Ascultă Radio România Regional Live

Ilinca Bacila

Muzica Unei Generaţii Perene – Aniversarea compozitorului MIHAI ALEXANDRU! La multi ani!

Publicat de Bogdan Dragomir, 9 noiembrie 2017, 12:33 / actualizat: 21 iunie 2023, 18:56

MIHAI ALEXANDRU este unul dintre cei mai talentaţi compozitori români, charismatic şi unic prin felul de a fi şi de a scrie, este, într-adevăr, un compozitor prolific. S-a născut în ziua de 9 noiembrie a anului 1965, iar debutul muzical al lui Mihai s-a întâmplat la vârsta de 18 ani cu grupul Sui Generis, apoi la 20 ani a devenit membru al trupei IRIS, cu care a şi înregistrat două albume, 3 dintre piese fiind compuse de el însuşi: „Frumuseţea ta”, „Ploaia de vise”, „Ultima toamnă”. După succesul fulminant în calitate de chitarist al formaţiei Iris, veleităţile de compozitor încep să renască şi iată că, în 1989, întâlnind-o pe Nicola, o lansează spectaculos în lumea muzicală, compunându-i câteva piese ce devin în scurt timp hituri ale anilor ’90 si 2000, fiind cuprinse în cele 5 albume de succes înregistrate împreună: „Cu tălpile goale” – 1999, „Milioane” – 2000, „Lângă mine” – 2002, „Don’t break my heart” – 2003, „Dincolo de noapte e zi” – 2003, „Îţi multumesc” – 2004, „Honey” – 2005 şi „De mă vei chema” – 2005.

Lângă mine (Mihai Alexandru, Nicola) – „80 de ani de muzică” (Prod. Radio România & Roton 2006) interpretată de Nicola.

Prezent de zece ori în Finala Naţionala EUROVISION mai întâi cu Nicola în 1992 cu piesa „Balerina”, apoi „Doar amintiri” în 1994, „Undeva departe” în 1996, „I feel good” în 1999, „I do” în 2002, iată că în anul 2003 câştigă selecţia cu piesa „Don’t break my heart” interpretată de Nicola şi reprezintă România la Eurovision în Letonia la Riga, ocupând locul 10. Au mai urmat două selecţii naţionale la care a ocupat locul 3 cu piesa “Brand new feeling” 2006 avându-l coautor pe Mark Pfeling (Belgia) si textier pe Jamie Winchester (Irlanda), solistă Dora şi locul 6 cu Formaţia „Pacifica” solist Leo Iorga şi piesa “Prea mici sunt cuvintele”. Însă, anul 2017 îi aduce compozitorului Mihai Alexandru o binemeritată recompensă artistică – Locul 7 la Eurovision – Kiev (locul 5 în clasamentul televot) cu piesa YODEL IT, compozitor Mihai Alexandru, text Alexa Niculae, interpreţi Ilinca Băcilă şi Alex Florea!

Premii în Festivalul MAMAIA: 2001 Locul I cu piesa “Întinde mâna” cântată de „No Name”, 2002 locul II cu piesa “Lângă mine” solistă Nicola, 2006 locul II cu piesa “Acolo unde ştii” interpretată de Proconsul, 2007 locul II cu piesa “Cum te pot iubi” cantată de Bogdan Dima, locul I în anul 2008 cu piesa “Dă-mi o bere” solişti Mihai Alexandru şi 1-Q Sapro. Colaborarea cu 1Q Sapro datează din negura timpului, însă haiosul tandem şi-a aflat concreteţea şi s-a lansat oficial în vara anului 2008, pe scena de la Mamaia cu piesa „Dă-mi o bere”. Noi, însă nu vă cerem o bere ci vă invităm să ascultăm o piesă mai recentă semnată de comp. Mihai Alexandru şi 1-Q Sapro, intitulată sugestiv…Lasă-te de furat!!!

