Două aeronave ale Forţelor Aeriene au acţionat la stingerea incendiului de pădure din Caraş-Severin
Publicat de Gabriel Stan,
2 septembrie 2024, 19:34
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Forțele Aeriene Române au intervenit din nou, miercuri, pentru stingerea incendiului de pădure declanșat în zona fondului forestier al județului Caraș-Severin.
Două aeronave C27 Spartan au fost solicitate de către Departamentul pentru Situații de Urgență pentru că zona afectată de incendiu este inaccesibilă mijloacelor rutiere de intervenție.
A fost cea de-a doua misiune de acest fel a aeronavelor armatei, în luna august, în județul Caraș-Severin, iar din anul 2017 și până în prezent Forțele Aeriene Române au mai intervenit pentru stingerea incendiilor de pădure în Mehedinți, Alba, Hunedoara, Buzău și Bacău, dar și în Franța, Slovenia, Grecia și Macedonia de Nord.
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Două aeronave ale Forțelor Aeriene Române, un C-27 Spartan configurat pentru stingerea incendiilor și un Hercules C-130 pentru sprijin logistic, au sprijinit forțele de intervenție din Republica Macedonia de Nord pentru stingerea incendiilor de pădure. Misiunea s-a desfășurat în urma unei hotărâri emise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Forțele Aeriene Române au mai executat în ultimii ani astfel de misiuni pentru stingerea mai multor incendii de pădure din țara noastră, în județele Mehedinți, Alba, Hunedoara și Buzău, dar și în Franța, Republica Slovenia și Grecia.
26 de oraşe din România vor fi vineri gazda celui mai captivant eveniment despre ştiinţă şi cercetare, Noaptea Cercetătorilor Europeni, care aduce mai aproape de publicul larg cei mai prietenoşi cercetători, alături de care vizitatorii vor învăţa cât de interesantă poate fi munca de cercetare, dar şi cât de utilă este aceasta pentru viaţa de zi cu zi.
Știinţa şi cercetarea îşi dau întâlnire cu publicul larg la București, Alba Iulia, Arad, Bacău, Bârlad, Bumbeşti-Jiu, Buzău, Călăraşi, Câmpia Turzii, Constanţa, Deva, Galaţi, Hunedoara, Negreşti-Oaş, Oradea, Petroşani, Piatra Neamţ, Ploieşti, Suceava, Sulina, Târgu Jiu, Târgu Neamţ, Timişoara, Titu, Tulcea şi Zalău.
Astfel, publicul curios şi dornic de cunoaştere este invitat să exploreze lumea ştiinţei împreună cu cercetătorii. Experimentele inedite îi vor ajuta pe participanţi să-şi însuşească cunoştinţe de bază despre lumea înconjurătoare.
Astronomia îşi va dezvălui toate secretele, prin intermediul telescoapelor ce vor cerceta cerul plin de mistere, iar noile tehnologii îi vor ului pe vizitatori prin beneficiile pe care le aduc vieţii cotidiene.
Educaţia pe teme ecologice nu va lipsi nici ea de la eveniment, publicul având ocazia să conştientizeze mai bine problemele de mediu cu care se confruntă societatea actuală şi să afle cum se pot implementa soluţii utile.
Cele mai premiate invenţii ale cercetătorilor români vor fi la îndemâna vizitatorilor, publicul având ocazia să afle rezultatele muncii de cercetare desfăşurată în diverse muzee, universităţi şi institute din România.
Toate detaliile privind locaţiile şi programul de desfăşurare, precum şi agenda activităţilor din fiecare oraş se găsesc pe www.noapteacercetatorilor.eu.
O nouă ediţie a Târgului European al Castelelor va avea loc în perioada 27-28 mai la Castelul Corvinilor din Hunedoara. În program sunt incluse demonstraţii de tir cu arcul, lupte medievale sau lecţii de spadă.
Târgul European al Castelelor va reuni 21 de expozanți care îşi vor prezenta oferta turistică la standurile amenajate în curtea exterioară a castelului, cunoscută sub numele de Curtea Husarilor.
De asemenea, publicul prezent va putea asista la o serie de lupte între cavaleri, lecţii de tir cu arcul şi lecţii de spadă. Târgul va putea fi vizitat între orele 9:00 şi 17:00.
În cursul serii, pe pietonala „Corvin” din Hunedoara sunt prevăzute spectacole de animaţie stradală ce includ programe interactive cu publicul.
În data de 28 mai, la Castelul Corvinilor va avea loc Cupa „Ioan Corvin” la tir cu arcul, iar duminică, 29 mai, este prevăzută să se desfăşoare o nouă ediţie a crosului „History Run”, pe un traseu între castel şi cetatea din Deva.
Astăzi, 5 mai, se împlinesc 67 de ani de la primul semnal emis în eter de Radio România Timişoara, postul regional al Radiodifuziunii.
Radio Timişoara este postul cu cea mai bună acoperire din zona de vest a ţării şi oferă spaţii ample pentru grupaje de ştiri, reportaje, interviuri, transmisiuni de la evenimente, dar şi pentru programe economice, sociale sau culturale referitoare la această zonă a ţării.
Ziua de 5 mai 1955 rămâne una de referinţă, marcând ieşirea în eter a primei emisiuni a studioului teritorial Radio Timişoara. Adevărata renaştere a radiofoniei bănăţene a venit însă în decembrie 1989, odată cu Revoluţia, după o „tăcere” impusă de aproape 5 ani a posturilor regionale din întreaga ţară. Trecerea în noul mileniu a însemnat modernizarea radicală, transformând radioul într-o adevărată aventură multimedia, la care nimeni nu visa.
Radio Timişoara acoperă pe unde medii zona de vest a ţării, fiind recepționat în judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin, Bihor şi Hunedoara, dar și în regiunile limitrofe din Ungaria și Serbia.
Se aude și pe FM la Timișoara, Arad, Petroșani și Făget și în zonele din jurul acestor orașe, inclusiv pe valea Mureșului și a Jiului, dar și prin internet, la www.radiotimisoara.ro sau folosind aplicația Android.
O expoziţie în aer liber, care cuprinde 59 de panouri de mari dimensiuni, cu informaţii şi legende despre Castelul Corvinilor, îi va întâmpina pe turiștii care doresc să vadă monumentul istoric chiar la intrare în municipiul Hunedoara.
Primele elemente ale expoziției au început deja să fie montate pe una dintre arterele principale ale oraşului.
Expoziţia este intitulată „Drumul Corvinilor” și se va întinde pe o lungime de 260 de metri de la intrarea în municipiu pe Bulevardul Traian.
Cele 59 de panouri înalte de 1,9 metri şi late de 3 metri prezintă principalii membri ai familiei nobiliare de Hunedoara şi rezumă cele mai importante momente din istoria Corvinilor.
Totodată, pe aceste panouri sunt prezentate cele mai răspândite legende ale Castelului Corvinilor, precum şi fazele de construcţie ale edificiului medieval de la Hunedoara. Panourile vor beneficia şi de o instalaţie de iluminat.
Percheziţii în 7 judeţe într-un dosar privind adeverinţe false de vaccinare anti-COVID!
