Haralambie de ciumă

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 10 februarie 2020, 05:00 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:10

La 10 februarie se prăznuieşte Sf. Mucenic Haralambie. Se crede că el este apărător împotriva bolilor şi patron al animalelor domestice. Cele două atribute ale Sfântului Haralambie sunt motivate chiar de timpul când este rânduit a se prăznui de către Biserica Ortodoxă: în februarie, ultima lună a iernii, când se spune că vremea e capricioasă, când viscole, când cald şi când bolile pot să se răspândească, dacă nu e suficient de ger ca să fie stârpite sau nu se respectă ziua, dacă ne gândim la credinţa populară.

(varianta radiofonică a rubricii)

Cum ar trebui respectată sărbătoarea? Nu cu nelucru, cum am fi tentaţi să credem, fiind sărbătoare, ci prin post, dacă se poate negru. Zice Sfântul Haralambie (consemnat într-o legendă): „Nu doresc alta nimic,fără numai atâta, că cel ce va ţine ziua mea şi va posti-o, adică nu va mânca nimic în decursul ei, de acela să nu se apropie nici o boală! Şi Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa”.

La Sfântul Haralambie, coliva este alimentul ritual reper. Prin Oltenia se ştie că e bine ca în această zi să se ducă la biserică mere, colivă şi colaci, să fie date pentru sufletele celor morţi. Coliva se foloseşte şi la ungerea pomilor fructiferi, colivă sfinţită, astfel pomii vor fi roditori peste măsură. Cum coliva se face din grâu, şi boabele de grâu sunt cinstite în această zi. Se duc la biserică, se sfinţesc şi se dau apoi la păsări şi la animale. Vor fi astfel ferite de boli.

Prin judeţul Mehedinţi se crede şi azi că Haralambie este pus de Dumnezeu mai mare peste vite. Lui i se datorează sporul turmei şi ferirea de boli. Când vorbim de colivă ne-amintim şi de apa sfinţită.

Azi oltenii plătesc preotului  să le sfinţească apa, bună contra bolilor. E aghiazma mică.

Fiind sărbătoare, e bine să se dea de pomană colăcei şi turte dulci cu miere. Se duc colaci la biserică şi sfinţiţi se dau la săraci pentru a-l îmbuna pe Sfântul Haralambie să nu dea drumul ciumei printre oameni.  Sărbătoarea se ţine şi pentru a scoate pe diavolul din om.[1] Sfântul Haralambie e sfântul care ia sufletul omului. Cui lucrează în această zi îi iese greu sufletul şi se tot roagă:

Treci zi, treci noapte

Apropie-te moarte.

Dar mai bine: Pune-ţi frâu la gură şi lacăt la inimă.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Th. D. Speranţia, op. cit., col. II, f. 209.

Vlașii ochilor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 6 februarie 2017, 05:00

În această săptămână două sunt sărbătorile populare de care nu ar trebui să uităm, cum nu trebuie să uităm de grija pentru sănătatea trupului și a minții.

Haralambie de ciumă

          La 10 februarie se prăznuieşte Sf. Mucenic Haralambie. Se crede că el este apărător împotriva bolilor şi patron al animalelor domestice.  Cele două atribute ale Sfântului Haralambie sunt motivate chiar de timpul când este rânduit a se prăznui de către Biserica Ortodoxă: în februarie, ultima lună a iernii, când se spune că vremea e capricioasă, când viscole, când cald şi când bolile pot să se răspândească, dacă nu e suficient de ger ca să fie stârpite sau nu se respectă ziua, dacă ne gândim la credinţa populară.

Cum ar trebui respectată sărbătoarea?

Nu cu nelucru, cum am fi tentaţi să credem, fiind sărbătoare, ci prin post, dacă se poate negru. Zice Sfântul Haralambie (consemnat într-o legendă): „Nu doresc alta nimic, fără numai atâta, că cel ce va ţine ziua mea şi va posti-o, adică nu va mânca nimic în decursul ei, de acela să nu se apropie nici o boală! Şi Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa”.

La Sfântul Haralambie, coliva este alimentul ritual reper.