Mihai Alexandru & 1 Q Sapro & various artists – Lasă-te de furat! prod. Al Mike Production.

Multe premii (inclusiv trofeul) obţinute de artiştii străini la Festivalul „Cerbul de aur”, au fost câştigate de aceştia interpretând piese compuse de Mihai Alexandru. Tot în cadrul acestui festival în 1997, el a avut onoarea să-şi vadă o piesă interpretată de Cristina Aguilera aceasta având doar 15 ani şi reprezentând S.U.A. Deseori îl regăsim în juriile celor mai importante festivaluri pentru copii dar şi pentru adulţi cum ar fi Eurovision, Mamaia, Cerbul de aur, Stea printre stele, Delfinul de Aur, Neghiniţă, Vis de Stea, şi multe altele.

L-am întânit recent pe compozitorul Mihai Alexandru, în calitate de Preşedinte al Juriului unui Festival Internaţional de Muzică Teatru şi Dans pentru Copii intitulat sugestiv NEGHINIŢĂ şi l-am rugat să ne destăinuie câteva gânduri despre proiectele sale viitoare!

Interviu cu comp. Mihai Alexandru ptr. Muzica Unei Generatii Perene – RRR, realizat de Bogdan Dragomir 2017

De-a lungul timpului compozitorul a avut colaborări fructuoase cu aproape toţi soliştii vechi şi noi ai ţării cum ar fi: Nicola, Laura Stoica, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Marina Florea, Daniela Vladescu, Aurelian Temişan, Mihai Constantinescu, Adrian Daminescu, Carmen Trandafir, Mihaela Mihai, Luminiţa Dobrescu, Corina Chiriac, Doina Spătaru, Nico, Andra, Alina Sorescu, Raluca Ocneanu, Bogdan Dima, Alin Pascal, Alexa, grupurile Iris, Proconsul, Leo Iorga şi Pacifica, Body and Soul, No Comment, No Name, Blondi, Morometzii.

Distinto – Luna (Muzică, orchestraţie si versuri: Mihai Alexandru, prod. Al Mike Production 2015)

Studiile sale muzicale sunt Liceul de Artă „George Enescu”, secţia violoncel, iar apoi Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti la secţia Pedagogie Muzicală, în paralel urmând tot în incinta facultăţii cursuri de Dirijat de Orchestra (prof. Petru Andriesei) şi canto clasic (prof. Daniela Sluşanschi). Sunt atâtea emisiuni la care a participat în calitate de artist, de compozitor al interpreţilor sau de realizator al muzicii pentru generice, că nu se mai ştie nici numărul lor.    (mihai-alexandru.ro)

mihai-alexandru-la-bucurestifm (foto Bucurestifm.ro)

mihai-alexandru-la-bucurestifm (foto Bucurestifm.ro)

La finalul acestui scurt portret muzical-artistic al compozitorului Mihai Alexandru, trebuie să mărturisesc că nu vorbim numai de un muzician strălucit, un făuritor de şlagăre ci şi despre un prieten extraordinar, îl cunosc de peste 30 de ani, am fost colegi în Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti şi mă bucur şi sunt onorat de prietenia sa! La mulţi ani cu sănătate şi cu mult drag, Mihai!

(Surse: Agenţia de presă RADOR, mihai-alexandru.ro, andreipartos.ro youtube.com şi materiale din arhiva audio-video personală. Mulţumiri speciale tuturor pentru sprijinul dat la realizarea acestui material jurnalistic!)

Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)

Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)

Bogdan Dragomir – Radio România Regional.

DSC_0057 Maria Stratulat la Festiv. Soul Music Art Bârlad 2024.1100 (foto Bogdan Dragomir)
Emisiuni/Rubrici miercuri, 28 august 2024, 14:26

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară VIS DE STEA – Moinești 2024!

  Bun regăsit tuturor! Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai...

