Schimbările climatice ne afectează sănătatea.
Publicat de Mihaela Costache, 30 septembrie 2015, 15:20
Schimbările climatice din ce în ce mai dese în ultima vreme afectează biodiversitatea şi resursele, susţine unul dintre cei mai cunoscuţi biologi şi oceanografi francezi, profesorul Gilles Boeuf, aflat în vizită în Dobrogea, săptămâna aceasta.
Profesorul a fost ieri la Institutul Naţional de Cercetare Marină „Grigore Antipa” din Constanţa, unde a vorbit despre efectele schimbărilor climatice din această parte a Europei.
Biologul francez va ajunge miercuri la Tulcea, unde va susţine o conferinţă pe tema „Ocean, biodiversitate şi resurse”.
Combaterea schimbărilor climatice se află şi pe Agenda ONU 2030, obiective despre care vorbim în aceste zile la Radio România, prin proiectul Radio Everyone.