La final de an, vă aducem povestea elevei Casia Grigore, de la Colegiul Național Militar Dimitrie Cantemir.
Casia este elevă militar, sportivă de performanță, dar cu toate acestea își dorește ca într-o zi să-i calce pe urme tatălui ei, care activează la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova.
Vladimir Grigore, tatăl Casiei, i-a insuflat fiicei sale acest microb al uniformei de militar, fiind o moștenire ce a fost predată din tată în fiu, în cazul familiei lor…
Casia și Vladimir Grigore
Plutonier adjutant Vladimir Grigore: Copilul tău e acolo, știe ce are de făcut și se descurcă. Emoții am de fiecare dată când o văd îmbrăcată militar!
În aceste zile privim cu încredere spre viitor. Tinerii au nevoie de modele, iar părinții sunt primii și cei mai importanți eroi. Și suntem întotdeauna mândri când tinerii își depășesc mentorii.
Tată și fiică formează o echipă, iar a face o lume mai bună este modul lor de viața. O poveste frumoasă ca o zi de sărbătoare!
Conducerea Clubului Sportiv Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a informat că cele patru jucătoare de handbal depistate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore fac parte din echipa de tineret, de Divizia A, în timp ce pentru echipa de Ligă Naţională rezultatele testelor au fost negative.
Directorul clubului, Eugen Cosma, spune că echipa de handbal feminin care joacă în Liga Naţională a primit aprobarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud pentru a participa la competiţii.
„Începerea Campionatului Diviziei A încă nu este programată, lotul este într-un program de pregătire separat. Miercuri (14 octombrie) este programată prima etapa a Ligii Naţionale MOL, în sistem turneu, la Ploieşti. Precizez că ieri (luni) am efectuat testarea ambelor echipe, pentru echipa de Ligă Naţională toate testele au fost negative”, a transmis Cosma.
Naționala de handbal masculin a României a disputat în Sala Polivalentă din Călărași, finala mare a turneului de pregătire, „Trofeul Carpați 2018”.
România a învins Portugalia cu 26-23, iar la pauză a condus cu 15-10 după o primă repriză bună. Această competiție a fost o ultimă etapă de verificare înaintea meciurilor din Italia care vor avea loc săptămâna viitoare cu echipa țării gazde și cu selecționata Ucrainei în grupele preliminare.
Prima echipă clasată în grupă va putea disputa barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2019.
Până la urmă anul care se încheie peste câteva zile a adus românilor şi câteva succese notabile. Chiar dacă sportul în România nu mai este o prioritate ca pe vremuri, totuşi câţiva tineri talentaţi antrenaţi de foşti campioni, glorii de odinioară, reuşesc să mai aducă ţara noastră în prim planul sportului mondial.
Tenisul de câmp, canotajul, luptele, tenisul de masă, scrima şi handbalul, au fost sporturile care au menţinut tricolorul pe podium anul acesta.
Simona Halep şi Horia Tecău, au scris din nou istorie pentru tenisul românesc.
Jucătoarea din Constanţa reuşeşte însfârşit să devină Numărul 1 Mondial şi încheie anul cu o frumoasă victorie în turneul demonstrativ din Thailanda, unde le-a învins pe Johanna Konta şi pe Karolina Pliskova.
Horia Tecău alături de Julien Rojer câştigă turneul de Grand Slam de la US Open. Sportivul nostru a mai câştigat două turnee de Grand Slam, Wimbledon în 2015 tot cu olandezul Rojer şi Australian Open în 2012 la dublu mixt, alături de americanca Mattek-Sands.
Luptele o altă ramură sportivă care în trecut ne-a adus atâtea satisfacţii, reuşeşte să revină în top. România câştigă o primă medalie la o ediţie a Campionatelor Mondiale de senori prin argintul Alinei Vuc. Am avut o primă clasare pe podium şi la Cupa Europei pe naţiuni la lupte feminin. De asemenea pentru al treilea an consecutiv, luptătorii români obţin titluri europene la cadete şi junioare prin Roxana Ţif şi Ştefania Priceputu. Luptătorii din România au mai câştigat medalii la Campionatele Mondiale la diferite categorii de vârstă, precum şi la Jocurile Francofoniei.