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară VIS DE STEA – Moinești 2024!
Muzica lui Bogdan – Lansare album nou ”DRAGOȘ ALEXANDRU”!
Emisiuni/Rubrici luni, 5 august 2024, 12:18

Muzica lui Bogdan – Lansare album nou ”DRAGOȘ ALEXANDRU”!

    „Tu, Doar tu” – muz., vers., producător și interpret Dragoș Alexandru – de pe albumul Dragoș Alexandru (C&P...

Muzica lui Bogdan – Lansare album nou ”DRAGOȘ ALEXANDRU”!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST – Sibiu 2024!
Emisiuni/Rubrici marți, 9 iulie 2024, 11:46

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST – Sibiu 2024!

  Bun regăsit tuturor!     În fiecare an, spre sfârșitul lunii iunie, în orașul unic – prin cultură, civilizație,...

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST – Sibiu 2024!
DSC_0008 Foto Concurs Flori de Mai 2024.1100 (foto by Bogdan Dragomir)
Emisiuni/Rubrici marți, 11 iunie 2024, 10:45

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!

  Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Emisiuni/Rubrici vineri, 31 mai 2024, 10:11

Nicu ALIFANTIS 70! ”Mi-a plăcut al dracului de tare ceea ce fac!” – La mulți ani, Nicu!

    Aniversări şi comemorări ale unor mari artişti – muzicieni, care au demonstrat prin măiestria lor interpretativă că au fost,...

Nicu ALIFANTIS 70! ”Mi-a plăcut al dracului de tare ceea ce fac!” – La mulți ani, Nicu!
Emisiuni/Rubrici duminică, 12 mai 2024, 16:26

Portrete muzicale – ZSOLT KERESTELY 90! La mulți ani, Maestre!

    Bun găsit tuturor, aici la Radio România Regional! Sunt Bogdan Dragomir şi vă invit să ascultaţi o nouă ediţie a rubricii...

Portrete muzicale – ZSOLT KERESTELY 90! La mulți ani, Maestre!
Emisiuni/Rubrici miercuri, 17 aprilie 2024, 12:45

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la ART MUSIC FESTIVAL 2024 – Adelina Maria NEDELCU!

Emisiuni/Rubrici joi, 11 aprilie 2024, 13:02

Fonoteca melomanului – In memoriam TEO PETER (Compact)!

    Bună ziua dragi ascultători! Sunteţi pe frecvenţele Radio România Regional, sunt Bogdan Dragomir şi vă invit să ascultați o...

Fonoteca melomanului – In memoriam TEO PETER (Compact)!

Ilinca si Alex Florea au decolat spre Kiev!

Ilinca si Alex Florea au decolat spre Kiev!

Publicat de Mihaela Costache, 2 mai 2017, 11:30

Ilinca Băcilă și Alex Florea, câștigătorii Selecției Naționale, au plecat luni, 1 mai, spre

Kiev, locul unde peste numai două săptămâni va avea loc finala Eurovision Song Contest 2017.

unnamed (1)

Cu emoţie, artiștii și-au luat la revedere într-o conferinta organizată în incinta aeroportului Otopeni. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat Iuliana Marciuc, șefa delegației tarii noastre la cea de a 62-a ediție a concursului, alaturi de o parte din echipa Eurovision Romania, Mihai Alexandru, compozitorul melodiei ”Yodel It!”, presa, dar şi fanii, atât români, cât şi străini. Artiştii au făcut o mulţime de poze cu susţinătorii veniti sa-i conduca, au dat autografe si au oferit cadouri, iar Ilinca i-a încântat pe cei prezenţi cu câteva acorduri de yodel.

La evenimentul transmis in direct la TVR 1, jurnalistii au vorbit şi despre şansa României la un loc bun în clasamentul Eurovision 2017, iar Iuliana Marciuc a mărturisit că speră ca artiștii să se claseze, după finala din 13 mai, în „Top 5″.

