Reverberații radiofonice cu Sofia Șincan
Publicat de Camelia Teodosiu, 18 mai 2023, 17:38
De pe rafturile Bibliotecii noastre metaforice, unde s-a adunat atât de multă inspirație pentru frumusețea sufletului, deschid iar, cu nostalgie, cartea ”O LEGENDĂ A RADIOULUI ROMÂNESC – PROGRAMUL 3” – un proiect de suflet al celui care a fost un mare om de radio – DAN URSULEANU.
Citesc din ”capitolul inaugural al poveştii – Întemeietorii”:
”Principalul catalizator al fenomenului media numit Programul 3 a fost, indubitabil, şefa lui – Sofia Şincan. Ea l-a visat, l-a conceput, l-a înfiinţat şi l-a condus cu abilitate într-o perioadă dominată de vicisitudinile opresiunii comuniste, de cultul deşănţat al familiei dictatoriale. Tot ea este acum, peste ani, custodele legendei.”
Iar eu, ca și în carte, am motiv pentru care îndreptăţirea de a fi invitată a emisiunii o are Doamna Sofia Șincan. Așa cum a declarat în nenumărate rânduri, a iubit foarte mult Radioul și mare bucurie a avut atunci când, la terminarea Facultății de Teatrologie-Filmologie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică – IATC I.L. Caragiale, în octombrie 1958, a fost repartizată la Radiodifuziunea Română – Direcţia Culturală.
„Angajarea mea în Radio fost un noroc pentru că am iubit foarte mult Radioul, pentru cã în familia noastră radioul se bucura de foarte mult respect. Se ascultau unele emisiuni cu sfinţenie. Deci, de copil, am fost obişnuită să ascult cu atenţie și mi s-a explicat de ce o emisiune este frumoasă după gustul celor din familia mea. Şi-mi amintesc că primul aparat de radio a fost unul cu galenă; al doilea cu căşti… Şi prin ’46-’47 tata a reuşit să cumpere un aparat formidabil (…) – un aparat mare cu o rezonanţă superbă şi cu ochi magic, ceea ce pentru noi, copiii, era fascinant. Şi crescând în respect faţă de Radio, mi se parea că acolo trebuie să ajungă numai oamenii cu calităţi cu totul şi cu totul deosebite.
În anul III de facultate a venit o fată de la Radio – am aflat că o cheama Eugenia Lipşa – s-a dus la maestrul Costache Antoniu care era rectorul Institutului [de Artă Tetrală și Cinematografică] şi a cerut să vorbească cu o studentă ca s-o invite într-o emisiune pentru studenţi. Moş Costache m-a recomandat pe mine. A venit la clasă, m-a cunoscut şi mi-a zis: “Vino marți la Radio să vorbim despre voi, despre studenţie. Ia şi un băiat că am nevoie și de o voce de băiat.” L-am luat pe Costantin Băltăreţu, un coleg mai mic decât mine. Şi am venit [la Radio]. Eugenia Lipşa ne-a condus în cabina 14 și a făcut cu mine un interviu despre viaţa noastră de studenţi. Era proaspăt înfiinţată Asociaţia Studenţilor, de-abia înfiinţaseră taberele. Eu am fost cu totul şi cu totul intimidată de frumuseţea interioară a clădirii relativ noi, scările de marmură se lustruiau cu ceară, nu era aglomeraţie în birou. Cu toate că încă era o vreme de sărăcie, oamenii erau decent îmbrăcaţi, aveau o anume ţinută, o anume eleganţă. Adică mie mi se părea că fiecare “este cineva” şi el se comportă ca atare. Deci, instituţia m-a impresionat ca aer, ca atmosferă, ca decor. Şi am ascultat interviul cu toată familia, foarte emotionaţi . După aceea n-am mai avut nimic de-a face cu Radio până la repartiţie. În 1958 eu am venit după ce fuseseră scoşi foarte mulţi oameni din Radio. De la Institutul de Teatru, dar şi de la Filologie au venit foarte mulţi. Din seria mea au venit vreo opt. N-au rămas decît doi: eu şi Eugenia Dovides, mai târziu devenită Țundrea. Ea [a fost] la “Teatrul radiofonic”, eu [am fost] la “Cultural”. Pe vremea aceea “Direcţia Culturală” îngloba “Emisiunile pentru Tineret şi Copii”; ”Teatrul radiofonic” şi “Satira”, adică emisiunile de divertisment. Majoritatea oamenilor erau cu liceu; câțiva erau cu studii superioare; dar erau oameni dăruiţi profesiei lor, cum a fost Mihai Jemăneanu care a ţinut patruzeci de ani emisiunea “Noapte bună, copii” în calitate de redactor, dar şi în calitate de autor. Tot în perioada aia la emisiunile pentru copii lucra Catinca Muscan, care a trebuit mai tîrziu să plece din Radio din cauza dosarului (tatăl era chiabur). Au venit însă și oameni de specialitate. De pildă, George Mănăilă a făcut emisiuni ştiinţifice pentru copii, celebrul “Vreau să ştiu!” pe care l-a îngrijit ani de zile. Eu am