că ăsta e tipul de acțiune pentru care trebuie să ne pregătim. Fals total!

Personal, tot timpul am zis – bine, la mine e şi mentalitatea de tanchist: dom’le, prima dată ne pregătim de război și, de acolo, după aia ne ducem oriunde! Păi armata nu trebuie să se pregătească de război? Da!

Pe vremea lui Ceauşescu am fost și la agricultură, acum mergem – şi înainte și acum – la inundații, mergem iarna să ne ajutăm… Clar, resortul civil și sprijinul față de populație. Da, dar pregătirea nu e să ne ducem la inundații! Pregătirea trebuie să fie de război, că după aia putem să facem orice.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Finalul aparține, precum am spus şi la început, unei analize, pentru că sunteți un reputat analist militar și vorbiți aproape în fiecare zi, la diferite posturi de televiziune și de radio, despre situația actuală în care ne aflăm noi aici, la limita de sus a cerului, la granița cu cel mai îngrozitor război din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

S-au întâlnit președintele chinez cu președintele rus. Cât credeți că schimbă pentru noi paradigma chestiunea asta?

Cătălin Tomescu: Domnule, reiau ceea ce am spus deja, că îmi mențin părerea: 1 – China a început să mute pe tabla de șah a planetei.

Că le convine, nu le convine la americani sau altora, sau nouă, sau oricui vreți, contează mai puțin. Din punctul meu de vedere, a ieșit din postura puțin retrasă…

Cristian Dumitrașcu (realizator): De arbitru, dacă vreți…

Cătălin Tomescu: Da. Ponderată, puțin retrasă. E au fost agresivi numai în domeniul capacitării resurselor de orice fel de pe toate continentele, mecanismele economico-financiare mari, care le convin, potrivit propriilor interese.

Să nu uităm că fiecare ţară merge conform propriilor sale interese. Domnul Xi când s-a dus la Moscova să se întâlnească cu Putin s-a dus ca să-și atingă obiectivele Chinei, nu atât de mult ale lui.

Deci China a început să joace rolul de jucător global. În lumea multipolară, de care se vorbește, este clar că China și-a luat rolul în serios, și americanii știu asta, nu trebuie să le-o spun eu.

Al doilea lucru: s-a văzut clar, din punctul meu vedere, că Rusia și-a semnat statutul de vasalitate față de China. Își dau seama că altfel nu se poate să iasă cât de cât onorabil din acest conflict şi au nevoie de sprijinul Chinei atât din punct de vedere economico-financiar, cât și din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere militar. Acum, dacă o să mă întrebați dacă o să le dea tancuri și avioane, nu știu.

Ideea e că ce sunt eu convins – și cu asta am încheiat: cu certitudine, decizia dacă urmează să-i sprijine cu armament greu, nu numai cu armament nonletal și cu tehnologie, sigur ei au calculat dacă le aduce avantaje sau nu le aduce avantaje, potrivit propriilor interese.

De ce spun asta: păi China, care e cel mai mare producător manufacturier de pe glob, aprovizionează și UE și multe piețe… Statele Unite – mergeți într-un Wallmart, în Statele Unite, și dacă 90% din mărfuri nu-s din China, nu mai zic o vorbă. Prin urmare, păi trebuie să le vinzi. Cui le vinzi, celor săraci sau celor bogați?

Păi le vinzi celor bogați! Și atunci, dacă tu ai face treaba asta și te declară cineva că ar trebui să suporţi sancţiuni, îți mai convine? Nu știu asta, că eu la mecanisme macrofinanciare nu mă pricep; să vorbească cei care au şcoală.

Dar ca să analizez problema din perspectiva asta, sunt convins că ei și-au făcut calculele și, în funcție de decizia luată, vom vedea dacă va veni sprijinul cu armament greu sau cu avioane, ș.a.m.d. sau nu. Pentru că eu sunt convins că vor acționa în propriul interes.

Există un semnal major și pentru poporul rus. A arătat: „Uite, am venit” – recunosc, care e mare lucru pentru Putin, vă dați seama, e balon de oxigen, fără doar și poate. 2 – Statelor Unite: „Vedeţi că am început să mutăm și noi, nu mai stăm în expectativă, ne uităm și declară unul pe ici, pe colo…”

Nu, a venit Xi, care deja are al treilea mandat, care… Nu e cazul să mai dezvoltăm ce greutate are șeful Chinei la momentul actual, indiferent de regim.

Şi a treia treabă care iar ar fi importantă aici, în afară de balonul de oxigen către Putin și mesajul către societatea la nivel global și statele importante gen SUA, este și pentru statul ucrainean, din punctul meu de vedere, că trebuie cineva de la ucraineni să analizeze şi acolo. S-a vorbit și cu domnul Zelenski, nu prea s-a spus ce s-a discutat…

Să nu uităm că și cu Putin, cu o seară înainte, a vorbit patru ore jumate! Cu translație, să zic că le-a luat vreo oră jumate, că mai îngreunează… Probabil trei ore. O, păi vă dați seama că ar fi…

Cristian Dumitrașcu (realizator): Când au mai vorbit ei vreodată trei ore, față în faţă?

Cătălin Tomescu: Să vorbești trei ore! De știut, ar valora un milion de puncte să știm ce s-a discutat în astea trei ore, pentru că acolo sigur s-au discutat niște lucruri cu totul și totul altele…

S-a discutat în plasa celor discutate la conferința oficială, care alea sunt pregătite dinainte; au schimbat câteva virgule și câteva verbe în noaptea aia, în rest totul era pregătit. Să știm ce s-a discutat în alea trei ore!

Cristian Dumitrașcu (realizator): Da, Domnule general, lucrurile sunt în desfășurare. De abia aștept să ne vedem și următoarea dată aici, la radio, și la podcastul „Jurnal Militar”!

Vă mulțumesc și vă mai așteptăm la Radio!

Cătălin Tomescu: Şi eu vă mulțumesc! Să avem o primăvară frumoasă și să sperăm să ne revenim din toate punctele de vedere.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Vă mulțumesc!