Adrian Cioroianu“…rezumându-ne la 23 august, a fost, din păcate, o încercare de a ieşi onorabil, şi am ieşit onorabil dintr-o conjunctură absolut nefastă. Ieșirea noastră onorabilă a fost doar pe termen scurt atunci, pentru că știm ce avea să urmeze.”

Publicat de gabrielasaksa, 29 august 2023, 12:26

Cristian Dumitrașcu (reporter): Evenimentul istoric 23 august, fosta sărbătoare naționa României, controversate și acum, după atât și după ce am trecut la democrație. Care sunt cluziile pe care dvs. le prezentați studenților de la cursul de Istorie a Comunismului, pe care știu că îl aveți și la master?
Adrian Cioroianu: Da, e adevărat, eu îi încurajez pe toți cei care trăiesc în România de azi sau pe toți românii, indiferent unde ar trăi, să se gândească în continuare la 23 august ca la o zi importantă din istoria noastră, chiar dacă după 1990 nu a mai fost Ziua Națională, chiar dacă înainte de 1990, din păcate, ea fusese însușită în mod raudulos de către Partidul Comunist, partid unic atunci. Dar 23 august 1944 rămâne o zi realmente importantă în istoria noastră, atât de de zbuciumată, în contextul celui de-al II-lea Război Mondial, și anume ziua în care am ieșit din alianța cu Hitler. Nimic mai complicat, nimic mai simplu de atât. Sigur că totul ar necesita o discuție de detaliu, cu rolul pe care l-a jucat fiecare actor al momentului, de la Regele Mihai, la liderii politici, la mareșalul Ion Antonescu, că totul este pe fondul acestui nenorocit de Război al II-lea Mondial, în care România, cum se știe, se afla între sovietele lui Stalin și Germania nazistă a lui Hitler.

Cristian Dumitrașcu (reporter): Între ciocan și nicovală.
Adrian Cioroianu: Exact, între două rele pact nu aveam de ales sau orice ar fi făcut, intram în sfera de influență a unuia dintre cei doi tirani.
Cristian Dumitrașcu (reporter):Izvoarele istorice spun că Antonescu era deja în negocieri, că dacă ar mai fi fost lăsat puțin, era pus să avem parte de un armistițiu mult mai avantajos.
Adrian Cioroianu: Da, din păcate, e o interpretare în care eu nu cred, nu cred, pentru că, dincolo de unele afirmații circumstanțiale, nu am avut un gest din partea mareșalului Antonescu prin care să se arate dispus să rupă acea alianță. Intrase, sigur, obligat, cum spuneam, de conjunctură, dar atenție, intrase fără un tratat scris, noi nu am avut.
Studenții de azi, ca și studenții de ieri, le înțeleg foarte greu. Cum am intrat noi în Al Doilea Război Mondial fără ca Antonescu să aibă o hârtie, un tratat scris cu Hitler, ce dăm, ce așteptăm. E o mare diferență între Primul Război Mondial și Al Doilea, e una dintre marile vine ale lui Ion Antonescu, în opinia mea, această încredere ne-bazată pe un tratat oficial, pe un tratat, vreau să spun, formal, între noi și Germania. Altfel, c-ar fi dorit să iasă din alianță pot să admit, dar un gest concret, chiar și în condițiile în care Regele Mihai i-a cerut lui să iasă din alianță, mareşalul Antonescu nu a făcut-o. Putem face un inventar de istorii contrafactuale, dar, repet, dincolo de unele afirmații, ca bază documentară nu ne putem baza pe ceva solid în această afirmație că el ar fi fost în prag de negocieri. Din păcate, lucrurile sunt cu mult mai complexe de atât. Că știa că unii negociază e adevărat, că avea propriile lui antene în Europa este adevărat, dar nu erau semne concrete că se pregătește pentru ieșire din alianța cu Hitler.