Publicat de Andra Radu,
27 ianuarie 2022, 10:00 / actualizat: 27 ianuarie 2022, 11:04
56 de percheziţii au loc astăzi în judeţele Mehedinţi, Timiş, Braşov, Hunedoara, Caraş-Severin, Călăraşi şi Tulcea, la persoane bănuite de uz de fals.
Activităţile se desfăşoară în baza delegării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, într-un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi fals informatic.
În perioada mai – iunie 2021, un bărbat din Drobeta-Turnu Severin, în prezent arestat preventiv, ar fi intrat în incinta a două centre de vaccinare din municipiul Drobeta-Turnu Severin, ar fi accesat fără drept evidenţa electronică cu persoanele vaccinate împotriva COVID-19 şi ar fi modificat datele informatice. Bprbatul ar fi suprascris peste datele de identificare ale persoanelor vaccinate datele altor persoane nevaccinate, cărora le-ar fi generat adeverinţe de vaccinare.
Totodată, se efectuează cercetări şi faţă de 95 de persoane, beneficiari ai adeverinţelor false de vaccinare şi complicii bărbatului, dintre care 4 persoane cercetate sub control judiciar.
Vor fi puse în executare 55 de mandate de aducere, pentru audieri şi propunerea măsurilor legale.
Principalele monumente şi obiective turistice din municipiul Hunedoara vor fi promovate prin coduri QR. Acestea sunt imprimate pe o serie de panouri informative amplasate chiar în faţa acestora, a informat administraţia locală.
Plăcuţele conţin însemnele specifice ale obiectivului local şi au rolul de a-i prezenta vizitatorului detaliile privind denumirea şi istoria monumentului sau clădirii respective.
Astfel de plăcuţe informative au fost montate deja pe clădirea Primăriei, dar şi în faţa Ansamblului Urban „Piaţa Libertăţii” şi, în curând, se vor regăsi în faţa altor 20 de edificii şi obiective turistice din municipiul Hunedoara.
Informaţiile interactive vor fi la dispoziţia turistului prin intermediul unui cod QR care, odată scanat, va deschide aplicaţia „travellerinromania.com”, platformă autorizată, unde se regăsesc toate detaliile legate de obiectivul turistic sau monumentul în faţa căruia se află vizitatorul.
Plăcuţe ce conţin coduri QR destinate turiştilor vor mai fi montate în perioada următoare pe suporţi metalici la Catedrala Sfinţii Împăraţi „Constantin şi Elena”, Castelul Corvinilor precum şi la statuile lui Ioan (Iancu) de Hunedoara, Michael Klein şi busturile atletei Maria Cioncan, eroului naţional Avram Iancu, respectiv fostul deputat Constantin Bursan, parlamentar liberal din perioada interbelică şi ctitor al catedralei din municipiul Hunedoara.
Astfel de coduri se vor regăsi montate pe gard sau pe zid şi la Administraţia Uzinelor de Fier Hunedoara, Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Faţă”, Biserica Reformată, Biserica „Sfântul Nicolae”, fosta Şcoală de Ucenici, Biserica Romano-Catolică, Complexul de agrement Corvina, Muzeul Trenuleţelor, Expoziţia „Paşii României prin socialism spre democraţie”, Gară, Casa de Cultură şi Restaurantul Corvin.
ANM a emis, astăzi, o atenţionare Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol în zonele montane din 10 judeţe, până miercuri dimineaţa, precum şi o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori în zone din 24 de judeţe.
Potrivit meteorologilor, în perioada 30 noiembrie, ora 23:00 – 01 decembrie, ora 11:00, în nordul Carpaţilor Orientali, local în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini de peste 1.500 m, rafalele vor depăşi 75-85 km/h şi va fi viscol.
Judeţele vizate de această atenţionare Cod portocaliu sunt: Satu Mare, Maramureş, Suceava, Bistriţa Năsăud, Mureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba şi Caraş Severin.
Separat, ANM a emis şi o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului şi ninsori în zone din 24 de judeţe. Potrivit meteorologilor, în perioada 30 noiembrie, ora 20:00 – 01 decembrie, ora 16:00, în zona montană şi submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 şi 65 km/h.
La altitudini de peste 1.700 m, rafalele vor depăşi 85-95 km/h, viscolind ninsoarea. Până în dimineaţa zilei de 01 decembrie, astfel de fenomene se vor semnala şi în regiunile nord-vestice.
Judeţele vizate de această atenţionare Cod galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Mureş, Sălaj, Bihor, Alba, Arad, Hunedoara, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Braşov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Covasna, Harghita şi Neamţ.
Trupa Vama începe, de astăzi, 31 iulie, turneul naţional „Vama Neconvenţional”, în zece oraşe din România.
Formaţia va concerta în locuri mai puţin obişnuite, unde va crea un spaţiu care să găzduiască până la ora concertului diverse activităţi recreative, cu implicarea comunităţilor locale.
Spaţiile concertelor vor deveni locuri prietenoase unde fanii formaţiei şi nu numai ei vor putea să îşi petreacă timpul până la concert într-o atmosferă de vacanţă, pigmentată cu cafea de specialitate, mâncare gustoasă, cărţi, târguri diverse, open sound-check Vama, discuţii cu formaţia adresate celor care vor să înceapă o carieră în muzică sau expoziţii diverse.
Vama îşi propune astfel să creeze comunităţi de o zi în jurul muzicii.
„În ultima vreme oamenii vor să trăiască din plin şi să amestece experienţele. Şi e normal după atâtea restricţii să vrei să trăieşti totul. Să vrei să fii în toate locurile şi să experimentezi mai multe stări la un loc. Şi noi simţim nevoia asta. Şi atunci ne-am zis să încercăm mai mult decât un turneu cu zece concerte, să oferim oamenilor muzica noastră în spaţii frumoase unde se pot crea comunităţi de o zi.
Spaţii în care oamenii să se întâlnească, să se răcorească, să vorbească, să cumpere o carte, să bea o cafea bună sau să se tolănească la umbră şi să nu facă nimic până la concert. Ne e dor să cântâm, dar mai mult decât asta sau poate la fel de mult ne e dor să vedem oamenii împreună bucurându-se de o zi cu diverse activităţi şi să fim alături de ei. Aşa că muzica noastră a devenit un pretext pentru Vama Neconvenţional”, spune Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, citat în comunicat.
Concertele vor avea loc pe:
31 iulie la Castelul Corvinilor din Hunedoara;
1 august la Cetatea din Oradea,
6 august la Cetatea Medievală din Târgu-Mureş,
7 august – Cetatea Rupea,
14 august – Faber Comunity din Timişoara,
21 august – Muzeul Astra din Sibiu,
27 august – Senzoria (Zona de agrement Ciric) din Iaşi.
Ultimele trei locuri în care vor avea loc concerte vor fi comunicate ulterior de organizatorii turneului.
„România e o ţară frumoasă şi poate vă ajutăm să o vedeţi prin ochii noştri, ai membrilor trupei Vama şi prin acest turneu neconvenţional care se va desfăşura în locuri minunate din ţara noastră, în locuri inedite, dar şi în locuri încărcate de istorie”, afirmă Tudor Chirilă.
Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ al Academiei Române, partener în proiectul de restaurare și punere în valoare a sitului arheologic de la Sarmizegetusa Regia
Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ din București al Academiei Române va participa, în calitate de partener științific, la realizarea proiectului „Capitala Daciei – Muzeu viu al Patrimoniului Cultural European“, proiect gestionat de Consiliul Județean Hunedoara și conceput în asociere cu Institutul Național al Patrimoniului și SC Profesional Construct Proiectare SRL București. La finele lunii mai 2021 cele patru entități au semnat contractul pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică, în valoare de 612.000 de lei, având ca obiect conservarea, restaurarea și punerea în valoare a cetății Sarmizegetusa Regia. Contractul semnat acum reprezintă continuarea unui proiect derulat în perioada 2017-2018, care a vizat întregul sit arheologic Sarmizegetusa Regia, proiect la care Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ a participat, de asemenea, tot în asociere cu Institutul Național al Patrimoniului.
În perioada 2017-2018, Institutul de Arheologie al Academiei Române a contribuit la realizarea studiului istoric-arhitectural, care trasează direcțiile proiectului de intervenție. În acest scop, au fost efectuate cercetări arheologice în zone mai puțin cunoscute, iar cercetătorii din cadrul Sectorului de Arhitectură al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan“ au realizat cercetările de arhitectură complementare cercetărilor arheologice și au analizat și cercetat piesele litice dacice cunoscute sau mai puțin cunoscute, precum și pe cele nou-descoperite. Studiile de arhitectură arheologică realizate au condus, în faza preliminară a proiectului, la recuperarea unor elemente importante ale arhitecturii dacice de la Sarmizegetusa Regia. Aceste rezultate ale cercetării de arhitectură arheologică au fost integrate în proiectul de restaurare, întocmit de Institutul Național al Patrimoniului.
După avizarea de către Ministerul Culturii a propunerilor proiectului privind conservarea, restaurarea și punerea în valoare a sitului arheologic de la Sarmizegetusa Regia, punct „Dealul Grădiștii“, Consiliul Județean Hunedoara, care este beneficiarul proiectului de restaurare și administratorul sitului Sarmizegetusa Regia, a obținut finanțare, prin programul RO-CULTURA, pentru zona „Fortificația romană“ a sitului arheologic.
„Este un proiect important pentru judeţul Hunedoara, menit să salveze o componentă importantă a monumentului UNESCO şi să revitalizeze întreg ansamblul de vestigii. Ne bucurăm că am reuşit să atragem această finanţare pentru Sarmizegetusa Regia, unul dintre cele mai spectaculoase şi valoroase situri dacice de la noi din ţară. Suntem mândri că putem implementa un astfel de proiect, realizat în premieră într-un sit dacic.“ – preşedintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
Cercetătorii Sectorului de Arhitectură ai Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan“ vor realiza în perioada următoare cercetări de arhitectură, în scopul obținerii de date suplimentare privind configurația cetății, informații ce vor permite fundamentarea în detaliu a intervențiilor proiectate de către Institutul Național al Patrimoniului.
Începând cu anul 2022, se va desfășura etapa de punere în operă a lucrărilor de restaurare și de punere în valoare a monumentului. Toate lucrările de proiectare și execuție sunt finanțate prin programul RO-CULTURA, derulat de către Ministerul Culturii, apelul „Restaurarea şi revitalizarea monumentelor istorice“, fondurile fiind asigurate prin Granturi SEE – fonduri norvegiene, 2014-2021.
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în România şi în alte aproximativ 50 de ţări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state.
La 16 noiembrie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care este modificat Codul muncii prin declararea zilei de 1 Iunie – Ziua Copilului ca sărbătoare legală în care nu se lucrează. Astfel, în 2017, pentru prima dată ziua de 1 iunie este nelucrătoare. Camera Deputaţilor a adoptat, în luna octombrie, legea prin care Ziua Copilului devine zi liberă nelucrătoare pentru români.
Activități pentru copii de 1 Iunie:
Copiii şi părinţii vor putea intra gratuit, de Ziua Copilului, la Castelul Corvinilor, Grădina Zoologică şi ştrandul din municipiul Hunedoara, dar se vor putea plimba şi cu trenuleţul de agrement, a anunţat luni autoritatea locală.
Potrivit Primăriei Hunedoara, cele trei obiective vor funcţiona după programul obişnuit, adică 9:00 – 20:00 pentru ştrand şi Muzeul Castelul Corvinilor, respectiv 10:00 – 19:00 în cazul Grădinii Zoologice.
Tot de Ziua Internaţională a Copilului va fi pus în funcţiune şi trenuleţul de agrement din municipiul Hunedoara, după ce acesta a trecut printr-un amplu proces de reparaţie capitală.
Trenuleţul va circula în jurul Parcului Tineretului, cu plecare de pe bulevardul Rusca, între orele 11:00 – 18:00. Pe 1 iunie, călătoriile vor fi gratuite, după care trenuleţul va circula doar sâmbăta şi duminica, iar o călătorie va costa 2 lei pentru copii şi 4 lei pentru adulţi.
Domeniul Regal Săvârşin va fi deschis publicului, astăzi, între orele 9:00 şi 18:00, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Vor putea fi vizitate Parcul Regal, Satul Regal, Muzeul Automobilului şi Magazinul de Suveniruri, potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României.
În Constanța, în schimb, activităţile ce urmau să se desfăşoare în aer liber cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, au fost reprogramate pentru 5 iunie, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Crosul organizat pe stadionul din cadrul Complexului Sportiv „Gheorghe Hagi” se va desfăşura sâmbătă, 5 iunie, de la ora 11:00. La aceeaşi oră, vor debuta activităţile organizate în Piaţeta Perla din staţiunea Mamaia. Participanţii se vor bucura de momente artistice, jocuri pe plajă, concursuri şi întreceri de baschet în familie, demonstraţii de zumba, aerobic şi dans sportiv, curse de alergat cu cărucioare pentru copii şi cărucioare de cumpărături.
Cursul de caiac susţinut de elevii de performanţă de la L.P.S „Nicolae Rotaru” Constanţa la Baza Nautică din Parcul Tăbăcărie va avea loc tot sâmbătă, de la ora 16:00.
Zeci de lucrări de pictură şi grafică realizate de elevi din şcolile din judeţul Dolj sunt promovate în aceste zile de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) printr-o expoziţie de pictură organizată în holul instituţiei, dar şi printr-un film realizat pe melodia „O lume minunată” şi postat pe reţelele de socializare.
De 1 Iunie, craiovenii sunt invitaţi în Piaţa „Mihai Viteazu” să îi susţină pe copiii care vor realiza diverse opere de artă în aer liber şi să le aprecieze lucrările.
De asemenea, o serie de spectacole de teatru, vernisaje, concerte, ateliere de creaţie sau tururi ghidate vor fi organizate de instituţiile culturale din Capitală cu prilejul zilei de 1 Iunie, Ziua Internaţională a Copilului.
ANM a emis o atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă de marţi noaptea şi până miercuri după-amiaza în zonele de munte din 20 de judeţe.
În intervalul 6 aprilie, ora 23:00 – 7 aprilie, ora 18:00, în sudul Banatului, sudul şi estul Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, va ninge, local însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h.
La altitudini de peste 1.500 de metri, vor fi rafale de peste 80 – 90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată şi vizibilitatea redusă sub 100 de metri.
