Eurostat: România şi Bulgaria au cea mai mare proporţie de gravide adolescente din sud-estul UE
Publicat de Camelia Teodosiu, 7 septembrie 2017, 09:01
Potrivit ultimelor cifre oficiale, România şi Bulgaria au cea mai mare proporţie de gravide adolescente din sud-estul Uniunii Europene. Aproape nouă din zece naşteri înregistrate în 2015 în cele două ţări sunt cu mămici adolescente sau chiar mai tinere, procentul depăşind de trei ori media la nivelul UE. Potrivit informaţiilor livrate de Eurostat, în fiecare an sute de fete cu vârste între 10 şi 14 ani devin mame în Franţa, Germania, Bulgaria şi România, experţii afirmând că lipsa respectului faţă de femeie şi reprimarea unei culturi sexiste sunt principalii factori care alimentează fenomenul. În 2015 s-au înregistrat aproape 1.000 de naşteri în România şi Bulgaria la care mămicile aveau vârste între 10 şi 14 ani. În Bulgaria s-au înregistrat 300 de astfel de naşteri, reprezentând aproape 5% din totalul de naşteri cu mămici adolescente sau mai tinere. Problema nu se rezumă numai la sud-estul Europei, relevă cifrele Eurostat, fenomenul fiind prezent şi în Germania, Franţa şi Marea Britanie, unde în fiecare an nasc sute de fete sub 14 ani. Pe de altă parte, Slovacia, Austria, Franţa, Italia şi România au avut mai multe mămici, în 2015, decât s-au înregistrat în 2005. Studiul Eurostat subliniază că printre cele mai rele ţări pentru tinerele mame se numără Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Lituania, Letonia şi Polonia. În ultima decadă se înregistrează, însă, o scădere a numărului de mămici adolescente, mai ales în Estonia.
Sursa: EURONEWS/RADOR