Cristian Dumitrașcu (reporter): Referitor la această lipsă de tratat, a fost mult invocată demnitatea, onoarea militară și înțelegerea unui militar cum era  Antonescu, dar e clar că nu stă în picior atâta vreme cât avea în responsabilitate țară întreagă.
Adrian Cioroianu: Păi sigur că armatele au onoare, sigur că ofiţerii au onoare, asta vine de la sine înţeles, dar cineva a pus la îndoială onoarea armatei franceze în Primul Război Mondial sau a Armatei Ruse, sau chiar şi a armatei ţariste? Cu toate astea, oamenii noștri politici au cerut un tratat în Primul Război Modi. Deci nu e vorba despre onoarea armatelor sau a țărilor. Aceată există, dar declararea unui război este un act politic, ori actele politice trebuie să se bazeze totuși se tratate, altfel de la ofițer la ofițer rezolvăm multe lucruri, dar cum rezolvi de la țară la ţară, de la stat la stat în lipsa unui tratat? Asta e problema. Sigur că în definitiv poate că mareşalul Antonescu s-a bazat pe cuvântul de onoare al lui Hitler, nu vreau să spun neapărat că nu ar fi fost şi reciproca valabilă.
Şi Hitler avea motive pentru care să-l prefere pe Antonescu în dauna altor lideri români, dar până una-alta chiar dacă știm astăzi că în istorie tratatele pot fi încălcate și sunt încălcate de nenumărate ori, vedem și în istorie, vedem, iată, și prezent, dar cu toate astea actele politice au nevoie de astfel de documente oficiale. Noi nu am avut și nu zic neapărat că ne-ar fi salvat cu mult, dar rămâne un un dat al istoriei noastre și sigur nu mai luăm în discuție alte tipuri de politici condamnabile și față de anumite minorități pe care noi le-am aplicat în Al Doilea Război Mondial. Astea vin la pachet, dar, rezumându-ne la 23 august, a fost, din păcate, o încercare de a ieşi onorabil, şi am ieşit onorabil dintr-o conjunctură absolut nefastă. Ieirea noastră onorabilă a fost doar pe termen scurt atunci, pentru că știm ce avea să urmeze.

Cristian Dumitrașcu (reporter): Sunt voci care spun că această ieșire la 23 august din alianța cu Germania a salvat practic o bună parte din Ardeal.
Adrian Cioroianu: Da, sigur, asta e adevărat. Pe de altă parte, în egală măsură a însemnat pierderea Basarabiei.
Cristian Dumitrașcu (reporter): Exact!

Adrian Cioroianu: Era evident că în momentul în care ieșim din alianța cu Germania și intrăm în alianța din care făcea parte și Uniunea Sovietică asta punea cruce pretenţiilor noastre referitoare Basarabia istorică, lucru care de altfel s-a văzut la tratatul de pace din februarie 1947. Sigur că Transilvania a rămas românească, Basarabia a rămas în componența Uniunii Sovietice. Deci lucrurile din acest punct de vedere au fost și cu plus spre vest și cu minus spre est.
Cristian Dumitrașcu (reporter): Până la tratatul din 1947 a fost armistițiul din 12 septembrie ’44.
Adrian Cioroianu: ’44.

Cristian Dumitrașcu (reporter): ’44, da și acolo este o perioadă neagră. De la 23 august până în 12 septembrie armata română a fost în multe locuri decimată, au fost luați prizonieri și au fost lucruri pe care nici acum nu le știm foarte bine.
Adrian Cioroianu: Da, în linii mai știm, cum să spun, știm conturul general. Sigur că nu cunoaștem încă toate detaliile, da în timp se vor reconstitui. A fost o răzbunare a Armatei Roşii. Rusia, mă rog, Uniunea Sovietică a considerat România, pe drept cuvânt din punctul ăsta de vedere, ca fiind iresponsabilă de atacarea Uniunii Sovietice alături de Germania lui Hitler, drept care după 23 august, deși Armata Română și ofierii, cum se ştie, au primit ordin să nu mai lupte împotriva trupelor sovietice, armata română, soldaţii români, ofiţeri români, au continuat să fie luaţi prizonieri, unii aveau să se întoarcă acasă peste ani şi ani de zile, prizonieri în condițiile în care ei nu opuneau rezistență și nu luptau, dar a fost o formă de răzbunare a sovieticilor împotriva acestei armate care într-adevăr intrasem peste ei alături de armata germană în 1941. Intrasem într-un anumit context, dar a venit răzbunarea cum bine spuneați.… două săptămâni, aproape trei săptămâni, între 23 august 1944 și semnarea armistiţiului în noaptea dintre 11 și 12 septembrie, după care, după acest armistiţiu, sfera de influență sovietică s-a concretizat prin așa-numita comisie aliată de control, care era dominată de sovietici și deja în acel moment ea era mai puternică, această comisie decât Guvernul României, deci guvernul pus de Regele Mihai. Mareșalul Antonescu era deja arestat, cum se știe, și încet-încet, România intra într-o altă paradigmă, în sfera de influență a lui Stalin, care se prefigura a fi unul dintre marii învingători ai celui de-al Doilea Război Mondial.