Judeţele marcate cu Cod galben sunt Alba, Braşov, Dâmboviţa, Maramureş, Sibiu, Argeş, Buzău, Gorj, Mureş, Suceava, Bacău, Caraş-Severin, Hunedoara, Neamţ, Vâlcea, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Harghita, Prahova şi Vrancea.
Pentru intervalul 6 aprilie, ora 21:00 – 8 aprilie, ora 10:00, a fost emisă o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi vreme deosebit de rece în toată ţara.
Potrivit meteorologilor, începând din noaptea de marţi spre miercuri (6/7 aprilie), în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele montane şi deluroase, vor predomina precipitaţiile sub formă de ninsoare, pe alocuri moderate cantitativ (15 – 20 litri/mp). Se va depune strat de zăpadă, local consistent îndeosebi la munte.
Temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar la munte peste 70 km/h, spulberând zăpada.
Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toată ţara, cu temperaturi minime preponderent negative.
Precipitaţii mixte, dar slabe cantitativ, se vor semnala pe parcursul zilei de marţi (6 aprilie) şi în regiunile nord-vestice. Până sâmbătă (10 aprilie) vremea se va menţine deosebit de rece, iar în cursul nopţilor şi al dimineţilor local se va produce brumă.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare Cod galben de inundaţii şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, valabilă până duminică dimineaţa în bazine hidrografice din 14 judeţe.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 26 septembrie, ora 6:00 – 27 septembrie, ora 10:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi niveluri pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Someş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Târnava Mare – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sighişoara (judeţele: Mureş, Sibiu şi Alba), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad) şi Timiş – bazin superior amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş).
Fenomene hidrologice similare sunt prognozate şi pe Jiu – bazin superior amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Răcari (judeţele: Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Feldioara – amonte Ac. Ioneşti (judeţele: Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ – bazin superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ) şi Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău).
INHGA menţionează faptul că atenţionarea emisă vizează, în principal, fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Maramureş, Bistriţa Năsăud, Hunedoara, Sibiu, Gorj, Vâlcea şi Argeş.
Până astăzi, 16 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 158 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19.
Au fost înregistrate alte 19 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timişoara şi câte unul în Bucureşti, Cluj Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomiţa, Hunedoara, Galaţi şi Suceava.
Cele 19 persoane depistate au vârsta cuprinsă între 19 şi 54 ani, sunt în carantină sau autoizolare. În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia, 2 dintre ele în Austria şi Germania.
Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova şi Constanţa şi se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienţilor este bună.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 3.008 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 15.546 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
În perioada 15 martie, ora 08.00 – 16 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1153 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 5517 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358.
Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor.
De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Cu ocazia Anului Centenar, un grup de români din comunitatea istorică din Ungaria a participat, în perioada 20–22 aprilie, la o excursie în ţara-mamă, România. Această excursie de trei zile în judeţele Hunedoara şi Alba este parte a proiectului Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, „Descoperă şi cunoaşte România”, ediţia a doua. În cadrul acestui proiect, grupul de români din Ungaria a avut întrevederi cu reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale şi au vizitat cele mai importante şi minunate obiective din cele două judeţe, locuri pline de istorie şi cultură românească. Proiectul „Descoperă şi cunoaşte România” cuprinde mai multe etape prin care în perioada martie–decembrie 2018, MRP va aduce în ţară 500 de români care trăiesc în comunităţile istorice din jurul graniţei în vederea realizării unui schimb de experienţe şi pentru a-i încuraja să păstreze şi să promoveze identitatea românească.
Locuri pline de încărcătură istorică
Un grup de români din Ungaria din judeţele Bichiş, Bihorul unguresc şi Ciongrad, au răspuns pozitiv invitaţiei Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, de la Bucureşti, având parte astfel de o călătorie minunată şi de suflet în România. Plecarea a avut loc pe 20 aprilie, de la Jula, iar conform programului bine întocmit pentru a se putea vizita în aceste trei zile cât mai multe locuri, prima oprire a grupului a fost la Brad, unde prima destinaţie a fost Muzeul Aurului din Brad. Aici grupul a fost întâmpinat, preluat şi însoţit până în clipa întoarcerii în Ungaria de către Veaceslav Șaramet, secretar de stat la MRP şi alţi angajaţi din acelaşi minister. Itinerarul zilei a fost continuat cu o vizită la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, muzeu găzduit în Castelul Bethlen, un vechi monument de arhitectură situat la poalele Cetăţii Deva. Castelul Corvinilor, unul dintre cele mai vizitate atracţii turistice de la Hunedoara, construit în secolul XV, în vremea lui Ioan de Hunedoara, în locul unei fortăreţe vechi de pe Dealul Sânpetru, a fost popasul următor al grupului. Urmaşii voievodului transilvan şi principii care au domnit în Transilvania i-au adus numeroase modificări şi îmbunătăţiri şi este în continuă restaurare şi astăzi. Castelul are o poveste fascinantă, de acesta se leagă multe legende, iar de-a lungul timpului a fost locul unor evenimente importante, foarte multe dintre acestea auzite de la ghidul grupului nostru. Ultimul popas al primei zile pline de frumuseţe şi istorie a fost la Mănăstirea Prislop, unde majoritatea grupului a fost dornic să ajungă la mormântul părintelui Arsenie Boca, numit şi „Sfântul Ardealului”.
Întâlniri oficiale
În cea de-a doua zi petrecută în România, sâmbătă, 21 aprilie, grupul de români din Ungaria s-a întâlnit la Deva, la Consiliul Judeţean Hunedoara, cu doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul MRP şi cu reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale în frunte cu Laurenţiu Nistor, deputat parlamentar de Hunedoara şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, preşedintele Mircea Boboră şi vicepreşedintele Sorin Vasilescu. Aici grupul a avut oportunitatea de a discuta cu reprezentanţii Guvernului României despre nevoile şi dorinţele lor în calitate de români care vor să păstreze legătura cu ţara-mamă.
Aici s-a adresat autorităţilor în numele grupului, Marius Maghiaru, preşedintele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria şi preot ortodox în Budapesta, Gheorghe Ardelean, consilier judeţean Bichiş şi Maria Gurzău Czeglédi, directorul Liceului „Nicoale Bălcescu” din Jula. Doamna director a fost anunţată aici că Biblioteca Judeţeană Hunedoara–Deva va veni în acest an la Jula cu o donaţie importantă de carte românească pentru biblioteca unităţii de învăţământ din Jula.
Doamna ministru Natalia Intotero a menţionat la întâlnire despre acest proiect, care a debutat în anul 2017, că acesta are ca scop o apropiere şi o strângere a legăturilor cu comunităţile româneşti care trăiesc în diferite zone ale globului şi că vizitele românilor din afara ţării vor fi mai intense în acest an, aflându-ne în anul Centenarului Marii Uniri. Doamna ministru a subliniat şi faptul că o să se asigure ca anul acesta să poată ajunge copii din Ungaria la Taberele ARC atât la cea organizată la Oglinzi, cât şi la cea de la Sulina, şi a promis că va vizita în viitorul apropiat comunitatea istorică a românilor din Ungaria.
