Pârliile

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 22 iulie 2018, 05:00

Sântilie are fraţi şi surori: Ilie Pălie şi Pantelion sunt fraţii săi, iar Pârliile sunt surorile sale. Sunt trei divinităţi feminine celebrate în zilele de 20, 21 şi 22 iulie. În Banat sunt şi azi viabile credinţe despre Pârlii. În Oltenia Sîntilie se ţine 3 zile pentru a ajunge la 23 iulie, când tot despre foc aminteşte Foca sau Opârlia.

(varianta audio a rubricii)

Tradiţia respectă la 22 iulie pe Maria Magdalena, cea care, după ce Iisus Hristos a fost răstignit şi coborât în mormânt, mergea şi stropea cu „oloaie mirositoare” mormântul.

Mirosul persista doar cât Maria Magdalena rămânea lângă mormânt. De aceea Magdalena se serbează în credinţa că „tămâia să miroasă morţilor”. Magdalena e rea de foc şi pentru a fi feriţi de lovituri.

Cu miros de tămâie se alungă diavolii, spiritele necurate şi cum perioada este cea în care se crede că Sfântul Ilie îi aleargă pe draci pentru a-i omorî şi acolo unde-i află tună şi fulgeră, încă un simbol al înlăturării Necuratului este motivat după sărbătoarea românească a zeului soarelui şi focului.

O legendă aminteşte cum câţiva draci s-au salvat rămânând pe cer, spânzuraţi cu capul în jos şi cu picioarele în sus, „de aceea zice că e bine să nu te uiţi când cade vreo stea din cer, că stelele acelea sunt diavolii cei spânzuraţi, cad pe pământ”.

Şi tot de la dracii alergaţi de Sfântul Ilie ne-a rămas pe pământ banul. Este ochiul dracului, pe care i la scos Sfântul Ilie plesnindu-l cu biciul.

Este şi vorba: Banul e ochiul dracului, dar puţini ştiu cui datorăm acest lucru lăsat pe pământ.

O variantă precizează că ochiul dracului este aurul şi paremiologia românească o consemnează: Aurul este ochiul dracului.

Se ştie că banul deschide uşile fără chei, că diavolul se strecoară prin orice crăpătură şi de aceea, când e vremea propice pentru venirea spiritelor rele, se fereacă ferestrele, uşile şi se ung cu usturoi toate locurile ce leagă casa de lumea din afară: horn, sobă, prag al uşii sau margine a ferestrei.

De la ban, adică de la diavol vin cele mai mari necazuri:

Banul e o mică roată

Ce-nvârteşte lumea toată

O-nvârteşte, o ameţeşte

Şi nicicum n-o potoleşte.

Şi, parcă n-ar fi de ajuns nebuneala dată de patima agoniselii, se-ntâmplă adesea să se adeverească vorba bătrânilor:

Banii strângătorului

Pe urma risipitorului,

C-aşa zice o păsărică:

Cine strânge, nu mănâncă.

         Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Circovul lui Sf. Ilie al din urmă Ilie – Pălie

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 21 iulie 2018, 05:00

Circovii lui Sântilie sunt trei şi Ilie Pălie este cel din urmă. Legendele îl desemnează pe Ilie Pălie fie fratele Sfântul Ilie, fie vizitiul său. Cert este că apar împreună şi când fulgeră se crede că taie cu sabia Sfântul Ilie, iar când tună, Ilie Pălie „arde” cu tunul. Arde-i una! se spune în popor, în sensul de loveşte-l o dată! Aşa îi loveşte Ilie Pălie pe draci, iar Sf. Ilie îi fulgeră de-i omoară. Din tunet nu mori, dar din fulgerătură da!

(varianta audio a rubricii)

Chiar dacă se acceptă statutul de frate al Sfântului Ilie, Ilie-Pălie nu este sfânt.

Ziua lui Pălie aminteşte de arşiţă şi vegetaţie „pălită”, care se va usca, aducând astfel pagubă ţăranului. Tot ce-i atins de arşiţă se păleşte. Şi omului, când e stăpânit de supărare (îi arde sufletul de necaz), i se păleşte chipul. Se mai spune: a pălit de invidie. Unii se tuciuresc de invidie, aşa-i de aprins „focul” răutăţilor în sufletul lor!

Copiii spun un recitativ la adresa celor ce au ca nume de botez Ilie:

Ilie-Pălie,

Gaură pustie,

Ceapă degerată,

Gură căscată.[1]

Ilie Pălie şi Sfântul Ilie au trecut cu carul lor prin apă, prin mare, iar Dumnezeu le-a făcut drum şi nu s-au înecat, iar Sfântul Ilie a aruncat cojocul său peste care a trecut carul. De aceea cojocarii îl cinstesc în această zi.

Iar Sfântul Ilie şi cu acest Circov din urmă îi aleargă pe draci ca să-i piardă. Practica e reperabilă şi la femeile bătrâne care, atunci când nu vor să mai vadă sau să audă de cineva, nu-i rostesc numele. Fără nume eşti nimeni.

Dracului i s-au atribuit alte nume: cuvinte, locuţiuni, expresii sinonime cu drac, în formă rimată şi ritmată:

Avestiţa, Cel-din-lac,

Tartorul, Luţifer, Drac

Satan, Demon, Ucigaşul

Benga, Necurat, Vrăjmaşul

Diavolul şi Nichipercea,

Belzebut, Spiriduş, Stercea,

Cornea, Naiba, Nighinuţă,

Nen-so, Sotea, Aghiuţă,

Asmondeu şi Iaca-cine,

Al ce stă în mărăcine,

Ucigă-l-crucea-cu- moaca

Trăsnetul, ucigă-l toaca.[2]

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni la Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1] Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Bucureşti, Ed. Saeculum, I. O., 1997, p. 135.

[2] Barbu Lăzărescu, Cu privire la folclor, fascicola a II-a, Bucureşti, f. O, p. 8.