fost angajată la Cultural pe post de reporter şi omul care m-a primit a fost Octavian Paler. El era redactor şef adjunct la Literar –cum se zicea atunci. Literarul era o componentă a Direcţiei Culturale. Redactor-şef era David Naftuli – conferenţiar la Universitate. El a adus din Universitate foarte mulţi oameni buni. Cum i se părea că un student de-al lui are calităţi, cum îi propunea: “Nu vrei să vii la Radio?” El l-a adus şi pe Paler. Pe Paler l-a cunoscut asistând la o lucrare despre Grigore Alexandrescu pe care Paler o făcuse. Mai întâi l-a adus la REPS [Redacția Emisiunilor Pentru Străinăate], la emisiunile politice. Şi când în 1958 a avut loc o altă aranjare a oamenilor din toate redacțiile, când mulți au fost eliminați, Paler a trecut la Cultural ca redactor-şef adjunct. El m-a primit, i-a plăcut de mine, mie mi-a plăcut de el și am rămas la Cultural” – [Interviu realizat de Virginia Călin, 1998 – sursa : Radio România la 95 ani | Agenția de presă Rador
În 1973, Sofiei Șincan i s-a încredinţat pregătirea, lansarea şi răspunderea programului III pentru tineret. Iată ce scrie invitata noastră în primul capitol – Întemeietorii din cartea lui Dan Ursuleanu – ”O LEGENDĂ A RADIOULUI ROMÂNESC – PROGRAMUL 3”:
”Programul 3, în spaţiul undelor herţiene mi se pare a fi ceea ce a fost şi este Nava Şcoală Mircea pentru flota românească. S-a construit după ample studii sociologice, s-a definitivat sub ochiul atent al Academiei Române şi a pornitîn larg în zilele dezgheţuluidin începutul de primăvară al anului 1973.
Puterea tinereţii, studiile temeinice, talentul, nonconformismul, îndrăzneala au făcut din echipajul Programului 3, forţa capabilă să înceapă un drum şi să-l continue, nu oricum, ci din ce în ce mai temerar. Nu e de mirare că ascultătorii, din ce în ce mai numeroşi, au devenit susţinătorii morali ai întregului parcurs de 25 de ani ai tinereţii sale.
În acel îndepărtat 1973, lucram la Redacţia Literară Radio, unde fusesem angajată în 1958, la absolvirea facultăţii de Teatrologie-Filmologie a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică. Mă ocupam de realizarea emisiunii Actualitatea teatrală. Îmi era şef Octavian Paler. De la el am învăţat arta de a susţine, până-n pânzele albe, o idee valoroasă. Să nu mă supun, cu una cu două, poruncilor absurde care soseau, soseau, soseau neîncetat. Eram, ţin minte, indignată de nedreapta suspendare a Tabletei de seară, dar şi a lecturilor dramatizate, când m-am trezit că intră în biroul meu Preşedintele de atunci al Radioteleviziunii Române – Bujor Sion. Avea, ţin minte, un dosar destul de voluminos în mână. Zâmbitor, cum era întotdeauna când ne întâlneam, mi-a spus: „Citeşte-l, te rog. Studiază-l!”şi a plecat, fără să-mi dea alte lămuriri. N-am apucat să spun nimic. Am aruncat o privire pe coperta pe care scria, cu litere mari: „Programul 3 Tineret – proiect”.
Participasem, ce-i drept, la pregătirea acestui viitor post de radio. Discutasem cu oameni de cultură, scriitori şi artişti, elevi şi studenţi. Adunasem informaţii despre emisiuni cu acelaşi profil, ale altor radiodifuziuni. Nu văzusem însă forma finală a schemei de program. În acel moment, o aveam în faţă. Am citit-o pe nerăsuflate. Mi s-a părut formidabilă! Merita să te baţi pentru acest al III-lea program al Radiodifuziunii Române. Era o chintesenţă a tot ce se realizase mai modern, până atunci, la noi.”
În finalul dialogului nostru, Doamna Sofia Șincan ne-a lăsat un mesaj pe care, cu drag, îl păstrăm în Biblioteca noastră de Bucurii:
”Fără pasiune nu se poate face nimic, pentru că de când începem să căutăm cu privirea o carte, ne alegem întâi una care ne place; întâi, cum arată și după aceea, ce povestește. Și tot așa, învățăm cum să ne facem o bibliotecă. Familiile, după părerea mea, au un rol din ce în ce mai important în formarea bunului gust și în apetitul cultural al copiilor.În formarea ochiului pentru frumos. Dacă familia nu se zbate pentru sufletul copilului lor, atuncea…sunt mai…pesimistă. Dar mizând pe iubirea mamei, cred că, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, în perioadele aglomerate, confuze ale istoriei omenirii, atuncea cred că avem nădejde.”
Realizator: Camelia Teodosiu
Fotografii puse la dispoziție de Sofia Șincan și Camelia Stănescu Ursuleanu