Cristian Dumitrașcu (reporter): Au urmat cei 45 de ani de comunism, primii 20, să spunem, foarte negri, cu închisorile politice, apoi o perioadă de relaxare. Voiam să vă întreb dacă, din punctul ăsta de vedere, al zilei naționale, așa cum am început interviul, cum a fost 23 august zi națională, dacă evenimentele din decembrie au făcut dreptate? Pentru că, iată, am trecut la 1 Decembrie, Ziua Națională și nu 23 august.
Adrian Cioroianu: E greu de spus, pentru că şi 1 Decembrie e o zi importantă în istorie, 23 august este o zi importantă, 9 mai, 10 mai sunt zile importante. Istoria României nu de zile importante duce lipsă. Evident că fiecare epocă istorică are anumite priorități, are anumite mesaje de dat. Armata Română trebuie să fie în continuare foarte mândră de ceea ce s-a întâmplat în 23 august. Nu că am întors spatele fostului aliat, și pentru că am ieșit dintr-o alianță în care fusesem constrânși să intrăm. Să înțelegem, totuși, că alianta noastră cu Hitler nu a fost una de voie, a fost de nevoie, în condițiile în care cei doi tirani erau prinși într-o luptă din care nu puteam evada. România nu e pe locul de pe hartă al Elveției. În locul nostru de pe hartă trebuia să facem o alegere atunci, şi între noi fie vorba, niciuna nu era strălucită. Franța, principalul nostru aliat, partenerul nostru strategic de atunci căzuse, cum se știe, ș.a.m.d. Dar armata română, care a ascultat de comandantul ei suprem, în acel moment regele, potrivit constituției, constituție care fusese, urma să fie repusă după 23 august. Armata Română, practic de la ofițeri la soldaţi, au ascultat de rege, nu s-au produs rebeliuni, n-au fost ofițeri care să rămână credincioşi Reich-ului. Din acest punct de vedere, 23 august, în istoria Armatei Române reprezintă în continuare o zi la care trebuie să ne raportăm cu mândrie, chiar dacă ea nu mai e zi națională, dar, pentru noi, 23 august, a fost încercarea de a ieşi dintr-o situație aproape fără ieșire. Cât de paradoxal ar suna, am câștigat câțiva ani în care măcar am putut spera revenirea la democrația dinainte de al Doilea Război Mondial.

Cristian Dumitrașcu (reporter): Invitat la subiectul săptămânii a fost Adrian Mihai Cioroianu, istoric, profesor universitar, fost ministru de externe. Domnule ministru, vă mulțumesc foarte mult și vă mai așteptăm la Radio România Actualități, la „Jurnal militar”.
Adrian Cioroianu: Oricând, oricând voi fi onorat. La revedere, tuturor și numai bine!

Ştefan Ciochinaru: Rusia, în momentul de față, nu este în condiția de a deschide un al doilea front, de a ataca un teritoriu NATO. Abia reușește să facă față în Donbas, unde a avut nevoie de două luni ca să traverseze un râu și după două luni și jertfe uriaşe a pierdut în două zile tot teritoriul

Publicat de Gabriel Stan, 26 septembrie 2022, 11:00

În această săptămână, invitat la rubrica tradițională a fost analistul profesor de relații internaționale Ștefan Ciochinaru. Alături de Cristian Dumitrașcu au încercat să întoarcă pe toate părțile declarația lui Vladimir Putin și mobilizarea generală din Rusia.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Domnule Ştefan Ciochinaru, bine ați venit la Radio!

Ştefan Ciochinaru: Bine v-am găsit!

Cristian Dumitrașcu (realizator): Ne-am auzit în urmă cu ceva timp, în plină criză a Taiwan-ului, ați afirmat niște lucruri atunci care s-au confirmat. Nu credeam atunci că vom ajunge în momentul în care, iată, în Rusia s-a dat, ca să spunem așa, colocvial, mobilizare generală.

Deși în mediile diplomatice acest lucru era de așteptat, cum o vedeți acum, la doar câteva zile de la discursul lui Vladimir Putin?

Ştefan Ciochinaru: Putin a fost îmbrâncit să treacă Rubiconul. E recunoașterea faptului cu operațiunea specială, cum a numit-o el, a eșuat și acum trebuie să recunoască că poartă un război împotriva Ucrainei, că resursele pe care le-a avut pentru operațiunea specială sunt epuizate și că este nevoie de carne de tun, pentru că, sigur, el a vorbit despre o mobilizare parțială doar a rezerviștilor, însă din sursele aflate la fața locului am putut afla în cursul zilei de astăzi că de fapt are loc o mobilizare generală a tuturor celor între 18 și 65 de ani.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Vom mai reveni la simbolistica acestei mobilizări parțiale, dar de fapt, generale. S-a mai întâmplat un lucru important pe frontul de est: acest schimb de prizonieri, printre care eroii de la Azovstal, care au fost trimiși în Turcia, am înțeles.