De asemenea, sâmbătă, în programul vizitei a fost inclusă o întâlnire cu PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, unde românii din Ungaria au fost primiţi de către Preasfinţia Sa cu multă dragoste şi căldură frăţească. Episcopul a făcut o prezentare a Episcopiei Devei şi le-a vorbit despre proiectele pe care le demarează pe plan pastoral şi de asistenţă socială, după care a invitat grupul la o agapă frăţească. Participanţii excursiei au plecat de la Hunedoara cu mai multe cadouri simbolice, primite atât de la Episcopie, cât şi de la consiliile judeţene vizitate: pliante, insigne cu Centenarul Marii Uniri, cărţi de rugăciune, iconiţe, etc.
Pe urmele dacilor la Sarmizegetusa Regia
Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu un tur al Sarmizegetusei Regia, fosta capitală şi cel mai important centru militar, religios şi politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman, nucleul unui sistem defensiv strategic format din şase fortăreţe dacice din Munţii Orăştiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane.
Situl arheologic Sarmizegetusa a impresionat foarte puternic grupul nostru. Cei care au putut urca sus la cetate au putut descoperi un adevărat spectacol istoric în aer liber, ascuns în inima unui parc natural. Am traversat pădurea şi am ajuns în zona sacră a cetăţii, unde cei din grup au făcut mai multe fotografii, unii s-au putut odihni pe o bancă din apropiere, alţii, care cunosc istoria locului, au stat şi au meditat. Locul este foarte liniştit, însă misterios. Sarmizegetusa Regia este locul care merită şi trebuie văzut într-o viaţă.
La Alba Iulia, Cetatea-simbol a Marii Uniri
Duminică, 22 aprilie, românii din Ungaria au ajuns la Alba Iulia, un alt centru istoric important, unde programul a inclus întâlniri cu autorităţi locale, precum şi vizitarea Cetăţii Alba Iulia, oraşul-cetate în care s-a realizat măreţul act istoric, urbe care subliniază cel mai bine idealurile de unitate şi identitate ale românilor de-a lungul veacurilor. La Prefectura Alba, grupul nostru a fost întâmpinat de senatori şi autorităţi locale, profesori universitari, în frunte cu deputatul în Parlamentul României Ioan Dîrzu. Dănuţ Hălălai, prefectul judeţului Alba, gazda întâlnirii i-a primit pe românii din Ungaria cu multă căldură şi dragoste frăţească şi le-a adresat tuturor o invitaţie la Alba Iulia pentru marea sărbătoare care se pregăteşte la 100 de ani de la Marea Unire, pe 1 Decembrie, pentru a sărbători împreună Centenarul.
Înainte de vizitarea obiectivelor mai importante din Alba Iulia, oaspeţii din Ungaria au fost invitaţi şi la Universitatea „1 Decembrie 1918” de către prof. Daniel Breaz, rectorul universităţii, care le-a prezentat participanţilor la excursie oportunităţile de studiu şi de dezvoltare profesională în instituţia-simbol pentru identitatea naţională în speranţa unei colaborări cu Liceul „Nicoale Bălcescu” din Jula, pentru a veni cât mai mulţi tineri etnici români din Ungaria să înveţe la Alba Iulia.
Ultimul loc în care grupul din Ungaria şi-a petrecut câteva ore înainte de a se întoarce acasă a fost centrul spiritual şi cultural al românilor de pretutindeni, cu o istorie zbuciumată, care se pierde în negura vremurilor, centrul oraşului Alba Iulia şi cetatea Alba Iulia.
A consemnat: Anca Becan, redactor Foaia românească
Oamenii care aduc bucurie prin cântecul lor rămân în amintirea noastră veşnic. Drăgan Muntean, fala pădurenilor, doinitorul pădurenilor, s-a bucurat de o deosebită popularitate într-o carieră care a durat aproape 20 de ani.
Mare parte din cântecele lui Drăgan Muntean erau cântate pe versurile făcute chiar de el. Le scria aşa cum simţea, de aceea le şi putea interpreta cu atâta sensibilitate, făcându-şi returnela, de multe ori, singur, la taragot.
Cântecul doinit “Sara bună bade Ioane” dă titlu albumului lansat în anul 1993. Este un cântec pe care l-a auzit pentru prima dată într-un turneu de 3 zile în judeţul Sălaj, în anul 1989. Atât de mult l-a îndrăgit încât în cea de-a treia zi l-a şi cântat pe scenă, iar de atunci l-a inclus în aproape toate spectacolele sale.
Patru monede dacice şi romane, din argint şi bronz, au fost recuperate de poliţiştii hunedoreni în urma unei acţiuni desfăşurate în Republica Cehă. Oamenii legii susţin că acestea ar fi fost furate în urma unor săpături neautorizate efectuate în cetatea dacică de la Luncani, din Munţii Orăştiei.
De comiterea acestor fapte sunt bănuiţi patru cetăţeni cehi care ar fi comis faptele în anul 2015. Conform specialiştilor, monedele ar face parte din patrimoniul cultural naţional şi au fost evaluate la 2.000 de euro.
Acţiunea poliţiştilor s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în care se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic fără autorizaţie, furt calificat, distrugere şi efectuarea oricăror lucrări care pot afecta siturile arheologice, în absenţa certificatului de descărcare de sarcină arheologică.
În aceeaşi cauză, anul trecut, au fost efectuate percheziţii în Cehia şi ar fi fost recuperate şi alte tezaure monetare şi bunuri arheologice sustrase şi exportate ilegal de către cei patru.
Mai mulți hoți, încă neidentificați, au furat aproximativ 170.000 de lei, banii proveniți din încasare taxelor de intrare.
Sfârșitul săptămânii trecute a adus încasări record pentru castel, turiștii venind în număr mare să-l viziteze. Totuși, banii i-au tentat pe infractori, care au dat o spargere, în noaptea de luni spre marți, 1 spre 2 mai, iar hoții au plecat cu încasări de aproximativ 170.000 de lei.
Au loc cercetări într-un dosar pentru infracţiunea de furt calificat, după ce Poliţia a fost sesizată de reprezentanţii Castelului Corvinilor, cu privire la comiterea infracţiunii, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Castelul este supravegheat de o firmă de pază. Agentul care era de serviciu în noaptea spargerii a reclamat furtul banilor, spun unele surse din rândul anchetatorilor. Cercetările sunt în curs de desfășurare.
Avalanșa din Retezat, în care și-au pierdut viața 2 adolescenți, a fost provocată de grupul din care făceau parte și victimele. Observațiile făcute la fața locului indică faptul că zăpada a plecat la vale de sub poteca pe care circulau cele șapte persoane – spune șeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
UPDATE 19:00 – Trupurile celor doi copii morți în avalanșa din Retezat au fost preluate de Medicina Legală.
Operațiunea de recuperare s-a desfășurat în condiții extrem de dificile.
––––
Echipele de salvamontişti şi jandarmi montani au început coborârea din locul unde s-a produs avalanşa din Masivul Retezat, soldată cu moartea a doi adolescenţi şi rănirea altor cinci persoane.
Şeful Salvamont Hunedoara estimează că va mai dura cel puţin câteva ore până când salvatorii vor putea aduce victimele la Cârnic.
Acţiunea se desfăşoară în condiţii extrem de dificile, din cauza traseului montan accidentat, acoperit cu zăpadă afânată, dar şi a intensificărilor de vânt.
Poliţia din Hunedoara a deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă în cazul copiilor campioni la alpinism ucişi ieri de avalanşă.