Prin Oltenia se ştie că e bine ca în această zi să se ducă la biserică mere, colivă şi colaci, să fie date pentru sufletele celor morţi. Coliva se foloseşte şi la ungerea pomilor fructiferi, colivă sfinţită, astfel pomii vor fi roditori peste măsură. Cum coliva se face din grâu, şi boabele de grâu sunt cinstite în această zi. Se duc la biserică, se sfinţesc şi se dau apoi la păsări şi la animale. Vor fi astfel ferite de boli.

Prin judeţul Mehedinţi se crede şi azi că Haralambie este pus de Dumnezeu mai mare peste vite. Lui i se datorează sporul turmei şi ferirea de boli. Când vorbim de colivă ne-amintim şi de apa sfinţită.

Fiind sărbătoare, e bine să se dea de pomană colăcei şi turte dulci cu miere. Se duc colaci la biserică şi, sfinţiţi, se împart săracilor pentru a-l îmbuna pe Sfântul Haralambie să nu dea drumul ciumei printre oameni.  Sărbătoarea se ţine şi pentru a scoate pe diavolul din om.[1] Sfântul Haralambie e sfântul care ia sufletul omului. Cui lucrează în această zi îi iese greu sufletul şi se tot roagă:

Treci zi, treci noapte

Apropie-te moarte.

Dar mai bine: Pune-ţi frâu la gură şi lacăt la inimă.

Vlaşii ochilor

          Rostul casei îl ţine femeia. Grija casei este a femeii. Rânduielile casei sunt însă statornicite de bărbat. Aşa spune o veche vorbă românească şi ne-ntrebăm de unde izvorăşte ea? La 11 februarie se sărbătoreşte Sfântul Sfinţit Mucenic Vlasie Episcopul. Credinţa ortodoxă spune că el era cel ce tămăduia cu puterea mâinilor sale cele sfinte toate fiarele sălbatice care veneau în peştera unde îşi ducea veacul şi le însănătoşea. Puterea de tămăduire este păstrată ca idee şi în credinţa populară. Vlasie este socotit făcător de minuni, apărător al animalelor din gospodărie. Se crede şi că este protector al păsărilor de pădure. Odată cu ziua lui s-ar întoarce păsările călătoare şi li s-ar deschide ciocul, pentru a cânta. Cum păsările cerului sunt dorite, dar nu în holde, ziua de 11 februarie se ţine ca sărbătoare pentru ferirea recoltelor de stricăciunea păsărilor cerului.

Sărbătoarea Sfântului Vlasie se ţine de către femei şi de cele care au copii, şi de cele ce nu au, dar sigur în neam se găsesc rudă cu un nepot, cu un frate sau cu o soră mai mică decât ea. Femeile gravide însă văd o teamă de Sfântul Vlasie!!! Ca să nu facă vreun copil hidos, sau să vadă prin curte viţei cu două picioare sau pui cu două capete! Sărbătoarea se numeşte Vlasii ochilor şi se ţine pentru ferirea de bolile ochilor. Şi se ţine de către femei, pentru că, se spune, ele dau vederea bună a familiei, adică educaţia. Cum vezi lucrurile, aşa şi procedezi. De vezi negru în faţa ochilor, adică multă supărare şi puţină speranţă, tulburat vei fi, dacă vederea e limpede, şi sufletul e liniştit. Când urmezi sfatul bun al cuiva spui: Mi s-a luminat înaintea ochilor, adică văd limpede ce am de făcut.  Sănătatea ochilor dă sănătatea trupului, iar vorba spune:

E mai bună sănătatea

Decât toată bogătatea.

Doar dragostea e oarbă.        

Sărbătoarea, Sfântul Vlasie protejează şi averea. Se spune: cine se roagă de Sfântul Vlasie (adică lui), acela niciodată nu rămâne fără para în pungă. Cine a pierdut ceva, să se roage Sfântului Vlasie şi va găsi ce a pierdut. În afară de tinereţe! Asta trece ca un fum şi-ţi aduci aminte când vremea e de neîntors. La gura sobei îţi depeni însă amintirile, ce devin poveşti pentru copii! Sărbătoarea Vlaşii ochilor rămâne însă importantă pentru a avea limpezimea gândului şi a vederii!

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin

[1] Th. D. Speranţia, op. cit., col. II, f. 209.