În ceea ce priveşte ecourile melodiei “Yodel It!” la nivel european, Iuliana Marciuc spune că: “A fost o bucurie să constat că Europa”yodeleşte” iar ziariştii străini au fost extrem de receptivi la această piesă şi curioşi la interviuri. Se vede că fanii şi-au schimbat opţiunile şi topurile în urma turneului de promovare, iar lucrurile arată bine pentru noi. La toate acestea se mai adaugă optimismul cu care plecăm şi vrem să-i susţinem cu toate puterile pe aceşti copii, pentru că sunt la prima lor experienţă internaţională. Le ţinem pumnii şi dorim să venim cu rezultate cât mai frumoase de la Kiev”, a mai spus Iuliana Marciuc.

A doua zi dupa sosirea in Ucraina, românii intră în focuri şi vor susţine prima repetiţie pe scena din Kiev. „Este o zi foarte importantă pentru noi, pe care o așteptăm cu mare nerăbdare, pentru că este momentul în care vedem și noi cum au gandit organizatorii show-ul și, împreună cu echipa noastra de creatie, vom încerca să ajungem la un numitor comun”, a spus șefa delegației României.

“Experienţa Eurovision este, pentru noi, o poveste foarte frumoasă, care acum se află în pragul unui nou început. Debutul şi l-a făcut în ianuarie, la preselecţii, apoi la semifinala şi in finala care a desemnat prin votul publicului “Yodel It!” ca fiind melodia câştigătoare. Spun că este un nou început, pentru că plecam la Kiev sa reprezentam România. Sunt foarte încrezătoare, ştiu că în ceea ce ne priveşte am făcut tot posibilul să fim la înălţime”, a declarat Ilinca. “Urmează acum o perioadă solicitanta. Marti vom face prima repetiţie şi avem foarte mari emoţii. A doua repetiţie o vom avea pe data de 5 mai, iar în acest interval sper să primim din partea echipei producătoare tot sprijinul necesar pentru ca show-ul să fie aşa cum îl dorim noi”, a adaugat Alex Florea.

Reprezentanții României vor cânta în a doua semifinală Eurovision, pe 11 mai. Marea finală a concursului este programată pe 13 mai.

Despre Eurovision:

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.

Eurovision Song Contest 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României vor concura în prima parte a celei de-a doua semifinale. Alături de România, în competiţie s-au mai înscris 41 de ţări.

Partener: Radio România

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

„Yodel It” va reprezenta Romania la Eurovision Song Contest!

„Yodel It” va reprezenta Romania la Eurovision Song Contest!

Publicat de Mihaela Costache, 6 martie 2017, 14:37 / actualizat: 7 martie 2017, 10:04

09. Ilinca si Alex Florea la Bucuresti FM - Foto. Alexandru DoleaIn emisiunea „De 10xRomania„, turul tarii prezentat de Ioana Brusten, in aceasta saptamana de la Bucuresti FM, i-a avut invitati pe castigatorii Selectiei Nationale Eurovision 2017, Ilinca si Alex Florea.

Cei doi artisti au participat in cursa spre Kiev cu piesa „Yode It”, compusa de catre Mihai Alexandru si Alexa Niculae.05. Ilinca si Alex Florea la Bucuresti FM - Foto. Alexandru Dolea

Piesa a primit 3745 de voturi din partea publicului, seara trecuta in Finala Nationala
Eurovision, transmisa de TVR.
02. Ilinca si Alex Florea la Bucuresti FM - Foto. Alexandru DoleaIlinca si Alex au marturisit in premiera faptul ca inca mai au nevoie de 2-3 zile pana realizeaza ca vor reprezenta Romania. „Este prima data cand am intrat intr-o finala de un asa nivel si am si castigat”, marturiseste Alex.

04. Ilinca si Alex Florea la Bucuresti FM - Foto. Alexandru Dolea

„Avem o echipa foarte mare in spate, cu siguranta, toti vor veni cu noi si ne vor sustine. Eu o sa imi iau si familia daca este posibil”, spune Ilinca.