Ancheta este coordonată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg si deja au fost audiate mai multe persoane care se aflau în apropierea locului unde s-a produs tragedia.
Tinerii alpinişti făceau parte dintr-un grup de şapte persoane care încerca să urce pe Vârful Peleaga pe un traseu care nu este recomandat pe timp de iarnă.
Salvamontiştii din judeţul Hunedoara atrag atenţia asupra pericolului „iminent” de producere a unor avalanşe în masivele Parâng şi Retezat.
Salvamontiștii avertizează că stratul de zăpadă proaspătă care s-a aşternut în ultimele zile măsoară aproape un metru la altitudini mari şi în zonele de creastă.În plus, salvamontiştii le recomandăm turiştilor să rămână în apropierea cabanelor şi să evite traseele de creastă sau schiul de tură.
În altă ordine de idei, iubitorii sporturilor de iarnă pot schia gratuit, mâine, în staţiunea Straja, pe pârtia Constantinescu, unde zăpada măsoară circa o jumătate de metru şi a fost bătută cu ratracul. Drumul de acces spre staţiunea Straja a fost curăţat de zăpadă şi se poate circula uşor, cu plecare din oraşul Lupeni.
Circulaţia feroviară rămâne deocamdată blocată între Petroşani şi Haţeg, după ce ieri a deraiat un tren de marfă format din 16 vagoane.
CFR asigură transbordare cu mijloace auto — microbuze și autobuze — între stațiile Petroșani și Pui (și retur) pentru trenurile locale, călătorii fiind preluați din aceste stații de alte trenuri care circulă pe aceleași rute.
De asemenea, pentru trenurile de lung parcurs (IR) care circulă spre Arad traficul este redirecționat pe relația Filiași — Orșova — Timișoara — Arad, iar cele spre Simeria vor circula până la Petroșani, cu transbordare auto Petroșani — Pui, călătorii fiind apoi preluați de alte trenuri care au traseu comun.
14 din cele 16 vagoane ale trenului au sărit ieri de pe şine, unele dintre ele, inclusiv locomotiva, răsturnându-se într-o râpă. Cei doi mecanici au murit.
Garnitura, ce aparţine unui operator privat, circula pe relatia Slatina-Curtici. La baza deraierii ar fi o defecțiune la sistemul de frânare al trenului. Agenția de Investigare Feroviară (AGIFER) va ancheta accidentul produs sâmbătă între stațiile Banița și Merișor, pe secția de circulație Petroșani – Simeria (Regionala Timișoara).
În continuare se caută soluţii pentru extragerea vagoanelor şi a locomotivei din prăpastie.
Trei suedezi au verificat, în judeţul Hunedoara, modul în care pot fi valorificate deşeurile urbane în producerea de energie pentru comunitatea locală.
Cei trei sunt masteranzi Universităţii Lund și vor prezenta raportul final al cercetării de teren. Ei au văzut modul în care lucrează staţia de epurare a municipiului Deva, dar şi groapa de gunoi ecologică realizată în localitatea Bârcea Mare. Profesorul asociat Thomas Lindhqvist a precizat că raportul va ajuta autorităţile locale şi judeţene să ceară fonduri pentru a continua dezvoltarea structurilor şi transformarea deşeurilor în resurse energetice.
La rândul său, viceprimarul municipiului Deva, Răzvan Mareş, a menţionat că rezultatul muncii de cercetare efectuat de către studenţi ar putea fi valorificat şi pus, ulterior, în practică.
Turiştii care ajung la acest final de săptămână la Castelul Corvinilor din Hunedoara pot afla mai multe despre breslele şi meşteşugurile tradiţionale. Totul are loc în cadrul evenimentului “Bresle şi meşteşuguri din provinciile româneşti”.
Sâmbătă, de la ora 11:00 la Castel sunt programate o masă rotundă şi un simpozion tematic, la care vor participa istorici, sociologi, etnografi şi muzeografi. Duminică, de la ora 13, va avea loc un spectacol cu tradiţii şi obiceiuri specifice care va cuprinde recitaluri live, dansuri și tradiții populare
Evenimentele sunt organizate de Primăria Hunedoara şi Muzeul Casa Breslelor.
Un microbuz cu elevi s-a răsturnat pe șoseaua dintre Deva și Hunedoara. Potrivit primelor informaţii, în microbuz se aflau 18 copii, dintre care nouă au fost transportați la spitalele din Deva și Hunedoara pentru investigații medicale. Ulterior, alţi patru minori au fost duşi de părinţi la spital pentru un consult de specialitate.
Potrivit poliţiei, şoferul, un bărbat de 61 de ani, a declarat că pe fondul oboselii a aţipit la volan, iar autovehiculul a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat în şanţ. La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe şi maşini ale pompierilor care i-au preluat pe copii şi i-au dus la spital. Microbuzul aparţine unei fundaţii şi efectua transportul elevilor la Liceul „Teglas Gabor” din Deva.
Accidentul a avut loc pe șoseaua care face legătura între cele două municipii, în localitatea Cristur, iar circulaţia nu este afectată.
Trenurile de călători ar putea circula din nou pe ruta Simeria-Hunedoara. Serviciul ar putea fi reluat de la jumătatea lunii decembrie, după schimbarea planului de mers al trenurilor, susţine şeful Serviciului de Comunicare CFR Călători, Anca Predescu.
În prezent, specialiştii companiei de căi ferate efectuează un studiu de oportunitate din care va rezulta numărul de trenuri ce vor fi puse în circulaţie. Între Hunedoara şi Simeria ar urma să circule zilnic între 4 şi 8 trenuri, graficul de circulaţie al acestora urmând să fie corelat cu transportul spre Deva.
Amintim, transportul feroviar între cele două localităţi a fost oprit în martie în urma unor probleme pe care le-a avut operatorul privat.
La început de an școlar, Episcopia Devei și Hunedoarei a întreprins o campanie de sprijin a copiilor hunedoreni aflați în dificultate, oferind peste 250 de ghiozdane însoțite de rechizitele necesare derulării procesului instructiv-educativ al acestora. Campania de distribuire a ghiozdanelor a vizat întreg cuprinsul eparhiei hunedorene, ele fiind împărțite în Deva, Hunedoara, Hațeg, Orăștie, Petroșani și Brad. Prin activitatea începută Episcopia Devei și Hunedoarei demarează în această perioadă proiectul „DAR – Dăruiește, Ajută, Respectă” axat pe prevenirea și corectarea părăsirii timpurii a școlii, proiect implementat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara. Campania de distribuire a ghiozdanelor constituie o tradiție în Episcopia Devei și Hunedoarei și va continua, dat fiind faptul că procentul de părăsire timpurie a școlii este din ce în ce mai alarmant, ca urmare a dificultăților de ordin financiar în care se regăsesc multe familii hunedorene.
Turiştii care ajung vineri la Castelul Corvinilor pot petrece „o zi la şatră”. De la ora 15:00, în curtea castelului se derulează un nou eveniment din ciclul Poveştilor Rome, un proiect cu fonduri europene destinat conservării patrimoniului imaterial rom din regiunea Hunedoarei.
În cadrul evenimentului se va dansa, se va cânta și se vor spune povești culese de la comunităţile rome din zonă.