Ştefan Ciochinaru: Da, știm foarte bine că rușii nu fac cadouri niciodată, deci dacă au eliberat acești prizonieri înseamnă că prizonierii pe care îi vor elibera ucrainenii sunt cel puțin la fel de importanți.

Dar aici nu trebuie omis nici meritul medierii turce, a președintelui Erdogan în particular, care a reușit să convingă Moscova că e bine, e umanitar, e până la urmă normal în astfel de condiții să se petreacă acest schimb de prizonieri.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Revenind la discursul lui Vladimir Putin, sigur, lumea se așteaptă de la noi, de la redacția Ora Armatei, de la emisiunea Jurnal Militar, să vorbim lucrurile în cel mai tehnic, dar și cel mai adevărat stil posibil.

Suntem cu toții îngrijorați în momentul în care, iată, se vehiculează din nou amenințarea nucleară, mai ales că au fost nominalizate și țări europene, printre care și România. Cum o priviți? Este o schemă mai mult diplomatică sau este cumva Vladimir Putin scăpat de sub control?

Ştefan Ciochinaru: Sunt două paliere aici. O dată este pentru uzul intern, pentru că, dacă vă amintiți, Putin a evocat pericolul la care este expusă Rusia.

Rusia este amenințată de către Occident, este amenințată independența și suveranitatea Rusiei și atunci rușii au arme și nu glumesc, sunt gata să le folosească pentru a se apăra. Este o ficțiune totală. Nimeni nu a amenințat Rusia.

Dimpotrivă, Rusia este cea care a invadat o țară suverană, membră a Organizației Națiunilor Unite, încălcând în felul acesta principiile de bază ale ONU. Rusia este cea care a amenințat Occidentul cu folosirea armei nucleare. Aduceți-vă aminte de de ditirambele care spuneau că Londra va fi înecată…

Cristian Dumitrașcu (realizator): Așa e.

Ştefan Ciochinaru: Că Bonn-ul va fi distrus, că Parisul nu va mai exista. Cât despre Polonia, România, țările baltice, ce să spunem? Nici nu se mai puneau la socoteală în această distrugere generală.

Ei bine, acum Putin inversează discursul. El spune că trebuie să se apere, deși nu-l atacă nimeni, deși nici măcar Ucraina nu a atacat Rusia. Și se feresc în continuare ucrainenii să lovească pe teritoriul rus, cu excepția unor depozite de materiale militare de la granița cu Ucraina.

Și acolo vorbim de necesități militare stricte. Putin ce face? Putin mobilizează, bun, poate să mobilizeze milioane de soldați. Rămâne de văzut dacă va reuși, pentru că milioanele astea deocamdată fug peste graniță.

Dar cum o să-i antreneze, cu ce o să-i echipeze, ce fel de arme le va pune în mână? Pentru că Rusia nu mai are nimic din toate astea.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Din punctul nostru de vedere, al românilor, este limpede că militar stăm cel mai bine din toată istoria, nu doar istoria recentă, că avem grupuri de luptă, că avem apărare antirachetă la Deveselu, dar, iată, și sistemul franțuzesc de la Kogălniceanu.

Cum vedeți dumneavoastră, în afară de latura militară, diplomația statului român cu privire la această situație? Suntem în pericol?

Ştefan Ciochinaru: Domnule Dumitraşcu, eu cred că statul român face exact ceea ce trebuie să facă și se comportă exact așa cum trebuie să se comporte un bun aliat înăuntrul unei organizații, unei alianțe militare. Nici mai mult, nici mai puțin.

Pe de altă parte, nici Armata Română nu mai este ceea ce era în 1990, când vorbeam de o armată pe bază de recrutare, de civili. Vorbim de o armată profesionistă, de o armată dotată în momentul de față mult mai bine decât altădată.

Dumneavoastră sunteți specialist militar, dar dacă nu mă înșel, cred că avem un număr dublu sau triplu de Himars față de Ucraina și vedem ce face Ucraina cu un număr mai mic de Himars.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Aşa este!

Ştefan Ciochinaru: Nu am avea niciun fel de emoții cu privire la vreun pericol rus, cu atât mai mult cu cât cred că Rusia, în momentul de față, nu este în condiția de a deschide un al doilea front, nu este în condiția de a ataca un teritoriu NATO.

Ea abia reușește să facă față acolo, în Donbas, unde, vă aduceți aminte, a avut nevoie de două luni ca să traverseze un râu și după două luni și jertfe uriaşe, iată, a pierdut în două zile tot teritoriul.

