Legea europeană a sănătăţii animale a mai făcut un pas spre adoptare
Publicat de Andrei Cretoiu, 25 februarie 2016, 09:30
În această săptămână, Legea europeană a sănătăţii animale a mai făcut un pas spre adoptare. În unanimitate, cu 41 de voturi, membrii Comisiei pentru Agricultură din cadrul Parlamentului European au votat textul prezentat şi susţinut de către raportorul Jasenko Selimovic.
Parlamentarii europeni au discutat despre măsurile de prevenţie şi de stopare a focarelor de boli, în special pentru gripa aviară şi febra porcină africană, despre importnaţa împiedicării transmiterii bolilor de la animale la om şi importanţa susţinerii progresului ştiinţific.
Legea face trei lucruri posibile. În primul rând realizează legătura între sănătatea animalelor, între practicile de bună creştere a animalelor şi sănătatea oamenilor. Graţie acestor măsuri uzul antibioticelor va fi restrâns şi vom putea asfel lupta împotriva rezistenţei la acestea, este foarte important.
În al doilea rând aceasti lege le permite autorităţilor şi producătorilor să se axeze pe prevenţie şi pe combaterea răspândirii bolilor transmisibile.
În al treilea rând s-a reuşit reducerea numărului de acte legislative de la 40 la 1 si sunt foarte fericit.
Şi pentru că noile reguli pun accent tot mai mult pe prevenţie toţi fermierii, proprietarii sau comercianţii de animale vor fi obligaţi să aplice principiile de bună creştere a animalelor şi o utilizare responsabilă a medicamentelor de uz veterinar.
Pentru a face faţă bolilor emergente Legea va permite Comisiei să ia măsuri urgente, iar medicilor veterinari le va reveni sarcina de a informa proprietarii de animale despre problema rezistenţei la tratamente, inclusiv la antibiotice.
Statele au câştig de cauză şi în privinţa animalelor fără stăpân.
Au oportunitatea şi mijloacele de a le vaccina pentru a preveni răspândirea bolilor. De asemenea, legea le ofera posibilitatea statelor membre de a avea un registru national. Toate solicitarile statelor membre în privinţa animalelor fără stăpân se regăsesc în lege.
Textul convenit, aprobat de Comisia pentru agricultură, în unanimitate, mai trebuie aprobat de către Parlament, cel mai probabil în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, 7+10 martie. După ce parlamentul dă undă verde, textul poate fi publicat în Jurnalul Oficial al UE şi legea poate intra în vigoare.