Activitățile se vor desfășura în jurul unei căruțe special echipată pentru șatră cu coviltir și toate cele necesare acestui stil de viață nomad, caruță ce poate fi vizitată de către doritori.
Timp de trei zile, între 28 şi 30 august, pasionaţii sporturilor cu motor pot participa la competiţia de off-road, ce se va desfăşura în jurul municipiului Hunedoara şi în satele din apropiere. Peste 90 de echipaje din nouă ţări şi-au anunţat prezenţa la una din cele mai importante competiţii de off-road organizată din România.
Vineri şi sâmbătă, concurenţii vor străbate traseele de off road din zonele Ciulpăz, Ulm, Cerbăl şi Poiana Răchiţelei. Duminică, spectatorii se vor putea delecta cu proba de trial, ce va avea loc în incinta stadionului „Michael Klein” din Hunedoara. Traseul de off-road are o lungime de 170 de kilometri iar competiţia va fi destinată a trei clase de concurs, Extrem, Standard şi Hobby.
Un român de 28 de ani, originar din Hunedoara, este căutat de poliţia italiană după ce a evadat dintr-un spital de psihiatrie din Mantova din nordul peninsulei.
Lucian Valcelian şi-a ucis soţia în luna februarie, lângă Torino, Italia în faţa celor patru copii. A fost sfârşitul unei dispute aprige cu femeia pe care o bănuia de infidelitate. Toţi 6 trăiau într-o fabrică dezafectată, în condiţii deplorabile.
În urma expertizei, s-a stabilit că bărbatul are probleme psihiatrice, aşa că magistraţii au dispus internarea lui într-un spital de specialitate. Se pare că şi în România era luat în evidenţă pentru tulburări din acest registru.
Autorităţile italiene bănuiesc acum că individul va încerca să ajungă în România, unde are rude. Cei patru copii ai lui se află într-un centru de plasament din Italia.
Înotătorul Avram Iancu a intrat în hipotermie la doar 7 kilometri de țărmul Franței, după ce a încercat, din nou, să traverseze Canalul Mânecii în înot, fără costum de neopren.
Conform reprezentantului lui Avram Iancu, Corneliu Bran, înotătorul era conștient când a fost scos din apă, însă are nevoie de îngrijiri medicale. Doctorii vor stabili dacă hunedoreanul trebuie să rămână sub supraveghere medicală.
Potrivit primelor informații, și alți concurenți s-au retras din cursă din același motiv.
Aceasta este cea de-a treia încercare de a traversa Canalul Mânecii fără costum de neopren, ci doar în slip și cu o cască de protecție în cap, în condiţiile stricte impuse de organizaţia acreditată să certifice recordul pentru sportivii care reuşesc această performanţă.
Tratamentele cu nămol terapeutic se reiau în staţiunea hunedoreană Geoagiu Băi, după mai bine de 50 de ani.
Managerul Băilor Daco-Romane Ilie Florea a precizat, pentru Radio Timişoara, că împachetările cu nămol vor fi efectuate începând de sâmbătă. Florea a explicat că tratamentele se reiau, după ce au fost efectuate mai multe analize pentru a stabili proprietăţile nămolului.
Zilele Radio Timişoara au debutat sâmbătă cu o extraordinară întâlnire cu publicul a echipei Radio Timişoara. Au urcat pe scenă, pe rând, copii şi coordonatoarea emisiunii „Piti-Show”, realizatori ai emisiunilor adresate minorităţilor, ai rubricilor şi emisiunilor de ştiri şi sport şi apoi, în ordinea orei de intrare în emisie, realizatorii emisiunilor zilnice, de la matinal şi până la emisiunea-dezbatere ”Vestul zilei”.
Pauzele muzicale ale acestui program aniversar, transmis în direct pe toate frecvenţele Radio Timişoara, dar şi pe internet, inclusiv video, au fost asigurate de mini-recitaluri live. Primii pe scenă au urcat, prezentaţi de Sergiu Galiş, membrii grupului The Wizards – cel mai tânăr grup pop-rock local, a cărui solistă are 10 ani, dar care deja pregăteşte un videoclip pentru piesa „Cea mai frumoasă zi”. Cătălin Lăpuşcă i-a invitat pe scenă la jumătatea prezentării Radio Timişoara pe cei de la Corso – trupă care a susţinut anul trecut unul dintre concertele live din studioul Arad FM. De la Hunedoara a sosit, în cea de-a treia pauză muzicală, prezentat de Călin Petrescu, Pragu’ de Sus – un grup binecunoscut la Timişoara, promotor al unui pop-rock-folk gustat de public.
Concursul aniversar, care presupune completarea unui chestionar despre preferinţele muzical informative, şi-a desemnat primii câştigători ai rucsacurilor, invitaţiilor la spectacolul folcloric aniversar din 5 mai şi ai vinului de la Cramele Recaş. Celelalte peste 400 de chestionare vor intra astăzi, alături de cele care vor mai fi depuse în urne, la tragerea la sorţi la care, pe lângă premii similare, Agenţia de turism Ultramarin va acorda o excursie la Viena pentru două persoane.
Atmosfera incendiară a primei seri a fost cu siguranţă recitalul Holograf. Mii de timişoreni au cântat şi au dansat pe ritmurile celei mai difuzate formaţii la Radio Timişoara. ‘Şi băieţii plâng câteodată’, ‘Romeo şi Julieta’, ‘Vreau o minune’, ‘Ochii tăi’ sau clasicul deja ‘Banii vorbesc’ au fost câteva dintre melodiile fredonate intens de public împreună cu cei de la Holograf. Un moment aparte a fost acela în care în public şi-a făcut apariţia şi o tânără mireasă. Un spectacol complet au susţinut sâmbătă seara Dan Bittman, Edi Petroşel, Mugurel Vrabete, Tino Furtună şi Romeo Dediu, interacţionând în permanenţă cu publicul care a cântat şi a dansat până la final.
Zilele Radio Timişoara au continuat duminică seara cu o Gală de operă, operetă şi balet susţinută de soliştii, corul, baletul şi orchestra Operei Naţionale Române din Timişoara. Spectacolul a început la ora 18:30 pe scena din Piaţa Victoriei, fiind deschis de Cvartetul de coarde al Facultăţii de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara – clasa conf. univ. dr. Ioan Fernbach şi Ansamblul de percuţie „Splash” de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” din Timişoara, condus de prof. Alina Cuibariu – Jumugă
Arboretumul Simeria
Este în Simeria, Judeţul Hunedoara
Unitate geografică: Lunca Mureşului,
Altitudine: 200 metri
Deschis turiştilor cu taxa de vizitare.
Fără condiţii de campare
Dacă sunteţi în trecere prin zona Simeria-Deva, vă place natura şi aveţi puţin timp liber, atunci trebuie să vizitaţi Parcul Dendrologic (Arboretum-ul) din Simeria.
Dacă veniţi dinspre Deva, cand intraţi în Simeria, la prima intersecţie (semafor intermitent) faceţi stânga şi apoi mergeţi drept în faţă, la aprox 1 km este acest parc dendrologic. Denumirea oficială este Arboretum, dar toată lumea în zonă îl ştie de parc dendrologic, aşa ca voi folosi această denumire şi eu.
