S-a pus piatra de temelie a unui nou mall în Brașov
Publicat de adinaiftime, 13 septembrie 2017, 21:30
Centrul comercial se va construi pe platforma fostei fabrici Hidromecanica.
Centrul comercial din Centrul Civic al Brașovului se va întinde pe o suprafață de 70.000 mp și va avea 200 de magazine, unități de alimentație dar și două turnuri de birouri. Investiția se va ridca la 120 de milioane de euro, spune David Hay, CEO AFI Europe România.
Cel mai important aspect este că investiția va crea peste 2.000 de locuri de muncă, spune primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.
Piatra de temelie a fost pusă de reprezentanții companiei constructoare, primarul municipiului Brașov, George Scripcaru dar și de președintele CJ Brașov, Adrian Veștea.
Centrul Comercial din Centrul Civic al Brașovului va mai avea peste 1.700 de locuri de parcare dar și o terasă verde de 3.500 mp, un cinematograf cu 10 săli, un cazino, și peste 1.200 mp de spaţii de divertisment și terenuri de joacă pentru copii. Centrul comercial ar urma să fie finalizat în primul trimestru al anului 2019.
Vali Blajovan