Cei doi artisti sunt obisnuiti cu lumina reflectoarelor. In 2014, Ilinca Bacila a uimit juratii de la “Vocea Romaniei” prin talentul sau de a face yodeling iar Alex Florea este solist vocal si actor din Constanta 08. Ilinca si Alex Florea la Bucuresti FM - Foto. Alexandru Doleacare si-a demonstrat versatilitatea in participarile la X Factor 2014 si la Vocea Romaniei 2015.

Vezi intregul interviu realizat de Razvan Petre si Ioana Brusten 🙂

Credit Foto: Alexandru Dolea

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc

Premiul TINERE TALENTE la Festivalul National de Muzica Pop SULINA 2014

Premiul TINERE TALENTE la Festivalul National de Muzica Pop SULINA 2014
Foto: Festivalul National de Interpretare Muzicala SULINA 2014

Publicat de Bogdan Dragomir, 5 august 2014, 12:13 / actualizat: 22 iunie 2023, 12:13

Foto din arh.pers. Bogdan Dragomir

Această prezentare necesită JavaScript.

În perioada 8 – 10 August 2014, la Sulina, jud. Tulcea a avut loc cea de a XVII-a editie a Festivalului National de Muzică Pop SULINA 2014! Festivalul a fost organizat de Casa de Cultură  si Primăria oraşului  Sulina şi este un eveniment recomandat şi susţinut de Radio România Regional în colaborare cu colegii de la Studiourile Regionale Radio România Constanţa-Radio Vacanţa, Radio România Cluj, Radio România Iaşi si Radio România Cultural!

Aflat deja la cea de XVII-a ediţie, festiva­lul îşi propune să fie un instrument motivaţional menit să catalizeze apariţia de noi valori în sfera interpretării muzicale (muzică dance – muzică uşoară) propunându-şi, de asemenea, valorificarea acestui potenţial interpretativ în sensul promovării noilor producţii de gen în mediile locale şi naţionale.

Anul acesta concursul a fost structurat pe două categorii de vârstă şi anume copii cu vârsta cuprinsă între 13 – 15 ani şi tineri cu vârsta cuprinsă între 16 – 25 ani. „Vor fi selectaţi pentru festivalul din acest an un număr de 20 de concurenţi care şi-au manifestat dorinţa de a participa la acest eveniment de tradiţie, jurizarea urmând să fie făcută de compozitorul Adrian Ordean – ca de obicei preşedinte al juriului – şi de personalităţi ale vieţii cultural-artistice şi mass-media: Eugen Mihăescu, Dan Iliescu,  Mihaela Trifu şi Bogdan Dragomir ” – ne-a declarat Paul Nour, Director Casa de Cultură din Sulina şi organizator al evenimentului. Trofeul Festivalului SULINA 2014 a fost acordat interpretei Irina Ionescu – 16 ani din Bucureşti, laureată a Premiului Radio România la Festivalul de Muzică Uşoară MAMAIA 2012! La categoria 13-15 ani s-au acordat următoarele premii: Doru Ciutacu – Premiul TINERE TALENTE (Radio România Regional) şi Premiul I Ilinca Băcilă – Premiul II Giulia Beiliciu – Premiul III La categoria 16-25 ani s-au acordat următoarele premii: Alexandru Cucu – Premiul TINERE TALENTE (Radio România Regional) şi Premiul I Bianca Bârgău – Premiul II, Iulia Constandin – Premiul III!

Mulţumiri speciale pentru interviurile audio realizate de colegii Magdalena Tara (Radio România Cultural), Rodica Tulbure (Radio România Cluj), Cristina Spânu  şi George Vanvu (Radio România Iaşi)!

Bogdan Dragomir  – Realizator Radio România Regional

Foto din arh.pers. Bogdan Dragomir

Această prezentare necesită JavaScript.

