Ascultă Radio România Regional Live

hramul Sf. Parascheva

IAȘI: Sarmale, colăcei, fructe și vin au fost împărțite pelerinilor veniți la hramul Sfintei Parascheva

IAȘI: Sarmale, colăcei, fructe și vin au fost împărțite pelerinilor veniți la hramul Sfintei Parascheva

Publicat de adinaiftime, 15 octombrie 2017, 11:30

Reprezentanții Primăriei municipiului Iași au oferit sarmale, vin, colaci și mere pelerinilor care au venit sâmbătă să se închine la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de hramul acesteia.

Pentru acest eveniment, intitulat „masa pelerinilor”, reprezentanții municipalității, cei ai societăților aflate în subordine, dar și alte instituții sau întreprinzători au pregătit peste 60.000 de sarmale și au oferit câteva sute de kilograme de pâine și colăcei moldovenești, fructe, vin, sucuri și apă minerală.

„Ne continuăm tradiția, bună să spunem noi, de a răsplăti efortul pelerinilor care au venit la Iași în pelerinaj și fără de care aceste sărbători nu și-ar avea sensul”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Câteva zeci de persoane s-au așezat în fața porților Cantinei de ajutor social cu aproximativ două ore înainte de împărțirea alimentelor pentru pelerini. La câteva sute de metri distanță, peste 40.000 de persoane au format un rând de câțiva kilometri lungime pentru a se închina la racla cu moaștele Sf. Cuvioase Parascheva.

În tot acest timp, un sobor de înalți prelați condus de Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Slujba Sfintei Liturghii, ceremonie organizată special pentru a marca hramul Sf. Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei și a săracilor. La această manifestare religioasă au asistat peste 15.000 de persoane.

Pentru cei care nu au reușit să ocupe un loc în apropierea scenei pe care preoții oficiau slujba liturgică a fost amenajat un ecran panoramic.

Pelerinajul de hramul Sfintei Parascheva va fi până în cursul zilei de luni.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc