Aproximativ o sută de combatanţi ai Statului Islamic s-au predat în ultimele 24 de ore la Raqqa
Publicat de adinaiftime, 15 octombrie 2017, 19:30
Aproximativ o sută de combatanţi ai Statului Islamic s-au predat în ultimele 24 de ore la Raqqa şi au fost scoși din oraş, a declarat un purtător de cuvânt al coaliţiei împotriva grupării teroriste, relatează Reuters.
“Încă ne aşteptăm la confruntări dificile în zilele următoare şi nu există o dată exactă la care Statul Islamic va fi învins complet în Raqqa”, a declarat colonelul Ryan Dillon.
Sâmbătă dimineaţă, miliţia kurdă YPG a anunţat că gruparea teroristă Statul Islamic este pe punctul de a fi învinsă în Raqqa şi oraşul ar putea fi eliberat, sâmbătă sau duminică. YPG este principala formaţiune kurdă din cadrul Forţelor Democratice Siriene, o alianţă a miliţiilor arabe şi kurde care luptă din luna iunie împotriva grupării Statul Islamic în Raqqa, în Siria.
Un grup de activişti (Raqqa Is Being Slaughtered Silently – Raqqa este masacrată în tăcere) a anunţat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că zeci de autobuze venite din nordul oraşului au pătruns noaptea în Raqqa. Luptători ai Statului Islamic şi familiile lor ar fi părăsit deja oraşul, iar autobuzele s-au deplasat în Raqqa pentru a-I evacua pe luptătorii străini rămaşi acolo şi familiile acestora.
În august, combatanţi ai Statului Istamic au acceptat să fie evacuaţi dintr-o enclavă de la frontier dintre Siria şi Liban.