DSC_0057 Maria Stratulat la Festiv. Soul Music Art Bârlad 2024.1100 (foto Bogdan Dragomir)
Emisiuni/Rubrici miercuri, 28 august 2024, 14:26

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară VIS DE STEA – Moinești 2024!

  Bun regăsit tuturor! Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai...

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară VIS DE STEA – Moinești 2024!
Muzica lui Bogdan – Lansare album nou ”DRAGOȘ ALEXANDRU”!
Emisiuni/Rubrici luni, 5 august 2024, 12:18

Muzica lui Bogdan – Lansare album nou ”DRAGOȘ ALEXANDRU”!

    „Tu, Doar tu” – muz., vers., producător și interpret Dragoș Alexandru – de pe albumul Dragoș Alexandru (C&P...

Muzica lui Bogdan – Lansare album nou ”DRAGOȘ ALEXANDRU”!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST – Sibiu 2024!
Emisiuni/Rubrici marți, 9 iulie 2024, 11:46

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST – Sibiu 2024!

  Bun regăsit tuturor!     În fiecare an, spre sfârșitul lunii iunie, în orașul unic – prin cultură, civilizație,...

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Internațional HERMANNSTADTFEST – Sibiu 2024!
DSC_0008 Foto Concurs Flori de Mai 2024.1100 (foto by Bogdan Dragomir)
Emisiuni/Rubrici marți, 11 iunie 2024, 10:45

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!

  Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Emisiuni/Rubrici vineri, 31 mai 2024, 10:11

Nicu ALIFANTIS 70! ”Mi-a plăcut al dracului de tare ceea ce fac!” – La mulți ani, Nicu!

    Aniversări şi comemorări ale unor mari artişti – muzicieni, care au demonstrat prin măiestria lor interpretativă că au fost,...

Nicu ALIFANTIS 70! ”Mi-a plăcut al dracului de tare ceea ce fac!” – La mulți ani, Nicu!
Emisiuni/Rubrici duminică, 12 mai 2024, 16:26

Portrete muzicale – ZSOLT KERESTELY 90! La mulți ani, Maestre!

    Bun găsit tuturor, aici la Radio România Regional! Sunt Bogdan Dragomir şi vă invit să ascultaţi o nouă ediţie a rubricii...

Portrete muzicale – ZSOLT KERESTELY 90! La mulți ani, Maestre!
Emisiuni/Rubrici miercuri, 17 aprilie 2024, 12:45

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la ART MUSIC FESTIVAL 2024 – Adelina Maria NEDELCU!

  Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...

Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la ART MUSIC FESTIVAL 2024 – Adelina Maria NEDELCU!
Emisiuni/Rubrici joi, 11 aprilie 2024, 13:02

Fonoteca melomanului – In memoriam TEO PETER (Compact)!

    Bună ziua dragi ascultători! Sunteţi pe frecvenţele Radio România Regional, sunt Bogdan Dragomir şi vă invit să ascultați o...

Fonoteca melomanului – In memoriam TEO PETER (Compact)!

Premiul TINERE TALENTE la Festivalul International DELFINUL DE AUR 2014

Premiul TINERE TALENTE la Festivalul International DELFINUL DE AUR 2014
Foto: Festivalul International DELFINUL DE AUR - Navodari 2014/arh.pers. Bogdan Dragomir

Publicat de Bogdan Dragomir, 30 iulie 2014, 11:34 / actualizat: 22 iunie 2023, 12:16

Foto din arh.pers. Bogdan Dragomir

Această prezentare necesită JavaScript.

Interviu cu Doina Bentu Director festival-DELFINUL DE AUR 2014 realizat de Mona Vîlceanu – Radio România Iaşi (29 iunie 2014)!

