(FOTO) Marea Britanie: Minut de reculegere în memoria victimelor incendiului din Londra, soldat cu cel puțin 79 de morți
Publicat de adinaiftime, 19 iunie 2017, 21:00
Marea Britanie a ținut luni un minut de reculegere pentru victimele incendiului devastator produs săptămână trecută la Grenfell Tower, în vestul Londrei, unde bilanțul a ajuns la cel puțin 79 de morți, fiind considerat de pompieri cel mai grav incident cu care s-au confruntat vreodată, relatează DPA și Reuters.
Sute de rezidenți locali, pompieri și alți membri ai personalului de urgență au ținut un minut de reculegere în apropierea blocului de 24 de etaje.
„Locuitorii de la Grenfell Tower, familiile care i-au pierdut pe cei dragi și serviciile de urgență care au lucrat atât demult pentru a-i ajuta pe oameni au trecut prin una dintre cele mai grave și traumatice experiențe imaginabile”, a afirmat premierul britanic Theresa May într-o declarație, înainte de ținerea minutului de reculegere.
Numărul persoanelor confirmate moarte sau dispărute a ajuns la 79 și ar putea crește după incendiul de săptămâna trecută, a anunțat Poliția metropolitană.
Comandantul poliției metropolitane Stuart Cundy a declarat că bilanțul victimelor de la Grenfell Tower ar putea crește, dar probabil nu atât de mult ca în ultimele zile.
Unele familii care locuiau în bloc au pierdut mai mult de un membru al familiei, a afirmat el.
Stuart Cundy a afirmat de asemenea că cinci persoane care fuseseră date dispărute au fost găsite tefere și în stare bună de sănătate.