Tenisul de masă şi-a respectat blazonul şi anul acesta, iar Eliza Samara, Daniela Dodean Monteiro şi Bernadette Szocs au devenit reginele europei.
Echipa naţională feminină de tenis de masă a câştigat medalia de aur la Campionatul European În finală, fetele noastre au învins Germania cu 3-2, selecţionată pentru care au evoluat şi două chinezoaice naturalizate.
Din lotul nostru au mai făcut parte şi Adina Diaconu şi Irina Ciobanu, precum şi reputatul antrenor Viorel Filimon. România a mai cucerit aurul pe echipe la fete de trei ori la Stuttgart în 1992, la Zagreb în 2002 şi la Aarhus în 2005 şi a mai jucat alte patru finale la Ostrava în 2010, la Gdnask în 2011, la Schwechat în 2013 şi la Ekaterinburg în 2015. În palmaresul echipei feminine mai figurează şi un bronz la Europenele de la Sankt Petersburg din 2008.
Un alt sport care în anii trecuţi ne răsfăţa cu foarte multe medalii, reuşeşte să treacă de o perioadă mai grea şi aduce din nou tricolorul românesc pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Este vorba canotaj.
Echipajul României, format din Ioana Vrînceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Adelina Boguş, Laura Oprea şi Daniela Druncea se impug în proba de 8+1 şi câştigă aurul la Campionatul Mondial de la Sarasota. România a mai câştigat tot la Sarasota aurul şi la dublu vâsle feminin categorie uşoară, prin Ionela-Livia Lehaci şi Gianina-Elena Beleagă.
Canotoarele şi canotorii noştrii au mai câştigat anul acesta opt medalii de aur, una de argint şi una de bronz la Campionatele Europene de canotaj Under -23 din Polonia de la Kruszwica.
Chiar dacă 2017 nu a fost unul foarte bun pentru scrima românească, totuşi se pare că tranziţia la schimbul de mâine se face corect, iar rezultatele încep să se arate.
Amalia Tătăran a obţinut bronz cu echipa de spadă la Campionatele Europene de senioare şi argintul la individual la Campionatul European de tineret, în timp ce a masculin, Iulian Teodosiu a câştigat bronz la individual la CE de tineret şi locul 6 cu echipa de sabie la CM.
Surpriza de anul acesta din scrima feminină românească, este Bianca Pascu, cea care a cucerit bronzul la individual la Europenele de la Tbilisi.
Handbalul o altă disciplină sportivă care ne-a obişnuit de-a lungul anilor cu atâtea rezultate prestigioase, se pare că nu mai este ce a fost o dată.
Singura medalie obţinută de handbalul românesc este de argint şi a venit de la echipa feminină care a participat la Festivalul Olimpic al Tineretului European din Ungaria. Naţionala de seniori a ratat calificarea la Campionatul European din 2018, iar cea feminină a fost eliminată neaşteptat de Cehia în optimi la Campionatul Mondial, după un parcurs foarte bun în grupă.
La nivel de echipe de club, CSM București cu noua achiziţie Cristina Neagu, ajunge din nou în Final 4 în Liga Campionilor, după ce în 2016 câştigase trofeul, dar anul acesta s-a mulţumit doar cu bronzul.
Ar mai fi de menţionat un rezultat foarte bun din atletism. Singurele medalii aduse de atleţii români, care reprezintă şi o premieră pentru România, sunt cele de la Campionatele Mondiale de alergare montană. A fost o medalie de bronz la individual prin Denisa Dragomir şi alta tot de bronz cu echipa.
Ţinând cont de regresul cluburilor şi a bazelor sportive, putem spune după rezultatele obţinute de sportivii români, că încă mai contăm pe plan european şi mondial. Dacă politicienii vor continua să fie aproape indiferenţi faţă de sportul românesc, atunci cu siguranţă peste câţiva ani totul va fi istorie, iar ocuparea unui loc 10 sau 15 într-o competiţie va fi considerată o performanţă.
Daneza Helle Thomsen, care pregateste nationala Olandei si pe CSM Bucuresti si spaniolul Ambros Martin, cel care conduce nationala Romaniei si formatia maghiara Gyor sunt nominalizati la titlul de cel mai bun antrenor al anului 2017 in handbalul feminin.
Thomsen, care a preluat-o pe CSM Bucuresti in vara si a reusit sa o califice in grupele principale ale ligii campionilor a obtinut medaliile de bronz la Campionatul Mondial din Germania cu Olanda.
Ambros Martin nu a reusit sa duca Romania decat pana in optimi la mondiale dar a castigat in primavara Liga Campionilor cu Gyor.
In ancheta portalului Handball-Planet mai sunt nominalizati: norvegianul Thorir Hergeirsson- care a jucat finala Campionatului Mondial cu echipa Norvegiei, francezul Olivier Krumbholz- care a cucerit titlul mondial cu Franta si Dragan Adzic- antrenorul lui Buducnost Podgorica.
Naționala feminină de handbal a României a fost învinsă de Franța, cu scorul de 26-17, în ultimul meci al tricolorelor în Grupa A a Campionatului Mondial din Germania.
Aceasta este prima înfrângere din cele patru meciuri disputate până acum.
În pofida rezultatului din această seară, echipa noastră s-a calificat în optimi de pe primul loc.
România conduce clasamentul cu 8 puncte, urmată de Franța, cu 7 puncte, Slovenia, cu 6 puncte, Spania, cu 5 puncte, Angola, cu 2 puncte și Paraguay, cu 0 puncte.
Victorie pentru CSM Bucuresti la debutul in noua editie a Ligii Campionilor.
Fetele nostre au invins echipa slovena Krim Ljubljana cu 30-18 (15-7), in Grupa A. Acesta a fost primul meci din noua editie a Ligii Campionilor la handbal feminin.
Partida s-a jucat in Sala Polivalenta din Capitala.
CSMB, una dintre favorite la castigarea trofeului, nu a avut emotii in acest meci, in care inca de la pauza avea un avantaj de opt goluri, 15-7.
In urmatorul meci din grupa, CSM va intalni echipa poloneza Vistal Gdynia, in deplasare, pe 11 octombrie.
În perioada 4-6 august în stațiunea Mamaia se vor desfășura meciurile turneului final al Campionatului Naţional de handbal pe plajă pentru juniori.
La competiție participă și echipe din județul Constanța: CSS Medgidia, AHC Dobrogea Sud Constanţa, CSS 1 Constanţa, CS Năvodari şi CSO Murfatlar la turneul masculin, iar CSS 1 Constanţa şi CSS Medgidia vor juca la turneul feminin.
După partidele din finale, duminică 6 august, de la ora 13.00 va avea loc festivitatea de premiere.
Naționala feminină de handbal a României se va reuni, săptămâna viitoare, la Bistrița, sub conducerea antrtenorului secund Horațiu Pașca. În vederea acestui stagiu de pregătire au fost convocate 20 de jucătoare care evoluează în campionatul intern. Printre acestea se numără 4 componente ale formației Corona Brașov, repectiv portarul Denisa Dedu(foto), extrema stângă Nicoleta Dincă, extrema dreaptă Laura Chiper și centrul Andreea Pricopi.
Antrenorul principal al echipei naționale, spaniolul Martin Ambros, va lipsi de la această acțiune, având în perioada respectivă meciuri cu echipa sa de club, Gyor, în sferturile Ligii Campionilor.
CSM București este un nume nou în Liga Campionilor, insa, din fericire, aproape toate jucătoarele ei au experiență vastă în cea mai importantă competiție inter-cluburi din Europa.
CSM București este clubul sportiv al Capitalei României, aflat sub umbrela Consiliului General al Municipiului București, o echipă dinamică și tânără, care a mișcat repede lucrurile în direcția performanței.
Într-un an și jumătate de la preluarea clubului de noua echipă managerială, CSM București a câștigat titlul național la handbal feminin!
CSM București este clubul cu cei mai mulți sportivi legitimați din țară la nivelul Federației Române de Hanbdal.
Câteva mii de copii au intrat pe calea performanței prin Centrul de Copii și Juniori al CSMB sau prin programele ”Educație prin sport – Sănătos și campion” și ”Venim în școala ta – Faci sport, ești cool! Hai și tu!”.
CSM București este clubul care a adus la București spectacolul strălucitor al Ligii Campionilor la handbal feminin.