În perioada 4 – 5 Iulie 2014, la Teatrul de Vară „Laurenţiu Duţă” din Năvodari, jud. Constanţa s-a desfăşurat cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Interpretare „DELFINUL DE AUR” ! După faza de preselecţie au ajuns în finala concursului 62 concurenţi români şi străini din 20 de localităţi din România, Turcia, Bulgaria, Rusia, Ucraina şi Italia. Festivalul a fost iniţiat şi organizat de Palatul Copiilor din Baia Mare, sub coordonarea Doinei Bentu, Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Judeţean Maramureş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş şi Asociaţia DELFINUL DE AUR Baia Mare – reuşind să devină unul din cele mai importante evenimente ale genului din România! În cadrul Galei laureaţilor, RADIO ROMÂNIA REGIONAL a acordat 2 premii speciale de promovare TINERE TALENTE unor tineri muzicieni interpreţi cu calităţi artistice deosebite: ILINCA BĂCILĂ şi GEORGIANA BORBEI din Cluj Napoca. Acest proiect cultural-educativ este recomandat şi susţinut de RADIO ROMÂNIA REGIONAL!

Bogdan Dragomir Realizator Radio Romania Regional.

ILINCA BĂCILĂ – Cluj Napoca

Anul 2011

Pe plan artistic: Festivalul Naţional ECOUL PIETREI CRAIULUI – Zărneşti -Premiul I -Premiul MIHAI VANICA -Premiul STEAUA CARPAŢILOR -Premiul special RADIO CHRISTAL Festivalul Naţional URSULEŢUL DE AUR – Baia – Mare -Premiul I Festivalul Naţional STELUŢELE CETÁŢII – Deva -Premiul special al juriului Festivalul Internaţional ARMONIA – Cluj – Napoca -Premiul I -Premiul Radio Cluj -Premiul special pentru originalitate Festivalul Naţional TROFEUL JUNIOR – Mamaia -Premiul II Festivalul Internaţional DELFINUL DE AUR – Năvodari – Trofeul de Aur – Premiul FEVRONIA RECORDS Festivalul Naţional STELUŢE SIBIENE – Sibiu -Premiul I Festivalul Naţional MINI MEGA STAR – Radio România Cultural ( Bucureşti) -Premiul II Show-ul ROMÂNII AU TALENT -Etapa de la Cluj – Trei „DA” şi a acces în semifinala de la Bucureşti Festivalul Internaţional STEAUA CARPAŢILOR – Braşov – -Premiul II – Menţiune II alături de grupul STARS – Premiul Festivalului Internaţional EUROKIDS International Contest of Young Talents Festivalul CHANTS SONS SUR SCENE – etapa regională -Premiul II

Anul 2012

Festivalul CHANTS SONS SUR SCENE – etapa internaţională (Baia- Mare) PRIX DU COUP DU COEUR Festivalul ECOUL PIETREI CRAIULUI – TAVI BĂLĂŞCĂU, ediţia a II-a Premiul III Festivalul Naţional URSULEŢUL DE AUR – Baia –Mare Premiul I Premiul III alături de grupul MINISTAR –Cluj-Napoca Festivalul Naţional FLOARE DE LOTUS –Oradea Premiul I Premiul I – alături de grupul QUATRO Festivalul Naţional MAMAIA COPIILOR – Constanţa Finalistă – alături de grupul QUATRO Festivalul Naţional MUSIC FOR KIDS – Iaşi Premiul II Premiul MADI Festivalul Naţional ZÂMBET DE COPIL – Băile Herculane MARELE PREMIU PREMIUL MIHAI TRĂISTARIU – (duet cu artistul) Tabăra Naţională STELE FĂRĂ NUME – Piatra-Neamţ Medalia de Aur Invitată în recital la Festivalul Internaţional DELFINUL DE AUR , în calitate de câştigătoare a Trofeului de Aur –ediţia 2011 Invitată în cadrul unor emisiuni ale posturilor locale de televiziune: Tonik Show – Transilvania Look, TeleEuropaNova, Alpha Tv… Numeroase spectacole pe scenele oraşului Cluj, la manifestări organizate de Primăria şi Consiliul Local, etc: Seri de vară Clujene, Zilele Clujului, Septemberfest, Caravana Profi te premiază, etc.

