15 august – Adormirea Maicii Domnului

Publicat de Andra Radu, 15 august 2019, 10:48

În fiecare an, la 15 august, este marcată Adormirea Maicii Domnului, unul din Praznicele Împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe, ultimul în tradiţia Anului bisericesc, eveniment care comemorează moartea, învierea şi slăvirea Maicii Mântuitorului.

Aceeaşi denumire o poartă ziua şi în calendarul greco-catolic şi romano-catolic, semnificând Ridicarea la cer a Fericitei Fecioare Maria.

Sărbătoarea poartă denumirea de „adormire” pe de o parte pentru că în biserică nu se poate vorbi despre „moartea” unui sfânt, iar pe de alta pentru că rânduiala bisericească arată că obştescul sfârşit al Fecioarei Maria a fost asemenea unei adormiri.

Este o sărbătoare pregătită printr-un post strict de două săptămâni, cu dezlegare la untdelemn şi vin, sâmbăta şi duminica, cu excepţia Schimbării la Faţă (6 august), când este dezlegare la peşte, indiferent în ce zi ar cădea.

În zilele de peste săptămână din post, se slujeşte ori Paraclisul Mare al Maicii Domnului (slujbă de implorare) ori Al doilea paraclis al Maicii Domnului. Dacă ziua praznicului cade miercuri sau vineri, se dezleagă la peşte.

Atunci când a binevoit Hristos, să ia la Sine pe Maica Sa, cu trei zile mai devreme a făcut-o să cunoască vrerea sa printr-un înger, care i-a vestit mutarea ei de pe pământ la viaţa cerească.

După ce Maica Domnului s-a rugat la Muntele Măslinilor, s-a întors acasă şi a pregatit cele necesare pentru îngropare, şi-a împărţit văduvelor sărace veşmintele sale, şi-a luat iertăciune de la toţi, apoi culcându-se pe pat, s-a rugat pentru lume şi pace, a binecuvântat pe cei de faţă şi şi-a lăsat sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei.

În tradiţia noastră, ziua mai este numită Sfânta Marie Mare, Sântămăria sau Uspenia.

În această zi este marcată şi Ziua Marinei Române, Maica Domnului fiind patroana spirituală a marinarilor. Se fac serbări la malul mării (Constanţa), dar şi în oraşele dunărene.

Peste 2,2 milioane de persoane din ţara noastră poartă numele de Maria, Marian sau derivate ale acestora, deşi nu este pe deplin elucidată data în care sunt sărbătoriţi toţi aceştia: la 15 august, când este marcată Adormirea Maicii Domnului, sau la 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului. Conform statisticilor, peste 1,8 milioane sunt femei şi peste 400.000 sunt bărbaţi

Săptămâna aceasta sărbătorim Paștele Cailor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 6 iunie 2016, 11:00 / actualizat: 24 iunie 2016, 7:26

Începe săptămâna lui Ispas. Ispas nu se uită. El este cel ce se crede că a asistat la Înălţarea Domnului la cer. De la Paşti până în ajun de Ispas oamenii se salută: Hristos a înviat! Adevărat a-nviat! În ziua de Ispas îşi spun însă: Hristos s-a înălţat! Adevărat s-a-nălţat! În ziua de Ispas oamenii trebuie să fie veseli, pentru că şi Ispas a fost un om vesel.

A şasea joi după Paşti, când e Înălţării Domnului la cer, în calendarul popular este consemnată sărbătoarea numită Paştele cailor sau Joia Iepelor. Pentru un ceas şi doar o dată în an caii se satură de păscut iarbă.

Când se satură, caii dau din cap. De aceea se spune că nu prea ştii când e Paştele lor, e atunci când se satură. În ziua de Ispas, de Paştele cailor, pe vremuri era ziua soroacelor, când se încheiau înţelegerile, afacerile de mai apoi. Şi cum românul nu-şi prea ţine cuvântul, nu respectă învoiala, expresia ”La paştele cailor” se foloseşte cu sens de ”niciodată”.

Cum întotdeauna există o speranţă pentru îndreptarea răului, Joia Iepelor poate însemna şi data la care se lichidau înţelegerile ce ar fi trebuit împlinite la Sfântul Gheorghe: plata datoriilor, chiria caselor. „Nu-ţi plătesc acu’ (de Sîngiorz), ci la Paştele cailor (adică de Ispas)”. Dar Sf. Gheorghe e o sărbătoare cu dată fixă, 23 aprilie, Paştele cailor e o sărbătoare cu dată mobilă, a şasea joi după Paşti. Iată şi socoteala /De unde nu se face procopseala!

De Ispas pe vremuri, în Oltenia, se mergea în Frăsinet. Bolnavii erau pregătiţi din ajunul Ispasului, îmbăiaţi şi îmbrăcaţi în haine noi. Acolo se alegea locul pentru punerea mesei ursitorilor. Se crede că ele, cele trei, s-au supărat pe om, care de supărarea lor s-a-mbolnăvit. Acum, de Ispas, era momentul  împăcării cu ele, cu ursitorile. Se aşeza masa cu o turtă mare de pâine, vase noi, pahare noi, cu vin, rachiu, apă, lumânări şi tămâie. Faţă de ofrandele puse pe masa de ursitori a copilului abia născut, se constată existenţa lumânărilor şi a tămâiei ce amintesc de starea de boală, cumpănă  între viaţă şi moarte. Vrăjitoarea (căci, în lipsa moaşei, vrăjitoarea e necesară pentru a chema ursitorile), îngenunchia lângă bolnav şi spunea un descântec, având o mână pe fruntea bolnavului şi o alta pe prăseaua cuţitului înfipt la rădăcina frăsinelului.

Urma veghea de noapte, timp magic în care floarea frăsinelului avea menirea de a indica viitorul bolnavului, însănătoşirea sau plecarea în Lumea fără Dor.

Ispasul, Înălțarea, este  zi de bucurie, iar ziua de sâmbătă, cunoscută și ca Nedeea de Ispas, încheie săptămâna cu joc și voie bună. Pe vremuri se adunau neamurile și petreceau cu mâncare și băutură pe săturate. Pe vremuri!

Text și lectură de Gabriela Rusu-Păsărin