Este prima oară în istorie când Capitala își deschide porțile pentru cele mai valoroase echipe din Europa, în noul format al Champions League.
Faptul că Bucureștiul a găzduit în urmă cu ceva timp un meci al Oltchimului în Champions League, întinzând atunci o mână de ajutor echipei vâlcene, nu schimbă cu nimic evidența.
CSM București este clubul care a organizat doi ani la rând Bucharest Trophy, turneul verii cu cele mai multe stele pe metru pătrat.
Primele patru clasate la această competiție pot oricând fi protagonistele Final 4 – Liga Campionilor.
Dealtfel cei de la CSM București se prezinta cel mai bine: „Suntem glasul sutelor și miilor de copii din București care au învățat să strige ”CE-SE-ME” în tribunele Sălii Polivalente sau să scandeze numele handbalistelor campioane. Noi suntem București!”
CSM București este cel mai tânăr club din toate cele 16 aflate în Liga Campionilor – ediția 2015/16.
CSM București a fost infiintat în 2007, la aproape 60 de ani de la înființarea echipei maghiare Gyori ETO (1948).
În ordinea tradiției, urmează Buducnost (1949), FTC Rail Cargo Hungaria și Savehof (ambele, 1950), Podravka (1955), HCM Baia Mare (1960), Vardar (1961), MKS Lublin (1962 / reînființat în 2004).
Echipa de cinci stele a CSM București:
Aurelia Brădeanu – al 15-lea sezon de Liga Campionilor!
A jucat anterior șapte cu Gyor, șase cu Oltchim, unu cu Rapid București. Semifinală în 2012 și 2013 cu Oltchim, semifinală în 2007, 2008, 2010, 2011 cu Gyor, finală în 2009 cu Gyor.
Goluri marcate în Liga Campionilor: 298.
Goluri marcat în cupele europene (total): 369
Bianca Bazaliu – debutantă
Deonise Cavaleiro Fachinello – al șaselea sezon de Liga Campionilor.
A mai jucat trei cu Hypo Viena (Austria) și trei cu Itxako (Spania).
Semifinală cu Hypo în 2009.
Goluri marcate în Liga Campionilor: 55.
Goluri marcat în cupele europene (total): 174.
A câștigat Cupa Cupelor cu Hypo în 2013
Ekaterina Vetkova– al zecelea sezon de Liga Campionilor.
A mai jucat trei cu Lada Toljatti (Rusia), patru cu Zvezda Zvenigorod (Rusia), două cu Oltchim.
Câștigătoare a Ligii Campionilor cu Zvezda în 2008, finală cu Lada în 2007, semifinală cu Oltchim în 2012 și 2013.
Goluri marcate în Liga Campionilor: 93. Goluri marcat în cupele europene (total): 160.
Iulia Curea – al șaptelea sezon de Liga Campionilor.
Cele șase anterioare le-a jucat cu Oltchim.
Finală în 2010, semifinală în 2009, 2012 și 2013.
Goluri marcate în Liga Campionilor: 108.
Goluri marcat în cupele europene (total): 119
Mayssa Pessoa – al treilea sezon de Liga Campionilor.
A mai jucat cu Issy Paris (Franța) și cu Dinamo Volgograd (Rusia).
Finalistă a Cupei Cupelor în 2013 cu Issy
Maria Fisker – al șaptelea sezon de Liga Campionilor.
A jucat șase cu Viborg și unul cu Randers, ambele din Danemarca.
A câștigat Champions League în 2009 cu Viborg.
Goluri marcate în Liga Campionilor: 73.
Goluri marcat în cupele europene (total): 171.
A câștigat Cupa Cupelor cu Viborg în 2014.
A câștigat Cupa EHF cu Randers în 2010.
Fernanda da Silva – al patrulea sezon de Liga Campionilor.
Anterioarele trei le-a jucat cu Hypo Viena.
Goluri marcate în Liga Campionilor: 52.
Goluri marcat în cupele europene (total): 143.
A câștigat Cupa Cupelor cu Hypo în 2013.
Jelena Grubisic – al optulea sezon de Liga Campionilor.
A jucat cinci cu Krim Ljubljana (Slovenia), unu cu Gyor și unu cu RK Lokomotiva Zagreb.
Semifinală cu Krim în 2013.
Isabelle Gullden – al optulea sezon de Liga Campionilor.
A jucat patru cu Viborg și trei cu IK Savehof.
Goluri marcate în Liga Campionilor: 158.
Goluri marcat în cupele europene (total): 309.
A câștigat Cupa Cupelor cu Viborg în 2014
Mădălina Ion – debutantă în Liga Campionilor
Alina Iordache – debutantă în Liga Campionilor
Line Anna Jorgensen – al patrulea sezon de Liga Campionilor.
Anterioarele trei le-a jucat cu FC Midtjylland (Danemarca).
Final 4 al Ligii Campionilor ediția 2014 (locul 4).
Goluri marcate în Liga Campionilor: 85.
Goluri marcat în cupele europene (total): 190.
A câștigat Cupa Cupelor în 2015 și Cupa EHF în 2011, ambele cu Midtjylland.
Oana Manea – al optulea sezon de Liga Campionilor.
A jucat șase cu Oltchim și unu cu Krim Ljubljana.
Semifinală în 2009, 2012, 2013, finală cu în 2010 toate cu Oltchim.
Goluri marcate în Liga Campionilor: 204.
Goluri marcat în cupele europene (total): 214.
A câștigat Cupa Cupelor cu Oltchim în 2002
Carmen Martin – al cincilea sezon de Liga Campionilor.
A jucat de două ori cu Itxako și de două ori cu Krim Ljubljana.
Finalistă în 2011 cu Itxako, semifinalistă în 2013 cu Krim.
Goluri marcate în Liga Campionilor: 177.
Goluri marcat în cupele europene (total): 186.
Ana Paula Rodrigues – al cincilea sezon de Liga Campionilor.
A ai jucat trei cu Hypo Viena și unu cu Elda Prestigio (Spania).
Goluri marcate în Liga Campionilor: 65.
Goluri marcat în cupele europene (total): 170.
A câștigat Cupa Cupelor cu Hypo în 2013
Linnea Torstensson – al șaselea sezon de Liga Campionilor.
A mai jucat două cu Krim Ljubljana, unu cu Midtjylland, unu cu Viborg și unu cu Aalborg (Danemarca).
Semifinală în 2013 cu Krim.
Goluri marcate în Liga Campionilor: 79.
Goluri marcat în cupele europene (total): 172.
A câștigat Cupa Cupelor cu Viborg în 2014 și Cupa EHF în 2011 cu Midtjylland.
Cristina Vărzaru – al treisprezecelea sezon de Liga Campionilor.
A jucat patru cu Oltchim, șapte cu Viborg și unu cu Rapid.
Triplă câștigătoare a Ligii Campionilor 2006, 2009, 2010 cu Viborg.
Goluri marcate în Liga Campionilor: 244.
Goluri marcat în cupele europene (total): 306
Noul sezon de Liga Campionilor a început într-un mod fericit pentru cea mai apropiată echipă de handbal din această zonă ce evoluează elita europeană. Pick Szeged a învins a 3-a echipă de pe Continent, Vive Kielce, cu 31-30 (17-14).
Pentru un spectator neutru, partida a fost extrem de atractivă, cu momente favorabile de ambele părţi, dar şi cu un super-duel al antrenorilor, Juan Carlos Pastor (Pick) şi Talant Dushebaev (Kielce). Am putut observa cum în handbalul actual de înalt nivel, jucătorii nu mai au posturile bine delimitate ci sunt polivalenţi, inclusiv la finalizare, nu doar în poziţionarea pe teren. De asemenea, inferiorităţile numerice au fost abordate de ambii antrenori cu „portar înaintaş” în locul celui veritabil!
Între atâtea vedete ale handbalului european, interul stânga cu origini în România, Ilyes Ferenc, a avut un rol esenţial în obţinerea victoriei, inclusiv la ultima fază a meciului, la care Kielce a beneficiat de aruncare directă de la 9 metri, dar interceptată de blocajul lui „Feri”. Golgheterul întâlnirii a fost slovenul lui Pick, Dean Bombac cu 11 goluri!
Ascultaţi aici interviul complet cu Ilyes Ferenc imediat după meciul de la Szeged:
CH Politehnica Timişoara a pierdut la un singur gol diferenţă primul meci din noua ediţie a Ligii Naţionale de handbal masculin. Poli a fost depăşită cu 24-23 (12-12) de vicecampioana CSM Bucureşti, într-o partidă jucată la Jimbolia.
A fost un joc încrâncenat, cu oaspeţii la conducere în prima repriză şi cu violeţii în revenire după pauză. Bănăţenii au avut şi trei goluri avantaj, 18-15, dar eliminarea antrenorului Pero Milosevic pentru proteste repetate la adresa arbitrajului le-a îngreunat situaţia în ultimele 13 minute. Violeţii nu au fructificat o superioritate numerică la scor favorabil, în vreme ce bucureştenii au înscris de două ori.
Decisive au fost şi cele 4 aruncări de la 7 metri ratate de timişoreni. Principalii marcatori au fost Chikovani 8, Halcă 5 de la Politehnica, Negru 9 goluri de la CSM Bucureşti.
Antrenorul Politehnicii, Pero Milosevic, consideră că echipa sa a făcut un meci bun.
În ciuda înfrângerii, vicecampioana României nu s-a mişcat rău în faţa unei grupări care va avea un cuvânt greu de spus în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.
La capitolul plusuri HCM se poate lauda in primul rand cu pivotul croat Jezic.
Potrivit prosport.ro, altă supriză plăcută a jocului HCM – Rostov a fost Patricia Vizitiu, interul dreapta venit în această vară după un sezon nereuşit cu CSM Bucureşti.
De la ora 19.00 a inceput partida CSM Bucuresti – Corona Brasov
Cel mai important turneu amical de handbal feminin din Estul Europei începe mâine. Cea de-a doua ediție BUCHAREST TROPHY 2015, va reuni 6 dintre cele mai puternice echipe din Europa la momentul actual, într-o competiție ce va avea loc la Sala Polivalentă din Capitală, în perioada 20-23 august 2015.
Bucharest Trophy 2015 va aduce în București cele mai bune trei echipe din România: CSM București, HCM Baia Mare și Corona Brașov, alături de câștigătoarea EHF Champions League – ZRK Buducnost, semifinalista EHF Champions League – RK Vardar și campioana Rusiei – Rostov Don. Campioana primei ediții a Bucharest Trophy este CSM București, care a învins în finala turneului echipa Buducnost Podgorica, cu scorul 24-21.
Abonamentele au prețurile cuprinse între 70 și 150 de lei, iar biletele pentru zilele 20-21-22 august au prețuri cuprinse între 10 și 30 lei, iar pe 23 august (Ziua Finalelor) acestea costă între 30 și 60 lei.
“Pentru acest turneu am lansat două oferte interesante care, sperăm noi, vor aduce cât mai mulți spectatori în Sala Polivalentă, pentru meciurile celor șase mari echipe participante la Bucharest Trophy 2015, în oricare dintre cele patru zile de turneu (20-23 august). În OFERTA FAMILY, copiii cu vârsta de până la 12 ani au intrarea gratuită, dacă sunt însoțiți de un adult plătitor de bilet. De asemenea, am lansat și OFERTA FRIENDS, prin care grupurile de min.15 persoane vor beneficia de un discount semnificativ de 50% din prețul biletelor/abonamentelor. Aceste oferte pot fi achiziționate DOAR de la magazinul oficial CSM București, aflat la intrarea principală a Sălii Polivalente, zilnic în intervalul 12.00-20.00. Am pregătit foarte multe concursuri pentru copii, motiv pentru care ne dorim ca tânăra generație să fie prezentă la Bucharest Trophy, mai ales că în deschiderea fiecărei zile competiționale vom avea meciuri ale echipelor de juniori din cadrul Centrului de Copii și Juniori al CSM București”, a explicat dl Constantin Căliman, directorul general al Clubului.
În urma tragerii la sorți, s-au stabilit cele două grupe și programul turneului. Așadar, din GRUPA A fac parte Buducnost, Rostov Don și HCM Baia Mare, în timp ce în GRUPA B se vor întrece CSM București, ZRK Vardar și ASC Corona 2010 Brașov.