Chiar la intrare vă intampină cladirea Staţiunii de cercetări silvice din Simeria – o clădire dărăpănată. La începuturi, această clădire a fost cândva „castelul” Gyulai apoi mai târziu “castelul” Bela Fay.
Parcul dendrologic este imens, are aproape 70 de hectare, se întande practic de la şosea şi până la raul Mureş. Dezvoltarea acestui parc a început încă de prin 1700, în jurul “castelului” de la intrare.
Denumirea de „castel” este putin improprie, poate că cea de „conac” ar fi mai potrivită.
Această prezentare necesită JavaScript.
Arboretumul Simeria este o arie protejată de interes naţional situată în judeţul Hunedoara, pe teritoriul administrativ al oraşului Simeria.
Rezervaţia naturală (înfiintată în anul 1995) a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 şi se întinde pe o suprafaţă de 70 hectare.
Actuala rezervaţie a fost la origine un parc care împrejmuia în 1700 Castelului Gyulay (mai târziu numit Castelul Ocskay).
Rezervaţia naturală (numită colocvial şi Parcul dendrologic Simeria) cuprinde cea mai veche şi valoroasă colecţie de plante exotice şi autohtone din România, cu peste 2000 de taxoni, într-un ansamblu peisagistic deosebit. Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 70 ha, clasându-se astfel pe locul 3 în Europa şi pe locul 11 în lume, conform Encyclopedia Britannica.
Această prezentare necesită JavaScript.
Rezervaţia se află la periferia oraşului Simeria, la 10 km est de municipiul Deva, iar accesul se face din DN 7, urmând strada 1 Decembrie pâna la capat (cca. 2 km), colţ cu Str. Biscaria nr.1.
Cel mai vechi document de atestare aminteşte de o primă alee plantată cu castani datată în anul 1763.
Parcul, în istoria sa, a fost domeniul mai multor familii nobiliare renumite din Transilvania şi a fost transmis pe linie feminină de la familia Gyulay, la familile Kun, Fay (unul dintre cei mai mari specialişti în biologie, care a adus în parc numeroase specii de arbori exotici, peste 250) şi familia contelui Ocskay, de la care statul comunist l-a confiscat şi trecut sub egida Academiei Române.
Colecţia consta, la începutul anului 1949, în peste 250 de specii de arbori. Stilul de amenajare şi construcţie al parcului urmează linia englezească cu tenta romantică.
Muzica şi dansurile de secol XV, gastronomia acelor vremuri, meştesugurile de acum o jumatate de mileniu, reprezentate prin ateliere unde se realizează din lut, pânză sau piele replici ale unor obiecte… contemporane cu Iancu de Hunedoara, paradele costumelor de epocă, turnirurile cavalereşti sau scenele din viaţă la castel vor fi momente de maximă atractivitate ale manifestării hunedorene „Carnavalul medieval”.
Piesa de rezistenţă a acestui carnaval, aflat la a doua ediţie, va fi o… piesă de teatru, „Credinţă şi sânge”, ce surprinde momente din viaţa lui Iancu de Hunedoara, „atletul cel mai puternic, unic al lui Christos”, după cum a fost numit de Papa Callixt al III-lea. Acest spectacol aduce la rampă cunoscuţi actori bucureşteni: Dan Condurache, Eugenia Şerban, Corneliu Ulici, Denis Ştefan, Octavian Strunilă, Diana Dumitrescu, Dimitrii Bogomaz, Dana Rotaru şi Horea Suciu, dar şi o serie de cascadori ce vor pune în scenă o bătălie a acelor vremi.
Evul Mediu îşi va face simţită prezenţa în acest weekend şi olfactiv şi gustativ, pentru că un renumit bucătar va găti în aceste zile la curtea lui Iancu de Hunedoara. Horia Vîrlan este realizatorul unui demo culinar cu reţete de poveste.
Cele peste 250 de persoane aflate în această situaţie vor avea posibilitatea să devină astfel electricieni, dar şi experţi în atragerea fondurilor europene – o specializare mai puţin obişnuită până acum.
Rodica Peter, directoarea Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Hunedoara, crede că nu meseriile ştiute sunt o problemă pentru foştii mineri, ci oferta angajatorilor.
„Minerii sunt nişte oameni foarte pricepuţi la foarte multe meserii, şi nu cred că le va crea probleme niciuna dintre meseriile pe care le vor putea face, cu condiţia să existe angajatori. Aici cred că ar trebui făcut ceva mai mult”.
Şi Societatea Naţională pentru Închideri Mine Valea Jiului a contractat o serie de cursuri pentru minerii aflaţi în preaviz.
Aurel Anghel, directorul societăţii: „Pot să vă spun că sunt chiar meserii foarte atrăgătoare şi interesante: electrician suprafaţă, sudor oxiacetilenică – a optat foarte multă lume. Avem chiar un curs pentru meseria de expert accesare fonduri europene, un lucru foarte interesant care vine din minerit pentru prima dată”.
Pentru că experienţa disponibilizărilor de până acum arată că foarte puţini absolvenţi ai acestor cursuri şi-au găsit un loc de muncă, minerii sunt sceptici în privinţa eficienţei lor.
În septembrie vor fi concediaţi 253 de mineri, dar cursurile sunt deschise tuturor celor 2.200 de angajaţi.
Acoperişul Castelului Corvinilor din Hunedoara are nevoie de reparaţii pentru ca apa să nu se infiltreze în sălile monumentului istoric. Autorităţile locale au decis să aloce bani din resurse proprii şi să înceapă lucrările. De astăzi, muncitorii vor ridica primele schele şi vor continua apoi să refacă acoperişul.
Programul de vizitare al castelului rămâne neschimbat.
Este vorba despre lucrări de retehnologizarea a grupului energetic numărul 4 şi pentru realizarea instalaţiilor de desulfurare la grupurile energetice 3 şi 4.
Contractul care urmează să fie negociat are o valoare estimată între 200 şi 220 de milioane de euro.
Finanţarea va fi asigurată de partea chineză, urmând ca rambursarea banilor să se realizeze într-o perioadă de zece ani, cu trei ani de graţie.
După semnarea contractului, lucrările ar urma să se deruleze pe o perioadă de trei ani.
Conducerea unităţii sanitare speră să obţină fonduri pentru lucrări pe programul „Împreună pentru fiecare”, derulat de Rompetrol astfel că s-a înscris în competiţia lansată de companie.
Cei care doresc să susţină proiectul trebuie să intre pe pagina de Facebook „Împreună pentru fiecare” şi să îl voteze.
Opinia publicului va conta în proporţie de 25 la sută iar restul va fi evaluarea unui juriu din care fac parte reprezentanţii companiei şi specialişti din mediul organizaţiilor non-guvernamentale.
O parte dintre acestea se vor desfăşura din cea de-a treia decadă a acestei luni, după ce la Hunedoara se va încheia festivalul de operă în aer liber „Opera Nights”.
Lucrările costă circa un milion de lei şi sunt finanţate de la bugetul local al Primăriei Hunedoara.
Mai exact, este vorba despre 19 piese care au fost descoperite pe teritoriul judeţului Hunedoara în urma unor săpături arheologice şi care au fost restaurate în cadrul muzeului din Deva.
Piesele selectate pentru a fi prezentate la expoziţia din China au fost alese pe criterii de unicitate în ceea ce priveşte vechimea şi forma lor.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.