ANUL 2013

MARELE TROFEU ADOLESCENT – Festivalul naţional BUCUREŞTI KIDS MUSIC PREMIUL I – Festivalul de muzică francofonă CHANTS SONS SUR SCENES – etapa regională Finalistă (până în prezent) a emisiunii – concurs DĂ-TE MARE – LOOK TV. Calificată în finala Festivalului Naţional MAMAIA COPIILOR 2013, atât la individual cât şi la grupuri mici – Trio ARTI’S.

ANUL 2014

TROFEUL DE AUR –SIGHISOARA –FEST . VOCEA CETATII TROFEUL DE AUR- DELFINUL DE AUR-NAVODARI Premiul TINERE TALENTE – RADIO ROMANIA REGIONAL

BORBEI GEORGIANA MIHAELA din Cluj Napoca

Cursuri de canto la Palatul copiilor Cluj,cursuri de chitara clasica si folk la Palatul copiilor Cluj Cursuri de canto muzica usoara la trupa Ministar

EDUCAŢIE ŞI FORMARE 2009-2014 Absolvent clasele I-VI la SC.GEN.N.TITULESCU Premiul I la sfarsitul clasei a-V-a ( media gen.9.93) Premiul I la sfarsitul clasei a-VI-a (media gen. 9.93)

Activitate artistica

Anul 2012: participare Festival Mamaia copiilor(faza zonala), Premiul II- Festival international muzica usoara „Ghiocelul de argint “ Arad, Diploma de excelenta- Centrul cultural virtual de informare „Artist pentru arta”, Mentiune -Festivalul national „Floare de lotus” Oradea, Medalia de aur „Stele fara nume”, premiul II -Festival national de muzica „Zambet de copil” Baile Herculane, premiul III- Festival national „Portativul cu stelute” Pitesti, Premiul I- Festival national „Cantec de stea” Piatra Neamt, Marele premiu- duetul Duo song (Borbei Georgiana si Cota Patric) la Festivalul „Floare de lotus” Oradea, Premiul I -Festivalul „Portatativul cu stelute” duetul Duo song.

Anul 2013: premiul I- Festival „Pe aripi fragede spre folk”Cluj, premiul II -Festival international Hermannstadfest folk Sibiu, premiul III -sectiunea canto muzica usoara Festival international Hermannstadfest Sibiu, participare Festival Mamaia copiilor(faza zonala), Premiul III -Festival national Armonia Cluj, Premiul de popularitate- Festival national ”Zambet de copil” Baile Herculane, Premiul II Festival national „Zambet de copil” Baile Herculane, Trofeul categoriei- Festivalul „Trivale music fest” Pitesti, Premiul special’ Doina Morosanu “la Festivalul muzical” Lira „Tautii Magheraus, Premiul I- Festivalul muzical „Lira” din Tautii Magheraus

Anul 2014:Premiul I- Festival national „Pe aripi fragede spre folk Cluj”, Mentiune -Festivalul national de muzica usoara „Ursuletul de aur “Baia -Mare, Premiul -II Festival national de interpretare „Happy voices”Cluj,Premuil II- Festival ul international Hermannstadtfest Sibiu, Premiul I- Festival national de muzica pentru copii „Vis de stea” Moinesti, Premiul special de promovare „Tinere talente”-Radio Romania Regional si Premiul I Festival international de interpretare „Delfinul de aur”.

Participare spectacole si emisiuni televizate: „Seri de vara clujene” si „Zilele Clujului”-organizate de Primaria mun. Cluj-Napoca, Spectacole de Craciun, Spectacole de 1 iunie, Spectacole de 8 Martie, emisiuni televizate la Tele Europa Nova, Alpha tv, Look tv, Tvr 2, Antena 1.