În zilele de 20, 21 și 22 august se vor disputa meciurile din grupe, urmând ca în data de 23 august să aibă loc meciurile pentru stabilirea clasamentului final.
PROGRAM MECIURI BUCHAREST TROPHY 2015:
JOI, 20 august: Buducnost – Rostov Don (ora 16:30) și Vardar – Corona (ora 19:00)
VINERI, 21 august: Baia Mare – Rostov Don (ora 16:30) și CSM București – Corona Brașov (ora 19:00)
SÂMBĂTĂ, 22 august: Buducnost – Baia Mare (ora 15:00) și Vardar – CSM București (ora 17:30)
Sub motto-ul „Bucharest loves handball”, ne dorim să aducem publicului din România o competiție de cel mai înalt nivel și să promovăm acest sport prin intermediul unor ambasadori autentici, care să insufle adevăratul spirit al handbalului.
CSM București și-a prezentat aseară loturile de handbal feminin și masculin, într-o formulă întărită. Clubul a făcut achiziţii importante.
Constantin Căliman, directorul general al CSM Bucureşti, a spus că ambele echipe au avut un sezon competiţional bun şi că îşi doreşte pentru ele un parcurs european cât mai lung.
Echipa de fete a câştigat titlul de campioană a României în sezonul trecut, iar băieţii au fost vicecampioni naţionali.
Selecţionata tricoloră a pierdut, joi dimineaţă, cu scorul de 30-20 în faţa Franţei, într-un meci din faza sferturilor de finală a Campionatului Mondial de handbal masculin, pentru jucători sub 21 de ani, din Brazilia.
Adrian Rotaru şi Nicuşor Negru au fost principalii marcatori ai echipei ţării noastre, cu 5, respectiv 4 goluri. România va juca în continuare pentru locurile 5-8, primul meci fiind programat vineri seara, contra Suediei. În semifinale, Franţa va întâlni Egiptul, iar Germania va primi replica Danemarcei.
Selecţionata tinerilor tricolori a trecut şi de faza optimilor de finală, unde a învins Tunisia cu scorul de 29-27 (15-15).
Compatrioţii noştri au avut mai mult iniţiativa, însă finalul de joc a fost disputat. În ultimele 10 minute, elevii lui Ovidiu Mihăilă s-au desprins 28-25, Tunisia a marcat două goluri într-un minut, dar Nicuşor Negru a reuşit să marcheze, când mai erau trei secunde, parafând victoria tricolorilor, cu 29-27. Ex-ucemeristul Nicuşor Negru a fost, de altfel, din nou cel mai bun jucător al echipei noastre, cu 14 goluri.
În sferturile de finală, România a întâlni echipa Franţei, care a câştigat Grupa C şi s-a impus în optimi cu 24-20 în faţa Norvegiei. Meciul va avea loc la noapte, la Uberaba, ( ora 2,30, în România).
Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediția de vară, de la Tbilisi, a debutat, duminică seara, când a avut loc ceremonia de deschidere, pe Stadionul Miheil Meshi din capitala Georgiei.
Echipa Olimpică a României care va participa la FOTE 2015 de la Tbilisi este alcătuită din 66 de sportivi și 18 antrenori, iar atleta Georgiana Iuliana Aniței a fost purtătoarea de drapel la ceremonia de deschidere.
Reprezentanții României vor participa la șase dintre cele nouă sporturi înscrise în programul FOTE Tbilisi 2015, atletism, judo, gimnastică, înot, handbal (fete) și tenis.
În premieră în istoria acestei competiții, la care și-au anunțat prezența peste 3.800 de sportivi, din 50 de țări, întrecerile se vor desfășura timp de șase zile, după ce până acum durata FOTE a fost de cinci zile.
Festivitatea de duminică seara a început în ritmuri de tobe, după care a avut loc a prezentare a mitului Argonauților. Prim-balerina georgiană Irma Nadiradze a jucat rolul Medeei. Apoi, mai multe ansambluri de dans formate din copii au interpretat piese din folclorul georgian.
Imnul național al Georgiei a fost intonat de tenorul Paata Burciuladze, apoi au fost înălțate steagurile și a avut loc defilarea sportivilor.