Noi am fost victimele unei formidabile mașinării de propagandă, care ne-a prezentat permanent armata rusă ca pe cea mai puternică, mă rog, a doua cea mai puternică armată din lume, o forță formidabilă, care în două ore, aduceți-vă aminte, în două ore e la București.

Toate astea nu făceau altceva decât să născocească o fantasmă militară, a cărei victimă a căzut însuşi Putin. Putin a ajuns să creadă că el chiar are o astfel de armată, Putin a ajuns să creadă că el va fi primit cu flori în Ucraina, Putin a ajuns să creadă că la Kiev nu e vorba de un regim legitim al ucrainenilor, ci de niște neonaziști.

Și atunci a luat niște decizii aberante, s-a trezit într-o capcană din care acum nu mai poate să iasă și a ajuns exact ca Hitler. Din bârlogului de la Kremlin, Putin, acum, dă ordine directă generalilor ruși de pe front. Este aberant, inutil să spun că acești ofițeri ruși de pe front sunt profund nemulțumiți de deciziile care le sunt impuse de la Kremlin.

Cristian Dumitrașcu (realizator): Așa stând lucrurile, să sperăm că finalul e aproape, că finalul rușilor, că finalul lui Vladimir Putin este mai aproape decât ne închipuim. Mulțumim tare mult!

Invitat la „Subiectul săptămânii” a fost profesorul de relații internaționale Ștefan Ciochinaru. Domnule Ciochinaru, vă mulțumesc și vă mai așteptăm la radio!

Ştefan Ciochinaru: Cu multă plăcere! O zi bună!

Cristian Dumitrașcu (realizator): O zi bună!

Adevăruri neştiute despre viaţa şvabii bănăţeni în timpul celui de-al II-lea Război Mondial

Publicat de adinaiftime, 2 ianuarie 2018, 11:30

Numeroase informaţii despre şvabii bănăţeni din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost aflate o dată cu desecretizarea unor documente de la Arhivele Naţionale din Timiş.

Publicistul timişorean Duşan Baiski a profitat de desecretizarea numeroaselor documente de la Arhivele Naţionale din Timiş, pentru o vastă cercetare despre şvabii bănăţeni din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Informaţiile, publicate în cartea „Război în Banat”, inedite, nescrise până acum, şi pun într-o lumină nouă starea de spirit al germanilor din Banat. Autorul Duşan Baiski vorbeşte, în primul rând, despre războiul informaţional din acea perioadă.

“A fost şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi va fi întotdeaunaun veşnic război informaţional între diverse servicii secrete. <Război în Banat> este dedicat războiului informaţional al zvonurilor care erau puse în circulaţie şi apoi se culegeau date de pe teren pentru a se vedea cum reacţionează populaţia. La Direcţia Judeţeană Timiş a Arhivelor Naţionale există foarte multe dosare şi, cercetând cataloagele şi inventarele, am identificat zece teme majore”, explică Duşan Baiski.

Autorul a văzut peste 120.000 de pagini de documente, datele fiind condensate în 344 de pagini de carte. Printre temele abordate se numără „starea de spirit al populaţiei”, „specula”, „dezertorii”, „comportamentul militarilor veniţi de pe front”, „atitudinea faţă de biserică”, „presiuni pentru înrolarea şvabilor în divizia SS”.

“În anii ’42-’43 a început şi marea presiune asupra şvabilor să se înroleze. Cei bogaţi se fofilau în sensul că legea permitea să fie mobilizat la muncă. Cine nu scăpa prin acest mijloc, fugea în Iugoslavia, în Ungaria, şi atunci au început marile presiuni”, spune Duşan Baiski.

Un capitol interesant este rezervat sexualităţii în propaganda nazistă. “Era o regulă, în permanenţă, să se facă propagandă în tinerilor, mai ales a tinerelor. Se preda şi la şcoală, învăţătoarele încercau să le convingă pe fete să facă copii. Era şi acesta un tip de război propagandistic în sensul că, dacă, să zicem, o fată ceda cuiva de bunăvoie, flăcăul pleca bucuros în armata germană. Era o metodă de a convinge un tânăr să plece fără reţinere. A avut partea lui de sex de o noapte, fetele erau mulţumite că au servit Reich-ul”, spune Duşan Baiski.

O altă propagandă în rândul naziştilor a fost cea legată de biserică. Naţionaliştii-sociali germani propovăduiau o societate fără Dumnezeu, iar tinerii erau îndemnaţi să creadă doar în Hitler.