Târgul Indagra se desfășoară până duminică la Romexpo
Publicat de adinaiftime, 26 octombrie 2017, 13:30
Zeci de mii de vizitatori sunt aşteptaţi la cel mai mare târg din domeniul agriculturii – Indagra, o ediţie care reuneşte peste 530 de companii din 24 de ţări. Vizitatorii pot afla ultimele noutăţi din domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei. Târgul, care va fi deschis până duminică, 29 octombrie, la complexul Romexpo, va fi vizitat joi, 26 octombrie, de preşedintele Klaus Iohannis şi de ministrul agriculturii, Petre Daea. Ministerul Agriculturii va lansa în cadrul târgului programul menit să încurajeze consumul de carne de oaie, prin campania de informare şi promovare „Alege oaia!”. Ministerul va promova consumul acestui tip de carne. Oierii care vor participa la Indagra vor oferi spre degustare vizitatorilor pastramă şi tocăniţă de oaie, preparate la faţa locului. Campania se va desfăşura timp de trei luni şi are ca scop încurajarea consumului de carne de oaie pe toată perioada anului. Potrivit datelor statistice, românii consumă anual în medie puţin peste 2 kg şi jumătate de carne de oaie de persoană.