Aleksi Ahvlediani, președintele Tbilisi 2015, Patrick Hickey, președintele Comitetelor Olimpice Europene, s-au adresat publicului, iar Irakli Garibașvili, prim-ministrul Georgiei, a anunțat deschiderea Festivalului.
Spectacolul a continuat, susținut de sute de dansatori, acrobații aeriene și pianiști, în timp ce flacăra olimpică a pătruns pe stadion, ultimul purtător al torței fiind campionul olimpic Zviad Zviadauri (judo).
România a fost învinsă de Spania cu 23-18 (15-12), în această dimienaţă, în ultimul joc din Grupa B, la Campionatul Mondial de Handbal U21, din Brazilia. Tricolorii au terminat pe locul al doilea în clasamentul final al grupei şi vor întâlni, mâine, reprezentativa similară a Tunisiei în faza optimilor de finală.
România a învins Suedia cu scorul de 21-14 (13-6), ieri, în ultimul său meci din Grupa C a Campionatului European de handbal feminin Under-19, de la Valencia (Spania).
Selecţionata României, campioană mondială Under-18 anul trecut în Macedonia, a ocupat ultimul loc în grupă, cu două puncte. Tricolorele au pierdut partidele cu Franţa (24-31) şi Ungaria (20-24) şi vor juca doar pentru locurile 9-16.
Naţionala de handbal tineret a României a învins la limită formaţia Qatarului, la Campionatul Mondial ce se dispută în Brazilia.
Tinerii tricolori au câştigat cu 32-31 (16-16), printr-un gol marcat de Dan Racoţea, cu 20 de secunde înainte de final. Qatarul învinsese surprinzător Spania, cu 27-26, în prima partidă de la acest Mondial, iar România a terminat la egalitate cu Portugalia, 26-26.
Ramon Şomlea a fost principalul marcator al echipei noastre, cu 10 goluri. L-a secondat fostul jucător al UCM Reşiţa, Nicuşor Negru cu 8 reuşite. Următorul meci al tinerilor handbalişti tricolori va avea loc contra Serbiei, la noapte (ora 00,30 în România)
Naționala masculină de handbal tineret a României a disputat luni seară primul meci din Grupa B, la turneul final din Brazilia. Tricolorii au încheiat la egalitate partida cu Portugalia, scor 26-26 (11-15).
În celelalte meciuri din această grupă, Spania a pierdut confruntarea cu echipa din Qatar, scor 26-27 iar Serbia a învins Angola cu 31-14.
Selecţionata României va mai disputa următoarele partide: astăzi cu Qatar, mâine cu Serbia, sâmbătă cu Angola iar duminică va juca împotriva naţionalei Spaniei.
În celelalte grupe au fost repartizate următoarele formaţii – Grupa A: Tunisia, Paraguay, Belarus, Olanda, Suedia, Rusia; Grupa C: Chile, Algeria, Coreea de Sud, Argentina, Danemarca, Franţa; Grupa D: Norvegia, Japonia, Uruguay, Egipt, Germania, Brazilia.
Competiţia are loc până duminică, 24 august, şi reuneşte 6 echipe. Vor lua parte Buducnost, finalista ultimei ediţii a Ligii Campionilor EHF, echipa organizatoare a turneului: CSM Bucureşti, precum şi alte patru formaţii din Germania, Rusia şi Turcia.
Competiţia împarte concurentele în două grupe, în cadrul cărora formaţiile vor juca între ele în primele zile ale turneului. Duminică este programată finala şi duelurile pentru locurile 3-4, respectiv 5-6.
Meciul s-a terminat cu scorul de 3o-28. După acest meci, naţionala feminină de handbal a României a fãcut un pas mare spre calificarea la Campionatul European. Desi au controlat jocul în proportie de 9o la sutã, tricolorele au obtinut o victorie cu emotii. Partida revansa cu Belarus se va juca duminicã 15 iunie la Baia Mare iar tricolorelor le este suficient si un egal pentru a se califica. In clasamentul grupei conduce Norvegia cu 8 puncte, România este pe locul 2 cu 2 puncte iar Belarus ocupa ultima pozitie cu nici un punct. Campionatul European se disputa intre 7 si 21 decembrie in Croatia si Ungaria.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.